ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

„GRIGORE- GHICA VODĂ” IAŞI

PROIECT DE ABSOLVIRE
EXAMEN DE ABSOLVIRE AL ŞCOLII POSTLICEALE
SANITARE
Calificarea profesională: asistent medical generalist

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR, Candidat,

Leca Sidela Chelaru Alina-Elena

2022
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
BRONȘITĂ ACUTĂ

1
 CUPRINS

I. Argument
II.Îngrijirea pacientului cu bronșită acută
Obiectiv 1:
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
Obiectiv 2:
Bronșita acută prezentare generală
a) Definiţia
b) Etiologia
c) Simptomatologie
d) Diagnostic
e) Evoluţieşi prognostic
f) Tratament
g) Complicaţii
Obiectiv 3:
Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijireapacientului cu
bronșită acută
a) Procedura nr. 1
b) Procedura nr. 2
c) Procedura nr. 3
d) Procedura nr. 4
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu bronșită acută
a) Interviu
b) Identificarea nevoilor fundamentale afectate- enunțarea problemelor de
dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu bronșită acută
c) Plan de îngrijire
Obiectivul 5:
Educaţia pentru sănătate la un pacient cu bronșită acută
III. Bibliografie
IV. Anexe

2
I. ARGUMENT

Bronșita acută reprezintă o afecţiune caracterizată prin inflamaţia acută a

mucoasei bronşice, cu evoluţie, în general, autolimitantă şi localizare la nivelul
bronhiilor mari şi mijlocii.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu bronșită acută.
Problemele de dependență pe care le poate prezenta un pacient cu
bronșită
acută și de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului
de îngrijire sunt: alterarea respirației, dispnee, deficit de autoîngrijire,
discomfort.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
Obiectiv 2 Prezentarea generală a afecțiunii.
Obiectiv 3 Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu bronșită acută.
Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu bronșită acută.
Obiectiv 5Educaţia pentru sănătate a pacientului cu bronșită acută.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza cunoștințe și competențe
profesionale prevăzute în Directiva UE/55/2013, din care derivă cunoștințele,
abilitățile și atitudinile asistentului medical generalist necesare în practicarea
profesiei.
Cunoștințe, abilități, atitudini specifice Modulului Medicina Internă Și
Nursing Specific (Mi-I)
Cunoștințe:
20.1.1. Descrierea bolilor respiratorii,
20.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile respiratorie,
20.1.3. Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni respiratorii,
20.1.4. Descrierea metodelor de investigare și tratare a bolnavului cu afecțiuni
respiratorii,
20.1.5. Cunoașterea relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al
ființei umane
20.1.6.Descrierea intervențiilor autonome și delegate ale asistentului medical în
procesul de îngrijire al pacientului cu boli respiratorii
20.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activității de îngrijire a
pacienților cu afecțiuni respiratorii
20.1.8. Experienţa colaborării cu alţiprofesionişti din sectorul medica

3
 Abilități:
20.2.1. Identificarea caracteristicilor bolilor respiratorii
20.2.2. Diferențierea semnelor și simptomelor specifice bolilor respiratorii
20.2.3. Selectarea datelor / informațiilor specifice afecțiunilor respiratorii,
20.2.4. Identificarea problemelor de dependență la pacienții cu boli respiratorii,
20.2.5. Diagnosticarea în mod independent a asistenței medicale necesare și
planificarea, organizarea și punerea în aplicare a asistenței medicale în tratarea
pacienților, în vederea îmbunătățirea practicii profesionale
20.2.6. Alegerea și aplicarea metodelor specifice de investigare și tratament în
afecțiuni respiratorii,
20.2.7. Implicarea activă în îngrijirea pacientului cu afecțiuni respiratorii, în
funcție de problemele de dependență, respectând indicația medicului
20.2.8. Oferirea în mod independent de indicații, consiliere și sprijin persoanelor
care necesită îngrijire și persoanelor apropiate
20.2.9. Elaborarea planului de îngrijire în funcție de priorități
20.2.10. Identificarea punctele tari și punctele slabe, evaluarea și asumarea
riscurilor din activitatea de îngrijire medicală
20.2.11. Asigurarea în mod independent a calității îngrijirii medicale și
evaluarea acesteia
20.2.12. Capacitatea de a participa la formarea practică
20.2.13. Colaborare în mod eficient cu alţi actori din sectorul sanitar

Atitudini:
20.3.1. Argumentarea realistă, creativă și independentă a propriilor opinii cu
privire la semnele și simptomele specifice întâlnite la pacienți cu afecțiuni
respiratorii,
20.3.2. Asumarea responsabilității în fundamentarea și prioritizarea obiectivelor
de îngrijire în vederea satisfacerii nevoilor pacientului
20.3.3. Utilizarea unei abordări obiective în rezolvarea problemelor
20.3.4. Colaborarea eficientă cu pacientul, familia și membrii echipei medicale
20.3.5. Manifestarea interesului de a participa activ în aplicarea metodelor de
investigare și tratament
20.3.6. Asumarea rolului și responsabilităților asistentului medical în cadrul
echipei de îngrijire
20.3.7. Demonstrarea capacității de a îngrijii pacienții cu afecțiuni respiratorii,
20.3.8. Asumarea standardelor profesionale în aplicarea tehnicilor de
supraveghere, investigare și tratare a pacienților cu afecțiuni respiratorii

4
20.3.9. Manifestarea disponibilității în oferirea de informații persoanelor,
familiilor și grupurilor de persoane, care să le permită să aibă un stil de viață
sănătos, să se autoîngrijească
20.3.10. Asumarea responsabilității privind completarea documentelor medicale
20.3.11. Manifestarea capacității de evaluare independentă a calității îngrijirilor
20.3.12. Revizuirea judecăților în vederea modificării comportamentului în
funcție de noile evidențe
20.3.13. Argumentarea pertinentă a rezultatelor obținute în urma analizei
calității asistenței acordate în procesul de nursing
20.3.14. Analizarea calităţiiasistenţei acordate pentru a-şiîmbunătăţi practica
profesională de asistent medical generalist
Aplicarea procesului de îngrijire s-a finalizat prin analiza unui caz la un
pacient cu diagnosticul de bronșită acută– caz pentru care s-a elaborat etapa de
culegere a datelor, pe baza căreia s-au evidențiat problemele de dependență
specifice cazului.
În final a fost elaborat planul de îngrijire al pacientului cu bronșită acută,
respectând obiectivele generale ale proiectului. Planul de îngrijire al pacientului
cu bronșită acută cuprinde problemele de dependență identificate, obiectivele de
îngrijire, intervențiile aplicate (evidențiindu-se raționamentul pentru care s-au
aplicat intervențiile), precum și evaluarea intervențiilor și a pacientului, pentru
identificarea problemelor de colaborare ce ar purtea să apară în evoluția clinică a
afecțiunii și pacientului

5
II. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BRONȘITĂ ACUTĂ

Obiectiv 1
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie
realizarea schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern. În plus, prin
partea superioară a cavității nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe
mirosul, iar laringele, un alt segment al aparatului respirator, datorită corzilor
vocale inferioare, realizează fonația.
Aparatul respirator este alcătuit din :
• căile respiratorii
• plămânii
CĂILE RESPIRATORII:
Cavitatea nazală – primul segment al căilor respiratorii.
Ea este divizată de septul nazal în două cavități simetrice numite fose
nazale.
Fosele nazale se află parțial în piramida nazală care are rol estetic și de protecție.
Faringele - al doilea organ al căilor respiratorii, este un organ cu dublă
funcție, respiratorie și digestiva.
Laringele - este situat în partea anterioară a gâtului, sub osul hioid,
deasupratraheei, proeminând sub piele.Are un schelet cartilaginos,format din trei
cartilaje neperechi (cartilajul tiroid,cricoid, epiglotic) și trei perechi (cartilajele
aritonoide, corniculate și cuneiforme) unite între ele prin ligamente sau
articulații. La interior este căptușit de o mucoasă care determină în cavitatea
laringelui, patru plici numite corzi vocale, două superioare și două inferioare.
Traheea - este un conduct fibro cartilaginos, întins de la marginea
anterioară a laringelui până la bifurcarea ei în cele doua bronhii principale. Este
situată anterior de esofag. Are două segmente; cervical și toracal.
Bronhiile principale - sunt două conducte fibrocartilaginoase, rezultate din
bifurcarea traheei. Bronhiile principale ajung la lobul pulmonar prin care
pătrund în plămân, ramificându-se și formând astfel arborele bronșic. Structura
bronhiilor este aceeași cu a traheei.
Plămânii Plămânii reprezintă principalele organe ale aparatului respirator
și sunt situați în cavitatea toracică, deasupra diafragmului. Au forma unor
jumătăți de con secționat de la vârf spre bază, masa medie a celor doi plămâni
este de 1300 g.

6
 Plămânii prezinta baza ușor concavă așezată pe diafragmă și care, prin
intermediul difragmului, la dreapta este în raport cu lobul drept al ficatului, iar la
stânga cu lobul stâng al ficatului, cu fundul stomacului și cu splina:
• vârful depășește prima coastă și ajunge la baza gâtului
• fața externă (coastele), vine în raport cu coastele și spațiile intercostale și
prezintă la plămânul drept două fisuri; una oblică și alta orizontală, iar plămânul
stângnumai fisura oblică;
• fața internă mediastinală este plană și prezintă hilul plămânului care este locul
de intrare și ieșire al elementelor pediculului pulmonar (adică bronhia
principală, artera și venele pulmonare, arterele și venele bronșice, nervii
vegetativiși vase limfatice).
Structura plămânului – este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind
formate dintr-un sistem de canale aeriene și dintr-o multitudine de saci. Lobii
plămânului drept(superior,mijlociu,inferior)sunt delimitati de două fisuri, în
timp ce lobii plămânului stâng (superior si inferior), sunt delimitați de o fisură.
Fiecare lob este alcătuit din segmente, care reprezintă unitățiile anatomice,
funcționale și clinice ale plămânului. Fiecare segment este format din lobul,
unitățilemorfofuncționale ale plămânilor care au forma piramidei, cu baza spre
suprafața plămânilor, iar vârful suspendat de o bronhie supra-lobulară, îndreptat
spre hil. În jurul lobului se află țesut conjunctiv bogat în fibre elastice, celule
conjunctive și celule macrofage.
Arborele bronșic
După pătrunderea bronhiilor principale prin hil în plămân ele se ramifică în
bronhii lobare, care la rândul lor se ramifică în bronhii segmentare. Bronhiile
segmentare se divid de mai multe ori și dau naștere la bronhiile supralobulare
care pătrund prin vârful lobului pulmonar în interiorul lobului, devenind
bronhiile intralobulare. Bronhiile intralobulare se ramifică, la rândul lor dând
naștere bronhiilor terminale, numite astfel deoarece sunt ultimele ramificații ale
arborelui bronșic, cu rol de a conduce aerul. Bronhiile terminale dau naștere
bronhiilor respiratorii (acinoase) care se continuă cu canalele alveolare, ai căror
pereți reprezintă dilatații în formă de saci alveolari, în care se deschid alveolele.
Totalitatea elementelor care continuă o bronhiolă terminală formează acinul
pulmonar.
Vascularizația plămânilor
Plămânul are o dublă vascularizație:
- funcțională
- nutritivă.

7
Vascularizația funcțională – realizeaza schimburile gazoase și este reprezentată
de trunchiul pulmonar și venele pulmonare care alcătuiesc mica circulație.
Trunchiul pulmonar începe cu ventriculul drept, se împarte în artera pulmonară
stângă și dreaptă care pătrund în plămâni prin hilul pulmonar. Ajunsă în plămân
artera urmărește ramificațiile arborelui bronșic; pătrunzând în lobul pulmonar și
se capilarizează în jurul alveolelor pulmonare. La nivelul acestei rețele capilare
dioxidul de carbon este cedat alveolelor și din alveole pătrunde oxigenul care
este preluat de venele pulmonare. Aceste vene părăsesc plămânul prin hilul
pulmonar și duc sângele cu oxigen în atriul stâng, de unde va trece în ventriculul
stâng care îl va împinge prin aorta în tot organismul.
Vascularizația nutritivă face parte din marea circulație și este reprezentată de
arterele și venele bronșice. Arterele bronșice provin din aorta toracală, iar venele
bronșice se deschid în sistemul azygos.
Pleura - este o membrană seroasă formată din două foițe dintre care una
învelește plămânii la exterior, pătrunde în fisuri, iar cealaltă căptușeste pereții
cutiei toracice. Cele două foițe se continuă una cu cealaltă la nivelul pediculului
pulmonar. Între cele două foițe se află cavitatea pleurală spațiu virtual, în care
există presiune negativă cu rol important în mecanica respirației.
Mediastinul - este o regiune topografică limitată lateral de fețele interne ale celor
doi plămâni, inferior și diafragm, anterior de stern, iar posterior de coloana
vertebrală toracală și de către extremitățiile posterioare ale coastelor. În
mediastin se găsesc: inima învelită de pericard, vasele mari: venele cave
superioare și inferioare, cele patru vene pulmonare, artera aorta, trunchiul
pulmonar cu ramurile lui, traheea și cele două bronhii principale.
RESPIRAȚIA
Respirația reprezintă una din funcțiile esențiale ale organismelor vii în general,
funcție prin care se realizează raportul de oxigen din aerul ambiant până la
nivelul celular, în paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de carbon,
realizat din metabolismul celular. Această funcție complexă se realizează în mai
multe etape:
• ventilație pulmonară,
• difuziunea și schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare,
• transportul gazelor în sânge și
• respirație celulară.

8
Ventilația pulmonară
Este procesul prin care se realizează circulația alternativă a aerului între mediul
ambiant și alveolele pulmonare, antrenând astfel pătrunderea aerului bogat în
oxigen către alveole și eliminarea dioxidului de carbon către exterior.
Mișcările ventilatorii
Circulația alternativă a aerului se realizează ca urmare a variațiilor ciclice ale
volumului cutiei toracice urmate de mișcarea în același sens a plămânului care
este solidarizat de aceasta prin intermediul foițelor pleurale.Variațiile ciclice ale
volumului aparatului toraco-pulmonar se realizează în cursul a două mișcări de
sens opus, definite ca mișcarea inspiratorie și mișcarea expiratorie.
În timpul mișcării inspiratorii are loc creșterea volumului cutiei toracice și o
creștere a volumului pulmonar. Odată cu creșterea volumului cutiei toracice are
loc o expansiune a plămânilor.
Expansiunea plămânilor și creșterea volumului lor în cursul inspiratiei au drept
consecințe o scădere a presiunii aerului din interiorul plămânului sub presiune
atmosferică (aproximativ cu 2-3 mm Hg) realizându-se astfel un gradient de
presiune datorită căruia aerul atmosferic pătrunde în interiorul plămânilor.
Mișcarea expiratorie (expirația) reprezintă mișcarea de sens contrar inspirației,
în cursul căreia are loc revenirea la volumul inițial al cutiei toracice și al
plămânului. În condiții de repaus, expirația este un act pasiv ce nu necesită
contracția musculaturii respiratorii. Revenirea cutiei toracice și a plămânului la
volumul inițial este consecința refracției țesuturilor elastice ale aparatului
toraco-pulmonar care au fost desprinse în cursul inspirației și care eliberează sub
formă de energie cinetică, energia potențială acumulată. Ca urmare a scăderii
volumului pulmonar în cursul respirației, presiunea aerului va crește peste
presiunea atmosferică (cu 2-3 mm Hg), ceea ce are drept consecință crearea unui
gradient de presiune de-a lungul căreia aerul din plămâni iese către exterior.
Volumele și capacitățile pulmonare
În cursul mișcărilor ventilatorii, pătrund și ies din plămâni cantități de aer a
caror mărime este în funcție de talia persoanei, de vârstă, de sex, de postură,etc.
și a căror cuantificare poate aduce informații asupra integrității aparatului
toracopulmonar.
Volumul curent (VT) reprezintă volumul de aer care pătrunde în plămâni, în
cursul unei inspirații și unei expirații de repaus, valoarea lui medie la persoanele
adulte este de 500 ml.
Volumul inspirator de rezerva (VIR ), reprezintă volumul maxim de aer ce poate
fi inspirat la sfârșitul unei inspirații de repaus.

9
Valoarea lui medie la adulți este de 3000 ml, ceea ce reprezintă 60% din
capacitatea vitală.
Volumul expirator de rezervă (VER) reprezintă volumul maxim de aer care
poate fi expirat la sfârșitul unei expirații de repaus.Valoarea lui medie la adulți
este de 1200 ml, adică aproximativ 25% din capacitatea vitală.
Volumul rezidual (VR) reprezintă volumul de aer care rămâne în plămân la
sfârșitul unei expirații maximale.Valoarea lui medie la adulți este de 1300 ml
ceea ce reprezintă aproximativ 25% din capacitatea vitală.
Capacitățile pulmonare reprezintă valoarea sumei a două sau mai multe volume
pulmonare astfel :

✓ capacitatea pulmonară totală (CPT), reprezintă volumul de aer cuprins în

plămân la sfârșitul unei inspirații maxime, însumând toate volumele pulmonare
menționate.Valoarea ei variază în funcție de talie, sex, vârstă, în medie luându-
se în considerație o valoare de 6000ml.
✓ capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul de aer ce poate fi scos din plămân
printr-o expirație forțată efectuată după o inspirație maximă. Ea este egală
cu suma a trei volume pulmonare (VRI) + (VER) + (VT) și are în medie o
valoare de aproximativ 4700 ml reprezentând în jur de 75% din CPT;
✓ capacitatea reziduală funcțională (CRF) reprezintă volumul de aer care
rămâne în plămân la sfârșitul unei expirații de repaus.Valoarea ei, se poate
obține prin însumarea VER + VR, ea reprezentând aproximativ 50% din CPT;
✓ capacitatea inspiratorie (CI) reprezintă volumul de aer ce poate fi introdus în
plămân printr-o inspiratie maximă care începe la sfârșitul unei expirații de
repaus.Valoarea ei este echivalentă cu suma dintre VT și VER și reprezintă 50%
din CPT.
Debitele ventilatorii
Dacă măsurarea volumelor pulmonare conferă o serie de parametri statici ce
caracterizează aparatul toraco-pulmonar, pentru obținerea unei informații legate
de funcția ventilatorie se utilizează măsura debitelor ventilatorii.
Debitul ventilator de repaus (V) reprezintă cantitatea de aer ventilat în timp de
un minut în condiții de repaus și poate fi obținut prin produsul dintre volumul
curent și frecvența oscilației.
Debitul ventilator maxim (Vmax) reprezintă cantitatea de aer maximă ce poate fi
ventilată ca urmare a creșterii maximale a frecvenței și amplitudinii respiratorii,
el poate atinge valori de până la 150 l/min la persoanele antrenate.

10
Ventilația alveolară
La sfârșitul unei respirații de repaus, în interiorul plămânilor se află aproximativ
2500 ml aer, din aceștia doar în jur de 2350 ml participă la schimbul de gaze,
aflându-se în interiorul alveolelor (aer alveolar), restul de aproximativ 150 ml
este condus în căile respiratorii la nivelul cărora nu au loc schimburi de gaze,
fapt pentru care acest spațiu a fost numit spațiu mort anatomic.
Din cei 500 ml ce pătrund în plămâni în cursul unei inspiratii de repaus, 150ml
vor primeni aerul din spațiul mort anatomic, iar restul de 350 ml se adaugă
aerului alveolar. Cu alte cuvinte ventilația alveolară (Va) va exprima cantitatea
de aer care pătrunde în plămâni după scăderea volumului spațiului mort
anatomic (Vsma) în timp de un minut.

11
Obiectiv 2
Bronșita acută – prezentare generală
a. Definiție
Bronşita este o afecţiune caracterizată prin inflamaţia acută a mucoasei bronşice,
cu evoluţie, în general, autolimitantă şi localizare la nivelul bronhiilor mari şi
mijlocii.
b. Etiologie
Bronșita acută are trei cauze principale:
• virală
• bacteriană
• chimică
Bronșita chimică în urma expunerii incidentale sau profesionale la pulberi (de
origine minerală sau vegetală), aerosoli (de acizi, amoniac, solvenți organici,
clor etc) sau fum (de tutun, etc) este mai curând cronică și numai rareori se
produce o traheobronșită acută.
Este acceptat în unanimitate faptul că principalii agenţi patogeni implicaţi în
etiopatogeniabronşitei acute sunt agenţii virali.
Bronşitele acute bacteriene apar, în general, în urma unei bronşite virale şi sunt
produse de bacteriile care populează normal nazofaringele: pneumococi,
streptococi, Haemophilusinfluenzae, etc. Într-o mare parte dintre cazuri,
etiologia bronşitei acute este mixtă.
Astfel, datele unui studiu efectuat în Marea Britanie în 2004 pe 80 de pacienţi,
incriminează următorii agenţii patogeni: Rhinovirusuri, Virus gripal,
Coronavirus, Virus paragripal, S. pneumoniae, H. influenzae, M.catarrahlis, M.
pneumonia, C. pneumoniae.
Foarte rar afecțiunea poate fi cauzată de un alt agent bacterian –
Bordetellapertussis, care la adulti produce doar o bronșită acută cu tuse și
expectorație, iar la copii tusea convulsivă.
Factorii predispozanți pentru bronșită servesc suprarăceala, extenuarea fizică,
aerul poluat, alimentația proastă. Contribuie la recurențe infecțioase frecvente
sinuzitele, iar la copii amigdalitele și vegetațiile adenoide.
c. Simptomatologie
Tusea
- este simptomul de bază;

12
- seacă în faza inițială (prodromală, de crudiate) a bolii, ea evoluează în umedă
cu expectorație mucoasă (bronșite virale) sau mucopurulentă (bronșite
bacteriene) în faza a doua a bronșitei.
- apare deoarece din inflamația mucoasei traheei și bronhiilor se irită receptorii
tusei.
Dureri toracice
- localizate retrosternal (”arsură retrosternală”), se agravează la tuse și mișcări
respiratorii ample.
- apar din inflamația peretelui traheal.
Dispneea
- este rară și apare sau din obstrucția de căi aeriene superioare (cu stridor
inspirator, răgușeală, tuse lătrătoare) – laringită acută, epiglotită – sau din
obstrucția bronșică difuză (bronșita astmatiformă, bronșiolita acută).
Cefaleea, slăbiciunea și subfebrilitatea
- sunt cele mai frecvente simptome extraexpiratorii. Rareori febra poate depăși
380C timp de câteva (3-5) zile în cazurile necomplicate de bronșită, apoi
cedează, în timp ce tusea poate persista câteva săptămâni. Febra persistentă este
un indiciu de complicații și anume pneumonia.
Sindromul obstructiv al căilor aeriene şiepiglotita acută sunt asocieri întâlnite
frecvent la copii (cea din urmă apare mai rar peste vârsta de 5 ani şi se datorează
infecţiei zonei epiglotice cu Haemophilusinfluenzae, realizând un sindrom
obstructiv al CRS, febril) .
Debutul gradual al afecţiunii (2-3 zile) sugerează cauze bacteriene. Un debut
rapid, cu febră ridicată şi frisoane indică o etiologie bacteriană.

d. Diagnostic
Investigaţii paraclinice

Explorările paraclinice sunt utile mai ales pentru diagnosticul unei boli
asociate sau al unei complicaţii:
Examen radiologic pulmonar – este absolut necesar pentru diagnosticul
diferenţial cu pneumonia interstiţială. În cazul bronsitei acute, examenul
radiologic nu trebuie să evidenţieze modificări.
Examen bacteriologic al sputei - este necesar dacă bronşita apare în
cursul internării sau dacă se suprapune peste o bronşită cronică sau dacă se
diagnostichează la un bolnav cu afecţiune cronică gravă.

13
 Hemograma nu aduce date diagnostice importante; uneori este prezent
un sindrom inflamator minor (leucocitoză, trombocitoză,VSH crescut,
fibrinogen crescut)
Probele funcţionale respiratorii sunt indicate la bolnavii cu obstrucţia
căilor aeriene sau la cei cu dispnee şi cianoză.
Diagnosticul etiologiei virale se face prin metode virologiceşi
serologice. În cursul epidemiilor virale cu virus cunoscut, diagnosticul
etiologic al bronşitei acute virale se pune cu probabilitate de 70% numai pe
bază de date epidemiologice.

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu:

- pneumoniile virale sau bacteriene;
- bronșitele acute în boli infecțioase (rujeolă, varicelă, mononucleoză infecțioasă
etc);
- corpii străini intrabronșici;
- acutizările bronșitei cronice.
În pneumoniile virale sau bacteriene febra este mai înaltă, starea generală
alterată mai grav, poate fi prezent junghiul toracic. Pneumonia atipică cu
Mycoplasmapneumoniaepune probleme speciale în plan de diagnostic
diferențial, întrucât tabloul de bronșită acută este predominant.
Debutul este insidios cu febră, tuse iritativă, mialgii, cefalee pronunțată.
Examenul fizic este nesemnificativ în comparație cu modificările radiologice.
Radiografia pulmonară evidențiază: accentuarea desenului interstițial (inițial);
infiltrat bronhopneumonic în lobii inferiori; adenopatie hilară uni- sau bilaterală;
revărsat pleural minim (în 25% cazuri); se pot vizualiza și eventualele
complicații pulmonare: pneumotorax, abces pulmonar.
Spre deosebire de acutizările bronșitei cronice, bronșita acută apare la
pacienții fără simptome de obstrucție bronșică cronică, este autolimitantă, are
o durată mai scurtă și etiologie diferită (cel mai adesea este de origine virală,
în timp ce de acutizările bronșitei cronice sunt responsabile
Haemophilusinfluenzae, Streptococuspneumoniae, Moraxellacatarrhalis).

e. Evoluție și prognostic

Bronșita acută primitivă nespecifică, care poate apărea în adevărate

“epidemii”, fiind determinată de agenții virali sau bacterieni și favorizată de
frig, umezeală.
14
 Are o evoluție de scurtă durată, favorabilă și benignă.
Evoluează în trei faze:
• Faza de coriză sau de angină , care durează 1-3 zile (ușoara ascensiune
termică, jenă la deglutiție, arsură sau înfundare a nasului);
• Faza de cruditate, care durează 2-3 zile (cu tuse uscată spasmodica, cu o
foarte mică expectorație mucoasă, durere vie retrosternală, uneori febră
moderată și voce răgușită);
Ascultatoriu avem raluri ronflante și sibilante, diseminate pe toata aria
pulmonară.
• Faza de cocțiune, durează 4-6 zile (cu tuse însoțită de expectorație
mucoasă sau mocupurulentă și valuri difuze).
Ascultatoriu avem raluri bronșice uneori wheezing, precum și apariția de raluri
subcrepitante la baza toracelui. Recidivele sunt posibile, ele fiind declanșate de
virozele căilor aeriene superioare și favorizate de condițiile meteorologice.

f. Tratament

Măsuri terapeutice generale:

Se efectuează în funcție de forma și stadiul evoluției bronșitei și constă în:
• Evitarea fumului de ţigarăşi a poluanţilor
• Umidificarea aerului din locuinţă
• Regim igieno-dietetic – repaus la pat 3-4 zile în cameră încălzită și cu
atmosferă umezită.
• Dieta va fi hidrică: ceaiuri calde, supe, lapte.
• Treptat se trece la o alimentație normală, cu excluderea alimentelor greu
digerabile.
Antitermice
• Aspirină, 2-3 comprimate pe zi asociată
• Algocalmin 2-3 tablete pe zi după masă + Pansament gastric(Dicarbocalm,
Cimetidin).
Calmante ale tusei
• În perioada de cruditate se vor administra Codeina Fosfatică, cu acțiune
sedativă asupra centrului tusei de Codenal (Codeină + Fenobarbital), 3
comprimate pe zi.
• Calmotusin – soluție, 15 picături de 3-4 ori pe zi.
• Tusan – 50mg, 2 comprimate pe zi la adulți.
• Trecid 5-6 picături pe zi.
Expectorante

15
• Sirop expectorant 3 linguri pe zi.
• Sirogal 3 linguri pe zi.
• Tablete expectorante 6 comprimate pe zi.
• Se pot administra băuturi calde cu efect emoliant pentru mucoasa gâtului buco-
faringial (ceai, lapte, infuzii de plante -tei).
• Antialergice
Pentru combatarea alergiei se administrează:
• Feniramin, 2-3 comprimate pe zi.
• Claritine,
• Hemisuccinatde Hidrocortizon – cazuri grave.
Antibiotice și chimioterapeutice
• În formele severe și la bolnavii debilități (copii, batrâni, gravide) sau pentru
prevenirea suprainfecției bacteriene și în formele mixte de traheobronșite:
Se administrează :
• Ampicilină 500-1000 mg/6h
• Biseptol 2 comprimate/24h după masă, pentru efect iritativ gastric.
• Tratament cortizonic și miofilină.
• Indicate în formele cu hipersecreție accentuate sau însoțite de spasm bronșic,
pe durată scurtă, 3-4 zile de tratament.
• efectua inhalații cu mușețel și uleiuri volatile, pentru a favoriza scăderea
edemului mucoasei căilor respiratorii și vindecarea acestuia.

Pacientul cu bronșită acută:

Tratamentul preventiv
a) Vaccinarea antigripală
Vaccinarea reduce cu 60% până la 90% morbiditatea imputabilă gripei.
Rata de acoperire nu era decât de 17% la subiecții mai tineri de 70 ani.
Beneficiază de gratuitatea vaccinării și subiecții atinși de una dintre cele 8
afecțiuni de lungă durată, diabet, accident vascular cerebral, nefropatie cronică,
atingere neuromusculară gravă, mucoviscidoza, cardiopatie congenitală,
insuficiență cardiacă, insuficiență respiratorie cronică gravă.
b) Vaccinarea Antipneumococică
Are o eficacitate de aproximativ 60%. Sinteza de anticorpi protectori pare a fi
mai bună la subiectul de vârstă medie, comparativ cu cel de peste 70 ani.
Această vaccinare este, pentru moment, destul de rar prescrisă, deși ar merita să
fie mai frecvent utilizată.

16
g. Complicații
Rareori boala se cronicizează, de regulă, după mai multe recidive. La persoanele
în vârstă, cu rezistență scăzută, bronșita se poate complica cu bronhopneumonie,
congestii pulmonare, pleurezii, nefrite parcelare.
Complicațiile pot surveni în trei circumstanțe particulare:
- La sugarul infectat de virusul respirator scințial, cu dezvoltarea unei bronșite
acute și a unei detrese respiratorii;
- La insuficientul respirator cronic, la care infecția virală sau bacteriană
reprezintă o cauză majoră de decompensare;
- În cadrul unui sindrom gripal, cu constituirea unui tablou de gripă malignă la
subiectul fără vreun antecedent pulmonar particular.
Majoritatea persoanelor nu dezvoltă complicații.
În cazul în care acestea apar, ele pot fi:
• pneumonia: atunci când simptomele se modifică (oboseala marcată, febra
înaltă, durere în piept, respirație îngreunată), este semn că s-a instalat
pneumonia;
• recurența bronșitei: aceste recurențe apar de obicei la persoanele fumătoare, la
cei cu imunitatea scăzută (bolnavii de SIDA, fibroză chistică sau cancer).
Bronșita acută poate de asemenea să determine distrugeri ale pereților bronhiilor
(bronșiectazii).
La persoanele care au boli respiratorii cronice, ca astm, bronșita acută
poate determina înrăutățirea tusei și a wheezing-ului. Copiii și pesoanele în
vârstă au risc mai mare de dezvoltare a complicațiilor.
Copiii cu episoade repetate de bronșită acută se investighează
suplimentar, pentru a depista existența altor probleme ale tractului respirator ca:
fibroză chistică, bronșiectazii, alergii, sinuzita, amigdalita.
O complicație secundară frecventă este reprezentată de suprainfecția
bacteriană a unei infecții virale, datorită diminuării mijloacelor de apărare ale
aparatului respirator.
Această eventualitate solicită aplicarea unui tratament cu antibiotice, fiind
des întâlnită în cursul unui sindrom gripal, cu o evoluție în doi timpi.
Germenul responsabil este adesea Hemophilusinfluenzae, care astfel își trage
numele “influenza” din faptul că mult timp s-a considerat că reprezintă agentul
cauzal al gripei și nu un germen de suprainfecție.

17
 La distanță, bronșitele acute repetate pot constitui terenul unei tulburări
obiective respiratorii cronice, reprezentând mai ales o sursă majoră a
bronșiectaziilor.
Prognosticul este rezervat sau grav în bronșitele recidivante, complicate și
în bronșiolita capilară difuză, care poate duce la insuficiența respiratorie acută.

18
Obiectiv 3
Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu bronșită acută

Comportamentul etic, general al asistentului medical include o atitudine

colegială, prietenească față de restul personalului medical. El va evita orice
afirmație care ar putea submina autoritatea sau scădea prestigiul cuiva. Va trebui
să fie disciplinat și animat de un adevărat spirit de echipă, să cultive spiritul de
ordine și de economie, să respecte regulile de igienă și sterilizare, nu de teama
unei sancțiuni ci din rațiune și convingere, contribuind astfel la reducerea
infecțiilor nosocomiale. În persoana bolnavului este lovită inevitabil și familia.
Față de vizitatori asistentul trebuie să-și cunoască bine obligațiile, să fie
politicos și sfătuitor, dar să interzică scenele zgomotoase. Nu va manifestă o
atitudine deplasată sau dezgust în unele îngrijiri ale bolnavului şi nu-l va lăsa pe
acesta în voia sorții sub pretextul terminării programului. În primul rând,
asistentul medical va privi pacientul în toată complexitatea sa de ființă bio-
psiho-socială creând o ambianță în cadrul căreia valorile, obiceiurile, religia și
credința individului sunt respectate.
Astfel, asigură condiţii de mediu adecvate, fără curenţi de aer, surse de
infecţie, zgomote deranjante, pentru a favoriza adaptarea pacientului la noul
mediu.
Asistentul medical trebuie să dea dovadă de o manieră deosebită de
solicitudine cu care să înconjoare bolnavul deoarece el, în această postură, este
departe şi despărțit de cei dragi, simțindu-se dezorientat și în plus neliniștit de
starea sănătății lui.
Trebuie să dea dovadă de un înalt umanism, să se poarte cordial, să fie
accesibilă, să nu fie distantă, rece, pentru ca bolnavul să se bucure de căldura
afectivă, bunăvoinţăşiblândeţe, pentru că atunci moralul lui se va ridica şi va
influenţa pozitiv comunicarea.
Din punct de vedere etic va ţine seama în comportamentul faţă de bolnav de
demnitatea persoanei umane, promovând și respectând valorile umane,
autonomia, autodeterminarea, luarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizică şi
psihică, încrederea, adevărul şijustiţia.
✓ Încurajează pacientul să comunice cu personalul medical și cei din jur;
✓ Asigură igiena și încurajează pacientul să se spele ori de câte ori este nevoie;

19
✓ Informează pacientul în legătură cu importanța menținerii curate a
tegumentelor pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
✓ Ajută pacientul să-și mențină tegumentele și mucoasele curate;
✓ Protejează patul pacientului cu mușamaua și aleza;
✓ Schimbă lenjeria de pat și de corp;
✓ Explorează preferințele pacientului în ceea ce privește alimentele;
✓ Servește pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate,
prezentate atrăgător;
✓ Explică rolul odihnei și al somnului în procesul de refacere a organismului;
✓ Asigură repausul fizic şi psihic al pacientului;
✓ Măsoară funcţiile vitale ale pacientului (P, R, T 0, T.A.), diureza, scaun,
greutate corporală și le notează în foaia de temperatură;
✓ Asistenta medicală întocmeşte formele legate de internarea şi externarea
pacientului, tine la curent evidentele administrative şi medicale ale acestuia,
notând în foaia de observaţie;
✓ Aplică procesul de nursing;
✓ Stabilește gradul de autonomie și de dependență a pacientului;
✓ Pe baza indicaţiilor prescrise de medic în foaia de observaţie, pregăteşte
condica de medicamente, formulează regimul dietetic al bolnavului,
administrează medicamentele şi supraveghează efectul lor, semnalând medicului
orice schimbare ivită în starea bolnavului;
✓ Conștientizează pacientul asupra importanței regimului alimentar;
✓ Hidratează pacientul cu peste 2l pe zi;
✓ Pregătește pacientul fizic și psihic pentru recoltarea sângelui și a urinei
explicând pe înțelesul acestuia necesitatea intervenției obţinând și
consimţământul;
✓ Montează un cateter periferic intravenos pentru administrarea soluţiilor
medicamentoase;
✓ Calculează bilanțul lichidian ingesta-excreta în 24 de ore;
✓ Informează aparținătorii asupra stării de sănătate a pacientului și îi învață să
nu-i aducă vești proaste care îl vor neliniști;
✓ Evaluează eficacitatea procedurilor, rezultate aşteptate/dorite: pacientul nu
acuză stări neplăcute, medicamentele au fost administrate fără incidente, este
cooperant şi demonstrează înţelegereainformaţiilor primite.

20
Procedura nr. 1
Măsurarea şi notarea pulsului

Definitie

Pulsul - reprezintă expansiunea ritmică a arterelor , care se comprima pe un plan

osos si este sincronă cu sistola ventricular. Pulsul ia nastere din conflictul dintre
sangele existent in sistemul arterial si cel impins in timpul sistolei.Acest conflict
se exteriorizeaza prin destinderea ritmica a arterei. Determinarea pulsului se face
la nivel carotidian, la artera radiala, femurala, poplitee, tibiala-posterioara,
pedioasa.

Obiective
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor; -
Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres
.
Pregătirea materialelor - Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas de mână cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
- Carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea; - Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de
măsurare;
b) fizică:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare; - Aşezaţi
pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
-decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
-poziţiesemişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţieşi extensie

21
EFECTUAREA PROCEDURII:

Spălaţi-vă mâinile;
Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară
(internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să
percepeţi sub degete pulsaţiile sângelui;
Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde
şiînmulţiţi cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsuraţifrecvenţa;
Înregistraţifrecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării, rata;
Spălaţi-vă mâinile.

REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI ÎN F.T.

Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura câte 4 pulsaţii;
Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S
(seara); pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşieaşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care
cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea
dreapta a sistemului de coordonate din F.T.;
Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate,pacientul este liniştit.

22
Rezultate nedorite
Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
Pulsul radial nu este perceptibil; Pulsul este aritmic;
Amplitudinea este mica sau crescută;
Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
• intoleranţă la activitate;
• alterarea confortului;
• deficit de volum lichidian:
• exces de volum lichidian;
• alterarea perfuziei tisulare

Educarea pacientului

Învăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotid sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru
palpare; Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului,
caracteristice vârstei;
Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de câte ori
valorile ratei pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului
se modifică.

23
Procedura nr. 2
Administrarea oxigenului

Administrarea oxigenului
Are drept scop asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi
prin combaterea hipoxiei.

Metode de administrare a oxigenului

A.prin sondă nazală
Este metoda cea mai frecvent utilizată
Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
Poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
Nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale

B.Prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)

Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
Este incomodă datorită sistemului de prindere şietanşeizare
Accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
Poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
Nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
C. Ochelari pentru oxigensunt prevăzuţi cu două sonde care să introduc în
ambele nări
se utilizează la copii şipacienţiiagitaţi
sunt mai bine toleraţi de pacienţi

D. cortul de oxigenfrecvent utilizat la ccpii

concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%
are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşteşi se supraîncarcă cu
vapori datorită faptului că pacientul inspiră şl expiră în acelaşi mediu oxigenul
introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
Pregătirea materialelor
-sursă de oxigen
-umidificator (recipient oentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă;
-sondă nazală, cateter, mască de oxigen său cort, în funcţie de metoda aleasă
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei
-mănuşi de cauciuc

24
Pregătirea pacientului
a) psihică: - dacă este conştient:
- Informaţi pacientul asupra necesităţii administrării oxigenului, explicând
procedura pentru a obţine colaborarea şi asigurându-l de inofensivitatea ei;
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şiverificaţi libertatea căilor
respiratorii

Intervenţiileasistenţei medicale -
• Administrare prin mască facială simplă o Se verifică fluxul oxigenului din
sursă
o Se pune masca în mâna pacientului pentru a ușura controlul măști și i se
susține mâna
o Debitul oxigenului poate ajunge până la 10-12 l/minut
o Se fixează masca pe piramida nazală și pe gură iar (acționați cu atenție pentru
a permite adaptarea pacientului) cureaua de fixare în jurul capului
o În general este greu suportată de pacient datorită hamului de etanșeizare

Administrare prin canulele nazale/ochelarii nazali

o Permite administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
o Se așază pacientul în poziție semișezândă - care favorizează expansiunea
pulmonară
o Se dezobstruează căile aeriene, dacă este nevoie
o Canule/Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub bărbie
(prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări)
La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și
disconfortul(este necesară umidificarea)

Îngrijirea pacientului
Se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent debitul și saturația
oxigenului, se observă faciesul, semnele vitale (respirația în special), culoarea
tegumentelor, starea de conștiență
Se asigură îngrijirea nasului şi cavității bucale deoarece O2 usucă mucoasa
orofaringiană
Se monitorizează saturația oxigenului utilizând fie pulsoximetria, fie
gazometria arterială funcţie de starea pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

- Pacientul are respiraţie normală, ameliorare a stării iniţiale, prezintă tegumente

normal colorate, mucoasele sunt intacte. Rezultate nedorite/Ce faceţi?

25
-Sonda iese în afară deoarece nu a fost introdusă corect - repetaţi cu atenţie
manevra de introducere şiasiguraţi-vă că s-a atins profunzimea necesară
- Pacientul se balonează - sonda a fost introdusă prea profund şi O2 ajunge în
stomac; retrageţi sonda până aproape de vălul palatin
- Mucoasele pacientului sunt uscate, iritate - reduceţi presiunea oxigenului dacă
observaţi deprimarea funcţiei respiratorii şianunţaţi medicul
- Verificaţifuncţionarea umidificatorului şimobilizaţi din când în când sonda

26
Procedura nr. 3
Testarea sensibilității la antibiotice

Definiţie
Testarea sensibilităţii la antibiotice reprezintă o testare cutanată utilizată pentru a
cerceta sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului. Injectarea se va
realiza după tehnica injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi 1/100 sau
1/1000.

Scop: - explorator.

Materiale necesare:
-ace seringi sterile alcool medicinal
-tampoane de vată.
-mănuşi de portecţie
-antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
-ser fiziologic pentru realizarea diluţieiRealizarea procedurii : raport 1/100
-se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
-se realizează diluarea unui gram de substanţă activă( a medicamentului) cu 10
ml ser fiziologic( dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser
fiziologic) din aceasta dilutie: 1+10=11, se aspiră 1ml solutie, care, la rândul ei
se diluează cu încă 9 ml ser fiziologic.
-din soluţiaobţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1m soluţie ce se administrează pe
faţa anterioară a antebraţului, intradermic .
Locul injectării va fi însemnat după maxim 30 de minute se interpretează
sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.
În cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului(antibioticului), apare
eritem,eventual papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa
la extindere.
Citirea se face în maxim 30 de minute: rezultatul este negativ dacă diametrul
este <10mm şi, deci, soluţia se poate administra; rezultatul este pozitiv dacă
diametrul este >10mm şi, deci, soluţia nu se poate administra.
In cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se
adaugă 9 ml ser fiziologic din care apoi se va lua 0,1 ml ce se va administra
intradermic, reacţiacitinduse tot la 30 minute.

Observaţie
Inainte de realizarea testării se va avea în vedere , o eventuală, posibilă reacţie
alergică, de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea
interveni - adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon

27
Procedura nr. 4
Puncţia venoasă

Definitie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter –

în lumenul unei vene (de regulă periferică, superficială) în vederea
obținerii/recoltării unui eșantion de sânge sau administrării unor
medicamente(primul timp al injectiei intravenoase).

Indicaţii / obiective :
✓ Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a
organismului uman
✓ injectarea medicamentelor
✓ asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare
hidro-electrolitic si acido bazică, administrarea preparatelor de lipide
injectabile, aaminoacizilor şi a soluţiilor glucozate
✓ izotone)
Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de:
✓ epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale
repetate
✓ prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru
puncţie
✓ traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte
efectuarea puncţiei
✓ paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul puncţiei este reprezentat în principiu de orice venă superficială
(periferică) de orice calibru, cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În
mod obişnuit, puncţia venoasă se realizează la nivelul :venelor superficiale de la
plica cotului (vena cefalică, vena basilică, vena mediană), venele de pe fata
dorsala a mâinii- arcada palmară superficială, vene metacarpiene.în ultima
instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femuralăla sugari se
utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasă dorsală a piciorului,
venele gambei) și venele epicraniene
Pregătirea materialelor
✓ recomandarea medicului pentru recoltarea sângelui
✓ garou
✓ mănuşi de unică folosinţă
✓ holder
✓ ac dublu/ canulă buterfly (fluturaş);
✓ tampoane cu dezinfectant ( alcool, povidone etc.)
✓ eprubete - system vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție de
analiza cerută
✓ etichete/cod de bare
✓ bandă adezivă non alergică
28
 ✓ formulare pentru laborator
✓ alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
✓ recipient pentru colectarea materialelor
Pregătirea pacientului
✓ verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
✓ verificați identitatea pacientului
a)psihică:
✓ se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
✓ se explică pacientului cum poate participa la procedură, se încurajează
pentru a reduce anxietatea
✓ pacientul este întreabat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a
simţit leşin, transpiraţie, stare de
✓ greaţă, vărsătură
✓ se obţine consimţământul informat
b) fizică:
✓ se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului,
cu scopul şi
✓ locul puncţiei
✓ decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
✓ şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit in extensie si supinatie –
recomandat pentru
✓ recoltarea in ambulator
✓ se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncției
Efectuarea procedurii se identifică pacientul
✓ se pregătesc materialele
✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile
✓ se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la
plica cotului, mai rar cele de pe faţa
✓ dorsală a mâinii
✓ se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului
fiind direcţionate departe de
✓ zona de puncţie
✓ se palpează vena
✓ se atașează acul dublu la holder
✓ se recomandă pacientului să strângă pumnul
Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare:
a) se roagă pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) se dă drumul la garou şi pacientul este rugat să-şi coboare mâna sub nivelul
inimii pentru a i se umple venele, apoi se reaplică garoul şi se bate încet pe venă
pentru a deveni mai vizibilă
c) se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-
15'se dezinfectează tegumentul

29
 ✓ se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu
policele se întinde pielea dreaptă pe venă
✓ se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce în venă sub
un unghi de 15°- 300, de deasupra venei, pătrunderea în venă se constată
prin scăderea rezistenței la înaintare, se urmărește cursul venei 1-2 cm
✓ în cazul recoltării se continuă puncţia conform obiectivului: se introduce
în holder, respectând ordinea de recoltare, întâi vacutainerele fără aditivi
și apoi cele cu anticoagulant, ultimul fiind vacutainerul pentru VSH (se
desface garoul la recoltare). Garoul nu va fi menținut mai mult de 1
minut.
✓ dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub
un tampon cu dezinfectant și se
✓ roagă pacientul să exercite o compresie de max. 5 minute, fără a flecta
brațul sau masa locul puncției, până
✓ se oprește sângerarea
✓ după oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
✓ vacutainerele se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un amestec
omogen
✓ se aplică etichetele cu codul de bare pe eprubete, și se trimite proba de
sânge la laborator
✓ se colecteză selectiv deşeurile în recipiente speciale
✓ se îndepărtează mânuşile si se spală mâinile
✓ se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
✓ Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
✓ Semnele vitale sunt normale
✓ Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
✓ Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
✓ Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
✓ Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
✓ Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medical
✓ Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul
cu un tampon steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi
compresă rece; aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
✓ Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
✓ Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
✓ Infecţia - evitarea ei prin efectuarea procedurii în siguranţă.

30
 Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt
repezentate de:
✓ imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită
la obezi, persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii
intravenoase făcute anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps);
impune puncţionarea unei vene profunde sau descoperire de venă
✓ neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu
a pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii
pereţi ai venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt
loc
✓ puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după
aspectul arterial al sângelui exteriorizat
✓ lezarea nervului median în foseta antecubitală
✓ hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare
a venei puncţionate
✓ reacţia inflamatorie la locul puncţiei – prin nerespectarea măsurilor de
asepsie şi antisepsie
✓ tromboflebita superficială
Consideraţii speciale
✓ Asistentul medical răspunde de corectitudinea efectuării procedurii, de
pregătirea fizică și psihică a pacientului și de respectarea condițiilor de
asepsie și antisepsie
✓ Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un
braţ, o venă deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi
5 min.
✓ Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de
hemodiluţie
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
✓ Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă,
shunt arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
✓ Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie
anticoagulantă, se menţine o presiune
✓ fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă
pentru a preveni formarea unui hematom
✓ Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece
aceasta creşte riscul de tromboflebită
✓ La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul
dominant pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu
independenţa vârstnicului
✓ La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul

31
Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu Bronşită acută
A. CULEGEREA DATELOR - Interviu
1. Informaţii generale: a. Numele şi prenumele: P.E
b. Vârsta: 78 ani
c. Starea civilă: căsătorită
d. Copii: 2
e. Profesia: inginer
f. Localitatea de domiciliu: Iaşi
g. Diagnosticul la internare: Bronşita acută
h. Data internării: 04.08.2021

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumatoare de:
Alcool –un pahar de vin în fiecare zi
Cafea –DA
Tutun – NU Drog – NU
b. Dietă / regim alimentar – pacienta are un regim alimentar variat c.Alergii
cunoscute – N
3.Probleme de sănătate:
o Antecedente medicale personale: Bronşită acută:05.03.2013
Operaţii/ intervenţii : NU
Tratamente prescrise: DA
Tratamente urmate: NU o Antecedente heredocolaterale: mama cu TBC
4. Motivele internării actuale: dureri toracice difuze, tuse cu expectoraţie
purulentă, frisoane, subfebrilitate, dispnee
5. Istoricul bolii: Bolnava P.E de 78 ani, se prezintă la secţia de Pneumologie cu
autosanitara,la recomandarea medicului de familie, însoţită de fiica sa. La
internare bolnava declară că aproape de o săptămână are dureri in
piept,respiraţie zgomotoasă dispneică mai ales la efort, tuse la început obositoare
apoi, însoţită de expectoraţie hemoptoică. Nu a urmat tratamentul ambulatoriu.

6. Examenul clinic general: a. Tegumente şi mucoase - integre

b. Greutate -75 kg
c. Înălţime -1,70 m
d. Ţesut celular subcutanat – normal reprezentat
e. Sistem ganglionar şi limfatic – nu sa evidenţiat nici o adenopatie
f. Aparat loco-motor- normal

32
g. Aparat respirator - normal conformat,murmur vezicular prezent bilateral.
h. Aparat cardio-vascular –bătăi cardiace ritmice, puls periferic prezent ritmic,
T.A= 140/60 mm Hg,puls =80 bătăi/minut.
i. Aparat digestiv-abdomen suplu, nedureros la palpare.
j. Aparat uro-genital –loje renale libere, micţiuni fiziologice.
k. Sistem nervos şi organe de simţ –nu prezintă tulburări ale sistemului nervos
iar organele de simţ 6.
Investigaţii:
a. Examenul sângelui: discret sindrom inflamator
b. Examenul urinei: Sumar de urină - normal
c. Alte examene de specialitate:
Radiografie pulmonară standard - moderata accentuare a interstitiului pulmonar
și mărirea ganglionilor hilari
Examen din spută- prezent haemophilusinfluenzae, sensibil la augumentin,
ciprinol, biseptol, gentamicină; rezistent la ceftazidimă, ampicilină

7.Tratamente:
HHC, 100 mg/2 ori / zi strict I.V
Augmentinfl 1.2 gr x 2/zi
Famotidina, 40 mg, tb 1*3 ori/zi per os, ACC 1cps/prânz Oxigenoterapie,
aerosoli cu ventoline x 2/zi

8.Epicriza şi recomandări la externare:

Pacienta P.E în vârstă de 78 de ani se internează în secţia de Pneumologie

prezentând urmatoarele simptome: dispnee, mai ales de efort, tuse
mucopurulentă, dureri toracice difuze, frisoane, subfebrilitate şi sindrom anxios.
În urma investigaţiilor se stabileşte diagnosticul de bronşită acută. În urma
tratamentului cu antibiotice, oxigenoterapie, expectorante şi cortizon stare se
ameliorează și se externează cu recomandările de a continua tratamentul
conform Rp., să evite umezeala, frigul şi efortul fizic.

33
B. Identificarea nevoilor fundamentale afectate

Identificarea manifestărilor de dependență și implicit formularea

problemelor de dependență la un pacient cu hipertensiune pulmonară permite
observarea pacientului ca un tot unitar.

Nevoi fundamentale afectate:

- nevoia de a respira și avea o bună circulație
- nevoia de a se alimenta și hidrata
- nevoia de a dormi
- nevoia de a-și menține temperatura normală - nevoia de a comunica
- nevoia de se mișca și a menține o bună postură

După înregistrarea datelor obținute prin interviul cu pacientul și observate

la acesta putem să enunțăm problemele de dependență :
- alterarea stării generale
- alterarea schimburilor gazoase determinate de reducerea suprafeței de schimb
manifestate prin dispnee, - risc de complicații, suprainfecție
- anxietatea
- intoleranță la efort
- alterarea mobilității din cauza dispneei
- perturbarea somnului din cauza anxietății și spitalizării manifestat prin somn și
odihna insuficientă cantitativ și calitativ
- lipsa cunoașterii
- fatigabilitate
- alterarea imaginii de sine

34
 C. Plan de îngrijire

Nr. Probleme de Obiective de Interventii(delegate Evaluarea

crt. dependenta/diagnostice ingrijire si autonome) ingrijirilor
de nursing identificate
1 dispnee reducerea Am creat un Pacienta
durere durerii microclimat prezintă
toracică a dispneei adecvat stare generală
anxietate favorizarea ameliorată,
expectoraţiei intensitatea
durerii a scăzut
alterarea pacienta să Am asigurat - SO2=94%
somnului prezinte confortul pacientei - tusea s-a redus
alterarea confort asezand-o în în intensitate
schimburilor fizic şi psihic poziţie semişezând
de gaze prevenirea pentru favorizarea
manifestate complicaţiilor respiraţiei
prin dispnee asigurarea Învăţ pacienta să
SO2=92% rezistenţei facă exerciţii
disconfort crescute faţă respiratorii.
psihic datorat de Învăţat pacienta să
internării infecţii tuşească, să
expectoreze şi să
colecteze sputa în
vase colectoare.
Am recoltat
produse patologice:
sânge, spută,
urină
Am administrat
oxigen, medicația
prescrisă-
antibiotice,
bronhodilatatoare,
expectorante)
conform
recomandărilor

35
 Masurarea
functiilor vitale și a
saturației
oxigenului
pregatirea pacientei
pentru investigatii
si
explorari,rg, ecg,
ecografie
2 tuse reducerea asigurarea pacienta
alterarea dispneei a confortului prezintă
schimburilor durerii pacientei, asezare confort psihic
de gaze facilitarea în poziţie şi fizic
manifestate eliminării semişezând pentru durerea are
prin dispnee secreţiilor favorizarea intensitate
SO2=94% pacienta să respiraţiei. scăzută
fie Administrarea dispneea SO2=
oxigenului, a 95%
medicației
prescrise (
antibiotice,
bronhodilatatoare,
expectorante)
conform
recomandărilor

oboseală echilibrată Masurarea funcţiile vitale

durere psihic functiilor vitale și a sunt în limite
toracică prevenirea saturației normale.
difuză complicaţiilor oxigenului
insomnie pacienta să se Comunicarea cu
îngrijească pacienta explocarea
necesității
tratamentului și
respectării
indicațiilor
teraputice și

36
 a regimului
alimentar
3 anxietate Reducerea Am administrat -Pacienta este
lipsa anxietății oxigenul,medicația echilibrată
cunoștințelor prevenirea prescrisă psihic
risc de complicaţiilor (antibiotice, şi fizic, nu mai
complicații pacienta să bronhodilatatoare, prezintă durere,
fatigabilitate prezinte expectorante) dispnee(SO2=98
confort conform %)
fizic şi psihic recomandărilor
Masor functiile
vitale și a saturația
oxigenului
Susțin psihologic,
comunic cu
pacienta și
obțin complianța la
planul terapeutic
Informez pacienta
cu privire la
necesitatea
efectuării
vaccinării
antigripale ,
antipneumococice,
evitarea
schimbărilor bruște
de temperatură și
evitarea frigului.
Încurajez pacienta
să pună întrebări
pentru a
lămuri eventualele
temeri și frici

37
OBIECTIV 4 : EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE A UNUI PACIENT CU
BRONŞITĂ ACUTĂ

Educaţia pentru sănătate se adresează:

• Bolnavilor pentru preîntâmpinarea bolii prin protecţia cu dosul palmei sau
batistă în timpul tusei, utilizarea scuipătorii; vesela şi obiectele de toaletă
separate, respectarea recomandărilor medicului;
• Întregii populaţii: pentru a se feri de contaminare şi pentru a se prezenta din
timp la control.
Educaţia sanitară este dificilă pentru că se ridică problema adoptării regimului
de viaţă, de activitate şi de alimentaţie, să favorizeze evoluţia bolii. Bolnavii
trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este numai spre binele lor şi că numai dacă
respectă indicaţiile prescrise de medic vor putea avea o viaţă normală alături de
semenii lor.
Profilaxia constituie o parte integrantă a fiecărei activităţi medicale a întregii
activităţi de ocrotire a sănătăţii. În acest sens, profilaxia se aplică în mai multe
niveluri:
Profilaxia primară: cuprinde măsuri de protecţie şi de promovare a sănătăţii
prin control periodic, educaţie sanitară, nutriţie echilibrată, igienă, imunizări
specifice etc;
Profilaxia secundară: cuprinde diagnosticul precoce şi tratamentul prompt,
pentru prevenirea complicaţiilor, a cronicizării, a sechelelor şi a incapacităţii de
muncă;
Profilaxia terţiară: cuprinde măsuri de recuperare, de restabilire a capacităţii
de muncă şi de reîncadrare socială: medicina de recuperare a primit o deosebită
dezvoltare în ultimii ani.
Toate acestea sunt acţiuni preventive, atacând nu numai boala, nu numai
în prevenirea ei integrală, ci şi în prevenirea sau limitarea efectelor ei morbide,
după ce s-a declarat. Măsurile profilactice în spital se aplică cu scopul prevenirii
îmbolnăvirilor nosocomiale.
Profilaxia bronșitei acute
Se poate preveni aparitia bronsitei acute prin:
→ evitarea fumului de tigară; persoanele care fumeaza sau care inhaleaza
constant fum de tigara au mai multe episoade de bronsita acuta decat persoanele
care nu fumeaza; fumul de tigara scade capacitatea organismului de a elimina
bacteriile si virusurile si poate duce la producerea de infectii respiratorii;
→ evitarea aerului poluat sau a substantelor iritante;
→ purtarea unei masti de protectie in cazul lucrului in atmosfera cu substante
iritante, chiar si praf;
→ evitarea aprinderii focului cu rumegus;

38
→ evitarea situatiilor ce pot declansa un episod alergic, la persoanele cu alergii
cunoscute;
→ evitarea contactului cu persoanele ce au infectii ale tractului respirator
superior, mai ales de catre cei cu un sistem imunitar deficitar sau alte boli;
→ spalarea frecventa a mainilor in timpul sezonului rece cu epidemii de gripa;
→ vaccinarea impotriva gripei.
In cazul in care apare o infectie a tractului respirator superior se indica: odihna si
administrarea de lichide pentru a scadea riscul de dezvoltare a unei bronsite
acute.

39
III. Bibliografie

1. Tania Bararu, Mihaela Ivan, Gabriela Sandu- Pneumologie și nursing în

pneumologie, Ed. Studis, Iași, 2015

2. Cârmaciu Radu; Niculescu Cezar – „Anatomia şi fiziologia omului”,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;

3. Dorobanţu I. – „Educaţie pentru sănătate”, Editura Medicală, Bucureşti,
1985;

4. Titircă Lucreţia – „Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate bolnavilor de

către asistenţii medicali”, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2001

5. Voiculescu I.C. – „Anatomia şi fiziologia omului”, Editura Medicală,

Bucureşti, 1987.

40
IV. ANEXE

41