Stilurile funcționale ale limbii

Se dă textul:

Marin Preda în evocări- SÂNZIANA POP (în Formula As, nr. 940/2010)

Reporter : Ce fel de om era, dincolo de carapacea lui de clasic în viață?

Sânziana Pop : N-aș putea spune că era un bărbat foarte seducător. Poate și din
cauza ochelarilor groși și a sprâncenelor foarte stufoase, care-i dădeau un aer
posac și bătrânicios. Cât despre felul în care se îmbrăca... pălăria lui, garnisită cu
blană, a intrat în legendă. La fel ca și Fiatul ponosit, 1500, pe care îl conducea
îmbrăcat în palton. Domnul Preda avea ceva demodat, provincial, în înfățișare, o
rigiditate care nu te-ar fi lăsat să ghicești că ai în față un scriitor de un milion de
carate. Mai degrabă un inspector de la finanțe. Dar toate astea, pana începea să...
zâmbească. "Râzi, copile, să iasă soarele!". Când d-l Preda zâmbea, lumea se
umplea, efectiv, de lumină. Un zâmbet cald, generos și afectuos, cu care îi
răsplătea, mai ales, pe apropiați. Să-l fi văzut cum se "ilumina", de exemplu, când
veneau copiii să-l viziteze la Mogoșoaia. Iradia, pur și simplu, avea, efectiv, lacrimi
de fericire în ochi.(…)

R: Despre cărți nu vorbeați?

S.P.:  Nu-mi povestea niciodată ce scrie. Avea, în schimb, obsesia începutului și

finalului unei cărți. Credea că un roman trebuie să te prindă de la început, să te
înhațe. Cum spunea Braniște: "Orice literatură mare trebuie să înceapă cu un foc
de pistol". Dacă nu prinzi cititorul de la primele pagini, nu-l mai prinzi niciodată.
Din plimbările acelea cu d-l Preda, eu m-am ales cu un record: un interviu cu el,
făcut din memorie. Când i l-am dat spre aprobare m-a întrebat bănuitor și uimit:
"Când v-am dat eu dvs. un interviu?". I-am spus că era rodul plimbărilor noastre
prin Mogoșoaia. L-a citit, i-a plăcut și l-am publicat.

R: Bănuiesc că nu ți s-a confesat niciodată.

S.P.:  D-l Preda se confesa prin întrebări. Tot ce mă întreba erau, de fapt, marile
lui frământări. Își testa problemele personale, verificându-le prin experiența
altora. Nu cred că i-am fost de folos. În vreme ce eu voiam să trăiesc, pur și
simplu, el visa să ajungă un mare scriitor. A și fost. Dar știa, și el, să le fie altora de
folos. Odată mi-a spus un lucru absolut superb, pe care l-am repetat și într-un
interviu TV pe care l-am acordat Eugeniei Vodă. Văzându-mă tăcută și mai abătută
ca de obicei, m-a privit într-un fel anume și mi-a zis: "Doamna Sânziana, prea îi
priviți pe oameni în ochi! Ridicați capul puțin mai sus. Deasupra e cerul plin de
stele!". Câtă dreptate avea! Dar pentru asta ai nevoie de înțelepciune, ceva ce
mie-mi lipsea în anii de atunci. Și, uneori, și acum.

R: Prin ce te-a impresionat, în mod special, Marin Preda?

S.P.: Prin zâmbet, cum ți-am spus. Și prin felul în care știa să asculte. D-l Preda era
un ascultător inegalabil. Niciodată nu-ți punea întrebări degeaba, iar pe tine, ca
interlocutor, te obliga să fii la cel mai înalt nivel. Simțeai că ești cu Marin Preda.
Nu puteai să trăncănești oricum și orice cu el! Te obliga tot timpul să fii
superinteligent, să-ți depășești condiția și, mai ales, să ajungi la esență. Nu te
slăbea din privire, până ce nu-i spuneai tot ce știi. Te asculta concentrat, tăcut, ce
mai, ca la un examen. De altfel, în afara plimbărilor, alte momente de neuitat erau
discuțiile nocturne de pe terasa Casei de creație de la Mogoșoaia, care dădea spre
curtea interioară, cu vedere către lac și palat.(…)

R: Sânziana, hai să sfârșim interviul într-un mod optimist. L-ai văzut fericit,
vreodată, pe Preda la Mogoșoaia? Dar fericit cu adevărat...

S.P.:  Oh, da, și nu doar o dată. De pildă, l-am văzut fericit când a adus-o pentru
prima dată la Mogoșoaia pe tânăra sa soție, Elena. Moromete cel sumbru era tot
numai soare și cer senin. Foarte fericit era și în prezența copiilor săi, pe care îi
adora. Era mândru de ei, uimit, aproape, că zămislise asemenea îngeri. Îi strângea
în brațe, îi alinta, le săruta mâinile și tălpile piciorușelor goale, fără jenă de
efuziunile lui. Doamne, ce diferență, între personajul posomorat și sever, care
aproape că nu raspundea la salut, privindu-te bănuitor peste ochelarii cu rame
groase, și bărbatul trântit în iarba plină de flori și de fluturi, răsfățându-și minunile
de copii: Nicușor și Alexandru cel mic și peltic, căruia îi spunea Sănducuțu. Dar
gradul maxim de fericire al d-lui Preda a fost atins într-o dimineață de primăvară,
când a ținut în mână un... zmeu. Chiar așa! 

I.

1. Indică patru trăsături care permit încadrarea textului în stilul publicistic.

2. Notează factorii comunicării cu referire la textul dat.

3. Ilustrează rolul dialogului în contextul dat.

4. Notează cinci întrebări pe care le-ai adresa scriitorului tău preferat.

II.
5. Explică rolul semnelor de punctuație/ de ortografie din structura: Sânziana, hai
să sfârșim interviul într-un mod optimist. L-ai văzut fericit, vreodată, pe Preda la
Mogoșoaia? Dar fericit cu adevărat...

6. Selectează câte doi termeni formați prin conversiune, compunere și derivare.

7. Oferă sinonime pentru: seducător, garnisită, se confesa, minunile.

8. Alcătuiește enunțuri care să demonstreze polisemia termenului stufos.

9. Indică forma corectă de plural pentru termenii de mai jos:

 vină
 rom
 jenă
 ceață
 ceainic
 mănușă
 prisos
 silicon

10. Scrie A (adevărat) sau F (fals) în dreptul enunțurilor:

 Sunt corecte ambele forme de plural alimentări și alimentare, diferențiate

ca sens. (Caută sensurile în Dex)___________________
 Forma de singular a substantivului caramele este caramelă. ____________
 DOOM2 acceptă și varianta bodigard pentru substantivul bodyguard_____
 Substantivul butuc are o singură formă de plural, indiferent de sens.______
 Sunt acceptate ambele forme sandvici și sendviș.______________