HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Despre hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială (HTA) este o boală cardiovasculară deseori
întâlnită în rândul adulților și vârstnicilor, prevalența ei fiind în România
de 45.1%, adică aproximativ 7,4 milioane de români aveau hipertensiune
arterială în anul 2016, conform studiului SEPHAR III.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea din interiorul arterelor corpului
uman și are două componente: cea sistolică, din timpul contracției inimii,
care este prima sau cea mai mare valoare și cea diastolică, din timpul
relaxării inimii, care este a doua valoare, evident mai mică decât cea
sistolică.
Hipertensiunea arterială reprezintă creșterea valorilor tensionale peste
valorile de 140/90 mmHg, adică valoarea sistolică depășește 140 mmHg și
cea diastolică depășește 90 mmHg.
 
Tipuri de hipertensiune arterială
Există mai multe tipuri de hipertensiune arterială, cea mai frecvent
întâlnită în practică fiind cea esențială sau primară. Aceasta apare fără o
cauză anume, după vârsta de 40 de ani și poate fi rezultatul moștenirii
genetice, dacă unul dintre părinți sau dintre rudele apropiate suferă de
hipertensiune arterială, a stilului de viață și a dietei.
Hipertensiunea arterială secundară are o cauză definită, precum
afectarea unui alt organ sau utilizarea unor medicamente care au ca rezultat
creșterea valorilor tensiunii peste cele stabilite ca fiind normale. Deseori,
tratarea organului afectat sau sistarea medicamentelor are ca efect scăderea
și chiar normalizarea tensiunii arteriale.
Hipertensiunea arterială sistolică izolată presupune doar o creștere a
tensiunii arteriale sistolice la valori peste 140 mmHg, în timp ce presiunea
diastolică rămâne la valori normale, sub 90 mmHg și apare deseori la
persoanele trecute de 65 de ani, datorită scăderii elasticității pereților
arterelor.
Cauze
Hipertensiunea arterială nu are o cauză bine delimitată. Ea poate apărea în
anumite situații fiziologice sau patologice:
 • sarcină;
• febră;
• consum excesiv de alcool;
• stări de anxietate;
• dereglări hormonale;
• utilizarea de medicamente (antiinflamatoare nesteroidiene,
decongestionante nazale, medicamente utilizate în tratamentul
răcelii).

Factori de risc
HTA este asociată cu un număr important de factori de risc, dintre care unii
sunt modificabili, iar alții nemodificabili.
Printre factorii de risc modificabili pe care îi putem influența cu ajutorul
schimbării stilului de viață se numără:
• obezitatea;
• fumatul;
• consumul excesiv de sare și de alcool;
• nivelul ridicat al colesterolului;
• sedentarismul;
• stres-ul;
• anxietatea;
• apneea de somn.
Dintre factorii nemodificabili pe care nu îi putem influența în niciun mod
se numără:
• vârsta;
• sexul;
• rasa;
• moștenirea genetică de la rudele apropiate.
Simptome
În cele mai multe cazuri, hipertensiunea arterială nu prezintă simptome
notabile. Frecvent este descoperită incidental, la un consult de rutină la
medicul de familie, internist sau cardiolog.
Totuși, la anumiți pacienți, hipertensiunea arterială poate avea simptome
de tipul:
• durerilor de cap la nivel occipital;
• amețeli;
• vertij;
• tulburări de vedere;
• senzație de căldură;
• înroșirea feței;
• senzație de rău;
• durere în piept;
• hemoragie nazală.

Diagnosticare
Diagnosticul se poate face de medicul cardiolog, medicul de familie sau
internist prin măsurări ale tensiunii arteriale în cabinet. Uneori, pot fi necesare
măsurători repetate pentru a confirma sau infirma diagnosticul.
Medicul specialist cardiolog poate recomanda efectuarea unei
electrocardiograme, ecografii cardiace, ecografii Doppler arteriale și a unor
analize de sânge și urină pentru a verifica afectarea organelor țintă.

Tratament
Schema de tratament a HTA cuprinde utilizarea uneia sau mai multor clase de
medicamente: inhibitori de enzimă de conversie, blocante ale receptorilor de
angiotensină, betablocante, blocanți de receptori de calciu, diuretice, blocante
ale receptorilor alfa. Scopul tratamentului medicamentos este de a reduce
valorile tensionale sub 140/90 mmHg.
 
Reguli privind stilul de viață
Schimbările privind stilul de viață sunt esențiale în managementul
hipertensiunii arteriale. Uneori controlul greutății, eliminarea fumatului, a
excesului de alcool, a consumului excesiv de sare și efectuarea de exercițiu fizic
moderat - 150 minute de activitate fizică pe săptămână pot fi suficiente pentru a
menține valori hipertensiunii arteriale la valori normale.
 
Complicații
Printre complicațiile cele mai importante se numără accidentul vascular cerebral
- fie el ischemic sau hemoragic și infarctul miocardic acut. Însă, hipertensiunea
are complicații care de obicei se instalează lent, în timp: îngroșarea pereților
inimii care în final duce la insuficiență cardiacă, afectarea rinichilor cu
insuficiență renală, afectarea arterelor de la nivelul ochiului cu retinopatie
hipertensivă, afectarea creierului cu declin cognitiv.

Prevenție
Prevenția hipertensiunii arteriale se face prin acționarea asupra factorilor de risc
modificabili - consumul de alimente bogate în potasiu, în special fructe și
legume, menținerea unei greutăți normale, evitarea sedentarismului și
efectuarea de activitate fizică moderată zilnică și controlul nivelului de stress.
Dacă suferiți de simptomele descrise mai sus sau ați observat că valorile
tensionale depășesc valorile de 140/90 mmHg, nu mai amânați și programați-vă
la un consult cardiologic.

Boala arteriala coronariana (cardiopatia ischemica)

Boala arteriala coronariana (BAC) este cunoscuta si sub denumirea de

cardiopatie ischemica (CI).
Ischemie inseamna ca fluxul sanguin (si oxigenul) sunt restrictionate sau
reduse intr-o parte a corpului, iar ischemia cardiaca este denumirea pentru
reducerea fluxului sanguin si a oxigenului catre muschiul inimii.
BAC sau CI se dezvolta atunci cand vasele de sange majore care
alimenteaza inima cu sange, oxigen si substante nutritive (arterele
coronare) sunt afectate sau se imbolnavesc.
Depozitele de colesterol (placa de aterom) de la nivelul arterelor impreuna
cu inflamatia sunt de obicei responsabile de boala arteriala coronariana.
Cand placa de aterom se formeaza, aceasta ingusteaza arterele coronare,
reducand fluxul de sange catre inima. In final, fluxul de sange scazut poate
sa provoace durere in piept (angina), dificultate in respiratie, precum si alte
semne si simptome ale bolii arteriale coronariene. Un blocaj complet poate
provoca un infarct de miocard acut (IMA).

Simptomele bolii arteriale coronariene

Daca arterele coronare se ingusteaza, acestea nu mai pot alimenta inima cu

suficient sange bogat in oxigen – in special, atunci cand bate tare, ca in
timpul exercitiului fizic. Initial, reducerea fluxului sanguin poate sa nu
provoace simptomele bolii arteriale coronariene. Insa, pe masura ce placa
de aterom continua sa se formeze la nivelul arterelor coronare, poti
dezvolta semne si simptome ale bolii arteriale coronariene – acestea pot fi:
•Durere in piept (angina). Poti simti presiune sau stransoare in piept, ca si
cand cineva ar sta pe pieptul tau. Aceasta durere, denumita angina, se
produce de obicei in mijlocul sau pe partea stanga a pieptului. Angina este
in general declansata de un stres fizic sau emotional. Durerea trece de
obicei in cateva minute de la incheierea activitatii stresante. La unele
persoane, in special la femei, durerea poate fi ascutita si trecatoare,
resimtita la nivelul gatului, bratului sau spatelui.
•Respiratie sacadata. Atunci cand inima nu pompeaza suficient oxigen
pentru a acoperi nevoile organismului, poti avea respiratie sacadata sau
oboseala extrema la efort.
•Infarct de miocard. O artera coronara complet blocata va provoca un
infarct de miocard. Semnele si simptomele clasice includ presiune in piept,
durere in umar sau brat si, uneori, respiratie sacadata si transpiratie.
Femeile pot experimenta simptome mai putin tipice, precum durere la
nivelul gatului sau maxilarului. Afla mai multe despre simptomele
infarctului de miocard la femei, de aici. Uneori, un infarct de miocard se
produce fara semne sau simptome evidente.
Cauze
Se considera ca boala arteriala coronariana debuteaza cu o afectarea sau la
nivelul invelisului intern al unei artere coronare, uneori devreme, in
copilarie. Afectarea poate fi determinata de diversi factori, precum:
•Fumatul
•Hipertensiunea arteriala

•Nivelul crescut al colesterolului

•Diabetul sau rezistenta la insulina

•Stilul de viata sedentar

Dupa ce invelisul intern al unei artere este afectat, depozitele de grasimi
(placa de aterom) alcatuite din colesterol si alte reziduuri celulare tind sa
se acumuleze la locul leziunii intr-un proces ce poarta denumirea de
ateroscleroza. Daca suprafata placii de aterom se rupe, celulele sangelui
denumite plachete sanguine (trombocite, implicate in coagularea sangelui)
ajung la locul respectiv in incercarea de a repara artera. Aceasta acumulare
de celule poate bloca artera determinand infarctul de miocard

Factori de risc
Factorii de risc pentru boala arteriala coronariana sunt:
•Varsta. Inaintarea in varsta creste riscul de afectare sau ingustare a
arterelor.
•Genul. Babatii au in general un risc mai crescut de boala arteriala
coronariana. Totusi, riscul pentru femei creste dupa menopauza.
•Istoricul familial. Istoricul familial de boala cardiovasculara este asociat
cu un risc mai crescut de boala arteriala coronariana, in special daca o ruda
apropiata a dezvoltat boala cardiovasculara la o varsta frageda. Riscul este
cel mai crescut daca tatal sau fratele au fost diagnosticati cu boala
cardiovasculara inainte de 55 de ani sau daca mama sau sora au dezvoltat
boala cardiovasculara inainte de 65 de ani.
•Fumatul. Persoanele care fumeaza au un risc semnificativ mai crescut de
boala cardiovasculara. Expunerea la fumatul pasiv creste, de asemenea,
riscul de boala arteriala coronariana. Afla de aici ce castigi daca te lasi de
fumat.
•Hipertensiunea arteriala. Hipertensiunea arteriala necontrolata poata
determina intarirea si ingrosarea arterelor, ceea ce ingusteaza canalul prin
care circula sangele.
•Niveluri ridicate ale colesterolului. Nivelurile ridicate ale colesterolului
in sange pot creste riscul de formare a placii de aterom si de aparitie a
aterosclerozei. Colesterolul crescut poate fi determinat de un nivel crescut
de colesterol din lipoproteine de densitate joasa (LDL – denumit si
colesterol “rau”). Un nivel scazut de colesterol din lipoproteine de
densitate ridicata (HDL – denumit si colesterol “bun”) pot, de asemenea,
sa contribuie la aparitia aterosclerozei.
•Diabetul. Diabetul este asociat cu un risc crescut de boala arteriala
coronariana. Diabetul de tip 2 si boala arteriala coronariana impart aceiasi
factori de risc precum obezitatea si hipertensiunea arteriala.
•Obezitatea. Greutatea in exces de obicei agraveaza ceilalti factori de risc.
•Sedentarismul. Lipsa miscarii este asociata cu boala arteriala coronariana
si, de asemenea, cu factorii sai de risc.
•Stresul crescut. Un nivel ridicat de stres poate afecta arterele si poate
agrava factorii de risc ai bolii arteriale coronariene.
•Alimentatia nesanatoasa. Consumul abuziv de alimente bogate in
grasimi saturate, grasimi partial saturate, sare si zahar poate creste riscul de
boala arteriala coronariana.
•
Complicatii
Boala arteriala coronariana poate determina:
•Durere in piept (angina). Daca arterele coronare se ingusteaza, inima nu
mai poate primi suficient sange cand are nevoie cel mai mult – in special
in timpul activitatii fizice. Acest lucru poate provoca durerea in piept
(angina) sau respiratia sacadata.
•Infarct de miocard. Daca o placa de colesterol se rupe si se formeaza un
tromb, un blocaj complet al arterei coronare poate declansa un infarct de
miocard. Absenta fluxului sanguine catre inima poate afecta muschiul
cardiac. Severitatea afectarii depinde in parte de cat de repede primesti
tratamentul potrivit.
•Insuficienta cardiaca. Daca anumite zone ale inimii sunt in mod cronic
private de oxigen si substante nutritive ca urmare a reducerii fluxului
sanguin sau a afectarii cardiace in urma unui infarct de miocard, inima
poate fi prea slabita pentru a pompa suficient sange pentru a acoperi
nevoile organismului. Aceasta afectiune este cunoscuta sub denumirea de
insuficienta cardiaca. Afla mai multe despre insuficienta cardiaca si
diabetul de tip 2-noi tehnici diagnostice si terapeutice,
•Batai cardiace anormale (aritmie). Alimentarea cu sange neadecvata
sau afectarea tesutului inimii pot interfera cu impulsurile electrice ale
inimii, provocand batai cardiace anormale.
•
Preventie
Aceleasi obiceiuri ce tin de stilul de viata care contribuie la tratarea bolii
arteriale coronariene pot sa ajute si in prevenirea dezvoltarii bolii. Un stil
de viata sanatos te ajuta sa iti mentii arterele puternice si ajuta la
prevenirea formarii placii de aterom. Pentru a-ti imbunatati sanatatea
inimii, poti aplica urmatoarele sfaturi:
•Renunta la fumat

•Tine sub control afectiuni precum hipertensiunea arteriala,

hipercolesterolemia si diabetul
•Mentine-te activ fizic

•Adopta o alimentatie cu continut scazut de grasimi, sare si bogata in

fructe, legume si cereale integrale
•Mentine-ti greutatea optima

•Redu si gestioneaza stresul

Insuficiența cardiacă
Despre insuficiența cardiacă
Rolul principal al inimii în organismul nostru este reprezentat de pomparea
sângelui prin vasele de sânge. Partea stângă a inimii pompează sângele
oxigenat de plămâni spre organe. Pe de altă parte, partea dreaptă a inimii
are rolul de a pompa sângele preluat de la toate organele înspre plămâni,
pentru a putea fi oxigenat.
Insuficiența cardiacă se referă la incapacitatea inimii de a pompa cu
aceeași eficiență, ceea ce determină afectarea organelor, care au de suferit
din cauza insuficientei distribuiri a sângelui.
 
Stadii ale insuficienței cardiace
Există mai multe clasificări ale insuficienței cardiace, în funcție de mai
mulți parametri:
Simptomatologia
•Clasa I: fără limitare a activității fizice, activitatea obișnuită nu
cauzează oboseală severă, palpitații, lipsă de aer sau dificultăți în
respirație;
•Clasa II: ușoară limitare a activității fizice, fără simptome în repaus,
însă activitățile obișnuite duc la apariția oboselii, a palpitațiilor, lipsei
de aer sau a dificultății în respirație;
•Clasa III: limitare importantă a activității fizice, fără simptome în
repaus, dar cu apariția oboselii, a palpitațiilor, lipsei de aer sau a
dificultății în respirație la cel mai mic efort;
•Clasa IV: orice activitate fizică provoacă disconfort,
simptomatologia este prezentă și în repaus, iar cel mai mic efort o
agravează.

Cauze
Insuficiența cardiacă poate avea cauze multiple, uneori nefiind doar o
singură cauză ce duce la apariția simptomelor, ci un cumul de afecțiuni
cardiace. Pacienții pot avea un infarct miocardic în antecedente, dar pot
suferi și de hipertensiune arterială și diabet zaharat.
Printre cele mai frecvente cauze de insuficiență cardiacă congestivă se
numără:
•Cardiopatia ischemică cronică: provocată de îngustarea arterelor
coronare ce hrănesc inima prin depunerea de colesterol;
•Infarctul miocardic: blocarea completă a unei artere coronare și
pierderea funcției de pompă a țesutului cardiac deservit de artera
respectivă;
•Hipertensiunea arterială: valori crescute în mod constant ale
tensiunii arteriale;
•Cardiomiopatia: afectarea mușchiului inimii din diverse cauze
(alcool, deficit de vitamine, defecte genetice);
•Miocardita: inflamația mușchiului inimii;
 •Boli valvulare: afectarea valvelor inimii care funcționează ca supape
și a căror disfuncționalitate produce dezechilibre hemodinamice;
•Aritmii: tulburări ale ritmului normal al inimii;
•Malformații congenitale dobândite de la naștere;
•Boli endocrine: disfuncție tiroidiană, diabet zaharat;
•Utilizarea unor anumite medicamente care pot afecta funcția inimii
(anumite citostatice), droguri, alcool.

Factori de risc
Printre factorii de risc care duc la instaurarea insuficienței cardiace se
regăsesc:
• Vârsta: odată cu înaintarea în vârstă crește și riscul de a dezvolta
insuficiență cardiacă;
• Sexul: bărbații sunt mai predispuși să dezvolte această afecțiune;
• Rasa: persoanele afro-americane;
• Istoricul familial și moștenirea genetică;
• Diabetul zaharat;
• Obezitatea;
• Stilul de viață: fumat, alcool, droguri, sedentarism.

Simptome
Printre simptomele cele mai frecvente se numără:
• Lipsa de aer, senzație de sufocare - ce poate apărea progresiv la
eforturi tot mai mici, până la apariția în repaus, uneori senzație de
sufocare ce apare brusc noaptea;
• Oboseală din ce în ce mai accentuată, slăbiciune musculară, amorțeli;
• Umflarea treptată a picioarelor: prin acumulare de apă, în stadiul
avansat, până la umflarea abdomenului;
• Palpitații;
• Tuse seacă;
• Lipsa apetitului, grețuri;
 • Scăderea capacității de concentrare.
Diagnosticare
Diagnosticul de insuficiență cardiacă este stabilit fie de medicul de familie,
fie de internist. În final, este necesar și un consult din partea medicului
cardiolog, care va propune o serie de investigații necesare stabilirii
diagnosticului corect:
• Electrocardiograma este necesară pentru a evidenția cardiopatia
ischemică cronică, posibilele sechele de infarct sau tulburări de ritm;
• Radiografia toracică oferă informații despre mărirea în dimensiuni a
inimii și posibilele consecințe (acumulare de lichid la nivelul
plămânilor);
• Ecocardiografia evaluează atât funcția de pompă (sistolică), cât și pe
cea de relaxare (diastolică) a inimii, furnizează date despre
eventualele disfuncții ale valvelor cardiace, pune diagnosticul
malformațiilor congenitale cardiace;
• Analizele de sânge sunt necesare pentru a diagnostica insuficiența
cardiacă (dozarea peptidului natriuretic NTproBNP, ale cărui valori
ridicate indică o suferință cardiacă), eventualele insuficiențe de
organe (rinichi, ficat), tulburări hidroelectrolitice (dozarea
ionogramei serice), hemoleucogramă.
În anumite cazuri, în funcție de cauza descoperită, medicul cardiolog poate
recomanda efectuarea monitorizării Holter ECG, Holter TA, test de efort
ECG, ecocardiografie de efort, coronarografie, scintigrafie miocardică,
tomografie computerizată sau RMN cardiac.

Tratament
Insuficiența cardiacă duce la scurtarea duratei de viață cu afectarea calității
vieții și, din acest motiv, tratamentul acesteia este unul complex.
Tratamentul medicamentos al insuficienței cardiace este menit să ajute
inima să funcționeze mai bine:
• Medicamente ce elimină sarea și apa în exces din organism
(diuretice, glifozine);
• Medicamente ce stabilizează ritmul inimii (betablocante și alte
antiaritmice);
 • Medicamente ce scad tensiunea arterială și venoasă (vasodilatatoare);
• Medicamente ce stimulează funcția de pompă (digoxin).
În funcție de cauza insuficienței cardiace, există și tratamente țintite pe
substratul respectiv. În cazul unei cardiopatii ischemice prin depunerea de
plăci de colesterol la nivelul arterelor coronare se poate realiza restabilirea
fluxului de sânge prin implantare de stenturi sau efectuare de by-pass.
Dacă valvele cardiace sunt afectate, acestea pot fi reparate sau înlocuite
prin intervenții chirurgicale, iar dacă la bază există tulburări de ritm sau de
conducere, se vor efectua cardioversii, ablații ale aritmiiilor, resincronizare
cardiacă, și se pot implanta stimulatoare sau defibrilatoare cardiace.
În cazurile extrem de avansate, când tot arsenalul medicamentos și
terapeutic este epuizat, se poate lua în calcul utilizarea de dispozitive
implantate pentru asistarea inimii sau chiar transplant cardiac,
supraviețuirea pacienților cu insuficiență cardiacă avansată fiind una
limitat
Stilul de viață recomandat
În primul rând, tratamentul trebuie să includă modificarea stilului de viață
cu evitarea alcoolului în exces, a fumatului și a unor medicamente ce pot
agrava afectarea inimii, dar cu o activitate fizică regulată.
Un rol important îl reprezintă monitorizarea greutății corporale la
domiciliu. Orice creștere în greutate de peste 2-3 kilograme în decurs de 2
zile semnifică acumulare de apă în organism și, în acest context, pacientul
trebuie să anunțe medicul curant pentru a crește doza de diuretice, în
scopul eliminării excesului de apă și prevenirii decompensării cardiace.
În timp, observându-și propriul organism, pacientul învață cum să-și
crească sau să scadă singur dozele de diuretic. De asemenea, scăderea
aportului de sare în organism este crucială pentru evitarea agravării
simptomatologiei, știut fiind faptul că sarea în exces duce la acumularea de
apă în organism în prezența unei disfuncții ale inimii.
Pacientul trebuie să evite alimentele bogate în sare, cum ar fi: murăturile,
alimentația de tip fast-food, semipreparatele, mezelurile, brânzeturile cu
conținut ridicat de sodiu (telemea, feta), conservele.
Există programe de recuperare cardiovasculară pentru pacienții ce suferă
de insuficiență cardiacă, care vizează creșterea activității fizice și
antrenarea mușchiului inimii, cu efecte remarcabile asupra calității vieții
pacienților.
 
 Pericardita
Despre pericardită

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului (membrana care

învelește inima). În mod normal, pericardul conține o cantitate mică de
lichid, între 15 şi 50 ml. În cazul afectării pericardului, această cantitate de
lichid poate crește.
Există mai multe forme de pericardită:
• pericardită uscată: foițele pericardului sunt inflamate;
• pericardită lichidiană: apare acumulare de lichid între foițele
pericardului;
• pericardită constrictivă: apare îngroșarea pericardului până la
calcificare.

Cauze
Există mai multe cauze pentru apariția pericarditei:
• cauză infecțioasă: provocată de virusuri, bacterii, paraziți, fungi;
• boli autoimune: lupus, artrită reumatoidă, vasculită sistemică;
• boli neoplazice: metastaze din cancere pulmonare, mamare, leucemii
sau limfoame, mezotelioame;
• traumatisme la nivelul toracelui, implicit la nivelul inimii;
• după o intervenție chirurgicală toracică sau cardiovasculară;
• după un infarct miocardic acut, în perioada imediat următoare sau
după câteva săptămâni;
• cauză medicamentoasă: tratament anticoagulant;
• boală cardiacă, renală, tiroidiană sau hepatică cronică;
• cauză idiopatică: nu se găsește nici o cauză evidentă.
Factori de risc
Principalii factori de risc în apariția pericarditei sunt reprezentați de:
• vârsta: tinerii sunt mai susceptibili să dezvolte pericardită;
• sexul masculin;
• prezența febrei;
• episoade anterioare de pericardită: unele forme de pericardită au
tendința de recurență.

Simptome
Printre simptomele cele mai frecvente ale pericarditei se numără:
•durerea în piept: de obicei ascuțită, ca un junghi, care se agravează
în timpul inspirației profunde, a tusei și atunci când bolnavul stă
întins; este ameliorată în poziția șezut sau aplecat înspre înainte;
•tusea seacă;
•lipsa
de aer sau dispneea, retenția de lichid la nivelul picioarelor,
abdomenului;
•febra, frisoanele;
•palpitațiile;

•amețeala, scăderea tensiunii arteriale, oboseala.

Diagnosticare
Diagnosticul de pericardită este pus de medicul cardiolog sau de internist.
Sunt necesare o serie de examinări suplimentare, pe lângă o anamneză și o
descriere a simptomelor cât mai precisă, deoarece durerea în piept poate
duce spre suspiciunea unui infarct miocardic acut. În cazul infarctului
miocardic, durerea nu se ameliorează odată cu schimbarea poziției, ci
rămâne constantă, indiferent de mișcările pacientului.
De asemenea, important este și examenul fizic: la auscultația cordului se
poate descoperi frecătura pericardică, un semn evident de pericardită acută.
Electrocardiograma este necesară pentru a diferenția pericardita de un
episod de infarct miocardic acut.
Analizele de sânge sunt, de asemenea, recomandate și pot determina:
• patologia infecțioasă: prin dozarea hemoleucogramei, proteinei C
reactive, VSH;
 • afectarea concomitentă a miocardului sau a mușchiului inimii:
troponină I sau T, CK-MB;
• cauzele pericarditei: hemoculturi (pentru a găsi bacteria vinovată),
testare pentru identificarea virusurilor hepatice, HIV sau a altor
virusuri (Coxsackie, Influenza), markeri tumorali specific, hormoni
tiroidieni (pentru a depista o afectare tiroidiană), uree și creatinină
(pentru a determina o boală renală cronică), transaminaze hepatice,
factor reumatoid, anticorpi anti-nucleari, anticorpi anti-citoplasma
neutrofile (ANCA - pentru determinarea bolilor autoimune).
Radiografia toracică poate detecta aspectul tipic de cord în carafă, dat de
acumularea de lichid în pericard.
Ecocardiografia va determina:
• aspectul mai îngroșat al pericardului;
• dacă s-a produs o acumulare de lichid la nivelul pericardului și
cantitatea aproximativă a acestuia;
• evoluția sub tratament medicamentos;
• va ghida procedura de extragere a lichidului pericardic în exces, prin
procedura denumită pericardiocenteză.
Analiza lichidului pericardic extras va putea da amănunte suplimentare
asupra cauzei pericarditei.
Computer tomografia (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN) sunt
utile atât în decelarea lichidului acumulat în pericard, cât și a cauzelor
pericarditei - infecții pulmonare, cancer.

Tratament
Tratamentul pericarditei trebuie adaptat în funcție de cauza afecțiunii;
acesta este factorul cel mai important de care depinde succesul terapeutic.
Cu toate acestea, în unele forme sau la anumiți pacienți, există tendința la
recidive.
În cazul unor infecții virale, se administrează tratament antiinflamator și
colchicină, pentru a ameliora simptomatologia dureroasă și a stopa
inflamația pericardică. În cazurile rezistente la tratament, se poate opta
pentru corticoterapie.
Dacă pericardita este provocată de o bacterie, tratamentul va fi bazat pe
antibiotice, adaptate în funcție de rezultatul hemoculturilor; în cazul
fungilor, se vor administra antifungice.
 
Complicații
În cazul acumulării excesive de lichid la nivelul inimii, poate apărea
tamponada cardiacă, o afecțiune ce pune în pericol chiar viața pacientului.
Lichidul comprimă cavitățile inimii și este necesară evacuarea acestuia de
urgență, prin pericardiocenteză (introducerea unui tub de drenaj la nivelul
pericardului și extragerea lichidului, pentru a decomprima inima).
În unele cazuri rare, poate apărea pericardita constrictivă; în această
situație este nevoie de o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea
pericardului (pericardiectomie).