TExte alfabet cls I

Albă-ca-zăpada și cei șapte pitici

Frații Grimm
Cică într-o iarna, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al
cerului în fulgi mari și pufoși, o împărăteasă sta într-un jilț și cosea lângă o
fereastră cu pervazul negru, de abanos.
Și cum cosea ea așa, aruncându-și din când în când privirile la ninsoarea
ce se cernea de sus, se întâmplă să se înțepe cu acul în deget și trei picături de
sânge căzură în zăpada. Roșul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că
împărăteasa rămase încântată și gândi în sinea ei: „Ce n-aș da sa am un copil alb
ca zăpada, roșu ca sângele și cu părul negru ca abanosul!”

Bambi
Felix Salten

A fost o dată ca niciodată o poieniță înflorită unde a venit pe lume un

pui drăgălăș de căprioara. Il chema Bambi; era fiul Regelui pădurii și toate
animalele au venit să-l vadă.
Bambi avea o fire veselă și era foarte curios. Ar fi vrut să cunoască toate
vietățile
pădurii.Dar cel mai mult îi plăcea să se joace cu verisorii lui.Până la venirea
verii, Bambi învățase multe lucruri de la mama lui: despre flori, despre fluturi,
despre lăcuste .

Cenuşăreasa
Frații Grimm
A fost odată un om putred de bogat şi omului ăstuia s-a întâmplat să-i
cadă nevasta greu bolnavă. Şi când a simţit că i s-apropie sfârşitul, femeia şi-a
chemat la căpătâi singurul ei copil, o fetiţă, şi i-a spus:
- Draga mamei, orice ţi s-ar întâmpla, cată să fii întotdeauna bună şi cu
sufletul neîntinat. Acestea zicând, femeia îşi mai privi o dată copila şi închise
ochii pentru vecie. Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la
mormântul maică-sii .
 Degeţica
H. C. Andersen

         A fost odată o femeie care voia să aibă un copilaş, dar nu ştia de unde să-l
ia. Atunci s-a dus la o vrăjitoare şi i-a spus: "Uite, aş vrea să am un copilaş, nu
poţi să-mi spui cum să fac să îl găsesc?"
        – Cum să nu! a spus baba. Uite aici un bob de orz; da’ să ştii că nu-i orz de-
acela ce creşte pe ogoare şi pe care-l dai la găini de mâncare; ia-l şi pune-l într-
un vas cu flori şi ai să vezi ce iese.
        – Mulţumesc, mătuşă – a spus femeia şi i-a dat babei cinci bănuţi; apoi s-a
dus acasă, a sădit bobul de orz şi îndată a răsărit o floare mare şi frumoasă. Ai fi
zis că-i o lalea, dar petalele stăteau strânse de parcă ar fi fost numai îmbobocită.

Regatul de gheață
Fetița de 8 ani pe nume Elsa, prințesa Arendelle, are abilitatea de a crea
zăpadă și gheață. Într-o noapte, în timp ce se juca, o rănește accidental pe sora ei
de 5 ani, Anna, cu puterile ei, făcând ca o mică parte din părul acesteia să prindă
culoarea albă. Regele și regina caută ajutor de la troli, care o vindecă pe Anna și
o fac să uite de magia surorii sale. Liderul lor, Marele Pabbie, îi informează că
dacă Elsa ar fi lovit-o pe Anna în inimă, lovitura i-ar fi fost fatală. Pentru a o
proteja pe Elsa și pentru a avea grijă ca puterile ei să numai pună în pericol pe
nimeni, cei din familia roială se încuie într-un castel, izolați de lumea de dincolo
de ziduri. Elsa, de teamă să nu îi mai facă rău Annei, își petrece majoritatea
timpului ascunsă în camera ei, astfel distanțându-se pe măsură ce cresc. 10 ani
mai târziu, părinții lor mor pe mare în timpul unei furtuni.

Fata babei şi fata moşneagului

Ion Creangă

        Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o
fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata
mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului.
Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă.
Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această
fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc
de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-
amar de pielea ei.
 Aventurile lui Pinocchio
Carlo Collodi
A fost odată...
— Un împărat! se vor grăbi să mă întrerupă micuţii mei cititori.
— Nu, dragii mei copii, v-aţi înşelat. A fost odată o bucată de lemn. Nu
era un lemn de mare preţ, ci un lemn ca toate lemnele, din cele pe care iarna le
punem în sobă, ca să facem focul şi să încălzim odăile. Nu ştiu cum s-a făcut, dar
într-o bună zi, bucata asta de lemn s-a pomenit în prăvălia unui tâmplar bătrân,
pe care-l chema, meşterul Anton, dar pe care lumea îl poreclise meşterul
Cireaşă, din pricină că avea nasul roşu şi lustruit, ca o cireaşă coaptă

Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

        Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela
mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi
împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea
feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai
avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele
împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei.

Făt-Frumos și Ileana-Cosânzeana
A fost odată ca niciodată Împăratul Galben. Și Galben-Împărat
avea un fiu, pe numele lui de alint Făt-Frumos. Și Făt-Frumos era o nestemată în
ochii părinților săi, că-l făcuseră la bătrânețe, când nu mai aveau speranțe să
facă copii.
Alintat și răzgâiat de toată lumea, Făt-Frumos creștea ca o
mușcată la fereastra unei băbuțe harnice. Încet-încet, anii trecând, băiatul de-
mpărat ajunse un flăcău și jumătate, curat la trup și la vorbă (gândurile nu le
socotesc aici), și-atât de frumos, că toate mătușile din împărăție simțeau că le
tresaltă tensiunea de bucurie la vederea lui.
În ciuda acestor calități, Făt-Frumos avea și un defect… hai,
două. Defectul cel mic era de vorbire, că era puțin sâsâit, iar cel mare era
îngâmfarea și nesuferoșenia.
 Aladin și lampa fermecată"

    A fost odată un băiat sărac, pe nume Aladin.

    Într-o zi, un mare dregător îi făgădui o răsplată însemnată, în
aur şi giuvaiere, cu condiţia să-l ajute la împlinirea unei isprăvi. Aladin se învoi.
Ducându-l pe băiat la gura strâmtă a unei peşteri, dregătorul, care era şi
vrăjitor, îi porunci să se strecoare înăuntru, să caute şi să-i aducă de acolo o
lampă veche. Iar ca să se păzească de cine ştie ce rele, îi dădu un inel fermecat.
Aladin găsi lampa cu pricina, dar vrăjitorul nu-l lăsă să iasă din peşteră înainte
de a-i da vechitura aceea prăfuită.

Mica Sirenă
H. Ch.Andersen
        Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e
cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate
ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele
peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.
 Să nu credeţi însă că acolo nu-i decât nisip şi mâl; nu, acolo cresc copaci
ciudaţi şi ierburi ciudate, şi tulpinile şi frunzele lor sunt aşa de mlădioase încât se
clatină la cea mai mică mişcare a apei, parcă ar fi vii. Toţi peştii, mici şi mari, se
strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i
cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi
ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din
scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un
mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana
unui rege.
Neghiniţă
B. Şt. Delavrancea

        A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi
mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască
cu un copil, că n-avea decât pe unchiaşul ei. Şi unchiaşul, ba la pădure, ba la
arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în
fundul urechilor dacă n-ar fi strănutat şi n-ar fi tuşit câteodată. Ba uneori, ca să-
şi mai ţie de urât, tot ea vorbea şi tot ea răspundea. Şi râdea ea de ea, ca şi cum
ar fi râs ea de altcineva, înşirând ochiurile pe cârlige.
 Ridichea uriaşă
poveste populară

Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche şi a crescut ridichea aceea mare, mare,

cât capul omului, şi mai mare. Într-o zi bunicul a încercat să smulgă ridichea din
pământ; şi apucând-o de frunze trage şi trage...iar ridichea nu s-a lăsat deloc.
Moşul a chemat şi pe baba. Baba s-a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul
de frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.A chemat baba şi o
nepoată. Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moş
şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls. Nepoţica a
chemat căţeluşul.

Scufita Rosie
Frații Grimm

Trăia odată o fetiță care primise în dar de la bunicuța ei o minunata

scufița de culoare roșie. Fetiței îi plăcea tare mult acea scufiță și ajunsese să nu o
mai dea deloc jos. Din acest motiv toata lumea o striga Scufița Roșie.
Într-o dimineață frumoasă și însorită, mama Scufiței Roșii o ruga
pe fetiță să-i ducă bunicuței bolnave un coșuleț cu mâncare. Fetița, care-și iubea
foarte mult bunicuța, acceptă imediat să-i facă acesteia o vizită.

Șoricelul singuratic

Şoricelul Jerry reuşeşte ca în cele din urmă pisoiul Tom să fie alungat de la
casă. Aceasta însă nu-l face fericit fiindcă în curând viaţa lui devine prea
liniştită, prea singuratică fără de pisica chinuitoare. Astfel cei doi îşi unesc
forţele pentru a-l aduce pe Tom înapoi şi a reveni la stilul vechi de viaţă.
 Printul fermecat
Frații Grimm

A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai

multe fete și toate erau frumoase ca niște zâne. Dar cea mai mică era
atât de frumoasă, ca până și soarele, care vazuse atâtea, se oprea în loc,
uitându-se la dânsa și minunându-se de atâta frumusețe.

Ursul păcălit de vulpe

Ion Creangă
 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă
după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea
drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva
de mâncare.
        Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte.
Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte
venind un car tras de boi.
        – Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă
şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.

Corbul şi vulpea
La Fontaine

                        Jupân corbul câştigase

                        Din negoţul ce-apucase
                        Un bun chilipir de caş,
                        Şi cu dânsu-n cioc se duse
                        P-un copac, unde se puse
                        Ca un om l-al său sălaş.