In vreme de razboi
ceara dreptul. Discuţia se termina cu o confruntare
Alături de Ioan Slavici, I.L. Caragiale este creatorul
nuvelei realist-psihologice, având puternice accente
naturaliste. Nuvelele În vreme de război (1898), Două
loturi (1898) şi O făclie de Paşte (1889) îl confirmă pe
Caragiale drept un prozator realist cu înclinaţii certe
către analiza psihologică şi cercetarea cauzelor care
provoacă stări patologice în manifestarea personajelor.
Nuvela În vreme de război, de I.L. Caragiale, a apărut
în 1898 şi este o creaţie realist-psihologică, având şi
puternice accente naturaliste. Naturalismul este
curentul literar care, investigând realitatea, se
preocupă mai ales de legile cauzale între fapte,
prezentând nu atât tipologii, cât cazuri patologice, pe
care le analizează cu pricepere şi meticulozitate
medicală şi în care primează factorul ereditar, ca fiind
hotărâtor în evoluţia destinului uman, la care se
adaugă manifestările naturii, aflate în deplină
concordanţă cu stările psihologice ale personajelor,
urmând îndeaproape evoluţia bolii acestora.
Tema nuvelei este data de dezumanizarea individului
sub influenta setei de avere. Din punct de vedere
artistic, nuvele se înrudeşte cu „Moara cu noroc”,
Comoara, Mara, „Hagi Tudose”.
Aceata este o nuvela de analiza psihologica ce
analizează procesul instalării nebuniei in psihicul
cârciumarului Stavrache datorita unei anxietati
prelungite si declanşate de teama ca fratele sau s-ar
putea întoarce, revendicându-si dreptul. Este alcătuita
din III capitole corespunzând momentelor subiectului:
expoziţiunea, intriga, punctul culminant,avand o
structura scenica,dramatica.Din punct de vedere al
structurii interioare are doua planuri: real (cap I, III) si
halucinatoriu (cap II).
Primul capitol prezintă cele doua personaje principale:
Popa Iancu din Podeni, căpetenie a unor hoţi prinşi
de stăpânire, si Stavrache, proprietarul unei prăvălii
care mai adăpostea noaptea drumeţi răzleţi. Iancu
vine sa se destăinuie fratelui sau, cerându-i ajutorul
deaorece banda sa fusese prinsa si ii era teama sa
nu fie prins. Stavrache îl sfătuieşte sa dispară pentru
o vreme ca sa i se piardă urma. Întâmplarea face ca
pe la han sa treacă in aceeaşi seara o ceata de 20 de
voluntari, 1 ofiţer si 2 sergenţi rezervişti. Acestora li se
va alatura si Iancu Georgescu..Din momentul in care
o scrisoare de pe front anunţa moartea fratelui lui
Iancu, Stavrache începe sa fie din ce in ce mai
preocupat si tulburat de posibilitatea revendicării
averii fratelui sau.
Intriga se conturează in momentul in care avocatul îl
asigura ca este singurul moştenitor. Stavrache este
din ce in ce mai chinuit de întrebări la care nu poate
sa-si răspundă. Se creează o stare de îndoiala, căreia
nu-i mai poate face fata si care se prelungeşte intr-o
stare de veghe al căreia rezultat îl reprezintă
coşmarurile sale.
In capitolul al doilea Stavrache isi visează fratele
întorcându-se in haina de ocnaş, prima oara, si in
uniforma de militar, a doua oara, care venea sa-si
din care Stavrache reuşeşte sa scape. Autorul
notează cu minuţiozitate stările psihologice: „hangiul
simte ca degetele ii pătrund in muşchii grumazului,
sfaramand încheietura cerbicii”. Cu cat încleştarea
este mai puternica cu atâta ficţiunea ocnaşului
(căpitanului) se luminează si rade vesel zgomotos.
După aceste coşmaruri urmează prăbuşirea psihica.
Stavrache intra intr-o stare de apatie care alternează
cu ieşiri violente.
In capitolul al treilea are loc punctul culminant: Iancu
se întoarce, cheltuise banii regimentului si venise sa ii
ia de la fratele sau mai mare. Cu o artă desăvârşită,
Caragiale analizează reacţiile, atitudinile şi
comportamentul hangiului: „Drept orice răspuns,
Stavrache se ridică în picioare foarte liniştit; se duse
drept la icoane; făcu câteva cruci şi mătănii; apoi se
sui în pat şi se trânti pe o ureche, strângându-şi
genunchii în coate”, începând să horcăie şi să geamă.
Dacă la început criza psihologică abia se înfiripă, ea
se adânceşte evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducând
la o manifestare explozivă şi violentă premergătoare
nebuniei şi declanşând demenţa. Atmosfera este
amplificată de elementele naturalistă, deoarece afară,
viscolul ajunsese „în culmea nebuniei”, făcând să
trosnească „zidurile hanului bătrân”.
O interpretare diferită în receptarea profundă a
nuvelei este varianta modernă a complexului lui Cain,
primul fiu al lui Adam si Eva, care se explică prin
conflictul interior dintre dorinţa de a ucide şi
reprimarea acestei porniri în subconştientul
protagonistului.El nu râvneşte numai la pământul
mănos al fratelui său, Abel. Cain este incomodat de
prezenţa acestuia, care este modelul omului victorios
în orice ar întreprinde, iar comparaţia permanentă cu
el, chiar dacă nu exprimată direct, l-a determinat să-l
ucidă, nefiind de-ajuns „să învingi pământul, ci trebuie
să te aperi împotriva fratelui tău, pentru a i-l putea
smulge”.
Caracterul naturalist al nuvelei este dat şi de strânsa
relaţie între natura ce se dezlănţuie treptat şi evoluţia
patologiei personajului: „Legănate de mişcarea
sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în
cercuri strâmte”. Elementul auditiv devine pregnant,
ploaia măruntă şi rece de toamnă căzând „în clipe
ritmate pe fundul unui butoi dogit” compunea „un fel
de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri”.
Când, în final, Stavrache se prăbuşeşte, „vântul afară
ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească zidurile
hanului bătrân”.
Procedeele de analiză psihologică pe care naratorul
le utilizează cu măiestrie sunt variate şi eficiente
pentru ilustrarea stărilor interioare ale protagonistului:
monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi
a sufletului, observaţia atentă a naratorului,
autoanaliza şi autointrospecţia, obsesia, coşmarul.
Punctul maxim al încordării îl constituie întâlnirea
reală dintre cei doi fraţi, care are loc într-un sugestiv cadru naturalist,
viscolul prevestind vuietul din mintea protagonistului. Din acest moment,
analiza psihologică stăpâneşte şi investighează stările şi trăirile hangiului