Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Poezia a fost publicată în revista „Convorbiri literare” la 1 aprilie 1873.
Este una dintre cele mai reprezentative poezii care taratează tema iubirii,
dar care în acelaşi timp pune în evidenţă locul pe care îl ocupă natura în
lirica de iubire eminesciană.
Specia literară: este egloga, dar are şi caracter de meditaţie datorită
finalului.
Nivelul ideatic:
Povestea de iubire este redată sub forma unei amintiri. Monologul femeii
descrie înstrăinarea treptată a omului de geniu de fiinţa iubită. Tânăra
simte că datorită preocupărilor abstracte, bărbatul se înstrăinează, îl
avertizează că fericirea nu stă în „câmpiile asire” şi în„piramidele-
nvechite” ci în iubirea ei: „Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite!”.
Bărbatul nu o înţelege, preocupările sale sunt de natură filozofică, motiv
pentru care o tratează cu îngăduinţă pe tânără îndrăgostită: „Eu am râs,
n-am zis nimica.” Aceasta încearcă să-l atragă în mijlocul naturii
protectoare, reprezentată în lirica eminesciană de codru: „Hai în codrul
cu verdeaţă” în care îşi poate regăsi fericirea. Poezia respectă scenariul
idilei eminesciene care începe cu o chemare în mijlocul naturii, continuă
cu jocul iubirii şi sfârşeşte cu despărţirea. Universul în care încearcă să-l
atragă este unul tentant. Elementele descrise prin intermediul
epitetelor „prăpastia măreaţă”, „balta senină”, „trestia lină” şi
personificării: „Und-izvoare plâng în vale” alcătuiesc un peisaj
paradisiac din care nu pot lipsi unele dintre motivele principale ale
creaţiei eminesciene, cum ar fi teiul şi luna. Acest cadru se află în
antiteză cu cel sugerat la început, unde stelele, norii, întunecata mare şi
piramidele învechite, simboluri ale infinirii, alcătuiesc un peisaj abstract,
incompatibil cu jocul iubirii. Iubita are de asemenea trăsături care o pun
în antiteză cu imaginea masculină, redate prin comparaţia: „Voi fi roşie
ca mărul” şi prin epitetul metaforic „de-aur părul”. Femeia este o
prezenţă vie, aflată în antiteză cu imaginea palidă a bărbatului. Jocul
iubirii este descris cu ajutorul expresilor populare care conferă un
farmec aparte textului: „Voi cerca de mă iubeşti.”, „Să-ţi astup cu
dânsul gura.”, „De mi-i da o sărutare”. Limbajul popular este cel care
autohtonizează peisajul, care îl face să nu fie un simplu colţ de
rai: „stâncă stă să se prăvale”, „Vom şedea în foi de mure.” Limbajul
popular face distincţia şi între cele două viziuni despre viaţă situate în
antiteză în poezie. Limbajul femeii care vede fericirea în iubire, diferă de
cel al bărbatului care alege meditaţia.
Nivelul prozodic:
ritmul este trohaic, rima îmbrăţişată, versuri scurte de 8 silabe. Ritmul
oferă de obicei muzicalitate textului.