Legenda celor patru zane transformate in

anotimpuri

A fost odata ca niciodata un imparat foarte, dar foarte bogat. Stapanea paduri, ape si, asa cum
banuiti, locuia intr-un palat foarte mare. Dar vedeti voi, copii, acest imparat avea si o durere adanca,
caci n-o mai avea alaturi pe mama celor patru fiice ale sale.

Si, acum, toata dragostea si-o revarsa asupra fiicelor sale, care erau toate atat de frumoase, de ziceai
ca sunt rupte din soare. Si nu doar ca erau frumoase, dar aveau si puteri extraordinare. Da, da, ati
auzit bine. La nasterea fiecarei fete, imparatul a chemat cele mai cunoscute ursitoare ale vremii.
Acestea erau jumatate ursitoare, jumatate vrajitoare si, la randul lor, puteau transforma niste fete
normale in zane. Asa cum au facut cu fetele imparatului. Asa ca, atat cat era ziua de lunga, zanele
noastre frumoase se plimbau prin palat, prin gradina, si erau iubite de toata lumea pentru gratia si
farmecul lor. Eeeh, multi voinici, printi din neamuri puternice, au venit la imparat sa ceara cate o
fata de nevasta. Dar niciuna nu voia sa se marite. Asa de bine le era acasa, la imparat, asa erau de
rasfatate si de iubite de toata lumea, ca n-aveau nici un gand sa se marite. Primavara, Vara, Toamna
si Iarna…N-o sa va vina sa credeti, dar asa se numeau zanele imparatului.

Acestea au fost numele alese de ursitoare pentru a le transforma in zane si imparatul a facut
intocmai, ca sa nu le supere. Nimeni nu putea sti atunci, copii, ca aceste patru zane frumoase vor
deveni anotimpurile noastre.

Dar sa vedeti cum s-a intamplat.

Intr-o zi, un imparat de pe un alt regat a anuntat cu surle si trambite un mare bal la palatul sau.
Vaaai, ce bucurie pentru toata lumea! De mult nu mai fusese un bal mare, mare, la care sa se adune
toti si sa danseze pana dimineata. Va dati seama ce bucurie a fost si pe cele patru zane ale noastre.
In ziua balului, au stat numai in oglinda…Cu ce sa se imbrace? E buna rochia aceasta cu dantela la
maneci sau cealalta din catifea rosie? Sa-si ia pantofii acestia cu pietre pretioase aplicate sau pe cei
suflati cu argint? Apoi s-au certat intre ele…Aia e rochia mea, ba nu, da-mi-o mie! In fine, pana la
urma, cu putin timp inainte de ora balului, straluceau de nu stiai care e mai frumoasa. Primavara isi
luase o rochie roz cu flori mari, albe, lunga pana in pamant. Vara avea o rochie verde, dar un verde
frumos tare care-i scotea in evidenta ochii la fel de verzi. Toamna purta o rochie portocalie, stransa
pe talia ei subtire, care o facea parca si mai fina, si mai distinsa decat ar fi parut in orice alta
rochie. Iar Iarna, cea cu pielea deschisa si parul negru, lung pana in talie, purta o rochie alba cu
volane din dantela.

Atat erau de frumoase toate patru incat, atunci cand au coborat din camerele lor sa urce in trasura,
pentru bal, toata lumea a ramas fara grai.

“-Fetele tatei!” le-a spus imparatul imbratisandu-le la plecare. “Straluciti mai tare decat stelele. M-
ati facut foarte mandru si fericit. Mergeti cu bine si fiti reginele balului!”

Zanele si-au luat ramas bun de la tatal lor, pupandu-l pe amandoi obrajii cu dragoste.

Apoi, au urcat toate patru in caleasca si vizitiul le-a condus spre bal. Cand au ajuns ele, balul deja
incepuse, venisera invitati de peste sapte sate si sapte regate. Insa, de la zanele noastre, de cum au
coborat din caleasca, nimeni nu-si putea lua ochii.

Au intrat reginele balului si s-au pierdut printre invitati, pe ringul de dans.

“-Cat de frumoasa este Toamna!” susoteau cate unii pe la colturi.

“-Ba nu, Vara-i mai frumoasa!” ziceau altii.

“-Uitati cat de gratioasa e Primavara!”

“-Terminati!” mai spunea cate unul. “Iarna e clar cea mai frumoasa! Uitati cat e de delicata e in
rochia aceea alba…”

Si uite asa nu se puteau pune de acord nicicum. Ei bine, cand le era dansul mai aprins, spre miezul
noptii, a sosit Printul Anotimp. Asa se numea el si era cel mai chipes print din cati se mai vazusera
la vremea aceea. Era imbracat in straie de sarbatoare si tinea la brau sabia pe care o folosea in lupte.
Parul negru ii ajungea pana in dreptul umarului iar ochii albastri straluceau pe chipul lui frumos.

Mai ca s-a facut liniste pe ringul de dans cand a intrat el. Toate fetele il masurau din cap pana in
picioare. De Zanele noastre ce sa va mai spunem… Isi auzeau inima in urechi de la emotii… Toate
patru s-au indragostit pe loc…Nu mai vedeau si nu mai auzeau nimic in jur….Printul s-a uitat la
toate patru, apoi a ingenuncheat in fata Primaverii si i-a intins mana pentru a o invita la dans.

Minute bune au dansat impreuna sub ochii celor din jur, dar mai ales sub ochii celorlalte trei zane
care erau in pragul lesinului de atata furie.

Apoi, simtind privirile din spatele sau, Printul a invitat Toamna la dans…Si tot asa, pana cand a
dansat cu toate patru. Zanele noastre s-au indragostit de acelasi print…Spre dimineata, insa, el a
plecat de la bal fara sa aleaga niciuna dintre ele.

Au ramas Zanele sa planga in hohote in batistele lor din matase. Si asa au tinut-o a doua zi, numai
intr-un plans si-o jale, de s-a speriat imparatul. Nu stia, bietul, ce sa mai faca, cum sa le mai
potoleasca. Cand a vazut ca fetele lui nu-si revin nicicum, a ordonat sa fie chemate la el.

Au venit toate patru, palide si trase la fata de la atata plans si necaz ce era pe ele.

“-Ce s-a intamplat fetele tatei?” le-a intrebat imparatul ingrijorat peste masura.

“-Tata!” a inceput Vara sa ofteze si sa suspine. “ A venit la bal un print care a vrut sa danseze numai
cu mine. Dar, din cauza sor-mii Primavara, nu a avut cum. Ea a facut tot ce i-a stat in putinta sa ne
indeparteze.”

“-Nu e adevarat!” a strigat Primavara. “El numai cu mine a vrut sa danseze!”

“-Ba cu mine!” a tipat si Toamna cat au tinut-o puterile.

“-Cu mine!” a strigat si Iarna mai tare ca toate.

Cand le-a vazut asa, imparatul s-a suparat ingrozitor.

“-Dar bine, mai fetele tatei…Eu v-am invatat sa fiti reginele balului si voi v-ati ofilit de plans dupa
acelasi barbat… De ce, tata? Nu v-am spus de atatea ori ca cine e menit sa stea, sta, si cine nu-
trebuie lasat sa plece fara lacrimi si regret?”

Cand auzeau zanele vorbele tatalui, mai tare se puneau pe plans. Nu mai era chip sa te intelegi cu
ele. Zici ca le facuse printul vraja si alta nu. Nu mai stia imparatul cum si ce sa le faca, asa ca a
trimis vorba sa fie chemate ursitoarele degraba. Poate or sti ele cum sa descurce situatia. Nu a durat
mult si ursitoarele-vrajitoare au ajuns la palat. Cand le-a spus imparatul ce s-a intamplat, s-au
necajit si ele.

“-Vai, imparate, ca de toate stim a descurca, dar boala de inima e cea mai grea. Toate cautam de un
veac sa gasim al inimii leac…”
“-Si l-ati gasit?” intreba imparatul plin de speranta.

Ursitoarele-vrajitoare clatinara din cap.

“-Nu, imparate. Un singur lucru e de facut pentru fetele dumitale. Sa mearga la judecata intre nori si
soare.”

Imparatul tacu posmorat. Stia si el ca aceasta era judecata suprema, la care nu oricine putea ajunge.
Doar ursitoarele-vrajitoare te puteau trimite acolo, la judecata norilor. Si-a chemat fetele si le-a
spus asa:

“-Fetele mele, niciunul dintre noi nu va poate descurca. Si imi rupeti sufletul cand va vad plangand
intruna. Am decis impreuna cu ursitoarele voastre sa mergeti la judecata norilor. Sa ne rugam ca ei
sa aiba raspunsul pe care il cautati!”

Zanele s-au invoit sa mearga la judecata. Stiau si ele ca doar norii le mai pot ajuta.

Ursitoarele au facut o scara lunga din flori, lunga cat sa ajunga la nori. Si zanele au urcat pe ea, una
cate una, pana au ajuns in fata norilor.

“-Dar ce se intampla cu voi, frumoase zane, ca de aici, din cer, v-am auzit plangand…” le-a intrebat
norul cel mai batran.

“-Printul Anotimp ma iubeste pe mine iar surorile mele nu-l lasaaaaa!” a inceput Iarna sa planga
iar.

“-Ba pe mine ma iubeste!”

“-Ba pe mine!” au sarit iar toate celelalte.

Ce galceava s-a iscat iar intre ele, nici nu vreti sa stiti. Oftau si norii a ploaie de supararea lor. Ca le
stiau pe Zane de cand s-au nascut si nu de putine ori se mirau si ei, de acolo, din cer, de cat sunt de
frumoase.

“-Vad ca nu va puteti intelege intre voi si asta ma doare…” spuse norul cel batran. “Atunci un
singur lucru avem de facut.”

“-Ce lucru?” au intrebat Zanele in cor.

“-Vom chema printul la judecata si aici, in fata tuturor, va spune pe cine vrea!” le-a spus norul.

“-Pe mine ma vrea!”

“-Ba pe mine!” au izbucnit iar Zanele de-ti venea sa te iei cu mainile de cap.

Zis si facut! Ursitoarele-vrajitoare s-au dus in cautarea Printului Anotimp si l-au adus si pe el la
scara de flori, sa urce la judecata norilor.

Cand l-au vazut, Zanele noastre s-au inrosit de emotie si de bucurie.

“-Printule…” i-au spus norii. “Iata de ce te-am chemat. Aceste frumoase zane, cele mai frumoase
din cate a vazut lumea pana acum, s-au indragostit de tine. Si fiecare dintre ele crede ca pe ea o vrei
de nevasta. Numai tu esti in masura, Printule, sa ne spui adevarul.”

Printul se inrosi la randul lui de emotie si nu scoase un cuvant. Vedeti, nici lui nu-i era usoara
situatia asta. Cand au simtit tacerea lui, Zanele s-au intristat si mai tare.
“-Eu, de dragul lui, as face iarba sa creasca, pasarile sa ciripeasca, mugurii sa infloreasca…” a spus
Primavara uitandu-se spre nori.

“-Eu…” a continuat Vara. “As coace fructele, as incalzi marile, as mari zilele, as face soarele sa
straluceasca mai tare ca niciodata!”

“-Eu…”spuse si Toamna. “As imbraca totul in aramiu si galben, as face pamantul sa rodeasca, as da
drumul ploii peste soarele fierbinte, ca sa nu mai arda, ci doar sa ne resfete…”

“-Iar eu…” spuse Iarna. “As ninge peste pamant, sa-l imbrac in alb si sa-i tin de cald cu patura mea
de zapada, as aduna oamenii in casa, la soba, si le-as aminti cu noptile mele lungi cat e de bine sa fii
langa ai tai.”

Norii erau impresionati. Nu mai vazusera atata dragoste. Atunci printul Anotimp si-a intors chipul
catre Zane si le-a spus asa:

“-Nu va cred. Daca vreti sa-mi dovediti dragostea voastra, mergeti, luati culori din curcubeu si
asezati-le pe pamant, asa cum ati spus ca veti face. Iar, atunci, eu voi alege una dintre voi.”

“-Asta inseamna, Printule, ca tu, de fapt, nu vrei pe niciuna dintre ele…” i-au spus mahniti norii.

Dar Zanele nu au vrut sa asculte norii. Erau orbite de dragoste pentru printul Anotimp. S-au intins
fiecare dupa curcubeu, pana au urcat pe el. Primavara a calcat pe culoarea verde, Vara a calcat pe
galben, Toamna pe portocaliu, iar Iarna pe albastru, pentru noptile ei lungi, nesfarsite. Apoi, Zanele
si-au folosit toate puterea pe care o aveau de la ursitoarele-vrajitoare si s-au transformat, una cate
una, in ceea ce i-au promis printului Anotimp.

Primavara a venit ca o binecuvantare peste pomi, peste flori si peste iarba, a inflorit totul, a chemat
natura la viata.

Vara a copt fructele si lanurile, a incalzit apele, a imbracat totul in soare si in sclipire.

Toamna a asternut aramiu si galben, asa cum a promis, a adus roade, a adus ploaie, poezie si
visare…

Iar Iarna a imbracat pamantul in zapada, sa-i tina de cald, a nins cu fulgi mari peste case ca oamenii
sa-si faca focul in soba si sa se adune fericiti sub acelasi acoperis.

Toate din dragoste pentru printul Anotimp. De aceea, copii, numele lor a ramas simplu:
anotimpurile.

Nu se stie nici pana in ziua de azi daca Printul a ales pe vreuna dintre ele. Legenda spune ca an de
an, ele iti tin promisiunea pe care i-au facut-o atunci si inca il asteapta.

Si daca vom afla ceva, daca vom sti vreodata ca Printul a ales, va vom spune, copii. Daca nu, ne
vom bucura ca si pana acum de cele patru Zane transformate in anotimpuri si ne vom minuna de ce
a putut face dragostea lor nemarginita.