INTRODUCERE

“ Sănătatea este condiţia înţelepciunii, iar semnul ei este veselia.”

Emerson
Fiecare organ al corpului omenesc participă la viaţă, însă nici o altă funcţie a
organismului nu este mai intim legată de aceasta ca respiraţia. De aceea respiraţia, din timpuri
străvechi a fost asociată cu crearea lumii şi cu naşterea omului. Inspiraţia şi expiraţia
reprezintă ritmul vieţii.
Prin situarea sa la intersecţia dintre aer şi sânge, în comunicarea cu releele
fundamentale ale imunităţii, într-un perete osteo-muscular, cutia toracică care imprima
respiraţiei amplitutidea şi ritmul, aparatul bronho-pulmonar este predispus unei patologii
extreme de diverse.
O boală respiratorie se poate datora unei contaminări prin intermediul aerului: un
microb sau mai mulţi poluanţi gazoşi, particule de praf inhalate. Aceşti agenţi, care uneori se
asociază, potenţându-şi acţiunea, au consecinţe variabile în funcţie de individ. Pornind de la un
prag de expunere, marea majoritate vor face o boală, fie că este vorba de un agent infecţios
virulent, de o expunere pasivă la un gaz nociv sau de o contaminare cu particule de praf
mineral. Sub acest prag, numai unii subiecţi foarte fragili– fumatori, persoane în vârstă,
bronşici cronici, cei cu insuficienţă respiratorie – vor fi afectaţi: boala este condiţionată în
această eventualitate de factori individuali, care caracterizează ceea ce numim teren. Această
balanţă între factorii externi şi cei interni este responsabilă de ansamblul bolilor respiratorii.
Într-o a treia eventualitate în care mediul inconjurător este aproape fără risc, unii
indivizi se vor arăta vulnerabili la conţinutul aerului, datorită unei predispoziţii genetice sau
unei disfuncţionalităţi a imunităţii lor. Este cazul, de exemplu, al astmaticilor alergici la
pneumalergeni – polenuri, praf, peri sau scuame de animale domestice, sau al pacienţilor care
fac o pneumopatie de hipersensibilitate – plamânul fermierului sau al crescătorului de păsări.
Efectele vătămătoare ale aerului poluat sunt ilustrate în special prin consecinţele
fumatului. Cancerul pulmonar, care ocupă primul loc dintre toate cancerele, ca incidenţă, este
în relaţie directă cu fumatul ţigaretelor; bronşita cronică ce omoară prin insuficienţă
respiratorie, ca şi cancerul bronho-pulmonar, este consecinţa fumatului într-un caz din două.
Se estimează ca tutunul este responsabil anual de 3 milioane de decese în lume.

1
Cancerele, insuficienţa respiratorie prin bronşita cronică şi bolile cardiovasculare sunt
principalele responsabile de aceste decese. Chiar dacă efectele tutunului sunt cunoscute din
anul 1950, consumul de ţigarete a continuat să crească. Un studiu arată că, în general fumează
42,7 % bărbaţi, 15,2 % femei şi mai mult de un tânăr din doi cu vârsta peste 16 ani.
Prin anchete epidemiologice, în decursul ultimilor 50 de ani s-a constatat:
- fumatul reduce speranţa de viaţă a fumătorului – în medie cu 5 ani dacă fumează un pachet
de ţigări şi cu 8 ani dacă fumează mai mult de 2 pachete; mai multe cancere sunt în relaţie cu
fumatul – cancerul bronho-pulmonar, laringian, faringian, al gurii, al esofagului, al vezicii
urinare.
Plămânii şi inima, care comunică prin vase mari de sânge, îşi împart slăbiciunile. O
insuficienţă cardiacă are drept consecinţă un edem pulmonar caracterizat printr-o suferinţă
respiratorie; o insuficienţă respiratorie are răsunet asupra inimii; cord pulmonar. Între
cavităţile drepte ale inimii şi plămâni, artera pulmonară împărţită în multiple ramificaţii în
fiecare plămân, vehiculează sângele venos până în capilarele alveolare, unde acesta va fi
oxigenat. Obstrucţia acestei artere printr-un cheag de sânge desprins dintr-o flebită
caracterizează embolia pulmonară. Prin masa sanguină şi reţeaua limfatică ce îi traversează,
plămânii sunt în legătură cu alte organe şi cu ansamblul proceselor de apărare imunitar şi
neimunitar. Se înţelege că ei sunt implicaţi în evoluţia multor boli generale: cancere, boli de
sânge şi de vase limfatice, infecţii septicemice, boli denumite sistemice - boli de colagen,
vasculite, deoarece ele se dezvoltă pe structuri tisulare comune unor organe distincte.
Indiferent de sex, cele mai multe boli respiratorii apar relativ tardiv, în general după
40 de ani; totuşi, factorii predispozanţi pot fi transmişi la naştere sau pot fi dobândiţi în
copilărie. Astfel, din primii ani de viaţă, infecţiile respiratorii, fumatul precoce sau ambientul
parentelar poate juca un rol predispozant în apariţia unor boli. Una dintre bolile respiratorii
cele mai frecvente, astmul, debutează deseori în copilărie, provenind dintr-o predispoziţie
ereditară şi din factori declanşatori din mediul inconjurator; totuşi, astmul şi aceasta face mai
complex inventarul mecanismelor sale, este de asemenea o boală dobândită tardiv în viaţă în
afara oricărei susceptibilităţi faţă de substanţe inhalate.
În general, în copilărie se descoperă boli congenitale responsabile de malformaţii
anatomice rare, sau de deficite funcţionale mai frecvente. Cea mai răspândită este

2
mucoviscidoza.

CAPITOLUL I.
APARATUL RESPIRATOR

3
 Fig 1 - Aparatul respirator
1.1 Componența aparatului respirator

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care asigură mecanismul
respiraţiei, al ventilaţiei pulmonare, ca şi al schimburilor de gaze de la nivelul alveolelor
pulmonare - hematoza.
Acestea sunt:
 Căile respiratorii superioare

- Nas – formaţiune mediocefalică cu caracteristici specifice fiecărui individ, cu dublu rol –

respirator şi olfactiv. Aerul inspirat prin nas ajunge în plămâni. Mucusul vâscos şi perii aflaţi
în nas au rol de filtrare a impurităţilor din aer. Prin inspiraţie sunt folosite nările alternativ (la
un interval de 20 - 30 de minute), permiţând astfel regenerarea mucoasei nazale.

- Cavitatea nazală – este împărţită în 2 cavităţi numite fose nazale de un perete median (septul
nazal). Fosele nazale comunică cu exteriorul prin 2 orificii (narine), iar cu faringele prin 2
orificii largi (meaturi narofaringiene). Cavitatea nazală este căptuşită cu o mucoasă foarte
vascularizată şi împărţită în 2 regiuni: mucoasa olfactivă ce se află în partea superioară şi
mucoasa respiratorie, aflată în partea inferioară.

- Faringe - organ musculos căptuşit cu o mucoasă, care reprezintă locul de încrucişare a căii
respiratorii (laringele) cu cea digestivă (esofag). Faringele este delimitat în partea superioară
de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul palatin, iar de cavitatea nazală de coanele
nazale. Ieşirea postero-ventrală din faringe se realizează pe de o parte prin laringe continuat cu
trahea, iar pe de altă parte prin esofag.

 Căile respiratorii inferioare

- Laringe – este un organ cartilaginos, căptuşit cu o mucoasă în interior, situat între laringe şi
trahee. Laringele, pe lângă rolul de protejare a căii respiratorii, este şi un organ al fonaţiei. În
faringe sunt situate coardele vocale.

4
- Epiglota - cartilaj elastic care împiedică pătrunderea alimentelor în plămâni, în momentul
înghiţirii.

- Trahee - conduct fibrocartilaginos care continuă laringele, situat înainte de esofag şi

terminat în torace la nivelul vertebrei a 5-a toracale prin două ramuri de bifurcaţie numite
bronhii. Traheea are o lungime de 11-13 cm şi un diametru de aproximativ 2 cm.

 Plămânii

- Plămânii - alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise, în care au loc schimburile de gaze

dintre organism şi mediul ambiant. Sunt aşezaţi în cavitatea toracică, având o greutate de
aproximativ 1200 gr şi o capacitate totală de 4500-5000 cm cubi. Plămânii prezintă o bază,
un vârf, 2 feţe (costală şi medială) şi 2 margini (anterioară şi inferioară). Baza (faţă
diafragmatică) priveşte în jos, mulându-se pe diafragm. Vârful se întinde de la coasta a doua în
sus, până în zona supraclaviculară. Faţa costală se mulează pe peretele toracic. Pe această faţă
se gaseşte un şanţ adânc (scizură sau fisură interlobară) care împarte plămânul în lobi.
Plămânul stâng are o singură scizură care-l împarte în 2 lobi (superior şi inferior), plămânul
drept are 2 scizuri care-l împart în 3 lobi (superior, mijlociu şi inferior). Faţa medială are o
zonă posterioară (vertebrală) şi una anterioară (mediastinală). În zona mediastinală se află
hilul pulmonar (locul pe unde trec elementele pediculului pulmonar). Marginile separă
diferitele feţe ale plămânilor.

5
 Fig. 2 – Plămânii.

- Bronhii - 2 canale ce transportă aerul între trahee şi plămâni.

- Bronhiole - ramificaţii ale bronhiilor în lobul pulmonar, care se termină cu alveolele.

1.2. Respirația pulmonară

Respirația cuprinde două faze:

 pătrunderea aerului în plămâni - inspirația;

 eliminarea aerului din plămâni - expirația.

Un om adult aflat în repaus execută 16 mișcări respiratorii pe minut (ritmul

respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el crește în timpul activității musculare, al
exercițiilor fizice.
Respirațiile normale sunt acte reflexe involuntare. Plămânii, neavând mușchi, urmează
pasiv mișcările cutiei toracice.
În timpul inspirației, volumul cutiei toracice crește datorită contracției mușchilor
respiratori: diafragma se contractă și coboară, mușchii intercostali trag coastele și le ridică.
Mișcarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer.
În momentul expirației, mușchii se relaxează, iar plămânii își micșorează volumul o
dată cu cel al cutiei toracice, eliminând aerul.
Intrările și ieșirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilația pulmonară, care
depinde de frecvența și profunzimea mișcărilor respiratorii. Acestea pot crește prin
antrenament, gimnastică etc.
Aerul este un amestec de gaze în următoarea proporție: 21% oxigen, 78% azot 0,03%
dioxid de carbon și alte gaze în cantități foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt
diferite de cele ale aerului expirat.

6
 Astfel în plămâni, aerul pierde oxigen, se îmbogățește în dioxid de carbon și vapori de
apă. Schimbările de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sângele și aerul se
găsesc în contact pe o mare suprafață. CO2 din sânge traversează pereții capilarelor și pereții
alveolelor, de unde va fi eliminat prin expirație. O2 din aerul ajuns în anveole în urma
inspirației traversează pereții acestora, pereții capilarelor și ajunge în sânge care îl transportă la
organe. Schimbul de gaze la nivelul pulmonar are loc întotdeauna în acest fel, datorită
diferențelor de presiune a acestor gaze în plămâni și sânge.

Fi
g.3 – Respiraţia

STIAŢI CĂ:
 În repaus se numără în medie 35 de mişcări respiratorii pe minut la nou-născut, 25
mişcări respiratorii la copilul de 5 ani, 18 mişcări respiratorii între 20 şi 25 de ani, 15
mişcări respiratorii între 25 şi 40 de ani.

7
  Într-un minut se expiră în jur de 7 litri de aer în repaus, 14 litri în timpul mersului şi 43
de litri în alergare.
 La fiecare respiraţie, în plămânii unui adult de greutate mijlocie intră aproape o
jumătate de litru de aer.
 Căscatul este o respiraţie amplă care are drept efect eliberarea surplusului de gaz
carbonic din sânge şi oxigenarea viguroasă a acestuia. El urmează de regulă după o
serie de respiraţii de mică amploare care fac să scadă concentraţia oxigenului din
sânge, lucru care se întâmplă, de exemplu când suntem obosiţi.

1.3. Bolile aparatului respirator:

Bolile pulmonare rezultă dintr-o infecţie, dintr-o reacţie de hipersensibilizare sau

datorită expunerii cronice la agenţii nocivi, datorită fumatului sau expunerii profesionale la
substanţe chimice sau pulberi; se manifestă prin simptome de ordin general: febră, frisoane,
durere, tuse, dispnee, expectoraţie.

1. Bronşita
- cauze: inflamarea mucoaselor arborelui bronşic.
- manifestări: tuse uscată sau umedă, durere de cap, febră.
- tratament: medicamente impotriva tusei, durerii, inflamatiei, spasmului bronsic
la astmatici; deseori este recomandat un antibiotic, dar acesta este inutil de cele
mai multe ori deoarece infecţia este virală, şi deci insensibilă la antibiotice.

2. Laringita
- cauze: inflamarea mucoasei laringelui ca urmare a răcirii, infecţiei, sinuzitei,
rinitei;
- manifestări : răguşeală, pierdere temporară a vocii, durere arzătoare în gât, nu
când bolnavul înghite.
- tratament: medicamente recomandate împotriva inflamaţiei, durerii.

8
3. Astm bronşic
- cauze: spasmul bronhiilor cauzată de praf, lână, păr.
- manifestări: senzaţie de sufocare în timpul crizelor, mai ales noaptea, lipsa de
aer.
- tratament: bronhodilatatoare, antiinflamatoare bronşice (corticoizii) şi
anticolinergice.

4. Pneumonia
- cauze: frig, umezeală, bacteriile Pneumococcus, Streptococcus, Stafilococcus;
- manifestări: febră ridicată, tuse seacă, modificarea ritmului respiraţiei, durere
toracică.
- tratament: pacientul trebuie spitalizat, repaus la pat, o bună hidratare,
medicamente împotriva febrei, durerii, inflamaţiei; formele grave necesită şi
antibiotice.

5. BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică)

- cauze: fumatul, infecţiile bronşice, factorii genetici şi inhalarea de
iritanţi bronşici.
- manifestări: dispnee respiratorie persistentă şi progresivă, tuse cronică cu
expectoraţie, apariţia în timp a unui emfizem pulmonar.
- tratament: medicamente împotriva tusei – expectorante; spasmului bronşic,
durerii.

6 . TBC (tuberculoza pulmonară)

- cauze: infecţie cu bacilul Koch. Bacilul distruge alveolele, focarul infecţiei este
izolat printr-o capsulă numită tubercul.
- manifestări: stare generală proastă, lipsa poftei de mâncare, scăderea capacitaţii
de muncă.
- tratament: administrarea zilnică a 4 antituberculoase, apoi a 2 antibiotice
începând cu luna a III-a; durata globală nu este niciodată mai mică de 6 luni.

9
 - Prevenţie: izolarea şi tratarea pacienţilor contagioşi; depistarea subiecţilor
infestaţi, începând cu persoanele cele mai apropiate; tratarea subiecţilor
infestaţi şi a contacţilor; vaccinarea .

CAPITOLUL II - ANTITUSIVE

Tusea este un răspuns natural la iritaţia plămânului şi a căilor aeriene. Tusea are rolul
de a debarasa aparatul respirator de substanţele nocive. Cauzele care provoacă tusea sunt
variate: infecţii ale tractului respirator – bronşite, pneumonii, inflamaţia căilor aeriene – astm,
expunerea la substanţe iritante – fum, vapori de substanţe chimice. După natura cauzelor care
a provocat tusea, ea poate fi productivă sau seacă.

2.1. Caracterizarea farmacologică generală a antitusivelor.

Antitusivele sunt medicamentele care împiedică reflexul de tuse, acţionează prin
deprimarea centrului tusei care se găseşte la regiunea dorsală a bulbului, lângă centrul
respirator bulbar.
Indicate pentru combaterea tusei uscate, neproductive şi iritative, tusea care obosește
bolnavul, împiedică somnul, accentuează iritaţia mucoasei laringiene şi traheobronşice,
favorizează bronhospasmul, contribuie la dezvoltarea emfizemului, poate declanşa hemoptizia,
favorizează diseminarea aerogenă a unor infecţii.
Tusea umedă trebuie diminuată când e prea supărătoare, dar nu trebuie suprimată
pentru că inhibiţia completă a tusei în cazul unei secreţii bronhice abundente, poate împiedica
eliminarea produselor patologice din căile pulmonare întârziind vindecarea.
Tusea uşoară generată de stimuli iritativi porniţi de la mucoasa faringiană, laringiană
sau traheală poate fi liniştită cu aburi calzi sau cu ceai de tei sau mucilagii ce calmează
mucoasa faringiană iritată.
În cazul tusei intense sau la tuşitorii cronici se recomandă antitusivele centrale, de
preferinţă cele care nu dezvoltă dependenţă.

10
 În tusea spastică şi la astmatici, sunt suficiente , de regulă, bronhodilatatoarele.
În afara antitusivelor propriu-zise, expectorantele pot contribui la calmarea tusei prin
atenuarea iritaţiei zonelor reflexogene endobronşice. Bronhodilatatoarele acţionează
deasemenea, indirect, ca antitusive, împiedicând bronhoconstricţia generatoare a reflexului de
tuse.

Medicamentele antitusive influențează reflexul tusei acţionând la diferite niveluri ale arcului
reflex:
- inhibă centrul tusei – antitusive centrale – opiu , morfina, codeina , noscapina;
- calmează receptorii senzitivi a căror stimulare declanșează tusea – antitusive
periferice;
- blochează căile aferente sau eferente ale arcului reflex .

2.2. Clasificarea antitusivelor

1. Antitusive centrale opioide :

 Naturale - Opiu şi morfina

-Codeina
 Sintetice - Dextrometorfanul
-Noscapina

2. Antitusive centrale neopioide:

 Oxeladine
 Glaucina
 Clobutiol

11
  Butamirat

2.3. Antitusive opioide

2.3.1. OPIU ŞI MORFINA

Farmacodinamie
Sunt antitusive active, deprimând centrul tusei şi liniştind implicaţiile psihoafective ale
tusei supărătoare. Pe lângă efectul antitusiv au efect analgezic şi tranchilizant.
Farmacotoxicologie
Sunt folosite limitat deoarece au efecte nedorite importante : dependenţa, deprimarea
centrului respirator, stop respirator.
Farmacoterapie
Pot fi utile în situaţii speciale, în care este de dorit asocierea acţiunii antitusive, cu cea
analgezică intensă şi cu cea sedativă – de exemplu la bolnavii cu cancer bronhopulmonar,
infarct pulmonar, anevrism de arteră aortă.
Farmacografie
Se eliberează pe baza de reţetă, reţeta se reţine în farmacie.

2.3.2.CODEINA

Farmacodinamie
Acest medicament are acţiune antitusivă marcantă, prin deprimarea centrului tusei,
moderat analgezic. Risc neglijabil de dependenţă în utilizarea obişnuită.
Farmacoterapie
Tuse uscată iritativă; pe lângă efectul antitusiv are şi efect analgezic, utilă pentru –

12
fracturi de coaste, pneumotorax, cancer pulmonar, infarct pulmonar, hemoptizii.
Farmacotoxicologie
În timpul tratamentului cu acest medicament pot apărea rareori constipaţie, greţuri,
ameţeli. La doze mari somnolenţe, la copii poate produce convulsii.
Tratamentul cu acest medicament este contraindicat la copii cu vârsta mai mică de 5
ani, în insuficienţă respiratorie gravă, se recomandă utilizarea cu prudenţă la bolnavii cu
hipersecreţie bronşică, alergii. Important este deasemenea şi faptul că tratamentul prelungit
trebuie evitat la persoanele cu tendinţă la toxicomanie.
Nerecomandat în perioda alăptării, în perioada de sarcină şi prudenţă mare pentru
conducătorii auto.
Farmacografie
Administrare oral, adulţi 10-20 mg de 3-4 ori pe zi. Copii peste 6 ani, 200-300
microgram/kg de 3-4 ori/zi.

Fig 4 – Fosfat de codeină

-15 mg cutie x 3 blistere x
10cpr (Sintofarm
SA Romania)

2.3.3 DEXTROMETHORPHAN
Farmacocinetica
Administrat pe cale orală dextrometorfanul se resoarbe rapid şi într-o proporţie
ridicată. Efectul antitusiv se manifestă după 15-30 minute de la administrare şi se menţine 3-6
ore. Picul plasmatic apare după 30-60 minute. Este metabolizat la nivelul ficatului. Nivelul
metaboliţilor rezultaţi variază de la un individ la altul datorită capacităţii diferite de demetilare

13
a detrometorfanului în dextrorfan. Dextrometorfanul se elimină pe cale renală; 80 % în doza
administrată se regăseşte în urina de 48 de ore.
Farmacodinamie
Antitusiv cu acţiune centrală fără efecte analgezice deprimante respiratorii şi risc de
dependenţă. Acţiune cu durata de 3-6 ore.
Farmacoterapie
Medicament indicat în tuse uscată iritativă.
Farmacotoxicologie
Uneori somnolenţă, confuzie, ameţeli, cefalee, greaţă, vărsături, constipaţie. Nu se
consumă alcool pe perioada tratamentului, deasemenea nu se administrează în tusea
productivă şi la bolnavii cu astm bronşic, insuficienţă hepatică gravă, insuficienţă respiratorie.
Nu se administrează la copii cu vârsta mai mică de 2 ani şi se limitează administrarea până la 6
ani.
Farmacografie
Adulţi - 75- 120 mg/zi în 4-6 prize.
Copii 2-6 ani -2,5-5 mg la 4 ore sau 7,5 mg la 6 sau 8 ore, însă nu se va depăşi doza
maximă de 30mg/zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani – 5-10 mg la 4 ore sau 15 mg la 6 sau 8 ore ,
însă nu mai mult de 60 mg/zi.
Se recomandă tratamentul o perioadă scurtă de timp, câteva zile şi folosirea dozei cele mai
mici care are efect terapeutic.
La vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală se va administra iniţial 50% din doza
obişnuită.

14
Fig. 5 -Tussin – comprimate 10 mg- ct. – 1 blister x 20 comprimate ( Europharm Romania)

Fig. 6 – Humex tuse neproductivă – sirop – cutie 1 flacon x 125 ml sirop (Lab Urgo- Franta)

15
Fig 7. – Robitussin antitussicum – soluţie orală 75 mg/5ml, cutie 1 flacon x100ml.

2.3.4. Noscapina – TUSAN

Farmacocinetica
Alcaloid din opiu 3-10%, inhibă centrul tusei asemănător codeinei, deprimă centrul
respirator bulbar la doze terapeutice, nu are acţiune analgezică, nu provoacă dependenţă.
Farmacotoxicologie
Efecte sedative, constipant, vomitiv.
Farmacoterapie
Se administrează 15-30mg de 3-4 /zi în traheobronşite acute, tuse convulsivă, astm
bronşic.

2.4 Antitusive neopioide

16
2.4.1.OXELADINA
Farmacodimamie
Antitusiv cu acţiune central; nu deprimă centrul respirator.
Sirop: concentraţia sanguină maximă apare la o oră de la ingestie şi persistă timp de 4 ore.
Farmacoterapie
Tuse seacă şi iritativă de diverse etiologii: gripală, rinofaringită, traheită, laringită,
bronhopneumopatie, rujeolă, tuse convulsivă. Nu are înrudire chimică cu opiaceele sau
derivaţii lor, nici cu antihistaminicele . Nu produce somnolenţă, nu încetineşte tranzitul
intestinal.
Farmacotoxicologie
Nu produce somnolenţă şi nici constipatie.
Farmacografie
Adulţi: 1-3 capsule/zi sau 2-5 linguriţe/zi.
Copii: sirop: 1 linguriţă/10 kg/24 ore (până la 4 ani: 1-2 linguriţe/zi, între 4-15 ani: 2-3
lingurite/zi). Capsulele nu sunt indicate la copii.
Durata tratamentului de scurtă durată de câteva zile. Acest medicament nu trebuie administrat
atât în timpul sarcinii cât şi în timpul alăptării. În cazul unei administrări masive se
monitorizează funcţia respiratorie şi cardiovasculară.

Fig 8. Paxeladine sirop- 1 flacon x 125 ml sirop (Beaufour Ipsen Pharma)

17
2.4.2. GLAUCINA
Farmacocinetica
Alcaloid non-opiod obţinut din Glaucium flavum, fam.Papaveraceae şi din specii de
Corydalis.
Farmacoterapie
Antitusiv cu acţiune centrală, slab sedativ, analgezic, spasmolitic, adrenolitic,
hipotesiv, de scurtă durată.
Farmacografie
Se administrează oral - 25mg de 3-4 /zi - drajeuri sau soluţie 2%.
Farmacotoxicologie
Nu produce constipaţie, nici farmacodependenţă.

2.4.3. CLOBUTINOL
Farmacodinamie
Antitusiv cu acţiune centrală indicat în tusea neproductivă, jenantă, deprimă centrul
tusei.
Farmacotoxicologie
Tulburări de somn, agitaţie, greţuri, vărsături.

Farmocografie
Doza recomandată – 40-80 mg de 3ori pe zi.
TUSSAMED – sirop 0,4% flacon 100ml.

2.4.4. BUTAMIRAT
Farmacodinamie
Acţiune centrală, nu deprimă centrul respirator.
Farmacotoxicologie
Greaţă, dispnee, vertij, erupţii cutanate.
Farmacografie
50mg de 3 ori pe zi

18
 Fig 9 –Sinecod - sirop- cutie x 1 flacon x 125 ml sirop.

CAPITOLUL III - EXPECTORANTE

3.1 Definiţie
Expectorantele - sunt medicamente care favorizează expectoraţia, crescând cantitatea
secreţiilor traheobronşice şi/sau fluidificându-le. Acţiunea expectorantă se datorează fie
stimulării activităţii secretorii a glandelor mucoasei traheobronşice, fie fluidificării directe a
secreţiilor mucoasei. Expectorantele se folosesc, cu beneficiu variabil, în diferite acţiuni
bronhopulmonare cu spută vâscoasă, care nu poate fi eliminată prin mişcările cililor şi prin
tuse.

19
 Diferitele preparate comerciale sau reţete magistrale asociază expectorante, antitusive,
bronhodilatatoare, vasoconstrictoare-decongestive, antihistaminice, analgezice antipiretice.

3.2 Clasificarea expectorantelor

Medicamentele expectorante pot provoca fie stimularea activităţii secretorii a glandelor
traheobronşice cu creşterea componenței în apă a mucusului – secretostimularea sau
fluidificarea şi micşorarea vâscozităţii prin acţiunea direct asupra mucusului, fie prin
desfacerea reţelei de mucină şi modificarea compoziției glicoproteinelor - secretoli.

 Expectorante secretolitice (Mucolitice)

1. Acetilcisteina,
2. Carbocisteina,
3. Ambroxol,
4. Bromhexin,
5. Erdosteina.

 Expectorante secretostimulante
1. Guaifenisina,
2. Săruri de amoniu,
3. Ioduri de sodium şi potasiu,
4. Guiacol şi guiacol sulfonat de potasiu,
5. Produse vegetale expectorante
a. Ipeca
b. Primula
c. Saporanina
d. Senega
e. Pătlagină
f. Uleiuri volatile – eucalipt, pin, lămâî, mentă.

3.3 Farmacoterapia expectorantelor

20
 Indicaţia principală a expectorantelor – afecţiuni pulmonare cu secreţie bronşică redusă,
vâscoasă, aderentă ce nu poate fi eliminată uşor ,constituind un factor favorizant al accentuării
proceselor infecţioase si inflamatorii:
 Bronşite acute,
 Bronşite cronice,
 Rinite,
 Laringite,
 Bronhopneumonii,
 Bronşiectazie,
 Mucoviscidoză.
Se administrează singure sau în asociere cu antibiotice.
3.4. Farmacotoxicologia expectorantelor
Reacţiile adverse sunt rare şi cele mai întâlnite sunt tulburările digestive caracterizate
prin greţuri, iritaţie gastrică; alergice caracterizate prin urticarie, erupţii; iar la doze mari
somnolenţă și chiar sedare.
3.5. Expectorante secretolitice
Acţionează direct asupra secreţiilor bronşice pe care le fluidifică. Această grupă de
medicamente cuprinde substanţe mucolitice, enzime proteolitice, agenţi tensioactivi şi
hidratanţi.

3.5.1. Mucoliticele
La nivelul secreţiei mucoase desface diferitele tipuri de legături responsabile pentru
agregarea macromoleculelor proteoglucidice care formează mucusul; are loc o fluidificare
consecutivă şi o uşurare a expectoraţiei. Mucusul are în compoziţie: 95% apă, glicoproteine
acide/ neutre.

3.5.1.1 ACETILCISTEINA
Farmacodinamie
Scade vâscozitatea expectoraţiei, favorizând desfacerea punţilor disulfidice din mucus,
formându-se noi legături tiolice între medicament şi fragmentele de mucoproteină.

21
Farmacoterapie
Acest medicament se utilizează în infecţii bronhopulmonare, bronhopneumopatii
cronice obstructive; fiind eficient şi în intoxicaţia cu paracetamol – acţionând ca
hepatoprotector împiedicând formarea metabolitului hepatotoxic al paracetamolului.
Farmacotoxicologie
Favorizează bronhospasmul, poate determina inundarea căilor respiratorii, prin
fluidificarea excesivă a secreţiilor.
În doze mari poate produce greaţă,vomă şi diaree.
Farmacografie
În afecţiuni acute, oral doza recomandată – 200 mg de 2 ori pe zi; la copii sub 2 ani –
50 mg de 2 ori pe zi, 2-6 ani 100 mg de 3 ori pe zi, 6-14 ani 200 mg de 2 ori pe zi. Durata
tratamentului este de 5-7 zile.
În mucoviscidoză, copii sub 2 ani 50mg de 3 ori pe zi; 2-6 ani 100 mg de 4 ori pe zi peste 6
ani 200 mg de 3 ori pe zi. Durata tratamentului mai multe săptămâni.

Fig 10. ACC 200 mg - capsule ( Sandoz)

22
 Fig 11 . ACC 600 mg - comprimate efervecente, cutie x 10 (Sandoz)

Fig 12. FLUIMUCIL - 100 mg; 200 mg; 600 mg; Aspartam 25 mg; soluţie orală (pediatric)
2% . Flacon cu măsură dozatoare de 5 sau 10 ml ( Zambon Group SpA Italia)

23
 Fig 13. MUCOVIM – capsule 100mg, 200mg, cutie X 209 Vim Spectrum SRL România)

3.5.1.2 CARBOCISTEINA
Farmacodinamie
Acţiune mucolitică, efect antiinflamator prin antagonizarea kininelor locale.
Farmacoterapie
În tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii care sunt însoțite de anomalii ale
mucusului, în special: bronşite acute, cronice şi O.R.L.: rinite, sinuzite, laringite.
Farmacotoxicologie
Greaţa şi vomă sunt principalele efecte adverse semnalate. Contraindicat persoanelor
cu ulcer gastroduodenal şi astm bronşic. Pot apărea reacţii alergice : erupţii, mâncărimi,
umflarea feţei şi a limbii, ameţeli, respiraţie cu greutate.
Farmacografie
În cazul afecţiunilor acute durata tratamentului să nu depăşească 5 zile - 2 capsule de 3
ori pe zi.
În cazul afecţiunilor cornice durata trataentului fiind de 10 zile până la 3 săptămâni - 2

24
capsule pe zi.

Fig 14 - Rhinathiol - sirop 2% - pentru copii şi sugari.

Fig 15 – Humex expectorant - pentru 100ml sirop: Carbocisteina 5,00 g; sirop pentru adulţi -
o lingură - administrare orală de 3 ori pe zi.
Produse similare
MUCOSOL sirop 250 mg/5 ml – flacon 110 ml (CTS Chemical, Israel)
FLUIDOL capsule 375 mg, sirop 100 ml (TIS farmaceutic ,România)

3.5.1.3. BROMHEXIN
Farmacocinetica
Absorbţie rapidă în tubul digestiv cu picul plasmatic după o oră. Excreţie 85-90% în
urină, mai ales ca metaboliţi.
Farmacodinamie
Are proprietatăţi mucolitice, scade vâscozitatea sputei; efectul se exercită, prin
intermediul enzimelor lizozomale, a căror activitate creşte la suprafaţa mucoasei.
Farmacoterapie

25
 Indicat în traheobronşite acute şi cornice, bronşiectazie, laringite, post operator şi după
examen bronhologic, în sinuzite acute şi cornice, pentru prevenirea unor complicaţii - infecţii
bacteriene secundare, tulburări funcţionale pulmonare, insuficienţă respiratorie, emfizem.
Farmacotoxicologie
Tulburări digestive – greţuri, iritaţie gastric, posibilă creştere a transamizelor serice. La
astmatici sub formă de aerosoli poate produce bronhospasm. Reacţii de hipersensibilizare -
înroşirea pielii şi/sau a mucoaselor.
Farmacografie
Se administrează oral, injectabil, intramuscular, intravenos sau în inhalaţii.
Oral – adulţi – 8- 16 mg de 3-4 ori pe zi; copii peste 10 ani 4-8 mg de 3 ori pe zi; 1-4 ani 4 mg
de 2 ori pe zi.
Soluţia injectabilă nu trebuie administrată cu preparate alcaline – glucocorticoizi, ampiciline.

Fig 16 – Bromhexin – comprimate 8 mg – cutie x 20 ( Laropharm SRL România) picături

26
 orale/ soluţie 2mg/ml – flacon 50 ml.
Preparate similare BISOLVON – sirop 4mg/5 ml ; 8mg/ 5ml – flacon 100 ml.

3.5.1.4. AMBROXOL
Farmacodinamie
Ambroxolul este absorbit bine şi rapid, în urma administrării orale. Acţionează
sistemic ca agent mucolitic, cu instalare rapidă a acţiunii şi efect maxim într-o perioadă scurtă
de timp. Ambroxol prezintă două avantaje clinice importante care conduc la ameliorarea
simptomatologiei şi îmbunătăţirea funcţiei ventilatorii: lichefiază mucusul bronşic vâscos,
crescându-i volumul, favorizând astfel expectoraţia, care conduce la uşurarea respiraţiei;
favorizează penetraţia anumitor antibiotice în secreţiile bronşice, permiţând un control eficient
al infecţiei de bază. Contrar altor mucolitice, ambroxolul nu determină tulburări ale barierei
gastrice; astfel, practic, nu are efecte adverse şi este bine tolerat.

Farmocotoxicologie
Se evită pe perioada sarcinii şi alăptării.
Farmacoterapie
În tratamentul tuturor afecţiunilor respiratorii asociate cu o spută vâscoasă: bronşită,
traheobronşită, bronşiectazie, emfizem, sinuzită, otită medie, sindrom de detresă respiratorie,
afecţiuni pulmonare inflamatorii cronice.
Farmocografie
Adulţi, doza medie 90mg/zi, în 2-3 prize.Capsule retard 1 pe zi.
Soluţie - copii sub 2 ani: 5 până la 10 picături de 3 ori pe zi; între 2 şi 5 ani: 10 până la 20
picături de 3 ori pe zi; peste 5 ani: 20 până la 30 picături de 3 ori pe zi (doza poate fi dublată).
Ambroxolul picături poate fi adăugat în suc de fructe, lapte, apă.

27
 Fig. 17 Ambroxol – comprimate 30 mg - cutie x 20 ( Egis Pharmaceuticals PLC Ungaria)

Fig 18 - Mucosin cu miere - sirop 15 mg/5ml – flacon 100 ml.

Copii între 2 - 5 ani: 2,5 ml sirop mucosin cu miere sirop de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 5 ani: 5 ml sirop mucosin cu miere sirop de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 12 ani şi adulti: 10 ml mucosin cu miere sirop de 3 ori pe zi în primele 2 - 3 zile,
ulterior, doza poate fi redusă la 5 ml de 3 ori pe zi.
Preparate similare -MUCOSOLVAN – comprimate 30 mg , cutie x20.

3.5.1.5 ERDOSTEINA
Farmacocinetica

28
 Absorbţie orală bună, picul seric la 1,2 oră. Biotransformare în 3 metaboliţi active,
eliminaţi renal. Timp de înjumătăţire 1-3 ore.
Farmacodinamie
Mucolitic, rupe punţile disulfurice ale glicoproteinelor.
Farmacotoxicologie
Gastralgie, greţuri, vomă. Este contraindicat în insuficiență hepatică sau renală severă;
deasemenea precauţie în ulcer gastroduodenal.
Farmacoterapie
 Tratamentul tulburărilor de secreţie bronşică:
- afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice - faza acutizată sau stabilă a bronşitelor
acute şi cronice; bronşiectazie; astm bronsic hipersecretor.
- afecţiuni acute şi cronice ale tractului respirator superior - rinite, sinuzite, faringite,
laringite, traheite.
 Profilaxia evoluţiei afecţiunilor bronşice:
- afecţiuni bronhopulmonare hipersecretorii cu emfizem.
- bronşite cronice la fumători.
 Profilaxia şi tratamentul complicaţiilor respiratorii după intervenţii chirurgicale
- bronhopneumonie
Tratamentul se recomandă pe o periodă de 10 zile.

29
Fig 19 - Erdomed – capsule 300mg, cutie x20. ( CSC Pharmaceuticals Handels GmbH
Austria )

Fig 20 Erdomed – pulbere pentru suspensie orală 3,5% (5 ml suspensie - 175 mg), flacon 100
ml. ( CSC Pharmaceuticals Handels GmbH Austria )

3.5.2 Enzimele proteolitice

Enzimele proteolitice - TRIPSINA şi CHIMIOTRIPSINA şi alte preparate enzimatice

cu acţiune proteolitică, introduse în aerosoli sau în instilaţii, fluidifică secreţiile purulente,
vâscoase, din infecţiile bronhopulmonare. Acţionează lizând puroiul, materialul necrotic şi
fibrele de AND care îngroaşă mucusul şi îngreuneză expectoraţia. Acţiunea iritantă asupra
mucoasei traheobronşice limitează mult utilitatea terapeutică.

3.5.3 Agenţii tensioactivi şi hidratanţi ai secreţiilor

3.5.3.1 TILOXAPOLUL - este un polimer tensioactiv, are proprietăţi expectorante slabe. Se

administrează sub forma de aerosoli pentru hidratarea si fluidificarea secrețiilor
bronhopulmonare.

3.5.3.2 VAPORII DE APĂ - inhalaţi şi apa ingerată în cantităţi mari hidratateză şi fluidifică
secreţiile bronşice uscate, umidifică mucoasa şi favorizeaza mişcările cililor. Inhalarea

30
vaporilor de apă reprezintă un mijloc terapeutic favorabil în diverse afecţiuni
bronhopulmonare cornice. Se recomandă inhalarea vaporilor de apă deasupra unui vas cu apă
fierbinte sau administrarea de aerosoli dintr-o soluţie izotonă, încălzită la 50 grade Celsius.

3.6. Expectorante secretostimulante

3.6.1.Definiţie
Aceste expectorante îşi datorează efectul stimulării activităţii glandelor seroase din
mucoasa bronşică şi creşterii transudării plasmatice la acest nivel. Unele, administrate oral, au
acţiune iritantă slabă asupra mucoasei gastrice, declanşând reflex o hipersecreţie
traheobronşică. Altele se absorb, apoi se elimină în parte prin mucoasa căilor respiratorii,
acţionând direct asupra celulelor secretorii. În afara secreţiei, expectorantele pot stimula
mobilitate celulelor mucoasei şi peristaltismului bronşic, favorizând eliminarea secreţiilor.
Eficacitatea terapeutică a acestor expectorante clasice este relativ slabă, pentru unele
îndoielnică. Ele se administrează obişnuit asociate, în poţiuni şi siropuri.

3.6.2 Clasificare
 Săruri de amoniu – Clorura de amoniu şi alte săruri de amoniu;
 Ioduri - Iodura de potasiu şi Iodura de sodiu;
 Guaiacol şi guaiacol sulfonat de potasiu – Sirogal;
 Guaifenezina - Trecid;
 Produse vegetale expectorante.

3.6.2.1 Săruri de amoniu - Clorura de amoniu

Farmacodinamie
Stimulează reflex secreţia bronşică, are proprietăţi acidifiante şi diuretice slabe.
Farmacotoxicologie

31
 Poate provoca greaţă şi vomă, irită mucoasa gastrică, este contraindicată la bolnavii cu
insuficienţă hepatică, în uremie, în stările de acidoză şi în caz de insuficienţă respiratorie
severă.
Farmacografie
Se administrează oral 0,3 grame de 4-5 ori pe zi.

3.6.2.2 Iodura de potasiu şi iodura de sodiu

Farmacodinamie
Sunt expectorante secretostimulante care acţionează reflex - prin iritaţia mucoasei
gastrice şi direct se elimină la nivelul glandelor bronşice după absorţia la nivel intestinal.
Sunt indicate pentru fluidificarea secreţiilor vâscoase prezente în bronşite cronice,
bronşiectazii şi în astmul bronşic. Au şi proprietăţi antiseptice, influențează funcţiile tiroidei.
Farmacografie.
Pentru efectul expectorant se administrează pe cale orală în doze de 300 mg la fiecare 6 ore.
Farmacotoxicologie
Efecte adverse: gust metalic şi neplăcut, fenomene de iritaţie gastrică cu anorexie,
greaţă şi vărsături. În administrare prelungită produc fenomene de iodism, care constau în
catar oculo-nazal, cefalee, erupţii acneiforme, tumefierea dureroasă a glandelor salivare.
Interferează testele tiroidiene, favorizează rareori dezvoltarea guşei tiroidiene.

3.6.2.3 Guaiacol şi guiacol sulfonat de potasiu – Sirogal

Farmacodinamie
Fluidifică expectoraţia în traheobroşită, bronşite acute şi cornice.
Farmacitoxicologie
Atenţie la diabetici deoarece conţine zahăr.
Farmacoterapie
Adulţi: 3-4 linguri/zi; copii peste 2 ani, 1-3 linguriţe/zi.

32
3.6.2.4 Guaifenezina - Trecid
Farmacodinamie
Ameliorează ventilaţia pulmonară prin fluidificarea sputei; are acţiune miorelaxantă cu
scăderea tonusului muşchilor striaţi, tranchilizantă, analgezică, anticonvulsivă.
Indicat în bronşite acute şi cronice, stări de anxietate şi tensiune.
Farmacotoxicologie
Rareori iritaţie gastrointestinală sau sedare excesivă. Prudenţă când se foloseşte
ambulator la bolnavi cu profesii care solicită performanţe psihomotorii riguroase -şoferi; se
vor evita băuturile alcoolice.

Farmacografie
Adulţi: 1-2 comprimate de 4-6 ori/zi; copii mici: 1-5 picături de 3 ori/zi; şcolari: 1
drajeu, 20 picături sau o linguriţă de sirop de 3 ori/zi.

3.6.2.5 Produse vegetale expectorante.

1. Ceai antibronşic - recomandat în traheobronşită;

2. Ipeca – infuzie 0,25%, introdus în diferite poţiuni expectorante;
3. Saponine - heterozide care au proprietăţi iritante gastrice şi acțiune expectorantă
reflex, administrate sub formă de decoct 1-5 %.
4. Ulei volatil - administrat oral se elimină prin secreţia bronşică având acţiune
antiseptică slabă şi expectorantă; inhalate fluidifică secreţiile, decongestionează
mucoasa în bronşitele cronice.

33
 CAPITOLUL IV.
PLANTE MEDICINALE CU ACŢIUNE ANTITUSIVĂ ŞI EXPECTORANTĂ

REMEDII NATURALE ANTITUSIVE

4.1 SCAIUL-VÂNĂT -este cea mai eficientă plantă pentru calmarea tusei.
Se prepară decoct din 20 g de plantă la 200 ml de apă. Se poate combina cu frunze de
pătlagină şi cimbrişor pentru a calma tusea convulsivă şi tusea cauzată de bronşită. Amestecul
se fierbe 15 minute şi se consumă 2-3 linguri de 2-3 ori pe zi.

34
 Fig 21 – Flori de scai vânăt.

4.2 MUGURI DE BRAD

Siropul din muguri de bradeste un calmant excelent pentru căile respiratorii, 200 g de
muguri de brad se amestecă cu 500 ml de apă rece. Se păstrează astfel 24 de ore după care se
fierbe timp de 1-2 minute. Se strecoară şi se adaugă 500 g de zahăr. Se ia 2-3 linguriţe pe zi.

35
 Fig 22 – Muguri de brad .
4.3 FRUCTE DE FENICUL
Infuzia de fructe de fenicul - se foloseşte o linguriţă de fructe zdrobite la 250 de ml de
apă clocotită. Se consumă în trei porţii, de-a lungul întregii zile, după mesele principale.

36
 Fig 23- Fructe de fenicul
4.4 COJI DE NUCI VERZI
Decoct de coji de nuci verzi - se adaugă o lingură de coji de nuci verzi la 250 ml de apă.
Amestecul se fierbe 15 minute, se strecoară şi se consumă în 3-4 porţii.

Fig 24 – Nuci verzi

4.5 SIROP DIN PRAZ. Se fierbe 200 g de praz cu un litru de apă şi se amestecă apoi
cu miere în cantitate egală. Se administrează 4-5 linguri pe zi.

4.6 DECOCT DIN CEAPĂ. Se folosește o ceapă albă de dimensiuni potrivite la 250 ml
de apă. Se fierbe 10-15 minute, se strecoară şi se consumă treptat, pe parcursul întregii zile.

REMEDII NATURALE EXPECTORANTE

4.7 CIUBOȚICA-CUCULUI. Din flori şi rădăcini de ciuboțica-cucului se prepară o
infuzie calmantă expectorantă. Se folosesc 1-2 linguriţe de flori la 200 ml de apă şi se
consumă 2-3 căni pe zi. Pentru decoct, se utilizează 1-2 linguriţe de rădăcini la 250 ml de apă.
Se fierbe amestecul timp de un minut. Se beau 2-3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura de
ciuboţica cucului - 15-20 de picături pe zi.

37
 Fig 25 – Ciuboţica cucului
4.8.FRUNZE DE PĂTLAGINĂ
Ceaiul de frunzede pătlagină este antiinflamator si cicatrizant. E nevoie de o linguriţă de
frunze la 250 ml de apă. Se beau 2-3 căni pe zi sau câte o lingură din 2 în 2 ore.

Fig 26- Pătlagină.

38
 4.9.FLORILE DE LUMÂNĂRICĂ au proprietăţi antiinflamatoare şi expectorante.
Se prepară sub formă de infuzie dintr-o linguriţă de flori la o cană cu apă clocotită şi se bea
treptat, pe parcursul zilei.

Fig 27- Lumânărica

4.10 TINCTURA DE PROPOLIS are proprietăţi antiinflamatoare, antibiotice şi
expectorante. Se iau 15-30 de picături înainte de mesele principale, în puţin lapte cald sau ceai
cald de plante medicinale.

39
 Fig 28 – Tinctura de propolis.

4.11 RIDICHEA NEAGRĂ

Sirop de ridiche neagră - se face o scobitură în ridiche şi se adaugă miere. După ce mierea se
lichefiază, se consumă câteva linguriţe pe zi.

Fig 29 – Ridiche neagră

4.12 FRUNZE DE URZICĂ

Ceaiul de frunze de urzică, pe lângă proprietăţile antiinflamatoare şi expectorante, întăreşte
sistemul imunitar. Se face infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată sau o lingură de plantă
proaspătă mărunţită la 250 ml de apă fiartă. Se beau 2-3 căni pe zi.

40
 Fig 30 – Urzică.

4.13 AMESTEC DE LĂMÂIE, MIERE ŞI GLICERINĂ.

Se fierbe o lămâie timp de 10 minute, se stoarce şi se adaugă 2 linguri de glicerină.
Se amestecă şi se completează cu 200 de grame de miere. Se iau cel mult 6 linguriţe pe zi,
dimineaţa, înainte de prânz, după prânz, la cină şi seara, la culcare. Se reduce cantitatea pe
masură ce tusea se reduce.

4.14 INFUZIA DIN CIMBRU este calmantă, antivirală si expectorantă. Se pregăteşte

dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită şi se beau 2 căni pe zi.

41
 Fig 31 – Cimbru

4.15 DECOCTUL DIN RĂDĂCINI DE IARBĂ MARE este un bun antibiotic,

antiinflamator şi expectorant. Se prepară din 2 linguriţe de rădăcini la 250 ml de apă şi se
consumă de-a lungul zilei. Preparatul nu este indicat în timpul sarcinii.

Fig 32 – Iarba Mare

42
 CONCLUZII

Bolile respiratorii; cele mai răspândite dintre ele, se singularizează printr-o creştere
îngrijoratoare a incidenţei. Infecţiile respiratorii acute, prima cauză de deces prin boala
infecţioasă, rămân responsabile de 8,2% din decesele premature, ele omorând în fiecare an 4
milioane de copii, în principal prin pneumonie. Asistăm în acelaşi timp la dezvoltarea
exponenţial, planetară, a unei polirezistenţe la antibiotice a principalelor bacterii responsabile.
Bronşita cronică, emfizemul, insuficienţa respiratorie cronică au o progresie corelată cu cea a
fumatului în cursul ultimelor decenii. Se ştie că tabagismul femeii însîrcinate are efecte
vătămătoare asupra copilului pe care-l va aduce pe lume. În acelasi timp, trebuie să ţinem cont
că expunerea involuntară la fumul de ţigară nu este numai o sursă de neplăcere şi incomoditate
pentru unii bolnavi astmatici, cardiaci, ci poate fi la originea unor manifestări patologice.
Pediatrii au atras atenţia asupra riscului fumatului pasiv pentru sugari şi copii mici: infecţii
recidivante ale căilor respiratorii urmate de o ablaţie mai frecventă a vegetaţiilor şi a
amigdalelor; crize de astm mai frecvente; dispnee la efort. Studiile efectuate asupra femeii
însărcinate au stabilit că nou-născuţii care provin din mame care au fumat în timpul sarcinii
sunt proporţional mai mici în înălţime şi au greutatea mai redusă; de asemenea aceşti copii au
risc mai mare de astm şi de bronşită cronică.
Progresia bolilor respiratorii nu este o fatalitate. Oprirea fumatului poate stabiliza ea
însăşi evoluţia unei bronşite cornice, o poate vindeca la debutul său, poate face mai eficient
tratamentul unei insuficienţe respiratorii. Riscul cancerului bronhopulmonar scade cu 50%;
cinci ani după oprirea fumatului pot face ca această boală să dea înapoi în proporţie de 90%.
Dispunem faţă de astm de mijoace terapeutice şi preventive permiţând oprirea,
diminuarea gravităţii crizelor, în unele cazuri chiar dispariţia lor, prin respectarea
tratamentului şi a unor măsuri de asanare a mediului înconjurător. Igiena respiratorie,
prevenţia vaccinală, o prescriere mai rezonabilă a antibioticelor; dar şi lupta împotriva
sărăciei, murdăriei, ignoranţei, pot face ca infecţiile respiratorii acute şi tuberculoza să dea
înapoi.

43
 Tuberculoza pulmonară este considerată astăzi ca cea mai importantă boală
transmisibilă în lume, pentru că anual se înregistrează peste 10 milioane de noi îmbolnăviri, iar
numărul lor este în continuă creştere. Deşi incidenţa tuberculozei a înregistrat în mai multe
ţări un declin semnificativ, constant şi de lungă durată, trezind speranţa unei posibile eradicări
a bolii într-un viitor apropiat, cel puţin în ţările dezvoltate, global, problema tuberculozei a
crescut în amploare. Ţara noastră ocupă o poziţie alarmantă, situandu-se pe primul loc în
Europa, cu o incidenţă a tuberculozei de 113,9 la 100 000 locuitori.
Infecţiile respiratorii acute inferioare – bronşite şi pneumonii reprezintă 1/3 din
infecţiile respiratorii, celelalte 2/3 corespunzând infecţiilor respiratorii superioare – angine,
rinofaringite, sinuzite, otite. Infecţiile respiratorii superioare şi inferioare sunt la originea a 2/3
din consumul total de antibiotice.
În continuare sunt de aşteptat progrese de la cercetarea pneumologică – în explorări
paraclinice, terapiile instrumentale, punerea la punct de medicamente noi, chirurgie de
înlocuire şi de transplant; nu există, în schimb, niciun panaceu; în anii ce vor veni, beneficiile
cele mai importante vor proveni dintr-o strategie de informare, educare, depistare şi de o
atenţie faţă de calitatea aerului, acest frumos străin care ne face să trăim.

“ Cunoaşterea stării patologice sau anormale nu va fi obţinută fără cunoaşterea stării

normale”
Claude Bernard

44
 BIBLIOGRAFIE

1. Paul Leophonte - Bolile aparatului respirator – Editura Corint.

2. Crin Marcean, Vladimir - Manta Mihailescu - Ghid de farmacologie pentru asistenţi

medicali ţi asistenţi de farmacie - Editura All.

3. Dobrescu D, Negreş S, Subtirica V, Dobrescu L, P, Subţirică V. – MEMO MED.

Ediţia a 18-a. - Editura Universitară şi Editura Minesan.

4. Stroiescu V, Corciovei Constantinescu I, Fulga I, Coman O.A, Constantinescu M.C,

Russ C - Farmacologie. Editia a V-a - Editura ALL .

5. Fulga I. – Farmacologie. Editura Medicală. Bucureşti 2006.

6. Martin E. - Dicţionar de medicină- Edirura ALL 2012.

7. Prospectele medicamentelor menţionate in lucrare.

8. Cristea A. N. - Tratat de farmacologie. – Editura Medicală. Bucureşti 2006.

9. Cristea A. N.- Farmacologie. Note de curs. – Editura Medicală. Bucureşti 1999.

10. Coman Oana Andreia – Farmacologie pentru moaşe şi asistenţi medicali. Note de
curs. – Editura Medicală Bucureşti 2011.

11. Agenda Medicală. Ediţia de buzunar. – Editura Medicală, Bucureşti 2006.

45
12. www.corpul uman.com

13. www.gradina mea.ro

46