POVESTEA LUI ŞTEFAN

de Ilinca Ivanciu

A fost odată ca niciodată o împărăţie a unui împărat pe nume Barbă

Roşie. Ea se întindea de la Munţii Dragonilor până la magnificul Lac de

Sticlă, înconjurat de flori nenumărate, unde locuiau lebedele de argint.

Veneau mulţi peţitori din toată lumea la castelul împăratului Barbă

Roşie pentru a o cere de soţie pe fiica lui, prinţesa Ilinca. Ea era aşa de

frumoasă încât nu puţini credeau că Soarele şi Luna îi sunt adevăraţii

părinţi. Părul ei castaniu era împletit cu flori parfumate, iar când şi-l lăsa

liber, buclele i se revărsau până la mijloc. În ochii ei căprui se reflectau

bunătatea şi gingăşia, iar buzele ei trandafirii o făceau să pară o zână.

Ilinca însă voia să se cunune doar cu cineva asemenea ei ca bunătate şi

cinste şi cum asemenea oameni sunt rari, nimeni nu reuşise să o convingă.

Într-o zi, un băiat sărac, pe nume Ştefan, care auzise şi el de

fermecătoarea prinţesă, se prezentă la castel. Străjerii şi boierii au început

să râdă văzându-l aşa de ponosit îmbrăcat şi să-i spună să facă bine şi să

plece de unde a venit până nu se face de ruşine. Dar Ştefan nu i-a luat în

seamă şi ridicându-şi semeţ capul, merse în faţa împăratului şi spuse:

– Mărite Împărate, sunt în stare să fac orice dacă binevoieşti să mi-o

dai pe prinţesă de soţie!

– Ei băiete, răspunse împăratul, dacă eşti sigur că vrei să încerci, va

trebui să treci trei probe, la fel ca şi ceilalţi! Trebuie să-mi aduci Rubinul

Dragonului de Foc, o Bufniţă de Cristal şi un ou de argint. Ai timp până

apune soarele de trei ori, altfel ţi se va tăia capul!

Ştefan, uitându-se în ochii prinţesei, răspunse hotărat:

– Voi aduce tot ce mi-ai cerut, aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Împăratul surâse viclean pentru că îşi dorea nespus de mult cele trei

lucruri, ca să fie cel mai bogat împărat din lume.

A doua zi, de cum s-au ivit primele raze de soare, Ştefan plecă să caute
rubinul. Când ajunse în peştera dragonilor, aceştia dormeau profund încă.

În mijlocul lor era un dragon mare şi roşu aprins, care ţinea între gheare un

rubin. Ştefan se strecură cu grijă printre dragonii adormiţi, atent să păşească

mai uşor decât un fulg, şi ajunse la dragonul cel roşu. Cu o mişcare rapidă,

luă piatra preţioasă şi o înlocui cu una obişnuită, dar de aceeaşi mărime.

Tocmai pleca când, în spatele lui, se auzi o voce ca un tunet:

– Cine te crezi tu, muritorule, să-mi intri în casă şi să-mi iei Rubinul?

Bucureşti – Sector 1, Biblioteca Dimitrie Bolintineanu

LITERATURA FĂRĂ VÂRSTĂ

– Dacă vrei, putem face un schimb, îi răspunse Ştefan. Dacă mă laşi să

iau Rubinul, când voi ajunge rege, îmi dau cuvântul ca dragonii vor putea

zbura oriunde în regat, nu ca acum, când sunteţi obligaţi să staţi doar în

munţii aceştia! Am mare nevoie de el, ca să o pot lua pe prinţesă de soţie…

– Bine, omule, sunt de acord, dar dacă încerci să mă înşeli, vom face

împărăţia ta una cu pământul!

Ştefan, mulţumit că a reuşit să ia Rubinul, porni a doua zi spre Pădurea

Neagră, pentru a găsi o Bufniţă de Cristal. Bufniţele acestea erau fiinţe

magice, care îşi aveau cuiburile în copacii cei mai înalţi din pădure, atât de

înalţi încât vârfurile lor se pierdeau în nori.

Merse el ce merse, încercând să găsească un cuib de bufniţă, ciulind

urechile cât putea pentru a auzi strigătul lor sfâşietor. Spre seară, când

aproape îl părăsise speranţa, zări un cuib, iar la baza copacului în care se

afla, aştepta răbdătoare o vulpe argintie. Un ou se clătină şi căzu din cuib.

Ştefan alergă într-un suflet şi îl prinse până să apuce să atingă pământul şi

să ajungă în ghearele vulpii. Izgoni vulpea şi vru să-i dea înapoi oul mamei

bufniţe.

Cum ţinea el oul în mână, aceasta se crăpă şi din el ieşi un delicat pui

de bufniţă.
– Îţi mulţumesc mult, Ştefan, că mi-ai salvat puiul de la moarte! Ştiu

că ai nevoie de el pentru împărat, aşa că ţi-l dăruiesc. Este magic, aşa cum

ştii şi te poate ajuta la ultima probă. Odihneşte-te bine în noaptea asta, că

puiul meu te va păzi de orice pericol din Pădurea Neagră! Cu bine!

A treia zi Ştefan luă puiul de bufniţă, care peste noapte crescuse cât

mama lui, puse Rubinul într-un săculeţ de piele de gât şi porni spre Lacul

de Sticlă. Dacă te oglindeai în el, aşa cum te ademenea, rămâneai prins

înăuntrul lui. Pe lac plutea una dintre gâştele de argint. Penele ei foşneau

metalic şi se deplasa pe lac ca şi cum aluneca pe o gheaţă fină ca o oglindă.

Ştefan se hotărî să-i vorbească:

– Gâscă dragă, dă-mi şi mie, rogu-te, un ou de argint? Ce vrei în

schimbul lui?

– Aş dori nişte boabe de grâu, că nu pot părăsi Lacul de Sticlă şi îmi e

foame de sute de ani. Simt că holdele de grâu ale împăratului Barbă Roşie

sunt aurii deja…

– Merg eu să aduc, îi spuse lui Ştefan, Bufniţa de Cristal. Te rog însă

să nu te apropii de lac până nu mă întorc.

– Aşa voi face, spuse Ştefan.

Se aşeză el lângă trunchiul unui copac şi aşteptă întoarcerea bufniţei.

Se făcuse târziu şi Ştefan se temea să nu apuce soarele să apună a treia oară,

101 BASME ROMÂNEŞTI 9

Bucureşti – Sector 1, Biblioteca Dimitrie Bolintineanu

când se auzi un fâlfâit de aripi şi boabele de grâu cum cădeau pe suprafaţa

lacului.

Mulţumită, gâsca îi dădu un ou de argint lui Ştefan şi aceasta plecă în

fugă până la împărat.

– Iată, Mărite Împărate: Rubinul de Foc, Bufniţa de Cristal şi Oul de

Argint.

Împăratul, rămas fără cuvinte, nu avu ce face şi i-o dădu lui Ştefan pe
Ilinca de şoţie şi, cu greu, şi jumătate din împărăţie.

Ştefan îşi ţinu promisiunea şi îi lăsă pe dragoni să zboare liberi peste

tot, începând cu nunta lor care ţinu trei zile şi trei nopţi, la care participară

toţi locuitorii şi toate vietăţile magice.

Şi uite aşa, au trăit Ştefan şi Ilinca fericiţi şi au avut mulţi copii.

Şi-am încălecat pe o şa

şi v-am spus povestea aşa!