Neurologie

SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC

Calea motorie cuprinde:- neuronul motor central - care îşi are originea în
celulele piramidale din regiunea frontală – şi
-neuronul motor periferic - al cărui corp celular se
află situat în cornul anterior al măduvei, unde face legătura cu neuronul motor
central. Neuronul motor periferic este calea motorie finală, transmiţând muşchiului
respectiv atât incitaţiile motorii ale căii piramidale, cât şi pe cele ale căii extrapiramidale.

Definitie. Ansamblul de simptome şi semne provocate de leziunea neuronului motor periferic

pe traiectul său medular, radicular sau trunchiular se numeşte sindrom de neuron motor
periferic. Sindromul apare în leziunea corpului celular sau a fibrelor acestuia.

Leziunea poate fi situată deci la nivelul:

= corpului celular (pericarion), în coarnele anterioare ale măduvei (poliomielită,
scleroză laterală amiotrofică, siringomielie), şi constă în compresiuni tumorale la
nivelul rădăcinii anterioare(radiculite),
=plexurilor nervoase (plexite)
= nervilor periferici (paralizii izolate -nevrite şi paralizii bilaterale şi simetrice -
polinevrite).
1. Lezarea pericarionului (corpul celular al neuronului motor periferic)
-Poliomielita anterioară acută sau maladia Heine Medin este o boală virală
care atinge celulele motorii din coarnele anterioare ale măduvei spinării,
manifestându-se clinic prin paralizii flaşte ale unor grupuri musculare. Survine fie sub
forma unor mici epidemii, fie în cazuri sporadice. Apare mai ales vara sau toamna,
afectând cu predilecţie copii şi tineri.
- Scleroza laterală amiotrofică(scleroza multipla) este o boală degenerativă,
care apare la vârsta adultă şi interesează celulele din coarnele anterioare ale
măduvei spinării, nucleii motori ai nervilor cranieni şi fasciculul piramidal
bilateral. Interesează atât neuronul motor central cât şi cel periferic.Etiologia este
necunoscută. Boala debutează între 20 şi 40 de ani.
Tulburările de neuron motor periferic se caracterizează prin atrofii distale
(eminenţele tenară şi hipotenară), cu aspect de"mână în gheară". Atrofiile sunt
progresive, afectând treptat antebraţul, braţul şi umărul.
Tulburările de neuron motor central se caracterizează prin paralizia spasmodică a
membrelor inferioare, cu semne piramidale: exagerarea reflexelor osteotendinoase,
semnul Babinski, mers spasmodic. In 6 - 8 luni apare paralizia flască, cu
conservarea reflexelor osteotendinoase.Prognosticul este fatal în 2 - 4 ani.
Gravitatea este în funcţie de apariţia tulburărilor bulbare, cu disartrie, disfagie şi
adesea pneumonie prin aspiraţie.Tratamentul este nespecifîc (vasodilatatoare,
măsuri de igienă etc.).
2. Lezarea rădăcinii anterioare. Aceasta produce, de asemenea, un sindrom de neuron
motor periferic (radicular). Frecvent, tulburările motorii sunt însoţite de tulburări de
sensibilitate datorite vecinătăţii rădăcinilor anterioare cu cele posterioare.
Cauzele radiculitelor sunt reprezentate de factori inflamatori (infecţii bacteriene,
virotice, îndeosebi sifilis), compresivi (neurinoame, morbul Pott, tumori ale
meningelor, ale coloanei vertebrale etc.) sau traumatici.
O formă deosebită de suferinţă radiculară este "sindromul cozii de cal". Formată
din rădăcinile lombo-sacrale L2 ~ S5, lezarea cozii de cal se caracterizează prin
paralizia flască a membrelor inferioare, cu reflexe abolite, atrofii şi tulburări de
sensibilitate, tulburări sfincteriene şi genitale.Cauzele sunt variate (hernii de disc,
tumori primitive sau metastazice, de natură infecţioasă,traumatice).
3. Lezarea plexurilor (plexite). Se caracterizează printr-un sindrom de neuron
motor periferic, la care se asociază adesea tulburări de sensibilitate. Formele
clinice depind de localizare.
In leziunea plexului cervical apar tulburări de mişcare, flexie, rotaţie, înclinare
laterală a capului şi gâtului şi tulburări respiratorii prin paralizii ale diafragmului.
In leziunea plexului brahial determină paralizii în teritoriul nervilor median, radial
sau cubital.
Afectarea plexului lombar şi a celui sacrat produce semne caracteristice suferinţei
diverselor ramuri terminale sau colaterale.
4. Leziunile nervilor periferici. Pot să fie izolate (nevrite) sau bilaterale şi
simetrice (polinevrite) sau bilaterale şi asimetrice(polineuropatii). In ambele forme
se întâlnesc atât tulburări motorii, cât şi senzitive.
 Ele se datoresc unor viroze, compresiuni (fracturi, tumori) sau unor traumatisme
ale nervilor.
Cele mai întâlnite nevrite sunt următoarele:
- Paralizia facială (afectarea celei de-a Vll-a perechi de nervi cranieni),
caracterizată prin ştergerea cutelor frunţii de partea bolnavă, imposibilitatea
închiderii complete a ochiului, deviaţia gurii spre partea sănătoasă, imposibilitatea
de a fluiera.Etiologia este variată: infecţioasă, tumorală, traumatică. Cea mai
frecventă cauză rămâne cea a frigore, virotică, cu evoluţie în general bună în urma
unui tratament cu vitamine din grupul B, vit.PP, corticoterapie, Glicocol şi ionizări
cu iodură de potasiu 1%.
-Paralizia nervului median este o paralizie a flexorilor mai ales a indexului,
mediusului şi eminenţei tenare. Se caracterizează prin deficit motor la nivelul
degetelor, în special al policelui,cât şi prin atrofia eminenţei tenare, mâna luînd
aspectul de "mână de maimuţă". Flexia indexului este imposibilă, iar a mediusului
este dificilă. Apar şi tulburări de sensibilitate (hipo- sau anesteziafeţei palmare, în
special a primelor trei degete).
- Paralizia nervului radial este o paralizie a extensorilor şi duce la aspectul de
mână "în gât lalebădă", mâna căzând în flexie pe antebraţ. Strângerea pumnului se
face în flexie palmară, extensia degetelor este dificilă, iar extensia mâinii pe
antebraţ şi suspinaţia antebraţului sunt imposibile.Tulburările de sensibilitate apar
pe faţa dorsală a mâinii, în teritoriul primelor trei degete.
Paralizia radială poate fi generată de luxaţii, fracturi, tumori, traumatisme, nevrite
toxice, compresiuni prelungite ale nervului pe faţa internă a braţului în timpul somnului
- Paralizia nervului sciatic popliteu extern duce la paralizia flexiei dorsale a
piciorului şi degetelor şi la atrofia antero-externă a gambei. Bolnavul "stepează" în
timpul mersului şi nu poate bate tactul cu laba piciorului.
Tratamentul paraliziilor nervilor este în primul rând etiologic, eventual
chiurugical sau ortopedic. Se mai recomandă vitaminele B, PP, corticoterapie,
fizioterapie.(ionizări, băi galvanice,mecanoterapie), masaje şi cultură fizică
medicală.
Polinevritele sunt afecţiuni ale nervilor periferici, bilaterale şi simetrice,
caracterizate prin tulburări motorii, senzitive şi trofice.
După etiologie se deosebesc:
= polinevritele toxice (alcoolice, saturnine, arsenicale, sulfo-carbonate,sulfamidice,
hidrazidice, streptomicinice, barbinnice),
= polinevrite infecţioase (difte-rice, tifice, exantematice,gripale, tuberculoase,
îeproase),
= polinevrite metabolice (diabetice, uremice, caşectice, neoplazice),
= polinevrite carenţiale(avitaminoză B, pelagră, beri-beri),
= polinevrite alergice etc.
 Anatomo-patologic, există leziuni la nivelul nervilor periferici.
Simptome: debutul este uneori marcat de boala cauzală. Semnele principale sunt
mai marcate la membrele inferioare bilateral, simetric, predominând la extremităţi
şi progresând către rădăcina membrelor.Semnele principale constau în:
- Tulburările de motilitate: pareze sau paralizii flaşte, de diferite intensităţi,
interesând extremităţile membrelor. Forţa musculară este foarte diminuată.
Hipotonia musculară este netă,atrofiile musculare importante. Datorită acestor
tulburări, picioarele devin balante, mersul căpătând un caracter de stepaj (piciorul
atinge solul întâi cu vârful şi apoi cu călcâiul).
- Tulburările de sensibilitate sunt, de asemenea, simetrice şi distale şi se
caracterizează prin dureri şi parestezii la extremităţile membrelor, dureri la
presiunea maselor musculare, anestezie sau hipoestezie.
- Reflexele osteotendinoase sunt diminuate şi uneori absente.
- Deseori apar tulburări vasomotorii,edeme, cianoză, alterări trofice ale
tegumentelor şi fanerelor.
Forme clinice: se descriu polinevrite mixte senzitivo-motorii (arsenicală,
alcoolică), forme motorii(saturnină, sulfamidică), forme senzitive (alcoolică).
Polinevrita alcoolică este cea mai frecventă. Boala debutează prin furnicături,
amorţeli şi dureri musculare, la extremităţile membrelor. Ulterior apare deficit
motor, sub formă de pareze sau paralizii flaşte. Mâinile cad inerte, mersul este în
stepaj, reflexele osteotendinoase sunt abolite, hipotonia musculară este marcată, iar
atrofiile apar rapid.
Polinevrita arsenicală are tot predominanţă senzitivă pentru membrele inferioare.
Această formă este foarte dureroasă. Diagnosticul se impune pe baza semnelor de
intoxicaţie arsenicală,tulburărilor gastrointestinale, striaţiilor unghiilor (dungile
Mees).
Polinevrita saturnină (intoxicaţia cronică cu plumb) prezintă tulburări motorii la
membrele superioare în teritoriul nervului radial cu importante atrofii musculare şi
cu absenţa tulburărilor de sensibilitate.
Polinevrita diabetică apare la diabeticii netrataţi timp îndelungat. Interesează în
special membrele inferioare şi se caracterizează prin absenţa reflexelor rotuliene,
tulburări de sensibilitate, tulburări vegetative (transpiraţii, tahicardie) şi leziuni
trofice.
Evoluţia polinevritelor este în general favorabilă, vindecarea producându-se în
câteva săptămâni,uneori luni, alteori chiar peste 1 an.
Polineuropatiile sunt prinderi difuze şi asimetrice ale nervilor periferici. Apar în
colagenoze difuze(periarterita nodoasă, lupusul eritematos diseminat), în tulburări
metabolice (porfirie acută intermitentă) sau vegetative.

Tratamentul urmăreşte combaterea factorului cauzal.

 In polinevrite infecţioase: antibiotice,seroterapie etc.
In intoxicaţiile cu metale grele: Dimercaptopropanol şi Edetamin etc.
Tratamentul general urmăreşte regenerarea nervilor şi înlăturarea tulburărilor
provocate de agenţii patologici.Pentru aceasta se administrează vitaminele B şi PP
în doze masive.
In cazul parezelor pronunţate ale membrelor inferioare se recomandă repaus la pat,'
masaje şi mişcări pasive.
Fizioterapia (ionizări, băi galvanice) se aplică atunci când faza acută şi durerile au
dispărut.Combaterea durerii prin analgezice şi sedative completează arsenalul
terapeutic utilizat
 NEVRALGIA SCIATICA

DEFINŢIE
Nevralgia sciatică este o algie( durere) radiculară care traduce suferinţa unei
rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriu-zis.
Ea rezultă în majoritatea cazurilor dintr-un conflict discoradicular consecutiv unei
hernii la nivelul discului intervertebral L4 -L5 sau L5 - S1.
Etiopatogenie
=Vârsta. Sciatica apare la indivizii adulţi între 25 - 50 de ani şi cu deosebire după
vârsta de 40 de ani.
=Sexul. Sciatica apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei ceea ce se poate
explica prin faptul că bărbaţii sunt mai expuşi traumatismelor şi surmenajului
funcţional al coloanei.
=Condiţiile de viaţă şi muncă. Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt
supuşi prin profesiunea lor, traumatismelor şi eforturilor

Forme clinice
a) Sciatica prin hernie discală
Este cea mai frecventă formă clinică a nevralgiei sciatice. Pentru originea discală a
acesteia pledează:
- traumatism al coloanei lombare în antecedente;
- episoade anterioare de lombalgii sau de sciatică;
- debutul brutal al sciaticii (declanşat uneori de ridicarea unei greutăţi);
- unele caractere particulare ale durerii (unilaterală, accentuată de tuse, calmată de
decubit);
- semnul "soneriei";
- efectul favorabil al repausului şi al tratamentului medical uzual.
b) Sciatica nediscală poate fi:
1. Sciatica radiculară nediscală
Mai frecvent ea poate fi produsă de:
- tumori maligne primitive şi mai ales secundare;
- mielom multiplu;
- boala HODKIN;
- morbut Pott;
- tumori benigne (neurinom);
- canal lombar strâmt;
- spondilită anchilopoetică.
Sciatica radiculară nediscală, numită şi sciatica simptomatică este adesea
hiperalgică şi se însoteşte de tulburări nevralgice obiective:
- paralizii;
- tulburări de sensibilitate;
2. Sciatica tronculară
Prin agresiuni asupra trunchiului nervos propriu-zis, poate fi de origine traumatică
(injecţie medicamentoasă prea mediană şi prea profundă, plagă prin glonţ, fractură
de bazin sau de femur) sau tumorală (tumori ale micului bazin).
3. Sciatica cordonală Este determinată de o suferinţă medulară prin atingerea căilor
senzitive; diagnosticul de sciatică cordonală este uşurat de existenţa altor semne
de atingere medulară.

Simptomatologie:
Principalul simptom este durerea lombara
Durerea iradiaza in membrul inferior pe traiectul nervului sciatic si este insotita
de parestezii si tulburari de mers.
Traiectul pe care iradiaza durerea depinde de radacina afectata:
- cand este lezata radacina L4 - durerea si scaderea sensibilitatii se instaleaza la
nivelul zonei anterolaterale a coapsei, fetei anterioare a genunchiului si fetei
anteromediale a gambei; sunt afectate extensia genunchiului, dorsoflexia piciorului
(mersul pe calcaie e dificil) si reflexul rotulian este absent
- cand este lezata radacina L5 - durerea este la nivelul fesei, fetei postero-
exterioara a coapsei, fetei anteroexterioara a gambei, fetei dorsale a piciorului-
haluce; sunt afectate extensia si abductia coapsei, flexia genunchiului, flexia
dorsala (degete si picior; haluce in special) - mersul pe calcaie este
imposibil(semnul talonului);
- cand este lezata radacina S1 - dureri pe partea posterioara a coapsei, pe
regiunea posteroinferioara a gambei, pe marginea laterala a piciorului, in talpa si
calcai; nu se pot executa flexia genunchiului si flexia plantara a piciorului - mers
pe varfuri imposibil.

Examenul clinic evidentiaza: o inclinare a trunchiului de partea opusa celei

dureroase; o stergere a lordozei lombare; o atitudine scoliotica antalgica;
contractura musculaturii paravertebrale lombosacrate unilateral.
Manevrele de elongatie ale sciaticului (Lasegue, Bragard) sunt dureroase la
diverse grade fata de planul patului.
Semnul Laseque este cel mai fidel şi mai preţios. Bolnavului, fiind culcat pe
spate, cu genunchii întinşi, i se ridică călcâiul, astfel încât să producă o flexie a
membrului inferior pe bazin. În raport în intensitatea fenomenelor inflamatoare
radiculare, durerea apare la unghiuri diferite, imediat după ridicarea călcâiului, în
formele hiperalgice, sau la un unghi de 45°, facut de coapsă pe bazin în formele
moderate. Uneori în formele de sciatică severă, chiar şi ridicarea în aceleaşi
condiţii a membrului sănătos deşteaptă durerea de partea bolnavă. Acest semn este
denumit "Laseque contralateral”
Examenul reflexelor arată anumite deosebiri. Astfel reflexele achiliene sunt
reduse sau lipsesc în sciatica cu localizareL5 – S1, în timp ce reflexele rotuliene
lipsesc în discopatiile L3 - L4. Din decubit ventral se evidentiaza “semnul
soneriei” .
Se constata hipotrofie musculara in urma unui deficit motor prelungit.

Explorari paraclinice
Examenul radiografic este deosebit de util; evidentiaza scolioza concava de
partea suferinda si ingustarea asimetrica a spatiului intervertebral, modificarile
artrozice ale articulatiilor interapofizare, prezenta osteofitelor, anomalii
congenitale ce duc la lombosciatica (sacralizarea L5; lombalizarea S1; spina
bifida)
Tomografia si RMN ofera informatii utile si superioare examenului radiografic.
Mielografia este necesara numai in cazul indicatiei pentru tratament chirurgical.
Examen de laborator (de rutină)

Principii de tratament

Repausul la pat in decubit dorsal cu perna sub genunchi este necesar pentru a
reduce lordoza lombara si a atenua conflictul discoligamentar.
Tratament medicamentos: analgetice, antiinflamatoare si decontracturante.
Fizioterapie: aplicata dupa cateva zile de repaus in perioade subacute sau
cronice; caldura are rol spasmolitic (nu se indica in perioada acuta) si
decontracturant; recele, in perioada acuta, are rol analgezic.
Electroterapia este sub forma de: galvanizari, ionizari cu xilina, novocaina,
salicilat in proportie de 2%; curenti diadinamici si interferentiali cu efect analgezic
si antiinflamator; diatermie cu unde scurte; ultrasunet; roentgenterapie - 4-6
sedinte.
Tratament chirurgical: in cazul persistentei simptomatologiei neurologice sau a
recidivelor frecvente si indelungate. Se practica discectomie sau chimionucleoliza
si decompresie prin laminectomie.
 CEFALEEA
Definitie : Cefaleea reprezinta orice durere de cap, indiferent de cauza ei.
Evolutia lor este foarte variabila, de la cateva ore la cateva zile, accesele putand sa
se repete timp de mai multi ani.

Tipuri de cefalee - Clasic, se disting trei tipuri de cefalee:

- cefaleele psihogene, foarte frecvente, sunt consecinta unei oboseli, a unor
tulburari psihologice benigne (anxietate, stres), chiar si a unei veritabile depresiuni.
Tensiunea psihica poate provoca o contractie exagerata a muschilor cefei, cu
iradierea durerii spre cap. Cefaleele psihogene sunt permanente si pot duce la o
incetinire moderata a activitatilor individului. Evolutia lor este cronica.
- migrenele afecteaza aproximativ 5-10% din populatia globului. Cauza lor
primitiva este necunoscuta, dar se stie ca are loc o constrictie urmata de o dilatare a
anumitor artere ale capului si ca exista adesea un teren familial. In general, durerea
este intensa, pulsatila, localizata la jumatate din craniu, asociata cu tulburari
digestive (senzatie de greata, voma), exacerbata de lumina, zgomot, activitate
fizica. Evolutia este cronica si paroxistica: se observa crize de frecventa foarte
variabila (de la una pe an la cateva pe luna), durand intre doua ore si cateva zile.
- cefaleele simptomatice nu constituie ele in sine o boala, dar sunt simptomul unei
afectiuni organice, in special a bolii Horton (arterita temporala), a unor afectiuni
oculare (glaucom, tulburari de vedere), otorinolaringologice (sinuzita, otita),
dentare sau reumatologice (artroza cervicala). Ele sunt uneori declansate de
hipertensiunea arteriala, intoxicatia cu carbon, unele medicamente
(vasodilatatoarele), febra. O cefalee simptomatica poate, de asemenea, sa fie
consecinta unei hemoragii meningeene, a unei meningite, a unor tumori cerebrale,
(care, stanjenind circulatia lichidului cefalorahidian, declanseaza in amonte
hipertensiune intracraniana), a unui hematom cerebral posttraumatic sau a unui
anevrism cerebral.
In caz de hipertensiune intracraniana, cefaleea predomina la sfarsitul noptii sau la
trezire.

Principii de tratament
- cand se stabileste o cauza precisa a cefaleei, tratamentul este cel al cauzei
( medicamentos sau chirurgical)
– In afara eradicarii eventualei cauze si a folosirii unor mijloace specifice
(medicamente antimigrenoase daca este vorba de o migrena), tratamentul este cel
al durerii in general; el face apel la analgezicele uzuale ca de exemplu paracetamol.
Unele masuri calmeaza uneori durerea: pacientul poate sa se intinda in pozitia
culcat, sa evite factorii agravanti (camera zgomotoasa, prost aerisita), sa-si intinda
sau sa-si maseze muschii umerilor, gatului, fetei si pielii capului si, atunci cand
este posibil, sa doarma cateva ore.