BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga
Ion Creanga este in literatura romana o sinteza a spiritualitatii folclorice. Caracterizat de intelepciune,
umor si spirit inventiv, omul traia depasind cu inteligenta si vioiciune necazul, ii pricepea resorturile si il lua in
ras, de unde si savoarea artei scriitoricesti.
Temele abordate in stilul inconfundabil sunt satul, vazut ca axis mundi (centru al universului) in Amintiri
din copilarie, natura (insotita si de determinari temporale si spatiale), motiv de mandrie pentru humulestean, in
Amintiri, copilaria, initierea -atat in Amintiri, cat si in povesti- Povestea lui Harap-Alb, Povestea
porcului, iubirea - in aproape toate scrierile.
Basmul este o specie a epicii populare si culte in proza sau in versuri, in care se nareaza intamplari
fantastice ale unor personaje imaginare, planul real impletindu-se cu cel supranatural. Personajele sunt purtatoare
ale unor valori simbolice, iar fortele binelui sunt surprinse in conflict cu fortele raului, acestea din urma fiind, de
obicei, invinse. De asemenea, basmul propune norme de conduita, binele fiind rasplatit, iar raul pedepsit. Eroul
pozitiv (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice si parcurge un
drum presarat cu obstacole care au rolul de a-l maturiza si initia. De asemenea, basmul are formule initiale,
mediane si finale care plaseaza actiunea in timp si spatiu mitice.
Basmul Povestea lui Hatap-Alb are ca tema triumful binelui asupra raului si cuprinde mituri si motive
specifice. Actiunea se desfasoara linear, secventele narative si episoadele inlantuindu-se si putand fi urmarite pe
momente ale subiectului.
Rezumatul.
Zoe Dumitrescu-Busulenga stabilea in opera lui Ion Creanga doua planuri de interpretare-unul realist,
etnografic si unul imaginar, fantastic. In Povestea lui Harap-Alb, planul realist surprinde aspecte ale familiei
humulestene si ale gradelor de rudenie (Craiul si Imparatul Verde sunt frati), limbajul impregnat de oralitate si
umor, trasaturile de caracter (dezamagirea si deznadejdea tatalui cand vede lasitatea celor doi fii mai mari,
multumirea sufleteasca in fata curajului fiului mai mic, teama acestuia si lipsa de experienta atunci cand se lasa
pacalit de Span, neascultand sfatul tatalui). Din acest motiv, Garabet Ibraileanu numea Povestea lui Harap-Alb
epopee a poporului roman.
Mult mai complex este reprezentat planul fantastic pentru care naratorul nu stabileste granite, acesta se
infiltreaza treptat, firesc in planul real.
Ca in orice basm, Povestea lui Harap-Alb are formule de inceput: Amu cica era odata intr-o tara, care
plaseaza actiunea in atemporalitare si aspatialitate, pe un taram mitic, formule mediane: si merg ei o zi, si merg
doua, si merg patruzeci si noua, sau mai merge el cat merge si D-zeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste inainte
mult mai este. Si formule finale: s-apoi da, Doamne, bine!, veselia si acum mai tine inca. Cine se duce acolo
bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda.
Specific povestilor lui Ion Creanga este fantasticul umanizat. Astfel, desi personajele sunt supranaturale,
animalele fabuloase si obiectele si cifrele magice, lumea infatisata pastreaza inca trasaturi specific realiste:
jovialitatea, sentimentele, limbajul. De aceea, fantasticul nu intervine decat pentru a-l initia si maturiza pe eroul
initial neexperimentat, prin urmare, in scrierile lui Creanga, fantasticul este folcloric, prezentandu-se credinte,
superstirii, vise, traditii (ex. petitul fetei Imparatului Ros) religios, Sfanta Duminica fiind un personaj adjuvant
important, si fabulos prin infatisarea unor obiecte (armele, hainele tatalui, blana de urs, aripile de furnica si albina)
sau fiinte (calul, albinele, furnicile, ursul, cerbul, cei cinci prieteni fabulosi).
Folcloristul Ovidiu Barlea identifica anumite etape tipice in schema unui basm. Astfel, si in Povestea lui
Harap-Alb, firul epic incepe cu existenta celor trei fii, lasitatea celor mari si curajul mezinului (care se dovedeste
astfel ales) urmeaza interdictia, probele, incalcarea interdictiei, pedeapsa, refacerea echilibrului, pedepsirea
personajului negativ si rasplatirea (de obicei, cu dobandirea fetei si a imparatiei) personajului pozitiv, dupa o
moarte ritualica.
Povestea lui Harap-Alb este presarata cu motive si mituri specifice basmului.
Un mit important este acela al dublei identitati. Inca din titlu se evidentiaza dubla personalitate a protagonistului:
o identitate reala, de fiu mezin al craiului, potential mostenitor, si o identitate aparenta, de sluga a Spanului. De
asemenea, dubla identitate are craiul (care apare sub infatisarea ursului), Spanul (care vrea sa para fiu de crai),
Sfanta Duminica (infatisata de batrana cersetoare), calul (initial, o martoaga ocolita de fiul craiului). Identitatea
camuflata are rolul de a-l ajuta pe protagonist sa delimiteze esenta de aparenta, sa nu se lase inselat de ipostazele
in care apar cei din jur.
Mitul calatoriei se impleteste armonios cu mitul labirintului in Povestea lui Harap-Alb. Astfel, etapa de
pregatire a drumului culmineaza cu trecerea podului si confruntatea cu tatal deghizat. Sfaturile date de Sf.

Duminica sunt menite sa-l insoteasca dincolo de spatiul protector al casei parintesti, ca si sfaturile tatalui convins
ca mezinul e cel ales. Tocmai incalcarea acestor sfaturi atrage sanctionarea cu pierderea insemnelor nobile
(scrisoarea, hainele, armele, numele). In drumul catre Imparatul Verde, mezinul se rataceste in padure. Aici
padurea devine simbol al labirintului, al spatiului malefic, presarat cu probe, loc al mortii si al regenerarii. Aceasta
este o alta etapa a initierii , in care fiul Craiului il tocmeste drept calauza pe Spanul de care tatal ii spusese sa se
fereasca. Coborarea in fantana echivaleaza cu o cobarare in Infern. Aici Spanul ii fura identitatea craiasca si il
ameninta pe naivul calator cu moartea . Juramantul pe ascutisul palosului include si conditia eliberarii (sfarsitul
initierii): atata vreme ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie.
Calatoria ii aduce protagonistului atat un adversar-Spanul (antagonist), cat si mai multi adjuvanti (sau
donatori) care il vor ajuta sa depaseasca toate probele, dovedindu-si prietenia.
In basm se poate vorbi de mitul prieteniei sau al fratiei de cruce. Primul personaj adjuvant este calul
fabulos, subliniind comuniunea om-animal (preluata din folclor).
Calul fabulos are trasaturi supranaturale: are darul de a intelege graiul omenesc, de a zbura ca gandul si ca
vantul, si de a-l sfatui pe erou sa-si infranga temerile si sa nu se lase coplesit de suferinta si deznadejde. Celelalte
vietati personificate-craiasa Albinelor si Regina Furnicilor-il invata pe erou ca individul nu poate invinge de unul
singur si ca oricine ii poate oferi un sprijin oricat de modest. Cand ii intalneste pe eroii grotesti, Harap-Alb nu se
ingrozeste, ci mai degraba se amuza. Aceste personaje fantastice sunt creatii originale ale lui Ion Creanga, fiind
individualizate in maniera clasica, pritr-o trasatura fizica sau morala: Gerila e o dihanie de om, Flamanzila o
namila de om, Setila o aratare de om, Ochila e ca un ciclop cu ochiul mare cat o sita, iar Pasari-Lati-Lungila
ciuma zburatoarelor si spaima oamenilor. Comici prin descrierile pitoresti, uriasii ii devin prieteni nedespartiti,
invatandu-l pe erou sa realizeze contrastul dintre esenta si aparenta si sa nu se mai grabeasca sa judece oamenii.
De altfel, Gerila sintetizeaza opinia tuturor..intr-un gand sa ne unim, pe Harap_Alb sa-l slujim si tot prieteni sa
fim!
Ei il vor ajuta pe Harap_Alb sa treaca peste probele impuse de Imparatul Ros: camera de arama, ospatul,
alegerea macului din nisip, pazirea fetei, alegerea fetei dintre cele doua gemene si proba impusa de fiica acestuia
si anume sa-si trimita calul si turturica sa aduca apa vie, apa moarta si smicele de mar de unde sa bat muntii in
capete. Toate aceste personaje hazlii pot fi interpretate si ca tipuri umane reprezentative pentru lumea satului:
frigurosul, infometatul, betivul, curiosul barfitor.
Mitul reinvierii face referire la decapitarea eroului de catre Span. Aceasta este ultima etapa a initierii, care
trebuia savarsita tot de Span. Si decapitarea poate fi considerata o coborare in Infern sau o moarte ritualica,
initiatica. A cobori in Infern inseamna a cunoaste o moarte initiatica, o experienta susceptibila de a intemeia un
nou mod de existenta. (M. Eliade)
Spanul nu e doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un rau necesar. De aceea calul
nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea sa se fi incheiat. Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata
pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte Nu doar naratorul, ci si personajele cunosc scenariul initiatic pe
care trebuie sa-l traverseze protagonistul. Astfel, toate etapele initierii au un rol clar, si anume acela ca eroul sa
cunoasca suferinta umana: Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, vei crede celor asupriti si nacajiti, pentru
ca stii cum e nacazul Abia acum, rolul Spanului s-a incheiat, iar Harap-Alb a redevenit fiul Craiului, pregatit
sa conduca o imparatie. Din acesta perspectiva, basmul are trasaturi de bildungsroman, deoarece urmareste
procesul de formare a unei personalitati.
Mitul erotic se refera la sentimentele pe care protagonistul le descopera pe parcursul calatoriei si al
probelor. Harap-Alb o cunoaste pe fiica Imparatului Ros, initial descrisa ca o farmazoana, apoi eroului i se
tulbura mintile privind fata tanara, frumoasa si plina de vino-ncoace, nebun de dragostea ei. Iubirea
desavarseste initierea, intelegandu-se prin aceasta ca omul implinit e cel ce si-a gasit sufletul pereche, cel ce-si va
intemeia o familie. Nunta si schimbarea statutului social (eroul devine imparat) confirma maturizarea.
In basm sunt prezente numere magice: 3, 12, 49, simboluri ale totalitatii. Cifra trei este cifra perfecta: trei
fii, trei probe (salatele, pietrele pretioase, fata Imparatului Ros), cele 3 aparitii inselatoare ale Spanului.
Obiectele magice ocupa , de asemenea, un loc important in scenariul basmului. Cei ce ofera astfel de
obiecte protagonistului se numesc donatori. Astfel, fiul craiului primeste hainele si armele tatalui, semne ale
continuitatii eroismului, traditie de generatii. De asemenea, blana de urs care il va ajuta sa aduca salata din
gradina Ursului. De la Sf. Duminica primeste licoarea magica, apoi de la albine si furnici cate o aripa. Obiectele
magice sunt si apa vie, apa moarta si smicelele de mar care purifica eroul si il ajuta sa inceapa o noua viata, acum
initiat fiind.

Personajele acestui basm se afla la granita dintre real si fantastic. Ele au un comportament omenesc si sunt
purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Din acest motiv, basmul are o morala clara si
propune o anumita etica: binele invinge raul.
Harap Alb este protagonistul basmului. El nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale. Dimpotriva,
protagonistul cunoaste dezamagirea, deznadejdea, suferinta, temerile. Sfatuindu-se cu prietenul nazdravan, eroul isi
deplange soata si este descurajat. El este un Fat-Frumos din basmele populare, dar profund umanizat. Este urmarit in
formare, in devenire, de la fiul naiv, credul, la imparatul gata sa-si conduca imparatia.
Harap-Alb este caracterizat in mod direct de narator boboc in felul sau la trebi de aieste. Initial, este lipsit de
experienta, iar faptele lui raman in limita umanului.
Caracterizarea indirecta reiese din fapte si comportament. Astfel, personajul isi dovedeste loialitatea si demnitatea
fata de Span, este prietenos si comunicativ, cinstit. Probele devin modalitati de caracterizare. Prin trecerea obstacolelor,
eroul se maturizeaza, capata intelepciune, invata sa iubeasca si sa respecte. Acestea sunt piedici ce il pregatesc pentru viitor.
Relatiile cu celelalte personaje devin modalitati de caracterizare. Astfel, eroul cunoaste valorile umane: prietenia, increderea,
loialitatea, iubirea, responsabilitatea, milostenia, capacitatea de adaptare.
Numele personajului este un oximoron: harap inseamna sclav negru iar alb originea nobila, inocenta, tineretea.
Antiteza cromatica alb-negru sugereaza traversarea unei etape intermediare intre starea de inocenta si invierea spirituala a
celui ce va deveni imparat.
In acest basm nu apar personaje fantastice, doar fabuloase, avand adica trasaturi supranaturale.
Spanul este antagonistul. Conflictul cu el il defineste si il maturizeaza pe erou. De altfel, Spanul are rolul major in
initierea protagonistului si il caracterizeaza pe acesta.
Toate celelalte vietuitoare sau eroii grotesti sunt personaje secundare, purtatoare de simboluri. Ei ajuta eroul sa
depaseasca probele initiatice si se bucura de prietenia acestuia.
Basmul imbina toate modurile de expunere: naratiunea, dialogul, descrierea (mai putin, cu elemente sugestive)
Limbajul artistic si arta naratiunii
I Creanga se dovedeste, in operele sale, un bun cunoscator al neamului sau si al limbajului popular. In geniul sau
nativ se impletesc influente populare.
In Povestea lui Harap-Alb, povestirea are un ritm rapid, dialogul este dinamic, naratoul isi dovedeste umorul si
eruditia paremiologica.
Oralitatea stilului este data de impresia de spunere a faptelor in fata unui auditoriu.
Modalitatile de realizare a oralitatii stilului:
De asemenea, specific lui I Creanga este umorul sanatos, neusturator ca al lui Caragiale.
Vorbim in operele lui Creanga despre un naraotor mucalit si jovial, care face haz de necaz, care se bucura de viata si
mai ales se bucura cand reuseste sa-i treaca probele.
Placerea zicerii, verva se reflecta in modul in care naratorul priveste, intelege si descrie spectacolul vietii. Umorul se
realizeaza prin ironie: Doar unu-i Imparatul Ros, vestit () pentru bunatatea lui cea nemaipomenita si milostivirea lui cea
neauzita.
In acest basm apar mai multe tipuri de comic. Astfel, comicul de situatie este prezent la tot pasul: aparitia eroilor
fabulosi; tatal deghizat in urs, asteptandu-si fiii sub pod si altele.
Comicul de nume se refera la apelativele si poreclele caricaturale: Buzila, Gerila, Flamanzila
Comicul de limbaj presupune existenta termenilor si a expresiilor populare, a regionalismelor: buzisoare,
bautarica, a stupi (a chinui, a necaji). Citatul paremiologic are efecte artistice: eroii se dovedesc detinatorii valorilor
morale populare: Da-i cu cinstea, sa peara rusinea!, Apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem!, La placinte inainte, la
razboi inapoi!. In text apar si diminutive cu valoare augmentativa: buzisoare, bautarica.
Comicul de caracter se refera la tipurile umane infatisate in poveste. Astfel, fiul craiului este tanarul naiv, credul,
neexperimentat, Spanul este simbolul raului, al omului viclean (insemnat de Dumnezeu), Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila
si Pasari-Lati-Lungila reprezinta categorii umane.
Comicul de nume pune in evidenta anumite trasaturi ale personajelor: fiul craiului care inca nu are nume si care este
in formare se va lasa pacalit si va purta, pentru o vreme, numele Harap-Alb. Eroii grotesti au nume simple si cu atat mai
sugestive, mai clare iar Spanul cuprinde in nume atat trasatura morala (rautate, viclenie) cat si pe cea fizica (uratenie).
Numele intregesc spectacolul vietii infatisat de I. Creanga. O lume frumoasa, pitoreasca in care grijile sunt depasite, iar
binele invinge intotdeauna. In aceasta lume fericirea personajelor pozitive este nesfarsita.
Naratorul insusi este fermacat de finalul fericit si in relatarea lui obiectiva, la persoana a III-a, apar cateva secvente
subiective, in care se adreseaza direct cititorului.
Si odata, mi ti-l insfaca cu dintii de cap Constructii ca acestea au rolul de a-l face pe cititor partas la
evenimente, de a-i starni si mentine atentia. (Ca alta, ce pot sa zic?, Ma rog () ce sa va spun mai mult?)
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, avand ca particularitati: reflectarea conceptiei despre lume a
scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Ca orice basm, propune
valorile umane de: bine, frumos, adevar, cinste, dreptate.