MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ȘCOALA POSTLICEALĂ „SF.THEODOR” CONSTANȚA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE – nivel 5
CALIFICAREA: Asistent medical de farmacie

ÎNDRUMĂTOR PROIECT :
POPA REVENA

ABSOLVENT:
FILIP (FLUTUR) SIMONA-DANIELA

CONSTANȚA
2017
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ „SF.THEODOR” CONSTANȚA

PROIECT
MACERATE, INFUZII, DECOCTURI

ÎNDRUMĂTOR PROIECT:
POPA REVENA

ABSOLVENT:
FILIP (FLUTUR) SIMONA-DANIELA

CONSTANȚA
2017
 CUPRINS

Introducere……………………………………...…………………………...……… pag. 6

Capitolul I Soluţii extractive din plante................................................................... pag. 7

1.1. Generalităţi............................................................................................................ pag. 7

1.2. Avantaje şi dezavantaje......................................................................................... pag. 7

1.3. Tipuri de preparate obţinute prin extracţie............................................................ pag. 8

1.4. Extracţia ca fenomen fizic..................................................................................... pag. 8

1.5. Factorii care influenţează procesul de extracţie.................................................... pag. 9

1.5.1. Factori care depind de produsul vegetal.................................................... pag. 9

1.5.2. Factori care depind de solvent................................................................... pag. 13

1.5.3. Factori care depind de tehnologia utilizată la extracţie............................ pag. 14

Capitolul II Soluţii extractive apoase...................................................................... pag. 16

2.1. Generalităţi........................................................................................................... pag. 16

2.2. Formularea soluţiilor extractive apoase................................................................ pag. 18

2.3. Prepararea soluţiilor extractive apoase................................................................. pag. 18

2.3.1. Macerarea.................................................................................................. pag. 18

2.3.2. Infuzarea..................................................................................................... pag. 19

2.3.3. Decocţia...................................................................................................... pag. 20

2.4. Caractere, control şi conservare............................................................................ pag. 21

Capitolul III Exemple de macerate, infuzii şi decocturi........................................ pag. 22

3.1. Macerate............................................................................................................... pag. 22

3.2. Infuzii................................................................................................................... pag. 24

3.3. Decocturi.............................................................................................................. pag. 30

Concluzii.................................................................................................................... pag. 34

Bibliografie................................................................................................................ pag. 35
 INTRODUCERE

Soluțiile extractive s-au utilizat din timpuri străvechi în perioada marilor civilizații
ale antichității: China, India și Egipt. Galenus în secolul al II-lea d.Hr. a utilizat mai multe
preparate obținute prin extracție, iar ca solvenți au fost: apa, oțetul, vinul, uleiuri vegetale,
etc. După descoperirea distilării de către
arabi și obținerea alcoolului etilic pur,
această substanță devine unul dintre
solvenții principali utilizați la extracție.
În urma progresului științelor
farmaceutice și dezvoltării chimiei sec.
XIX-XX, a scăzut interesul pentru
produsele obținute prin extracție,
inconvenientul fiind dificultatea de a
obține produse standardizate. În această perioadă pătrund masiv în terapie produsele
obținute prin sinteze chimice.
În ultimii ani se pune din nou accent important pe fitoterapie datorită mai multor
factori:
 existența unui adevărat tezaur de remedii vegetale;
 eficacitatea unui extract este mai complexă decât a componentului pur;
 efectele secundare sunt absente sau de intensitate mică;
Pentru obținerea produselor extractive de calitate trebuie să fie urmărite câteva
aspecte importante :
 asigurarea unei extracții cât mai selective;
 obținerea componentelor vegetale nemodificate în forma naturală, existentă în
plantă;
 asigurarea unei stabilități maxime a componentelor extrase pentru întreaga perioadă
de valabilitate;
 obținerea unor randamente ridicate de extracție.

6
 CAPITOLUL I
SOLUȚII EXTRACTIVE DIN PLANTE

1.1. Generalități

Soluțiile extractive din plante sunt preparate care conțin componente extrase din
produsele vegetale cu ajutorul solvenților prin metode care să asigure o extracție
corespunzătoare.

Fig. nr. I.1.

1.2. Avantaje și dezavantaje

Avantaje:
 valorificarea florei naturale existente;
 obținerea unor variate forme farmaceutice (lichide, semisolide, solide);
 obținerea și a unor forme standardizate (tincturi, extracte preparate industrial);
 produsele obținute prin extracție pot fi o formă intermediară utilizată la prepararea altor
forme farmaceutice (siropuri, soluții, pilule, drajeuri, comprimate, granule, etc);
 preparatele extractive pot servi ca sursă pentru obținerea compușilor chimici puri;
 acțiune terapeutică complexă.
Dezavantaje:
 în afară de tincturi și extracte, conținutul de principii active din soluțiile extractive nu
este exact dozat și de asemenea greu de analizat;
 extracția este îndelungată;
 soluțiile extractive apoase au stabilitate mică;
 datorită variației concentrației în principii active pot apărea fluctuații ale efectului
terapeutic.
7
1.3. Tipuri de preparate obținute prin extracție

Prin extracție se pot obține următoarele tipuri de preparate:

 soluții extractive apoase: macerate, infuzii, decocturi;
 soluții extractive alcoolice sau hidroalcoolice: tincturi;
 extracte vegetale care în funcție de consistență pot fi fluide, moi sau uscate;
 specii medicinale sau ceaiuri – sunt amestecuri de plante cu apă, preparate „ex
tempore” de către bolnav sau preparate conform prescripțiilor magistrale;
 preparate opoterapice – sunt extracte din produse biologice (organe, glande, țesuturi
animale, etc );
 digestii – sunt soluții extractive uleioase obținute prin extracția la cald;
 extracte cu alergene – sunt produse obţinute prin extracție din diferite plante, utilizate
în următoarele scopuri: diagnosticul diferitelor forme de alergii şi pentru
desensibilizare în diferite manifestări alergice minore.

Fig. nr. I.2.

1.4. Extracția ca fenomen fizic

Procesul extracției diferiților compuși din plante are loc prin două mecanisme
principale, și anume :
a) Dizolvarea directă a constituenților protoplasmatici
Acest fenomen se produce atunci când solventul vine în contact direct cu celula
sfărâmată. Cu cât gradul de mărunțire vegetală este mai mare cu atât procentul substanțelor
ajunse în contact cu solventul este mai mare.

8
 Fig. nr. I.3. Gradul de mărunţire

b) Extracția propriu-zisă
Este un proces complex și se produce prin influența solventului asupra celulelor
intacte. După uscarea produsului vegetal protoplasma pierde apă, iar o parte din substanțele
protoplasmatice precipită sub formă amorfă sau cristalină, situație în care celula pierde
capacitatea osmotică.
Prin pătrunderea solventului în interiorul celulei (proces facilitat de spațiile
intermicelare care se creează în membranele celulozice în urma uscării și contactului cu
solventul) se restabilesc o parte din condițiile inițiale. Astfel solventul dizolvă o parte din
constituenții celulari după care migrează prin membrană în spațiile interstițiale (datorită
osmozei) pe baza diferenței de concentrație a lichidelor de la cele două fețe ale
membranelor (spațiu intracelular și extracelular). Extracția are loc până când concentrațiile
soluțiilor din cele două spații devin egale.

1.5. Factorii care influențează procesul de extracție

Aceştia pot fi împărțiți în trei grupe :

 factori care depind de produsul vegetal;
 factori care depind de solvent;
 factori în care este implicată tehnologia de extracție.

1.5.1. Factori care depind de produsul vegetal

În continuare vom analiza în mod succint câțiva factori care depind de produsul
vegetal:
a) Natura produsului vegetal

9
 Calitatea substanțelor active conținute în produsul vegetal depind de foarte mulți
factori și anume: de respectarea momentului optim al recoltării, de modul în care are loc
uscarea și de condițiile în care a fost stabilizat respectiv conservat produsul vegetal.
Procesul de stabilizare urmărește în primul rând distrugerea enzimelor care ar putea
degrada în prezența apei componentele active.

Fig. nr. I.4. Recoltarea plantelor medicinale

Stabilizarea poate sa fie realizată în mai multe moduri, și anume:

 uscarea produsului vegetal (în aer liber la soare, la umbră sau în spații închise),
deoarece enzimele sunt active doar în prezența apei și în general devin inactive la
temperaturi mai mari decât +60℃;
 tratament cu vapori de alcool sau acetonă în autoclav;
 tratament cu vapori de apă sub presiune la 105°.
Produsul vegetal supus extracției trebuie să îndeplinească condițiile de calitate
stabilite de F.R. X .
Procedeul de extracție ales, va ține cont de natura produsului vegetal și a
componentelor active care urmează a fi extrase.

10
 Fig. nr. I.5. Ramă de lemn prevăzută cu tifon, recomandată pentru uscare

b) Umiditatea produsului vegetal

Chiar în urma uscării, produsele vegetale mai conțin o anumită cantitate de apă
numită umiditate reziduală.
Această umiditate este cuprinsă intre 3-15%, procent care variază în funcție de
produsul vegetal:
 rădăcină de nalbă, frunze de mentă, frunze de pătlagină 14% apă;
 frunza de digitală 3% apă;
 rădăcină de ipeca 8% apă.
Desigur procentul exact depinde de modul de uscare și conservare a produsului vegetal.

Fig. nr. I.6. Uscarea plantelor medicinale

c) Gradul de mărunțire
După cum am arătat, extracția depinde de gradul de mărunțire a produsului vegetal.
Gradul de mărunțire optim diferă în funcție de natura produsului vegetal, de compoziția
produsului vegetal și de metoda de extracție.

11
 F.R. X prevede pentru prepararea soluțiilor extractive apoase următoarele grade de
mărunțire:
 flori, frunze, ierburi şi rădăcină de nalbă mare (sita I);
 rădăcini, rizomi, scoarţe (sita II);
 fructe, seminţe (sita IV);
 produse vegetale care conţin alcaloizi şi glicozide (sita V).

Fig. nr. I.7. Gradul de mărunţire şi păstrarea plantelor medicinale

Respectarea gradului de mărunţire indicat pentru diferite categorii de produse

vegetale este foarte important deoarece, o mărunţire foarte avansată determină distrugerea
unui număr ridicat de celule şi dizolvarea unor mari cantităţi de substanţe balast (substanţe
fără eficienţă terapeutică) care vin în contact cu solventul utilizat. În general, aceste
dificultăţi apar când solventul utilizat este apa.
La extracţia produselor vegetale cu alcool sau solvenţi organici anhidri procesul
extracţiei neavând loc prin osmoză şi difuziune ci prin dizolvare simplă, fapt ce implică o
mărunţire avansată. Mărunţirea se va face cu puţin timp înaintea extracţiei.

d) Umectarea produsului vegetal

Umectarea în prealabil este utilizată la unele metode de extracţie. Prin umectare
produsul vegetal îşi măreşte volumul, solventul pătrunzând uşor prin pereţii celulei,
favorizându-se astfel osmoza. Solventul utilizat pentru umectare este: apa – pentru soluţii
extractive apoase sau amestecuri hidroalcoolice – pentru tincturi.

12
 1.5.2. Factori care depind de solvent
a) Natura solventului
Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt apa, soluţii hidroalcoolice sau soluţii
eteroalcoolice.
a1) Apa distilata sau apa demineralizată prezintă avantajul să se poată asocia cu acizi sau
baze, în scopul de a mări randamentul extracţiei. Dezavantajul apei utilizată ca solvent este
că produsele obţinute au stabilitate mică.
Soluţiile extractive apoase (macerate, infuzii, decocturi) sunt stabile 1-2 zile, iar
prelungirea valabilităţii la 1-2 săptămâni se poate realiza doar prin adaos de conservanţi.

Fig. nr. I.8. Apa distilată

a2) Alcoolul etilic

Etanolul se utilizează ca solvent în concentraţii de 20-96°, concentraţie dependentă de
natura produsului vegetal, de solubilitatea substanţei active şi de alte condiţii. Preparatele
obţinute prin extracţie cu alcool au termen de valabilitate mai mare (2-3 ani). Alcoolul, se
foloseşte pentru obţinerea tincturilor şi extractelor.

Fig. nr. I.9. Alcoolul etilic

13
b) pH-ul mediului
pH-ul influenţează randamentul extracţiei. La soluţiile apoase un pH acid este utilizat
pentru extragerea alcaloizilor, iar un pH bazic este favorabil pentru extragerea saponinelor.
Şi în cazul utilizării ca solvent a soluţiilor hidroalcoolice există un anumit pH optim pentru
extracţia diferitelor produse vegetale.

c) Raportul produs vegetal ̸ solvent

Acest raport variază în funcţie de produsul vegetal dar şi de solventul utilizat. În
general când medicul nu precizează în prescripţia magistrală cantitatea de produs vegetal
utilizat, se utilizează un procent de 6% (F.R. X).
Faţă de această regulă generală există următoarele excpţii :
 pentru flori de muşeţel, rădăcină de valeriană (odolean) şi rădăcină de ciuboţica cucului
se utilizează pentru extracţie un procent de 3% produs vegetal;
 pentru frunzele de digitală 0,5%;
 pentru rădăcină de ipeca 0,25%.
Când solventul utilizat este alcool de diferite concentraţii, raportul produs vegetal ̸
solvent, diferă în următorul mod:
 la produsele vegetale care conţin substanţe puternic active, raportul este 1 ̸ 5;
 pentru celelalte tincturi acest raport este 1 ̸ 10.

1.5.3. Factori care depind de tehnologia utilizată la extracţie

a) Agitare
Procesul de difuziune (osmoză) în stare de repaus este încetinit pe măsură ce are loc
extracţia, ajungându-se la momentul de echilibru al concentraţiilor din spaţiul intracelular
şi extracelular când difuziunea încetează. Prin agitare, acest echilibru este deranjat,
mărindu-se în acest mod viteza de extracţie. Agitarea este utilizată atât la obţinerea
soluţiilor extractive apoase cât şi a tincturilor obţinute prin macerare. Se pot utiliza metode
de agitare de la cele mai simple până la cele care produc o agitare mecanică puternică
(vibroextracţia, turboextracţia) când timpul de extracţie scade foarte mult (5-10 minute).

14
b) Durata de extracţie
F.R. X prevede pentru soluţiile extractive apoase o durată de extracţie de 30 de
minute la care se adaugă 5 minute pentru umectare în cazul infuziilor şi decocturilor.
La prepararea tincturilor timpul de extracţie este de 10 zile (extracţia prin macerare),
iar la percolare timpul extracţiei este chiar mai mare (aceasta depinzând de metoda de
percolare utilizată).

c) Temperatura
La produsele vegetale a căror principii active sunt termostabil, extracţia are loc la
cald în funcţie de produsul vegetal supus extracţiei şi anume:
c1) Pentru flori, frunze, tulpini, se aplică infuzarea care se realizează în urmatorul mod: se
adaugă apă fierbinte peste produsul vegetal umectat păstrându-se în condiţiile unor minime
pierderi de căldură timp de 30 minute. Pentru infuzare se utilizează diferite recipiente cum
ar fi: sticlă, vase emailate, porţelan;
c2) Pentru produse vegetale mai greu de epuizat (scoarţe, rădăcini, rizomi, seminţe sau
fructe de coriacee) şi care conţin principii active termostabile se aplică decocţia care se
realizează în următorul mod: peste produsul vegetal umectat se adaugă apă fierbinte,
extracţia continuându-se prin încălzirea pe baia de apă timp de 30 minute.
Ridicarea temperaturii accelerează extracţia când solventul utilizat este apa. Când solventul
utilizat este alcoolul sau eterul extracţia are loc numai la temperatura camerei.

15
 CAPITOLUL II
SOLUŢII EXTRACTIVE APOASE

2.1. Generalităţi

Soluţiile extractive apoase sunt preparate farmaceutice lichide obţinute prin

macerarea, infuzarea sau decocţia produselor vegetale cu apă, obţinându-se: macerate,
infuzii sau decocturi.

Fig. nr. II.1. Soluţii extractive apoase

Pentru a obţine soluţiile extractive apoase se lucrează cu produsele vegetale uscate,

extracţia principiilor active din acestea realizându-se prin:
 dizolvare directă – are loc când vehiculul vine în contact direct cu principiile active din
celulele produsului vegetal, fragmentate în urma mărunţirii;
 extracţia propriu-zisă – se face din celulele intacte ale produsului vegetal prin proces de
difuziune; acesta continuă până la egalizarea concentraţiilor de o parte şi de alta a
membranelor celulare.
Produsul vegetal utilizat la obţinerea soluţiilor extractive apoase trebuie să
corespundă condiţiilor de calitate cerute de F.R. X şi conţinutului în principii active.
Produsele vegetale au o umiditate reziduală de care se ţine cont mai ales la prepararea
soluţiilor extractive unde ca vehicul se foloseşte alcoolul (acesta poate fi diluat).
O definiţie mai largă a produselor vegetale include în această categorie, plante sau
părţi din plante, alge, ciuperci, licheni, prezentate întregi, fragmentate sau tăiate, utilizate
ca atare sau sub formă uscată. Unele exudate naturale, care nu au suferit prelucrări
specifice sunt de asemenea considerate produse vegetale.

16
 Produsele vegetale sunt obţinute din plante de cultură sau din flora spontană. Pentru
garantarea calităţii produselor vegetale sunt esenţiale condiţii adecvate de colectare,
cultivare, recoltare, uscare, fragmentare şi stocare. Produsele vegetale folosite se identifică
prin descriere macroscopică, microscopică şi prin orice altă determinare complementară
eventual prevăzută (ex. cromatografie pe strat subţire), iar conservarea se face ferit de
lumină.
Produsele vegetale pentru ceaiuri sunt constituite exclusiv din unul sau mai multe
produse vegetale, destinate obţinerii de preparate apoase pentru uz oral prin decocţie,
infuzare sau macerare. Preparatele apoase se prepară imediat înainte de utilizare. Produsele
vegetale pentru ceaiuri sunt prezentate de obicei în vrac sau în plicuri. Ele trebuie să
corespundă prevederilor monografiilor individuale corespunzătoare din Farmacopeea
Europeană sau în absenţa acestora, prevederilor monografiei generale Produse vegetale.
Identificarea produselor vegetale prezente în produsele vegetale pentru ceaiuri, se verifică
prin examinări botanice.
Proporţia de produse vegetale prezente în produsele vegetale pentru ceaiuri, se
verifică prin metode corespunzătoare. Produsele vegetale pentru ceaiuri prezente în plicuri,
trebuie să corespundă următoarei determinări: uniformitatea masei.
Astfel:
Se determină masa medie a 20 de unităţi prelevate la întâmplare, după cum urmează:
se cântăreşte un singur plic plin cu produse vegetale pentru ceai, apoi se deschide cu grijă
fără a pierde fragmente. Plicul se goleşte complet cu ajutorul unei periuţe. Se cântăreşte
plicul gol şi se calculează masa conţinutului, prin diferenţă. Se repetă operaţia şi pentru
cele 19 plicuri rămase.
Dacă nu se justifică altfel, pentru cel mult 2 din cele 20 de mase individuale ale
conţinutului, se admit abateri de la masa medie a conţinutului ce pot depăşi valorile
abaterilor procentuale indicate în tabelul de mai jos şi nici una nu trebuie să aibă mai mult
de dublul acestei valori.

Masa medie Abateri procentuale fată de masa medie

Până la 1,5 g 15 %
Între 1,5 g şi 2,0 g inclusiv 10 %
Peste 2,0 g 7,5 %

17
2.2. Formularea soluţiilor extractive apoase

Modul de formulare a fost prezentat în subcapitolul anterior "Generalităţi". Dar în

general, cantitatea de produs vegetal utilizat pentru obţinerea soluţiilor extractive apoase
este 6 % conform F.R. X.
Excepţii fac:
 florile de muşeţel, rădăcina de valeriană şi rădăcina de ciuboţica cucului, pentru care
raportul este de 3 %,
 frunzele de digitală cu 0,5 %,
 rădăcină de ipeca cu 0,25 % .
Solventul folosit este apă distilată, de multe ori acidulată sau alcalinizată.
Pentru a favoriza extracţia din produsul vegetal :
 a saponinelor acide greu solubile, în apă se adaugă 1 g de hidrogenocarbonat de sodiu
pentru 10 g de produs vegetal;
 a alcaloizilor din produsul vegetal se foloseşte apa acidulată cu acid citric, acid
clorhidric sau cu acid tartric în părţi egale cu conţinutul în alcaloizi din produsul
vegetal, cu excepţia scoarţei de China, la care se adaugă 1,5 ml acid clorhidric pentru 1
g alcaloizi;
 a principiilor active din produsele vegetale, acestea se umectează cu apă, raportul fiind
de 3 părţi la 1 parte de produs vegetal; excepţie fac produsele vegetale care conţin
uleiuri volatile ce se umectează cu 0,5 părţi alcool diluat la 1 parte produs vegetal.
Frunzele de digitală nu se umectează, iar florile de tei se umectează cu apă.

2.3. Prepararea soluţiilor extractive apoase

2.3.1. Macerarea

Această metodă se aplică pentru extragerea substanţelor vegetale termolabile şi a

mucilagiilor (rădăcină de nalbă, seminţe de in).
Conform F.R. X macerarea se realizează în următorul mod: peste produsul vegetal
mărunţit şi spălat sub jet de apă, se adaugă cantitatea de apă prevăzută şi se păstrează la
temperatura camerei timp de 30 minute agitând de 5-6 ori, lichidul obţinut se decantează şi
se filtrează prin vată, filtratul completându-se la masa prevăzută prin spălarea reziduului cu

18
apă fără a-l presa. Dacă soluţia extractivă rezultată depăşeşte 100 g, se adaugă un amestec
de 75 mg nipagin şi 25 mg nipasol pentru fiecare 100 g soluţie rezultată.
Pentru efectuarea acestei operaţii se pot utiliza vase de sticlă (pahar Berzelius), vase
din porţelan închise cu capace potrivite sau vase din tablă smălţuite. Toate aceste vase
trebuie să aibă gâtul larg fiind acoperite în timpul operaţiei de extracţie.

Fig. nr. II.2. Macerat de Coada - Calului

2.3.2. Infuzarea

Se utilizează la extragerea componentelor active din produsele vegetale care conţin

ţesuturi friabile (flori, frunze, ierburi).
Conform F.R. X infuzarea se face în următorul mod: produsul vegetal mărunţit se
umectează în prealabil timp de 5 minute. Umectarea se face adăugând pentru fiecare gram
de produs vegetal 3 ml de apă. La produsele vegetale care conţin ulei volatil umectarea se
face cu 0,5 ml alcool diluat pentru fiecare gram de produs vegetal (excepţie făcând florile
de tei, unde umectarea se face cu apă). Florile de tei au pe lângă uleiurile volatile şi
mucilagii care precipită în prezenţa alcoolului. Frunzele de digitală nu se vor umecta, ci se
vor trata direct cu apa fierbinte pentru a evita hidroliza glicozidelor cardiotonice.
După umectare, se completează cu apă încălzită la fierbere până la masa prevăzută,
lăsându-se produsul vegetal în contact cu solventul timp de 30 de minute, în condiţiile în
care pierderile termice să fie minime, apoi, soluţia extractivă se filtrează prin vată
completându-se la masa prevăzută prin spălare cu apă sau stoarcerea reziduului.

19
 La fel ca şi la macerate când soluţia extractivă depăşeşte 100 g, pentru fiecare 100 g
soluţie extractivă se adaugă 75 mg Nipagin si 25 mg Nipasol.
Pentru prepararea infuziilor se utilizează infuzoare de porţelan cu pereţi groşi,
gradate în interior şi care asigură o răcire lentă a soluţiilor extractive.

Fig. nr. II.3. Infuzie din flori de Tei

2.3.3. Decocţia

Se foloseşte pentru extracţia principiilor active din produsele vegetale care conţin
ţesuturi lemnoase (rădăcini, rizomi, scoarţe, fructe coriacee).
Conform F.R. X decocţia se realizează în următorul mod: peste produsul vegetal
adus la gradul de mărunţire corespunzător, se adaugă 3 ml apă distilată pentru fiecare 1 g
de produs vegetal, lăsându-se în contact 5 minute pentru umectare, apoi se adaugă restul
apei încălzită până la fierbere aducându-se vasul pe baia de apă (de asemenea încălzit la
fierbere) unde se menţine timp de 30 de minute sub încălzire continuă; după extracţie
soluţia extractivă fierbinte, se filtrează prin vată completându-se la cantitatea prevăzută
prin spălare cu apă şi stoarcerea reziduului;
F.R. X prevede că atunci când cantitatea de soluţie extractivă apoasă depăşeşte 100
g, pentru a creşte conservabilitatea, se adaugă 75 mg Nipagin şi 25 mg Nipasol la fiecare
100 g de soluţie extractivă apoasă.
Pentru extracţia produselor vegetale care conţin alcaloizi, se adaugă apa acidulată cu:
acid citric, acid clorhidric sau acid tartric în părţi egale cu conţinutul de alcaloizi din
produsul vegetal luat în lucru. Excepţie de la această regulă face scoarţa de China la care se
adaugă 1,5 ml acid clorhidric pentru fiecare 1 g de alcaloizi.
Pentru produsele vegetale cu conţinut în saponine acide, greu solubile în apă, se
adaugă 1 g de bicarbonat de sodiu pentru fiecare 10 g de produs vegetal.

20
 Obţinerea soluţiilor extractive apoase se poate realiza şi prin diluarea soluţiilor
concentrate fabricate industrial când există această posibilitate.

Fig. nr. II.4. Decoct din scoarţă de Salcie

2.4. Caractere, control şi conservare

Conform F.R. X soluţiile extractive sunt lichide limpezi sau slab opalescente, cu
culoarea, mirosul şi gustul caracteristic componentelor extrase din produsul vegetal.
F.R. X prevede controlul următorilor parametri la soluţiile extractive:
 caracteristici organoleptice (prezentate anterior)
 masa totală pe recipient se determină prin cântărirea individuală a conţinutului din 10
recipiente.
Faţă de masa declarată pe recipient se admit abaterile prezentate în tabelul de mai jos:

Masă declarată pe recipient Abatere admisă

Până la 50 g ±3%
50 g până la 500 g ±2%
500 g şi mai mult de 500 g ±1%

Produsele vegetale care se folosesc pentru obţinerea soluţiilor extractive nu se

utilizează întregi, ci mărunţite, iar gradul lor de mărunţire este impus de structura ţesutului
vegetal şi de natura principiilor active conţinute.
Soluţiile extractive apoase se prepară în cantităţi mici (doar la cerere) şi se păstrează
la temperaturi între 8˚- 15˚C, ferit de lumină.
Pe eticheta preparatului se va trece pe lângă indicaţiile de administrare, data
preparării, numele preparatorului şi indicaţiile: " A se păstra la rece " şi " A se agita înainte
de utilizare ".

21
 CAPITOLUL III
EXEMPLE DE MACERATE, INFUZII ŞI DECOCTURI

3.1. Macerate

3.1.1. Maceratul de rădăcină de Nalbă Mare

Rp: Rădăcină de Nalbă mare …………………………......... 6,0 g

Apă distilată q.s. ad. ……………….……........……... 100,0 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – macerat, utilizată şi ca vehicul
pentru formule magistrale, cu administrare orală sau pe mucoase (clisme).
Consideraţii de formulare: acest produs este constituit din rădăcinile curăţate de
şuber şi de o parte din parenchimul cortical, uscate după recoltare, ale plantei Nalba-Mare
(Althaea officinalis). Rădăcina de nalba-mare conţine mucilagii 20 – 30 %, pectine 11 %,
amidon 37 %, zaharoză 10 %, o betaină, asparagină, ulei gras 2,7 % şi alteină 2 %, căreia i
se datorează coloraţia galbenă la tratarea cu alcali.
Produsul supus extracţiei se mărunţeşte pentru a trece prin sita I, deoarece o
fragmentare mai avansată ar favoriza dizolvarea unor cantităţi mai mari de amidon în
detrimentul extracţiei mucilagiilor şi a conservării. Prin procedeul de extracţie aplicat –
macerarea – se urmăreşte extracţia selectivă a mucilagiilor.
Rădăcina de alteea se prelucrează numai sub formă de macerat, indiferent cum a fost
prescrisă formula magistrală.
Timpul de extracţie la temperatura camerei se poate scurta la 10 min., dacă se
foloseşte o agitare mecanică. pH – ul influentează extracţia mucilagiilor, in sensul că, la un
pH acid, mucilagii suferă o hidroliză rapidă cu scăderea vâscozităţii, în timp ce la un pH
alcalin, vâscozitatea soluţiei creşte. De aceea, pentru extracţia mucilagiilor din rădăcina de
alteea, prin macerare, se recomandă un adaos de 0,5 g bicarbonat de sodiu la 100 g apă.
Tehnologia de preparare: fragmentele de rădăcină ( I ), plasate pe o sită sau o bucată
de tifon, se trec repede printr-un jet de apă pentru a îndepărta impurităţile de pe suprafaţă,
după care se introduc într-un pahar Berzelius, împreună cu apa distilată. Se lasă în contact
30 min. la temperatura normală, agitând de 5 – 6 ori. Lichidul se decantează şi se filtrează
prin vată. Reziduul se spală cu apă fără a presa, până la completarea apei pierdute prin
îmbibarea produsului.

22
 Condiţionare: flacoane de sticlă, bine închise.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează la temperaturi cuprinse între 0ºC
şi 8ºC.
Caracteristici şi controlul calităţii: maceratul din alteea este un lichid limpede, gălbui,
cu gust slab dulceag, mucilaginos, miros slab caracteristic şi reacţie neutră. Pentru
identificare se prevede reacţia de colorare în galben la alcalinizarea maceratului cu o
soluţie de hidroxid de sodiu.
Întrebuinţări: maceratul din rădăcină de nalbă mare are acţiune emolientă, fiind
indicat în afecţiuni catarale ale căilor respiratorii. Se foloseşte şi sub formă de clisme,
pentru acţiunea laxativă.

3.1.2. Macerat de rădăcină Nalbă Mare

Rp: Rădăcină de Nalbă mare ………………..................…………… 6/150 g

Benzoat de sodiu ..............…………….…...…...……….........…...… 3 g
Propifenazonă .................…….......…….…...…...…….………...… 0,5 g
Tinctură de Beladonă .......................……....…....…....………....…. 0,5 g
Sirop de codeină ...........……………....……...……….......………... 20 g
M. f. Solutio ; D. s. intern, câte o linguriţă de 5 ori pe zi.
Forma farmaceutică: preparat magistral, sub formă de soluţie apoasă, destinat
administrării pe cale orală.
Tehnologia de preparare: în macerat se dizolvă, prin usoară încălzire, benzoatul de
sodiu şi propifenazona. Soluţia se aduce în sticlă de expediţie de culoare brună, în care s-a
cântărit siropul şi, la sfârşit, se adaugă tinctura de beladonă, în picături.
Întrebuintări: antitusiv, emolient în stări gripale.

3.1.3. Macerat de rădăcină de Nalbă Mare

Rp: Rădăcină de Nalbă mare ....…...............……………………… 5/100 g

Benzoat de sodiu ...........……………………………………......… 1 g
Acetat de amoniu ...........……………………………………......… 1 g
Sirop simplu ...................……………………………………....… 20 g
M. f. solutio ; D. s. intern, câte 2 linguriţe de 3 ori pe zi.

23
3.2. Infuzii

3.2.1. Infuzia de flori de Tei

Rp: Flori de Tei (I) ………......……………………………....……… 6 g

Apă distilată q.s. ad. …………………………………………. 100 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – infuzie, folosită ca atare (ceai) sau ca
vehicul pentru formule magistrale de uz intern.
Consideraţii de formulare: conform Farmacopeei, produsul Tilias flos este constituit
din inflorescenţele cu sau fără bractee (organ membranos, având forma unei frunzișoare,
care se află la baza florilor; bracteele acoperă bobocul înainte de înflorire), uscate după
recoltare de la arborii Tilia tomentosa, Tilia cordata şi Tilia platyphyllos (Tiliaceae).
Florile de tei, dar mai ales bracteele, conţin un mucilag care, prin hidroliză, conduc la
acid – D – galacturonic, metilpentoză şi hexoze.
Mirosul plăcut al florilor proaspete se datorează unui alcool sescviterpenic aciclic –
farnesolul, care intră în compoziţia uleiului volatil. În florile de tei au fost identificate
flavonoide, derivând de la cvercetol (cvercitrozida, izocvercitrozida etc.) şi kemferol
(tilirozida, astragalina, kemferitrozida). Florile de tei mai conţin taninuri galice şi catehice,
fraxozida, esculozida şi tiliadina (saponină triterpenică).
Metoda de extracţie aplicată urmăreşte, în primul rând, extracţia mucilagiilor şi a
flavonoidelor. De aceea, umectarea prealabilă extracţiei se efectuează cu apă, nu cu alcool
care ar precipita mucilagiile.
Infuzarea trebuie să se efectueze în vase acoperite pentru a evita volatilizarea uleiului
volatil extras.
Industria prepară şi o apă aromatică „Aqua Tiliae Decompler” care conţine numai
uleiul volatil şi este folosită, după diluare cu apă distilată (1:10), ca vehicul cu rol
aromatizant, uşor antiseptic şi expectorant.
Tehnologia de preparare: florile de tei (I) se umectează cu 15 ml apă distilată şi se
lasă 5 min. în repaus. Se adaugă 100 g apă distilată încălzită la fierbere şi se menţin în
contact 30 min. într-un vas acoperit, după care se filtrează prin vată şi se completează la
masa prevăzută prin spălarea reziduului.
Condiţionare: în flacoane de sticlă, bine închise.

24
 Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează la temperaturi cuprinse între 0ºC
şi 8ºC.
Caracteristici: soluţie limpede, galben – verzuie, cu miros specific, gust mucilaginos,
plăcut.
Întrebuinţări: infuzia de flori de tei are acţiune calmantă bahică, diaforetică (farnesol)
şi spasmolitică (flavonoide).
Interacţiuni: infuzia preparată din flori de tei cu bractee conţine taninuri şi acestea
precipită cu antipirina.

3.2.2. Infuzia de flori de Tei

Rp: Infuzie de floare de Tei ……….....….………….…….…… 6/150 g

Benzoat de sodiu ………….....………….…….……………... 1,5 g
Soluţie de acetat de amoniu ……….....………….………...… 2,0 g
Sirop de balsam Tolu ………………............……….……… 20,0 g
Sirop de codeină …………………...…………….………… 10,0 g
M. f. solutio ; D. s. intern, câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi.
Forma farmaceutică: preparat magistral, sub formă de soluţie apoasă, destinat
administrării orale.
Tehnologia de preparare: în soluţia extractivă filtrată se dizolvă, prin uşoară agitare,
benzoatul de sodiu, se adaugă siropul de codeină şi Balsam Tolu şi, în final, se măsoară în
picături soluţia de acetat de amoniu.
Păstrare: la rece, cel mult 2 zile, fără adaos de conservant; cu 0,1 g % nipagin, soluţia
se conservă 10 zile.
Întrebuinţări: în afecţiunile aparatului respirator, sedativ, emolient, bahic şi
expectorant.

3.2.3. Infuzia de flori de Muşeţel

Rp: Flori de Muşeţel (I) ……...........……….………………………... 3 g

Apă distilată q.s. ad. ………………….……………………… 100 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – infuzie, folosită ca atare (ceai) sau ca
vehicul pentru formule magistrale cu administrare orală sau de uz extern (piele,mucoase).

25
 Consideraţii de formulare: produsul utilizat este constituit din capitulele florale
rezultate de la Matricaria chamomilla din familia Asteraceae.
Florile de muşeţel conţin:
 ulei volatil 0,25 – 1 %, sesquiterpene ciclice (camazulen, turnesol, bisabolol şi
cadinen);
 substanţe amare de natură sescviterpenică: matricina şi matricarina (proazulene);
 flavonoide, glicozide ale 7 – apigenolului, cvercetolului şi luteinei;
 cumarine: umbeliferona, herniarina;
 mucilag constituit din anhidrida acidului galacturonic legată de galactoză, glucoză,
arabinoză, xiloză, ramnoză.
La obţinerea soluţiei extractive din florile de muşeţel se ţine seama de prevederile
F.R. X, care precizează concentraţia de 3 %. În cazul când nu e prevăzută în reţetă,
utilizându-se ca procedeu de extracţie infuzarea, în variantă indicată pentru produsele ce
conţin în compoziţia lor, ca principii active, uleiurile volatile, produsul vegetal se va
umecta cu alcool diluat.
Tehnologia de preparare: 3 g produs vegetal mărunţit la gradul corespunzător sitei I
se umectează cu 1,5 ml alcool diluat şi după 5 minute se adaugă 100 g apă distilată la
fierbere. După 30 de min. se filtrează prin vată şi se completează la masa prevăzută prin
spălarea reziduului, cu apă distilată.
Condiţionare: flacoane din sticlă, bine închise.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează la temperaturi cuprinse între 0º şi
8ºC.
Caracteristici: lichid limpede, de culoare galbenă, miros specific, plăcut, gust uşor
amărui.
Întrebuinţări: preparatele din muşeţel au acţiune antiflogistică, antialergică şi
favorizantă a epitelizării datorită conţinutului în proazulenă şi azulenă. Prezintă, de
asemenea, o acţiune spasmolitică datorită bisabololului, derivaţiilor cumarinici şi flavonici.
Mucilagiile din florile de muşeţel acţionează asupra intestinului, întârziind absorbţia
şi prelungind acţiunea asupra mucoasei intestinale a medicamentelor administrate în
acelaşi timp.

26
 3.2.4. Infuzia de flori de Muşeţel

Rp: Infuzie de flori de Muşeţel ……….....................….…………… 5/250 g

Acid boric …..……….……..................…………………………….. 3 g
Tetraborat de sodiu (borax) ……….….…………………………….. 3 g
M. f. solutio ; D. s. extern.
În infuzia filtrată caldă se dizolvă acidul boric şi boraxul.
Formula magistrală se poate utiliza în comprese pentru ochi sau ca spălături vaginale.

3.2.5. Infuzia de rădăcină de Odolean (Valeriană)

Rp: Rădăcină de Valeriană (II) …............................………………... 3 g

Apă distilată q.s. ad. …………………………………………. 100 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – infuzie, utilizată ca vehicul pentru
formule magistrale.
Consideraţii de formulare: se utilizează rizomii şi rădăcinile uscate după recoltare ale
plantei Valeriana officinalis din familia Valerianaceae.
Rizomii şi rădăcinile de odolean conţin ulei volatil 0,5 – 2 % (minim 0,3 % v/m
conform F.R. X), format dintr-un amestec de mono şi sescviterpene, aciclice sau ciclice,
conţinând hidrocarburi, aldehide, cetone si alcooli esterificaţi sau cu acizi volatili,
îndeosebi din seria valerianică. Cercetări recente consideră că adevăratele principii active
ale produsului sunt valepotriaţii (esteri ai acidului valerianic cu ciclopentan – (C) –
piranul).
Obţinerea unei soluţii extractive din valeriană, care să reprezinte activitatea
produsului vegetal şi să se menţină stabilă, este încă studiată. Dificultatea constă în faptul
că, nici până în prezent, nu s-a stabilit cu certitudine componenta activă din preparatele de
valeriană. Pe rând, au fost considerate ca principii active: uleiul volatil, acidul valerianic,
valepotriaţii.
Deşi uleiul volatil nu este singura componentă activă, totuşi acesta poate da indicaţii
asupra valorii terapeutice a preparatelor. Din acest motiv, procedeele de preparare ale
soluţiei extractive apoase şi a extractului moale de valeriană sunt astfel conduse încât să se
obţină randamente crescute în uleiul volatil.
În vederea obţinerii soluţiei xtractive apoase din valeriană, produsul este extras prin
infuzare, iar umectarea prealabilă infuzării, se efectuează cu alcool diluat.

27
 Tehnologia de fabricare: 3 g de produs mărunţit la gradul corespunzător sitei II se
umectează cu 1,5 ml alcool diluat şi se lasă în repaus 5 minute, apoi se adaugă apa distilată
la fierbere. După 30 de minute se filtrează şi se completează la 100 g prin spălarea
reziduului cu apă distilată.
Condiţionare: recipiente din sticlă, bine închise.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează ferit de lumină, la temperaturi
cuprinse între 0º şi 8ºC.
Caracteristici: lichid limpede, galben – brun, cu miros specific, pH între 3,5 – 4.
Întrebuinţări: ca sedativ şi spasmolitic în hiperexcitabilitate nervoasă, diverse forme
de nevroză. Se apreciază eficacitatea terapeutică mărită a infuziei de valeriană, faţă de
tinctura şi extractul fluid realizate din acelaşi produs vegetal.
Interacţiuni: la asocierea cu luminalul sodic sau alte substanţe cu reacţie alcalină, se
recomandă neutralizarea infuziei de odolean cu bicarbonat de sodiu.

3.2.6. Infuzie de rădăcină de Valeriană

Rp: Infuzie de rădăcină de Valeriană ………………....….……… 3/100 g

Bromură de sodiu …..……………………………....….………… 2 g
Bromură de potasiu ……….……………………….…………….. 2 g
Fenobarbital sodic ………………...............…….……………... 0,2 g
Extract de Beladonă ……………...........……………….…….. 0,15 g
Sirop de coajă de portocală ………..………………….………... 20 g
M. f. solutio ; D. s. intern, câte 1 lingură de 6 ori pe zi.
Forma farmaceutică: produs magistral, sub formă de soluţie apoasă pentru
administrare orală.
Tehnologia de preparare: infuzia de rădăcină de odolean se obţine după metoda
prezentată; se tamponează aciditatea cu soluţie de bicarbonat de sodiu 1 %, adăugată în
picături, verificându-se pH-ul cu hârtie indicator.
În infuzie se dizolvă bromurile de sodiu şi potasiu şi fenobarbitalul sodic. Extractul
de beladonă se pulverizează în mojar şi se dizolvă în 10 g de infuzie care se introduce în
sticla de expediţie, amestecându-se cu restul de infuzie. În final, se adaugă siropul ca
aromatizant.
Întrebuinţări: infuzia are acţiune sedativă asupra sistemului nervos central şi asupra
miocardului; datorită fenobarbitalului sodic, are acţiune hipnotică.

28
 3.2.7. Infuzii de specii pectorale

Rp: Specii pectorale …………………………….…………... 6 g

Apă distilată q.s. ad. …………………………………. 100 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – infuzie, folosită ca atare (ceai) sau ca
vehicul pentru formule magistrale cu administrare orală.
Consideraţii de formulare: sub denumirea de specii pectorale, F.R. IX prevedea
următorul amestec de produse vegetale:
Malvae flos (I) floare de nalbă ………………….………….…. 2 g
Verbasci flos (I) floare de lumânărică ..………………………. 2 g
Anisi vulgaris fructus (III) fruct de anason ……….....….…...... 2 g
Althaeae radix (I) rădăcină de nalbă mare ..…...….................. 15 g
Liquiritiae radix (II) rădăcină de lemn dulce ..…….………… 15 g
Althaeae folium (I) frunze de nalbă …………….....………… 15 g
Aspectul de plante medicinale trebuie să fie omogen, de culoare verde – cenuşie, cu
elemente alb – gălbui şi cu rare fragmente de culoare albastră. Mirosul este caracteristic,
slab aromat, iar gustul este dulceag mucilaginos.
Principiile active care predomină în acest ceai medicinal sunt mucilagiile din florile
de nalbă şi lumânărica lupului, din rădăcina şi frunzele de alteea. Amestecul mai conţine şi
ulei volatil (fructele de anason), saponozide (rădăcina de lemn dulce) etc.
Natura principiilor active, cât şi textura produselor vegetale din speciile pectorale
impun ca metodă de extracţie infuzarea, deşi în practică majoritatea formulărilor indică
decocţia.
Tehnologia de preparare: 6 g specii pectorale se umectează cu 18 ml apă distilată.
După 5 minute se adaugă 100 g apă distilată la fierbere şi se menţine 30 de minute la
temperatura camerei. Se filtrează prin vată şi se completează la 100 g cu apă distilată, prin
spălarea reziduului.
Condiţionare: recipiente din sticlă, bine închise.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează ferit de lumină, la temperaturi
cuprinse între 0º şi 8ºC.
Caracteristici: lichid limpede, galben – brun, cu miros specific, gust dulceag, aromat,
mucilaginos.
Întrebuinţări: pentru acţiunea expectorantă, emolientă şi antiseptică, la prepararea de
formule magistrale, utilizate în stări gripale, tuse.

29
 3.2.8. Infuzii de specii pectorale

Rp: Infuzie de specii pectorale .………..……........…………… 6/120 g

Soluţie de acetat de amoniu ………...……………..…………... 4 g
Benzoat de sodiu ……….…………...……….…..…………….. 3 g
Tiocol ………..….…………………................................……... 3 g
Sirop de codeină ………..…………..…………….………….. 30 g
Sirop de balsam Tolu ………..…………….......….………….. 30 g
M. f. Solutio ; D. sintern, câte 1 lingură de 3 ori pe zi.
Reţeta se prepară astfel: în infuzia filtrată se dizolvă tiocolul şi benzoatul de sodiu, se
adaugă siropurile şi în final, soluţia de acetat de amoniu, în picături.
Se utilizează în stări gripale,tuse.

3.3. Decocturi

3.3.1. Decoctul din scoarţă de China

Rp: Scoarţă de China (V) ……....…………………………………… 5 g

Apă distilată q.s. ad. ………………………………………….. 100g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – decoct, utilizată ca vehicul pentru
formule magistrale de uz intern.
Consideraţii de formulare: produsul vegetal folosit la extracţie prin metoda decocţiei
îl constituie scoarţa trunchiurilor şi ramurilor arborilor Cinchona succirubra, calisaya şi
officinalis, familia Rubiaceae. Conţine cel puţin 6,5 % alcaloizi chinolinici.
Din cei 54 alcaloizi izolaţi din scoarţa de China, principali sunt două perechi de
steroizomeri: chinina (chinidina) şi cinconina (cinconidina). Alcaloizii se găsesc în scoarţă
ca săruri ale acidului chinic sau sub forma complecşilor chinotanici. Acidul chinotanic este
un tanin esteric care, prin flobafenizare se transformă în roşu de China. Alături de alcaloizi
se mai găsesc: chinovozida (principiu amar), sitosteroli, amidon, ulei volatil.
Fiind un produs cu alcaloizi, scoarţa de China se extrage cu apă acidulată. Cantitatea
de acid adăugată trebuie să fie satisfăcătoare pentru a realiza un pH în jur de 3, când
complecşii chinotanici se desfac şi rezultă sărurile alcaloizilor care sunt solubili în apă.

30
 Din acest motiv, F.R. X. prevede ca extracţia scoarţei de China să se facă cu 1,5 ml
acid pentru 1 g de alcaloid conţinut în produs.
Cantitatea de acid clorhidric rezultă din următorul calcul:
100 g scoarţă de China conţine …..………… 6,5 g alcaloizi
5 g .….………..………………………………….... 0,325 g
Pentru 1 g alcaloizi sunt necesare 1,5 g acid clorhidric
0,325 g ………………………….. 0,4875 g acid clorhidric.
Se vor utiliza 4,875 g acid clorhidric diluat (10%).
Filtrarea decoctului se efectuează imediat, deoarece alcaloizii, chiar sub formă de
clorhidrat, au o solubilitate mai redusă la rece. De aceea, un decoct de China preparat în
bune condiţii, poate prezenta un aspect tulbure sau chiar sediment, motiv pentru care se
impune agitarea preparatului înainte de întrebuinţare.
Tehnologia de preparare: produsul vegetal mărunţit (V) se umectează cu 15 g apă
distilată. Se omogenizează cu ajutorul unei baghete, apoi se adaugă 100 g apă distilată la
fierbere, care s-a acidulat cu 4,48 g acid clorhidric diluat; vasul se introduce în baia de apă
în fierbere şi se menţine 30 de minute. După acest timp, se filtrează fierbinte şi reziduul se
spală cu apă distilată completând la 100 g.
Condiţionare: flacoane de sticlă brune, bine închise, prevăzute cu etichetă : „A se
agita înainte de întrebuinţare!”.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează la temperaturi cuprinse între 0º şi
8ºC.
Caracteristici şi controlul calităţii: soluţie opalescentă, colorată brun – roşcat, gust
foarte amar, pH de 3,5.
Întrebuinţări: tonic amar, stimulent al poftei de mâncare prin creşterea reflexă a
secreţiilor gastrointestinale, fiind indicat pentru tratamentul inapetenţei la lipopeptici,
convalescenţi.

3.3.2. Decoct din scoarţă de China

Rp: Decoct din scoarţă de China ……………………………… 5/100 g

Glicerofosfat de calciu …………………….........…………… 2,5 g
Tinctură de Ghinţură ……………………….......……………… 5 g
Sirop simplu ……………………………….............………..... 40 g
M. f. Solutio ; D. s. intern, câte 2 linguri pe zi înaintea meselor.

31
 Forma farmaceutică: preparat magistral sub formă de soluţie apoasă, pentru
administrare orală.
Tehnologia de preparare: glicerofosfatul de calciu se solubilizează într-o porţiune de
decoct de scoarţă de China, cu ajutorul acidului citric (1 g); peste sirop se adaugă soluţia de
glicerofosfat de calciu şi restul de decoct de China, iar la sfârşit, se adaugă tinctura de
ghinţură în picături.
Condiţionare: flacoane din sticlă brune, bine închise, prevăzute cu etichetă : „A se
agita înainte de întrebuinţare!”.
Păstrare: la loc răcoros, între 0º şi 8ºC.
Întrebuinţări: tonic amar, stimulent al poftei de mâncare.

3.3.3. Decoctul de rădăcină de Ciuboţica – Cucului

Rp: Rădăcină de Ciuboţica – Cucului (V) ……………….…....………....……... 3 g

Apă distilată q.s. ad. ......................………....……….…………...………. 100 g
Forma farmaceutică: soluţie extractivă apoasă – decoct, utilizată ca vehicul pentru
formule magistrale de uz intern.
Consideraţii de formulare: se utilizează rădăcinile şi rizomii plantelor Primula Veris
şi Primula Elatior din familia Primulaceae, pentru conţinutul lor în saponozide triterpenice
(primulina).
Pentru extracţia optimă a saponozidelor din produs, F.R. X prevede concentraţia de 3
% şi alcalinizarea apei de extracţie cu hidrogeno – carbonat de sodiu în proporţie de 1 g
pentru 10 g de produs vegetal.
Soluţia extractivă obţinută are un gust iritant datorită saponinei, de aceea se
recomandă mascarea gustului neplăcut prin asocierea de siropuri (mai ales de alteea).
Tehnologia de preparare: 3 g de produs mărunţit la gradul corespunzător sitei V se
umectează cu 9 g apă distilată; în cantitatea de apă distilată prevăzută fierbinte, se adaugă
0,3 g hidrogeno – carbonat de sodiu şi se aduce peste produsul vegetal umectat. După 5
minute, vasul de preparare se introduce în baia de apă în fierbere şi se menţine 30 de
minute. Se filtrează prin vată şi se completează la 100 g prin spălarea reziduului cu apă
distilată.
Condiţionare: flacoane din sticlă brune, bine închise.
Păstrare: se prepară în cantităţi mici şi se păstrează la temperaturi cuprinse între 0º şi
8ºC.

32
 Caracteristici şi controlul calităţii: soluţie uşor opalescentă, brun – închisă, pH de
7,5; la agitare produce o spumă abundentă.
Întrebuinţări: datorită saponinei, decoctul se foloseşte ca expectorant şi fluidifiant al
secreţiilor bronşice. În cantitate mai mare, este emetic.

3.3.4. Decoctul de rădăcină de Ciuboţica – Cucului

Rp: Decoct de rădăcină de Ciuboţica – Cucului …………………………….. 3/100 g

Clorhidrat de efedrină ………................................…………………….... – 0,1 g
Soluţie de acetat de amoniu …….............................………………………. 2,0 g
Sirop de Nalbă ……………………..............................………………….. 20,0 g
M. f. Solutio ; D. s. intern, câte 1 lingură de 3 ori pe zi.
Forma farmaceutică: preparat magistral sub formă de soluţie apoasă pentru
administrare orală.
Tehnologia de preparare: în soluţia extractivă filtrată, se dizolvă clorhidratul de
efedrină. Se adaugă siropul şi la sfârşit, soluţia de acetat de amoniu în picături.
Întrebuinţări: fluidifiant al secreţiilor bronşice, expectorant.
Sub formă de decocturi se prepară o serie de ceaiuri medicinale, care conţin asocieri
de produse vegetale cu structură mai dură şi principii active termostabile.

33
 CONCLUZII

Soluţiile extractive sunt preparate lichide, care conţin un amestec de substanţe

cristaloide şi coloidale extrase din produsele vegetale sau animale.
Soluţiile extractive apoase sunt preparate farmaceutice lichide, obţinute prin extracţia
unor produse vegetale cu ajutorul apei. Din această categorie fac parte: maceratele,
infuziile şi decocturile.
Procedeul de extracţie este legat de textura produsului vegetal, aplicându-se
infuzarea la cele cu texturi friabile şi decocţia la cele cu texturi lemnoase, compacte, dure.
Soluţiile extractive apoase se prepară numai la nevoie, având o conservare limitată în
timp, aceste forme farmaceutice preparându-se aproape exclusiv în farmacie.
Farmacopeea prevede ca la infuzii şi decocturi să se poată adăuga pentru conservare
0,1% nipagin. Tot în Farmacopee se mai menţionează faptul că soluţiile extractive apoase
se pot prepara şi prin diluarea extractelor.
Macerarea constă în tratarea produsului vegetal mărunţit cu cantitatea de lichid
prescrisă şi menţinerea la temperatura obişnuită un anumit timp, agitând din când în când,
după care soluţia se separă. Această metodă de extracţie se foloseşte şi la prepararea
soluţiilor extractive alcoolice sau ca operaţie preliminară la obţinerea unor extracte. În
procesul de extracţie prin macerare, sunt activi doi factori principali: osmoza şi difuziunea.
Maceratele trebuie păstrate în sticle de culoare închisă şi la loc răcoros. Se prepară la
nevoie.
Infuzarea se aplică la extragerea produselor vegetale cu ţesuturi friabile: flori, frunze,
ierburi. Prin infuzare unele substanţe, cum sunt amidonurile, nu sunt extrase, ceea ce
permite obţinerea unui lichid limpede.
Decoctul este tratamentul termic prin care planta se amestecă cu o anumită cantitate
(de obicei 250-350 ml pentru 1-2 linguriţe de plantă mărunţită) de apă rece, apoi produsul
se fierbe. Timpul de decocţie începe atunci când apa dă în clocot şi continuă o anumită
perioadă de timp, care se stabileşte fie în minute, fie după cantitatea de lichid care se
evaporă. Decocţia se realizează la foc mic. Rezultă decoctul care se strecoară fierbinte şi se
completează cu apa caldă până la 250 ml.

34
 BIBLIOGRAFIE

1. Farmacopeea Română X, ed. Medicală, 2008

2 . Fitoterapie tradiţională şi modernă, O. Bojor şi O. Popescu, ed. Fiat Lux, ediţia a-
V-a 2009, revizuită şi adăugită.
3. http://google.images

35