Propunător: Prof.

SILVIANA SIMEANU
BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

,,Baltagul” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Mihail Sadoveanu, pentru faptul că în ea sunt
încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate
sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea
perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
„Baltagul ” este un roman complex, care a cunoscut o serie de interpretări: roman de dragoste, prin credinţa
Vitoriei în iubire; roman mitic, romanul fiind considerat o demonstaţie a mitului mioritic, argumentat de motto-ul
,,Stăpâne, stăpâne/Mai cheamă ş-un câine...”; roman iniţiatic, prin riturile de trecere oficiate de Vitoria şi procesul de
formare a personalităţii lui Gheorghiţă; roman poliţist care înfăţişează uciderea unui om şi pedepsirea vinovaţilor; roman
psihologic prin sondarea psihicului uman.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv care, în sens denotativ este un topor cu două tăişuri, unealtă şi armă, iar în
sens conotativ simbolizează viaţa şi moartea. Totodată, „baltagul” vine din grecescul ,,labrys” care înseamnă labirint, casa
securii duble. Labirintul, cu drumurile sale şerpuite, reprezintă curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi rurale moldoveneşti de la începutul
secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, familia şi iubirea. Romanul are un
pronunţat caracter monografic prin prezentarea vieţii muntenilor, păstrători ai legilor nescrise, a ocupaţiilor, obiceiurilor, a
marilor evenimente ale vieţii: botezul, nunta, înmormântarea.
Compoziţional, romanul este alcătuit din şaisprezece capitole fără titlu, deschise de un Prolog cu rol în conturarea
viziunii despre lume. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se
observă simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea existenţei. În incipit, existenţa înseamnă ordine, nimic întâmplător
nu se petrece. Dumnezeu oferă neamurilor pământului daruri diferite, iar moldovenilor de la munte, „inimă uşoară”.
Finalul prezintă ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este
plasată în satul Măgura Tarcăului din Moldova, dar şi zona Dornelor, pe durata câtorva luni, de la Sfântul Dumitru
(patronul iernii pastorale), până de Sfântul Gheorghe ( cel care readuce codrul la viaţă). Cele două anotimpuri au
semnificaţii simbolice, iarna sugerând moartea, iar primăvara, renaşterea.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul central este de
natură morală, care presupune pedepsirea ucigaşilor pentru săvârşirea faptei groaznice, altul e de natură interioară,
detectabil în suferinţa Vitoriei şi în tentativele sale de a rămâne tare în faţa loviturilor destinului.
Acţiunea romanului are un subiect concentrat. Primele cinci capitole dezvoltă o expoziţiune amplă. Gospodăria
Lipanilor, sosirea lui Mitrea, argatul, pregătirea pentru iarnă, alcătuiesc un plan care conturează aspectul monografic.
Celălalt plan este concentrat asupra Vitoriei, care face drumuri între preotul Dănilă, să-i scrie carte lui Gheorghiţă şi baba
Maranda, să-i explice întârzierea lui Nechifor. Factorul perturbator, intriga, este întârzierea nejustificată a bărbatului şi
decizia soţiei de a începe căutările. Desfăşurarea acţiunii prezintă pregătirile de plecare şi urmăreşte cronologic, drumul
nevestei şi al feciorului. Vitoria ţine post douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana , îi comandă lui Gheorghiţă
un baltag, pe Minodora o duce la mănăstirea Văratec, vinde din gospodărie făcând rost de bani pentru drum şi-l lasă pe
argatul Mitrea în locul ei. Pleacă primăvara, pe 10 martie, la răsăritul soarelui, fapt ce subliniază caracterul iniţiatic al
acestui drum. Simbolic e şi faptul că întâlnesc întâi un botez, apoi o nuntă. Din han, în han, Vitoria adună semnele trecerii
lui Nechifor, omul cu căciulă brumărie,”pe-un cal negru ţintat”. La Suha, semnele dispar, iar femeia are certitudinea că
drumul bărbatului s-a frânt între Suha şi Sabasa. Ajutată de nevasta hangiului, îi întâlneşte pe Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui,
iar în Sabasa găseşte câinele lui Nechifor, Lupu. Acesta îi conduce în râpa unde erau oasele ciobanului. Gheorghiţă
priveghează osemintele, iar Vitoria pregăteşte înmormântarea şi parastasul. Capitolul final concentrează punctul culminant
şi deznodământul. La praznic, Bogza adus la exasperare de jocul Vitoriei, cedează nervos şi este demascat. Câinele Lupu
sare la beregata celui care a ridicat baltagul, iar Cuţui e închis de autorităţi. Gheorghiţă dovedeşte că poate folosi baltagul
şi intrră în rândul maturilor. Replica finală a romanului îi revine Vittoriei care fixează traseul de întoarcere acasă,
subliniind importanţa respectării rânduielilor.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Vitoria e un personaj
complex, ,,rotund”, în jurul ei fiind polarizată întreaga acţiune. Este caracterizată direct de narator care conturează un
portret fizc ,,ochii ei căprui în care se răsfrângea lumina castanie a părului”, dar şi indirect prin fapte, gânduri atitudini. Ca
soţie, mamă şi detectiv, câteva din ipostazele ei de munteancă, are simţ practic, iniţiativă, este iubitoare, inteligentă,
autoritară etc.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, popular. Stilul
romanului este sobru, concis, specific prozei realiste.
În opinia mea, întâlnirea cu romanul ,, Baltagul” este pentru orice cititor o experienţă de viaţă, deoarece intră
într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un roman realist, aduce în faţa contemporanilor problema
relaţiei omului cu destinul. Este recompusă imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit
în vârful muntelui. Aceste tradiţii îi apropie pe oameni mai mult de ordinea „cosmică” a lumii.
În concluzie, prin ,,Baltagul”, Mihail Sadoveanu deschide o nouă epocă în literatura română, propunând o viziune
originală asupra existenţei ţăranului român.
948 cuvinte