POVESTE (6)

Cioc! Cioc! Pot sa intru? Multumesc. Acum ca suntem impreuna o sa va insotesc cale de cateva ceasuri pana cand se va termina povestea. Iar poveste? Da. Dar una mica, mica asa cum esti si tu. Si ca orice necunoscut care suna la usa si vrea sa va vorbeasca, frumos este sa ma si prezint: .sunt.povestitorul. Nu, nu. Am gresit. Mai degraba calauza voastra prin labirintul cuvintelor insirate pe firul de aur al acestei istorisiri. Voi fi ca indicatorul care va indruma pasii astfel incat sa nu va rataciti. Iar la sfarsit sa ne bucuram cu totii daca totul se va termina cu bine. Deci sa pornim la drum. A fost sau poate ca nu a fost, dar oricum ar fi, nu mai are importanta. Tot ce stiu este ca acum suntem intr-o tara indepartata si de lume cam uitata, tocmai la curtea lui Papura Voda care avea trei flacai: cel mai mare Ionica, putin artagos si cam nazuros toata ziulica si-o petrecea cu armele lui pe care le lustruia si le ingrijea ca pe ochii din cap, caci nu era intrecere sau joc pe care sa nu le castige; cel mijlociu, Vasilica, putin clevetitor si rasfatat toata ziua buna-ziua era la grajduri la caii lui pe care ii ingrijea si ii tesala si nu mai era in toata imparatia un om mai priceput la ale calariei si nu mai ereau cai la fel de curati si de frumosi ca sclipeau in soare cand ieseau la plimbare. Cel mai maruntel si mai mititel, Praslea, toata ziua din zori pana-n seara si din seara-n ziua iara , toata ziulica era cu nasul in carti si ceasloave de nu mai stia cum este pe afara, de-i toamna sau vara. Si daca nu l-ar mai fi scos cu de-a sila dintre buchele cartilor ar fi uitat si culoarea cerului. Dar cu toate astea nu pot spune ca nu stia a calari sau arma a manui numai ca lui ii placea mai mult si mai mult cartea, caci nu degeaba spunea lumea ca: sfatul este o candela si invatatura este lumina iar indemnul si mustrarea este calea vietii. Si pentru a-i face pe plac, platise tatal sau, Papura Voda tot felul de mesteri invatati care ii desluseau toate tainele stiute si nestiute si lucruri nemaivazute. Si toti trei flacaii nostri erau curati la suflet si la cuget caci nu gaseau la ei ochi trufas si limba mincinoasa, nici maini care varsa sange nevinovat sau inima care urzeste planuri nelegiuite si nici picioare care alearga repede la rau ci erau de toata lauda si cinstea iar inima tatalui lor era plina de bucurie si incantare. Intr-o zi primi Papura Voda carte de la vecinul sau Sturz Imparat cum ca acesta vrea sa-si marite fetele si ii poftea si pe feciorii sai la infatisare si la intrecere. Caci fetele doreau sa-si aleaga sotii dintre cei mai neanfricati si mai chipesi flacai. Cei dou baieti mai mari cum auzira asemenea povesti imediat poruncira sa li se pregateasca cele trebuitoare de drum dar Papura Voda le spuse ca ori pleaca toti trei ori nici unul. Acum alta poveste ca sa va spun de chinul celor doi ca sa-l urneasca dintre carti si ceasloave pe Praslea dar acesta nu si nu. Pana la urma, ca sa-l hotarasca, au promis ca vor lua si o desaga cu ceasloave si buchiseli dupa ei si numai asa reusira sa-l induplece. Au plecat voinicii nostri si toata lumea era a lor. Si cum mergeau ei asa odata vede Ionica un vultur in inaltul cerului si pentru a-si arata indemanarea lua arcul si il ochi dar Praslea vazandu-l se ruga de el sa dea pace vulturului ca poate o avea si el pui de crescut. Ionica lasa arcul jos si trase sageata intr-un copac ce se afla cale de doua poste inonte. Vulturul odata se lasa pana aproape de Praslea , lasa sa-i cada o penita din aripa si spuse:

 Multumesc voinice pentru vorba buna si puii mei isi vor aminti si ei de binele facut. Plecara ei mai departe si cand ajunsera la copacul tintit gasira sageata infipta ce inca mai zbarnaia. Si treceau zilele ca orele si peste tot oamenii ii intampinau cu bucurie caci stiau cine sunt . Intr-o zi Vasilica vazu un musuroi de furnici in marginea drumului si abatu calul ca sa-l calce si sa-l rascoleasca. Iar se ruga Praslea sa le lase casa netulburata micilor vietati care muncisera cu greu so ridice. Vasilica ii spuse cu ciuda ca numai la prosti ii este gandul si porni intrun galop turbat de ziceau ca zboara nu alta. Din musuroi se ridica in zbor insasi regina furnicilor si apropiindu-se de Praslea lasa in palma lui un firicel de mustacioara ca o parere si zise: Multumesc voinice pentru gandul bun si pentru binele facut slujitorilor mei. Poate ca odata si odata vom putea sa-ti intoarcem binele facut. Si mergeau cei trei flacai si locurile hauleau de chiotele si doinele lor. La un popas, pe cand faceau focul si se pregateau sa manance, Praslea vazu un pui de sarpe ce se chinuia sa scape dintr-un maracinis ce-l inghimpa si nu mai putea iesi. Atunci i se facu mila voinicului si se duse de-l scoase dintre ghimpii cei fara mila si apoi ii dete si un dumicat de carne ca sa prinda putere. Serpisorul, inghiti dumicatul si se stracura pana langa palma lui Praslea si dupa ce lasa un solzisor lucitor multumi pentru binele facut si disparu printre pietre. Ei dar iata ca in zare deja se vedeau turlele palatului lui Sturz Imparat iar de jur imprejur tot felul de corturi si flamuri de la toti fii de printi si imparati. Cei trei flacai isi asezara cortul de popas si se infatisara la curte, inaintea imparatului cu cartea de la tatal lor. La ziua cuvenita, in afara portilor palatului erau asezate sub un umbrar de matase jiltul imparatului si al imparatesei iar mai in fata intr-o parte erau jilturile celor trei fete. La un semn al imparatului toti flacaii prinsera a se preumbla prin fata fetelor pentru a se prezenta si pentru a fi vazuti sa nu fie cumva ciungi, ologi sau cu vreun alt betesug. Cand se termina prezentarea la un semn al imparatului incepu intrecerea cu armele: trasul cu arcul la tinta, manuirea palosuilui si a sulitei iar la sfarsit tranta dreapta si voiniceasca. Din aceasta intrecere iesi cu izbanda tocmai voinicul nostru Ionica care era neantrecut. Imparatul ii recunoscu meritele si o intreba pe fata cea mare ce zice de acest voinic iar aceasta ii spuse tatalui ca ar fi mandra sa aiba de sot un asemenea voinic falos si de neantrecut in manuirea armelor. Astfel se termina prima zi a intrecerilor si Ionica pleca impreuna cu alaiul domnesc si primi odaie la palat. A doua zi toti voinicii trebuira sa-si arate indemanarea in ale calariei si priceperea in ingrijirea cailor. Dupa ce se intrecura la trap si la galop, la mersul falos si dupa prinderea unui cerb din goana calului cel mai pricepuit si cel mai indemanatic si cu cel mai frumos cal se dovedi a fi chiar Vasilica, cel de-al doilea fiu al lui Papura Voda. Dupa ce ii recunoscu si acestuia meritele si priceperea, imparatul o intreba si pe fata mijlocie iar aceasta spuse ca si maine ar lua de sot un astfel de voinic caci ii cazuse si ei drag. Imparatul multumi tuturor pentru zilele frumoase si intrecerile curate si anunta ca in urmatoarea zi va fi ultima zi de intrecere pentru mana cei mai mici dintre fetele lui. Dar aceasta, bagase de seama ca intr-un colt, mai retras, statea si buchisea la ceaslovul lui fara a da prea multa atentie intrecerilor, chiar Praslea si parca incepu a-i tresalta inima de cate ori il zarea. Pleca si Vasilica impreuna cu alaiul domnesc si primi si el odaie la

palat langa cea a fratelui sau si amandoi se bucurau ca izbandisera dar se gandeau si la Praslea cel mic, care nici nu dorise si nici nu izbandise nimic. Ei dar iata ca sosi si cea de-a treia zi a intrecerii. Sub umbrar erau cele doua jilturi impartatesti iar de o parte si de alta cate doua jilturi pentru fetele de imparat si alesii lor. Mai in fata, era jiltul fetei celei mici care avea sa conduca intrecerile din acea zi cum dorea ea. Se ridica si multumi tuturor voinicilor urandu-le sa aida izbanda doar cel mai iscusit la jocul vorbelor si la talmacirea cuvintelor, cvaci ea va pune trei intrebari, iar cel ce va sti sa raspunda va fi alesul. Se aseza si puse prima intrebare: Care sunt cele trei lucruri mai presus de puterile omului ce nu pot fi aratate? Fiecare incepu a spune cate in luna si in stele dar nici unul nu stia a spune adevarul. Atunci iesi Praslea in fata si cu glas tremurat spuse: Marite imparat si frumoasa printesa, dupa chibzuinta mea, raspunsul nu poate fi decat acesta: urma vulturului pe cer, urma sarpelui pe stanca si urma corabiei in mijlocul marii. Adevarat ai grait voinice, zise fata si toata lumea se minuna de stiinta voinicului dar mai ales fratii sau se bucurau de aceasta prima izbanda. Care sunt cele trei lucruri nesatioase? Intreba fata asteptand ca tot Praslea sa raspunda. Iar incepura toti vitejii a-si da cu presupusul dar nici unul nu stiu raspunde. Atunci iar iesi Praslea in fata si zise: Cele trei lucruri nesatioase nu pot fi decat: locuinta mortilor, pamantul care nu este satul de apa si focul care nu zice niciodata destul. Fata recunoscu si de asta data dreptatea raspunsului iar ceilalti feciori si voinici se cam trasera inapoi vazand stiinta si dreapta judecata a lui Praslea, incat acesta ramase singur in fata fetei de imparat si a curtii iuntregi. Atunci fata puse si ultima intrebare. Care sunt cele mai mici si mai intelepte vietati de pe pamant? Cele mai mici si mai intelepte vietati de pe pamant sunt: furnicile care nu sunt un popor tare dar stiu sa-si construiasca orase si isi pregatesc tot anul hrana, lacustele care n-au imparat dar pornesc toate in cete si paiangul pe care il poti prinde cu mana dar care isi tese firul chiar si in casele imparatesti, zise Praslea care nu mai astepta pe nimeni ci raspunse el. Asa este zise fata de imparat si intorcandu-se catre tatal ei spuse: Tatuca, sa nu-ti fie cu suparare dar sa stii ca eu doar pe acest voinic il doresc de sot caci si infatisarea si mintea il arata a fi un bun sot si un demn urmas la tron. Imparatul se ridica si multumi tuturor voinicilor si fiilor stransi la intrecere si le spuse ca in curand vor primi carte pentru a fi invitati la nunta celor trei fete. Porni apoi alaiul spre palat si toti trei fratii erau acum impreuna si de la palat trimisera carte tatalui lor pentru a-l anunta izbanda lor si pentru a se pregati de nunta ca ei si-au gasit soate pe potriva. Sturz Imparat dadu porunci peste porunci sa se pregateasca toate cele de trebuinta pentru toate cele trei nuntile iar voinicii nostri se preumblau acum prin gradinile palatului impreuna cu cele trei fete pentru a se cunoaste mai bine. Si cum se preumblau ei asteptand sa treaca mai repede zilele ramase pana la nunta, iata ca intr-o zi pe cand erau cu totii in gradina se starni o vantoasa neguroasa si pana sa se adaposteasca cu totii undeva vazura cum dispar fetele de imparat, sotioarele lor, inghitite parca de pamant. Cand isi revenira din

buimaceala si vazura ca s-au intamplat de adevaratelea toate cele se intoarsera iute la palat si povestita lui Sturz Imparat nenorocirea care s-a abatut peste ei si spusera ca ei pleaca in lume sa-si gaseasca sotiile. Isi pregatira cele de trebuinta si degeaba incerca Sturz imparat cu inima stransa de durere sa-i intoarca din hotararea lor ca sa nu-si piarda cumva viata dar ei nici nu voira sa asculte, spunand ca nu pot suferi o asemenea rusine. Dupa ce isi luara ziua buna de la imparat si de la curteni pornira catre zarea-ndepartata si de nimeni cercetata caci drept ii ca nici ei nu stiau incotro s-o apuce. Tot mergand si intreband ajunsera la hotarele imparatiei dar nimeni nu stia nimic despre cele trei fete. Atunci Ionica ridica ochii spre inaltul cerului si spuse: O tu soare calator si a toate stiutor, oare n-ai vazut cumva, unde-i sotioara mea? Unde-a dus-o cea vantoasa, blestemata, neguroasa? Voinice nu stiu a-ti spune, cu toate ca umblu-n lume, dar prin cer si pe pamant eu nimica n-am vazut. Poate-a sti varul meu Vantul care-nconjura pamantul. Si plecara mai departe, intreband pe toti in parte, dar pe cine intreba numeni raspuns nu stia. Pe seara ajunsera la poalele unui munte ce-si imbracase umerii cu o padure deasa si umbroasa si se asezara sa faca focul. Din senin se starni un vanticel care rascoli jarul si frunzele din jur. Vasilica ridica ochii si intreba cu dor: Vantule, usorule, ce-mi strabati padurile si mangai campiile oare-n drumurile tale n-ai zarit trei surioare ce ne-ar fi fost sotioare, n-ai vazut, n-ai auzit, unde oare le-a pitit, cea vantoasa neguroasa ce le-a luat de langa casa? Voinice, eu cat am umblat, tot in lung si-n lat, nici nu am vazut nici n-am auzit de trei surioare, de trei sotioare, care-au luate si de vant purtate. Dar daca umblati poate-l intrebati pe unchiul pamant, pe bunul strabunul, ca ascunde multe, multe si marunte. Poate el a sti, ori a auzi, ceva despre ele. Vazand ca nu capata nici un raspuns cei trei voinici s-au amarat tare mult caci nu mai stiau ce sa faca si unde sa caute. Atunci Praslea le spuse celor doi frati ca el se duce sa-l intrebe pe batranul pamant. Ii lasa langa foc si se strecura intr-o borta care se prelungea sub pamant. Ajunse destul de departe si cand vazu ca in jur este liniste si pace facu cum il invatasera invatatii adusi de tatal sau: se culca cu fata la pamant si lasa ca mintea lui sa se infrateasca cu linistea si pacea batranului pamant. Abia atunci indrazni sa-l intrebe pe bunul strabunul daca stie ceva despre cele trei surioare, a lor sotioare. Din toata tremurarea si soapta intelese ca cele trei surioare fusesera luate de Pitilungul barba-cot care cauta sotii pentru feciorii lui zmeii paraleii si duse pe taramul umbrelor, langa casa mortilor, fara soare, fara vant, fara umbra pe pamant. Praslea mai intreba si cum pot ajunge acolo dar nu mai primi nici un raspuns. Multumi pentru lamurire, se ridica si iesi din borta. Ajunse langa foc si isi gasi cei doi frati dormind dusi. Ii lasa sa doarma si pleca in padure de culese cateva ierburi numai de el stiute, aduna intr-o ulcica si roua de pe flori si toate acestea le puse pe foc si facu o fiertura fermecata din care puse cateva picaturi in mancarea pe care o pregatise apoi isi trezi fratii. Mancara cu totii dar pe cei doi pe data ii pali cascatul si se intinsera sa doarma. Praslea ii trase ii umbra padurii unde le facuse culcus si ii lasa in grija celor doi cai sa-i pazeasca. Incaleca pe calul sau si rasuci inelul pe care il avea la deget si pe data se prefacu intr-o musca mai mare caci avea si calul sub el. Si asa zbura printr-o crapatura din pamant tocmai in lumea umbrelor langa casa mortilor. Si tot zborul vazu ceea ce ochi omenesc nu vazuse si nimeni nu-si putea inchipui.

Lumea era altfel decat sus: fara soare, fara flori, fara stelele surori, fara umbra pe pamant, fara suflare de vant, fara luna lucitoare si de vise aducatoare doar o umbra de cenusa aruncata langa usa. Daca nu ar fi fost musca poate ca ar fi pierit de tacerea si incremenirea acelei lumi. Dar chiar si asa tot ii era teama sa nu fie simtit sau auzit de stapanul acelor pamanturi, Pitilungul barba-cot. Inca nu stia ce va avea de facut si cum va reusi sa izbandeasca dar avea incredere in dreapta judecata si in mila Bunului Dumnezeu. Ajunse el la palatul Pitilungului si se strecura printr-o crapatura de la usa chiar in odaia unde stateau la sfat Stapanul palatului si cei trei baieti, zmeii paralei. Acestia beau, mancau si se veseleau caci tatal lor le adusese fete de maritat si povesteau cate in luna si in stele. Ei taica, bine ai facut de ai furat fetele lui Sturz imparat, zise cel mai mare dintre zmei. Ca am fi plecat si noi la intrecerea lui dar parca ne temeam sa nu spariem lumea si norodul si sa ramanem neantrecuti. Da fatul meu, asa am zis si eu cand v-am oprit sa mergeti la prezentare si intrecere. Si degeaba au castigat cei trei feti logofeti, baietii lui Papura voda, ca fetele ia-le de unde nu-i, vorba aia: nu-i pentru cine se pregateste ci-i pentru cine se nimereste. Da tatuca. Dar oare nu are cum sa ajunga aici in lumea noastra vreunul dintre ei? N-au cum sa ajunga, baiete. Ca nu-s priceputi la toate cele, poate doar Praslea cel mic sa poata sa razbata dar nu-i bai, ca imediat ar rasuna pamanturile daca ar simti picior de om pamantean. Bine, bine, dar chiar daca ar ajunge ar sti el in ce stau puterile noastre? Ar sti el cum sa ne biruiasca? Nu are de unde sa stie. De unde sa stie suflet de pamantean ca puterile noastre stau: o parte in stolul de ciori care zburatacesc prin tot cuprinsul pamanturilor noastre, o parte se gasesc in toti soareci care se pitesc prin cotloane si ultima parte zac in semintele de mei raspandite pe tot cuprinsul pamanturilor. Nimeni, dar nimeni n-are cum sa starpeasca toate aceste vietati ca sa ramanem noi fara putere. Sigur ca da, tatuca. Suntem de neanvis. Si chiar daca s-ar gasi cineva sa ne starpeasca puterile tot nu ar sti unde stau inchise fetele lui Sturz Imparat ca le-ai preschimbat tu in trei nuci aurite care stau pe grinda camarii, unde nimanui nu i-ar da prin cap sa caute. Ei da, fetii mei, daca n-au vrut sa auda de maritis n-au decat sa se chinuiasca inchise in nucile celea pana le-o veni mintea la cap, ca noi avem tot timpul din lume. Dupa ce mancare si baura pe saturate cei trei zmei plecara la culcare iar Pitilungul barba-cot se duse de mai pipai odata nucile ce stateau sus pe grinda in camara. Atata ii fu de ajuns lui Praslea care acum stia ce trebuie sa faca dar inca nu stia cum. Iesi din palat si asa musca cum era dadu ocol pamanturile si vazu peste tot cuprinsul ciori zburatacind de colo colo, semintele de mei imprastiate cu sutele si miile iar peste tot misunau soareci incat pe Praslea al nostru il cuprinse mila si sila caci nu stia cum va reusi sa termine toate acele lighioane si sa stranga tot meiul caci daca s-ar fi facut iar om l-ar fi simtit pe data si l-ar fi omorat cei trei zmei. Si cum sta el si se gandea odata isi aduse aminte de penita vulturului. Nici nu-si termina bine gandul si odata se si trezi cu vulturul langa el si cu mii de alte suflete zburatoare.

 Spune-ne Voinice, cum putem sa te ajutam si sa rasplatim binele facut candva? Dragii mei prieteni, trebuie sa starpesc toate ciorile de pe cuprinsul imparatiei pentru a putea sa am izbanda asupra zmeilor. Apoi chiar ca te-om ajuta voinice, mai zisera ca odata se raspandira toti vulturii si pana dimineata nu mai era pana de cioara pe tot cuprinsul imparatiei lui Pitilungul barba-cot. Cand se trezira stapanii palatului parca nu mai erau in apele lor dar nu bagara de seama ca nu mai zboara nici o cioara pe tot cuprinsul pamanturilor lor. Cand se facu iar de culcare Praslea isi aduse aminte si de serpisorul scapat si scoase solzisorul cel mic. Nici nu apuca se-ai termine bine gendul ca se si trezi cu serpisorul langa el, urmat de toata suflarea serpeasca. Dupa ce-i spuse flacaul care ii este dorinta se raspandira toate taratoarele si pana la ziua nu mai era picior de soarece sau sobolan pe tot cuprinsul imparatiei. Cand se trezira stapanii pamanturilor si palatului vazura ca li s-au imputinat puterile dar nu stiau de unde pleaca raul, caci nici nu gandeau la Praslea al nostru care se pitise pe grinda si tacea malc. Iar se pregatira de culcare si atunci scoase Voinicul nostru firicelul mustacelul si pe data toata curtea palatului se umplu de furnici si inca mai soseau si nu se opreau. Praslea ii spuse imparatesei ca o roaga ca impreuna cu slugile ei sa adune si sa duca tot meiul de pe cuprinsul imparatiei. Asta treaba chiar ca o facem cu placere, caci multa trebuinta o sa avem la iarna de bucate zise imparateasa furnicilor si pana la ziua nu mai era samanta de mei sa o fi cautat cu lumanarea si nu ai mai fi gasit nici de prasila. Abia atunci se preschimba Praslea si isi lua infatisarea de dinainte, dar dupa aceea scoase din desaga o carte pe care o deschise si citi o rugaciune si un descantec dupa care patrunse in palatul Pitilungului. Merse drept la camara si lua cele trei nuci aurite. Apoi se duse la stapanul palatului care era mai mai mult mort decat viu si ii spuse ca atata timp cat va voi Dumnezeu ei nu vor mai face rau numanui ci vor ramane numai acolo sa gazduiasca sufletele secate ca ale lor si pe cele osandite care inca nu au primit iertarea pacatelor. Ei voinice, voinice, ne-ai mancat fripti pe mine si pe feciorii mei zmeii, dar asta s-a putut intampla numai fiindca ai avut ajutor ceresc si imparatesc. Fie ca zilele sa-ti fie netulburate si sa domnesti cu dreptate caci altul care sa ne dovedeasca si sa ne izbandeasca nu s-a gasit pana la tine. Isi lua ziua buna, incaleca pe calul sau si pleca spre lumea sa unde soarele saruta pamantul, luna tesea visele si povestile de dragoste iar vantul jucausul mangaia frunzele si florilea si aducea ploile. Ajunse la marginea padurii unde isi lasase fratii dormind, descaleca si lasa murgul sa poasca ca destul suferise in lumea umbrelor unde nici macar iarba nu avea gust. Se culca putintel si se trezi cu grija. Deschise cartea cea mica in care erau trecute tainele cele aprige si cauta descantecul cu care putu sa le aduca iar pe cele trei fete la infatisarea de dinainte. Apoi dupa ce le lasa se preumble putin se duse de-i scula si pe cei doi frati, sopotind un descantec de taina. Acestia se trezira intinzandu-se si il luara la rost ca ii lasase sa doarma atat de mult, cand ei aveau de cautat pe tot cuprinsul pamantului. Atunci Praslea le povesti tot ce facuse si ce izbandise si le ceru iertare pentru purtarea sa dar le spuse ca numai singur putea sa izbandeasca. Acestia il iertara pe data si cand isi vazura sotioarele nu mai puteau de bucurie. Au mancat ce au mancat si au urcat cele trei fete pe caii lor si au plecat

spre imparatie Domnul partea sa le-o tie caci din poveste parca mult nu mai este. Si pe unde treceau, lumea veseleau caci la toti povesteau cum scapase Praslea cel mic lumea de spurcaciunile de zmei. Si uita asa au ajuns si la curtea lui Sturz imparat si mare veselie se starni la palat. Imparatul porni iar pregatirile de nunta si intr-o saptamana se porni nunta mare imparateasca, cum nu mai vazuse lumea de tare demult caci acum erau trei perechi, fiecare intr-o caleasca trasa de cate patru cai albi ca laptele. Si daca la o nunta imparateasca lumea bea si se distra o luna incheiata cred ca va dati seama ce au insemnat nuntile celor trei fete care s-au tinut toate odata. Si pooata ca inca mai benchetuiesc daca nu cumva s-a terminat toata mancarea din imparatie dar eu nu am de unde sa stiu ca pe mine au uitat sa ma cheme la nunta si cum trebuia sa va spun aceasta poveste nu am putut pleca sa vad cum s-a terminat toata nunta si povestea asa ca o sa va rog pe voi sa-mi spuneti daca mai banchetuiesc inca sau nu, caci eu dau totusi o fuga si poate mai gasesc un os de ros si o bucata de pita ratacita si-n pahar de vin de-oi bea, povestea oi termina.

Aprilie 2002