AUTORI CANONICI - OPERE BAC

Mihai Eminescu – Floarea Albastra 1872 – 1873 publ in

„convorbiri literare” (antebelic)
Introducere: capodopera a lirismului eminescian din etapa de
tinerete, anunta marile creatii ulterioare, culminand cu “Luceafarul”.
Cadrul natural feeric si protector pentru cuplu de indragostiti se
realizeaza prin motive romantice frecvente in lirica erotica
eminesciana: codrul, izvoarele, prapastia, valea, luna.
Specie – idila, elegie, poem filosofic amestec de speciii
Curent literar – romantism:
- o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, în special
iubirii, trăirile interioare, imaginative si trairi intense.
- sentimentul, sensibilitatea primeaza asupra ratiunii
- Se cultivă stări precum: iubirea, fantezia, misterul
Tema - iubire in cadrul naturii
prezenta si tema omului de geniu, in incercarea vizibila a fetei
de a l chema spre ea, acesta este cufundat in studiu
Idee poetica: iubirea in cadrul naturii, ilustrata prin secventa a 3-a:
scenarii de iubiri paradisiace, sentimentele romantice se împlinesc cu
toată intensitatea, fata isi imagineaza implinirea dragostei, avand ca
unic martor natura. „Hai în codrul cu verdeaţă,Eu pe-un fir de
romaniţă Voi cerca de mă iubeşti De mi-i da o sărutare, Mi-i ţinea de
subsuoară, Te-oi ţinea de după gât”
Alta idee poetica: tema omului de geniu, geniul izolat in lumea
comuna regasita in secventa 1, monologul iubitei(reprosul), in
incercarea vizibila a fetei de a l chema spre ea, acesta este cufundat
in studiu, “Iar te-ai cufundat în stele” Grămădeşti-n a ta gândire „Nu
căta în depărtare!”
Compozitie si structura:
Titlu analitic – conotativ - „floarea” care reprezintă delicatețea,
viața, iubirea, frumusete, sensibilitate și „albastră” care sugerează
cerul, infinitul, absolutul și aspirația către acesta.
Procedeul de constructie este antiteza: geniul si ea - faptura terestra
Cele 14 strofe se impart in patru secvente: strf I-III: monologul
iubitei, strf IV: evocarea plin de regret a vocii masculina, Ah! ea
spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. strf V-XII: scenarii de
iubiri paradisiace, ultimele doua: epilogul masculin: Floare-albastră!
floare-albastră!...Totuşi este trist în lume!

Ion Creanga – Povestea lui Harap alb 1877 (antebelic)

Perioada – marilor clasici:
- cultivă trăsături precum vitejia, curajul, lașitatea,
generozitatea, naivitatea sau avariția
- personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca
modele pentru societate
Tema – lupta dintre bine si rau, maturizarea feciorului de împărat
care pe parcursul operei trece prin probe menite să îl pregătească
pentru statutul de rege
Specie - basm cult cu caracter de bildungsroman
Trasaturi:
Lupta dintre bine si rau, harap alb(negru/sclav alb) vs spanul,
realitatea imbinata cu fabulosul, numerele magice(3) drumul
maturitatii, triumful binelui, formule: “Amu cică era odată” “caci
cuvantul din poveste mult mai este” care se repeta de mai multe ori
“si a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca”
Fir narativ: cei trei feciori, existenta motivului mezinului, Harap alb
este singurul vrednic pentru tron, Harap este pacalit de span sa
schimbe rolurile, harap devine sluga, cei doi ajung la Imparatu Verde,
fetele imparatului suspecteaza pe span, spanul da lui Harap 3 sarcini
imposibile Harap se foloseste de obiecte cu atributii supranaturale
pentru trecerea probelor 1 salata din gradina ursului 2 nestematele
de pe pielea cerbului 3 fata imparatului ros, Harap reinvie, dupa ce a
fost decapitat de span si se casatoreste cu fica imparatului.
Scena definitorie: Coborarea in Fantana: reprezinta in plan
simbolic, spatiu al nasterii, acoperirea fantanii de catre span cu un
capac sugereaza o moarte simbolica la care este supus feciorul de
crai, incheierea unei etape a vietii lui din care apoi va aparea un om
care va lupta pentru a-si castiga identitatea. Inainte de scena
fantanii, el este mezinul, fiul craiului,feciorul craiului, iar dupa este
Harap-Alb.
Harap-Alb, personaj dinamic evolueaza de la naivitate la maturitate
cu ajutorul probelor, la INCEPUT, judeca dupa aparente in relatie cu
baba in gradina, neascultare de tata, naiv in relatie cu spanul, APOI,
arata bunatate fata de furnici si albine, prietenie dafat de cele 5 pers
fantastice in ciuda aparentelor, ascultare de sfaturile Sfinte Duminici.
Alta scena definitorie: întâlnirea cu Sfântă Duminică deghizata in
cersetoare, primul lui contact cu supranaturalul. Este caracterizat
indirect prin atitudinea lui față de bătrână, demonstrând naivitate și
incapacitatea de a vedea dincolo de aparențe. De asemenea, prin
gestul său de a-i da un bănuț demonstrează milostenie și credința în
Dumnezeu.
Compozitie si strucutra:
Titlul anallitic: sens propriu: probele la care va fi supus Harap
sens figurat: oximoron, avand sensul de „rob alb”
deoarece harap inseamna „negru/rob”
Eruditie paremiologica, specifica lui Ion Creanga. Eruditie=
cunoastere aprofundata a uneia sau mai multor stiinte.
Paremiologic=care tine de proverbe sau de studiul lor.
Exemple:vorbe de duh, proverbe si zicatori. ->”la placinte inainte, la
razboi inapoi”
7 micronaraţiuni, despărţite prin formula mediană ,,şi merse, şi
merse”.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic, iar spaţiul
sugerează dificultatea aventurii eroului care trebuie să ajungă de la
un capăt la altul al lumii, în plan simbolic, de la imaturitate, la
maturitate.

Ioan Slavici – Moara cu noroc 1881 (antebelic)

Curent literar – realism:
- stil sobru cu scopul de a prezenta cât mai verosimil
realitatea, avand o preferinta pentru analiza psihologica
 - personajul realist este reprezentativ pentru o anumită
tipologie umană sau categorie social
Tema – antiteza dintre traditie, viata linistita de sat, si dorintele de
imbogatire a individului care duc la dezumanizare.
S – poarta valori etice si psihologice, dorintele de imbogatire
duc la declinul moral si spiritual al individului, Moara cu noroc ajunge să
însemne Moara cu ghinion ,moara care aduce nenorocirea deoarece
câștigurile obținute aici ascund nelegiuire.
Specie - nuvela psihologica, cu caracter bildungsroman
Fir narativ: Ghita din cizmar vrea sa devine carciumar, soacra
intervine cu scop moralizator, ea spune „omul sa fie sa multumit cu
saracia sa caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face
fericit, dar voi faceti dupa cum va trage inima”. Lica samadaul este
autoritatea prin sat, el santajeaza pe Ghita sa lucreze pentru el. Ghita
se indeparteaza de familie. Ghita martursieste stramb in favoarea lui
Lica la judecata. Ghita is ucide nevasta, el e impuscat de Lica, Lica se
sinucide, hanul arde, soacra avea dreptate.
Scena definitorie: Scena sosirii la han a lui Lica Samadaul
Scena ilustrativa pentru suprinderea primelor semne ale
transformarii psihologice si morale a protagonistului. Dialogul dintre
cei doi, interogatoriu condus de Lica, in pozitie de autoritate, cere lui
Ghita sa-i raporteze tot ce se intampla la han, paraseste hanul fara sa
dea lui Ghita prijelul de replica, fapt ce declanseaza conflictul
psihologic. Acesta doreste „sa ascunda inaintea nevestei gandurile
rele ce-l cuprinsesera”
Alta scena definitorie: monogul lui ghita "ei! ce sa-mi fac..Ce sa
fac daca Dumnezeu m-a facut asa? Ce sa fac daca e ceva in mine mai
 tare decat vointa mea", de unde putem deduce faptul ca ghita are un
caracter slab, care, inloc sa se schimbe, alege sa arunce vina pe
Dumnezeu.
Compozitie si structura:
Titlu analitic: sens propriu – carciuma, fosta moara dintr o vale
sens figurat – norocul este doar aparent, in esenta,
purtatoare de ghinion care aduce moartea, constituie totodata un
element anticipativ, cititorul anticipeaza unde se va petrece actiunea
Relatia dintre incipit si final: strategie narativă ce reflectă viziunea
realist clasică a lui Slavici asupra existenței: încălcarea norme morale
este o provocare la adresa destinului necruțător. Vorbele bătrânei
adeptă a valorilor tradiționale, lanseaza un avertisment anticipand
astfel evolutia ulterioara a evenimentelor: “Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa căci dacă-i vorba nu bogăția ci liniștea colibei tale te face
fericit”. Replica finala „asa le-a fost dat” susține tema destinului care
își cere drepturile.

I.L. Caragiale – O Scrisoare Pierduta 1884 (antebelic)

Introducere: opera consfiintita de dramaturgul roman Caragiale in
seara zilei de 26 octombrie 1884 la Iasi publicata in revista „Convorbiri
literare”
Perioada –realism:
 - stil sobru cu scopul de a prezenta cât mai verosimil
realitatea, avand o preferinta pentru analiza psihologica
- personajul realist este reprezentativ pentru o anumită
tipologie umană sau categorie social
– tipuri umane realiste; Tipatescu – amorezul, amantul, Zoe – sotia
infidela Trahanache - incornoratul, inselatul, vanitosul, Catavencu –
arivistul, demagogul, Pristanda – functionarul servil, Cetateanul
turmentat - cetateanul influentabil
Specie – comedie
Tema – ilustreaza degradarea vietii sociale satirizarea vietii publice,
comedie de moravuri, societatea romaneasca la sf sec XIX, viata
politica, coruptia, lupta pentru putere, santajul
Scena relevanta: Actul I Scena 2 il surprinde pe Ghita Pristanda
singur, meditand la statutul de politai aflat in slujba personala a celor
de la putere. El o citeaza pe nevasta sa, care il sfatuia aspura tacticii pe
care sa a aplice in telatia cu sefii : „Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa
tot, ca satulul nu crede la al flamand” care inseamna a lingusi, a te da
bine pe langa cel puternic, si al jefui, fapt ce reflecta caracterul
oamenilor de jos si de sus, cei de jos lipsiti de putere cauta mijloace mai
la indemana pentru a duce un trai mai bun, cei de sus cu putere se lasa
induplecati si cauta laude si proslaviri la adresa lor, iar imaginea de
ansamblu este societatea ca intreg rece si egoista
Alta scena relevanta: Actul II Scena 8 Intr-un monolog care ilustreaza
parvenitismul personajului, Catavencu isi exprima deviza dupa care se
conduce in viata, „scopul scuza mijloacele”, pe care – incult fiind – o
pune in seama „nemuritorului Gambetta”, om politic francez din acea
vreme, pe cand sloganul respectiv apartine lui Niccolo Machiavelli,
exprimat in cartea „Principele”. Fapt care reflecta si imaginea de
ansamblu a intregii societatii, acesta fiind si motivul central al operei,
de a satiriza societatea romaneasca la sf sec XIX, societate corupta,
avida dupa putere
Compozitie si structura:
Titlu analitic – denotativ: alcatuit dintr un substantiv articulat cu articol
nehotarat; „o scrisoare” plus adjectiv provenit din verb la participiu
„pierduta”, titlul se refera la un instrument al santajului politic folosit in
batalia electorala care se desfasoara in culise.
conotativ: titlul sugereaza ideea centrala sau tema
textului facand referire printr-o expresie concentrata la continutul de
idei si sentimente al textului, ales pentru a anticipa intriga piesei de
teatru si motivul izbucnirii conflictului, obiectul buclucas
Fir narativ- actiunea se desfasoara pe parcursul a trei zile
4 acte si 44 de scene, principalul mod de expunere: dialogul
Actul I – existenta conflictului conjugal, conflictul intre cele doua
grupari politice, incepe santajul cu ajutorul scrisorii compromitatoare
Actul II – incercarile de a primi scrisaoarea inapoi
Actul III – anuntarea candidatului, pierderea scrisorii
Actul IV – rezolvarea conflictului initial, impacarea adversarilor

George Bacovia – Plumb 1916 (interbelic)

Introducere: poezia Plumb deschide volumul cu acelasi titlu,
„Plumb”, capodopera bacoviana, confesiune elegaica
Curent literar – simbolism:
- Temele și motivele curentului literar sunt: iubirea, tristețea,
singurătatea, nevroza, golul, sentimentul morții, oralul,
ploaia, plictisul
- Cultivarea sugestiei
- Natura simbolismului este dezolant, invită la tristețe,
angoase și nevroză
Specie – elegie: poezie lirica în care sunt exprimate sentimente de
melancolie, de tristețe, de jale, plângere, jeluire
Tema – principala: conditia poetului intr-o lume ostila lipsita de
aspiratii si superficiala
- secundara: moartea , redată prin „sicriu”, „mort”, „somn”,
„dormeau adânc”, „cavou”, „coroane”, „era frig”, „era vânt”
și tema singurătății
Versuri - ”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.”
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…+
Și-i atârnau aripile de plumb.”
Idee poetica: lumea exterioara ia infatisarea unui spatiu al
captivitatii, idee poetica desprinsa din incipitul textului, infatiseaza
lumea ca pe un imens cimitir “Dormeau adânc sicriele de plumb” ,
ideea morții ca somn profund. Lumea este marcată de împietrire,
vântul fiind singurul element care sugerează mișcarea, însă produce
efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb” Cum
sicriele ca si florile si coroanele sunt “de plumb” se poate deduce ca
perceptia asupra realitatii este fundamental alterata.
Alta idee poetica: accentuarea starii de disperare, neputinta a
fiintei care se simte parasita si incapabila de a comunica. Laitmotivul
„stam singur” pune in relatie tabloul sumbru al cimitirului cu cel
sufletesc. Metafora „intors amorul meu” sugereaza moartea iubitei,
moartea iubirii. Eul liric se afla in ipostaza contemplatorului, „Stam
singur lângă mort” Stare de solitudine accentuata prin intermediul
unei imagani audititve „si-am inceput sa-l strig” ce sugereaza un
tipat de disperare.
Compozitie si structura:
Titlu sintetic: redus la un substantiv nearticulat, ceea ce il face
potrivit pentru dederminari:”sicriu de plumb, flori de plumb, amorul
meu de plumb” si altele, acorda rolul de cuvant-sentinta.
denotativ: metal flexibil si moale de culoare gri
murdar, cenusiu
conotativ: simbolizeaza stari sufletesti precum
apasarea sufleteasca-greutatea plumbului; culoarea cenusie
rezoneaza cu monotonia, angoasa; maleabilitatea sugereaza
labilitate psihică, dezorientare;
Verbele, majoritatea la timpul imperfect, creeaza impresia cu durata
suspendata, de timp incremenit in cosmar: dormeau, dormea, stam,
era, scartaia
 -2 catrene, organizarea se realizeaza cu ajutorul relatiilor de
simetrie. Termenul „plumb” apare in aceasi pozitie in fiecare strofa,
iar constructia „stam singur”, laitmotivul se regaseste in doua versuri
simetrice sintactic.

Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola 1919 (interbelic)

Specie - arta poetica
Curent literar – modernism
- utilizarea limbajului neologic și ethnic, limbaj ambiguu
- ermetism (limbaj incifrat)
- prozodie inedita: vers liber, măsură variabilă, ingambament
Tema – reprezinta modalitatea de cunoastere realizabila numai prin
iubire. Lucian Blaga prezinta doua tipuri de cunoastere:
paradisiaca/rationala avand ca scop dezlegarea misterelor; cea
luciferica/nu doreste deslusirea misterului, ci protejarea lui, potentarea
– autorul este adept al cun. luciferice
Versuri cheie: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu
mintea tainele, ce le-ntâlnesc in calea mea. In flori, în ochi, pe buze ori
morminte(motive). Cu lumina mea sporesc a lumii taină, aşa
îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister,
Idee poetica: antiteza între două tipuri de cunoaștere redate prin
metaforele: “lumina mea” și “lumina altora”. Celor două tipuri le
corespund verbe antonimice :”eu cu lumina mea sporesc” , ”lumina
altora sugrumă
Cunoașterea poetică (luciferică) care contempleaza, potenteaza
misterul. “Calea mea” evidentieaza destinul creatorului, Blaga numit
poet transcendental, deoarece amplifică misterul cu ajutorul
metaforelor revelatorii, “Cu lumina mea sporesc a lumii taină, aşa
îmbogăţesc si eu intunecata zare”. Enumerația “în flori, cu ochi, pe buze
ori morminte” detaliază imaginea corolei de minuni a lumii, fiecare
termen reprezentând un mister. Ochiul devine “izvorul nopții”, florile
simbolizează arta, frumusetea, sensibilitatea, buzele redau ideea
comunicării semnificante, iubirea iar mormintele presupun misterul de
dincolo de “marea trecere prin lumină”.
Cunoașterea paradisiacă, logica, rațională, specifica oamenilor de
stiinta avand ca scop dezlegarea tainelor universului, Acest tip de
cunoaștere are un efect distructiv asupra misterului: “sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns“, ucide “cu mintea tainele”
Alta idee poetica:
Compozitie si structura:
Titlu analitic: denotativ: expresie a poetului intr o lume plina de
mistere.
conotativ: o metaforă revelatorie care semnifică ideea
cunoaşterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să
potenţeze misterele Universului.
Ilustrează exacerbarea eului, reliefată prin frecvența marcilor lexico-
gramaticale, pronume și verbe de persoana I, singular, ceea ce indică
lirismul subiectiv: “eu nu strivesc”, “eu cu lumina mea”, “dar eu/eu cu
lumina mea” si adjectivul posesiv “mea”
Compoziţional, poezia este alcătuită dintr-o strofă ce conţine douăzeci
de versuri scrise pe tehnica ingambamentului. Organizarea materialului
poetic se realizează prin seria relaţiilor de simetrie, date de reluarea
metaforelor enumerate în prima şi ultima secvenţă „flori, ochi, buze,
morminte” şi de opoziţie între cele două tipuri de cunoaştere, „lumina
mea”, „lumina altora”.

Liviu Rebreanu - Ion 1920 (interbelic)

Curent literar – realism, modernism
- stil sobru cu scopul de a prezenta cât mai verosimil
realitatea, avand o preferinta pentru analiza psihologica
- personajul realist este reprezentativ pentru o anumită
tipologie umană sau categorie sociala
Specie - roman realist, social, obiectiv
Tema – societatea ardeleneasca la inceputul sec XX, valoarea
omului fiind determinata de pamant, dezumanizarea lui Ion
-pamantul si iubirea
Sistemul valoric din lumea satului: Patima lui Ion pentru
pamant este determinata si amplificata de felul in care sunt priviti
taranii saraci in lumea satului, o lume in care valoarea individului este
data de pamantul sau si nu de calitatile individuale.
Scena relevanta: Scena horei: in incipit, intr-o zi de duminica,
locuitorii satului se afla la hora, scena horei e semnificativa pentru
destinul personajelor/„hora a soartei”. Intelectualii(preotul, familia
invatatorului) isi fac aparitia dar pastreaza distanta, taranii bogati, stau
in grup compact, saracii le dau tarcoale, „ca un caine la usa bucatariei”.
Ritmurile alerte atrac fetele şi flăcăii, prilej pentru a-si gasi perechea.
Ion o joaca pe Ana cu gandul al averea ei, chiar daca inima o vrea pe
Florica. Aparitia lui Vasile Baciu: il numeste „hoţ, fleanură şi sărăntoc”,
declanseaza in sufletul lui razbunare care se va incheia dramatic pt
toate personajele.
Alta scena relevanta: Scena sarutarii pamantului:Ion se lasa in
genunchi fara sa vrea, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate pe
pamantul ud. Ion se ridica rusinat deodata sa nu il fi vazut cineva, isi
linse buzele sa mai simta odata dulceata amara a pamantului.
Compozitie si structura
Titlu sintetic – denotativ: substantiv propriu, protagonist al operei,
personaj eponim.
conotativ: reprezentativ pentru societatea taraneasca
din Ardeal aflata sub ocupatia austro-ungara
Doua volume: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, 13 capitole cu
titluri semnificative: „Nunta”, „Sărutarea”, „Ştreangul”, „Vasile”,
„Copilul”
Simetria dintre incipit si final: drumul care intra si iese din satul Pripas.
Imaginea satului adunat la hora(inceput), cea la sarbatoarea noii
bisericii(sfarsit)
Varietatea şi complexitatea conflictelor: Conflictul central determinat
de lupta pentru pământ în satul tradiţional. Conflict exterior, social,
între Ion şi Vasile Baciu. Conflict interior, psihologic care surprinde
zbuciumul lăuntric al personajului între cele două glasuri care îl macină.
 Tudor Arghezii – Testament 1927 (interbelic)
Curent literar – modernism
- prozodie inedita: vers liber, măsură variabilă, ingambament
- promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin,
urban, construcția personajului intelectual în opoziție cu
țăranul
- negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
- ermetism (limbaj incifrat)
Specie - arta poetica moderna
Tema - creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca
moștenire unui fiu spiritual. „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,[…]”
In viziunea poetului cartea reprezinta o treapta in cunoastere sau o
etapa in evolutia intelectuala a omului, „Cartea mea-i, fiule, o treaptă” .
Poetul se numeste pe sine ”rob”, semn ca adopta o atitudine de
modestie. Cititorul este considerat “domn” pt ca, cu ajutorul invataturii
el capata un statut superior „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”
Idee poetica: ideea poetica principala este creația literară în ipostaza
de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual.
Alta idee poetica: strofa a 3-a sugereaza o evolutie spirituala, de la
instrumentele enuntate de poet, Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
sapa, brazda, ilustrand munca fizica, omenirea progreseaza catre
activitate intelectuala, condei, calimara
Compozitie si structura:
Titlu sintetic cu dubla acceptie
– denotativ – substantiv comun, simplu ce reprezinta
un act juridic lasat de om pentru a-si exprima ultimile dorinte ce
urmeaza a fi indeplinite de urmasi dupa trecerea in nefiinta
conotativ – sens figurat, metaforic deoarece autorul
nu se refera la bunuri materiale, ci reprezinta mostenirea spirituala
lasata cititorilor
-5 strofe inegale, termenul cheie”cartea” se va repeta sub diferite
forme in toate strofele.
-Masura de 9-11 silabe, rima imperecheata, strofe polimorfe

Ion Barbu – Riga Crypto si lapona Enigel 1924-1930

(interbelic) (30 publicata in joc secund)
Curent literar – modernism
Specie - balada fantastica, poem alegoric, de cunoastere
Tema – iubirea in varianta ei incifrata, atractia contrariilor,
cunoasterea, dorinta individului de a-si depasii conditia
-„Luceafar intors” reprezinta drama cunoasterii si
incompabilitatea dintre doua lumi/regnuri
Riga crypto sugereaza apartenenta la familia ciupercilor(regnul vegetal)
si postura de rege, fiinta inferioara, prefera umbra. Lapona este de
origine nordica, reprezinta ipostaza umana, fiinta superioara, se inchina
la soarele intelept, aspira la cunoastere.
Versuri cheie: Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
Te-aş culege, rigă blând […]
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
Idee poetica: data chiar de numele si ipostaza partenerilor: Riga
Crypto simbolizează un rege cu suflet închis, „Crai Crypto, inimă
ascunsă”, căruia statutul de ciupercă îi conferă fragilitate şi dramatism.
Enigel este o locuitoare din regiunile nordice ale globului. Cele două
măști lirice sunt, de fapt, două simboluri, reprezentând lumina şi
întunericul din fiecare dintre noi. Lapona Enigel reprezintă apolinicul -
partea solară, luminoasă, spirituală, tinde spre absolut, tendinţa spre
raţiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Riga Crypto reprezintă
dionisiacul lipsa echilibrului, descătuşarea instinctelor, întunericul,
partea iraţională, instinctuală din om.
Compozitie si structura:
Titlul – denotativ – patru substantive si o conjunctie, indica membrii
cuplului antagonic (fac parte din regnui diferite; vegetal si uman )
conotativ – riga inseamna rege, crypto inseamna cel
tainuit/inima ascunsa, sugereaza misterul, izolarea; enigel inseamna
inger
Două părți, fiecare dintre ele prezentând o nuntă. Una împlinită,
constituind cadrul celeilalte nunți, care nu se va împlini între Riga și
Lapona, în final, Riga Crypto căsătorindu-se cu măselărița
-27 de strofe.
Partea I: strofele I-IV: prezinta nunta reala
Partea II: strofele V-XXVII: prezinta nunta povestita

Mihail Sadoveanu – Baltagul 1930 (interbelic)

Curent literar – realism,traditionalism
- satul este văzut ca un topos sacru al realităților primordiale
- Spaima de civilizația citadină, văzută ca o sursă a degradării
morale
- Tipologia preferată a tradiționalismului este ciobanul,
călugărul, preotul, răzeșul sau haiducul
Specie – roman pt ca: specie in proza, mari dimensiuni, actiune
complexa, nr mare de pers. implicate in conflicte diferite
Tema – conditia sociala a muntenilor oieri, universul rural si viata in
munti, traita dupa legile naturii.
Principala temă a romanelor lui Sadoveanu este viața satului românesc,
prezentând omul simplu ca păstrător al tradițiilor și al obiceiurilor
vechi. Este promovata credinta religioasa ortodoxa romaneasca
Scena relevanta: cuprinde pregătirea spirituală a eroinei pentru
călătorie: postul, rugăciunile, discuțiile cu vrăjitoarea, interpretarea
viselor, povețele morale date copiilor pentru a asigura gândirea
patriarhală a lumii de sus. Deși este speriată de gândul plecării din
mijlocul universului patriarhal, unde se obișnuise, dar se adaptează
curând noilor condiții, fiind conștientă de necesitatea plecării
Alta scena relevanta: prin intermediul căreia se reflectă tema este
reprezentată în finalul operei, Vitoria „Hamletul feminin” reconstituie
cu fidelitate scena crimei, uimindu-i pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Gestul de înfăptuire a dreptății, tulburata pentru o vreme, realizat de
către Ghoerghiță cu baltagul lui Nechifor readuce echilibrul. Bogza îți
recunoaște vina, iar Vitoria se reîntoarce acasa cu Gheorghiță,
reluându-și cursul firesc al vieții.
Trasaturi -„Baltagul” este un roman complex, care a cunoscut o serie
de interpretări: roman de dragoste, prin credinţa Vitoriei în iubire;
roman mitic, romanul fiind considerat o demonstraţie a mitului
mioritic; roman iniţiatic, prin riturile de trecere oficiate de Vitoria şi
procesul de formare a personalităţii lui Gheorghiţă; roman poliţist care
înfăţişează uciderea unui om şi pedepsirea vinovaţilor; roman
psihologic prin sondarea psihicului uman.
Compozitie si structura:
Titlu sintetic – denotativ:substantiv comun care denumeste un topor
cu doua taisuri cu coada lunga folosit ca arma
conotativ: baltagul este unealta magica si simbolica
insusita de personajul negativ si recucerita de erou, ca un simbol al
infaptuirii dreptatii.
16 capitole fara titlu, deshise de un prolog cu rol in conturarea viziunii
despre lume
Simetrie incipit-final: incipit:existenta ordinii, nimic intamplator se
petrece, final: infaptuirea dreptatii, restabilirea echilibrului, ordinii

Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de

razboi 1930(interbelic)
Curent literar – modernism:
- promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin,
urban, construcția personajului intelectual în opoziție cu
țăranul
- negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
Specie - roman psihologic, subiectiv
Tema – iubirea si razboiul
Scena relevanta: discutia de la Popota, ofiterii descopera in ziar o
stire despre un barbat care si-a ucis sotia infidela si a fost achitat de
catre judecatori. Acest eveniment starneste discutii aprinse, deoarece
fiecare participant are o alta parere. Atitudinea lui Stefan Gheorghidiu
atrage atentia deoarece el intervine intr-un mod agresiv si ii contrazice
pe toti. Scena amintita este relevanta deoarece reflecta conceptia lui
Stefan despre iubire. El este interesat de iubirea absoluta. Din text
reiese ca Stefan este un intelectual sensibil, preocupat de idei filozofice,
dar si un individ impulsiv si dur.
Alta scena relevanta: Excursia de la Odobesti, in timpul excursiei,
Stefan este cuprins de certitudinea ca Ela il prefera pe avocatul amator
in defavoarea lui. El descifreaza fiecare gest al acesteia ca o dovada de
adulter si devinde din ce in ce mai catranit/amarat/necajit pe parcursul
celor trei zile la odobesti
Compozitie si structura:
Titlu analitic: denotativ – marcheaza doua etape ale protagonistului
iubirea si dragostea, prin repetarea substanivului “noapte” titlul
semnifica incertitudinea dar si irationalul
Doua parti, si 13 capitole, cu titluri semnificative: „La Piatra Craiului, în
munte”, „Diagonalele unui testament”, „Asta-i rochia albastră”, „Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu”
Tehnicile narative sunt specifice romanelor subiective şi psihologice:
jurnalul, confesiunea, decupajul, contrapunctul.
Incipitul construit realist, cu detalii de timp si spatiu, finalul lasa loc de
interpretari multiple

George Calinescu – Enigma Otiliei 1938(interbelic)

Curent literar – realism:
- stil sobru cu scopul de a prezenta cât mai verosimil
realitatea, avand o preferinta pentru analiza psihologica
- personajul realist este reprezentativ pentru o anumită
tipologie umană sau categorie social
Specie – bildungsroman - procesul de formare a personalitatii
eroului principal sub influența experienței directe.
Tema – mostenirea si iubirea
Viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea,
accentuând problematica familiei, moştenirii şi pe cea a paternităţii.
Otilia Marculescu este o fata de 18 ani, tipul feminitatii misterioase si
controversate. Imginea ei fiind privita din mai multe puncte de veedere,
Pascalopol – fiinta gingasa, strengarita, floare rara. Aglae – o
dezmatata, o stricata. Invidiata de Aurica pentru ca are succes la
barbatii. Ea se autocaracterizeaza, „sunt capricioasa, zapacita, totusi
intelegatoare si plina de tact in comportament.
Scena relevanta: Sosirea lui Fleix Sima in casa unchiului sau,
Chostache Giurgiuveanu, patruns in locuinta, Felix asista la o scena de
familie:jocul de table. Observatia Aglaei Tulea, sora lui mos Costache,
potrivt careia batranul face „azil de batrani”, ii vizeaza in mod direct pe
Felix si Otilia. Aglae percepandu-i pe tineri ca pe niste rivali la mosten
Alta scena relevanta: Ilustrarea temei balzaciane a mostenirii este
acela in care mos Costache face un atat de apoplexie si in intreaga
familie Tulea, in frunte cu Aglae, ii ocupa militaraste casa, tamandu-se
ca Felix si Otilia si-ar putea insusii banii pe care batranul refuza sa-i
depuna la banca.irea fratelui sau.
Compozitie si structura:
Titlu analitic: denotativ – doua substantive ce reprezinta
protagonistul si starea acestuia, conflitctul
conotativ – titlu initial „Parintii Otiliei” reflecta tema
paternitatii si ilustreaza ideea ca aproape toate personajele cartii pot fi
considerate parinti ai orfanilor Felix si Otilia. Schimbat in "Enigma
Otiliei", pentru ca evidentiaza povestea de dragoste dintre Otilia care va
fi in totdeauna o enigma pentru Felix deoarece pentru orice tanar de
douazeci ,,enigmatica va fi fata care il respinge dandui totusi dovezi de
afectiune,,
-20 capitole fara titlu
-Varietatea şi complexitatea conflictelor - trăsătură fundamentală a
romanului. Conflictul central - natură socială, morală, presupune lupta
clanului Tulea pentru obţinerea moştenirii, al doilea conflict - erotic,
priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru
mâna Otiliei.