Momia i dou me de Alecu Donici n a momielor ar (Ce mai nu are hotar) Odat judectoare Era o momi, care Chibzuia

cu scumptate Cumpna cea de dreptate. i iat c la momi Se arat dou me, Zgriate, ncruntate, n prigonire de moarte, Prsind al lor lca, Pentr-un bulgre de ca. Una strig: "Socotete! Caul eu l-am fost ochit." Alta ip: "Hotrte! Caul eu l-am dobndit." - Stai! le zise lor momia. n cumpna de dreptate Se va lmuri fiina Pricinii de ca urmate. Apoi caul drept n dou Rumpndu-l ea prea frumos,

Au pus ntru amndou Cumpene cte un bo. Dar cnd cumpna ridic, Vede c-o parte-i mai mic; Muc, cearc, chibzuiete i bine nu nimerete. Acum partea cea mucat Nu trgea ca ceialalt; Mucnd iar din acea grea, Tocmai drept nu nimerea. i aa pn-n sfrit Tot n cumpene au tras; Iar mele s-au trezit C din ca n-au mai rmas.