Odată, cu multă vreme in urmă, in timp ce vâna printr-o mare pădure, un rege a urmărit cu atâta

incăpățânare un animal sălbatic incât curtenii lui n-au putut sa tină păsul cu el. Odată cu venirea serii, a
renuntat la vânat, a privit in jurul său, și și-a dat seama că se rătăcise. A căutat, cu înfrigurare, o cale de a
iesi din codru, dar toate incercările sale au fost in zădar. La un moment dat, a zărit o bătrână ce nu se
oprea a da din cap, ca si cum ar fi incuviințat tot timpul ceva numai de ea stiut. S-a indreptat degrabă către
ea, si, neavând de unde sti ca vârstnica femeie era de fapt o vrăjitoare, i-a zis, “Bună femeie, n-ai putea
să-mi arăți pe ce drum as putea iesi din pădure?” “Vai, desigur, mărite rege,” a raspuns ea, “sigur că pot,
dar cu o condiție, iar dacă nu mi-o indeplinesti, nu vei iesi niciodată din codru și vei pieri aici de foame.”

“Care este condiția ta?” a intrebat regele.

“Am o fiică,” i-a spus bătrâna, “care este la fel de frumoasă ca și oricare alta din lume, si merită a fi soția
ta. Daca o iei de nevastă, iți arăt cum să iesi din pădure.” Cuprins de disperare, regele a acceptat, iar
bătrâna l-a condus până la o mică colibă, unde fiica sa stătea lângă sobă. Ea l-a primit pe rege cu bucurie,
ca si cum l-ar fi asteptat, si desi acesta a vazut ca era foarte frumoasă, nu a putut să nu o privească cu
neplăcere, intrucât era silit sa se căsătorească cu ea. Apoi, a ridicat-o pe fată pe calul sau, vrăjitoarea l-a
indrumat cum să iasă din pădure, și, imediat ce a ajuns la palatul lui, a poruncit să se facă nunta.

Regele mai fusese căsătorit o daăa, și avea, de la prima sa sotie, sapte copii, sase baieti si o fată, pe care ii
iubea mai mult decât orice altceva pe lume. Pentru că se temea că mama lor vitregă nu i-ar fi tratat bine,
sau chiar le-ar fi putut face vreun rău, i-a dus intr-un castel singuratic ce se inalta in mijlocul unei paduri.
Acest castel era atât de bine ascuns, iar calea catre el era asa de intortocheată incât chiar si lui i-ar fi fost
greu sa ajungă acolo dacă nu ar fi primit de la o inteleaptă bătrână un ghem de ață cu puteri magice.
Atunci când arunca acel ghem in fata sa, acesta se desfacea de unul singur, arătându-i drumul. Regele se
ducea atât de des să iși vadă dragii copii incât regina nu a putut să nu observe lipsa sa; era foarte curioasă
si voia să stie ce făcea soțul ei atunci când pleca de unul singur in pădure. Le-a dat o multime de bani
servitorilor, iar acestia au trădat secretul stăpânului lor, povestindu-I reginei si despre ghemul ce se
desfășura singur. Ea nu a avut odihnă până nu a aflat unde tinea ascuns regele ghemul magic, a croit apoi
niste cămăsuțe din mătase albă, și, deoarece invățase să facă farmece de la mama sa, a asezat in ele o
tainică vrajă. Intr-o zi, regele a plecat la vânătoare, iar regina a luat micile cămăși și a mers in pădure,
unde ghemul a călăuzit-o spre castelul tăinuit. Copii, zărind că cineva se apropia din depărtare, s-au
gândit că nu putea fi decât tatăl lor, și, plini de bucurie, au luat-o la fugă pentru a-l intâmpina. Nevasta
regelui a aruncat peste fiecare din ei cate o cămășuța alba, iar ei s-au transformat pe data in lebede si au
zburat din pădure. Regina s-a intors acasă, fericită că a scăpat de copii ei vitregi. Fiica regelui nu alergase
insă către ea impreună cu frații ei, iar regina nu stia nimic despre dânsa. A doua zi, regele a plecat să isi
viziteze copiii, dar nu a gasit-o decât pe fetită. “Unde sunt fratii tăi?” a intrebat regele. “Vai, dragă tată,” a
răspuns ea, “au plecat cu totii si m-au lăsat singură! și i-a povestit cum văzuse, de la mica sa fereastră,
cum frații ei zburaseră peste pădure transformați in lebede, si i-a arătat penele lor, ce căzuseră in curte, si
pe care ea le strânsese cu grijă. Regele a căzut pradă unei mari nefericiri, dar nu s-a gandit nici o clipă că
regina era devină pentru această faptă groaznică, și, intrucât se temea că i-ar putea fi răpită si fiica, a vrut
să o ia impreuna cu el. Ei ii era insa frică de mama vitregă si și-a rugat tatăl să o mai lase o singură noapte
in castelul din pădure.

Biata fetită s-a gândit, “Nu mai pot rămâne aici. Voi pleca in lume să imi caut fratii.” La venirea noptii, a
fugit din castel, ducându-se direct in pădure. A mers toată noaptea și intreaga zi urmatoare, până abia mai
putea să iși miște picioarele din cauza oboselii. A zărit o casă asemeni uneia de pădurar, a intrat in ea, si a
descoperit sase pătuțuri, dar nu a indrăznit să se culce in vreunul, ci s-a ghemuit sub unul din ele,
asezându-se pe podeaua tare, ca sa isi petreacă acolo noaptea. Chiar inainte de a apune soarele, a auzit un
foșnet, si a văzut sase lebede intrând in casă pe fereastră. Ele au aterizat pe podea si au suflat una la
cealalta, astfel incat le-au zburat deoparte toate penele de pe trupuri, iar pielea de lebada a inceput sa se
asemene cu câte o cămăsuță. Fata s-a uitat bine la ele si și-a recunoscut fratii, fiind atât de fericită incât s-
a strecurat afară de sub pat. Frații s-au bucurat la fel de mult când și-au văzut sora, dar veselia lor a fost
de scurta durată.
“Nu poti sta aici,” i-au zis ei. “Acesta este un adăpost al unor tâlhari, și, dacă se intorc acasă și te găsesc
aici, te omoară!” “Dar voi nu ma puteti apăra?” i-a intrebat surioara. “Nu,” au răspuns ei, “numai câte un
sfert de oră, in fiecare seară, ne putem lepada pieile de lebede, redevenind iar oameni; dupa asta, ne
transformăm din nou in lebede.” Mica lor soră a inceput a plânge și le-a zis, “Nu puteti fi eliberați de
aceasta vrajă?” “Vai, nu,” au exclamat ei, “trebuie să treci prin prea grele incercări pentru a se intâmpla
asa ceva! Ar trebui ca sase ani sa nu vorbesti, si nici sa nu râzi, si in aceasăa vreme sa ne coși șase
cămășuțe din mărăcini. Dacă iți scapă din greseală de pe buze o singura vorbă, toată munca ta ar fi
pierdută.”  De indată ce frații au terminat de spus aceste cuvinte, s-a scurs un sfert de oră, și s-au
preschimbat iar in lebede si au zburat pe fereastră.

Fata era hotărâtă să iși salveze fratii, chiar daca ar fi costat-o intreaga viată. A plecat din casă, a mers in
mijlocul pădurii și s-a cțtărat intr-un copac, petrecându-și acolo noaptea. A doua zi dimineată, a adunat
câteva măricini a putut găsi și s-a pornit sa-i coase. Nu a mai vorbit nimanui si nici nu a mai râs, stând
toata ziua aplecata asupra cusăturilor sale. Dupa un timp indelungat, s-a intamplat că regele din acea tară
să vină la vânat pe acolo, iar tovarășii săi au ajuns la copacul in care ședea fata. Ei au strigat către ea,
“Cine ești tu?”, insă nu au primit nici un răspuns. “Vino cu noi,” i-au spus ei, “nu iți vom face nici un
rău.” Ea n-a facut decât sa dea din cap intr-o parte si-n cealaltă. Pentru că oamenii nu incetau a-i pune
intrebari, si-a smuls lănțișorul de aur de la gât și l-a aruncat către ei, gândind că in acest fel va fi lăsată in
pace. Ei nu s-au potolit, asa ca fata le-a azvarlit cingatoarea ei, dar fara folos. A aruncat catre ei jartierele
sale, si tot de ce a putut sa desparta de pe trup , pana nu a mai avut ce le da. Vanatorii nu s-au lasat insa
induplecati de nimic, s-au urcat in copac, au luat fata cu ei si au adus-o in fata regelui. Regele a intrebat-o,
“Cine esti? Ce faceai catarata in acel copac?” Ea nu dat nici un raspuns. Regele i-a pus aceeasi intrebare
in toate limbile pe care le stia, dar fata a ramas muta ca un peste. Pentru ca era foarte frumoasa, inima
regelui a fost induiosata, si a simtit o mare dragoste pentru ea. A acoperit-o cu mantia sa, a asezat-o pe
calul sau, si a luat-o la castelul lui. Aici, a pus sa fie imbracata in straie pretioase, iar frumusetea i-a
devenit si mai mare, stralucitoare ca lumina zilei, insa nici un cuvant nu a putut fi smuls de pe buzele sale.
Regele a asezat-o la masa langa el, iar purtarea ei modesta si delicatetea ei l-au satisfacut atat de tare incat
a declarat, “Ea este cea cu care vreau sa ma casatoresc dintre toate femeile din lume.” N-au mai trecut
decat cateva zile si s-a insurat cu ea.

Regele avea insa o rea mama care nu era deloc multumita de aceasta casatorie si ii vorbea cu venin tinerei
regine. “Cine stie,” zicea ea, “din ce loc vine aceasta creatura ce nu poate vorbi? Nu este demna de un
rege!” Dupa ce a trecut un an, regina a dat nastere primului ei copil, iar batrana-i soacra i l-a rapit si a
manjit-o cu sânge la gură în timp ce dormea, după care s-a dus la rege și a acuzat-o pe regină a fi o
canibală, o mâncătoare de oameni. Regele nu a dat crezare acestor vorbe, asa cum nu suferea ca vreo
cineva sa îi  jignească in vreun fel soția. Ea a continuat sa coase camasile, nepasandu-i de nimic altceva.
Dupa o vreme a nascut un al doilea copil, un frumos baietel, iar soacra cea rea si-a repetat fapta marsava,
dar, nici de aceasta data regele nu a dat crezare vorbelor ei otravite. El si-a spus, “Ea este prea pioasa si
buna pentru a face un astfel de lucru; daca nu era muta si  putea sa se apere, nevinovatia ei ar fi iesit de
indata la iveala.” Atunci cand insa rautacioasa soacra i-a furat si al treilea copil nou nascut si a acuzat-o
iarasi pe regina, care nu a rostit nici un cuvant pentru a-si lua apararea, regele a fost convins de pretinsa
faradelege a nevestei sale si a trimis-o spre judecata, fiind apoi condamnata sa moara in foc, arsa pe rug.

A venit si ziua in care urma să fie executată, ce s-a nimerit a fi chiar ultima zi a celor șase ani de-
a lungul cărora nu avusese voie să vorbească sau să râdă, și în care putea, in sfârșit, să-și salveze
frații de sub puterea vrăjii. Cămășile erau aproape gata, rămânând de cusut numai mâneca stânga
a celei de-a șasea. Din această pricină, atunci când a fost dusă spre locul de execuție, ea a luat
cămășile pe unul din brațele sale, și, în timp ce stătea pe rug, chiar înainte ca focul sa fie aprins, a
privit in jur si a zărit șase lebede sosind prin văzduh. Și-a dat seama că salvarea îi era aproape și
inima i-a tresăltat de bucurie. Lebedele au coborât și s-au așezat lângă ea astfel incât să fie
aruncate cămășile peste ele și, imediat ce s-a petrecut acest lucru, in fața ei s-au ivit frații ei, in
carne si oase, nemaipomenit de viguroși și arătoși. Numai cel mai mic dintre ei nu avea brațul
stâng, in locul acestuia fiind o aripă de lebădă. Ei s-au sărutat și s-au imbrățișat unul pe celălalt,
iar regina s-a dus către rege, care era mișcat peste poate de cele văzute, și i-a zis, “Dragul meu
soț, acum iți pot vorbi și iți pot impărtăși că sunt nevinovată și că am fost acuzată pe nedrept.” I-
a povestit despre inșelătoria bătrânei soacre și despre felul cum aceasta îi furase și îi ascunsese
copiii. Apoi, spre marea bucurie a regelui,  cei trei copiii au fost adusi in fața lui, iar, drept
pedeapsă, soacra cea rea a fost legată pe rug si arsă până nu a mai rămas decât cenușa din ea. Iar
regele si regina, impreuna cu cei sase frați ai acesteia, au trăit fericiți până la adânci
bătrânețe.