Geriatrie

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA LA VARSTNIC

Definiţie: hipertensiunea arterială e un sindrom caracterizat prin creşterea

presiunii arteriale sistolice şi a celei diastolice peste valorile normale. Se consideră
valori normale pentru presiunea arteriala maximă pana la 140-145 mm Hg, iar
pentru minimă pana la 90 mm Hg.
Clasificare: în funcţie de etiologie se deosebesc:
A)Hipertensiunea arterială esenţială sau primara, în care nu se poate evidenţia
o cauză organică şi
B)Hipertensiunea arteriala secundară , în care este dovedită cauza. Se
deosebesc:
- HTA de cauza renala determinata de diverse boli renale(ex.rinchi polichistic,
hidronefroza, stenoza de artera renala, etc.
- HTA de cauza endocrina: feocromoctom, sindrom Cushing, etc.
-HTA de cauza cardio-vasculara: coarctatia de aorta,etc.
- HTA de cauza neurologica: encefalite, tumori cerebrale,etc.
- HTA de origine medicamentoasa: ex. Abuz de contraceptive orale, etc.
Tratamentul in cazul formelor secundare de HTA ,se adreseaza in primul rand
cauzei.

Forme de HTA la varstnic:

O anchetă epidemiologică din U.S.A. (1974), arată că majoritatea femeilor şi

bărbaţilor vârstnici, au presiunea sistolică superioară valorii de 160 mm Hg, şi cea
diasolică inferioară valorii de 100 mm Hg. De aici s-a impus termenul de
hipertensiunea arterială sistolică.

Hipertensiunea la vârstnici creşte la femei cu precădere. La bătrâni se întâlneşte

obişnuit hipertensiunea arterială sistolică, dar se întâlnesc şi forme esenţiale –
hipertensiumea arteriala sistolo-diastolica .

O data cu înaintarea în vârstă, creşte frecvenţa hipertensiunii sistolice. Atunci când

este prezentă hipertensiunea esenţială(sistolo-diastolică), debutul afectiunii a avut
loc in perioada de adult.

1
Hipertensiunea este principalul factor de risc la vârstnic, crescând incidenţa
accidentelor vasculare cerebrale şi coronariene.

Caracteristicile HTA la varstnic:

= HTA esenţială, nu este caracteristică vârstnicului, ea apare în cursul vârstei tinere

sau adulte şi evoluează la bătrâni cu unele caractere clinice speciale. Este o
hipertensiune sistolo-diastolică, cu o evoluţie mai blândă, cu gravitate moderată.
Formele maligne sunt foarte rare. De obicei hipertensiunea se însoţeşte de
ateroscleroză.

= Hipertensiunea arterială sistolică, este adevărata hipertensiunea geriatrică.

Tensiunea arterială diastolică este de multe ori normală sau puţin crescută. Se
asociază leziunilor difuze de arterioscleroză. Apar frecvent accidente coronariene
şi cerebrale. Evoluţia este benignă.

= Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică, se întâlneşte extrem de rar

la vârstnic. O excepţie o constituie forma mixtă, cu componentă renovasculară
(plăci ateromatoase în arterele renale) şi hipertensiunea de origine renală
parenchimatoasă (pielonefrita şi glomerulonefrita reprezintă 50% din cazuri).

Simptomatologie

Simptomatologia la vârstnic a hipertensiunii arteriale, are unele particularităţi:

- uneori se întâlnesc cazuri cu valori tensionale crescute, fără semne clinice

- simptomatologia este de obicei mai blanda.

- apar frecvent simptome nespecifice (cefalee, vertije, palpitaţii, tulburări de

vedere, nicturie)

- apar adeseori simptome de suferinţă cardiacă: dispnee de efort, disconfort toracic,

palpitaţii, galop.

- la vârstnicii după 70 de ani, apar semne de insuficienţă circulatorie cerebrală:

insomnii, agitaţie, dezorientare.

2
Explorari paraclinice: Semnificative sunt: ex. de laborator, examenul fundului de
ochi, radiografia toracica(calcificările cârjei aortice), EKG, echografie cardiaca,
etc.

Complicaţiile sunt cardiace, cerebrale şi renale, şi ţin de modificările

aterosclerotice.

Principii de tratament:

Se urmăreşte scăderea valorilor tensionale în limite normale.

Tratamentul corect reduce proporţia apariţiei infarctului miocardic, a insuficienţei

cardiace şi accidentelor vasculare cerebrale.

Nu se prescrie un regim hiposodat strict, sever.

Se urmăreşte scăderea progresivă ponderală(unde este cazul).

Tratamentul trebuie să fie blând şi continuu, urmărind scăderea treptată a valorilor

tensionale.

Se începe tratamentul cu diuretice, în doze mici şi blânde (furosemidul se prescrie

numai în situaţii particulare). Ulterior se pot asocia,tot în doze mici, medicamente
hipotensoare din alte clase: betablocante(dacă nu sunt contraindicate), blocanti de
calciu(Nifedipina), inhibitori ai enzimei de conversie(Captopril, Enalepril),
diuretice, etc.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ ORTOSTATICA

Definitie: Prin hipotensiune arterială ortostatica se înţelege scăderea presiunii

arteriale sistolice cu mai mult de 20 mm Hg, cînd pacientul trece din pozitia culcat
in ortostatism.

Frecvenţa creşte cu vârsta.

Nu este o boală, este un sindrom. Se însoţeşte de astenie psihica si fizică,

palpitaţii, vertije, sincope, căderi, pierderi de cunoştinţă.

Este datorată tulburărilor de reglare neurohormonale a tensiunii arteriale.

3
Se descrie o formă idiopatică şi una secundară (arterioscleroza cerebrală,
neuropatia diabetică sau etilică).

In hipotensiunea ortostatica pacientii sunt sfatuiti sa nu se ridice brusc sau sa nu

stea prea mult timp in picioare. De asemenea, medicatia hipotensoare trebuie atent
monitorizata.
O forma particulara de hipotensiune ce poate fi intalnita la varstnici este
hipotensiunea arteriala postprandiala. In cazul hipotensiunii postprandiale, corpul
nu se poate adapta la scaderea tensiunii din timpul mesei. Cauza hipotensiunii
postprandiale ar fi redistribuirea fluxului sanguin la nivelul tubului digestiv, in
detrimentul celorlalte teritorii. Din acest motiv, apare starea de somnolenta,
oboseala, incapacitatea de concentrare dupa masa.

4
 INSUFICIENTA CARDIACA LA VARSTNICI

Insuficienta cardiaca( IC) are o incidenţă crescută în rândul acestui segment de

populaţie.
Principalele cauze ale acesteia sunt boala coronariană ischemică, valvulopatiile,
hipertensiunea arterială şi are frecvenţa mai mare în populaţia de sex feminin de
peste 60 ani.
Modernizarea continua a tratamentului pentru infarctul miocardic , angina
pectoral si hipertensiunea arteriala au permis cresterea duratei de viata a unui
numar din ce in ce mai mare de pacienti, care, la un moment dat, in evolutia bolii
vor dezvolta insuficienta cardiaca.
Necomplianta la tratament sau dieta contribuie la aproximativ 2/3 din
exacerbarile insuficientei cardiace la varstnici. In alte cazuri, polimedicatia
varstnicului contribuie la exacerbarea insuficientei cardiace. Medicamentele
antiinflamatorii nonsteroidiene altereaza excretia renala de sodiu si apa si pot
contribui la supraincarcarea volemica, ducand la agravarea IC.
În general, vârstnicii cu insuficienţă cardiacă au o prevalenţă mai mare a
hipertensiunii arteriale, fibrilaţiei atriale şi a altor comorbidităţi cum sunt anemia,
boala renală, accidentul vascular, boala pulmonară obstructivă cronică.

Tabloul clinic al acestei afecţiuni este foarte frecvent nespecific.

La pacientul varstnic, diagnosticul clinic de insuficienta cardiaca este si mai
dificil, din cauza absentei simptomelor si semnelor tipice.
Multi pacienti varstnici nu sesizeaza ca au dispnee de efort din cauza modului de
viata sedentar. In momentul cand prezinta dispnee usoara la efort, ei tind sa isi
limiteze activitatea fizica si devin din nou aparent asimptomatici.
La varstnici, tabloul clinic este adesea dominat de simptome nespecifice ca
astenie fizica, inapetenta, fatigabilitate, insomnie.
Alti pacienti varstnici prezinta simptomele tipice de insuficienta cardiaca, insa,
ca urmare a comorbiditatilor, aceste simptome sunt frecvent gresit interpretate. De
exemplu, tusea sau dispneea moderata pot fi atribuite unei boli pulmonare cronice.
Fatigabilitatea si astenia fizica pot fi interpretate ca reflectand procesul de
imbatranire.

Investigatiile initiale esentiale pentru stabilirea diagnosticului de insuficienta

cardiaca sunt ecocardiografia, electrocardiograma si teste de laborator.
Testele de laborator recomandate sunt: hemograma, glicemie, probe hepatice,
sodiul si potasiul seric, uree, creatinina, insa si TSH, avand in vedere ca o
disfunctie tiroidiana poate mima sau agrava o insuficienta cardiaca.

5
Principii de tratament

Tratamentul nonfarmacologic, dieta, măsurile educative pentru pacient şi familie,

precum şi sistemul de management al IC în general – şi în special la vârstnici – au
un rol esenţial în evoluţia pacientului vârstnic.

Tratamentul igieno-dietetic - Pacientii trebuie mentinuti pe o restrictie moderata

de sare. In insuficienta cardiaca severa se recomanda limitarea activitatii fizice, dar
la bolnavii cu insuficienta cardiaca usoara sau moderata exercitiile fizice
progresive diminua simptomele si creste capacitatea de efort.

Medicaţia clasică a IC – IECA (inhibitori ai enzimei de conversie), betablocante,

diuretice, digoxină, antagonişti de aldosteron(spironolactona) - necesită nuanţare în
administrare. Efectele benefice ale medicaţiei pot fi contrabalansate de efectele
secundare şi de modificările biologice legate de vârstă. Dozele de medicamente
necesită adaptare, deşi dozele “ţintă” sunt cele mai eficiente. Tulburările
electrolitice (hiponatremie, hipo/hiperpotasemie, hipomagnezemie), agravarea
disfunţiei renale, rezistenţa la diuretice, hipotensiunea arterială şi hiperuricemia
sunt, mai frecvent, limite ale tratamentului farmacologic.