ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,FUNDENI’’

BUCUREŞTI

PROIECT DE ABSOLVIRE
Domeniu: Sănătate și Asistenţă Pedagogică

Specializare: Asistent Medical de Farmacie

Coordonatori:

Farmacist: GĂMAN MARIA MĂDĂLINA

Asistent de farmacie: ŞAMANSCHI ADELA

Absolvent:

MANTO ELENA LUMINIŢA

SESIUNEA IULIE 2019

0
 SOLUŢII INJECTABILE

CUPRINS
ARGUMENT……………………………………………………………………………………………………...3

CAPITOLUL 1: PREPARATE INJECTABILE. INJECTABILIA (F.R. X)……………………………………..4

1
1.1. Generalităţi……………………………………………………………………………………………………4

1.2. Formularea preparatelor injectabile…………………………………………………………………………..4

1.3. Avantajele preparatelor injectabile…………………………………………………………………………...8

1.4. Dezavantajele preparatelor injectabile………………………………………………………………………..9

1.5. Clasificarea soluţiilor injectabile…………………………………………………………………………....10

CAPITOLUL 2:PREPARAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE……………………………………………….12

2.1. Amenajarea spaţiului de lucru a preparatelor injectabile…………………....................................................12

2.2. Pregătirea recipientelor……………………………………………………………………………………....12

2.3. Prepararea soluţiei propriu-zisă……………………………………………………………………………....15

2.4. Filtrarea soluţiei injectabile…………………………………………………………………………………..17

2.5. Prepararea suspensiilor injectabile…………………………………………………………………………...17

2.6. Prepararea emulsiilor injectabile……………………………………………………………………………..18

2.7. Prepararea pulberilor de uz parenteral………………………………………………………………………..18

CAPITOLUL 3: ÎNFIOLAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE………………………………………………....19

3.1. Umplerea și închiderea fiolelor……………………………………………………………………………….19

3.2. Sterilizarea și metode de sterilizare…………………………………………………………………………...20

3.3. Signarea fiolelor……………………………………………………………………………………………....30

3.4. Caractere și control. Conservare……………………………………………………………………………...30

CAPITOLUL 4: MEDICAMENTE INJECTABILE………………………..........................................................32

4.1. Analgezice…………………………………………………………………....................................................32

4.2. Vitamine………………………………………………………………….......................................................33

4.3. Antiinflamatoare……………………………………………………………………………………………..36

4.4. Perfuzii…………………………………………………………………….....................................................40

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………42

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………......................................................43

ANEXE……………………………………………………………………………………………………………44

ARGUMENT

2
 Am ales să prezint această temă, deoarece îmi place să fiu de ajutor
oamenilor și așa am ajuns să lucrez în industria farmaceutică și în același timp să
fac și această școală. Am ales să lucrez în acest domeniu, deoarece este
complexitate mare, atenţie sporită și o mare responsabilitate. Mă ajută să învăţ
mereu lucruri noi și să nu fac lucruri repetitive. Efectiv îmi place și m-am
îndragostit de acest domeniu, deoarece sunt oameni competenţi, corecţi, harnici și
totodata sunt niște colegi mininaţi, care mă fac întotdeauna să ma simt ca și cum
aș fi ca într-o familie.

,,Așa cum esenţele tari se ţin în sticluţe mici, la fel și cei câţiva ml din fiolă
pot alina durerea sau chiar salva vieţi’’.

3
 CAPITOLUL 1: PREPARATE INJECTABILE. INJECTABILIA
(F.R. X)

1.1. Generalităţi

Soluţiile injectabile sunt preparate farmaceutice lichide, destinate adiministrării parenterale.

Ele pot fi: soluţii emulsii, suspensii sau pulberi sterile, divizate în fiole sau flacoane și sunt
administrate prin injectare conform (F.R.X). În grupa preparatelor administrate prin injectare
se include deci soluţii injectabile, produse uscate solubile care se dizolvă într-un vehicul
potrivit în momentul administării, suspensii injectabile, pulberi ca atare care sunt dispersate
sub formă de suspensii înaintea administrării și emulsii injectabile.

Medicamentele injectabile se numesc și preparate parenterale, denumire care derivă din

limba greacă cuvintele: par- în afara de și enteron- intestine, adică în afară de intestine.

Medicamentele injectabile sunt preparate farmaceutice introduse în terapeutică în secolul al-

XX-lea când știinţa și tehnica modernă au făcut posibilă aceasta. Punerea la punct a
procedeelor eficiente de sterilizare, descoperirea fiolelor, a seringilor cu ac au permis apariţia
acestei forme farmaceutice.

În ţara noastră medicamentele injectabile sunt oficializate pentru prima dată în anul 1925 în
F.R.IV, care prevedea serul fiziologic și serul gelatinos. Ediţiile următoare ale farmacopeei
prevăd și un capitol de generalităţi ,,Injectabilia’’, iar numărul preparatelor oficinale a crescut.
Astfel, în ediţia a-V-a figurează 17, în ediţia a-VI-A 24, în ediţia a-VII-a 31, iar în ediţia a-
VIII-a peste 60 de soluţii injectabile.

În ediţia a-IX-a a farmacopeei figurează 20 de monografii de preparate injectabile.

1.2. Formularea preparatelor injectabile

Toate substanţele medicamentoase utilizate pentru prepararea medicamentelor injectabile

care se introduc direct în circulaţia generală, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de
farmacopee sau normele în vigoare, să fie de o puritate excepţională din punct de vedere fizico-
chimic și microbiologic.

Destinate a fi introduse direct în ţesuturi și având o acţiune generală, prepararea soluţiilor

injectabile este supusă unor reguli stricte care trebuie să ducă la o toleranţă perfectă.

4
 Principalele condiţii care trebuie să le îndeplinească preparatele injectabile sunt:

1. Să nu conţină impurităţi mecanice, chimice și microbiologice dăunătoare;

2. Să fie tolerabile și acceptate de pacienţi;

3. Să aibă o stabilitate îndelungată;

4. Să fie sterile;

5. Să se folesească recipiente corespunzătoare care să asigure integritatea produselor.

La prepararea soluţiilor injectabile se folosesc substanţe medicamentoase, solvenţi și

substanţe ajutătoare.

Substanţele active și vehiculele folosite la prepararea medicamentelor injectabile trebuie să

fie dintre cele mai pure.

1. Substanţe active

Substanţele medicamentoase trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de farmacopee sau

de normele în vigoare pentru cele care nu sunt incluse în farmacopee.

Stabilitatea chimică este necesară la marea majoritate a substanţelor deoarece soluţiile

injectabile trebuie supuse sterilizării când vitezele de reacţie sunt mult accelerate.

Substanţele condiţionate sub formă de pulbere trebuie să aibe anumite caractere fizice care
să permită obţinerea rapidă a unei soluţii sau suspensii când se adaugă vehiculul în momentul
utilizării.

2.Solvenţi

Vehiculele folosite frecvent la prepararea medicamentelor injectabile sunt: apa și uleiurile

vegetale. În cazuri mai rare se folosesc amestecuri de apă, alcool și glicerină, eter amestecat cu
ulei. Pentru cazurile speciale, când substanţele se descompun sau se inactivează repede, în
vehiculele menţionate se folosesc solvenţi organici anhidri, ca etilen și propilenglicoli,
polietilenglicoli etc.

Alegerea dizolvantului se face în funcţie de solubilitatea substanţei active și efectul urmărit.

În general, un vehicul bun trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

5
 - să aibă capacitate de dizolvare;

- să asigure stabilitatea preparatului;

- să nu aibă acţiune terapeutică;

- să fie bine tolerat de ţesuturi și să nu producă reacţii locale;

- să nu reacţioneze cu substanţele active;

- să se poată steriliza fără a se descompune.

 Apa constituie din multe puncte de vedere un solvent ideal pentru soluţiile
injectabile. Soluţiile apoase sunt compatibile cu lichidele organismului și permit
obţinerea unei acţiuni rapide. În plus cele mai multe substanţe medicamentoase sunt
solubile in apă. Apa distilată folosită la prepararea medicamentelor injectabile
trebuie să fie proaspătă sau, dacă este preparată de mai multă vreme, să fie sterilizată
imediat după preparare și păstrată steril.

F.R.X precizează ca apa distilată folosită la prepararea medicamentelor injectabile să fie

proaspăt distilată și apirogenă. Calitatea apei distilate depinde de mai mulţi factori: de calitatea
apei comune, de calitatea distilatorului, de modul de colectare și de conservare. Deși apa
distilată nu este un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor, s-a semnalat, mai ales în
apa distilată veche și păstrată în condiţii necorespunzătoare, prezenţa unor specii de bacterii și
mucegaiuri. Uneori deși prin sterilizare microorganismele sunt distruse, produșii metabolici
rezultaţi din proliferarea acestora sunt factori contaminanţi.

O serie de substanţe, produse de secreţie ale metabolismului bacterian provoacă în organism

diferite reacţii patologice, dintre care cea mai caracteristică și mai netă este ridicarea
temperaturii corporale, de unde și denumirea de ,,substanţe pirogene’’. S-a stabilit că
substanţele pirogene sunt de natură polizaharidică. Sunt termorezistente și se distrug foarte
greu și numai prin căldură uscată la temperaturi foarte mari.

Pirogenele se pot distruge prin încălzire la temperaturi mari. Pentru depirogenarea sticlăriei
se recomandă o încalzire la 250° C timp de 45 de minute.

Soluţiile injectabile care se administrează în cantităţi mari și perfuziile trebuie să se prepare

numai cu apă apirogenă, deoarece efectul pirogen crește cu volumul care se administrează.

6
  Uleiurile vegetale frecvent utilizate sunt cel de floarea-soarelui, de măsline, de
sesam, de piersici, de migdale. Se folosesc ca dizolvanţi atunci când substanţa
medicamentoasă este solubilă în ulei și insolubilă în apă sau atunci când se
urmărește o rezorbţie mai lentă.

Uleiurile fixe de origine vegetală sunt metabolizate în organism spre deosebire de uleiurile
minerale, care din acest motiv nu pot fi folosite. F.R.X recomandă, pentru prepararea soluţiilor
injectabile uleioase, uleiul de floarea-soarelui menţionat sub denumirea: ,,Oleum helianthi
neutralizatum’’. După farmacopee purificarea se face prin neutralizarea acizilor grași liberi cu
carbonat de sodiu și înlăturarea săpunului format. Un alt procedeu, extragerea cu alcool, este
mai puţin indicat deoarece necesită multe spălări, ceea ce face metoda nepractică și
costisitoare. Pentru prepararea medicamentelor injectabile se folosește ulei neutralizat supus
sterilizării prin încălzire la 180°C timp de 60 minute.

 Alcoolul etilic pur proaspăt distilat și neutru, amestecat cu apă, se folosește pentru a
mării solubilitatea în apă a preparatelor digitalice. Se folosesc soluţii alcoolice în
concentraţie de: 10% pentru soluţia de lanatozid C, 40-50% pentru soluţia de
digitoxină și 70% pentru soluţia de digoxină. Se pot adăuga și mici cantităţi de
glicerină. Nu se pot administra cantităţi mari de soluţii injectabile alcoolice deoarece
sunt dureroase, producând excitarea și dilatarea vaselor.
 Alcoolul benzilic se adaugă în proporţie de 1-4% la soluţiile de moruat de sodiu și
pentru unele soluţii cu anestezici locali cu acţiune rapidă.
 Eterul pur se folosește rar pentru medicamentele injectabile din cauza acţiunii lui
proprii.
 Glicerolul asociat cu apă și alcool se folosește ca solvent sau ca stabilizant pentru
soluţiile care nu pot fi sterilizate la cald și ca agent de conservare.
 Propilenglicolul se utilizează pentru dizolvarea unor substanţe care se descompun în
mediu apos cum sunt derivaţii barbiturici.
 Polietilenglicolii cu greutatea moleculară mică sunt buni dizolvanţi și se folosesc
pentru dizolvarea substanţelor hidrolizabile în mediu apos (fenobarbital sodic).

Injecţiile intramusculare cu acești solvenţi sunt mai puţin dureroase și mai puţin toxice
decât cele cu glicerină sau alcool. Dintre solvenţii organici anhidri se mai pot menţiona
glicofurolul, dimetilacetamida, lactatul de etil.

7
  Oleatul de etil este utilizat ca înlocuitor al uleiurilor vegetale, fiind mai puţin vâscos
și mai bine tolerat decât uleiurile.

3.Substanţe ajutătoare

O mare varietate de substanţe pot fi adăugate în formulele preparatelor injectabile pentru

asigurarea stabilităţii sau eficacităţii.

Sunt incluse în această grupă toate substanţele adăugate la un preparat pentru a-i ameliora
sau menţine calitatea. Unele substanţe adăugate pot favoriza solubilizarea, cum este cazul
benzoatului de sodiu la prepararea soluţiei injectabile de cafeină și benzoat de sodiu.

Deși aceste substanţe adăugate pot împiedica apariţia unei anumite reacţii, ele pot induce în
schimb altele. Ca atare pot apare o serie de incompatibilităţi vizibile, dar și hidroliză, oxidare,
formare de complexi și alte reacţii invizibile care pot descompune sau inactiva agentul
terapeutic. Prin urmare, substanţele adăugate trebuie să fie alese cu grijă, studiind și ţinând
seama de efectul lor asupra întregii formule.

Farmacopeea precizează că soluţiile apoase injectabile care nu pot fi sterilizate în

recipientul final se prepară pe cale aseptică și pot conţine un conservant antimicrobian potrivit.

Nu se admite adaosul conservanţilor antimicrobieni în cazul preparatelor injectabile folosite

într-un volum mai mare de 10ml indiferent de modul de administrare. Conservanţii
antimicrobieni folosiţi: alcool benzilic, p-hidroxibenzoat de metil și propil, tiomersal, fenol,
nitrat de fenil-mercur etc.

1.3. Avantajele preparatelor injectabile

Medicamentele injectabile sunt foarte mult folosite, deoarece prezintă o serie de avantaje. În
principiu, o substanţă activă, ca să poată acţiona asupra organismului, trebuie să fie absorbită,
apoi dispersată prin intermediul sângelui în tot organismul. Se știe că absorbţia prin mucoasa
aparatului digestiv se face lent, iar medicamentele sunt absorbite parţial.

Avantajele formei sunt:

- dozaj exact al substanţelor medicamentoase;

- rapiditate de acţiune: efect imediat și chiar instantaneu în cazul căii intravenoase (i.v.), mai
ales în urgenţe;

8
 - modificarea timpului de acţiune a medicamentului injectat, în funcţie de calea de
administrare și de gradul de dispersie a substanţei: efect instantaneu, cu o durată de câteva
minute sau o acţiune de câteva săptămâni;

- evitarea unor efecte secundare: tulburări gastro-intestinale, care apar după administrarea
orală;

- evitarea inactivării unor substanţe de către sucurile digestive (penicilina) sau micșorarea
activitaţii (insulina);

- posibilitatea administrării unor medicamente care nu sunt absorbite în intestine (vitamina

B₁₂, heparina);

- administrarea la pacienţii în stare de inconștienţă, stare de vomă.

1.4. Dezavantajele preparatelor injectabile

Dintre dezavantajele soluţiilor injectabile se pot menţiona:

- modul de administrare este traumatizant, durere la locul de injectare, eventul iritaţii

locale;

- condiţii speciale de fabricare, tehnologie complexă și costisitoare;

- unele preparate irită anumite ţesuturi putând provoca necroză;

- administrarea necesită personal medical și trebuie efectuată în condiţii aseptice cu

instrumente sterile.

1.5. Clasificarea soluţiilor injectabile

 După locul de administrare pot fi:

- intradermice (i.d.), se aplică medicamentele mai ales în scopuri diagnostice, în cantităţi

mici (sub 1ml), seruri, vaccinuri;

- subcutanat (s.c.), se administrează soluţii și suspensii apoase. Absorbţia este destul de

rapidă. Substanţele care au greutatea moleculară sub 20.000 trec direct în sânge, iar moleculele
mai mari trec prima dată în sistemul limfatic. Soluţiile trebuie să fie izotonice, izohidrice, să nu
irite ţesuturile;

9
 - intramuscular (i.m.), se pot administra soluţii și suspensii apoase, soluţii și suspensii
uleioase, preparate vâscoase apoase. Absorbţia soluţiilor apoase este mai rapidă decât la
injecţiile subcutanate. Preparatele trebuie să corespundă credinţelor semnalate la soluţiile
subcutanate;

- intravenos (i.v.), se pot administra soluţii apoase, emulsii de tip apa în ulei ( U/A). Aceste
preparate au acţiunea cea mai rapidă. Soluţiile nu pot fi hipotonice (provoacă hemoliză);

- intracardiac;

- intraocular;

- intraarterial;

- intraarticular;

- intrarahidian sau intralombar, se folosesc mai ales pentru anestezii în caz de intervenţii
chirurgicale, când soluţia este injectată în canalul cefalorahidian;

- intrasternal;

- peridural.

 După gradul de dispersie pot fi:

- soluţii;

- suspensii;

- emulsii;

- pulberi;

- comprimate.

 După natura vehiculului pot fi:

- soluţii apoase;

- soluţii uleioase;

- soluţii în cosolvenţi;

10
- cu vehicul vâscos.

 După modul de condiţionare pot fi:

- multidoze;

- în doză unică.

 După durata de acţiune pot fi:

- cu efect rapid;

- cu acţiune prelungită.

11
 CAPITOLUL 2: PREPARAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE

2.1. Amenajarea spaţiului de lucru a preparatelor injectabile

După cum precizează F.R. X ,,la preparare se iau precauţiile necesare pentru asigurarea
stabilităţii fizico-chimice, microbiologice și biologice’’. Prin aceasta se înţelege atât
amenajarea spaţiului de lucru, cât și pregătirea recipientelor de ambalare. Pentru a evita
impurificarea cu substanţe străine sau contaminarea cu microorganisme sau sporii acestora, în
acest scop, atât unitaţile mici cât și unitaţile industriale au spaţii rezervate în mod special
pentru prepararea soluţiilor injectabile, având dimensiuni corespunzătoare cu volumul de
activitate al unităţii.

În farmaciile mici, unde nu există posibilitatea de a prepara injecţiile într-o cameră separată,
asepsia se poate asigura folosind vitrine (boxe) sterile. Acestea pot avea forme diverse, dar în
mod obișnuit au o mărime mică, în care operaţiile sunt realizate cu ajutorul mănușilor etanșe
fixate in pereţi, fie cu ajutorul unui semi-scafandru, fie cu un mecanism cu comenzi date din
exterior. În cazul, în care se lucrează în boxe sterile cu mâinile, sunt obligatorii spălarea și
dezinfecţia acestora; se utilizează apă și săpun care conţine substanţe dezinfectante, după care
se usucă în aer cald, steril și se aplică mănuși sterile. O vitrină sterilă trebuie să aibă pereţii din
sticlă sau din clorură de polivinil (P.V.C.), transparent ca să permită vizualizarea operaţiilor și
pentru protecţia operatorilor. În interiorul boxei, pe partea superioară se montează o lampă
germicidă de 15-20W. Dulapul se sterilizează prin spălare cu lichide dezinfectante și prin
punerea în funcţiune a lămpii germicide. Toate ustensilele necesare (linguri, pâlnii, cilindri
gradaţi, balanţe, baloane, flacoane etc.) în prealabil sterilizate, se păstrează în permanenţă în
acest dulap.

2.2. Pregătirea recipientelor

Cele mai potrivite recipiente pentru produsele parenterale sunt făcute din sticlă și sunt
astupate prin fuziunea sticlei sau prin aplicarea unui dop de cauciuc sau de plastic. Aceste
recipiente trebuie să asigure stabilitatea produsului până la folosire, să permită examinarea
conţinutului și să reziste la diferite manipulări.

12
 Recipientele folosite pentru medicamentele injectabile sunt:

 Recipiente din sticlă:

Fiole

Sunt recipiente de sticlă, de formă variabilă, în general cilindrică, terminate cu o prelungire

(gâtul, capilarul fiolei), la unul sau la ambele capete, care se închide prin fuziune și sudare la
flacără. În fiole se introduce o singură doză de medicament.

Conform STAS-ului 80-70 se cunosc trei tipuri de fiole:

- tip A, cu două variante: închisă și deschisă, ele prezintă formă cilindrică, cu fund plat și o
tijă mai îngustă, care se prelungește la un capăt;

- tip B, sunt tot cilindrice, dar cu fundul rotund;

- tip C, este reprezentat de fiole efilate la ambele capete și sunt indicate mai ales pentru
condiţionarea soluţiilor buvabile.

Fiolele au forme variabile și sunt prevăzute cu o prelungire efilată, care permite umplerea și
golirea. Fiolele obișnuite au o formă cilindrică, o capacitate între 1 și 20 cm³ și conţin o singură
doză de medicament.

În fiole se păstrează în condiţii sterile doza de medicament în stare de soluţie, de suspensie

sau în stare solidă.

Sticla din care se fabrică fiolele trebuie să fie de calitate bună, iar ea trebuie să fie în primul
rând neutră.

Practic, sticla este insolubilă în apă, totuși ea se descompune parţial la suprafaţă, rezultând o
alcalinitate solubilă în apă care poate produce descompunerea unor substanţe medicamentoase.

Sticla obișnuită, sticla de calitate inferioară, nu poate fi folosită, deoarece cedează

alcalinitatea chiar după spălări repetate sau prin fierbere îndelungată cu acizi.

Alcalinitatea superficială la o sticlă de calitate bună, este îndepărtată repede prin spălare cu
o soluţie de acid clorhidric 2%. Cantitatea de alcali cedată ulterior este practic fără importanţă.

Este recomandabil ca sticla pentru fiole să fie incoloră, deoarece sticlele colorate sunt de
obicei mai alcaline. Folosirea fiolelor colorate în scopul feririi medicamentului de acţiunea

13
luminii nu este întrutotul avantajoasă, deoarece toate fiolele cu soluţii injectabile sunt păstrate
în cutii, deci practice la întuneric. În plus, în recipiente incolore se poate observa mai bine
aspectul lichidului.

Capacitatea fiolelor este de 0,5; 1; 2; 5; 10; 20 și 50 ml și ea se referă la volumul de lichid

care va fi administrat. Volumul real este mai mare decât volumul declarat pe fiolă deoarece
fiolele nu se umplu până la capilar; este necesară să ramână un volum de aer, pentru dilatarea
lichidului în fiolă, în timpul sterilizării. Excesul de soluţie injectabilă este necesar și pentru a
compensa pierderile la administrare.

Pregătirea fiolelor constă în:

- tăierea fiolelor, care se poate realiza cu o pilă din oţel sau de carborund;

- spălarea fiolelor, se realizează cu apă distilată cu ajutorul unei pâlnii de separare, pusă în
legătură cu un tub de sticlă efilat sau ac de seringă;

- uscarea fiolelor, care este o operaţie necesară pentru a îndepărta urmele de apă rămase de
la spălare. Se efectuează în etuve, la temperatura de 140-160°C.

Flacoane multidoze

Aceste recipiente sunt flacoane de sticlă mici, prevăzute cu dop de cauciuc, fixat ermetic cu
ajutorul unei capsule metalice din aluminiu, care asigură și protecţia. Au capacitate de 1; 5; 20
ml, rareori de 50ml. Sunt utilizate pentru condiţionarea medicamentelor injectabile sub formă
de pulberi liofilizate (antibiotice, preparate opoterapice), comprimate pentru soluţii sau
suspensii injectabile, care se prepară ,,ex tempore’’. Flacoanele sunt pregătite ca și fiolele.

Seringi

Sunt utilizate pentru administrarea preparatelor parenterale cu volum mai mic. Seringa este
un recipient de sticlă, cilindric, gradat, pentru dozarea soluţiei, are un piston metalic, cu
ajutorul căruia se presează lichidul prin acul de seringă.

 Recipiente din plastomeri:

În această grupă amintim seringile din material plastic (in ambalaj steril), seringile și
cartușele auto-injectabile.

14
 Seringile auto-injectabile se utilizează în scopul de a facilita manipularea în momentul
injectării; ele sunt livrate în ambalaj steril, cu lichide de injectat în ambalaj etanș. Sunt livrate
cu acul fixat de seringă sau ambalat separat.

Cartușele auto-injectabile au corpul din sticlă și necesită utilizarea unui port-cartuș, pentru
injectare. Se utilizează mai ales în stomatologie.

2.3. Prepararea soluţiei propriu-zisă

Spre deosebire de celelalte preparate lichide, soluţiile sau suspensiile injectabile se prepară
la volum și nu la greutate având în vedere faptul că ele se administrează cu seringa măsurate la
volum.

Substanţele active se prelucrează sub formă de soluţii, suspensii, emulsii injectabile, sau sub
formă de pulberi care se dizolvă înainte de administrare într-un solvent steril și apirogen.

La prepararea medicamentelor injectabile se impune luarea de măsuri pentru a evita

impurificarea cu substanţe străine sau contaminarea cu microorganisme, asigurarea stabilităţii
fizico-chimice și sterilităţii.

Solvenţii folosiţi la prepararea soluţiilor injectabile trebuie să fie lipsiţi de toxicitate, să fie
bine toleraţi, să nu posede acţiune fiziologică și să asigure stabilitatea preparatelor.

Substanţele medicamentoase se cântăresc, se dizolvă sau se dispersează la rece sau la cald,

o dată cu substanţele ajutătoare, stabilizanţi, conservanţi izotonizaţi în solventul indicat și se
completează la volumul prescris (g/v).

O soluţie injectabilă va fi cu atât mai bine tolerată cu cât are pH-ul mai apropiat de
neutralitate. Dacă natura substanţei o permite soluţiile injectabile se aduc la un pH cât mai
apropiat de neutralitate. pH-ul serului sanguin în condiţii fiziologice normale este cuprins între
7,3 și 7,5. Deci, ori de câte ori este posibil, soluţiile injectabile vor fi aduse la pH-ul 7-7, 4 spre
a fi suportate cât mai bine de organism.

Soluţiile care au un pH diferit de al serului sanguin vor produce un complex de fenomene:

durere la locul injectării, coagularea albuminelor, necrozarea elementelor celulare.

Când se injectează cantităţi mici de 1-5ml, pH-ul soluţiilor injectabile poate fi neglijat,
deoarece în organism aceste cantităţi mici de soluţii sunt tamponate repede de substanţele
tampon din sânge (bicarbonaţi, fosfaţi și albumine). Această cerinţă nu poate fi totdeauna
15
îndeplinită deoarece la un pH neutru, substanţele medicamentoase sunt instabile sau insolubile.
Astfel, pH-ul 7,3 duce la precipitarea a numeroși alcaloizi din soluţii (stricnina, chinina,
papaverina, narcotina) sau provoacă alterarea (cocaină, atropină, morfină).

Pe de altă parte, soluţiile injectabile de hormoni protidici de extracte apoterapice, de

insulină, de adrenalină, necesită un pH 3,5-4 indispersabil pentru a li se asigura stabilitatea.

De aceea, neutralizarea soluţiilor injectabile trebuie examinată în funcţie de stabilitatea

substanţelor medicamentoase, de activitatea și de toleranţa acestora. pH-ul soluţiilor trebuie să
asigure stabilitatea preparatelor.

Neutralizarea soluţiilor se face adăugând bicarbonat de sodiu sau tampon fosfaţi (NaH₂PO4,
2H₂O și Na₂HPO4) în proporţii determinate. La neutralizare trebuie să se ţină seama și de
faptul că pH-ul soluţiilor poate suferi modificări după sterilizarea prin încălzire.

O altă condiţie care se cere soluţiilor injectabile ca să fie tolerate de organism este ca ele să
fie izotonice cu serul sanguin. O soluţie este izotonică cu serul sanguin atunci când are aceeași
presiune osmotică și deci aceiași concentraţiei moleculară.

Soluţiile care au același punct de congelare cu serul sanguin nu sunt totdeauna izotonice,
izotonicitatea fiind dependentă de permeabilitatea faţă de eritrocite. Membrana eritrocitelor se
comportă adesea altfel decât membranele semipermeabile. De aceea, un preparat nu poate fi
considerat izotonic decât dacă se testează într-un sistem biologic corespunzător.

Soluţiile cu concentraţia moleculară mai mică sau mai mare decât serul sanguin se numesc
hipotonice sau hipertonice.

Soluţiile hipertonice se administrează numai intravenos. Soluţiile hipotonice se izotonizează

spre a fi mai bine tolerate ori de câte ori se administrează în cantităţi de 5ml sau mai mari.
Soluţiile hipotonice prezintă inconveniente mai mari decât cele hipertonice deoarece pot
provoca hemoliză. În contact cu o astfel de soluţie, globulele roșii se umflă rapid și se sparg.
De asemenea, soluţiile hipotonice datorită presiunii osmotice provoacă după administrare
dureri de cap și vomismente. Soluţiile coloidale nu se izotonizează. Izotonizarea nu se aplică
de asemenea la soluţiile uleioase sau la soluţiile cu solvenţi anhidri.

Substanţele cu care se face izotonizarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu

reacţioneze cu substanţele active din soluţie, să nu modifice pH-ul și nici să nu influenţeze
conservarea. De obicei, izotonizarea se face cu clorură de sodiu.

16
 În practica farmaceutică se poate pune problema să se prepare o soluţie izotonică dintr-o
singură substanţă sau să se obţină o soluţie izotonică în cazul prescrierii unei asocieri de mai
multe substanţe medicamentoase.

2.4. Filtrarea soluţiei injectabile

Soluţiile injectabile trebuie să fie perfect clare, complet lipsite de impurităţi solide în
suspensie, tocmai de aceea se face operaţia de filtrare. Asemenea impurităţi pot obtura vasele
sanguine, pot provoca diferite reacţii în organism.

Filtrarea se face prin hârtie de filtru, prin vată și hârtie de filtru, prin filtre poroase de
porţelan sau de sticlă.

Filtrele de hârtie pot fi simple sau duble, cu vârful protejat ca să nu se rupă. Înainte de
filtrare se spală de 2-3 ori cu apă distilată fierbinte pentru a îndepărta scuamele.

Primele porţiuni de filtrat sunt refiltrate prin același filtru, până când soluţia trece clară. În
timpul filtrării pâlnia se acoperă cu o placă de sticlă sau cu un cristalizator, pentru a împiedica
eventuala evaporare a soluţiei, impurificarea cu praf, cu microorganisme etc.

Filtrele poroase de porţelan sau sticlă se utilizează adesea pentru filtrarea soluţiilor
injectabile. Prezintă avantajul că realizează în același timp clarificarea și sterilizarea soluţiei.
Ele reţin pirogenele și bacteriile. Soluţiile uleioase se filtrează la cald prin hârtie de filtru.

Filtrarea se consideră bună când soluţia nu mai conţine deloc impurităţi. Controlul acestor
impurităţi se face pe fond negru sau alb, la o lumină îndreptată lateral.

2.5. Prepararea suspensiilor injectabile

Prepararea suspensiilor injectabile, se prepară din substanţe active și substanţe ajutătoare

aduse la gradul de fineţe prevăzut în monografia respectivă cu sau fără agenţi de suspensie în
vehicul apos sau uleios.

La prepararea suspensiilor injectabile se va ţine cont de mărimea particulelor, pentru a

corespunde ,,probei de pasaj’’ (trecerea integral a suspensiei prin acul de seringă). Pentru
aceasta de obicei se utilizează pulberi micronizate, având diametrul particulelor până la 50μm.

Agenţii de suspensie cel mai des folosiţi sunt soluţii coloidale de carboximetilceluloză
sodică, metilceluloză, polivinilpirolidonă sau pentru soluţii uleioase stearat de aluminiu.

17
 Ca vehicul se utilizează soluţiile fiziologice de clorură de sodiu sau soluţii tampon care
conţin și substanţe antiseptice.

Suspensiile se prelucrează numai pe cale aseptică. Dacă s-ar recurge la sterilizare prin
căldură, substanţa activă s-ar dizolva parţial sau total iar prin răcire apar modificări în mărimea
particulelor.

2.6. Prepararea emulsiilor injectabile

Prepararea emulsiilor injectabile, sunt forme sterile lichide, de tipul ulei în apă (U/A),
constituite dintr-un sistem dispers, format din două faze lichide nemiscibile (o fază apoasă și
una uleioasă), realizate cu ajutorul emulgatorilor și destinate administrării pe cale intravenoasă.

Faza lipofilă este formată din uleiuri natural, semisintetice sau sintetice. Ca emulgatori se
utilizează polisorbaţi, monogliceride acetilate, gelatine etc.

În procesul tehnologic un parametru fizic foarte important, care asigură stabilitatea și

toleranţa fiziologică îl constituie mărimea particulelor lipidice, ele nu trebuie să depașească
5μm diametru, pentru a evita toate problemele de embolie pulmonară.

Sterilizarea emulsiei se efectuează prin autoclavare, la 110-120°C, 15-30 minute.

Emulsiile sunt condiţionate în recipiente siliconate, în vederea realizării unei suprafeţe

hidrofobe, în contact cu emulsia.

2.7. Prepararea pulberilor de uz parenteral

Prepararea pulberilor de uz parenteral se prepară din substanţe active împreună cu

substanţele ajutătoare, aduse la gradul de fineţe cerut se divizează în recipiente. Trebuie să se
dizolve sau să se suspende în volumul de solvent prevăzut.

Recipientele pentru pulberi trebuie să aibă capacitatea adecvată pentru a permite

omogenizarea prin agitare. Sub această formă se condiţionează antibioticele, hormonii, care se
descompun în prezenţa apei. Se introduc sub formă uscată în flacoane speciale cu gât larg.

18
 Capitolul 3: ÎNFIOLAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE

3.1. Umplerea și închiderea fiolelor

Soluţia filtrată, sau medicamentul injectabil, sub formă de suspensie, se distribuie în fiole
imediat după preparare.

Volumul de lichid care se introduce în fiole este cu puţin mai mare faţă de volumul indicat
pentru a compensa lichidul care rămâne în fiolă sau se pierde la evacuarea aerului din seringă.

Umplerea fiolelor se realizează de obicei cu aparatură specială, mașini automate cu seringi

automate cu sistem dozator care măsoară exact cantitatea de lichid în fiecare fiolă. Ele pot fi
prevăzute cu dispositive de încălzire pentru lichidele vâscoase, de agitare pentru suspensii, de
spălare a gâtului fiolei, atunci când medicamentul injectabil aderă de el, de introducerea unui
gaz inert. Închiderea la flacără se face de asemnea automat.

Substanţele solide se înfiolează în două moduri: fie sub formă de soluţii într-un solvent
organic anhidru și volatilizabil (din fiolă se volatilizează solventul, rămânând substanţa solidă),
fie direct în stare solidă introdusă în fiole cu gât larg sau în borcane sau flacoane.

Închiderea fiolelor. Înainte de închiderea fiolelor în flacără trebuie avut în vedere ca gâtul
lor să nu fie udat de soluţia injectabilă. În acest caz, gâtul fiolei se spală cu o picătură de apă
distilată sau cu un curent de vapori de apă, de la un generator de vapori.

Pe măsura umplerii fiolelor, ele se trec imediat la închidere, ferind medicamentul de

infectare cu microorganisme.

Închiderea fiolelor se face prin topirea vârfului fiolelor în flacără la temperaturi de 500-
600°.

Pentru închidere se folosesc becuri suflătoare, formate din 2 tuburi concentrice: prin cel
exterior vine gazul, iar prin cel interior aerul sau oxigenul sub presiune. Închiderea fiolelor se
face în conul caloric al flăcării, obţinut prin reglarea debitului de aer și gaz.

Când soluţiile conţin medicamente ușor alterabile și în particular sensibile la oxidare este
indispensabil ca umplerea să se facă în atmosferă de gaz inert (azot sau bioxid de carbon).
Controlul închiderii fiolelor se face prin scuturarea fiolelor pline deasupra unei hârtii de filtru.

19
 Compartimentul destinat preparării produselor, deși nu poate fi absolut aseptic, trebuie
conceput în așa fel încât să se poată asigura condiţii maxime de curăţenie. Mesele de lucru și
dulapurile sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau sticlă. Acestea vor fi astfel așezate încât să
nu lase loc pentru strângerea murdăriei. Podeaua, pereţii și plafonul trebuie să fie etanșate, fără
fisuri, goluri, cu suprafaţă continuă lucioasă pentru a putea fi spălate ușor.

3.2. Sterilizarea și metode de sterilizare

Sterilizarea este operaţia prin care se distrug sau se înlătură microorganismele și sporii lor
din preparatele medicamentoase, substanţe medicamentoase, excipienţi și diverse materiale.

În F.R.X sunt oficializate următoarele metode de sterilizare:

- Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune;

- Sterilizarea prin căldură uscată;

- Sterilizarea prin filtrare;

- Sterilizarea cu gaz.

Procedeele de sterilizare, întrebuinţate în practica farmaceutică, se pot împărţi în

următoarele grupe mari:

A). Metode fizice.

B). Metode chimice.

C). Metoda aseptică.

A. Metode fizice de sterilizare

Acestea pot fi împarţite în:

I. Metode termice

1. Sterilizarea cu vapori sub presiune;

2. Sterilizarea cu aer cald;

3. Sterilizarea prin încălziri repetate;

4. Sterilizarea prin încălzire la 100°C, 60 minute;

20
 5. Flambarea.

II. Metode netermice

1. Sterilizarea prin filtrare;

2. Sterilizarea cu ultrasunete;

3. Sterilizarea cu raze ultraviolete;

4. Sterilizarea cu radiaţii ionizante.

B. Metode chimice de sterilizare

1. Sterilizarea cu gaze;

2. Sterilizarea cu substanţe chimice.

C. Procedeul aseptic

A. Metode fizice de sterilizare

I. Metode termice

1. Sterilizarea cu vapori sub presiune

Este un procedeu de sterilizare oficializat de F.R.X. Metoda se folosește ori de câte ori este
posibil pentru preparatele apoase. Se efectuează în autoclave încălzite electric sau cu gaz, în
care aerul a fost înlocuit cu vapori de apă sub presiune. Mecanismul biologic de acţiune constă
în coagularea proteinelor, a germenilor microbieni datorită acţiunii a trei factori: forţa de
penetraţie a umidităţii și temperaturii ca urmare a presiunii la care sunt supuși vaporii de apă.
Autoclavarea este metoda cea mai sigură și cea mai folosită dintre procedeele de sterilizare.
Fazele derulării unui ciclu de sterilizare la autoclave sunt următoarele:

- Introducerea materialelor și produselor de sterilizat;

- Închiderea capacului;

- Încălzirea apei din interiorul autoclavului sau introducerea vaporilor de apă;

- Evacuarea completă a aerului din interiorul autoclavului;

- Faza de sterilizare;

21
 - Evacuarea vaporilor de apă și revenirea la presiunea atmosferică;

- Răcirea eventual a încărcăturii.

Sterilizarea pentru preparatele apoase (preparate injectabile repartizate în fiole, preparate

perfuzabile ambalate în flacoane) se efectuează, de obicei, la 121°C cel puţin 15 minute sau la
115°C cel puţin 30 minute. Timpul de sterilizare trebuie socotit din momentul când
temperatura în autoclave a ajuns la cea dorită.

Temperatura în autoclav este în raport cu presiunea vaporilor din acesta. Evacuarea aerului
din autoclav, prin robinetul respectiv, este important, deoarece prezenţa aerului provoacă în
interiorul autoclavului o presiune mai ridicată decât temperatura corespunzătoare și în
amestecul de vapori și aer microorganismele sunt mai încet distruse decât de vaporii puri. Însă
aceste teste nu dau nici o informaţie privind durata de timp cât s-a menţinut această
temperatură, de aceea în ultimul timp se preconizează tot mai frecvent folosirea indicatorilor
biologici.

2. Sterilizarea cu aer cald (prin căldură uscată)

Acest procedeu oficializat de F.R.X utilizează ca agent sterilizant oxigenul din aer, adus la o
temperatură crescută, care provoacă denaturarea proteinelor bacteriene, prin oxidare. Aerul
încălzit produce distrugerea microorganismelor, dar temperaturile eficace sunt destul de
ridicate, 140-180°C și de aceea procedeul nu poate fi aplicat decât materialelor
termorezistente, ustensile și instrumente metalice, porţelan, sticlă. De asemenea se recurge la
acest mod de sterilizare în cazul unor substanţe sau produse care sunt afectate de vapori de apă:

- unele pulberi termostabile (caolin, talc);

- uleiuri și substanţe grase.

Sterilizarea pulberilor se face în strat subţire, iar a lichidelor plasate în recipiente în cantităţi
mici. Obiectele supuse sterilizării trebuie să fie uscate. Obiectele, ustensilele și produsele
trebuie ambalate cu grijă pentru a împiedica recontaminarea la scoaterea din etuvă.

Sterilizarea cu aer cald se face în etuve. La etuvele simple circularea aerului nu este
asigurată, de aceea nu se poate obţine o egalizare a temperaturii în toată etuva, putând exista
diferenţe de 20-30°C. În etuvele cu convecţie forţată se asigură circulaţia aerului din interior
prin ventilaţie, iar diferenţele de temperatură sunt practic inexistente. Aerul este forţat să

22
tranverseze un perete cu perforaţii, presiunea creată dirijând fluxul orizontal spre peretele opus
al etuvei. Regimul este laminar și temperatura aerului este uniformă. Sterilizarea prin căldură
uscată se efectuează, de obicei, la 160°C cel puţin 3ore, la 170°C cel puţin o oră sau la 180°C
cel puţin 30 de minute (F.R.X). În industrie se utilizează tuneluri de sterilizare, la care o bandă
rulantă transportă încet materialul de sterilizat prin tunel, în care temperatura crește succesiv
până la 300°C, apoi se răcește treptat. Materialul, până când parcurge drumul de la un capăt la
cealaltă extremitate a tunelului, este perfect sterilizat.

3. Sterilizarea prin încălziri repetate (tindalizare sau sterilizare fracţionată, discontinuă).

Operaţia constă în încălzirea produselor la 70°C timp de 30-60 minute de câteva ori la
intervale de 24 ore. La prima încălzire se produce distrugerea formelor vegetative ale
microorganismelor prin faptul că membranele microorganismelor absorb apa, își modifică
permeabilitatea și, la cald, protoplasma lor este coagulată. Dar sporii nu sunt afectaţi. În cele
24 ore care urmează o parte din spori se dezvoltă și ajung la maturitate care sunt distruși la a
doua încălzire. Pentru siguranţă se fac 3-4 încălziri. În perioadele de repaus, preparatele se
menţin la 30°C sau la temperatura camerei. Operaţia este discontinuă și durează mult timp.
Această metodă nu duce la o sterilizare eficace, de aceea unele farmacopei cer ca produsele să
fie etichetate cu menţiunea ,,sterilizat prin încălzire fracţionată’’. Metoda nu este sigură pentru
că unele microorganisme nu sunt distruse la 70°C, iar germinarea sporilor poate fi oprită de
prezenţa unor substanţe medicamentoase. De aceea tindalizarea se aplică numai când nu se
poate folosi o metodă mai eficace și anume în cazul substanţelor termolabile. Pentru mai multă
siguranţă metoda este asociată cu filtrarea sterilizantă sau cu o preparare aseptică riguroasă.

4. Sterilizarea prin încălzire la 100°C, 60 minute.

Metoda se aplică prin introducerea fiolelor sau flacoanelor în baia de apă în fierbere sau în
autoclav cu robinetul de evacuare a vaporilor deschis. Cea de a doua metodă poartă și
denumirea de sterilizarea cu vapori fluenţi. Timpul necesar este de 60 minute. Este mai
avantajoasă pentru că sterilizarea se realizează cu vapori de apă saturaţi, la presiune
atmosferică. Metoda dă rezultate satisfăcătoare mai ales dacă este precedată și de o preparare
aseptică.

5. Flambarea

Cel mai simplu procedeu de sterilizare prin căldură uscată este flambarea. Procedeul constă
în trecerea de mai multe ori prin flacăra unui bec de gaz sau a unei lămpi de spirt a obiectelor

23
de metal (platină, argint, oţel inoxidabil) sau a unor obiecte de porţelan, când
microorganismele sunt incinerate. O altă posibilitate este umectarea obiectului cu alcool, după
care se aprinde alcoolul, iar flacăra obţinută incinerează microorganismele aflate la suprafaţă.
Această metodă se poate aplica la obiecte mici cu suprafaţă netedă, spatule, mojare, pistile.

Flambarea nu duce la o sterilizare sigură, deoarece căldura acţionează numai pe suprafeţele

care vin în contact cu flacăra, pe de altă parte bacteriile arse produc impurificări, putându-se
introduce în preparate substanţe pirogene.

II. Metode netermice

1. Sterilizarea prin filtrare

Metoda, oficinală în F.R.X, se folosește în cazul soluţiilor termolabile. În vederea

îndepărtării microorganismelor, filtrarea se efectuează prin filtre bacteriologice sterile sau
prin membrane filtrante sterile respectând precauţiile impuse de acest mod de lucru. Toate
operaţiunile se efectuează în condiţii aseptice, cu ustensile, recipiente și solvenţi în prealabil
sterilizaţi.

Spre deosebire de alte metode de sterilizare, microorganismele sunt numai îndepărtate, nu și

distruse, fapt pentru care diametrul eficace al porilor trebuie să fie de 0,22 μm, pentru a reţine
formele vegetative și sporii.

Din momentul filtrării, până la repartizarea filtratului în fiole sau flacoane și închiderea lor,
există posibilitatea ca soluţiile să fie contaminate. De aceea soluţiile nu pot fi considerate ca
absolut sterile. Se prevede ca pe eticheta acestor recipiente să se menţioneze ,,sterilizat prin
filtrare’’.

2. Sterilizarea cu ultrasunete

Ultrasunetele sunt vibraţii sonore cu frecvenţa ce depășeste 20.000 Hz. Undele ultrasonice
pot sparge membrana celulară și pot coagula conţinutul celular. În celulele mari, expuse
acţiunii ultrasunetelor, se observă o mișcare activă a conţinutului celular. Agitarea foarte vie a
conţinutului protoplasmatic intracelular duce la alterarea stării coloidale normale și la moartea
celulei bacteriene. Dezavantajul acestei metode constă în impurificarea medicamentului prin
conţinutul celular al microorganismelor, care este eliberat în soluţie. Posibilităţile de aplicare
sunt limitate, fiindcă s-au observat unele modificări ale substanţelor active în urma ultrasonării.

24
Astfel rezorcina, adrenalina, salicilatul de sodiu, novocaina se oxidează ușor, iodura de potasiu
se descompune rapid, gluconatul de calciu se precipită din soluţie.

3. Sterilizarea cu raze ultraviolete

Se cunoaște că efectul antibacterian maxim, cu efecte secundare mai reduse asupra

organismului uman, îl au razele cu lungimea de undă de 2600 Å. Însă prin sticlă pot să treacă
razele cu lungimea de undă peste 3000 Å. De aceea razele ultraviolete nu au acţiune asupra
soluţiilor condiţionate în flacoane sau fiole, având efect asupra bacteriilor numai dacă soluţiile
sunt expuse direct, în strat subţire, acţiunii razelor ultraviolete. Razele ultraviolete pot provoca
modificări în structura unor substanţe medicamentoase. Razele ultraviolete au importanţă
practică numai la sterilizarea încăperilor boxelor în care se produc preparatele sterile.

4. Sterilizarea cu radiaţii ionizante

Razele ionizante pot fi:

- raze corpusculare (electroni, pozitroni, raze α, β);

- unde electromagnetice (razele γ).

Pentru distrugerea microorganismelor se folosesc două tipuri de radiaţii:

- radiaţii catodice (care sunt electroni cu energie mare, cu masă neglijabilă);

- radiaţii γ, de natură electromagnetică, care nu posedă sarcină electrică.

Ca unitate de măsură pentru exprimarea intensităţii radiaţiilor se folosesc ,,rad’’-

ul.1rad=energia de 100 ergi absorbită de 1 gram substanţă.

Ca doză sterilizantă se indică 2,5 Mrad, care asigură o sterilizare asemănătoare cu cea
efectuată în autoclav la 120°C timp de 20 de minute.

Razele ionizante pot influenţa însă și substanţele active, fapt care limitează utilizarea lor și
impune ca de la caz la caz să se determine dacă stabilitatea medicamentului este influenţată de
doza respectivă de radiaţii.

25
 B. Metode chimice de sterilizare

1. Sterilizarea cu gaze

Este o metodă oficializată în F.R.X și se folosește pentru produsele termolabile și care sunt
compatibile cu gazul sterilizant. Cel mai folosit agent de sterilizare gazos este oxidul de etilen,
alături de care se mai pot menţiona: aldehida formică, acidul peracetic, trietilenglicolul etc.
F.R.X menţionează oxidul de etilen, care poate fi ușor lichefiat. Cu aerul dă amestecuri
explozive, dar acest dezavantaj se evită prin utilizarea amestecurilor de oxid de etilen cu dioxid
de carbon. Concentraţiile utilizate sunt 200-1.000 mg/l, la temperatură între 20-60°C. Este
favorabilă o umiditate de 30-33%, care mărește starea de hidratare a microorganismelor.
Timpul de expunere este diferit după natura materialelor. Gazul se găsește în butelii sub formă
lichefiată și este introdus în aparatul de sterilizare cu închidere etanșă, sub presiune, cu sisteme
de vid și prin valve care reglează debitul de gaz. Se lucrează cu un personal cu experienţă în
domeniul respectiv care asigură eficacitatea și securitatea operaţiunilor. Sterilizarea trebuie
urmată de o desorbţie în condiţii care permit ca gazul rezidual sau produșii de transformare ai
acestuia în produsul sterilizat să fie în concentraţie inferioară concentraţiei susceptibile de a
provoca efecte toxice în cursul folosirii produsului. Metoda se aplică în special materialelor
plastic, cauciuc, mănuși chirurgicale, seringi, vată, tifon, truse de perfuzie și perfuzii
condiţionate în pungi sau flacoane de material plastic. Pentru medicamente, metoda este
limitată datorită unor posibile reacţii de alchilare.

2. Sterilizarea cu substanţe chimice

Procedeul constă în a adăuga în medicamentul injectabil substanţe cu proprietăţi bactericide

sau bacteriostatice, care distrug, împiedică înmulţirea sau reduc vitalitatea microorganismelor.

Unele farmacopee admit adaosul de substanţe antiseptice la unele preparate injectabile (cum
sunt unele soluţii multidoze) în special la cele care nu pot fi sterilizate cu ajutorul căldurii.

Sterilizarea chimică se aplică pentru a asigura conservarea sterilă a medicamentelor

preparate aseptic.

Acţiunea bactericidă a unei substanţe depinde de natura și structura ei chimică, de mediul în

care se găsește și de rezistenţa microorganismelor. Substanţele antiseptice se mai numesc și
substanţe conservante (când sunt folosite în vederea împiedicării alterării medicamentelor), sau
substanţe dezinfectante (când sunt folosite în vederea distrugerii microorganismelor).

26
 O serie de specii bacteriene formează spori, forme rezistente la sterilizare datorită structurii
lor special care-i face mai puţin sensibili la influenţele externe.

Substanţele antibacteriene acţionează fie prin blocarea reproducerii bacteriene, blocarea

definitivă sau bactericidă, fie printr-o blocare momentană sau bacteriostază.

Agenţii chimici pot fi adsorbiţi prin fixare pe anumite locuri sau prin penetrare. Astfel
cetrimidul este adsorbit de bacterie, hexilresorcinolul și în general fenolii de ,,Escherichia
coli’’, iodul și clorhexidina de stafilococi.

Bacteriile au în mod normal o astfel de sarcină încât în condiţiile de determinare ele

migrează spre polul pozitiv.

Agenţii bacterieni pot influenţa de asemeni anumite metabolisme bacteriene. Pot acţiona
asupra constituenţilor enzimatici în general sau uneori asupra unui lanţ enzimatic specific.
Astfel derivaţii mercuriali moderni (azotatul sau acetatul de fenilmercur, mertiolaţii)
reacţionează cu enzimele care au grupări tiol formând mercaptide. Aceste grupări tiol pot fi
influenţate și prin oxidare.

Fenolul în concentraţie de 0,5-1% este folosit ca substanţă antiseptică. Se adaugă serurilor,

vaccinurilor și preparatelor opoterapice.

În locul fenolului se pot folosi metacrezolul și tricrezolul în proporţie de 0,3%,

paraclormetacrezolul 0,05-0,1%, având acţiune antiseptică mai pronunţată decât el și mai puţin
nocivă asupra organismului.

Esterii acidului paraaminohidroxibenzoic, nipaginul și nipasolul în proporţie de 0,1-0,2%,

sunt bacteriostatici, mai activi decât acidul însuși, activitatea lor crește pe măsură ce radicalul
alcoolic, cu care este esterificat, are catena mai lungă. Asocierile de nipagin și nipasol sunt mai
active decât fiecare agent luat în parte.

În general se întrebuinţează esterul etilic și propilic, care sunt neutri.

Complecșii organici ai mercurului au acţiune bactericidă și bacteriostatică.

Metilolatul de sodiu (etilmercurtiosalicilatul de sodiu) în concentraţie de 0,01g/l este un

bactericid energic, folosit din ce în ce mai mult.

27
 Merfenul (azotat de mercurifenil) și acetatul de mercurifenil sunt întrebuinţate la sterilizarea
catgutului, a colirelor etc.

Bromura de cetilpiridiniu acţionează ca bactericid în concentraţie de 1:400 000 asupra

bacteriilor grampozitive.

Acţiunea antiseptică a diferitelor substanţe crește la început în raport cu concentraţia, ca

apoi să rămână staţionară. Fenolul face excepţie, fiind mai activ în concentraţie mică decât în
concentraţie mai mare.

Antiasepticele acţionează în condiţii optime în soluţii apoase. În alcool, uleiuri, solvenţi

anhidri, microbii nu se îmbibă cu apă și antisepticul nu poate pătrunde în interiorul celulei. Așa
se explică de ce alcoolul de 50-60° are acţiune antiseptică mai mare ca cel de 95°.

C. Procedeul aseptic

Acest procedeu se recomandă pentru sterilizarea preparatelor sensibile la acţiunea căldurii și

în consecinţă, nesterilizabile printr-unul din procedeele clasice. Cum nu este posibil să se
aplice un procedeu de sterilizare la produsul finit, se preferă realizarea amestecului din
excipienţi și substanţe active sterilizate în prealabil (în măsură în care acest lucru este posibil)
și cu ustensile de asemenea sterilizate, evitându-se orice contaminare în cursul operaţiei finale
condiţionarea făcându-se în recipiente sterilizate.

Materialul trebuie să fie sterilizat în prealabil prin procedeul cel mai adecvat. În tot cursul
operaţiei se lucrează evitându-se sursele obișnuite de contaminare, știind că organismele vii se
pot găsi în aer, pe mâinile operatorului (provenind din gură sau nas, de unde și necesitatea de a
purta mască) pe recipiente etc. Se lucrează în camere sau boxe speciale. O perdea bactericidă
de raze ultraviolete pe care personalul trebuie s-o tranverseze și introducerea de aer condiţionat
și steril limitează contaminarea. De asemenea, manipularea și prepararea medicamentelor se
face protejat, în spatele unor pereţi de sticlă sau material plastic, ceea ce sporește securitatea.

Boxele sunt construite din material plastic, metal sau aliaj ușor de aluminiu și magneziu
prevăzute cu pereţi de sticlă sau plexiglas, care asigură o închidere etanșă astfel încât nu poate
avea loc o trecere a microorganismelor din spaţiul de lucru în interior.

Pe peretele din faţă sunt practicate două deschideri în care sunt montate etanș două mănuși
de cauciuc în care se introduc mâinile și astfel operaţiile necesare se efectuează în mod aseptic.
Prin partea superioară sau lateral care poate fi deschisă se introduc în boxă ustensilele necesare

28
preparării: balanţe, mojare, pâlnii, linguriţe (sterilizate în prealabil) ca și substanţele active,
excipienţii etc. Spaţiul din interiorul boxei se sterilizează cu ajutorul unei lămpi cu radiaţii
ultraviolete.

În industrie, totul se lucrează în blocuri sterile. Operatorii își spală mâinile cu o soluţie de
săpun dezinfectantă sau o soluţie de Desogen 1%. În cadrul oficinei se prepară unguente și
suspensii sterile, cât și colire sterile sau chiar soluţii injectabile.

Compartimentul aseptic presupune o serie de amenajări speciale pentru a putea fi spălat,

tratat cu antiseptici și întreţinut în condiţii de maximă curăţenie și recomandă ca echipamentul
cu care se lucrează să fie plasat în nișe aseptice.

Accesul personalului în compartimentul aseptic se face printr-un sas. Persoanele care

lucrează trebuie să poarte halate sterile, măști, bonete, mănuși de cauciuc sterile și acoperitoare
pentru picioare. Este indicat ca deplasările să fie minime, iar în timpul lucrului este interzisă
intrarea sau ieșirea din încăpere. O importanţă deosebită o are curăţirea aerului din încăpere.

În unităţile moderne un progres remarcabil a fost realizat prin crearea spaţiilor de curgere
laminară a aerului. Aceasta presupune introducerea de aer steril și filtrat, care se deplasează în
direcţii paralele cu viteză uniformă. Aerul scaldă întreaga arie de lucru de unde sunt
îndepărtate cu o eficienţă de 99% particulele mici de impurităţi înlăturându-se agenţii
contaminanţi.

Curgerea aerului poate avea loc pe direcţie orizontală sau vertical. Uneori se prepară
extemporaneu soluţii sterile, atunci când principiul activ se descompune în soluţie apoasă la
temperatura obișnuită, într-un timp mai lung sau mai scurt, așa cum se petrece în cazul
arsfenaminei, acetilcolinei, barbituricelor solubile, hormonilor gonadotropi, unele antibiotice.
Aceste produse se vor elibera în fiole uscate sterile, întovărășite de o altă fiolă care conţine
solventul sau adesea în fiole duble. Medicul prepară soluţia rapid înaintea injecţiei.

Procedeul aseptic este utilizat și la prepararea unor soluţii injectabile cum ar fi soluţiile cu:
argint coloidal, bicarbonat de sodiu, bromhidrat de homatropină sau de scopolamină, clorhidrat
de apomorfină (cu adaus de +0,05%, metabisulfit de sodiu), glicerofosfat de calciu,
hexametilenteramină, levoreină, protargol, salicilat de fizostigmină etc.

29
 3.3. Signarea fiolelor

În mod obișnuit signarea, deci marcarea fiolelor, se realizează pe fiole goale, după operaţiile
de spălare și uscare, o dată cu sterilizarea lor, pentru a se asigura condiţionarea exactă a
medicamentului și a se evita erorile. În unele cazuri, signarea recipientelor se poate efectua și
în final sau se pot aplica pe fiole etichete de hârtie. Eticheta medicamentului industrial
cuprinde: denumirea produsului injectabil, concentraţia, cantitatea (volumul în ml), modul de
administrare, întreprinderea producătoare, marca fabricii, seria și termenul de valabilitate.

Signarea se face cu diferite tipuri de mașini, cu cerneală litografică de diferite culori, în

funcţie de natura produsului sau modul de administrare:

- injecţiile intramusculare, subcutanate-culoare albastră;

- injecţii intravenoase-culoare verde;

- injecţii pentru uz veterinar-culoare neagră.

Ambalarea se face în cutii de carton de diferite mărimi, divizate în compartimente, în care

se așează fiolele.

3.4. Caractere și control. Conservare.

Deoarece formele parenterale sunt destinate să pătrundă în organism în urma lezării

barierelor protectoare (pielea și mucoasele), ele trebuie să răspundă la un mare număr de
exigenţe.

Calitatea medicamentelor injectabile se controlează după F.R.X și norme interne de

fabricaţie, prin efectuarea unor examene fizice, chimice, microbiologice și biologice.
Principalele metode de control privesc:

Aspectul:

- soluţiile injectabile trebuie să fie lipsite de particule în suspensie, se verifică în faţa unui
ecran pe jumătate alb, pe jumătate negru;

- suspensiile injectabile trebuie să fie omogene, după o atingere de 1-2 minute; ele trebuie
să corespundă probei de pasaj, prin acul de seringă numărul 16; mărimea particulei se
determină la microscop, conform monografiei ,,Suspensiones’’;

30
 - emulsiile injectabile trebuie să se menţină omogene, pe durata de valabilitate;

- pulberile pentru suspensii sau soluţii injectabile trebuie să se disperseze uniform.

Culoarea: se compară soluţia injectabilă cu etaloanele de culoare din F.R.X; pH-ul trebuie
să fie, pe cât posibil, apropiat de neutralitate; se verifică potenţiometric.

- Controlul impuritaţilor pirogene: obligatoriu pentru medicamentele care se administrează

în volume mai mari, peste 10-15ml și perfuzii, de asemenea și pentru materiile prime F.R.X
prevede o metodă clasică care se bazează pe urmărirea temperaturii rectală a iepurilor, după
administrarea intravenoasă a soluţiei de analizat pentru decelarea prezenţei unor eventuale
impurităţi cu efect hipertermizant.

- Controlul sterilităţii se efectuează pe probe prelevate din loturile de sterilizare, în condiţii

prevăzute de F.R.X.

- Uniformitatea volumului, adică volumului de soluţie (apoasă și uleioasă) ce se introduce în

fiole este prevăzut într-un tabel.

- Uniformitatea masei, controlând masa pulberilor pentru preparate injectabile, efectuând pe

10 flacoane.

Soluţiile injectabile se păstrează ferite de lumină, evitând temperaturile joase care ar putea
provoca îngheţarea soluţiilor. Această indicaţie dată de farmacopee este de mod general. Pentru
cazuri particulare se specifică la fiecare monografie recomandări corespunzătoare. La o serie
de produse se prevede menţionarea unui termen de valabilitate.

31
 CAPITOLUL 4: MEDICAMENTE INJECTABILE

4.1. Analgezice:

 Algocalmin 1g/ml, soluţie injectabilă, conţine metamizol sodic anhidru sub formă de
metamizol sodic monohidrat 1,05g și excipient, apă pentru preparate injectabile.

Indicaţii terapeutice:

- dureri acute severe posttraumatice sau postoperatorii, dureri colicative, combaterea febrei.

Contraindicaţii:

- hipersensibilitate la metamizol sau la oricare dintre componenţii produsului, sugarii cu

varsta sub 3 luni, insuficienţă cardiacă severă.

Doze și mod de administrare:  adulţii și copii cu varsta peste 15 ani doza uzuală este de 500-
1000 mg metamizol sodic (1/2-1 fiolă) intramuscular sau intravenos lent o dată pe zi.

Reacţii adverse:

- hipotensiune, urticarie insuficienţă acută etc .

 Algifen compoziţie: 5ml soluţie injectabila conţine metamizol sodic 2,5g, clorhidrat
depitofenonă 0,01g, bromometilat de fenopiramidă 0,0001 g și excipienţi: apă pentru
preparate injectabile.

Grupa farmacoterapeutică: anticolinergice sintetice în combinaţie cu analgezice.

Indicaţii terapeutice:

- în tratamentul simptomatic al sindroamelor alergice intense insoţite de spasme ale

musculaturii netede: (colica renală, colica biliară, colite, dismenoree), în migrene, în
tratamentul durerilor postoperatorii și posttraumatice.

Contraindicaţii:

- hipersensibilitate la oricare dintre componente în special la metamizol, afecţiuni hepatice,

renale, insuficienţă cardiacă, boli de sânge.

32
 Doze și mod de administrare: doza uzuală recomandată este de 1 fiola de 1-3 ori pe zi în
funcţie de intensitatea durerii. Se administrează intramuscular profound sau intravenos.

Reacţii adverse:

- agranulocitoza poate să apară indiferent de doza după prima administrare sau după

administrări repetate, pot să apară crize de astm bronșic, anghină ulcero-necrotică,
ulceraţii bucale.

 4.2. Vitamine:

 Vitamina A sau ,, Retinolum’’  intervine în reglarea mucozităţii și tegumentelor,

stimulează formarea anticorpilor .

Indicaţii:

Întârzierea creșterii la copii, dermatoze, infecţii și inflamaţii ale mucoaselor, tulburări

digestive cronice. Cecitate nocturna în ciroza biliara (50.000u./zi iniţial; întreţinere cu 5.000-
25.000u./zi).

Administrare: 1 fiolă injectabila  intramuscular pe zi .

Reacţii adverse:

- hipertensiune intracraniană și hiperostoza în supradozare, tulburări hepatice.

 Vitamina B1 (SICOVIT B1 100mg/2ml)

Compoziţie: 2ml soluţie injectabilă conţine clorhidrat de tiamină anhidră 100mg sub formă
de clorhidrat de tiamină monohidrat 105,34mg și excipienţi: clorhidrat de L-cisteină anhidră,
hidrogenocarbonat de sodiu, apă pentru preparate injectabile.

Indicaţii:

Carenţă de vitamina B1; boala beri-beri (insuficienţă cardiacă, edeme). Fenomene de

encefalopatie: sindrom Wernicke, sindrom korsakoff.

33
 Când hipresensibilitatea la tiamină sau la oricare dintre excipienţi. Nu se recomandă în
timpul sarcinii și alăptării.

Administrare: produsul se administrează intramuscular sau intravenos. Doza recomandată

este de 100-200mg/zi. In cazul administrării intravenos produsul trebuie injectat lent timp de
peste 10 minute.

Reacţii adverse:

- hipotensiune arterială tranzitorie, reacţii de hipersensibilitate cu diverse grade

de severitate, până la șocul anafilactic. Se recomandă testarea intradermică înainte de
administrarea vitaminei B1;

- Efecte asupra SNC, slăbiciune musculară, neliniște psihomotorie, greaţă;

- În administrare intramusculară : înduraţie locală.

 Vitamina B6 (SICOVIT B6 50 mg/2ml)

Compoziţie: 2ml soluţie injectabilă (1 fiolă) conţine clorhidrat de piridoxină 50mg și

excipienţi: apă pentru preparate injectabile.

Indicaţii terapeutice:

Sicovit B6 50mg/2ml este indicat în tratamentul sau profilaxia stărilor determinate de

deficitul sever de piridoxină, atunci când administrarea pe cale orală nu este posibilă:

- anemie sideroblastică;

- tulburări neurologice;

- dermatită seboreică, precum și în următoarele situaţii patologice:

 alcoolism;
 tulburări metabolice ereditare, în metabolismul aminoacizilor (homocistinuria,
hiperoxaluria primară de tip I ).

34
 De asemenea piridoxina este utilizată pentru a preveni neuropatia de tip toxic medicamentos
asociată cu tratamentul cu izoniazidă.

Contraindicaţii:

- hipersensibilitate la piridoxină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.

Tratament cu levodopă în absenţa asocierii unui inhibitor de dopadecarboxilaza.

Precauţii: Se recomandă ca tratamentul cu piridoxină (vitamina B6) să nu fie întrerupt brusc.

Se recomandă prudenţă și ajustarea dozelor în cazul utilizării altor medicamente care conţin
vitamina B6.

Sarcina și alăptarea: Datorită lipsei datelor suficiente se recomandă evitarea utilizării

Sicovit B6 50mg/2ml în timpul sarcinii. Vitamina B 6 trece în laptele matern, de aceea se
recomandă evitarea Sicovit B6 50mg/2ml în timpul alăptării.

Doze și mod de administrare: Sicovit B6 50mg/2ml se administrează intramuscular sau

intravenos. Tratamentul va fi individualizat și administrat sub supraveghere medicală.

Adulţi: Doza terapeutică recomandată este de 50mg-250mg piridoxină ( vitamina B6) (1-5

fiole Sicovit B6 50mg/2ml) zilnic, în timp de 15-20 zile. Doze zilnice crescute, de 500mg
vitamina B6 (10 fiole Sicovit B6 50mg/2ml) sunt indicate în afecţiunile hematologice și în
tulburările metabolice ereditare.

Se recomandă ca tratamentul să nu fie întrerupt brusc, pentru a evita instalarea unui sindrom
de abstinenţă.

Reacţii adverse:

- Vitamina B6 este, de regulă, bine tolerată. Administrarea unei doze crescute de vitamina
B6 timp îndelungat se poate asocia cu apariţia neuropatiei periferice severe de tip
senzorial, prin mecanism toxic. De asemenea tratamentul îndelungat dezvoltă uneori
fenomene de dependenţă (de exemplu doze zilnice de 200 de mg vitamina B 6
administrate mai mult de 30 zile), oprirea bruscă a administrării vitaminei B 6 poate
declanșa un sindrom de abstinenţă.

35
  Vitamina D

Soluţie uleioasă injectabilă /soluţie pentru uz intern (1ml soluţie uleioasă injectabilă conţine
ergocalciferol 400.000 u.i).

Indicaţii:

Preparatul este indicat în tratamentul și profilaxia rahitismului, în osteoartrite osteomalacie

și decalcifiere gravidică; în spasmofilia de tip rahitic, în fracturi  (asociat cu calciu) în
tuberculoză pulmonară, în intoxicaţii cu plumb.

Doze și mod de administrare: intramuscular profund 600.000 u.i o dată, continuând după 6

luni cu dozele recomandate pentru profilaxie.

Contraindicaţii:

-Hipercalcemie, hipercalciurie, litiază renală.

  4.3. Antiinflamatoare:

 Voltaren aparţine unui grup de medicamente numite ,,medicamente antiinflamatoare

nesteroidiene’’ (AINS), care sunt utilizate pentru tratamentul durerii și inflamaţiei.

Voltaren ameliorează simptomele inflamaţiei cum sunt tumefacţia și durerea. El nu are efect
asupra cauzelor inflamaţiei.

Voltaren - soluţie injectabilă 75mg/3ml. Substanţele active din Voltaren este diclofenacul
sodic; celelalte componente sunt: manitol, metabisulfit de sodiu (E 223),   alcool benzilic,
propilenglicol, apă pentru preparate injectabile și hidroxid de sodiu.

Soluţia injectabilă se administrează prin injectare într-un mușchi sau prin perfuzare într-
o venă, după diluţie.

Indicaţii:

- dureri acute articulare reumatismale (artrite), dureri de spate, umăr blocat, cotul de

tenismen, și alte tipuri de reumatism.

36
 - atacuri de gută;

- durerea determinată de calculi renali sau biliari;

- durere și timefacţie după intervenţie chirurgicală și traumatisme;

- crize severe de migrenă.

Nu se utilizează Voltaren soluţie injectabilă în cazul alergicilor la diclofenac; celor cu

ulcer gastric sau duodenal, copiilor și adolescenţilor cu varsta mai mică de 18 ani, în timpul
ultimelor 3 luni de sarcină deoarece acesta poate vătăma copilul nenăscut sau poate determina
probleme la naștere, în cazuri rare, produce tulburări de vedere, ameţeală sau somnolenţă (în
cazul conducătorilor auto nu trebuie să conducă sau să folosească alte utilaje).

Administrare: Soluţia injectabilă se injectează adânc intramuscular sau prin perfuzare în

venă lent. Se administrează o fiolă pe zi timp de cel mult 2 zile, în unele cazuri pot fi
administrate 2 fiole pe zi.

Reacţii adverse posibile:

- hemoragii sau vânătăi neobișnuite, febră mare sau durere în gât persistenta, reacţie
alergică cu umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, durere toracică, durere de cap
bruscă și severă, greaţă, ameţeală, convulsii, piele roșie sau vânătă, durere de stomac severă,
îngălbenirea pielii sau a ochilor (semn al hepatitei).

 Tratul  soluţie injectabilă a 30 mg/ml

Compoziţie: O fiolă (3ml soluţie injectabilă conţine diclofenac deanolat 90mg

(corespunzător la 75mg diclofenac sodic) și excipienţi: alcool benzilic, D-manitol, metabisulfit
de sodiu, pripilenglicol, hidroxid de sodiu, apă pentru preparate injectabile.

Tratul face parte din grupa  antiinflamatoare și antireumatice nesteroidiene, derivaţi ai

acidului acetic și substante înrudite.

Indicaţii terapeutice:

37
 - tratamentul reacţiilor inflamatorii dureroase datorate proceselor reumatice acute și cronice
cum sunt artrita și poliartrita de etiologie multiplă lombalgie asociată cu artroza intervertebrala,
poliartrită cronică primară, reumatism abarticular (de exemplu bursita, tendovaginita, mialgii
asociate cu miozita, periartrită scapulohumerală);

- tratamentul afecţiunilor cornice degenerative spondiloză, artroză, spondilită anchilozantă

crize de gută;

- inflamaţii și edeme post-traumatice (de exemplu leziuni dobândite în timpul practicării

sportului, extracţii dentare);

- dismenoree;

- colici biliare sau urinare.

Contraindicaţii:

- hipersensibilitate la diclofenac sau la oricare dintre excipienţii produsului, ulcer gastric și

duodenal, pacienţii cu antecedente de astm bronșic, urticarie sau rinită acută, adolescenţi și
copii cu varsta sub 12 ani, insuficienţă renală severă, ultimul trimestru de sarcină.

Doze și mod de administrare: Tratul, soluţie injectabilă este indicat în special în tratamentul

durerii acute, doza recomandată este de 90mg diclofenac deanolat  (2ml soluţie injectabilă). Nu
trebuie depașită doza zilnică maximă de 150mg diclofenac deanolat (5ml soluţie injectabilă
Tratul)

Se administrează intramuscular, profund intragluteal.

Reacţii adverse:

- tulburări gastro-intestinale, greaţă, diaree, cefalee, ameţeli, somnolenţă, eczema, erupţii

cutanate prurit, retenţie hidrosalină. Rareori pot să apară ulcer gastro-duodenal însoţit de
hemoragii severe, reacţii alergice, hepatită, hipotensiune arterial, nefrita interstiţială,
anemie hemolitică.

Reactii adverse la locul injectarii: durere, înduratie, abcese, necroze.

38
  Ketonal

     Compoziţie: fiecare fiolă (2ml) conţine 100mg de ketoprofen (se păstrează la temperaturi

sub 25° C). Ketoprofenul este un antiinflamator nesteroidian.

Indicaţii:

- Ketoprofenul este indicat pentru atenuarea unor sindroame dureroase, pentru tratamentul

simptomatic al afecţiunilor reumatice, inflamatorii, degenerative și metabolice, durerea
postoperatorie, dismenoree, artrita reumatoidală, spondiloartrită, (spondilita anchilozantă),
artrita psoriazică, gută, artroze, reumatism extraarticular, contuzii, entorse, luxaţii, dureri de
spate.

  Doze și mod de administrare: pentru administrarea intramusculară doza este de 100mg o

dată sau de 2 ori pe zi, după sfatul medicului.

Contraindicaţii:

- hipersensibilitate la ketoprofen sau la oricare dintre componentele produsului,

hipersensibilitate la AINS.

Nu se administrează copiilor și pacienţilor cu ulcer peptic activ.

Reacţii adverse:

- eczeme, urticarie, crize de astm la pacienţii cu alergie la ketoprofen sau alte AINS.
 Ketoroloc

Compoziţie: O fiolă  conţine ketoroloc tromethamina 30mg/1ml și excipienţi: clorura de

sodiu, etanol, apă pentru preparate injectabile. Se pastrează la temperatură controlată 15-30 ° C
și ferit de lumină.

Indicatii:

- Ketoroloc este indicat în tratamentul de scurtă durată al durerii acute moderate sau severe
care necesită analgezice de nivel opioid. Nu este indicat în afecţiuni dureroase cronice.

39
 Doze și mod de administrare: la adulţi soluţia injectată intramuscular sau intravenos nu
trebuie să depăseașcă 5 zile, copii nu trebuie să depăseașcă 2 zile. Trebuie administrată cea
mai redusă doză.

Reacţii adverse:

- anorexie, constipaţie, diaree, hemoragii gastro-intestinale, vărsături.

Ketorolul este un analgezic potent din clasa AINS, cu proprietăţi analgezice,

antiinflamatoare, antipiretice.

3.4. Perfuzii

Preparatele perfuzabile sunt soluţii apoase sau emulsii ulei în apă, izotonice, sterile și
apirogene, care se administrează intravenos, în volume de 100ml sau mai mari, cu ajutorul unui
dispozitiv de perfuzare.

 Avantaje

- au o aplicabilitate multiplă, și anume: înlocuiesc apa pierdută de organism, pot fi folosite

pentru alimentaţia parenterală sau ca tratament medicamentos;

- în general sunt soluţii apoase, care pot fi vehiculate ușor în aparatul circulator și asimilate
în organism;

- pot fi folosite și ca vehicule pentru dizolvarea unor substanţe medicamentoase;

- produc efect sistemic direct, introducând în circuitul sanguin concentraţii ridicate de

medicament;

- reprezintă un mijloc temporar de tratament, indispensabil pentru anumiţi bolnavi,

aplicându-se în cazul în care nu se poate folosi o altă cale de administrare a unui medicament;

- se recurge la perfuzii în mod obligatoriu pentru înlocuirea unor pierderi masive de sânge.

 Dezavantaje

- fabricare și condiţionare costisitoare;

- timp de administrare îndelungat (zile, luni);

40
 - complicaţii datorită interacţiunilor apărute la asocierea de diferite medicamente, în soluţia
perfuzabilă;

- riscul apariţiei de septicemie, infecţii fungice, hepatită, prin administrare incorectă sau
perfuzii contaminate;

- se pot produce modificări în izostructura sângelui, cu o primă consecinţă de perturbare a

constantelor fizice, fenomene secundare ca: tulburări cardiovasculare și pulmonare, sclerozarea
venelor, apariţia de tromboflebite;

- perfuziile nu pot fi aplicate decât în spital, sub strict control medical.

 Diferenţe între perfuzii și medicamente injectabile:

- perfuziile se administrează într-un volum mare (până la 1-2 litri în 24 ore) și administrarea
durează de la ½ oră până la 1-2 ore;

- perfuziile se administrează numai intravenos;

- perfuziile de multe ori nu conţin substanţe medicamentoase cu acţiune terapeutică

specifică (de exemplu: perfuziile nutritive, înlocuitoare de plasmă etc.);

- perfuziile sunt de obicei soluţii apoase (mai rar emulsii ulei în apă U/I);

- la perfuzii izotonia, izihidria, lipsa substanţelor pirogene sunt condiţii obligatorii;

- nu sunt admiși conservanţi, agenţi pentru ajustarea pH-ului și stabilizanţi la prepararea

perfuziilor.

 Clasificarea

- Perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidro-electrolitic;

- Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic;

- Perfuzii cu substanţe energetice;

- Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant;

- Perfuzii înlocuitoare de plasmă;

- Perfuzii medicamentoase;

41
 - Soluţii pentru dializă peritoneală și hemodializă.

CONCLUZII
Sănătatea este starea organismului datorită proceselor fizico-chimice ale vieții desfășurate
în mod normal . Pentru menținerea sănătății sunt necesare alimentele care sunt substanţe
care introduse în organism contribuie la creșterea celulei la menținerea ei în
stare de funcționare specifică și la furnizarea energiei necesare activității zilnice.
(proteinele au rol plastic, iar zaharurile și grăsimile, rol energetic). Când mecanismul fizico-
chimic al vieții se dereglează, apare starea anormală patologică sau boala. Aducerea
organismului la starea fiziologică normală se face administrându-se , după sfatul
medicului, medicamente.

P e nt ru pr ev en ir ea ș i tr at am e n tu l b ol il or s e ut il iz e a ză me to de ș i m ij lo ac e
variate, numite remedii, farmacia fiind cunoscută, în trecut, ca ,,stiința remediilor’’.

Remedii sunt considerate toate mijloacele capabile să acționeze favorabil organismului,

producând vindecarea sau prevenirea unei boli.

Putem concluziona că în ziua de azi, medicamentele injectabile au devenit indispensabile și

nu se mai poate concepe că pot fi înlocuite cu alte forme de condiţionare farmaceutică. Marii
producători au dezvoltat tehnologii de vârf care asigură condiţiile de sterilitate și control
necesare începand de la faza de preparare și continuând cu umplerea-închiderea, sterilizarea,
controlul optic și etichetarea precum și ambalarea.

În epoca modernă, medicamentele injectabile sunt foarte mult utilizate, deoarece prezintă
marele avantaj că substanţa activă, este absorbită si apoi dispersată prin intermediul sângelui
în tot organismul acţionând astfel foarte rapid și eficace.

42
 Pentru unele substanţe destinate preparării medicamentelor injectabile, farmacopeele
prevăd sorturi comerciale speciale, cu exigenţe deosebite, înscrise în monografii, cum este
cazul glucozei, cu menţiunea ,,pro injectione’’. De asemeni trebuie știut cu precizie că
conţinutul substanţelor active, în special, a celor a căror greutatea moleculară variază
dependent de apa de cristalizare (Ex: glucoza, sulfatul de magneziu, clorura de calciu etc.).

Toate substanţele medicamentoase utilizate pentru prepararea medicamentelor injectabile

care se introduc direct în circulaţia generală, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de
farmacopee sau normele în vigoare și să fie de o puritate excepţională din punct de vedere
fizico-chimic și microbiologic.

BIBLIOGRAFIE
1. FICA CORNELIA- Tehnică Farmaceutică pentru cadre medii, Editura Medicală,
București, 1977.
2. FICA CORNELIA- Tehnologie farmaceutică, manual pentru studenţi și asistenţi de
farmacie, Editura CAROL DAVILA, București, 2005.
3. FICA CORNELIA- Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, Editura
Medicală, București, 1983.
4. GRECU I, SĂNDULESCU R., Echivalenţa medicamentelor, Editura Dacia, Cluj, 1985.
5. MANOLESCU EM., ALBOIU M., MATEESCU I., CRUCEANU I., MARIN V.,
Produse farmaceutice folosite în practica medicală, Editura Medicală, București, 1986.
6. Anexe: https://www.google.ro/search?
q=imagini+cu+fiole+injectabile&tbm=isch&tbs=rimg:CUE-
BTIYg8QJIjhTytpQSK6MM_1wu8Qj_1RpwwJsXHs7BypVTbf8k_1Q5L_1MHIeeu3-
Q94889ExZDqiB3oWoffnD1OT2SoSCVPK2lBIrowzEVZqTm3nG9ZuKhIJ_1C7xCP
9GnDARK9bUi7rbvccqEgkmxcezsHKlVBFWak5t5xvWbioSCdt_1yT9Dkv8wEVZqT
m3nG9ZuKhIJch567f5D3jwRb0zcnvh8W-
sqEgnz0TFkOqIHehEBmWaL6DeEwioSCRah9-cPU5PZEcqvGk0pZ-
mk&tbo=u&sa=X&ved=2ahUKEwiA64mYo5TiAhXC4KQKHWSJC3UQ9C96BAgB
EBg&biw=1366&bih=599&dpr=1#imgrc=siEE1STISBPbLM:&spf=1557605165492

43
 ANEXE

Fig. 1. – Tehnica de injectare în diverse ţesuturi.

Fig. 2. – Tehnica de introducere a soluţiei în seringă.

44
Fig. 3. - Seringă

Fig. 4.- Prepararea soluţiilor injectabile, alimentarea vasului de omogenizare.

Fig. 5. – Filtrarea soluţiilor injectabile, instalaţii de filtrare industriale.

Fig. 6. - Transferul fiolelor din mașina de spălat în tunelul de sterilizare.

45
Fig. 7. - Mașină de umplut închis fiole injectabile.

Fig. 8. - Mașină de umplut închis fiole injectabile.

Fig. 9. – Bandă transport fiole către linia de umplut închis.

Fig. 10. – Sigilarea fiolelor cu flacără de gaz metan sau propan.

46
Fig. 11. - Ieșirea fiolelor din linia de umplere.

Fig. 12. – Cameră de alimentare și evacuare fiole umplute cu soluţie injectabilă.

Fig. 13. – Autoclav de sterilizare

Fig. 14. – Autclav

47
Fig. 15. – Inspecţia optică a fiolelor.

Fig. 16. –Linie de ambalare a fiolelor injectabile.

Fig. 17. –Buncăr de alimentare fiole.

Fig. 18. – Ambalarea fiolelor.

48
Fig. 19. – Fiole.

Fig. 20. – Algocalmin.

Fig. 21. – Fiolă de Algocalmin.

49
Fig. 22. – Algifen.

Fig. 23. – Vitamina B1 injectabilă.

Fig. 24. – Fiole de vitamina B6 injectabilă.

Fig. 25. – Voltaren injectabil.

50
Fig. 26. – Ketoprofen injectabil.

Fig. 27. – Ketonal injectabil.

Fig. 28. – Fiole cu diferite produse injectabile.

Fig. 29.- Fiole goale.

51
Fig. 30.- Diferite dimensiuni de fiole goale.

Fig.31. – Diferite forme de fiole pentru preparate injectabile.

Fig. 32. – Trusă pentru perfuzare.

52
Fig. 33. – Soluţie perfuzabilă de Arginină-Sorbitol.

Fig. 34. – Soluţie perfuzabilă de Metronidazole.

Fig. 35. – Soluţie perfuzabilă Dextran.

53
54
55
56
57