Complexul lui Cain in nuvela In vreme de razboi

Alaturi de Ioan Slavici, Ion Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice in

literatura romana. In vreme de razboi se incadreaza in categoria nuvelelor de analiza
psihologica, prin tratarea conflictului interior dintre viciu si datorie morala, care
conduce personajul principal la dedublare si alienare mintala, precum si a
complexului de rivalitate fraterna, complexul lui Cain.

Motivul fratilor rivali isi are originea in Biblie si apare inca din al 4 lea capitol al
genezei, referindu/se la perechea de frati primordiala, Cain si Abel. Aceaasi istorie, a
crimei savarsite de fratele cel mare, isi are corespondentul in Coran, traditia
musulmana numindu-i pe frati Habyl si Qabil. Invidia fraterna apare si in mitologia
egipteana, prin Seth si Osiris, iar in legenda de intemeiere a Romei, Romulus isi ucide
fratele geaman, pe Remus. Acest fapt demonstreaza ca rivalitatea dintre frati a existat
inca din timpuri primordiale, ca parte integranta a naturii umane. In literatura
universala, motivul lui Cain este preluat in poemele Legenda secolelor a lui Victor
Hugo sau Abel si Cain, scris de Baudelaire, precum si in proza, cel mai sugestiv
exemplu fiind romanul lui Steinback, La rasarit de Eden.

In nuvela lui Caragiale, complexul lui Cain se dezvolta pe fundalul temei inavutirii.
Daca lacomia constituie principala cauza a comportamentului lui Stavrache, aflandu-
se in prim-plan atunci cand il supunem pe hangiu analizei psihologice, complexul lui
Cain se gaseste undeva in plan secundar, sau mai bine spus, in planul profund,
intrucat invidia asupra fratelui este cea care hraneste subconstientul lui Stavrache.
Aflandu-se la radacina inconstientului, complexul avanseaza treptat si traverseaza
nivelurile psihicului uman, pentru ca spre final, obsesia lui sa deschida portile care
separau subconstientul de constient, conducandu-l pe Stavrache la dementa.

Primul indiciu al complexului se intalneste atunci cand popa Iancu i se spovedeste

fratelui Stavrache, iar hangiului ii vine o idee care sa solutioneze problema: „hangiul,
posomorat, sta cateva minute la ganduri adanci:dar deodata fata i se lumineaza:
inauntrul fruntii a scanteiat o mare inspiratie”. Scena constituie primul moment in
care hangiul realizeaza ca poate sa puna stapanire pe averea fratelui sau. In
continuare, Stavrache va juca un rol al duplicitatii, in care fiecare actiune a sa va avea
2 justificari, una de fatada - prin care se apara de curiozitatea lumii si se minte pe sine
insusi -, iar alta de profunzime, care atesta dorinta sa de a-si vedea fratele mort.
In momentul in care Stavrache primeste scrisoarea din partea fratelui sau, naratorul ii
demasca reactia care se dorea a fi normala, emotionata cu gesturile sale imediate,
necontrolate: “desfacu nervos plicul”, “mototoli hartia”, care ii tradeaza adevaratele
ganduri. Isi doreste atat de mult moartea fratelui sau incat este nemultumit de prestatia
justitiei “Aoleu ! Ce mai judecatori!” si spera in continuare ca in timpul scurs de la
data expedierii scrisorii pana in prezent fratele sa se fi stins in batalia de la Plevna.
Cand acest lucru ii este confirmat de a doua scrisoare, hangiul mimeaza suferinta,
ingropandu-si vina in adancurile subconstientului. Nu ne este precizata multumirea
hangiului la aflarea vestii, insa contradictia dintre durerea sa (“a plans mult, mult”) si
rapiditatea cu care a inhamat caii si a plecat la avocat sugereaza adevarata sa stare
sufleteasca. Inadecvarea celor 2 portrete ale lui Iancu, cel din scrisoare, in care este
prezentat ca un viteaz pe campul de lupta, si cel pe care il cunoaste hangiul,
implanteaza in subconstientul sau spaima ca fratele si-a inscenat moartea si ar putea
sa se intoarca. Iancu reprezinta escrocul, inconsecventul care, exact ca si Stavrache,
are multe fete si joaca mai multe roluri.
Complexul lui Cain, luand forma spaimei ca fratele nu a murit, defuleaza din
incostient in timpul noptilor, cand Stavrahce este bantuit in cosmarurile sale de
fantoma lui Iancu si a intoarcerii acestuia. Obsesia se dezvolta ascendent, evoluand de
la primul cosmar, in care hangiul inca isi domina spaima, pana la momentul
intoarcerii reale a fratelui, cand Stavrache nu mai face distinctia dintre lumea viselor
si realitate. In primul cosmar, popa apare sub infatisare umila, de ocnas si fara putere
asupra lui, semn ca hangiul isi controla obsesia: “stins de oboseala, bolnav, cu fata
hirava”, “palmele si talpile picioarelor si gleznele pline de sange” “a picat jos moale
ca o carpa”. Al doilea vis, il prezinta pe Iancu in plina glorie, drept capitan al unei
companii militare. Obsesia incepe sa il domine pe Stavrache iar el sa nu mai aiba
cenzura asupra subconstientului. Faptul ca hangiul pierde controlul asupra sinelui este
sugerat de scena in care capitanul il urmareste din tinda pana in odaie, ca si cand ar
patrunde pana in cel mai ascuns nivel al mintii sale: Capitanul...inainteaza catre d.
Stavrache; acesta se da pas cu pas mereu inapoi pana in carciuma, inchide repede usa
si-ncearca s-o incuie;..Stavrache trece-n tinda - capitanul dupa el; fuge in odaita -
degeaba: nesuferita aratare il urmareste de aproape. De asemenea, lupta cu fratele sau,
simbolizand conflictul intrapsihic dintre constiinta si subconstient, este resimtita fizic
si cu intensitate. Ultimul prag al obsesiei, in care hangiul se confrunta cu obiectul
spaimei sale, il constituie vizita reala pe care fratele sau i-o face la han. Naratorul
realizeaza o prezentare detaliata a fazelor nebuniei: catalepsia, in care creierul nu mai
functioneaza si gesturile spasmodice, in care creierul da comenzi involuntare.
Complexul lui Cain atinge pragul maxim al evolutiei si Stavrache sare la bataie,
incercand sa-si elimine fratele din realitatea pe care nu voia s-o accepte. Prin gesturile
pe care le face, de a se inchina la icoane si a canta popeste, hangiul preia identitatea
fratelui sau, obsesia punand stapanire pe el in totalitate.

Hangiul Stavrache este sclavul propriului subconstient. El isi ingroapa complexul si

dorinta intensa de a se imbogati, refuzand de fiecare data sa le cunoasca si sa le
recunoasca, optand pentru un joc periculos al dedublarii. Spaima care l-a torturat
vreme indelungata ia forma realitatii iar frica, ascunsa in subconstient refuleaza in
final, facandu-l pe hangiu o victima a propriei minciuni, o prada a sinelui.

Silvia