Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Publicat in 1930, romanul ,,Baltagul” se afla la confluența marilor teme si proze

sadoveniene. Polimorfismul structurii se justifica prin faptul ca aceasta creatie poate fi
interpretata deopotriva ca roman realist mitic, roman obiectiv si roman traditional, idee
sustinuta si prin afirmatia lui Carmen Musat: ,,Baltagul este un roman realist mitic, o
naratiune arhetipala, grefată pe un scenariu politist”.
Realismul mitic presupune elemente specifice cum ar fi naratorul omniscient,
perspectiva narativa obiectiva, tipologia personajelor si valorificarea unor mituri dintre
care importante raman: mitul transhumantei, al labirintului si al Sfinxului. Primul
surprinde aceeasi lume arhetipala care se conduce dupa legi nescrise si care este
tulburata de o fapta ingrozitoare; al doilea surprinde calatoria ca traseu labirintic si
proces de initiere,iar al treilea evidentiaza relatia mama-fiu ca asociere intre intelepciune
si experienta de viata si forta si energia tineretii.
De asemenea, incadrarea in specia romanului presupune o actiune complexa,
desfasurata pe mai multe planuri narative, cu personaje bine conturate si conflicte
puternice.
Actiunea romanului urmareste doua coordonate: una realista si una mitica. Cea
realista surprinde viata pastorilor, relatia cu autoritatile, iar cea mitica surprinde o lume
de semne dupa care Vitoria se conduce, avand in centru mitul marii treceri.
Romanul valorifica cele mai importante teme ale prozei sadoveniene: natura, socialul,
miturile, calatoria, iubirea, intelepciunea si harul povestirii.
Titlul are o semnificatie speciala, textul facand trimitere la doua arme distincte,
baltagul lui Gheorghita, sfintit inaintea calatoriei si devenit un fel de obiect magic necesar
initierii si baltagul lui Calistrat Bogza, arma crimei si a razbunarii. In plan simbolic, baltagul
a fost asociat cu labrysul, securea cu doua taisuri cu ajutorul careia a fost ucis minotaurul.
Relatia incipit-final este pusa in valoare prin restabilirea echilibrului initial si
reintoarcerea celor doi la Magura Tarcaului ,,pentru a lua de coada toate cate au lasat”.
Principalul conflict ramane cel exterior intre Vitoria si ucigasi, evidentiat mai ales in scena
finala a parastasului. Framantarile Vitoriei si zbuciumul ei sufletesc evidentiaza insa si un
conflict interior.
Romanul este structurat in 16 capitole grupate in trei parti. Prima parte (capitolele 1-6)
surprinde zbuciumul Vitoriei si pregatirile facute inaintea calatoriei. Romanul se deschide
cu o legenda pe care Lipan obisnuia sa o spuna la nunti si cumetrii si care surprinde
anticipativ viata muntenilor: o lume arhaica, traditionala plasata sugestiv intre cer si
pamant, in care oamenii se conduc dupa legi nescrise. Ingrijorata de intarzierea sotului,
Vitoria cauta sprijin la preot si la vrajitoare si incepe sa ia seama la semnele care i se
arata: vantul sufla mai puternic, brazii s-au innegrit, cocosul canta a plecare, Nechifor ii
apare in vis cu fata spre apus, trecand in cale o apa neagra, toate acestea conducand-o la
certitudinea mortii lui Lipan. Pregateste calatoria in detaliu. Tine post negru doisprezece
vineri, face baltag nou lui Gheorghita, se inchina la icoana facatoare de minuni de la
manastirea Bistrita, o lasa pe Minodora in grija maicutelor de la Varatec. Anunta
autoritatile si vinde produse pentru a face rost de bani. Partea a doua( capitolele 7-12)
surprinde calatoria atat in plan real, sugerat de scriitor prin toponime exacte, cat si in
plan mitic, intr-o lume de semne si minuni. Daca reperele spatiale sunt exacte, cele
temporale sunt relative ,,pe la Sfantul Andrei”, ,,postul mare”, ,,10 martie”.
 Este o calatorie simbolica intre iarna si primavara, intre intuneric si lumina, pe care
Vitoria o face pentru a gasi ramasitele lui Lipan si a respecta traditiile, pentru a- i gasi pe
ucigasi si pentru a restabili echilibrul initial. In toata aceasta cautare ea pune spirit de
vendeta( razbunare) si cerceteaza ca un detectiv, adresand intotdeauna aceeasi intrebare
,,Ati vazut un om de la noi, calare pe un cal negru, țintat in frunte si cu caciula
brumarie?”. Cercetand din aproape in aproape, Vitoria ajunge la concluzia ca Lipan a fost
ucis intre Suha si Sabasa, gasindu-i ramasitele intr-o prapastie la Crucea Talienilor.
Ultima parte( capitolele 14-16) contin punctul culminant si deznodamantul. Memorabila
ramane secventa parastasului in care Vitoria prezinta tot filmul crimei, obligandu-i pe
ucigasi sa marturiseasca si ,,sa ceara iertare femeii mortului”. Cercul se inchide cu
plecarea lor catre Magura Tarcaului.
Pentru Gheorghita, prezentat la inceput ca ,,nevarstnicul Gheorghita”, calatoria
devine un traseu initiatic, care prezinta chiar si acea coborare simbolica in infern, prin
coborarea lui in prapastie.
Vitora este un personaj exponential, ,,singura femeie intr-o lume a barbatilor” (George
Calinescu), sintetizand aspectele fundamentale ale lumii pe care o reprezinta, insa prin
inteligentă si spirit detectivistic ramane o individualitate. Personajul este realizat prin
tehnica basoreliefului si prin mijloace clasice de caracterizare directa si indirecta. Este o
pastratoare a traditiei, fapt ce se reflecta atat in atitudinea fata de elementul
civilizatiei ,,intregesti olog, mut si chior”, cat si in educatia pe care vrea sa i-o dea
Minodorei ,,iti ard eu, coc, valț si bluză...nici eu, nici bunica-ta nu am stiut de acestea si in
legea noastra vreau sa traiesti si tu”.
Portretul fizic realizat de autor surprinde detaliile unei femei de 40 de ani care isi
pastrase inca frumusetea chipului:,, in ochii umbriti de gene rasfrante, încârligașe, juca o
lumina necunoscuta”. Cea mai tulburatoare poveste pe care o urmareste romanul este
cea a unei iubiri dincolo de viata si de moarte. Desi are stiinta de aventurile sotului, acest
lucru nu le afecteaza casnicia, fiindca Vitoria stie ca Nechifor, ,,dragostea ei de mai bine
de 20 de ani”, ,,se va intoarce intotdeauna la ea ca la apa cea mai buna”. Dragostea
pentru Lipan o ajuta sa recreeze din amintiri mai indepartate sau mai recente, portretul
unui personaj absent pe tot parcursul romanului. Deopotriva credincioasa si
superstitioasa, Vitoria cauta sprijin la preot, dar stie sa deschifraze toate semnele care i
se arata si care ii dau certitudinea motii lui Lipan, desi anunta autoritatile, nu are
incredere in ancheta oficiala si decide sa plece in calatorie, hotarata sa gaseasca
ramasitele sotului, sa-l ingroape dupa traditie, sa-i descopere si sa-i pedepseasca pe
ucigasi. Stie cu certitudine ca pentru Gheorghita calatoria se va transfoarma intr-un
proces de maturizare, care va face din el un barbat capabil sa isi asume responsabilitatea
familiei. Este motivul pentru care, jucand rolul mistagogului, ea isi schimba atiudinea fata
de fiu, devenind mai severa, transformare sesizata chiar de Gheorghita ,,Dintr-o data
mama scosese tepi de aricioaica”.
Conflictul interior si zbuciumul sufletesc de la inceputul romanului sunt evidentiate
sugestiv: ,,viermele indoielii ii patrunsese in suflet si rodea adanc”. Cu toate acestea este
extrem de hotarata sa duca la bun sfarsit calatoria: ,,n-am sa am hodina asa cum are apa
Tarcaului”. Este extrem de organizata si stie exact cum sa isi oranduiasca treburile si cum
sa se pregateasca pentru calatorie. Descifreaza la fel de bine si semnele ascunse ale
naturii, pe tot parcursul drumului fiind calauzita de vant. Isi adapteaza starea in functie
de locurile prin care trece si de oamenii pe care ii cunoaste.
Este inteligenta si are spirit detectivistic cercetand, cu luare aminte, punand anume
intrebari si refacand intregul film al crimei, ceea ce il facea pe George Calinescu sa o
asemene cu un Hamlet feminin.
Trasaturile cele mai importante ale eroinei se regasesc in scena inmormantarii si a
parastasului. In secventa inmormantarii regasim singurul moment in care Vitoria pare
ca-si pierde cumpatul dand frau liber durerii: ,,s-a prabusit in genunchi, si-a sprijinit capul
de sicriu si cu asa glas a strigat incat prin toti cei de fata a trecut un fior”. Neavand dovezi
concrete ,ea stie ca trebuie sa procedeze in asa fel incat sa ii faca pe cei doi ucigasi sa sa
autodemaște. Prin relatarea detaliata a momentului crimei, ea va pune asupra acestora
atata presiune incat in cele din urma acestia vor marturisi.
Relatia cu Gheorghita este deopotriva o relatie mama-fiu, o relatie invatator-discipol,
aceasta nuantandu-se si prin trimiterea evidenta catre mitul Sfinxului: Vitoria reprezinta
intelepciunea si experienta de viata in vreme ce Gheorghita, energia si forta tineretii.
Romanul aduce in prim plan o lume cu totul aparte:, ,,a oamenilor de sub cetini”, un
univers traditional arhetipal, o lume in care elementele civilizatiei sunt privite cu
reticienta.
Prin urmare, ,,Baltagul” ramane un reper al realismului mitic, in care arta povestirii,
naratiunea arhetipala si intriga politista fuzioneaza pentru a crea elementele definitorii
ale unui roman original.