A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost un pastor batran care avea trei fete.

Fetele se numeau Ana, Stana si Laptica si erau toate trei foarte frumoase, dar cea mai mica le intrecea pe surorile sale, era atat de frumoasa cum nu se mai afla alta pe lume. Intr-o frumoasa zi de vara cele trei surori au mers la marginea codrului ca sa culeaga fragi. De la vanatoare se intorcea fiul imparatului cu suita lui. Fata cea mare, Ana, le zise surorilor sale: - Cand ma voi marita ii voi framanta si coace sotului meu o paine, pe care de o va manca se va simti vesnic tanar si puternic ca nimeni pe lumea aceasta ! - Eu i-as toarce, tese si coase sotului meu o camasa, pe care de o va purta va fi destul de puternic ca sa se lupte cu zmeii si cu aceasta camasa va putea trece prin apa, fara sa se ude si prin foc, fara sa se arda ! zise si Stana. - Iar eu, spuse Laptica, i-as face doi baietei gemeni, cu par de aur si cu o stea, ca un luceafar, in frunte ! Baietii cei nobili au auzit despre ce vorbira fetele si cei mai curajosi voinici le luara pe Ana si Stana langa ei in sa, cerandu-le de sotie. Iar fiul imparatului merse drept la fata cea mai mica si mai frumoasa, rugandu-o sa-i fie imparateasa. A doua zi au si tinut cele trei nunti la curtea imparatului. Peste cateva zile Ana facu painea ce o promise sotului sau si vestea acestei paini se duse peste mari si tari, atat era de minunata. Mai mare minune a fost camasa tesuta de Stana, pe care imbracand-o sotul ei putea sa treaca prin apa si foc, fara sa pateasca nimic. Fiul de imparat avea o mama vitrega, care era foarte suparata ca baiatul nu s-a insurat cu fiica sa din prima casatorie. Din aceasta pricina a vrut sa ii faca rau Lapticei. Dar nu se prea putea apropia de ea, pentru ca asteptand sa i se nasca feciorii, fiul de imparat pazea zi si noapte indeplinindu-i toate dorintele. Degeaba tot incerca sa il indeparteze de langa sotia sa iubita nu reusea in nici un fel. In cele din urma ii trimise vorba fratelui sau, din imparatia invecinata, ca sa-l cheme pe fiul de imparat la razboi. Atunci baiatul nu mai avea de ales si a trebuit sa plece lasandu-si nevasta in grija mamei sale vitrege. Cand s-au nascut gemenii, care erau frumosi cum nu s-a mai vazut, cu par minunat de aur si cu o stea stralucitoare in frunte, imparateasa ii ingropa sub fereastra fiului de imparat, iar in locul copiilor puse doi catelusi. Feciorul de imparat se intoarse de la razboi nerabdator sa-si vada copii, iar

imparateasa ii arata catelusii. Printul n-a avut incotro, desi il durea inima a inchiso pe Laptica in temnita si apoi s-a insurat cu fiica mamei sale vitrege. In locul in care au fost ingropati cei doi feti-frumosi au rasarit ca prin minune doi paltini, care cresteau in fiecare zi cum cresc altii in ani. Cand vazu imparateasa acei paltini ciudati dadu porunca sa fie starpiti. Dar printul ii interzise sa se atinga de paltini, simtind o bucurie neinteleasa atunci cand ii privea. Imparateasa si fiica sa nu i-au mai dat pace pana cand ne mai rabdand smiorcaielile lor, se lasa convins si porunci sa fie taiati paltinii. A mai poruncit ca din acesti copaci sa se faca doua paturi, unul pentru el, altul pentru sotia sa. Cand veni noaptea, paturile au inceput sa scartaie si sa vorbeasca intre ele. Printul nu intelegea graiul, dar sotia lui nu mai putea sa doarma de spaima. - Mie imi este tare greu fratioare zise unul dintre paturi pentru ca am deasupra un suflet rau si parca as tine o tona in spinare ! - Mie, in schimb, imi este foarte usor, - zise patul celalalt ca il tin pe bunul meu tata ! A doua zi imparateasa dadu porunca sa fie arse cele doua paturi si sa fie inlocuite cu altele identice. Nu observa ca din flacari se ridicara doua scantei, care, dupa ce au cazut in locul in care au fost paltinii, s-au transformat in doi mielusei frumosi cu lana stralucitoare. Fiul de imparat a indragit mieluseii de cum i-a vazut si nu a mai vrut sa se desparta de ei. Nevasta abia astepta sa gaseasca un moment prielnic ca sa poata ucide mieluseii. Cand printul nu era prin preajma dadu porunca sa fie pregatiti la cina mieii si ce nu se va putea manca sa fie aruncat in foc, sa nu mai ramana nici macar un fir din lana lor. Nimeni nu a observat ca pe fundul vasului din lemn, in care a fost spalata carnea, au ramas intre crapaturi doua bucatele din creierii mieluseilor. Cand slujnica a spalat vasul in rau, cele doua bucatele de creier s-au desprins si plutind pe apa s-au transformat in doi pestisori cu solzii de aur. Niste pescari au gasit pestisorii in plasa lor si s-au minunat de frumusetea acestora. Au vrut sa ii duca la palat ca sa ii fie oferiti imparatului. Dar pestisorii aurii au inceput sa vorbeasca cu grai omenesc: - Nu ne duceti la palat ca de acolo venim, - zisera adunati roua de pe frunze si lasati-ne sa inotam in roua pana cand aceasta se va usca pe noi ! Pescarii au facut intocmai cum i-au rugat pestisorii si cand s-au uscat si ultimul strop de roua de pe ei s-au transformat in doi copilasi nou-nascuti foarte frumosi, cu parul de aur si cu o stea ca un luceafar pe fruntea lor. Copilasii au inceput sa creasca si in cateva zile au crescut cat altii in multi ani, devenind puternici ca un tanar si intelepti ca un batran.

Pescarii le-au daruit haine si le-au facut doua caciuli ca sa-si acopere parul de aur si luceferii din frunte. Apoi au pornit la palat considerand ca a sosit timpul sa il cunoasca pe tatal lor. Aici garzile nu au vrut sa le dea drumul, dar ei au intrat cu forta. Cand fiul de imparat a auzit ce se intampla a dat porunca sa vina mai multe straji si sa fie dati afara, dar mai tarziu se razgandi si ii chema pe baieti inaintea lui. Baietii au vazut in sala in care au intrat o masa lunga si in capul mesei fiul de imparat, iar alaturi sotia sa sedea pe unsprezece perne de matase. Cand au intrat baietii, o perna cazu de sub dansa. Chiar daca li s-a atras atentia, nu au vrut sa-si scoata caciulitele din cap, dar fiul de imparat nu s-a suparat pe ei cand le auzi glasul dulce care ii amintea de ceva drag. Baietii au cerut permisiunea sa cante, iar cantecul era chiar povestea lor descriind amanuntit tot ceea ce se intamplase de cand fiul de imparat o cunoscuse pe Laptica. Cand au terminat cantecul, imparateasa nu mai avea nici o perna de matase sub dansa. Baietii si-au scos caciulitele si palatul s-a luminat de stralucirea stelelor din fruntea lor. Fiul de imparat si-a imbratisat fericit copiii si a cerut sa fie adusa Laptica din temnita. Pe fiica vitregei o facu slujitoare, iar pe mama o lega de coada unei iepe nebune si inconjurara cu ea imparatia de sapte ori.