I.C.

este prozator din Epoca Marilor Clasici, membru al Societății Junimea și

prieten bun cu M. Eminescu, la îndemnul căruia începe să își scrie opera și să
citească la ședințele Junimii. Opera acestuia conține volumul "Amintiri din
copilărie" povești și povestiri, dar adevărata măsură a talentului său constă în
savoarea limbajului marcat de oralitate.

Basmul este cea mai veche specie a literaturii folclorice, caracterizându-se prin
autorul anonim si oralitate. “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat în
anul 1877 în revista "Convorbiri literare", care urmează tiparul narativ al basmului
popular, având si numeroase elemente de originalitate: fantasticul umanizat,
accentuarea elementului psihologic, perspectiva narativă, complexitatea
personajelor, oralitate si umor. Despre basm, George Călinescu afirma că “este
oglindirea vieții in moduri fabuloase” și că “e un gen vast, depășind cu mult
romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală etc”.

Tema ,,Poveștii lui Harap-Alb” este reprezentată de confruntarea binelui ( a lui

Harap-Alb) cu răul ( Spânul), finalizată cu victoria binelui, fiind subordonată temei
centrale și anume cea a împlinirii destinului. Ion Creangă tratează ideea ciclicității
existenței umane prin faptul că fiul craiului trebuie să parcurgă același traseu
inițiatic ca tatăl său.

O primă trăsătură ce face posibilă încadrarea operei în această orientare

tematică este prezența motivelor literare specifice basmului: podul, labirintul,
superioritatea mezinului, cifra magică ‘3’. “Podul” reprezintă trecerea dinspre
spațiul familial, ocrotitor, spre lumea necunoscută. Acest motiv apare de două ori
în basm: podul sub care se ascunde craiul, deghizat in urs, si podul pe care se ține
nunta furnicilor. Eroul alege să meargă prin apă ca să nu curme viețile multor
insecte și este răsplătit pentru aceasta, lucru ce dovedește atât milostenia de care dă
dovadă personajul, cât și faptul că este promovat binele.

O altă trăsătură reprezentativă pentru tema inițierii este aceea că

personajele își asumă rolul de pedagogi în relația cu tânărul prinț. Sf. Duminică
este pedagogul cel bun care îi dă problema gata rezolvată, Craiul este întâiul
pedagog care îl învață simțul dreptății și al onoarei, calul este pedagogul rezervat
ce intervine doar atunci când i se cere ajutorul, iar Spânul este pedagogul cel rău
care îl pune în situații periculoase, cu intenția de a-l pierde, dar care va face din el
un erou.

Naratorul este in mare parte la persoana a III- a, deci obiectiv, omniscient si

omniprezent, perspectiva fiind obiectiva, iar viziunea “dindărat” cu focalizare 0.
Insa exista pasaje, in care naratorul se adreseaza direct cititorilor, devenind astfel
subiectiv, participand alaturi de personajele sale la actiune. Actiunea se desfasoara
linear, secventele narative fiind construite prin inlantuire in mod logic si
cronologic. Cateodata ca in orice basm, ele sunt legate prin formule mediane: “Si
mai merge el, cat mai merge”, “Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este”,
care starnesc interesul cititorului si mentin suspansul.

Evidentiind tema, titlul operei face trimitere prin termenul “poveste” la

intamplarile prin care trece eroul si sintetizeaza semnificatiile basmului prin
numele protagonistului: “Harap-Alb”. Este o constructie oximoronica ce sugereaza
dublul statut al personajului, amestecul de calitati si defecte dar si dubla experienta
a vietii si a mortii traita de protagonist.

Relatiile temporale si spatiale sunt definite prin invocarea unui timp fabulos si a
unui tinut imaginar. Desi timpul si spatiul sunt nedeterminate, la fel ca in basmul
popular, exista in text elemente de culoare locala, elemente de vorbire regionala
prin care fantasticul este localizat, astfel incat delimitarea dintre spatiul real si cel
fabulos este ambigua. De asemenea, dificultatea calatoriei eroului care trebuie sa
ajunga de la un capat la altul al lumii este pusa in lumina prin repere spatiale
precum: “gradina ursului”, “padurea cerbului” etc

O prima scenă reprezentativă pentru tema inițierii ce ilustrează naivitatea și lipsa

de experiență a prințului este coborârea în fântână, echivalentă unei coborâri în
infern cu schimbarea identității. Spânul, tipul parvenitului viclean, îi apare
tânărului de trei ori în față și îi propune să-l accepte slugă, iar acesta îl acceptă în
final cu o motivație menită să-i liniștească într-un fel conștiința: "se vede că aista-i
țara spânilor". El are naivitatea să coboare în fântână la îndemnul spânului și nu
mai poate ieși decât după ce dezvăluie scopul călătoriei și-i jură credință acestuia
până când va muri și va învia. Astfel, spânul îl va pune în situații periculoase, dar
va face, contrar voinței sale, din fiul de crai un erou.
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător
și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească
vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, i-o aduce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și
”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal
din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei
împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor
sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă
dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de
viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit.
Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final
pozitivistă a autorului.

În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult întrucât prezintă

caracteristicile definitorii ale acestei specii, concentrându-se pe tema luptei dintre
bine şi rău, din care biruitor este binele,și mai ales pe cea a maturizării eroului,
prezentând totodată formule, simboluri şi motive specifice.

Basmul este opera epică în proză, mai rar în versuri, de întindere medie, cu număr
mare de personaje înzestrate cu puteri supranaturale, simbolizând forțele binelui și
ale răului. Conflictul dintre bine și rău se rezolva întotdeauna prin victoria binelui.
Basmul poate fi popular, având autor anonim sau cult, ce are autor cunoscut.
Basmul popular se transmite pe cale orală, dobândind caracter colectiv, cel cult
fiind transmis în scris, de unde rezultă caracterul particular, specific autorului
respectiv.

Ion Creangă este tipul povestitorului și se înscrie în seria marilor clasici,

reprezentativul clasicismului românesc alături de Eminesu, Slavici, Caragiale.
Opera lui se compune din basme, povestiri și romanul Amintiri din copilărie. O
opera reprezentativă este povestea lui Harap apărută în Convorbiri literare, în 1877.
Spre deosebire de personajele basmului popular, Spanul si Harap nu detin puteri
supranaturale.
Titlul este alcătuit din substantivul comun în nominativ ,,povestea” ce încadreaza
opera în specia literară, cuprinde povestea vietii eroului, sugererând una dintre
teme, adică maturizarea eroului. De asemenea, substantivul în genitiv ,,lui Harap-
Alb” numește eroul, fiind un oximoron (alb-negru), reprezentând astfel ipostaza
văzută a eroului ( la curtea lui Verde Împarat fiul ajunge în ipostaza de sluga), însă
termenul alb sugereaza originea nobila sau celelate ipostaze ale binerlui. Este
sugerata astfel cealalta tema a basmului, adică lupta dintre bine si rau ( negru = rau,
bine = alb).

Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine si rau

Actiunea respecta modelul specific basmului, existand o situatie de echilibru, apoi

tulburarea echilibrului initial, actiunea de recuperare a echilibrului și instaurarea
situatiei de la început. Toate aceste etape respecta momentele subiectului.
Expozițiunea o constituie situatia de echilibru: intr-o tara indepartata locuia un crai
care avea 3 feciori. La celalalt capat al lumii locuia Verde Împarat care avea 3 fiice
( motivul împaratului fara mostenitori pe linie masculină). Intriga este dată de
momentul în care Verde Împarat trimite o scrisoare fratelui său cerând un fiu care
să fie moștenitor al tronului său. Desfășurarea acțiunii începe când i se fură
identitatea lui harap alb de către Spân, acesta devenind sluga, iar Spânul prinț.
Harap este supus unor probe dificile pe care le trece cu ajutrul Sfintei Duminci si al
calului ( eroul are înca nevoie de ajutoare, nu se poate descurca singur). Față de
basmul popular, la Creangă asistam la o multiplicare a probelor, dupa ce duce la
sfârșit probele Spanului, va trece prin probele lui Roș Împarat ( proba de foc,
alegerea macului, alegerea fetei reale, pazirea acesteia). Sunt depasite si aceste
probe tot cu ajutoare (Ochilă, Setilă, Flamaznilă, albinele, furnicile). Harap mai are
de trecut încă o probă pe care o impune fata lui Roș Împarat: întrecerea dintre
reprezentantul lui Harap, calul și reprezentantul fetei adică turturica. Aceștia
trebuie sa aduca elementele magice, apa vie si moarta si 3 smicele de măr dulce.
Calul o convinge pe turturica sa-i lase aceste obiecte, astfel fata va fi nevoită să
plece cu Harap la curtea lui Verde Împarat. Cea mai grea proba este acesta din
urmă, moment în care se indragosește de fata dar nu-și spune identitatea, deoarece
respecta promisiunea. Fata își da seama cine e, caci o sluga nu poate avea aceste
calități. Punctul culminant se atinge in momentul in care Spanul, crezand ca a fost
incalcat juramantul, ii reteaza captul lui Harap. Calul face dreptate omorandu-l oe
span, iar harap va fi inviat cu obiectele magice. Fata lui Roș Împarat le foloseste,
ipostaza de sluga dispare, iar apoi se reface echilibrul. Finalul consta in revenirea
din planul fabulosului in planul real. Semnificative sunt cuvintele ,,acolo” respectiv
,,pe la noi”. Daca in basmul popular încheierea se face prin formula ,,și-am
încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”, Creangă incheie prin stilul său
original, atragand atentia asupra diferențelor sociale. Astfel, ,,acolo” oricine poate
bea si manca la nunta celor 2 ( ,,cine ajunge acolo bea si mananca”) pe cand in
realitate nu si permite decat cel cu bani ( ,,pe cand la noi, cine are bani bea si
mananca, cine nu se uita si rabdă”)

Personajele principale sunt protagionsitul Harap Alb si antagonistul Spânul. În

inițierea și maturizarea lui Harap un rol important îl are Spanul ( calul spune
despre acesta: ,,de mult puteam să-i fac felul, dar uneori e bun si unul ca acesta ca
te înveți să prinzi la minte”)

Speicfic basmului lui Creangă sunt oralitatea si umorul

Fiul de crai harap alb, in jurul căruia se contureaza acțiunea, este prezent in toate
momentele subiectului. Pe tot parcusul basmului este caracterizat in mod direct de
narator, de Sfânta Duminca: statutul viitor este sugerat prin ,,luminate”, iar
calitățile sunt inima buna, milostenia.