CUPRINS

Argument………………………………………………………….………....………..2

CAPITOLUL I Noțiuni de anatomie ………………………………………………4

1.1. Sistemul reproducător feminine ………………………………………..….…….5

1.2. Organele genitale interne descriere ……………………………………...………5
1.2.1. Ovarele …………………………………………………………………..….…5
1.2.2. Trompele uterine ………………………………………………………..……..5
1.2.3. Uterul ……………………………………………………………………..……6
1.2.4. Vaginul …………………………………………………………………..…….6
1.2.5. Organele genital externe – Vulva ……………………………………..……….6
1.2.6. Glandele mamare ………………………………………………………..…......7

CAPITOLUL II Menstruația …………………………………………………….….8

2.1. Generalități ……………………………………………………………………......9
2.2. Clasificarea tulburărilor menstrale …………………………………………..........9
2.3. Tulburările ciclului menstrual prin deficit ……………………………….……….9
2.4. Tulburările ciclului menstrual prin exces ………………………………..………13
2.5. Sindroame asociate ciclului menstrual ……………………………………..........17
2.5.1. Sindromul premenstrual ……………………………………………….………16
2.5.2. Sindromul intermenstrual ……………………………………………….……..17
2.6. Menopauza ………………………………………………………………………18

CAPITOLUL III CONTRACEPTIVELE…………………………………………20

CAPITOLUL IV Cazuri clinice …………………………………………………….21
CAZUL CLINIC I …………………………………………………………………..24
CAZUL CLINIC II ………………………………………………………………….26
CAZUL CLINIC III …………………………………………………………………28
Concluzii ………………………………………………………………………………31
Bibliografie …………………………………………………………………………....33
Anexe

1
 ARGUMENT

Ciclul menstrual al femeii mature este un indicator relativ fidel al echilibrului dinamic dintre
uter, ovare, hipofiza şi hipotalamus, datorită sensibilităţii receptorilor uterini la variaţia
concentraţiilor sangvine ale hormonilor ovarieni; astfel modificări ale ciclului menstrual constituie
un semnal de alarmă uşor de observat atât de către femeie cât şi de către medic. Dar tulburările
ciclului menstrual pot fi provocate şi de o serie de afecţiuni proprii uterului sau căilor genitale,
independente de secreţia hormonală şi care pot afecta funcţia reproductivă a femeii fără alterarea
celei endocrine.
Eliminarea lunară din ovar a unui ovul matur, apt pentru fecundaţie, pregătirea uterului
pentru o eventuală sarcină şi declanşarea menstruaţiei în lipsa fecundaţiei, sunt procese care au loc
ca urmare a funcţionării unui sistem format din mai multe organe numit gonadostat: sub acţiunea
neuro-hormonilor hipotalamici hipofiza secretă gonadotropine care stimulează secreţia de hormoni
sexuali ovarieni, concentraţie hormonală care la rândul ei influenţează secreţia hipotalamică. Dar,
pentru evoluţia unui ciclu menstrual normal, pe lângă integritatea morfologică şi funcţională a
uterului şi a receptorilor endometriali şi funcţionarea corespunzătoare a axului hipotalamo-hipofizo-
ovarian, este necesar ca şi metabolismul periferic al hormonilor steroizi ovarieni să se faca normal
(poate fi perturbat în afecţiuni hepatice sau renale).
Menarha reprezintă primul ciclu menstrual apărut în viaţa unei femei.Ea apare la luni sau
ani după debutul pubertăţii.În mod normal acestea au loc în jurul vârstei de 11-15 ani. Vârsta
apariţiei menarhei este influențată de factori genetici, alimentari, dar și de starea generală de
sănătate. La pubertate, în primii doi ani după instalarea menstruaţiei, datorită imaturităţii funcţionale
a hipotalamusului activitatea ciclică a ovarelor, hipofizei şi receptorilor endometrului este
incompletă, ceea ce poate determina apariţia unor cicluri menstruale anovulatorii care pot fi mai
lungi de 35 de zile şi în care ovulaţia este absentă. De asemenea în premenopauză, ovarele devin din
ce în ce mai puţin sensibile la stimularea hormonală, menstruaţia instalându-se la intervale mai mici
de 28 de zile, ciclurile fiind mai frecvent anovulatorii.
De obicei sângele menstrual este fluid, necoagulabil, dar în 50% din cazuri prezintă mici
cheaguri din cauza unui defect de fibrinoliză la nivelul endometrului. Sângele menstrual este un
amestec de sânge arterial cu sânge venos, conţinând: hematii normale, hemolizate, uneori aglutinate,
leucocite, celule endometriale necrozate, celule vaginale descuamate, secreţii ale glandelor cervicale
şi vulvare care-i dau mirosul fad caracteristic, alaturi de produşi de degradare apăruţi sub acţiunea
florei vaginale cât şi substanţe minerale (cobalt, magneziu, fier, clor).
2
 Capitolul I - Noţiuni de anatomie

Pentru a putea înţelege mai bine modificările ce au loc în timpul ciclului menstrual vom
puncta pentru început câteva noţiuni scurte de anatomie.
1.1. Sistemul reproducător feminin este alcătuit din (Figura 1):
– ovare (gonadele/ organe feminine cu rolul de a produce celule reproducătoare şi hormoni)
– căi genitale: trompe uterine, uter şi vagin
– organe genitale externe: vulvă
– glande anexe: glandele mamare.
Ovarele sunt glande mixte, ele având rolul de a produce hormoni şi celule reproducătoare. Cei mai
importanţi hormoni produşi de ovare sunt :
– Estrogenul, cu rol în formarea endometrului şi a dezvoltării caracterelor sexuale secundare
(dispunerea ţesutului adipos, dezvoltarea glandelor mamare)
– Progesteronul, cu rol în stimularea dezvoltării endometrului, având rolul de a pregăti mucoasa
uterină pentru fixarea celulei ou sau zigot, proces numit nidare.
Trompele uterine sunt conducte musculo-membranoase.Ele leagă ovarele de uter, având rolul de a
transporta celula ou până la uter.
Uteruleste un organ musculos situat în cavitatea abdominală. La nivelul său au loc fixarea celulei ou
şi dezvoltarea embrionului.
Uterul este alcătuit din 3 straturi:
– Perimetru sau tunica seroasă ce acoperă corpul uterului
– Miometru sau tunica musculară
– Endometru sau tunica mucoasă ce reprezintă stratul funcţional al uterului, cel ce se elimină cu
sângerarea menstruală.
Vaginul este un organ musculo-conjunctiv ce face legătura între vulvă şi uter. Vaginul se deschide
la nivelul vulvei.
Vulva este un organ genital extern alcătuit din:
– muntele lui Venus – situat anterior, se mai numeşte şi munte pubian
– labii mici – ce delimitează deschiderea anterioară a vaginului
– labii mari – acoperite cu tegument şi păr
– clitoris – organ erectil de formă cilindrică situat anterior
– glande Bartholine, a căror secreţie are rolul de a asigura umiditatea.

3
1.2. Organele genitale interne descriere (Figura 2 și Figura 4):
1.2.1. Ovarele sunt organe pereche situate la nivelul cavităţii abdominale.
Peritoneul acoperă parţial ovarele. Din punct de vedere morfologic ovarele sunt glande mixte, atât
endocrine cât şi exocrine. Funcţia lor endocrină este reprezentată de producţia hormonilor precum
estrogenul şi progesteronul. Ovarele își exercită funcţia exocrină prin producţia de ovule.Ovulele
sunt celulele reproducătoare feminine.
Ele se găsesc în interiorul foliculilor ovarieni. La naştere o femeie are aproximativ 1-2 milioane de
foliculi ovarieni. În timpul vieţii unei femei aproximativ 300 de foliculi reușesc să ajungă la
maturitate şi să îşi elibereze ovulul.
1.2.2. Trompele Uterine
Trompele uterine sunt conducte musculo-membranoase ce leagă ovarele de uter. Funcţia lor
principală este de a transporta sperma până la ovul şi apoi ovulul fecundat până în uter. Ele se
deschid la nivelul uterului. Trompele uterine au o lungime de 10-12 cm şi un diametru de
aproximativ 1 cm fiecare.
Trebuie menţionat că trompele uterine sunt alcătuite din trei segmente:
 istmul este segmentul cel mai aproape de uter şi cel mai subţire al trompelor, traversând grosimea
peretelui uterin
 ampula este porțiunea mijlocie, mai dilatată, fiind locul unde are loc fecundaţia
 infundibulul este segmentul cel mai depărtat de uter, situat în apropierea ovarelor. Acesta se
termină cu fimbriile responsabile de prindea ovulului eliberat de ovar.
Trompele uterine sunt vascularizate de ramuri tubare ale arterelor uterine şi ovariene.
1.2.3. Uterul
Uterul este un organ nepereche, musculos, cavitar şi impar. Acesta are formă de pară cu baza mare
în sus. Uterul este situat între vezica urinară (anterior) şi rect (posterior). Acest organ situat pe linia
mediană este locul unde are loc dezvoltarea fătului.
Din punct de vedere anatomic uterul este alcătuit dintr-o porţiune inferioară numită cervix sau col
uterin şi o porţiune superioară numită corpul uterului. Între cervix şi corp se află o porţiune mai
îngustă numită istm. Dimensiunile uterului sunt variate, acesta fiind mai mic la nulipare şi femei la
menopauză şi mai mare la multipare.
Cavitatea uterină este triunghiulară, superolateral aflându-se orificile de deschidere ale trompelor
uterine.
Uterul este conectat la structurile din jur prin intermediul ligamentelor.

4
Corpul uterului
Corpul uterului are formă globuloasă şi este în mod tipic situat în anteversie. Între uter şi corpul
uterului se deschide un unghi de aproximativ 90º-100º. Partea superioară a uterului are aspect de
dom şi reprezintă fundul uterului. Musculatura uterină este dezvoltată la nivelul corpului uterului,
acesta fiind responsabil de menţinera sarcinii, iar contracţiile puternice ale corpului uterin au rolul
de a ajuta la expulzia fătului.
Colul uterin sau cervixul
Cervixul este partea inferioară a uterului, acesta fiind interpus între corpul uterului şi vagin. Colul
uterin este cilindric, canalul cervical permițând trecerea spermei până în uter. Lungimea medie a
cervixului este de aproximativ 3-5 cm. Orificiul intern al colului uterin se dilată în timpul travaliului,
permitând trecerea fătului şi implicit nașterea.
Tunicile uterului
Perimetrul sau tunica seroasă
Miometrul sau tunica musculară
Endometrul sau tunica mucoasă
1.2.4. Vaginul
Vaginul este un canal musculo-conjunctiv ce leagă uterul de vulvă. El se găseşte la nivelul cavităţii
pelvine, fiind situat între vezica urinară (anterior) şi rect (posterior). Vaginul face cu uterul un unghi
de 90º-100º şi are o lungime de 7-9 cm.
Prin extremitatea superioară, vaginul se inseră la nivelul uterului, mai precis, la nivelul cervixului,
iar prin extremitatea inferioară se deschide la nivelul vulvei.
Vaginul este asemenea unui conduct estrem de elastic. El se lasă dilatat cu mare uşurinţă. Acest
aspect este unul deosebit de important, pentru că în timpul naşterii vaginul se lărgeşte destul de
mult. Datorită elasticităţii sale remarcabile, vaginul revine apoi la calibrul său normal. La femeile
vârstnice vaginul își pierde din elasticitate, devenind mai îngust şi mai rigid.
Mucoasa vaginală este alcătuită dintr-un epiteliu pavimentos. Ea este lipsită de glande, secreţia de la
nivelul vaginului provenind de la glandele situate la nivelul colului uterin. Datorită conținutului
bogat în glicogen al mucoasei vaginale ce este transformat în acid lactic de bacilii saprofiţi, pH-ul
vaginal este acid. Vaginul este protejat de infecţii tocmai de acest pH acid.
1.2.5. Organele genitale externe- Vulva

5
Muntele lui Venus sau muntele pubian este o proeminenţă rotunjită situată înaintea simfizei
pubiene. Anterior se continuă cu hipogastrul, fiind delimitat de acesta printr-un şanţ uşor concav
numit plica Venerei. Posterior, muntele pubelui se continuă cu labiile mari.
Formațiunile labiale
Labiile mari
Labiile mari sunt două plici cutanate şi simetrice. Fiecare labie are aproximativ 7-10 cm lungime.
Ele sunt acoperite cu păr şi au o consistenţă fermă, închizând fanta vulvară pe care o delimitează.
Labiile mici
Labiile mici sau nimfele sunt două pliuri cutanate mici acoperite de labiile mari. Ele delimitează
vestibulul vaginal. Labiile mici sunt lipsite de păr şi de glande sudoripare, conținând în schimb
glande sebacee mari. La fetiţa nou-născută labiile mici pot fi mai voluminoase decât cele mari.
Vestibulul vaginal
Vestibulul vaginal este un spaţiu mărginit de labiile mici.La nivelul lui se deschid uretra, vaginul şi
glandele vestibulare.
Orificiul vaginal este foarte îngust la virgine , devenind ovalar la femeia ce şi-a început viaţa
sexuală. Himenul este o membrană situată între canalul vaginal şi vestibulul vaginal. Această
membrană prezintă un orificiu himenal de forme variate ce permite scurgerea sângelui menstrual şi a
secreţiilor. Rar, himenul poate să nu prezinte orificiu (himen imperforat) ceea ce duce la reținerea
sângelui menstrual în vagin. Himenul se rupe la începerea vieţii sexuale, dar adevărata ruptură a
himenului are loc la prima naştere.
1.2.6. Glandele mamare
Mamelele sau sânii sunt strâns legate funcţional şi clinic de organele genitale, astfel încât
prezentarea lor alături de acestea este justă. Mamelele sunt aşezate simetric în regiunea anterioară a
toracelui, fiind prezente la ambele sexe. La bărbat ele sunt rudimentare, pe când la femei ele sunt
formaţiuni extrem de importante. Ele sunt dependente hormonal, astfel încât își încep dezvoltarea la
pubertate. Mamelele sunt formate din glandele mamare şi părţile moi ce o înconjoară, ţesut adipos şi
ţesut conjunctiv.
Sânii au forme diferite, în general sunt asemenea unor hemisfere, dar pot fi şi uşor conici sau turtiţi,
în funcţie de constituţia fiecărei femei.Forma lor depinde şi de cantitatea de ţesut adipos.

6
 Capitolul II – Menstruaţia
2.1. Generalităţi (Figura 3):
Menstruatia: este hemoragia uterină periodică, care are loc începand de la pubertate când
apare menarha – prima menstruaţie şi până la menopauză.
Menstruaţia apare în absenţa sarcinii, ca rezultat al necrozei şi descuamării stratului intern al
uterului (endometrul), strat care, sub acţiunea stimulării hormonale, creşte periodic pregătindu-se
pentru o eventuală sarcină. Dacă fecundaţia şi/sau nidaţia nu se produc, are loc o prăbuşire a
secreţiei de estrogeni şi progesteron, ceea ce declanşează ischemia şi necroza endometrului, care se
elimină sub forma unei hemoragii.
Durata medie a sângerării menstruale estede 3-5 zile iar cantitatea de sânge pierdută în
timpul menstruaţiei variază între 5-100 ml, cu o medie de 25-35 ml.
Ciclul menstrual (perioada de timp dintre prima zi a unei sângerări menstruale şi ziua
precedentă a următoarei sângerări menstruale) variază fiziologic între 25-35 zile, cu medie de 28 de
zile. Deşi există variaţii mari în privinţa lungimii ciclului şi a sângerării menstruale, fiecare femeie
normală tinde să aiba propriul său ritm foarte constant, care prezintă modificări doar la începutul
vieţii sexuale şi cu ocazia naşterilor.
La pubertate, în primii doi ani după instalarea menstruaţiei, datorită imaturităţii funcţionale a
hipotalamusului activitatea ciclică a ovarelor, hipofizei şi receptorilor endometrului este incompletă,
ceea ce poate determina apariţia unor cicluri menstruale anovulatorii care pot fi mai lungi de 35 de
zile şi în care ovulaţia este absentă.
De asemenea în premenopauză, ovarele devin din ce în ce mai puţin sensibile la stimularea
hormonală, menstruaţia instalându-se la intervale mai mici de 28 de zile, ciclurile fiind mai frecvent
anovulatorii.
De obicei sângele menstrual este fluid, necoagulabil, dar în 50% din cazuri prezintă mici
cheaguri din cauza unui defect de fibrinoliza la nivelul endometrului. Sângele menstrual este un
amestec de sânge arterial cu sânge venos, conţinând: hematii normale, hemolizate, uneori aglutinate,
leucocite, celule endometriale necrozate, celule vaginale descuamate, secreţii ale glandelor cervicale
şi vulvare care-i dau mirosul fad caracteristic, alături de produşi de degradare apăruţi sub acţiunea
florei vaginale cât şi substanţe minerale (cobalt, magneziu, fier, clor).
2.2. Clasificarea tulburarilor menstruale
Tulburări ale ciclului menstrual prin deficit:

7
-oligomenoree sau spaniomenoree: scăderea frecvenţei menstruaţiilor, cu cicluri de peste 35 de zile
(întârzieri ale apariţiei menstruaţiei)
-amenoree: absenţa sângerarii menstruale
-hipomenoree: diminuarea cantitativăa fluxului menstrual; reprezintă de obicei o etapă evolutivă
care precedă oligomenoreea şi amenoreea, în special cele de cauze uterine.
Tulburări ale ciclului menstrual prin exces:
-polimenoree: creşterea frecvenţei menstruaţiilor, cu scăderea duratei ciclurilor sub 21 de zile.
-hipermenoree: creşterea cantitativă a fluxului menstrual
-menoragie: este creşterea duratei sângerării peste 8 zile.
Tot în cadrul tulburărilor în exces pot fi încadrate şi:
-hemoragiile uterine disfuncţionale: sunt tulburări prin exces ale menstruaţiei, fără cauze organice
decelabile şi apărute în cadrul ciclurilor anovulatorii (când ovulaţia este absentă)
-metroragiile: hemoragii de cauză locală uterină, apărute în afara perioadei de menstruaţie.
Sindroame asociate ciclului menstrual:
-sindromul premenstrual
-sindromul intermenstrual, dismenoree.
2.3. Tulburări ale ciclului mesntrual prin deficit (Figura 5)
Hipomenoreea
Hipomenoreea este diminuarea cantitativă a fluxului menstrual şi este de obicei o etapă evolutivă
care precedă oligomenoreea şi amenoreea, în special când acestea sunt de cauză uterină.
Hipomenoreea poate fi:
- primară: când fluxul menstrual este redus începând de la primele menstruaţii, fiind determinată de
o hipoplazie uterină (uter mic) sau de insuficienţă ovariană (secreţia hormonală a ovarului este
scăzută)
- secundară: când femeia a avut menstruaţii normale şi la un moment dat fluxul menstrual scade
cantitativ; poate apare după avort, după naştere sau în condiţii de stres.
Oligomenoreea si amenoreea: Oligomenoreea sau spaniomenoreea, reprezintă scăderea frecvenţei
menstruaţiilor, cu creşterea consecutivă a lungimii ciclurilor peste 35 de zile (sau altfel spus
menstruaţia întârzie).Etiologia, diagnosticul şi tratamentul oligomenoreei sunt similare cu cele ale
amenoreei secundare.
Amenoreeaeste absenţa sângerării menstruale şi poate fi:

8
- primară: când menarha (prima menstruaţie din viaţa femeii) nu apare până la vârsta de 16 ani, fiind
întârziată şi creşterea şi apariţia caracterelor sexuale secundare (pilozitate axilară, pubiană, glande
mamare); dacă creşterea este corespunzătoare şi sunt prezente caracterele sexuale secundare atunci
se consideră amenoree primară dacă menarha nu apare până la vârsta de 18 ani
- secundară: când menstruaţia a fost prezentă dar a încetat de un interval de timp echivalent cu
lungimea a trei cicluri (3 luni).
Amenoreea este considerată fiziologică (normală) în următoarele situaţii: în copilărie până la vârsta
de 12-14 ani când apare menarha, la pubertate dupa instalarea menarhei o amenoree de 2-6 luni este
normală, în timpul sarcinii, alăptării şi la menopauză.
Din punct de vedere practic, este mai utilă clasificarea amenoreei în funcţie de etiologie în:
- amenoree uterină: când cauza este la nivelul organului de execuţie (uterul)
- amenoree ovariană: când cauza este la nivelul organului de transmisie (ovarul)
- amenoree neuro-hipotalamo–hipofizara: când cauza este la nivelul centrului de comandă
(hipotalamus, hipofiza, sistem nervos)
- amenoree endocrină extragonadică, determinată de boli ale altor glande endocrine decât ovarele
sau hipofiza
- amenoree de cauze generale.
Amenoreea trebuie diferenţiată în primul rând de criptomenoree sau falsa amenoree, când procesul
de descuamare endometrială are loc dar sângele menstrual nu se poate elimina, datorită unor
obstrucţii vaginale, cervicale sau vulvare, sângele acumulându-se fie în uter (hematometrie), vagin
(hematocolpos) sau peritoneu (hemoperitoneu).
Amenoreea uterină
Cauze:
- malformaţii congenitale cu absenţa uterului, a cavităţii uterine sau doar a endometrului, hipoplazia
uterină (uter mic), extirparea chirurgicală a uterului; aici poate fi încadrat şi sindromul de feminizare
testiculară (46 XY) în care deşi persoana respectivă are caractere feminine, genetic este bărbat şi
organele genitale interne sunt de tip masculin
- sinechia uterină– care reprezintă coalescenta (alipirea) pereţilor uterini, care poate aparea după
infecţii de tipul tuberculoză genitală schistosomiază, gonoree etc. şi după chiuretajul cavităţii uterine
după naştere sau avort
- metroza de receptivitate: când uterul nu mai răspunde la stimularea hormonilor ovarieni.

9
Caracteristic amenoreei de cauză uterină este lipsa de râspuns la administrarea de progestageni
(menstruaţia nu apare nici după administrarea de preparate hormonale).
Amenoreea ovariană
Sunt determinate de o insuficienţă a secreţiei hormonilor sexuali de către ovar şi se caracterizează
prin apariţia menstruaţiei la administrarea exogenă de preparate hormonale.
Cauze:
- condiţii fiziologice: înainte de pubertate, după menopauză, după naştere şi după avort, când
secreţia hormonală ovariană este scăzută
- disgenezii sau agenezii gonadale: sunt anomalii congenitale caracterizate prin lipsa sau formarea
incompletă a ovarelor (sindrom Turner)
- hipoplazia ovariană, care poate fi congenitală sau dobândită: menopauza precoce sau indusă, estro-
progestativi în doze mici şi prelungite, după radioterapie
- distrofii ovariene: ovarul polichistic
- tumoriovariene endocrine, care secretă fie estrogeni fie androgeni
- asinergia hipofizo-ovariană: sindromul ovarului nefuncţional şi sindromul ovarelor rezistente la
gonadotrofine; în acest caz ovarele sunt de aspect normal dar nu răspund la stimulare hormonală sau
răspund doar la doze foarte mari.
Amenoreea neuro-hipotalamo-hipofizară
Se caracterizează prin hormoni gonadotropi scăzuţi în sânge şi urină (FSH, LH) şi cu răspuns pozitiv
la administrate de LRH sau clomifen.
Aceste forme de amenoree sunt consecinţa unei anomalii morfo-funcţionale a hipofizei sau
neurohipotalamuslui, izolat sau de cele mai multe ori asociate şi dependente unele de altele.
Cauze hipofizare:
- insuficienţa hipofizară
- sindromul Sheenan, determinat de necroza hipofizei ca urmare a unei hemoragii masive în timpul
naşterii
- tumori hipofizare, cel mai frecvent prolactinoame.
Amenoreea neuro-hipotalamica areo etiologie polimorfă şi complexă:
- oligofrenie, epilepsie, depresie, anorexia
- tulburări psihoafective, stres, socuri emotive
- după administrarea unor medicamente: clorpromazina, rezerpina, fenotiazinele, administrarea
prelungită de estro-progestative.

10
Amenoreea endocrină extragonadică
Este amenoreea care apare în afectarea unor glande endocrine, altele decât hipofiza sau ovarul:
- boli tiroidiene: hipertiroidism, hipotiroidism
- boli ale corticosuprarenalei: sindrom Cushing, hiperplazie congenitală de corticosuprarenală,
tumori suprarenale, Boala Addison.
Amenoreea de cauză generală
Este amenoreea asociată unor cauze generale:
- boli metabolice: subnutriţie, diabet zaharat, obezitate, hemocromatoză
- origine nervoasă: schimbarea modului de viaţă sau a climei, emoţii puternice negative sau chiar
pozitive (şoc psihic), anorexie mintală.
Oligomenoreeasau amenoreea de origine nervoasăeste relativ frecventă; dacă stresul a acţionat o
perioadă scurtă de timp şi n-a fost puternic, revenirea ciclului menstrual la normal se face spontan.
Uneori stresul poate antrena şi o secreţie de prolactină, în acest caz amenoreea asociindu-se şi cu
galactoree.
Conduita.Principii de tratament.
• În hiperprolactinemii (cu sau fără galactoree): Parlodel (bromocriptonă) 1- 2 cp / zi până la
reluarea menstruaţiilor.
• În patologia hipotalamică funcţională: preparate ce conţin „releasing hormoni“.
• În insuficienţele hipofizare: preparate care conţin FSH / LH (Humegon, Pergonal) 1 2 fiole / zi în
primele 12 zile apoi HCG (Gonacor, Pregnyl) cu efect luteinizant în zilele 8, 11, 13.
• În sindromul Sheehan: tratament de substituţie cu corticoizi, hormoni tiroidieni şi cicluri artificiale.
• Cauzele genitale:
Ovariene:
 în sindromul Turner: cicluri artificiale.
 în sindromul Stein Leventhal: inductori de ovulaţie Clomifen (cp de 50 mg) 1- 3 cp / zi în a
5, 6, 7, 8, 9 a zi a ciclului; rezecţie cuneiformă a ovarelor în caz de eşec al tratamentului
medical.
 în boala ovarelor polichistice: corectarea metabolismului glucidic, „drilling“ ovarian per
celioscopic.
 în caz de patologie tumorală: tratament chirurgical.
 în caz de menopauză precoce: tratament hormonal de substituţie (THS).
Utero-vaginale:

11
  în sinechia uterină: rezecţie per histeroscopică.
 în sindromul Rokitansky-Küster-Hauser: neocolpopoeză.
 în imperforaţia himenială: incizie în formă de cruce a himenului.
 în atrezia colului uterin: crearea unui canal cervical cu ajutorul unor bujii metalice.
 în septul vaginal transversal complet: colpoplastie.
 în endometrita bacilară: tratament tuberculostatic.
 în metroza de receptivitate: balneoterapie, psihoterapie.
• În amenoreea consecutivă unor boli ale sistemelor şi aparatelor este indicată terapia bolii de bază.
2.4. Tulburări ale ciclului menstrual prin exces (Figura 6)
Polimenoree
Polimenoreea este scăderea duratei ciclurilor menstruale sub 21 de zile şi ea poate fi determinată de:
- cauze ovariene: congestie ovariană din anexite, inflamaţii pelviene, endometrioza ovariană etc.
- dereglarea sistemului ovare-gonadostat.
Menoragie şi hipermenoree
Hipermenoreea reprezintă o menstruaţie cu un flux foarte abundent şi este de obicei asociată cu
menoragia - creşterea duratei sângerării (peste 8 zile).
Cauze:
- cauze uterine, tumori (fibrom, polipi), hiperplazie de endometru, descuamare neregulată a
endometrului ca urmare a unei tulburări funcţionale ovariene
- cauze generale care afectează coagularea sângelui: tulburări cantitative sau calitative ale
trombocitelor, ale factorilor coagulării.
Hemoragiile uterine disfuncţionale
Sub acest nume se înteleg toate hemoragiile ginecologice, care depăşesc limitele fiziologice sau care
apar în afara perioadei de menstruaţie şi nu sunt produse de o leziune organică decelabilă. Aşadar
aceste hemoragii disfuncţionale pot apare sub formă de menoragii sau metroragii. Ele sunt expresia
alterării mecanismelor fiziologice care stau la baza ciclului menstrual: dezvoltarea endometrului,
ovulaţia, declanşarea şi oprirea menstruaţiei. Apar frecvent în cadrul ciclurilor anovulatorii.
Metroragiile:
Metroragia este sângerarea apărută în afara perioadei de menstruaţie.
Cauze:
- avortul, sarcina ectopică

12
- modificări de poziţie a uterului (retroversia fixă) care pot determina sângerare prin fenomene
inflamatorii locale
- leziuni provocate de contact sexual sau de corpi străini intrauterini: dispozitive intra-uterine
contraceptive, manevre endouterine, corpi străini introduşi accidental sau în scop erotic
- inflamaţii acute sau cronice: metrite, salpingite, anexite, cervicite cronice, infecţii post-partum şi
post-abortum, tuberculoza genitală etc.
- tumori benigne ulcerate (fibrom, adenomiom, polipoza uterină) sau maligne (cancer de corp sau
col uterin).
Dismenoreea
Dismenoreea este ansamblul de fenomene locale şi generale din timpul menstruaţiei, manifestate în
principal prin durere pelvină şi lombară.
Clasificare:
A. dismenoreea primară (esenţială, frecvent funcţională) instalată la pubertate.
B. dismenoreea secundară (obişnuit organică) care apare după o perioadă de menstruaţii normale.
Etiologie:
Cauze genitale: dismenoreea primară este explicată de cauze organice (malformaţii şi hipoplazii
uterine, atrezii ale colului uterin, boala ovarelor polichistice) sau funcţionale (dezechilibre estro
progestative cu decolarea în lambouri sau incompletă a endometrului, disfuncţie a sfincterului
cervico istmic cu spasm, hiperproducţie de PG F2a, distonii neurovegetative, iritaţie peritoneală prin
reflux utero tubar, factori constituţionali).
Dismenoreea secundară este explicată de cauze organice (fibromatoza uterină, polipoza cervicală,
sinechiile cervico istmice, endometrioza, retroversia uterină, inflamaţii cronice, apendicita cronică,
dispozitiv intrauterin, sindrom Taylor, nevrite ale plexului hipogastric) sau funcţionale (dischinezie
uterină).
Cauze extragenitale: litiaza urinară, boli psihice, factori de mediu extern.
Forme clinice:
1. Dismenoreea spastică: caracterizată prin apariţia colicilor care însoţesc fluxul menstrual.
2. Dismenoreea congestivă: de cauză ovariană care apare premenstrual.
3. Dismenoreea membranoasă: sindromul dureros este însoţit de descuamări sub formă de lambouri
şi eliminări masive ale endometrului.
Patogenie:

13
• Teoria dezechilibrului endocrin: dezechilibru între estrogeni şi progesteron în favoarea primului ar
explica sindromul dureros; este argumentată de coexistenţa cu ciclurile anovulatorii în 80-90% din
cazuri.
• Teoria prostaglandinică: hiperproducţia de PG F2a care induce o hiperactivitate uterină;
determinările concomitente ale PG în plasmă, sânge menstrual şi endometru nu au confirmat
ipoteza.
• Teoria tulburărilor de contractilitate uterină: explică durerea prin contracţii uterine asincrone
asociate cu un spasm al colului uterin, asociate unui spasm vascular urmat de tulburări ale întoarcerii
venoase cu hipoxie miometrială.
• Teoria psiho somatică: coborârea pragului de percepţie a durerii asociată cu o instabilitate
emoţională.
Diagnostic: durere vie, continuă sau colicativă, localizată în hipogastru şi / sau fosele iliace, cu
iradiere difuză, care se poate instala cu 12-24 ore înainte de apariţia menstruaţiei; se poate însoţi de
greţuri, vărsături, diaree, bradicardie, hipotensiune, lipotimie, cefalee, edeme, erupţii cutanate,
uşoară confuzie mintală, reducerea capacităţii intelectuale şi la efort.
Protocolul de investigaţii cuprinde examenul psihologic, curba menotermică, HSG, histeroscopia,
ecografia pelvină, dozările hormonale, biopsia de endometru.
Conduita profilactică: urmăreşte fortificarea organismului prin emoţii pozitive, sport, plimbări în aer
liber, gimnastică medicală.
Conduita curativă:
• în formele uşoare: repaus, sedative, antalgice, antispastice, antiprostaglandinice (Aspirină 3
tablete / zi, Indocid 3 tablete / zi, Fenilbutazonă), diuretice (Nefrix 2 cp / zi, 3 zile înaintea
menstruaţiei timp de 3-6 luni), antiinflamatoare.
• în celelalte forme: tratament hormonal cu progestative de sinteză, Danazol, agonişti de LH – RH în
doze care să inhibe temporar menstruaţia prin inducerea unei stări pseudogestaţionale sau
pseudomenopauzale. Balneo fizioterapia dă uneori rezultate bune.
Leziunile organice vor fi tratate chirurgical: dilataţii cervicale, cura sinechiilor per histeroscopic,
corectarea tulburărilor de statică pelvină, extirparea tumorilor, rezecţie de nerv presacrat (operaţia
Cotte).
Dismenoreea poate fi primară – când se instalează la pubertate şi este de obicei funcţională, şi
secundară – când se instalează mai târziu, în cursul vieţii femeii (25-30 ani), având frecvent o cauză
organică. Etiologia dismenoreei primare este încă incomplet cunoscută, fiind implicată şi o

14
hiperproducţie de prostaglandine alături de factori neuro-psihici şi neuro-vegetativi; în dismenoreea
secundară este prezentă frecvent o patologie organică: fibromul uterin, polip cervical, stenoza
cervicală, chist ovarian, retroversie uterină, endometrioză, inflamaţie pelvină cronică etc.
Tratamentul simptomatic, care are ca scop reducerea durerii şi disconfortului, constă în
administrarea de: antiinflamatoare, antialgice, antispastice. Instituirea unei terapii cu progestative de
sinteză sau estro-progestative poate diminua sau înlătura dismenoreea. În dismenoreea secundară,
tratamentul trebuie să fie etiologic: extirparea tumorilor, tratamentul infecţiilor, inflamaţiilor,
endometriozei etc. În plus, psihoterapia, măsurile igienice (exerciţii fizice regulate, activităţi în aer
liber, evitarea fumatului, alcoolului, alimentaţia sănătoasă, evitarea sedentarismului) şi administrarea
de calciu şi vitamine ameliorează circulaţia la nivel pelvin şi ajută la reducerea dismenoreei.
2.5. Sindroame asociate ciclului menstrual
2.5.1. Sindromul premenstrual
Sindromul premenstrual, cunoscut încă din antichitate, este un ansamblu de tulburări funcţionale
care apar cu 5-6 zile înainte de menstruaţie şi dispar în prima zi a menstruaţiei sau după terminarea
acesteia. Factorii favorizanţi sunt: vârsta (între 18-35 de ani), sedentarismul, inflamaţii pelvine şi
factori psihici: emoţii puternice, conflicte conjugale sau familiale etc. Etiologia este încă incomplet
cunoscută, existând diferite teorii: insuficienţa progesteronică, hipersecreţie hormonală în
hipotalamus şi adenohipofiza sau teoria alergică.
Simptomele pot fi grupate astfel:
- mamare: creşterea în volum a sânilor, dureri mamare spontane şi accentuate de atingere sau de
mişcarea braţelor; la palpare se pot simţi noduli fără adenopatie axilară;
- abdomino-pelvine: balonare, senzaţie de greutate în pelvis, dureri difuze cu iradiere lombară,
vezicală şi rectală, accentuate de efort şi ortostatism
- neuro-psihice: iritabilitate, anxietate sau depresie, insomnie sau somnolenţă, migrene, melancolie,
astenie etc.
La acestea se adaugă simptome neuro-vegetative de intensitate diferită şi care pot determina
tulburări la diverse organe:
- aparat cardiovascular: dureri precordiale, palpitaţii, extrasistole, edeme
- aparat digestiv: greturi, varsaturi, dischinezie biliara, pusee hemoroidale
- tulburări urinare: polachiurie, disurie, durere vezicală
- tulburări respiratorii (crize de astm, laringita),
- manifestări cutanate:acnee, seboree, herpes, prurit anal sau vulvar

15
- manifestări alergice: prurit, urticarie, rinită alergică, edem Quincke, crize astmatice.
Tratamentul sindromului premenstrual poate cuprinde: dieta hiposodata, diuretice, tratament
hormonal (contraceptive orale combinate sau progestative de sinteză), antihistaminice (antialergice),
sedative şi psihoterapie.
2.5.2. Sindromul intermenstrual: Sindromul intermenstrual este o criză dureroasă de intensitate şi
durată variabilă însoţită de o metroragie redusă, care apare la jumătatea ciclului menstrual, fiind
determinat de procesul ovulaţiei: ruptura explozivă a unui folicul ovarian supradestins cu eliberarea
ovulului şi a unei mici hemoragii. Apare la femei tinere, vârsta medie de apariţie fiind de 30
ani.Durerile pelvine pot fi acute, de câteva ore sau surde, durând 1-2 zile. Metroragia urmează
durerii şi poate fi sub formă de secreţie vaginală sangvinolentă, câteva picaturi de sânge de culoare
închisă sau ca durată şi cantitate asemănătoare menstruaţiei. Uneori se pot asocia şi alte simptome:
greţuri, vărsături, cefalee, vertij, agitaţie, palpitaţii, tensiuni mamare etc. Aceste simptome sunt
explicate atât prin iritaţia peritoneală provocată de eliminarea în peritoneu a unei mici cantităţi de
sânge cât şi prin congestia şi imbibitia apoasă determinată de estrogeni. De asemenea existenţa unor
leziuni asociate precum: infecţii genitale, tumori benigne (fibromul uterin, polipii cervicali),
endometrioza, retroversia uterină pot favoriza apariţia sindromului intermenstrual.
Tratamentul în formele cu simptomatologie discretă se rezumă la repaus fizic;
în formele medii se recomandă antialgice, sedative şi mai rar este necesară inhibarea ovulaţiei prin
administrarea estro-progestativelor de sinteză. Se vor trata de asemenea leziunile inflamatorii,
tumorile şi endometrioza.
Investigaţii şi diagnostic
Pentru tratamentul tulburărilor menstruale, indiferent că este vorba despre tulburări prin exces sau
deficit al menstruaţiei, că e vorba despre sindroame asociate menstruaţiei sau despre metroragii, este
necesară stabilirea cauzelor ce au determinat aceste tulburări.
În acest scop, se începe prin stabilirea unui diagnostic clinic prin:
- anamneza atentă, care trebuie să releve circumstanţele apariţiei sângerării, caracterele sângerării
(durata, culoare, abundenţă), sarcini, naşteri, avorturi anterioare, afecţiuni ginecologice în trecut,
intervenţii obstetricale în antecedente sau alte afecţiuni generale
- examen clinic general: care poate releva şi alte semne clinice determinate de o perturbare a
secreţiei hormonale sau semne ale altor afecţiuni care pot influenţa şi funcţiile organelor sexuale
(hipotiroidism, hipertiroidism)

16
- examen clinic al aparatului genital: cuprinde inspecţia organelor genitale externe, tuseul vaginal
şi/sau rectal cât şi examenul cu valve.
În funcţie de datele obţinute astfel, medicul poate selecta care sunt investigaţiile paraclinice necesare
în continuare:
- examen cito-bacteriologic al secreţiei vaginale
- test Babes-Papanicolau
- ecografie endovaginală
- colposcopia, histeroscopia, histerosalpingografia
- biopsia
- testări hormonale
- examenul urinei
- examene hematologice în vederea diagnosticului unei boli generale.
Tratament
Tratamentul tulburărilor menstruale se face în funcţie de etiologie şi variaza de la repaus şi măsuri
igieno-dietetice, tratament hormonal, antiinfecţios şi până la tratament chirurgical.
Formele uşoare de dismenoree, sindrom premenstrual şi intermenstrual ca şi amenoreea sau
oligomenoreea de cauză nervoasăpot necesita doar repaus fizic şi emoţional, modificarea regimului
de viaţă, cu includerea exerciţiilor fizice regulate, petrecerea timpului în aer liber, corectarea
alimentaţiei, menţinerea unei greutăţi corporale normale, renunţarea la fumat, alcool, un regim de
somn corespunzător etc.
Tratamentul cu preparate hormonale este utilizat în cazul în care cauza tulburării menstruale este o
afectare a mecanismelor hormonale responsabile de funcţionarea normală a ciclurilor menstruale.
Afecţiunile inflamatorii şi infecţioase beneficiază de tratament etiologic.
Chiuretajul cavităţii uterine poate fi necesar atât ca tratament hemostatic, pentru oprirea
hemoragiilor abundente cât şi în scop diagnostic, permiţând recoltarea de produs patologic pentru
biopsie. Tratamentul chirurgical este necesar pentru extirparea unor tumori, corectarea unor
malformaţii sau îndepărtarea unor aderente (sinechii).
2.6. Menopauza
Întreruperea ciclurilor menstruale, ce marchează sfârşitul perioadei reproducătoare din viaţa unei
femei, poartă numele de menopauză. Aceasta poate să apară oricând între 45 şi 55 de ani, vârsta
medie fiind de 52 de ani.

17
Cu aproximativ 2-5 ani înainte de apariţia menopauzei, valorile hormonale încep să varieze şi, odată
cu acestea, durata ciclurilor menstruale se schimbă, cu posibilitateade a se prelungi. Treptat, ciclurile
menstruale devin anovulatorii (nu se mai produc ovule în urma lor), iar fertilitatea scade.
În perioada premergătoare menopauzei unele femei pot prezenta:
– bufeuri (senzații de căldură)
– insomnie
– tulburări de dispoziţie cu iritabilitate
– scăderea capacităţii de concentrare
– anxietate sau depresie
– cefalee
– scăderea libidoului
– uscăciune vaginală
– cicluri menstruale cu durată variabilă – între 21 şi 45 de zile.
În momentul în care apar simptome se recomandă efectuarea unui consult de specialitate, pentru
evaluarea simptomelor şi stabilirea unui tratament optim medical şi igieno-dietetic.

18
 CAPITOLUL III CONTRACEPTIVELE
Metodele contraceptive sau metodele anticoncepţionale reprezintă ansamblul de metode
utilizate pentru a prevenii apariţia sarcinii. Există numeroase metode contraceptive disponibile pe
piaţă. Cele mai cunoscute metode contraceptive sunt pastilele anticoncepţionale, prezervativul,
dispozitivele intrauterine, vasectomia şi legarea trompelor.
Clasificarea metodelor contraceptive:
Contraceptive de barieră: prezervativele convenţionale, prezervativele feminine, diafragma, cupa
cervicală, buretele vaginal
Contraceptive hormonale: pilula contraceptivă, injecțiile hormonale contraceptive, plasturii
hormonali (patch hormonal), inelele vaginale contraceptive, implantul contraceptiv;
Dispozitive intrauterine
Contraceptive de urgenţă
Metode contraceptive definitive : ligaturarea trompelor, vasectomia
Alte metode contraceptive: alăptatul, monitorizarea ovulației, coitus interruptus.
Contraceptive de barieră
Prezervativele
Prezervativele se numără printre cele mai populare metode anticontraceptive. Nu trebuie
uitat că prezervativele sunt utile şi în prevenţia bolilor cu transmitere sexuală, nu numai împotriva
sarcinilor. Alte avantaje pe care le au prezervativele sunt reprezentate de faptul că sunt ieftine, uşor
de procurat şi de utilizat.
Cât de eficiente sunt prezervativele?
În momentul în care sunt folosite corespunzător şi constant în timpul actelor sexuale,
prezervativele sunt eficiente în proporţie de 98%. Totuși, oamenii nu sunt perfecţi, asa că per total,
prezervativele asigură protecţie împotriva sarcinii în 85-90% din cazuri atunci când ele reprezintă
singura metodă anticoncepţională folosită. Asta înseamna că între 10 şi 15 persoane din 100 ce
folosesc doar prezervativul rămân însărcinate într-un an. Eficienţa lor creşte cu cât ele sunt utilizate
mai corect, dar totuși există o şansă mică de apariţie a unei sarcini chiar şi în acest caz.
A utiliza prezervativele corect înseamnă a-l purta tot timpul actului sexual, de la început
până la sfârşit. Practic prezervativul trebuie să acopere penisul înaintea oricărui contact piele-pe-
piele de la nivel genital. Împreună cu prezervativele se mai pot folosi şi alte metode
anticoncepţionale, precum pilulele anticontraceptive sau dispozitivele intrauterine. În acest fel
eficienţa lor creşte.
19
Prezervativele feminine
Prezervativele feminine reprezintă o alternativă la prezervativele convenţionale. Ele mai sunt
numite şi prezervative interne. Diferenţa majoră dintre prezervativele feminine şi cele clasice este
reprezentată de faptul că prezervativele feminine se introduc în vagin, conferind protecţie atât
împotriva sarcinilor nedorite cât şi împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Ele pot fi folosite şi
anal, conferind protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Avantajul major al acestei metode este reprezentat de faptul că femeia se poate proteja, chiar
şi atunci când partenerul nu doreşte să folosească prezervativul convenţional. Prezervativele
feminine sunt alcătuite dntr-un plastic moale şi acoperă nu numai vaginul, ci şi o parte din vulvă,
scăzând riscul de a intra în contact cu sperma. Ele reprezintă o metodă discretă ce oferă protecţie în
95% din cazuri atunci când sunt folosite corect.
Diafragma
Diafragma este un disc flexibil ce funcționează ca un anticoncepţional de barieră. Ea are
rolul de a acoperi cervixul în timpul actului sexual. Diafragma este alcătuită dintr-un cauciuc moale
şi poate fi fixată cu până la 6 ore înaintea actului sexual. Pentru a-i creşte eficienţa se recomandă
folosirea ei alături de un spermicid sub formă de gel sau cremă.
Atunci când este folosită corect, diafragma oferă protecţie în 94% din cazuri. Din păcate,
diafragma nu oferă protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Din acest motiv este
recomandată folosirea lor împreună cu prezervativele.
Contraceptive hormonale
Inelul vaginal
Inelul vaginal este o metodă anticoncepţională simplă şi eficientă în prevenirea sarcinilor
nedorite. Din păcate inelul vaginal nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Din acest
motiv se poate recomanda folosirea lui împreună cu alte metode anticoncepţionale.
Inelul vaginal conţine estrogen şi progestină, cu o structură asemănătoare cu cea a
hormonilor produşi endogen. Mucoasa vaginală va absorbi hormonii împiedicând ovulaţia. Fără
ovulaţie, ovulul nu este eliberat şi deci nu poate să aibă loc concepţia. De asemenea hormonii
conţinuţi au rolul de a îngroşa mucusul cervical, împiedicând ascensionarea spermei.
Atunci când este utilizat corespunzător, inelul fiind schimbat lunar și depozitat în condiţii
optime, eficiența sa este de până 99%. Acest procent poziționează în topul celor mai eficiente
metode anticoncepționale. Este recomandat ca inelul vaginal să fie depozitat departe de razele UV și
chiar la frigider dacă nu va fi utilizat în următoarele 4 luni.

20
Pastilele anticoncepţionale sau pilulele contraceptive
Pastilele anticoncepționale sunt metode anticoncepționale pe bază de hormoni. Există
numeroase firme ce fabrică pilule, ele fiind printre cele mai populate metode anticoncepționale.
Pastilele anticoncepționale sunt simple, ușor de procurat și eficiente atâta timp cât fiecare
pastilă este luată în fiecare zi la aceiași oră.
Pilulele contraceptive funcționează prin oprirea ovulației. De asemenea, pilulele
contraceptive îngroașă mucusul cervical, acesta fiind mai greu de străbătut de spermatozoizi.
Atunci când sunt folosite corespunzător, eficienţa lor este de 99%. În practică eficienţa lor
este de aproximativ 91% .Ele nu oferă protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Injecțiile contraceptive
Injecţiile anticoncepţionale sunt printre cele mai eficiente metode de prevenţie a unei sarcini.
Ele conţin progestină, cu rolul de a împiedica ovulaţia. Aceasta este o metodă simplă, fiind necesară
o injecţie la fiecare 12-13 săptămâni. Asta înseamnă că este nevoie de o singură injecţie la fiecare 3
luni, deci 4 injecţii anual.
Injecţiile se fac în spital sau clinică în prezenţa unui medic, astfel încât este nevoie de o
programare în prealabil. Dacă injecţia se face în primele 7 zile de la debutul ultimei menstruaţii,
atunci protecţia este imediată. In caz contrar se recomandă folosirea unor alte metode
anticoncepţionale, precum prezervativele, în prima săptămână după injecţie.
Eficienţa injecţiei anticoncepţionale este de 99%, dar în practică este de 94%, multe femei
uitând să îşi facă injecţia la timp. Cel mai devreme injecţiile pot fi repetate la 10 săptămâni, iar cel
mai târziu la 15 săptămâni. Dacă aţi întârziat cu programarea mai mult de 15 săptămâni, se
recomadă utilizarea unei alte metode contraceptive inainte de injecţie şi timp de o săptămână după.
Injecţiile cu progestin nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Implantul contraceptiv
Implantul contraceptiv este o tijă mică si subţire de dimensiunea unui chibrit ce se introduce
sub piele. Acesta eliberează hormoni prevenind sarcinile nedorite. Un medic inserează implantul,
acesta oferind protecţie împotriva sarcinilor nedorite pe termen lung (până la 4 ani).
Dacă implantul subdermic este introdus în primele 5 zile de la debutul ultimei menstruaţii, el
devine imediat eficient, împiedicând ovulaţia şi îngroşând mucusul cervical. Această metodă are o
eficienţă de peste 99%.
Contraceptivele de urgenţă

21
 Contraceptivele de urgenţă sunt acele metode ce împiedică apariţia sarcinii după un act
sexual neprotejat.
Cea mai eficientă metodă contraceptivă de urgenţă este reprezentată de inserarea unui sterilet
din cupru la mai puţin de 120 de ore de la contactul sexual neprotejat, adică la mai puţin de 5 zile.
Pilula contraceptivă de urgenţă sau pilula de a doua zi este de asemenea eficientă atunci când este
folosită în primele 5 zile de la un contact sexual neprotejat. Există două tipuri de pilule de urgenţă:
Pilula cu ulipristal acetat ce este la fel de eficientă în dimineaţa de după cât şi după 5 zile,
eficienţa fiind de 98%. Totuși, eficienţa ei este mai mică dacă în ultimele 5 zile s-au folosit pastile
anticoncepţionale, plasturi hormonali sau inelul vaginal.
Pilula cu levonorgestrel este cea mai comună pilulă de a doua zi. Ea este mai eficientă în
primele 72 de ore, fiind cu atât mai eficientă cu cât este luată mai repede.
Metodele contraceptive definitive
Atunci când o persoană decide că nu mai doreşte să conceapă un copil, aceasta poate să
apeleze la o formă de contracepţie definitivă. Cele mai importante metode contraceptive definitive
sunt legarea trompelor şi vasectomia.

22
 CAPITOLUL IV CAZURI CLINICE
CAZUL CLINIC I
Pacienta Andreea Manolache prezintă următoarele simptome: tulburări digestive, cefalee, dureri de
spate, dureri la nivelul sânilor. Este diagniosticată de către medicul specialist cu dismenoree. I se
recomandă :
 Rp/ No-spa 40mg comprimate x 3/zi
Ketoprofen supozitoare, 2 x /zi
Ranitidină comprimate 2 cpr/zi
Ceai de salcie 1-2 căni cu ceai pe zi
Regim de viață: reducerea consumului de cafea, băi calde sau comprese cu apă caldă aplicate local,
consum de alimente bogate în calciu.
Indicații NO-SPA 40 mg comprimate este un medicament antispastic.
Acest medicament se utilizează pentru tratamentul simptomatic al spasmului musculaturii netede:
-  asociat bolilor căilor biliare
– litiaza biliară, colangiolitiaza, colecistită, pericolecistită, colangita, papilită;
-  asociat bolilor tractului urinar
- litiază renală, litiază ureterală, pielită, cistită şi în spasmul sfincterelor vezicii urinare. Acest
medicament se utilizează ca tratament adjuvant în:
-  spasmul musculaturii netede asociat bolilor tractului gastro-intestinal: ulcer gastric sau duodenal,
gastrită, spasme ale sfincterelor cardia şi pilor, enterită, colită, colită spastică însoţită de constipaţie
şi forme de colon iritabil însoţite de meteorism;
-  dureri de cap cu senzaţie de tensiune intracraniană;
-  dismenoree (menstruaţie dureroasă) asociată afecţiunilor ginecologice.
Mod de administrare:
Adulţi: 1 - 3 comprimate No-Spa forte 80 mg pe zi (fracţionat în 2-3 prize).
No-Spa forte 80 mg nu se administrează la copii.
La copii cu vârsta peste 6 ani se poate utiliza No-Spa 40 mg.
Ketoprofen
Acţiune terapeutică
Antiinflamator nesteroidian, analgezic, antipiretic. 
Indicaţii

23
Afecţiuni articulare inflamatorii (poliartrita reumatoidă, spondilartrita ankilozanta), afecţiuni
articulare degenerative şi abarticulare, guta în perioada acută. 
Reacţii adverse 
Pot apărea tulburări digestive (epigastralgii, greţuri, vomă, diaree), ale aparatului excretor (disurie),
ale S.N.C. (astenie, somnolenta). 
Mod de administrare: Intrarectal, 100-200 mg/zi. 
Ranitidina
Indicaţii terapeutice
- ulcer gastro-duodenal activ;
- profilaxia recăderilor ulcerului duodenal;
- esofagită de reflux;
- sindrom Zollinger-Ellison;
- tratamentul profilactic al hemoragiilor gastro-duodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri,
traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal).
Doze şi mod de administrare
Ulcer duodenal activ: 2 comprimate filmate ( 300 mg ) zilnic, în priză unică, seara sau fracţionat în
2 prize, dimineaţa şi seara, timp de 4 săptămâni.
Ulcer gastric activ: 2 comprimate filmate zilnic, în priză unică, seara sau fracţionat în 2 prize,
dimineaţa şi seara, timp de 4–6 săptămâni.
Reacţii adverse
- tulburări digestive: greaţă, diaree, constipaţie, excepţional afectare hepatică (reversibilă la
întreruperea tratamentului);
- tulburări hematologice: leucopenie, trombocitopenie, excepţional pancitopenie;
- tulburări neurologice: cefalee, vertij, astenie, excepţional stare confuzivă;
- reacţii alergice: eritem, reacţii anafilactoide.
Scoarţa de Salcie
Indicaţii Terapeutice:
Menţine sănătatea articulaţiilor.
Contribuie la funcţionarea normală a aparatului respirator.
Scoarţa de salcie, cunoscută pentru conţinutul ei în acid salicilic (strămoşul aspirinei) s-a utilizat
încă din Antichitate ca remediu împotriva febrei şi a durerilor reumatismale.

24
Ingrediente: scoarţa arborelui Salix alba L., fam. Salicaceae, conţine heterozide ale saligenolului,
tanin, rezine, glicozizi fenolici, flavonozide.
Efect: Antiinflamator, analgezic, antireumatismal, febrifug, anticoagulant, astringent, sedativ uşor.
Întrebuinţari principale: Reumatism, artrită.
Mod de preparare:
-Uz intern: se prepară decoct din 1 lingură la o cană cu apă.
-Uz extern: se prepară decoct concentrat din 2-3 linguri la o cană cu apă.
Mod de administrare:
-Uz intern: se beau 1-2 căni cu ceai pe zi.
-Uz extern: se aplică comprese pe locul dureros cu decoctul concentrat.

25
 CAZUL CLINIC II
Pacienta Alexandra Baboi prezintă următoarele simptome: anxietate crescută, oboseală,
retenție de apă, dureri de cap, mușchi și articulații în prima zi de ciclu menstrual.
Este diagnosticată de către medicul specialist cu sindrom premenstrual și i se recomandă:
 Rp/ Karissa anticoncepționale drajeuri 1drj/ zi timp de 21 de zile
Calciu cu vit.D3 drajeuri, 2drj/zi
Nurofen forte drajeuri, 2drj/zi
Ceai de luminița nopții
Regim de viață: administrarea zilnică de alimente bogate în carbohidrați, exerciții fizice, reducerea
stresului.
Indicaţii terapeutice
Contracepţie orală.
Doze şi mod de administrare
Doza zilnică recomandată este de un drajeu (preferabil de fiecare dată la aceeaşi ora din zi) timp de
21 de zile consecutive. Tratamentul se va relua dupa a 7-a zi de întrerupere a tratamentului (după 4
săptămâni de la primul drajeu luat în aceeaşi zi a săptămânii). În intervalul de 7 zile, apare ciclul
menstrual.
Primul drajeu Karissa trebuie luat în prima zi a ciclului menstrual.
Calcium+Vitamina D3
Indicaţii: Calciul este o substanţă minerală de importanţă vitală. El este necesar în special pentru
structura oaselor şi dinţilor. Vitamina D3 este esenţială pentru absorbţia calciului. Calciul reprezintă
totodată o parte componentă indispensabilă pentru toate ţesuturile şi organele corpului. Astfel, de
exemplu, procesul complex al coagulării sângelui nu poate avea loc în lipsa calciului. În cazul unui
aport insuficient de calciu, corpul recurge la rezervele din oase. Mai ales la adulţi acest proces poate
începe devreme şi de multe ori poate să treacă neobservat. Urmarea este o scădere a cantităţii de
calciu din schelet. Mod de administrare: 1 pliculeţ pe zi. Se pune conţinutul pliculeţului într-un
pahar, se adaugă 200 ml de apă, se amestecă bine şi se bea imediat.
Nurofen Forte
Indicaţii terapeutice:
Nurofen Forte este indicat în tratamentul:
* migrenei;
* cefaleei;

26
* durerilor de spate;
* durerilor dentare;
* nevralgiei şi durerilor menstruale;
* durerilor reumatice şi musculare.
Mod de administrare:
Medicamentul este rezervat adulţilor şi copiilor peste 12 ani.
Adulţi şi copii peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de 400 mg ibuprofen ; dacă este necesar,
se mai pot administra 400 mg ibuprofen la intervale de 4-6 ore. Se recomandă să nu se depăşească
doza de 1200 mg ibuprofen (3 drajeuri Nurofen Forte) pe zi.
Ceai de plante medicinal Noapte Buna
Ingrediente: sunătoare (Hyperici herba), roiniţa (Melissae herba), rădăcina de valeriană (Valerianae
radix), conuri de hamei (Strobuli lupuli), sulfina (Meliloti herba), maghiran (Majoranae herba), flori
de tei (Tiliae flos), pasiflora (Passiflorae herba), flori de lavandă
Efect: acest ceai are acţiune sedativă, relaxantă şi calmantă prin compoziţia complexă a plantelor
din formula sa. Sunătoarea conţine ulei volatil cu efect calmant şi hipericina cu efect antidepresiv.
Ea asigură o bună calitate a somnului menţionând un tonus ridicat peste zi. Roiniţa, rădăcina de
valeriană, conurile de hamei şi passiflora au acţiune sedativă a sistemului nervos central, combat
agitaţia şi induc un somn odihnitor.
Recomandări: insomnii, nervozitate, stări depresive, distonii neuro-vegetative, migrene.
Preparare: peste 1 - 2 linguriţe amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă10-
15minute acoperit să se infuzeze, apoi se strecoară.
Întrebuinţare: Se beau 1-2 căni seara. Durata unei cure obişnuite este de 3-4 săptămâni sau
conform recomandării medicului.

27
 CAZUL CLINIC III
Pacienta Bianca Apostol prezintă următoarele simptome:  crampe sau dureri abdominale,
dureri severe abdominale, pelvine sau în regiunea inferioară a spatelui; hemoragii puternice în
timpul menstruaţiilor (menoragie), cicluri menstruale neregulate; iritabilitate şi schimbări de
dispoziţie, lipsa unor menstruaţii; dureri în timpul actului sexual. Este diagnosticată de către medicul
specialist cu metroragie și ii se recomandă:
 Rp/ vitamina K fiole im sau iv, 2-10mg/zi timp de 5 zile
Indometacin supozitoare 2 sp/zit imp de 5 zile
Calciu plicuri, 1 plic /zit imp de 5 zile
Acţiune
Fitomenadionă este un antihemoragic cu acţiune specific antagonistă anticoagulantelor de tip
cumarinic (Dicumarol, Trombostop etc.). Stimulează sinteza protrombinei şi factorilor coagulării.
După 3-8 ore de la administrare, protrombina creşte suficient pentru producerea hemostazei.
Acţiunea fitomenadionei este mai rapidă, mai intensă şi mai prelungită decât a celorlalte vitamine K.
Indicaţii
Hipoprotrombinemia congenitală sau consecutivă administrării unor preparate de tip cumarinic;
carenţa de vitamina k din insuficienţă hepatică şi icterul obstructiv; tulburările de absorbţie
intestinală după tratament oral de lungă durată cu antibiotice, sulfamide sau salicilaţi; intoxicaţiile
cu warfarina; boala hemoragică a nou-născutului.
Mod de administrare
Adulţi: - în urgenţe cu risc letal se administrează intravenos, foarte lent, 2-10 mg/zi; 
        - în intoxicaţia acută cu cu marinice se pot injecta până la 40 mg/zi; 
        - curativ - intra-muscular, 5-40 mg/zi.
Nou-născuţi şi sugari cu boala hemoragică:
- profilactic, intramuscular 0,5-2 mg/zi sau oral 1-2 mg/zi; 
- curativ, intramuscular 1-2 mg/zi.
Indometacin Supozitoare
Indicaţii terapeutice
Tratament de lungă durată în:
- boli reumatismale inflamatorii cum sunt spondilita anchilopoietică (tratament de primă alegere),
poliartrita reumatoidă, artrita psoriazică, sindrom Reiter;
- unele artroze invalidante însoţite de dureri.

28
Tratament de scurtă durată în:
- afecţiuni abarticulare: bursite, tendinite sau tenosinovite (în special pentru periartrita scapulo-
humerală), unele artroze în puseu inflamator; lombalgii, radiculite severe;
- artrită microcristalină;
- artrită gutoasă;
- dismenoree primară rezistentă la tratamentul cu alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Indometacin este indicat numai dacă nu se obţin rezultate favorabile cu alte antiinflamatoare
nesteroidiene sau analgezice antipiretice mai puţin toxice.
Doze şi mod de administrare
Adulţi şi copii peste 15 ani
Se recomandă utilizarea celor mai mici doze eficace. În general, doza recomandată este de 1 - 3
supozitoare Indometacin 50 mg (50 – 150 mg indometacin) pe zi, administrată fracţionat, în funcţie
de răspunsul şi toleranţa pacientului.
În anumite situaţii, doza zilnică poate fi crescută la 3 - 4 supozitoare Indometacin 50 mg (150 - 200
mg indometacin). Dozele mai mari de 3 - 4 supozitoare Indometacin 50 mg (150 - 200 mg
indometacin) pe zi cresc riscul reacţiilor adverse fără să aducă beneficii terapeutice suplimentare.
CaMgZn+Vitamina C
Descriere
Calciul şi magneziul contribuie la metabolismul energetic normal şi la funcţionarea normală a
sistemului muscular.
Mod de administrare: 1 plic pe zi, dizolvat într-un pahar cu apă. A nu se depăşi doza recomandată
pentru consumul zilnic.

29
 Concluzii
Tulburările menstruale pot fi cauzate de numeroşi factori mai mult sau mai puţin cunoscuţi,
precum stresul, emoţiile extreme (pozitive sau negative), oscilaţiile de greutate sau efortul fizic
susţinut.
Anumite variaţii ale ciclului menstrual sunt normale, însă neregularitatea constantă este un
indicator al unei probleme de sănătate nediagnosticate. Deţinerea informaţiilor complete despre
cauzele posibile ale tulburărilor menstruale ajută la stabilirea unui tratament prompt şi eficient, care
să prevină alte posibile complicaţii ulterioare.
Ciclul menstrual implică un număr mare de schimbări asociate cu erupţia ovulului din folicul
şi posibilitatea obţinerii unei sarcini. Acesta începe în prima zi a menstruaţiei şi se încheie în ziua
anterioară începerii unei noi menstruaţii.
Durata medie a ciclului menstrual este de 28 de zile, însă poate varia între 20 şi 40 de zile.
Un interval mai lung de şase săptămâni este considerat a fi anormal.
Ciclul neregulat este frecvent în rândul adolescentelor şi femeilor care urmează să intre
la menopauză.
În afară de cauzele principale ale tulburărilor menstruale (sarcina, dezechilibre hormonale,
infecţii, traumatisme sau administrarea anumitor medicamente), există şi alţi factori mai puţin
cunoscuţi care pot afecta regularitatea ciclului menstrual.
Terapia medicamentoasă poate conţine:
Suplimente de fier
Antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, care pe lângă reducerea pierderii menstruale
de sânge determină şi ameliorarea crampelor menstruale dureroase.
Contraceptivele orale - care, în afara efectului contraceptiv, reglează ovulaţia şi reduc episoadele de
sângerare menstruală excesivă sau prelungită.
Recomandări
1. Carnea roşie şi produsele lactate conţin o cantitate mare de grăsimi saturate ce pot duce la
creşterea nivelului de estrogen din organism, cauzând un dezechilibru hormonal.În cadrul
sindomului premenstrual, scăderea cantităţii de estrogen, creşterea cantităţii de progesteron şi
testosteron, duc la apariţia depresiilor.
Pentru a evita aceste simptome este recomandat să consumaţi o cantitate cât mai mare de
alimente bogate în estrogen (seminţe de in sau iaurt şi sos de soia).

30
2. Intensitatea simptomelor sindromului premenstrual (PMS) poate fi combătută şi prin păstrarea
valorilor mici de zahăr din sânge, fiind recomandate fibrele solubile.
3. Înlocuirea mâncărurilor din carne şi a grăsimilor saturate cu fructe şi legume ajută la eliminarea
toxinelor din organism şi menţinerea unui echilibru hormonal.
4. Persoanele predispuse la retenţie de apă şi balonări ar trebui să consume cantităţi mai mici de apă
decât în mod normal, să evite sarea şi să folosească ceaiuri de plante şi produse naturale cu
proprietăţi diuretice (coada calului, mătasea de porumb, rădăcina de pir sau cozile de cireşe).
5. Sunt recomanadate alimente şi mâncăruri bogate în grăsimi naturale: macrou, somon, nuci şi
seminţe. Dacă este necesar suplimentaţi dieta cu ulei de peste bogat în omega.
6. Schimbarea obiceiurilor alimentare te pot ajuta să reduci balonările, astfel încât este indicat să
consumi alimente bogate în potasiu: rachitelele, bananele sau alte fructe proaspete.
7. Multiple studii îndică faptul ca suplimentele pe baza de calciu pot reduce considerabil modul de
manifestare al simptomelor sindromului premenstrual deci poţi mânca branză, ouă, lapte, iaurt.
8. Ia suplimente de Vitamina E sau consumă alimente bogate în Vitamina E (soia, porumb, floarea
soarelui, fructele oleaginoase - arahide, seminte de floarea-soarelui, germenii de cereale, legumele
verzi, spanac şi roşii).
9. Cafeina influenţează starea de spirit, somnul şi valorile normale ale tensiunii. Incercaţi cel puţin
să reduceţi cantitatea de cafea la cel mult 1 cană pe zi.
10. Evită consumul de alcool sau tutun, deoarece este bine cunoscut că alcoolul poate determina
menstruaţii lungi şi abundente. În plus, alcoolul şi cafeaua reduc absorbţia de magneziu, cel mai
important mineral care intervine în controlul contractilităţii musculare.
11. Este important sa eviţi stresul şi să te odihneşti corespunzător (8 ore de somn pe zi facminuni).
În afară de aceste modificări alimentare este recomandat să efectuaţi zilnic cel puţin 30 de minute de
exerciţii fizice cum ar fi înot, dans, jogging sau chiar mersul pe jos.

31
 Bibliografie

1. Luca V. Diagnostic şi conduită în sarcina cu risc crescut, Editura medicală, Bucureşti, 1991;
2. Vârtej P. Obstetrică fiziologică şi patologică, Editura ALL, Bucureşti, 1996;
3. Munteanu I. Tratat de obstetrică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000;
4. Gheorghe F. Ginecologie, “Vasile Goldiş” University Press, Arad 2005;
5. Georgescu – Brăila M., Berceanu S. Obstetrică, vol.I şi II, Editura AIUS, Craiova, 1996;
6. Luca V., Pelinescu – Onciul D., Al.Arabi F.M. Testul non-stres. Valoarea predictivă în aprecierea
stării fătului. Obstetrică Ginecologie – Bucureşti,1987;
7. Aburel E. şi colectivul: Obstetrică şi Ginecologie, Editura Didactică şi Pedagocică, Bucureşti,
1971;
8. Revista Gineco.ro, vol.IV, mai 2008;
9. Crişan N. Ecografie obstetricală şi ginecologică, Societatea Stiinţă şi Tehnică S.A., Bucureşti,
1998;
10. Bari M. Obstetrică şi ginecologie practică, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 2004;
11. Pricop M. Curs de obstetrică şi ginecologie, Institutul European, Iaşi, 2002;
12. Onofriescu M. Prelegeri de obstetrică şi ginecologie, Editura Tehnopres, 2005;
13. Alessandrescu D., Luca V., Gheorghiu D. Probleme de practică şi tehnică obstetricală., Editura
Medicală, Bucureşti, 1965;
14. Luca V. Manevrele şi intervenţiile obstetricale în etapa actuală, Vol. Consfătuire: Evaluarea
manevrelor obstetricale şi intervenţiile chirurgicale, Buzău, mai 1985;
15. Anca Alexandru Florin, Algoritm diagnostic şi terapeutic în obstetrică şi ginecologie, Editura
Almatea;
16. William W. Beck Jr.: Obstetrică şi Ginecologie, 4th edition, editată în limba română sub redacţia
Radu Vlădăreanu;
17. Nicolae C., Nanu D. Obstetrică-ginecologie, Editura Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti 1997;
18. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti, 2003;
19. Titircă L. Urgenţe medico – chirurgicale, Editura Medicală, 1996.

32
 ANEXA 1

FIGURA 1

FIGURA 2

33
 ANEXA 2

FIGURA 1 – Ciclul menstrual

FI
GURA 3 – Ovarul

34
 ANEXA 3

35
FIGURA 3
ANEXA 4

FIGURA 4

FIGURA 5

36
FIGURA 6

FIGURA 7

37
FIGURA 8

FIGURA 9

FIGURA 10

38
FIGURA 11

FIGURA 12

39
FIGURA 13

FIGURA 14

FIGURA 15

40
FIGURA 16

FIGURA 17

FIGURA 18

41
FIGURA 19

FIGURA 20

FIGURA 21

42
FIGURA 22

43