"Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie,

dar se învăţa in cele din urma bine si cu cel rău, de frica. In nici una din ciocnirile sau prieteniile de care îmi amintesc nu descopăr un
conflict sau o afinitate între aspiraţiile încă în faşa ale viitorului romancier, cu obtuzitatea sau, dimpotrivă, înţelegerea protectoare a
cutărui profesor, afară de una singura, dar asta avea să se întâmple mai târziu.
Mie îmi plăceau de pilda istoria si matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalităţi lipsite de
har, cel dintâi era urat, cu capul mare, buzele groase, răsfrânte si cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deşi se străduia să
zâmbească şi să ne atragă. Avea pe deasupra doua cusururi, unul ca îi plăcea prea mult materia pe care o preda şi nu mai rămânea în
mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai placa şi de noi, şi al doilea, avea mania să ne arate pe hartă locurile pe unde se petreceau
evenimentele istorice, amestecând deci istoria cu geografia, lucru care ne plictisea pentru ca geografia o învăţam cu alt profesor. Cel
de matematică era un îngâmfat şi pe deasupra de o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis când intra în clasă că a intrat într-o
biserica."

1. Precizează tipul de narator din textul de mai sus;

2. Selectează, din text, mărci ale argumentării;
3. Realizează caracterizarea celor doi profesori, precizând mijloacele de caracterizare utilizate;
4. Exprimă-ţi opinia despre valabilitatea afirmaţiei: Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult
că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie, dar se învăţa în cele din urmă bine şi cu cel rău, de frică,
respectând structura textului argumentativ;
5. Alcătuieşte rezumatul textului citat;
6. Precizează functiile limbajului prezente în text şi mărcile discursive ale acestora.

"Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie,
dar se învăţa in cele din urma bine si cu cel rău, de frica. In nici una din ciocnirile sau prieteniile de care îmi amintesc nu descopăr un
conflict sau o afinitate între aspiraţiile încă în faşa ale viitorului romancier, cu obtuzitatea sau, dimpotrivă, înţelegerea protectoare a
cutărui profesor, afară de una singura, dar asta avea să se întâmple mai târziu.
Mie îmi plăceau de pilda istoria si matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalităţi lipsite de
har, cel dintâi era urat, cu capul mare, buzele groase, răsfrânte si cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deşi se străduia să
zâmbească şi să ne atragă. Avea pe deasupra doua cusururi, unul ca îi plăcea prea mult materia pe care o preda şi nu mai rămânea în
mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai placa şi de noi, şi al doilea, avea mania să ne arate pe hartă locurile pe unde se petreceau
evenimentele istorice, amestecând deci istoria cu geografia, lucru care ne plictisea pentru ca geografia o învăţam cu alt profesor. Cel
de matematică era un îngâmfat şi pe deasupra de o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis când intra în clasă că a intrat într-o biserica.
"

1. Precizează tipul de narator din textul de mai sus;

2. Selectează, din text, mărci ale argumentării;
3. Realizează caracterizarea celor doi profesori, precizând mijloacele de caracterizare utilizate;
4. Exprimă-ţi opinia despre valabilitatea afirmaţiei: Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult
că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie, dar se învăţa în cele din urmă bine şi cu cel rău, de frică,
respectând structura textului argumentativ;
5. Alcătuieşte rezumatul textului citat;
6. Precizează functiile limbajului prezente în text şi mărcile discursive ale acestora.

"Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie,
dar se învăţa in cele din urma bine si cu cel rău, de frica. In nici una din ciocnirile sau prieteniile de care îmi amintesc nu descopăr un
conflict sau o afinitate între aspiraţiile încă în faşa ale viitorului romancier, cu obtuzitatea sau, dimpotrivă, înţelegerea protectoare a
cutărui profesor, afară de una singura, dar asta avea să se întâmple mai târziu.
Mie îmi plăceau de pilda istoria si matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalităţi lipsite de
har, cel dintâi era urat, cu capul mare, buzele groase, răsfrânte si cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deşi se străduia să
zâmbească şi să ne atragă. Avea pe deasupra doua cusururi, unul ca îi plăcea prea mult materia pe care o preda şi nu mai rămânea în
mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai placa şi de noi, şi al doilea, avea mania să ne arate pe hartă locurile pe unde se petreceau
evenimentele istorice, amestecând deci istoria cu geografia, lucru care ne plictisea pentru ca geografia o învăţam cu alt profesor. Cel
de matematică era un îngâmfat şi pe deasupra de o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis când intra în clasă că a intrat într-o biserica.
"

1. Precizează tipul de narator din textul de mai sus;

2. Selectează, din text, mărci ale argumentării;
3. Realizează caracterizarea celor doi profesori, precizând mijloacele de caracterizare utilizate;
 4. Exprimă-ţi opinia despre valabilitatea afirmaţiei: Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult
că se învăţa bine cu profesorul care inspira simpatie, dar se învăţa în cele din urmă bine şi cu cel rău, de frică,
respectând structura textului argumentativ;
5. Alcătuieşte rezumatul textului citat;
6. Precizează functiile limbajului prezente în text şi mărcile discursive ale acestora.

Textul memorialistic.
Test de evaluare.

Citeşte cu atenţie textul:

Scena aceasta s-a petrecut pe hotarul satului Prislop, de lângă Năsăud, unde stăteau părinţii mei
de vreo zece ani şi unde tatăl meu era învăţator. Eu însumi mă găseam la o cotitură hotărâtoare a vieţii
mele. După multe şovăiri şi lupte cu mine însumi, părăsisem o carieră [militară], spre dezolarea
părinţilor mei, care, tocmai când socoteau că măcar cel dintâi dintre cei nouă copii s-a aşezat şi a ajuns
om cu pâinea în mână, s-au pomenit deodată cu mine rămas fără căpătâi. Când le-am spus, emfatic, că
vreau să mă dedic scrisului, parcă aud şi azi exclamarea tatălui meu:
- Atunci de ce nu ţi-ai ales teologia? Ca preot puteai să scrii cât vrei şi să fii şi om în lume, cu
carieră sigură!
Într-adevăr, după terminarea liceului, fiindcă nu puteam urma medicina care mi-a fost dragă, a
trebuit să aleg
între singurele două cariere pe care le putem urma, fără niciun sprijin material de-acasă: preoţia şi
armata. Am ales pe a doua pentru că mi s-a părut atunci mai compatibilă cu pasiunea scrisului, care mă
ispitea de mult. Fireşte, am ajuns să-mi dau seama curând cât de greşit am chibzuit. Dar mai cu seamă
a trebuit să înţeleg că scriitor român nu voi putea fi cât timp voi fi obligat să trăiesc într-un mediu
străin, să vorbesc şi să gândesc în limbi străine…
(Liviu Rebreanu, Mărturisiri)

1. Numeşte două carcteristici ale limbajului utilzat în textul dat. 1p

2. Precizează procedeul gramatical prin care s-au format cuvintele: cotitură,
într-adevăr, teologia, deodată. 1p
3. Demonstrează prin enunţuri adecvate omonimia cuvintelor mine şi nouă. 1p
4. Transcrie două neologisme şi două unităţi frazeologice. 1p
5. Stabileşte funcţia/funcţiile limbajului în cazul fragmetului subliniat. 1p
6. Despre ce moment de cotitură din viaţa sa vorbeşte scriitorul? 1p
7. Scrie un text argumentativ în care să demonstrezi caracterul memorialistic al
fragmentului dat. 3p

Nr. 1
LUCRARE SCRISĂ
LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

TEMA 2: ŞCOALA

1. Caracterizează personajul din fragmentul dat, menţionând mijloacele de caracterizare folosite

de scriitor (minimum 20 de rânduri): - 30 puncte

De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte, cu barba în furculiţă şi
favoriţe frumoase, cu pletele creţe şi negre ca pana corbului, cu fruntea lată şi senină, cu sprincenele
tufoase, cu ochii mari, negri ca murele şi scânteietori ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori,
nalt la stat, lat în spete, subţire la mijloc, mlădios ca un mesteacăn, uşor ca o căprioară şi ruşinos ca
o fată mare, Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se preuţească. A murit, sărmanul, înainte de
vreme, înecat cu pronume conjunctive, peritu-le-ar numele să le peară, că au mâncat juvaier de
flăcău!
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
2. Comentează atitudinea faţă de şcoală a elevilor din schiţa lui I.L.Caragiale „Un pedagog de
şcoală nouă” (minimum 15 rânduri). - 20 puncte

3. Scrie un text argumentativ, de 15-20 de rânduri, pornind de la următorul proverb: “Şcoala face
omul om / şi altoiul, pomul pom” . - 20 puncte
Atenţie!
 Respectă structura unui discurs argumentativ!
 Utilizează mijloacele lingvistice adecvate acestuia!

4. Se dă textul: - 20 puncte

Legea Învăţământului. Art. 24

(1) Învăţământul liceal funcţionează, de regulă, cu următoarele profiluri: - real şi umanist -,
informatic, pedagogic, tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, de artă, sportiv şi
teologic.
(2) Liceele se organizează cu unul sau mai multe profiluri. În cadrul acestor profiluri se pot organiza,
cu aproparea Ministerului Învăţământului, clase cu specializări mai restrânse şi clase speciale pentru
elevi cu aptitudini şi performanţe excepţionale.
(3) La liceele de specialitate care, pe lângă diplomă de bacalaureat, eliberează şi atestat profesional,
durata studiilor poate fi şi de 5 ani şi este stabilită prin hotărâre a guvernului.

■ Se cere:
a. Precizează elementele situaţiei de comunicare. – 6 p.
b. Prezintă două particularităţi ale stilului administrativ, identificabile în textul dat. – 6 p.
c. Imaginează-ţi organizarea unei „clase speciale pentru elevi cu aptitudini şi performanţe
excepţionale”, din care ai dori să faci parte în liceu. – 8 p.

! NOTĂ: Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUCCES!

Clasa a IX-a
Nr. 2
LUCRARE SCRISĂ
LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

TEMA 2: ŞCOALA

1. Caracterizează personajul din fragmentul dat, menţionând mijloacele de caracterizare folosite

de scriitor (minimum 20 de rânduri): - 30 puncte

Mai bună minte avea Mirăuţă dim Grumăzeşti, care umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la
tărăbile jidoveşti, întrebând ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe, ba
fragi şi căpşune pentru cineva care pornise într-adaos, ba cânta în pilda jidovilor: „Nu-mi e ciudă pe
gândac, / C-a mâncat frunza de fag; / Dar mi-e ciudă pe omidă, / C-a mâncat frunza de crudă: / N-a
lăsat să odrăslească, / Voinicii să se umbrească.”
Şi alte drăcării ce-i trăsneau în cap. Nebun era el să-şi peardă viaţa din pricina lui mi-ţi-i, ni-
vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le, ca Davidică?
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
2. Comentează atitudinea faţă de şcoală a profesorului Marius Chicoş Rostogan, din schiţa lui
I.L.Caragiale „Un pedagog de şcoală nouă” (minimum 15 rânduri). - 20 puncte

3. Scrie un text argumentativ, de 15-20 de rânduri, pornind de la următorul proverb: “Şcoala face
omul om / şi altoiul, pomul pom” . - 20 puncte
Atenţie!
 Respectă structura unui discurs argumentativ!
 Utilizează mijloacele lingvistice adecvate acestuia!

4. Se dă textul: - 20 puncte

Legea Învăţământului. Art. 17

(1) Ministerul Învăţământului, inspectoratele şcolare şi autorităţile administraţiei publice locale
asigură condiţiile necesare pentru ca elevii să frecventeze cursurile primare şi gimnaziale, de regulă,
în localităţile în care aceştia domiciliază.
(2) În situaţii justificate, elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, şcolarizaţi într-o altă
localitate, li se asigură, după caz, servicii de transport, masă şi internat, cu sprijinul Ministerului
Învăţământului, al autorităţilor administraţiei publice locale, al agenţilor economici, al comunităţii
locale, al societăţilor de binefacere, al persoanelor juridice sau fizice.

■ Se cere:
a. Precizează elementele situaţiei de comunicare. – 6 p.
b. Prezintă două particularităţi ale stilului administrativ, identificabile în textul dat. – 6 p.
c. Exprimă-ţi opinia despre scopul mesajului transmis prin textul citat. – 8 p.

! NOTĂ: Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUCCES!

Jurnalul fericirii – Nicolae Steihardt

Se dau textele:
31 Decembrie 1959
Nu sunt deloc surprins cînd tata mă trezeşte tare devreme în dimineaţa lui treizeci şi unu. Sunt
perfect liniştit, am dormit, hopul l-am sărit, în ziua de revelion nu mai risc nimic. De ce mă trezeşte însă
tata? Are grija pîinii.
Mă uit la ceas: cinci. îl asigur pe tata că am tot timpul.
Nu-i vorba de pîine, îmi zice. Ai treabă. La ora opt eşti convocat undeva.
Şi-mi arată un bileţel. Da, e o invitaţie, în strada Ştefan Furtună, pentru ora opt. Ca martor.
Am înţeles. Am înţeles, dar nu în întregime: de ce ca martor? De ce n-au venit să mă ridice, noaptea, ca
pe toţi ceilalţi? […]
Tata e un om mic de stat, mai curînd grăsuţ, cu un umăr niţel strîmb - şi umblă greu. A fost
inginer şi a lucrat pînă la şaptezeci şi nouă de ani, în 1956, la fabrică, nu într-un birou. (La Scăeni, în
ultimul timp, cînd am întrebat de el în hala cuptoarelor, muncitorii sticlari îmi răspundeau făcînd semn
cu bărbia ori cu degetul în sus. Crezusem că le place să glumească, să mă ia în băşcălie, ce căutam
acolo. Aş, tata cocoţat sus pe un cuptor, la cîţiva centimetri de tavan: ajungeai la dînsul numai pe nişte
pasarele şi o mulţime de scăriţe metalice, perpendiculare, aşa cum sunt pe vapoare. Tata: dacă
inginerul nu-i în stare să înlocuiască pe oricare dintre lucrătorii săi şi să-i facă treaba măcar la fel de
bine ca el, e pierdut.) A făcut războiul ca ofiţer şi a fost decorat. Cetăţenia a dobîndit-o prin lege
specială votată de parlament înainte de 1914. Dar, la urma urmei, ce şi cine este? Un ovrei bătrîn, din
Bucureşti, un foarte mic pensionar, cîteva amintiri, cîţiva prieteni, cîteva decoraţii ascunse într-o
cutiuţă, un singur fiu. Locuim amîndoi într-o aceeaşi cameră. 0 viaţă întreagă nu i-am făcut năzbîtii:
nu-i băiat rău, zice, dar e un copil bătrîn. Nu se poate să nu vadă cît îmi e de frică, şi ce jignit de soartă
mă socotesc în dimineaţa aceasta şi ce chinuit sunt. Şi ce pericol îl paşte şi pe el.
Mititelu (aşa-i spun, nu exagerez) se arata însă foarte calm. Mă îndeamnă să-mi pun lucrurile
într-o valijoară (e valijoara mamei lui Lilly, pe care n-o să i-o mai pot restitui) şi mă îmbărbătează.
Liniştea tatii mi se comunică niţel şi mie. Dar tot foarte agitat, nemulţumit mă simt. Şi mai ales păcălit.
In ultima zi! In ultima clipă! în treizeci şi unu!
Citaţia de convocare a venit în după-amiaza de treizeci, în timp ce nu eram acasă, fiind
înmînată contra semnătură tatălui meu. Care însă nu mi-a arătat-o cînd m-am înapoiat, destul de tîrziu,
spre a nu-mi tulbura somnul de noapte1.

***
31 Decembrie 1959
Am cu mine valijoara, în buzunar cîteva tablete de vitamină C şi de piramidon şi o carte groasă.
La Securitate sunt deîndată primit foarte cu multă politeţă, poftit într-o cameră mare şi
frumoasă, aşezat cu cinste pe un scaun în faţa unei măsuţe. La o masă lungă, de cealaltă parte a
încăperii, se instalează o întreagă comisie de ofiţeri. Mi se ia un interogatoriu, începînd cu
identificarea. Totul decurge cu multă ceremonie şi afabilitate. Deşi nici furia nici supărarea pe soartă
nu mi-au trecut, mă ţin destul de calm. Cartea groasă am pus-o pe masă în faţa mea şi în pauze citesc.
Din cînd în cînd fumez o ţigară (dar fireşte că aveţi voie, cît doriţi, sunteţi doar nu învinuit, ci martor)
ori sug cîte o vitamină.
Interogatoriul durează pînă la ora trei precis. Oricum, constatarea ca n-am fost chemat pentru
arestare, că nu voi fi reţinut, mă linişteşte. Mă rătăcesc în formulări vagi, dar partenerii mei ştiu ce vor.
Două lucruri nu-mi plac deloc: întrebarea „Ce legături infracţionale ai avut cu C. Noica? şi zîmbetele
şi şuşotelile care întîmpină vorbirea mea despre întîlnire la gîrlă. (Aşa mă înţelesesem cu ea că voi
spune unde l-am cunoscut la Cîmpulung pe Al. Pal., pe atunci în clandestinitate, cu mustăţi şi numele de
Crăifăleanu.) Vasăzică răspunsul meu era dinainte ştiut, sconta, întrebările iau un ritm mai rapid, tonul
devine mai rece. De cedat însă nu cedez. Nu recunosc caracterul infracţional. Şi spre imensa mea
surprindere, stărui destul de hotărît în refuz şi dau o declaraţie care-i apreciată ca fiind cu totul
nesatisfăcătoare şi nesinceră.
Urmează o întreagă „comedie": se trag perdelele (de catifea de culoare închisă) spre a crea o
atmosferă de panică. Pauze încordate. Comisia iese şi intră iar. Sunt şi ieşiri false, ca la teatru: comisia se

1
Nicolae Steinhardt, op. cit., p. 43-44.
opreşte în prag, dînd să iasă, se răzgîndeşte şi revine. Mi se promit cîte-n soare şi-n lună, unele tare
plăcute. Se prevestesc apoi gravele nenorociri şi funestele consecinţe ale fanatismului meu. Mi se dă sfatul
să-mi bag bine minţile în cap. Mi-este pe larg invocată bătrîneţea tatii pe care nu-l pot doar lăsa, vezi
bine, să moară ca - fireşte - un cîine. Despre tata de altfel par să aibă cu toţii cea mai frumoasă părere.
Mi se dă de înţeles că va fi halal de mine. De la fabrică voi putea lipsi oricînd, lucrul acesta se va aranja
cît ai clipi din ochi. Şi ce voi avea de făcut? Aproape nimic: o dată pe lună, ori şi mai rar, sau poate mai
des - eventual, se va vedea - voi face cîte o mică vizită, nu aici, a nu, o vizită foarte discretă, undeva, la o
adresă, la mai multe, într-un bloc oarecare, într-un apartament foarte oarecare. […] Şi ce mi se cere? Să
spun că în prezenţa mea s-au purtat discuţii duşmănoase şi s-a complotat împotriva securităţii orînduirii
de Stat şi că, din slăbiciune, m-am lăsat şi eu antrenat în discuţii şi n-am avut curajul să înştiinţez
autorităţile deîndată, dar că-mi dau seama, regret şi subscriu cele de mai sus.
Declaraţia pe care o semnez la trei (şi un minut?) în faţa unei comisii vădit nerăbdătoare să se
pregătească de revelion e senzaţional de neconcludentă pentru scopurile anchetei şi-mi dă un neaşteptat
sentiment (îl ştiu tranzitoriu) de elevaţie: nu numai că nu am acuzat întru nimic pe nimeni, nu numai că n-am
recunoscut nimic, dar am şi semnat doar după ce s-au făcut - în margine - toate micile rectificări pe care,
cicălitor, le-am cerut. Notele marginale dau declaraţiei aspectul unei teze corectate de un belfer tipicar.
Nu-mi vine a crede că eu sunt eu. Mi-am jucat, văd, rolul pînă la capăt. Mă descopăr pentru
prima oară încăpăţînat. Şi iau aminte că mi-a plăcut să joc teatru. Dar frică tot îmi este.
Căci n-a fost decît actul întîi - de nu prologul. Mi se dă un răgaz e trei zile pentru gîndire
urmînd a mă prezenta Luni 4 Ianuarie la orele opt cînd mi se spune că o să văd eu. Politeţea totuşi nu
încetează cu totul Sunt ameninţat dar şi sfătuit de bine; promisiunile nu sunt retrase2.
***
[…] Ovreiul de peste 82 de ani, micul pensionar din Bucureşti, mi s-a dovedit dintr-o dată, şi
în chipul cel mai simplu, capabil de simţăminte autentic senatoriale.
După ce i-am povestit cum s-au petrecut lucrurile, mi-a vorbit:
- Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că poate să încapă şi
posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. în afaceri, cînd spui lăsaţi-mă să mă gîndesc înseamnă că ai şi
acceptat. Pentru nimic în lume să nu primeşti a fi martor al acuzării. Hai, du-te chiar acum.
Eu îl ştiu de pe vremea cînd se întorcea seara în Pantelimon pe scara trăsurii - marţial; cînd în
timpul mişcărilor din 1919 a circulat prin atelierele fabricii în uniformă şi cu sabia scoasă din teacă,
dar teatru tot îmi vine a crede că joacă, lui şi mie, măcar niţel. Mă uit la el mai mult pe furiş, mi-e
teamă să nu constat că bravează. Ii arăt că acum nu găsesc pe nimeni şi că nici să stau la poarta
Securităţii cu geamantanul lîngă mine pînă Luni n-are nici un Dumnezeu, eroismul fiind foarte aproape
de caraghioslîc. Şi mă simt istovit, şi mai e masa de diseară. Şi-i mai arăt ce înseamnă închisoarea cu
adevărat, că e bătrîn, că va rămîne singur cu o pensie tare mică; să nu se aştepte la mila nimănui; şi
nici la vizite; şi-apoi mi-este frică; şi-apoi nu mi se cere la urma urmei decît să declar adevărul; şi nu
ne vom mai vedea niciodată; şi-aşa i-am făcut numai necazuri toată viaţa măcar acum la sfîrşit să-i

2
Nicolae Steinhardt, op. cit., p. 46-47.
îndulcesc oleacă zilele; şi, ce mai la deal la vale, perspectiva închisorii, a suferinţei, şi pe deasupra cu
gîndul la nenorocirea lui, mă îngrozeşte.
[…] E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite (trebuie
să repet ce mi-a spus, trebuie; de nu, m-ar bate Dumnezeu) -, vei dormi bine. Pe cînd dacă accepţi să fii
martor al acuzării vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poţi
închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţăind ziua
toată, iar noaptea chinuitor de treaz. 0 să te perpeleşti, ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita.
Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dacă apari acum ca
martor al acuzării, nu fi prost, după şase luni tot te ia. E sigur.
Argumentul acesta din urmă, perfect logic, negustoresc şi avocaţial, mă impresionează
îndeosebi. Doar că şase luni cînd ţi-e frică e cît o veşnicie.
Tata însă, din ce în ce mai senator roman, îi dă mai departe:
- Pregăteşte-ţi prin urmare lucrurile pentru Luni. Vezi, ia-ţi numai lucruri uzate. (Aici a greşit-
o rău de tot.) Şi în astea trei zile care ne rămîn să nu-mi vorbeşti nici un cuvînt despre proces,
Securitate, închisoare. Vreau să le petrecem împreună, plăcut şi liniştit3.

Cerinţe:
I. Receptarea textului:
1. Care dintre textele citate mai sus te-a impresionat şi prin ce anume.
2. Care dintre aceste texte te-a convins să citeşti întreaga carte? Argumentează-ţi
opinia.
3. Alcătuiţi grupe de câte 4 elevi (2 bănci) şi aduceţi argumente în sprijinul celor afirmate.
Notaţi apoi pe caiete ideile acceptate de către toţi şi pe cele respinse.
4. Adeseori, textele citite pot să ne amintească de experienţe asemănătoare trăite sau auzite
de la alte persoane. Povestiţi, pe scurt, dacă textele citate a reactualizat o asemenea experienţă.

II. Textul ficţional vs. Textul nonficţional

1. Cărui tip de text aparţin fragmentele? Ficţional sau nonficţional?
2. Care sunt trăsăturile pe baza cărora stabiliţi apartenenţa la una dintre categoriile
menţionate?

III. Producerea de texte ficţionale şi nonficţionale

1. Redactează o jumătate de pagină de jurnal a unui elev de vârsta ta din anul curent.
2. Redactează o jumătate de pagină de jurnal a unui elev de vârsta ta din anul 1980.
3. Redactează o scrisoare prin care să soliciţi un sfat unei persoane importante.
4. Redactează o povestire având ca temă ancheta la Securitate.

IV. Utilizarea corectă şi adecvată a formelor exprimării scrise

3
Nicolae Steinhardt, op. cit., p. 23-24.
 1. Rezumă unul dintre cele 3 fragmente, acelaşi cu al coechipierilor tăi. Confruntă
rezumatele şi notaţi observaţiile necesare.
2. Alcătuieşte o listă bazată pe imperative a reperelor etice după care doreşti şi încerci să te
conduci în viaţă.

V. Analiza componentelor structurale şi expresive a textelor

1. În Jurnalul fericirii se îmbină naraţiunea propriu-zisă cu dialogul dintre tată şi fiu.
Comentaţi această opţiune a autorului.

Patru clase numără şcoala primară din Ciutura. Patru toamne cei doi fraţi Moraru îşi cărau odraslele în spinare la
şcoală, căci cu încălţămintea era greu, iar drumurile Ciuturii zăceau într-un glod pe care nici călare nu l-ai fi putut
răzbate. Patru primăveri frumoase au tot scîncit în o-grada şcolii, iar Ciutura se sfădea la cuţite, căci vitele satului
bănuind povestea, umblau dintr-o semănătură în alta. Patru ani la rînd umbla bietul Tudorache cu palmele umflate,
căci cel de-a născocit gramatica nu-l avea în vedere anume pe dînsul.
Umblau cu toţii la războaie împreună cu Ştefan cel Mare şi vîrau groaza în păgîni. Desenau pe tablă chipul
bătrînului Nistru cu miile de cotituri şi, împreună cu apele lui, coborau încet la vale. Se chinuiau să-şi închipuie
cum arată buretele, căci manualul le cerea să şteargă tabla cu buretele, iar burete ei încă nu văzuseră şi în lungile
nopţi de iarnă, îşi tot suceau minţile să afle cîte ouă a cumpărat servitoarea la piaţă şi cîţi bani trebuia să aducă
acasă.
De două ori pe an – iarna, înainte de sărbătorile Crăciunului, şi primăvara, prin mai, - Micu-lescu făcea la
şcoală serbări pentru tot satul. Aşezau băncile una lîngă alta, aşterneau pe ele ju-mătate din portiţele Ciuturii,
împrumutau covoare de pe la vecini, le prindeau de jur-împrejur,
făcînd un fel de scenă. Opt serbări au fost în total în Ciutura şi fiecare deschidea, fireşte, cu nemuritoarea poezie a
lui Vasile Alecsandri „Semănătorii”.

(Ion Druţă – „Povara bunătăţii noastre”- fragment)

1. Intitulaţi fragmentul propus printr-o îmbinare de cuvinte din text.

2. Rezumaţi fragmentul de text în 7 rînduri.
3. Remarcaţi structura cuvintelor: răzbate, închipuie, nemuritoare, semănătură.
4. Numeşte disciplina şcolară preferată de tine. Argumentează-ţi preferinţa în 6-8 rîn-
duri.
5. Plasează în 4 enunţuri cuvintele: primăvara, toamna , demonstrînd apartenenţa
lor la diferite părţi de vorbire. Daţi sinonime cuvintelor: biet, odraslă, chip, glod, groază.
6. Comentaţi în 4 rînduri semnificaţia enunţului: Umblau cu toţii la războaie împre-
ună cu Ştefan cel Mare şi vîrau groaza în păgîni.
8. Identificaţi o personificare din text şi comentaţi în 3 rînduri semnificaţia ei.
9. Daţi antonime cuvintelor: greu, iarnă, a se sfădi, frumos.