POVESTEA LUI HARAP-ALB

DE ION CREANGA

Basmul cult este o narațiune ampla care se structurează pe formula etica a basmului
popular ,dar care presupune și elemente de originalitate .Tema confruntării dintre bine și
rău, motivul mezinului al probelor depășite, al cifrei 3 ,intersectarea realului și al
fabulosului, tipologia distincta a personajelor (protagonist, antagonist ,adjuvanți, donatori)
sunt câteva din elementele mai importante pe care basmul cult le preia din basmul
popular . În același timp ,originalitatea specifica unui text a lui Creanga este evidențiată
prin umor su oralitate ,prin dinamism anecdotic și mai ales prin dubla fictiune a dialogului
care caracterizează personajele și dramatizeaza acțiunea, ceea ce îl făcea pe Tudor Vianu
sa afirme ca :,, Ion Creanga topește narațiunea în dialog” . Astfel basmul romanesc
rămâne ,,o oglindire a vieții în moduri fabuloase,,(George Călinescu) ,o convenție unanim
acceptata de toate instantele narative ,astfel încât miraculosul nu ridica vreo nedumerire .
Viziunea despre lume și viata a scriitorului este susținută de filozofia si înțelepciunea
populară și surprinde un proces de maturizare care presupune parcurgerea necesara și
obligatorie a unor etape. Din acest punct de vedere ,basmul rămâne expresia ,,devenirii
întru devenire,,(Constantin Noica).
In plan exterior ,tema este reprezentata de acea confruntare între bine și rău, iar în plan
simbolic , Vasile Lovinescu afirma ca tema o reprezinta ,,pelerinajul spre unitate,
cunoaștere de sine”.
Relația incipit-final este marcata de funcția formulelor specifice ,ceea ce presupune
întrarea și ieșirea dintr-un timp mitic, fabulos . Creanga nuanțează încă formula
introductiva,,Amu cică era odată,, ,făcând disocierea între timpul discursului și timpul
fabulei . Textul propune un narator omniscient ,specific basmului a cărui obiectivitate este
diminuata însă prin frecventele intervenții și prin păstrarea unui permanent dialog imaginar
cu cititorul.
Desfășurarea întâmplărilor se concentrează în secvente narative distincte. Starea de
echilibru inițial surprinde lumea ocrotitoare a familiei și este distrusa de motivul lipsei :
Impăratului Verde ii lipsește un moștenitor de parte bărbătească. Pregătirea călătoriei
presupune întrarea în posesia obiectelor cu funcție magică, armele din tinerețea tatălui și
alegerea ritualica a calului nazdravan .
Un rol important revine acum Sfintei Dumineci, mistagogul ,dar și expresie a
intervenției sacrului. Călătoria presupune parcurgerea unor probe ,având semnificația unui
traseu spiritual la sfârșitul căruia eroul va fi capabil sa-si întemeieze o familie și sa
domneasca peste alții. Prin parcurgerea probelor se va reface starea inițială de
echilibru ,ultima etapa fiind recompensarea eroului. Toate aceste secvente se suprapun
peste trei etape esențiale distincte: mezinul ,Harap Alb și Împăratul.
Privita spatial ,călătoria presupune câteva repere distincte. Podul simbolizeaza hotarul
între doua vârste, iar pădurea, un topos retardant, de o potriva loc al morții și al
regenerării.In proba podului, eroul primeste blana de urs si sfatul de a se feri ,,de omul Ros
si mai ales de cel Span”, care in filozofia populara ,reprezinta abateri de la legea firii
devenind astfel simboluri malefice. O semnificație aparte o are fântâna
sugestia cunoașterii dar și a coborârii intr-un infern simbolic în care eroul trebuie să se
confrunte singur cu forțele răului.Ssemnificația mitică a fântânii este susținută și de
sugestia pădurii Labirint ,,de la o vreme încep a i se încurca cărările”.
 În procesul de formare Spânul devine un rău necesar idee susținută chiar prin vorbele
calului năzdrăvan ,,că și oameni de alde ăștia sunt trebuitori pe lume ,ca să prinză unii
minte”.
Asocierea cromatică dintre numele pe care îl primește ca sluga spânului sugerează
capacitatea omului maturizat de a discerne între alb și negru între bine și rău.

Cele trei probe pe care îl supune Spânul au semnificații simbolice și presupun o

cunoaștere complexă a lumii in trei direcții: orizontala( materiala), verticală (spirituala) și
afectiva. Aducerea salăților din grădina ursului ,considerat în mitologia română simbol
dominant , stăpân al roadelor pământului, presupune o cunoaștere a lumii pe
orizontală .Spre deosebire de aceasta, aducerea pielii de cerb bătute în diamante reprezintă
o cunoaștere în plan vertical, ,, vânarea unui cervideu” propulsandu-l pe vânător între o
etapă superioară a existenței sale. Cea mai dificilă dintre toate, a treia probă, aducerea fetei
Împăratului Roș avand la rândul ei câteva probe distinct: proba focului, ospățul
pantagruielic, alegerea macului de nisip, păzirea și identificarea fetei și aducerea ,,celor trei
smicele de măr dulce,a apei vii și a apei moarte, de unde se bat munții în capete “
Ca în orice basm tipic ,și în acesta finalul este previzibil: eroul este reînviat simbolic ,
împlinindu-se astfel cuvintele Spânului :,,Jură pe tăișul paloșului că mi vei fi slugă
credincioasă până vei muri și vei învia “.Uciderea Spânului care ,,cade din slava cerului și
se face mici fărame” echivalează cu anularea lui ca personaj ,deoarece maturizarea se
intaiase .Eroul este recompensat primind împărăția si pe fata Împăratului, iar lumea căzută
în haos revine la echilibrul inițial.
Spre deosebire de basmul popular, în acest basm cult eroul nu este idealizat ,nu are
însușiri miraculoase și se apropie mai mult de condiția unui om obișnuit. Prin umanizare și
localizarea fantasticului ,personajul seamănă pe alocuri cu un flăcău humuleștean care are
calități și defecte. Portretul lui este realizat prin mijloacele directe și indirecte de
caracterizare și prin raportarea la celelalte personaje. El pornește în această călătorie având
calități și defecte, le dovedește pe unele și le îndreaptă pe celelalte .Trăsătura definitorie
este generozitatea, bunătatea sufletească, surprinsă indirect prin gesturi și fapte. Este
dovedită la începutul basmului când o miluiește pe Sfânta Duminică ,dar și pe parcursul
călătoriei când le protejează pe furnici și albine ,dand dovadă de acea calitate cosmică de
care vorbea V. Lovinescu și care presupune să arăți bunătate, nu numai față de oameni ci și
față de toate ființele . Tristețea lui pentru eșecul fraților si faptul că cere voie pentru a face
și el călătoria surprind buna creștere și respectul față de tată .Deși se teme să fie ,, dus ca
gândul” este suficient de curajos pentru a trece proba codrului.Încalcă sfatul părintesc și
plătește neascultarea cu propria lui suferință.
Notația directă a naratorului ,,era Boboc în trebui d-aistea” surprinde inocența și lipsa de
experiență .De aceea, deloc întâmplător ,Sfânta Duminică cea care se suprapune peste o
imagine maternă, joacă rolul mistagogului care veghează de aproape procesul de formare.
Întâlnirea cu cei cinci năzdrăvani: Gerilă ,Flămânzilă ,Setilă ,Ochilă ,Păsări-Lăți Lungilă,
exagerări grotești ale unor simțuri umane, îl face să cunoască și să aprecieze sentimentul
prieteniei .
În logica specială a basmului ,focul are funcție purificatoare ,fiind vorba de o purificare
simbolică, spirituală ,care îl pregătește pe erou pentru cunoașterea celui mai important
sentiment ,iubirea . Rămâne pe tot parcursul călătoriei un om de onoare care își respectă
cuvântul și jurământul făcut Spânului .Uneori pare a-și pierde puterea și răbdarea și este
îmbărbătat de calul năzdrăvan,, rabdă luminate crăișor, că mult a fost și puțin a rămas”.
Calitățile sale sunt evidențiate și prin relația pe care o stabilește cu Spânul, un rău necesar,
în vecinătatea căruia maturizare este completă și profundă.
În concluzie după cum aprecia și George Călinescu, basmul rămâne o specie complexă
care sintetizează filosofia de viață, elementele de mitologie și tradiție, un anumit cod moral
și spirit de aventură.