BASMUL - “Basmul este o oglindire [...] a vieții în moduri fabuloase” (G.

Călinescu) .
DEFINIȚIE:
Basmul
- este o operă epică, în proză, de dimensiuni medii, în care se povestesc întâmplari cu
caracter fantastic, la care iau parte personaje cu însușiri supranaturale și în care este
prezentată lupta dintre bine și rău, încheiată cu victoria binelui și călătoria eroului spre
maturizare.

BASMUL este TEXTUL NARATIV în care:

1. Se povestesc întamplări FANTASTICE

2. Personajele au puteri SUPRANATURALE
3. Personajele sunt în ANTITEZĂ, reprezentând (de obicei) binele și răul
4. La final, binele învinge.

CONCEPTE:

 FANTASTIC = Apariția în realitate a unor elemente INEXPLICABILE

În basme apare fantasticul de TIP FABULOS/ FABULOSUL, însemnând FĂRĂ

CORESPONDENȚĂ ÎN REALITATE

 ANTITEZĂ = OPOZIȚIA între două lucruri care se opun (antonime); ex. Vrăjitoarea –
Aslan
TRĂSĂTURI

 Spațiul Tărâmul zeilor, peste nouă mări și nouă țări...

 Timpul A fost odată ca niciodată.... (formulă tipică) – timp magic, fantastic

- Indicii temporo-spațiali sunt fantastici

 Formule o Formule inițiale: de începere =ATEMPORALITATEA

o Formule mediene: de mijloc pentru a menține interesul
o Formule finale; la final, au rolul de a ne scoate din basm

 Metamorfoză Transformarea unui personaj în alt personaj

 Motive Cifre magice: cifra 3 (trei fii)

Animale magice:
Obiecte magice:
Nunta:
Probele: personajul trece prin diverse probe pentru a-și scoate în
evidență virtuțile personale
Personajele ajutătoare, himerice

 Principalele 1. Basmul cult

tipuri de basme 2. Basmul popular
 BASMUL - “Basmul este o oglindire [...] a vieții în moduri fabuloase” (G.
Călinescu) .
Basmul cult:
– autorul este cunoscut
– textul nu poate fi modificat
– se întâlneste limbaj regional
– oralitatea stilului
– triplicarea probelor
– umor
Basmul popular:
Basmul popular este creatia epica narativa populara in care intamplarile
reale se impletesc cu cele fantastice, fiind savarsite atat de personaje
reale, cat si de cele cu puteri supranaturale, care reprezinta fortele
binelui si fortele raului, din a caror confruntare binele iese intotdeauna
invingator.

 Momentele o situația initiala de echilibru,

subiectului o factorul perturbator,
o actiunea reparatorie,
o momentul de maxima tensiune,
o restabilirea echilibrului initial

 Personajul din Caracteristici ale personajelor:

basm o sunt atât oameni, cât și ființe imaginare;
o sunt grupați în doua serii opuse: negative si pozitive;
o sunt universali: feciorul de imparat si de om sarac, fratele cel
mic, zmei imparati;
o sunt secundati de donatori, care il sprijina pe erou in actiunea sa;
o personajele se diferențiază doar prin varsta, sex, conditie.

Caracterizarea directa poate fi realizata de catre:

o narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii
explicite, aluzii);
o personajul însusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor
personaje, autoanalize monologate);
o alte personaje (prin marturii, descrieri, etc).
Caracterizarea indirecta se deduce din:
o actiunile, atitudinile, comportamentul, opiniile exprimate de
personaj;
o mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia,
grupul sau societatea in care evolueaza;
o limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile
de ordin stilistic).

 TEMA Tema basmului: este o aventura eroica a fiintei umane care lupta

BASMULUI pentru apararea, recuperarea, obtinerea, impunerea, etc. unei valori,
reusind in actiunea sa;
- aceasta valoare este desemnata generic prin termenul bine si se
constitue in opozitie cu raul.
“Basmul este o oglindire [.] a vieții in moduri fabuloase”(G.
Calinescu)
 BASMUL - “Basmul este o oglindire [...] a vieții în moduri fabuloase” (G.
Călinescu) .

Zâna Munților

Textul/ povestea “Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu, este un basm. Ne putem baza pe acest
adevăr având ca sprijin calitățile textului.
În primul rând, au loc întâmplări fantastice (apare o zână care se poate transforma în turturică și
aceasta dispare de la bal ca prin magie).
În al doilea rând, zâna are puteri supranaturale, după cum reiese din secvența: “mă lepăd de
puterea mea cea măiastră” sau din secvența “se făcuse turturică”.
În al treilea rând, apar antiteze precum: fantastic-real, sărman-nobil.
În concluzie, povestea “Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu, este un basm deoarece prezintă
întâmplări fantastice, personajele au puteri supranaturale, antitezele apar regulat, iar finalul este fericit.
De asemenea, structura textului, prezența formulelor de început și de sfârșit, apariția cifrei magice „3”
și îmbinarea elementelor reale cu cele fantastice reprezintă doar o parte dintre trăsăturile specifice
basmului, regăsite în opera de față.
 BASMUL - “Basmul este o oglindire [...] a vieții în moduri fabuloase” (G.
Călinescu) .

Zâna Munților
ARGUMENTARE BASM
Basmul este opera epică populară sau cultă, de dimensiuni medii, în care are loc o îmbinare
între elementele reale și cele fantastice. Personajele unui basm pot fi reale, supranaturale sau chiar o
combinație între cele două (adesea fiind vorba despre personaje construite în manieră realistă, dar care
beneficiază de puteri supraomenești). Aceste personaje pot reprezenta fie forțele binelui, fie pe cele
ale răului, confruntarea dintre cele două sfârșindu-se, de cele mai multe ori, cu victoria binelui. Textul
basmului Zâna munților se deschide cu formula de început specifică basmelor: „A fost odată...”. 
Acțiunea operei are loc într-un timp și spațiu nedeterminate: „odată”, într-o împărăție al cărei
nume rămâne un mister și despre care știm numai faptul că se învecinează cu alte împărății. Acolo
trăia un împărat vestit pentru vitejia, corectitudinea și înțelepciunea lui. Când are bucuria de a avea un
fiu, acesta surprinde întreaga împărăție, și chiar și pe cele mai îndepărtate, cu inteligența și
aptitudinile de care dă dovadă. El este un simbol al idealului reprezentat adesea în operele populare
românești: „Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână.”, „Iară el de ce
se mărea d-aia se făcea mai cu minte și mai frumos”.
Deși fiul de împărat era dorit drept soț de multe dintre prințesele din vecinătate și chiar din
ținuturi îndepărtate, atât el, cât și familia lui, considerau că era prea tânăr pentru însurătoare. Într-o zi,
aflat la vânătoare, observă o turturică, pe care, văzând-o atât de mică, îi este milă s-o ucidă. Fiindcă
pasărea se apropia tot mai mult de el, acesta îi rănește ușor aripa, iar când turturica se îndepărtează,
are impresia că-i aude bătăile inimii. Aceea era, de fapt, Zâna munților, care se îndrăgostise de tânăr
și, nedorind să-și arate adevărata față, alesese să se apropie de el într-o altă formă. 
Acesta este personajul fantastic al basmului. Zâna este înzestrată cu o serie de puteri
supranaturale, dintre care se remarcă cel mai puternic capacitatea de a lua orice formă dorea,
ascunzându-și astfel adevărata identitate. Privirea ei are un efect hipnotic, iar frumusețea
impresionantă o ajută să cucerească pe loc inima alesului său. În final, însă, personajul impresionează
prin calitățile sale umane, mai degrabă decât prin puterile supraomenești pe care le deține. După un
timp, la curtea împăratului apare o femeie, căreia îi este oferită o slujbă de găinăreasă. Era vorba
despre Zâna munților, care dorea, în acest fel, să se apropie de alesul inimii sale. Cu toții sunt
impresionați de calitățile ei, aceasta fiind eficientă, harnică și cinstită. Chiar și împăratul, alături de
fiul său, ajung s-o cunoască într-o zi, fiindcă zvonurile despre noua angajată ajunseseră chiar la
urechile acestora. Când îl vede pe tânăr, femeia îl privește cu atâta dragoste, încât acesta se pierde cu
firea. 
Urmează apoi o serie de trei nunți, unde Zâna munților apare în forma sa reală, de o frumusețe
răpitoare. Apare, așadar, și cifra magică „3”, specifică basmelor, iar faptul că toate cele trei
evenimente sunt nunți prevăd finalul fericit al poveștii, nunta având o puternică valoare simbolică.
De fiecare dată, feciorul de împărat vorbește și dansează numai cu zâna (neștiind cine era fata), dar
aceasta pleacă pe neașteptate, astfel încât tânărul rămâne confuz, trist, prezentând chiar și simptome
fizice ale suferinței din dragoste. În final, însă, zâna își pierde un pantof pe smoala turnată în mod
intenționat pentru nu a i se pierde urma. Fiul de împărat caută posesoarea pantofului peste tot,
ajungând, în final, și la găinăreasa de la curtea tatălui său, căreia i se potrivește pantoful. Neavând
cum să nege faptul că îi aparținea acel condur, fata explică cine era, de fapt, precum și motivul pentru
care nu putuse, până atunci, să-și destăinuie adevărata identitate. Dacă s-ar fi căsătorit cu un om, și-ar
fi pierdut toate puterile supranaturale cu care fusese înzestrată. Ea alege atunci să rămână alături de
alesul ei, renunțând la privilegiile oferite de statutul său anterior. Basmul are, așadar, un final fericit,
el sfârșindu-se cu formula tipică de încheiere: „Încălecai p-o șea”.
În concluzie, povestea “Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu, este un basm deoarece
prezintă întâmplări fantastice, personajele au puteri supranaturale, antitezele apar regulat, iar finalul
este fericit. De asemenea, structura textului, prezența formulelor de început și de sfârșit, apariția cifrei
 BASMUL - “Basmul este o oglindire [...] a vieții în moduri fabuloase” (G.
Călinescu) .
magice „3” și îmbinarea elementelor reale cu cele fantastice reprezintă doar o parte dintre trăsăturile
specifice basmului, regăsite în opera de față.