Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” Iaşi

Proiect de absolvire

Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu pneumonie de aspirație

Îndrumător,
Prof. Bararu Tania Absolvent,
Ciornei Oana Simona

Promoţia 2020

1
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU PNEUMONIE DE ASPIRAȚIE

2
 Cuprins

I. Argument
II. Îngrijirea pacientului cu pneumonie de aspirație
Obiectiv 1: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
Obiectiv 2: Prezentarea generala a pneumoniei de aspirație
a. Definiţia
b. Clasificare
c. Etiologia
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluţie şi prognostic
g. Tratament
h. Complicaţii
Obiectiv 3: Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu pneumonie de aspirație
a. Fişa tehnică nr. 1 Bronhoscopia
b. Fişa tehnică nr. 2 Intervenții pentru mobilizarea
secrețiilor traheobronșice
c. Fişa tehnică nr. 3 Recoltarea sputei prin expectorație
d. Fişa tehnică nr. 4 Oxigenoterapia
Obiectiv 4:Procesul de îngrijire al unui pacient cu pneumonie de aspirație
a. Culegerea datelor - interviu
b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate - enunțarea
problemelor de dependență la pacientul cu pneumonie de
aspirație
c. Plan de îngrijire
Obiectivul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu pneumonie de aspirație
III.Bibliografie
IV.Anexe
3
 ARGUMENT

Pneumonia de aspirație este reprezentată de modificarea patologică, de tip

inflamator, care apare la nivelul parenchimului pulmonar și a arborelui bronșic, ca
o consecință a pătrunderii anormale a lichidelor, a particulelor materiale sau a
secrețiilor în căile respiratorii inferioare, prin aspirație.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de ingrijire specifice
pentru un pacient cu pneumonie de aspirație.
Problemele pe care le poate prezenta un pacient cu pneumonie de aspirație și
de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire
sunt: alterarea stării generale, dispnee, anxietate, alterarea somnului, risc de
complicații.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1. Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
Obiectiv 2. Prezentarea generală a afecțiunii
Obiectiv 3. Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu pneumonie de aspirație
Obiectiv 4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu pneumonie de aspirație
Obiectiv 5. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu pneumonie de
aspirație
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe
profesionale:
1. Urmărirea și notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale și vegetative.
2. Cunoaşterea și aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în îngrijirea
pacientului și elaborarea unui plan al tuturor activităţilor de îngrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viață, a condiţiilor de trai și de muncă, a efectelor asupra
stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei și supravegherea bolnavului .
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor în diferite afecţiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor și a materialelor necesare pentru recoltări de
produse biologice, patologice, explorări funcţionale, examen radiologic etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgență.
10. Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor și menţinerea unui grad
ridicat de sănătate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienții cu pneumonie de aspirație s-a
finalizat prin analiza unui caz cu pneumonie de aspirație ( copil de 1 an si 10 luni
cu aspirație de corp străin vegetal – alună), caz pentru care s-a elaborat un interviu.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu pneumonie de
aspirație respectănd obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate
problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și
delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

4
Obiectiv 1 - Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului
respirator

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE

Aparatul respirator reprezintă totalitatea organelor prin care organismul

preia oxigenul din mediul extern și elimină dioxidul de carbon.
Aparatul respirator este alcătuit din două părți distincte:
a) Căile respiratorii extrapulmonare, alcătuite din:
- căi respiratorii superioare: cavitatea nazală, faringe;
- căi respiratorii inferioare: laringe, trahee, bronhii principale.
b) Plămânii.
a) Căile respiratorii extrapulmonare
Cavitatea nazală cuprinde două etaje:
- unul superior, olfactiv, învelit de mucoasa olfactivă;
- unul inferior, respirator, învelit de mucoasa nazală de tip respirator;
Cavitatea nazală reprezintă poarta de intrare a aerului și este formată din două
fose nazale despărțite de o porțiune membranoasă, numită sept. Fosele nazale
comunică cu exteriorul prin nări și cu faringele prin două orificii numite coane.
Aceste orificii pot fi închise prin ridicarea vălului palatin – luetei – închidere ce are
loc în timpul deglutiției.
Cavitățile sunt căptușite cu o mucoasă ce secretă mucus, cu rolul de a reține
impuritățile. Mucoasa nazală are la bază un țesut de natură conjunctivă, foarte
puternic vascularizat, asigurând încălzirea aerului pe
cavitățile nazale.
Faringele este organul la nivelul căruia se încrucișează calea respiratorie cu
cea digestivă. Are formă de pâlnie, cu orificiul mic în partea inferioară, comunică
cu laringele și esofagul și are în componența sa musculatură striată.
Laringele este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul în
plămâni și în fonație, care face legătura între faringe și trahee. Este format din mai
multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat anterior, iar pe
mijloc există o parte mai proeminentă, mărul lui Adam, fiind așezată glanda
tiroidă.
Deschiderea orificiului laringean se numește glotă, iar închiderea orificiului
laringean în timpul deglutiției se face cu un căpăcel numit epiglotă.
Mucoasa laringelui formează corzile vocale, 2 superioare (false) și 2
inferioare (cu rol in vorbire), care au musculatură striată și produc sunete.
Traheea este segmentul aparatului respirator, care continuă laringele, fiind
așezată înaintea esofagului. Este formată aproximativ din 18-20 de inele
cartilaginoase în formă de potcoavă, având partea posterioară subțire și elastică.
Traheea este captușită pe tot traiectul de o mucoasă care prezintă celule cu
cili vibratili (care se mișcă de jos în sus, antrenând praful și microbii pentru a-i
elimina) și glande care secretă mucus.
Traheea se bifurcă inferior în două bronhii principale (dreapta și stânga)
formate din inele cartilaginoase. Fiecare bronhie pătrunde în plămân la nivelul
5
hilului pulmonar. Împreună cu arterele, venele și vasele limfatice corespunzatoare
fiecărui plămân, bronhiile formează pediculul pulmonar.
Bronhiile principale sunt formate fiecare din 9-12 inele cartilaginoase și
constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronșic. După pătrunderea în
plămân, ele se ramifică, formând segmentul intrapulmonar al arborelui bronșic.
b)Plămânii
Reprezintă organele la nivelul cărora se realizează schimbul de gaze, O2 și
CO2. Sunt în număr de doi, drept și stâng, fiind așezati în cavitatea toracică de o
parte și de alta a mediastinului. Sunt elastici, buretoși și sunt înveliți de pleură,
formată dintr-o foiță internă (care aderă la plămâni) și una externă (care aderă la
coaste). Între cele două foițe, există o cavitate
închisă - cavitatea pleurală, care în mod normal este virtuală și care conține o
cantitate infimă de lichid, care favorizează alunecarea.
Culoarea plămânilor variază cu vârsta și cu substanțele care sunt inhalate: la
fumători și la cei care lucrează în medii cu pulberi, au o culoare cenușie-
negricioasă, la copii, culoarea plămânilor este roz.
Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con, cu baza spre
diafragm.
Configurația externă
Plămânul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu și inferior.
Plămânul stăng este format din 2 lobi: superior și inferior.
Lobii sunt delimitați de niște șanturi adânci – scizuri – în care pătrunde
pleura viscerală.
Fiecărui plămân i se descriu:
 2 fețe: costală, în raport direct cu peretele toracic; mediastinală, la nivelul căruia
se află hilul pulmonar;
 3 margini: anterioară, posterioară și inferioară;
 o bază sau față diafragmatică, în raport cu diafragmul și prin el cu lobul hepatic
drept în dreapta și fundul stomacului în stânga;
 vârful, care are formă rotunjită; vine în raport cu coastele unu și doi și
corespunde regiunii de la baza gâtului.
Structura plămânului
Plămânii sunt alcătuiți dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea
bronhiei principale – arborele bronșic și un sistem de saci, în care se termină
arborele bronșic – lobuli pulmonari.
Arborele bronșic reprezintă totalitatea ramificațiilor intrapulmonare ale
bronhiei principale: bronhie principală  bronhii lobare, corespunzătoare
lobilor pulmonari (3 pentru plămânul drept și 2 pentru cel stâng)  bronhii
segmentare (10 pentru fiecare plămân – câte una pentru fiecare segment
pulmonar)  bronhii interlobulare  bronhiole terminale  bronhiole
respiratorii  canale alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au formă cilindrică, regulată. Pe masură ce
bronhiile se ramifică, fibrele musculare netede devin din ce în ce mai numeroase,
astfel încât bronhiolele respiratorii și terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos,
dar prezintă un strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ în modificarea
lumenului bronhiolelor și astfel în reglarea circulației aerului în căile pulmonare.
6
 Lobulul pulmonar reprezintă unitatea morfologică și funcțională a
plămânului, la nivelul căruia se face schimbul de gaze. Lobulul pulmonar este
constituit din: bronhiola respiratorie  canale alveolare  alveole pulmonare,
împreună cu vase de sânge, limfatice, fibre motorii nervoase și senzitive.
Alveolele pulmonare au aspectul unor săculeți, cu pereti subțiri, formați
dintr-un epiteliu sub care se găsește o bogată rețea capilară, care provine din
ramificațiile arterei pulmonare. Epiteliul alveolar formează cu epiteliul capilarelor
alveolare o structură funcțională comună - membrana alveolocapilară. La nivelul
acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, între aerul din alveole, a cărui
compoziție este menținută constantă prin ventilația pulmonară și sânge. Suprafața
epiteliului alveolar este acoperită cu o lamă fină de lichid – surfactant.
Vascularizația plămânului.
La nivelul plămânului există două circulații sanguine:
a) Circulația funcțională asigurată de artera pulmonară care ia naștere din
ventriculul drept și se capilarizează la nivelul alveolelor pulmonare. Circulația
funcțională de întoarcere este asigurată de venele pulmonare, care se varsă în atriul
stâng. Se incheie astfel circulația mică, în care artera pulmonară conținând sânge
neoxigenat, cu CO2, se încarcă cu O2 și se întoarce prin venele pulmonare care
conțin sânge oxigenat, la atriul stâng.
b) Circulația nutritivă face parte din marea circulație și aduce plămânului sânge
încărcat cu substanțe nutritive și oxigen. Este asigurată de arterele bronșice, ramuri
ale aortei toracice; ele irigă arborele bronșic. O parte din sânge se întoarce în
venele bronșice, care se varsă în venele azygos și acestea în vena cavă superioară și
atriul drept; o altă parte din sânge se întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng.
Circulația limfatică este tributară ganglionilor hilari și ganglionilor
traheobronșici. De aici se varsă în final, în canalul toracic.
Inervația plămânului este:
a) motorie, asigurată de simpatic (fibre postganglionare) și parasimpatic (nervul
vag).
 simpaticul are acțiune: bronhodilatatoare și vasodilatatoare; relaxează
musculatura bronșică;
 parasimpaticul are acțiune: bronhoconstrictorie; vasoconstrictorie; -
hipersecreție de mucus.
b) senzitivă, anexată simpaticului și parasimpaticului; cele mai multe fibre
senzitive sunt în legătură cu nervul vag.
Capacitatea plămânului: volumul de aer pe care îl conține este de 4500-5000
cm3.

1.2 NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE

Respirația reprezintă un proces vital în care au loc aportul de O2 la țesuturi
și eliminarea CO2 ca rezultat al metabolismului.
Respirația cuprinde următoarele etape:
1.Etapa pulmonară când aerul pătrunde prin căile respiratorii în alveolele
pulmonare;
2.Etapa sanguină reprezentată de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare și
sângele din capilarele sanguine;
7
3.Etapa circulatorie când are loc transportul de O2 la țesuturi și CO2 la alveole;
4.Etapa tisulară, când se face schimbul de gaz la nivelul țesuturilor, se primește
O2 și se eliberează CO2 în sistemul venos.
Procesul de respirație este continuu. Oprirea lui duce la scurt timp la moartea
celulelor, deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea CO2
este toxică pentru celule.
Ventilația pulmonară
Aerul atmosferic este introdus în plămâni prin procesul de ventilație
pulmonară, prin care se menține constantă compoziția aerului alveolar.
a) Mecanica respirației. Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează
datorită succesiunii ritmice a două procese: inspirația și expirația.
Inspirația reprezintă un proces activ, realizat prin efort muscular, când aerul
pătrunde în plămâni încărcat cu O2.
Principalii mușchi inspiratori sunt:
- mușchii intercostali;
- mușchii supracostali;
- diafragma.
Prin acțiunea acestor mușchi, cușca toracică își mărește volumul. Prin
mărirea volumului pulmonar, presiunea aerului scade în plămâni, față de cea
atmosferică.
Expirația reprezintă un proces pasiv, prin care se elimină aerul din plămâni,
încărcat cu CO2. În timpul expirației, cutia toracică revine pasiv la dimensiunile
avute anterior.
Tipuri de respirație:
 Tip costal superior – întălnit la femeie, când cutia toracică se dilată antero-
posterior;
 Tip costal inferior – întălnit la bărbat, când cutia toracică se dilată transversal;
 Tip abdominal – întălnit la copii și bătrâni, când dilatarea este mai mult
verticală.
b) Volumele respiratorii. În timpul celor două mișcări în plămâni sunt vehiculate
o serie de volume respiratorii:
 volum de aer curent (V.C.) - la o inspirație normală este introdus un volum de
500 cm3 de aer;
 volum inspirator de rezervă (V.I.R.) - la o inspirație forțată este introdus înca
1500 cm3 de aer;
 volum expirator de rezervă (V.E.R.) - la o expirație forțată este expulzat
1500 cm3 de aer;
 capacitatea vitală (C.V) - reprezintă volumul maxim de aer care poate fi
eliminat din plămâni printr-o expirație maximă după o inspiraţie maximă
(profundă) şi reprezintă suma a trei volume (V.C,V.I.R, V.E.R) - 3500 cm3 de
aer, măsurată cu un aparat numit spirometru. C.V. este o cifră aproximativă și
diferă de la un individ la altul, fiind influențată de efortul fizic;
 volumul rezidual (V.R.) – reprezintă aerul care umple alveolele și care nu
poate fi eliminat nici după o expirație forțată;
 capacitatea pulmonară totală (C.P.T.) – reprezintă capacitatea vitala (C.V.)
împreună cu volumul rezidual (V.R.).
8
 Transportul gazelor Este realizat de sânge.
a) Transportul O2. O cantitate mică de O2 este dizolvată în plasma sanguină, iar
cea mai mare parte este transportată prin formarea unui compus instabil cu
hemoglobina din sânge (oxihemoglobină). Acesta se formează când sângele este la
plămâni, apoi ajunge la țesuturi și are loc descompunerea oxihemoglobinei.
b) Transportul CO2 (format în urma arderilor celulare) se realizează prin:
- dizolvare în plasmă (cantitate mică);
- formarea unui compus cu hemoglobina (carbohemoglobina)
- prin formarea unor săruri acid (carbonat acid de sodiu și potasiu).
Cu unele gaze, hemoglobina formează compuși stabili care blochează Hb:
CO (monoxidul de carbon), oxigenul în stare atomică.

Respirația tisulară
În cadrul respirației tisulare are loc arderea substanțelor cu eliberarea de
energie prin ardere de glucoză.
Organismul transformă energia chimică în alte forme de energie:
- energie de contracție musculară;
- energie calorică;
- energie electrică.

Obiectiv 2. Prezentarea generală a pneumoniei de aspirație

a. Definiție:
Pneumonia de aspirație este un proces inflamator pulmonar rezultat în urma
pătrunderii anormale a secrețiilor endogene sau a unor substanțe exogene în căile
respiratorii inferioare, tradusă ca o bronhopneumonie care se dezvoltă datorită
intrării unui corp străin în arborele broșic, prin aspirație.
Generalități:
Aspirația unor astfel de substanțe are diverse consecințe și influentează
respirația în funcție de natura și conținutul particular al materialului aspirat, în
funcție de frecvența aspirării dar și în funcție de starea funcțională anterioară
a plămânilor.
Consecințele aspirației pot fi foarte variate: de la dezvoltarea unor infecții
cronice (și tendința de apariție a unor granuloame pulmonare), până la acutizări, cu
apariția sindromului de detresă respiratorie a adultului, care are un prognostic
destul de rezervat, având chiar pericol letal.

b. Clasificare:
Pneumonia de aspirație, în funcție de natura inocolului, poate fi:
1. Pneumonie chimică
2. Pneumonie bacteriană
3. Obstrucție mecanică
4. Pneumonia lipoidă exogenă
Aspirația poate produce trei sindroame distincte, cu aspect de pneumonită,
9
care se pot asocia sau nu:
 atelectazie pulmonară, rezultând din aspirarea de lichide sau solide, cu
obstrucție mecanică și eventual reflexă de căi respiratorii;
 pneumonită chimică, rezultând cel mai frecvent din pătrunderea de lichid gastric
sau alte substanțe, care inițiază o reacție inflamatorie pulmonară independentă
de infecția bacteriană;
 pneumonie bacteriană, cel mai frecvent produsă de anaerobi, dar în care infecția
pulmonară poate fi mixtă, anaerobă și aerobă.
1. Pneumonia chimică apare atunci când materialul aspirat este toxic direct
pulmonar. Cea mai frecventă pneumonie de acest tip este sindromul Mendelson,
care apare atunci când se aspiră suc gastric. Acest tip de pneumonie se datorează
reacției inflamatorii a parenchimului, cauzată de aspirarea unui volum mare de suc
gastric, cu pH mai mic de 3. Arsura chimică inițială este urmată de reacție
celulară inflamatorie favorizată de eliberarea de citokine.
2. Pneumonia bacteriană cauzată de aspirație poate apărea în comunitate sau
mediu spitalicesc – nosocomială. În ambele situații organismele anaerobe singure,
sau alături de cele microaerofile, joacă un rol important.
Pneumonia nosocomială cauzată de aspirație este frecventă, iar patogenul
major implicat este flora dobândită în mediul spitalicesc prin colonizarea
orofaringiană: stafilococi, bacterii gram negative.
Pneumonia nosocomială se dezvoltă datorită germenilor care ajung prin
aspirare la nivelul plămânului și când este depășită capacitatea de aparare a gazdei.
Pneumonia se produce dacă aspirarea și colonizarea este suficient de mare,
microorganismele sunt virulente și capacitatea de aparare a gazdei scăzută. Calea
principală de însămânțare a plămânului este aspirarea de secreție nasofaringiană
(colonizată predominant cu germeni gramnegativi), atât la pacienții neintubați, cât
și la cei intubați.
Brohopneumoniile de aspirație survin în cazul unor boli severe ca
poliomelită, tetanos, encefalite în stare de comă, operați în stare de șoc, etc., la care
secrețiile nazo-faringiene cu floră patogenă se scurg în arborele traheobronșic și
provoacă focare bronhopneumonice de etiologie bacteriană diversă, mai ales în
lobii inferiori ai plămânilor.
3. Obstrucția mecanică este cauzată de aspirarea unor corpi străini.
4. Pneumonia lipoidă exogenă este cauzată de aspirația de ulei mineral sau
vegetal. Este o formă rară de pneumopatie de aspirație cu evoluție trenantă, rară
la sugar sau copilul mai mare. Această pneumopatie este mai frecvent posibilă la
copiii cu malformații buco-naso-faringiene și după instilații repetate cu substanțe
dezinfectante uleioase, sau ingestia, mai ales forțată, de medicamente uleioase.

c. Etiologie:
Pneumonia de aspirație apare prin inhalarea unor substanțe cu rol dăunător
tractului respirator, substanțe care pot proveni atât din mediul extern, cât și din
tractul digestiv. Cel mai adesea sunt aspirate particule alimentare, salivă,
lichide, vomă. Consecințele aspirației includ apariția obstrucției bronșice, a
infecțiilor parenchimului pulmonar sau a unor leziuni datorate atacului chimic
realizat de materialul aspirat asupra plămânului.
10
 Principalele cauze ale apariției pneumoniei de aspirație sunt:
 Aspirarea unor substanțe străine cu un pH mai mic de 2.5 poate determina
apariția unor leziuni imediate (datorită acidității crescute), manifestate prin
traheobronșită hemoragică sau edem pulmonar. Aspirația masivă de acid, cum este
cel din sucurile digestive (conținut gastric din lichidul de vomă), determină apariția
unor leziuni difuze, bilaterale ale parenchimului, cu alterarea ventilației.
 Pacienții din secțiile de anestezie și terapie intensivă sunt predispuși
contaminării cu flora gram negativă. Aspirarea acestor tipuri de substanțe (lichide
și salivă contaminate) determină dezvoltarea pneumoniilor, abceselor pulmonare
sau a empiemului pulmonar (puroi). Factorul decisiv în dezvoltarea infecției este
volumul și caracterul materialului aspirat, precum și gradul de afectare a
mecanismelor de apărare pulmonară. În mod normal, materialul inhalat este
eliminat prin tuse, acțiunea cililor vibratili și macrofagelor alveolare. Când aceste
mecanisme sunt ineficiente se produce infecția, în special în cazul particulelor
infectate mai dense sau mai mari, care fiind greu de eliminat determină obstrucție
bronșică, atelectazie limitată și condiții de poluare microbiană.
 Corpii straini sunt o cauză frecventă de obstrucție acută a căilor respiratorii, în
special la copii, care pot aspira accidental diferite obiecte mici: boabe de fasole,
seminte, bomboane, alune etc. La adulți, obstrucția acută a căilor aeriene prin
corpi străini este cauzată de obicei de un bol alimentar sau os și mai rar de obiecte.
Dacă nu se intervine prompt obstrucția acută de căi respiratorii poate duce la deces.
 Pneumopatia este determinată de aspirația de alimente, lichide, alte substanțe
sau a conținutului gastric, iar la nou-născut, și a lichidului amniotic, în cursul
ingerării sau al regurgitărilor lor. Un prim moment de instituire a pneumopatiei
poate avea loc chiar la naștere sau în perioada imediat următoare, riscul cel mai
mare întîlnindu-se la prematuri, la nou-născuții cu suferința la naștere, la cei cu
malformații obstructive esofagiene și mai ales cu comunicare bronșică sau traheală,
precum și la cei cu anomalii sau malformații de căi respiratorii sau digestive
superioare care pun în dificultate suptul și deglutiția și cu deosebire timpii
faringian și esofagian.
 Pneumonia de aspirație este frecvent cauzată de înghițirea deficitară care apare
în unele forme de boală neurologică (atacurile vasculare cerebrale) sau când o
persoană este intoxicată. Particulele alimentare de dimensiuni mai mari determină
de obicei fenomene de obstrucție, cu atelectazie lobară sau segmentară. Particulele
care nu pot determina obstrucție cauzează însă inflamație acută locală ce poate
evolua cu apariția unui granulom local sau a unei cicatrici.
 O cauză iatrogenă este în timpul anesteziei generale pentru o operație, când
pacienții sunt instruiți să nu mănânce nimic cu cel puțin patru ore înainte de
operație.
Expus pericolului de aspirație, organismul încearcă să elimine materialele
străine cu care este în pericol de a veni în contact. Mecanismele naturale de evitare
includ, pe langă reflexul corect de deglutiție și închiderea glotei și reflexul de
tuse. Tusea este stimulată de foarte mulți factori, printre care și prezența de
materiale străine în căile respiratorii. Prin tuse puternică organismul reusește să
elimine obiectul aspirat accidental.
Factorii predispozanți ai infecției pulmonare sunt factorii de risc dependenți
11
de gazdă și cei care țin de caracteristicile aspiratului. Numeroase condiții
patologice – neurologice, mecanice și contractile – cresc riscul de aspirație.
Factorii de risc ai aspirației sau inhalării materialelor străine în plămâni sunt:
 vigilența scăzută, ca efect al administrării unor medicamente, din cauza unor
boli sau alte motive;
 anestezia generală;
 coma;
 afecțiuni ale esofagului – stricturi esofagiene, reflux gastroesofagian;
 consumul unor cantități prea mari de alcool;
 vârsta înaintată;
 pacienții aflați în stare de semiconstiență sau inconstiență, după un accident
cerebral vascular sau leziuni cerebrale;
 afecțiuni ce alterează reflexul de deglutiție;
 substanțe acide care sunt aspirate din stomac în gât și apoi în plămâni, care pot
provoca leziuni pulmonare severe. Totuși, acestea nu declanșează
întotdeauna pneumonie.

d. Simptomatologie
Printre manifestările generale ale pneumoniei de aspirație se numără:
 cianoza periferică (unghială și periorală), cauzată de lipsa de oxigen;
 dispnee;
 wheezing;
 tuse;
 flegmă sau spută urât mirositoare, cu puroi sau care conține sânge;
 febră;
 dureri toracice;
 oboseală.
Tabloul clinic al pacientului variază foarte mult în funcție de materialul
aspirat, astfel:
1. În pneumonia chimică debutul este acut, simptomele apar brusc, la câteva
minute până la două ore de la aspirație:
 dispnee cu tahipnee;
 tahicardie;
 cianoză;
 wheezing;
 bronhospasm ce determină apariția ralurilor sibilante;
 febră;
 spută rozată și spumoasă.
În cazul pneumopatiei determinate de aspirația de alimente, lichide, alte
substanțe sau a conținutului gastric, iar la nou-născut, și a lichidului amniotic,
manifestările clinice sunt caracteristice sindromului obstructiv prin corpi străini și
în unele cazuri moartea poate surveni imediat. După depășirea perioadei critice, la
un interval de timp, are loc determinarea propriu-zisă a pneumopatiei, ca expresie a
suprainfecției cu care se complică, simptomatologia și tratamentul ei fiind
asemănător unei pneumopatii bacteriene. Pneumopatia are o evoluție cronică, iar
12
procesele inflamatorii proliferative interstițiale devin difuze și fibroase într-un
stadiu următor, ca apoi să se transforme în noduli multipli localizați, de aspectul
unor tumori. Tabloul clinic este in general șters, exteriorizindu-se uneori la început
sub forma unei pneumopatii exudative, sau ulterior ca o pneumopatie
suprainfectată. Cel mai adeseori copilul este un tușitor cronic a cărui tuse nu poate
fi ușor stăpânită. Formele extinse se caracterizează prin dispneea mai mult sau mai
puțin intensă. Imaginile radiologice nu sunt întotdeauna caracteristice. Prognosticul
este rezervat, iar tratamentul este mai ales profilactic.
În cazul în care este vorba de o cantitate considerabilă de material digestiv
aspirat, iar terenul pacientului favorizează pătrunderea acestuia până în parenchim,
apar numeroase efecte fiziopatologice, exprimate prin debutul unui tablou clinic
particular.
2. Pneumonia de aspirație cu anaerobi este relativ puțin diferită de o pneumonie
bacteriană. Ea survine la persoane, deseori spitalizate, vârstnice, cu tulburări
variate ale stării de conștiență sau deglutiție.
Debutul pneumoniei bacteriene este subacut sau insidios, simptomele apar în
câteva zile, când microorganismele anaerobe devin patogeni și în zile până la
săptămâni când microorganismele anaerobe sunt patogeni:
 febră;
 tuse productivă;
 expectorație mucopurulentă, cu miros fetid;
 sunete bronșice de respirație și raluri pe o zonă toracică consolidată;
 scădere ponderală.
Examenul clinic și radiologic descoperă o pneumonie segmentară, cu
localizări particulare: segmentele posterioare ale lobilor superiori, segmentele
superioare bazale ale lobilor inferiori, evident favorizate de factori gravitaționali.
Examenul sputei este nediagnostic arătând multe leucocite polinucleare și floră
mixtă, dar produsul recoltat prin puncție percutană transtraheală evidențiază fie
numai germeni anaerobi nesporulați, fie o asociație a acestora cu germeni
gramnegativi.
Abcesul pulmonar cu anaerobi este rezultatul unei infecții pulmonare prin
aspirație cu punct de plecare periodontal , dentar, sinusal. Tabloul clinic este cel
clasic, sputa poate fi abundentă, fetidă, iar examenul bacteriologic arată
predominanța anaerobilor orali.
3. In cazul obstrucției mecanice prin corpi străini, semnele și simptomele depind
de mărimea aspiratului, iar obstrucția poate fi:
- parțială, caz în care victima poate să tușească și să vorbească;
- completă, victima nu mai vorbește, nu mai poate respira (se sufocă),
tegumentele devin cianotice, iar dacă obstrucția persistă se va produce pierderea
constienței și decesul dacă nu se intervine de urgență.
Debutul bolii la pacienții cu obstrucție parțială este insidios, lent cu febra,
tuse, spută purulentă.
Obstrucția mecanică apare mai ales la bolnavii inconștienți, la copii, la adulți
în timpul mesei. Simptomele depind de calibrul obiectului aspirat și de localizarea
obstrucției:
- în trahee: apare apneea acută cu afonie și deces rapid;
13
 - căile respiratorii inferioare: apare wheezing, dispnee, tuse iritativă și infecția
recurentă.

e. Diagnostic
Pentru ca diagnosticul pneumoniei de aspirație să fie stabilit cu cât mai multă
exactitate, este foarte important ca anamneza să fie efectuată corect și amănunțit.
Anamneza este apoi completată cu examenul fizic, ce poate evidenția zgomote
pulmonare anormale la auscultație, sau tahicardie. Există o serie de semne care pot
fi prezente în cazul unui pacient cu pneumonie (și pneumonită) de
aspirație: febra sau hipotermie, hipotensiune (mai ales in socul septic), zgomote
cardiace asurzite, murmur vezicular diminuat.
Diagnosticul pneumoniei prin aspirație îl pun caracterul secundar al
accidentului pulmonar, evoluția febrilă, infecțioasă, gravă, uneori spre supurație
pulmonară și labilitatea imaginii pulmonare. Pneumonia prin aspirație este deci o
bronhopneumonie cu focare multiple în lobii inferiori și care în cazul vărsăturilor
aspirate abcedează frecvent, sub acțiunea enzimelor digestive conținute în lichidul
de aspirație sau pe fondul hiporeactivității generale.
Pentru diagnosticul pneumoniei chimice utile sunt gazele arteriale care vor
releva, prezența hipoxemiei. Radiografia pulmonară este de asemenea utilă
pentru că evidențiază prezența unor opacități ce apar, de obicei, la nivelul lobilor
inferiori, uni- sau bilateral.
Diagnosticul pneumoniilor bacteriene cu anaerobi este sugerat de:
 halenă, spută sau lichid pleural cu miros fetid;
 existența unei pneumonii în condiții de producere speciale (aspirație);
 evoluția relativ rapidă a pneumoniei spre abces unic sau abcese multiple;
Sputa recoltată după tuse este improprie diagnosticului bacteriologic pentru
că există un mare număr de anaerobi în flora normală orofaringiană. Un element
important de diagnostic îl reprezintă examenul bacteriologic efectuat din aspiratul
transtraheal. Uneori infecția pulmonară este mixtă , atât cu germeni anaerobi cât și
cu germeni aerobi, situație care poate schimba esențial terapia.
Există o serie de investigații paraclinice pe care specialiștii le indică
pacienților cu suspiciune de pneumonie de aspirație.
 Culturi microbiologice din sânge (dacă pacientul este surprins în plin frison și i
se recoltează probe hematologice) pentru a se stabili dacă bacteriemia este sau
nu prezentă;
 Bronhoscopie;
 Radiografie de torace;
 Hemograma completă: se poate stabili dacă există leucocitoză (ca marker al unei
infecții);
 Tomografie computerizată toraco-abdominală;
 Cultura microbiologică din spută;
 Determinarea gazelor arteriale este foarte utilă în stabilirea stării de oxigenare a
organismului.
14
 Studiile de laborator arată că:
 evaluarea gazelor arteriale demonstrează hipoxemie acută la pacienții cu
pneumonie chimică și presiune parțială normal spre scăzută a dioxidului de
carbon la pacienții cu alcaloză respiratorie;
 hemoleucograma poate arăta un număr ridicat al leucocitelor, al
neutrofilelor, anemie și trombocitoză la pacienții cu pneumonie bacteriană
cauzată de bacterii anaerobe;
 numărul ridicat al leucocitelor și neutrofilelor poate fi prezent la pacienții
cu pneumonie chimică;
 testul colorației Gram al sputei și microscopia arată multitudine de bacterii
la pacienții cu pneumonie bacteriană cauzată de anaerobi;
 în pneumonia nosocomială cultura sputei poate fi de ajutor în detectarea
bacteriilor gram-negative.
Alte investigații arată:
 radiografia toracică la pacienții cu pneumonie chimică este caracterizată
de prezența de infiltrate, predominant tipul alveolar, în unul sau mai mulți
lobi inferiori sau simularea difuză a aspectului edemului pulmonar.
Radiografia la pacientul cu pneumonie bacteriană anaerobă evidențiază
infiltrat cu sau fără cavitație în unul dintre segmentele dependente ale
plămânilor. In cazul obstrucției, radiografia pulmonară poate evidenția
atelectazia unui teritoriu pulmonar sau infiltrat pneumonic distal de
obstrucție;
 în cazul în care se suspicionează un eventual empiem sau abces, se indică
mai degrabă efectuarea unei tomografii computerizate (CT), deoarece
aceasta poate delimita cu precizie localizarea procesului patologic. CT
poate să identifice și un corp străin obstructiv și poate stabili dacă și unde s-
a produs atelectazie.
 bronhoscopia este indicată la pacienții cu pneumonie doar când aspirația
unui corp străin sau aliment este suspectată;
 aspirația transtraheală este utilă în obținerea unui specimen de spută pentru
cultura anaerobă, deoarece depașește flora orală.
Diagnosticul diferențial pentru pneumonia de aspirație se face cu următoarele
afecțiuni:
 sindrom de detresă respiratorie acută;
 tuberculoză;
 abces pulmonar;
 pneumonie necrotizantă;
 carcinom pulmonar.
f. Evoluție și prognostic
Prognosticul pacienților diagnosticați cu pneumonie de aspirație depinde de:
15
 - severitatea pneumoniei;
- tipul bacteriei/bacteriilor implicate în procesul infecțios;
- gradul de lezare a plămânilor și de afectare a funcției ventilatorii;
- starea de sănătate generală;
- factorii de risc care au determinat apariția pneumoniei.
Sunt posibile 3 direcții de evoluție a pneumoniei chimice:
- refacerea rapidă a structurii pulmonare
- progresie spre sindromul de detresă respiratorie acută a adultului
- suprainfecție bacteriană.
Prognosticul rămâne rezervat în cazul pacienților care dezvoltă insuficiență
ventilatorie, precum și al celor care au și alte afecțiuni ale stării de sănătate.
Mortalitatea bolii este asemă nătoare celei a pneumoniilor comunitare, în jur
de 1% în cazul pacienților ce pot fi tratați ambulator și 25% în cazul celor care
necesită spitalizare. În cazul pneumoniei de aspirație masivă, mortalitatea este însă
ridicată, în jur de 70%.

g. Tratament
Tratamentul variază de la pacient la pacient și se aplică în funcție de
gravitatea stării clinice și de cât de avansat este procesul lezional pulmonar.
Tratamentul include oxigenoterapie, administrare de fluide și soluții
electrolitice pe cale intravenoasă (în cazul în care acest lucru este necesar), precum
și administrarea de antibiotice.
Necesitatea tratamentului este ghidată în funcție de tipul afecțiunii
aspirative, astfel:
- pneumonia de aspirație are întotdeauna indicație de antibioticoterapie;
- pneumonita de aspirație nu trebuie tratată preventiv cu antibiotic, ci doar
dacă există evidențe clare că există un proces infecțios.
În pneumonia chimică tratamentul trebuie să cuprindă menținerea căilor
respiratorii liberă și îndepărtarea secrețiilor prin aspirație traheală, susținerea
respirației prin suplimentare de oxigen, ventilație mecanică dacă pacientul nu poate
să mențină oxigenarea adecvată și administrare de fluide intravenoase. Tratamentul
medicamentos este reprezentat de corticosteroizi și antibiotice.
În pneumonia bacteriană antibioticele sunt de elecție. Alegerea
antibioticului și durata tratamentului depind de organismele cauzative suspectate
sau dovedite. Cel mai adesea, în pneumoniile bacteriene dobândite în comunitate,
organismele cauzative sunt cele din flora indigenă orală. Acestea sunt predominant
anaerobe (specii de Bacteroides, specii de Fusobacetrium, specii de
Peptostreptococcus) și streptococi. În pneumoniile nosocomiale față de flora orală
patogenă se adaugă și Staphylococcus aureus, Escherichia coli, specii de
Klebsiella, specii de Enterobacter și Pseudomonas.
Antibioticele se recomandă în urma realizării antibiogramei, ce poate stabili
cu precizie care sunt clasele de antibiotic la care germenii implicați în infecții sunt
sensibili. Bacteriile implicate în infecții variază foarte mult nu numai în funcție de
materialul aspirat, ci și în funcție de:
- starea de sănătate a pacientului (în ansamblu);
- mediul în care a avut loc contaminarea (în comunitate sau în spital);
16
 - utilizarea recentă a unor antibiotice.
În cazul suspiciunii de aspirație, ca tratament în ambulator, se recomandă
amoxicilină + clavulanat, amoxicilină + metronidazol, clindamicină. Durata
tratamentului este de 7 – 10 zile.
În spital tratamentul inițial este parenteral și, de cele mai multe ori, empiric.
Uneori, examenul sputei în colorația Gram sugerează o anumită etiologie. Ca
antibiotic se recomandă administrarea amino-penicilină/inhibitor de β-lactamază
(de ex.,amoxicilină/clavulanat) sau o cefalosporină de generația a II – a
(cefuroximă) sau a III – a (ceftriaxonă). Fluorochinolonele antipneumococice
administrate parenteral în monoterapie constituie o alternativă.
În secția de terapie intensivă, diagnosticul etiologic este maximal, inclusiv
manevre invazive (fibrobronhoscopie) pentru a identifica cu precizie maximă
agentul etiologic. Tratamentul recomandat este injectabil și include asocierea unei
macrolide sau o fluorochinolonă antipneumococică + β-lactamină (cefalosporină de
generația a III – a – ceftriaxonă, cefotaximă – sau amino-penicilină/inhibitor de β-
lactamază (amoxicilină + clavulanat – sau imipenem).
O măsură foarte importantă a tratamentului obstrucției mecanice
este extragerea obiectului cu ajutorul bronhoscopului, și administrarea
antibioterapiei.
Tratamentul adjuvant:
- hidratarea corectă este cea mai eficientă, cu rol de fluidificare a secrețiilor, pentru
a favoriza eliminarea. Medicamentele expectorante nu sunt indicate.
- antitusivele centrale (codeină) sunt indicate doar pacienților cu paroxisme severe
de tuse, cu oboseală musculară respiratorie sau durere toracică.
- administrarea de oxigen este indicată în cazul prezenței hipoxemiei. Ventilația
asistată este indicată pentru cazurile cu hipoventilație alveolară.

h. Complicații
Cele mai frecvente complicații ale pneumoniei de aspirație sunt reprezentate
de:
 sindromul de detresă respiratorie;
 insuficiență respiratorie acută;
 hipotensiune arterială și șoc;
 abcese pulmonare;
 bacteriemie;
 septicemie;
Pacienții sunt sfătuiți să se prezinte la medicul personal sau la camera de
gardă a unui spital de urgență, dacă prezintă:
 dureri toracice;
 febră și frisoane;
 dispnee;
 expectorație purulentă, cu striuri sangvinolente sau franc hemoragice;
 wheezing;
 semne de șoc: tegumente palide, transpirate, reci.

17
 Obiectiv 3 Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în
îngrijirea pacientului cu pneumonie de aspirație

Procesul de nursing este un proces organizat și planificat, o metodă rațională

de planificare și promovare a intervențiilor individualizate în scopul obținerii unei
mai bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate.
Fiind centrat pe pacient, el reprezintă o metodă științifică de rezolvare a
problemelor actuale și potențiale ale acestuia în funcție de nevoile sale bio-
fiziologice, psihologice, socio-culturale și spirituale.
Deoarece pacientul este o entitate bine definită, aflat în situații variate, iar
acțiunile asistentei sunt multiple, procesul de nursing este un proces dinamic, în
fiecare etapă putând obține noi date despre pacient.
Toate etapele procesului de nursing sunt în interrelație ceea ce-l face să fie un
sistem ciclic. Asistenta are responsabilitatea fiecărei etape.
Asistenta medicală, pe parcursul procesului de îngrijire, poate influența
implicarea pacientului și familiei acestuia în autoîngrijire și poate furniza o cale
importantă de evaluare a calității îngrijirilor asigurate. Asistenta poate elabora un
program de educare a pacientului. Ea trebuie să informeze pacientul cu privire la
tratamentele medicale și stilul de viață pe care trebuie să îl abordeze în funcție de
afecțiunea existentă.
Intervențiile pot fi definite ca ansamblu planificat al actelor de executat
pentru realizarea unui obiectiv fixat, în scopul rezolvării unei probleme de îngrijire
a pacientului. Intervențiile pot fi:
a. independente – autonome – proprii asistentei medicale;
b. dependente – delegate – cerute de medic (analize, medicație, tratamente,
proceduri);
c. interdependente – în colaborare cu membrii echipei de sănătate sau de la
alte discipline.
Pentru realizarea intervențiilor trebuie să existe pe tot parcursul planului de
îngrijire o comunicare funcțională permanentă, o comunicare pedagogică, o
comunicare terapeutică.
Intervențiile includ:
 activități zilnice în funcție de nevoile fundamentale
 sfătuirea și educarea pacienților și familiilor acestora pentru satisfacerea
nevoilor independente;
 asigurarea unui mediu ambiant, intimitate, încurajare, suport moral și spiritual;
 folosirea tuturor mijloacelor pentru a trece pacientul de la unul dependent la
unul independent.
Intervențiile aplicate sunt în funcție de gradul de dependența a pacientului:
 persoană independentă și autonomă – prestări pentru menținerea sănătății;
 persoană cu dependență moderată – ajutor parțial;
 persoană cu dependență majoră – ajutor permanent;
 persoană cu dependență totală – suplinire în totalitate.
În ceea ce privește rolul autonom al asistentei medicale în îngrijirea
pacientului cu pneumonie de aspirație, acesta vizează compensarea parțială sau

18
totală a lipsei sau diminuării autonomiei, protejarea, menținerea și promovarea
sănătății, ușurarea suferinței și asistarea pacientului în ultimele momente de viață,
stabilirea procesului de îngrijire, favorizarea reintegrării în familie sau societate.
Pentru îndeplinirea acestui rol, aceasta necesită deprinderi și capacități profesionale
ce și le exercită astfel:
 amplasează bolnavul în camere bine aerisite, asigură condiții de comfort și
supraveghere permanentă a stării generale;
 apreciază cantitatea și aspectul secrețiilor eliminate;
 monitorizează funcțiile vitale;
 dezobstruează căile respiratoriii prin aspirarea secrețiilor bronșice dacă este
nevoie;
 asigură repausul la pat, cu mobilizare activă în pat, în perioadele febrile și de
acutizare;
 asigură alimentația lichidă și semilichidă în perioadele febrile, cu aport crescut
cantitativ, dat fiind pierderile prin transpirație, febră – pentru a preveni
dezechilibrul hidroelectrolitic, apoi când starea generală permite se instituie
regim dietetic bogat în toate principiile nutritive;
 asigură igiena corporală, vestimentară;
 sfătuiește bolnavul, ajută să își facă toaleta cavității bucale după expectorație;
 urmărește curba termică, cu înregistrări de mai multe ori pe zi, deoarece unii
bolnavi fac frisoane, cu temperaturi subfebrile, cu valori importante în
diagnostic și evoluție;
 încurajează bolnavul să își dobândească independența, însoțindu-l la explorări și
plimbări scurte, repetate;
 îl învață să facă gimnastică respiratorie;
 cu blândețe, răbdare ascultă pacientul pentru afla problemele care îl preocupă,
respectându-i intimitatea și demnitatea în tot procesul de îngrijire;
 învață bolnavul să se autoevalueze;
 îl sfătuiește să urmeze corect, conform recomandărilor, tratamentul cronic de
întreținere, ambulatoriu;
 elaborează și aplică practic planul de îngrijire specific afecțiunii;
 interdependent se satisfac nevoile afectate în funcție de starea generală, de
evoluție, de voință.
Dacă vorbim de rolul delegat al asistentului medical, acesta vizează
abilitatea asistentului de a îndeplini sarcini și de a aplica îngrijiri medicale sub
prescripție medicală, supravegherea clinică a bolnavului și efectele terapeutice,
participarea și colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire,
aplicarea prescripțiilor medicale, iar în absența medicului asistenta poate aplica
intervenții și îngrijiri care au ca scop menținerea vieții până la sosirea medicului.
Asistentei medicale îi revin următoarele atribuții:
 montarea unui cateter venos;
 montarea și supravegherea unei perfuzii;
 administrarea medicamentelor prescrise, respectând doza și supravegherea
efectelor;
 pregătirea bolnavului pentru examenul radiologic, endoscopie, puncție pleurală,
explorări funcționale respiratorii;
19
 recoltatrea produselor patologice pentru examenul de laborator: sânge, spută,
urină;
 supravegherea și îngrijirea unei evacuări de colecții;
 vaccinări, test la tuberculină;
 efectuarea și înregistrarea de electrocardiograme, spirometrii, probe de efort;

a. Fișa tehnică nr. 1 Bronhoscopia (endoscopia bronșică)

Definiție: Bronhoscopia reprezintă metoda de examinare care permite

vizualizarea directă a arborelui traheobronșic, cu ajutorul unui dispozitiv numit
bronhoscop.
Scop:
 explorator, diagnostic: diagnosticarea diverselor afecțiuni ale căilor respiratorii,
prelevarea de țesuturi sau secreții din căile respiratorii;
 terapeutic: îndepărtarea secrețiilor, sângelui, puroiului și corpilor străini din
plămâni, controlul hemoptiziilor, pentru a introduce medicamente în anumite
zone ale plămânilor, cât și ca metodă de ghidare, când se introduce un tub pentru
a ajuta la respirație (intubație traheală).
Există două tipuri de bronhoscopie :
1. Bronhoscopia cu bronhoscop flexibil (fibră optică): un bronhoscop flexibil este
mai lung și mai subțire decât un bronhoscop rigid. El conține un sistem de fibră
optică ce transmite o imagine de la vârful instrumentului până la o cameră video,
aflată la capătul opus. Vârful instrumentului poate fi orientat în diferite poziții,
permițându-i medicului să "navigheze" bronhoscopul într-un anumit segment al
bronhiilor.
De asemenea permite medicului să ia biopsii în timpul investigației.
Se realizează cu anestezie locală.
2. Bronhoscopia cu bronhoscop rigid: este folosită pentru extragerea corpurilor
străine, deoarece permite protecția căii respiratorii și controlul corpului străin în
timpul extragerii.
În hemoptizia masivă, examinarea pacientului cu un bronhoscop rigid
permite anumite abordări terapeutice, cum ar fi electrocauterizarea, pentru a ajuta
la controlul sângerării.
Acest tip de bronhoscopie se folosește și pentru prelevarea de zone mari de
țesut pentru biopsie.
Se realizează cu anestezie generală.
Materiale necesare - asistenta va pregăti:
 bronhoscopul cu toate piesele anexe cerute de medic în stare perfectă de
sterilitate;
 aspirator electric cu sondele respective;
 tampoane pe port tampoane;
 pense, depărtător de gură;
20
 oglindă frontală sau lampa Clark;
 seringă laringiană de 5 ml sterilă;
 tăviță renală;
 mănuși sterile pentru medic și asistentă;
 casolete cu tampoane și comprese sterile,
 măști de unică folosință sau casolete cu măști sterile;
 substanțe anestezice (xilină 2 – 4%);
 medicamente necesare în caz de urgență (adrenalină 1%)
 seringi de 10 ml de unică folosință;
 aparatură pentru oxigenoterapie;
 radiografiile bolnavului;
 se verifică sursa de lumină și corecta cuplare a cablurilor;
 se verifică aspiratorul și etanșeitatea legăturilor.
Pregătirea psihică:
 liniștirea bolnavului, explicarea pe scurt a timpilor investigației pentru o bună
colaborare, obținerea consimțământului;
 crearea unui climat de siguranță pentru a asigura cooperarea lui în toate
momentele examinării.
Pregătirea pentru intervenție:
 înaintea efectuării bronhoscopiei, medicul recomandă un set de analize, cum ar
fi: hemoleucogramă, coagulogramă, gaze arteriale, teste funcționale respiratorii;
 înainte și după investigație poate fi necesară efectuarea unei radiografii;
 înainte cu 6-8 ore de investigație pacientul nu trebuie să bea sau să mănânce;
 se întreabă pacientul dacă este în tratament cronic, dacă este alergic la vreun
medicament, inclusiv la anestezice, dacă are probleme de coagulare a sângelui
sau este în tratament cu anticoagulante;
 în cazul pacientelor, acestea sunt întrebate dacă sunt însărcinate;
 în ziua premergătoare examinării se execută testarea la xilină 2%, pentru a
depista o eventuală alergie la acest anestezic;
 înainte de examinare pacientul trebuie să meargă la baie pentru a-și goli vezica
urinară;
 pacienții vor fi rugați să lase deoparte placa dentară, ochelarii, lentilele de
contact, aparatele auditive, bijuteriile;
 pacientul va fi rugat să se dezbrace și i se va da un halat de hârtie, cu care va sta
îmbrăcat în timpul investigației;
 se va prinde o linie venoasă;
 în cazul anesteziei locale, pacientul va primi înainte de investigație un sedativ
care să îl ajute să se relaxeze;
 în timpul examinării se vor urmări frecvența cardiacă, tensiunea arterială și
saturația în oxigen.
Execuție:
1. Bronhoscopia cu bronhoscopul flexibil:
- examinarea se poate efectua cu pacientul întins pe spate, pe o masă, cu umerii și
gâtul sprijiniți pe o pernă specială sau pe un scaun foarte asemănător cu cel de la
dentist;
- medicul va aplica un anestezic local la nivelul gurii și al nasului. Acesta va
21
amorți gâtul și va reduce reflexul de înghițire în timpul examinării;
- după aplicarea anestezicului de către medic, asistenta va aduce pacientul în
pozițiile cerute de medic;
- sunt necesare două asistente: una asigură poziția pacientului în decubit dorsal cu
capul în hiperextensie, cealaltă servește medicul cu materialele necesare. Asistenta
care asigură poziția capului supraveghează și starea generală a pacientului;
- apoi medicul va introduce încet și ușor bronhoscopul prin gură sau nas și va
avansa printre corzile vocale. În acest moment va mai fi pulverizat anestezic pentru
anestezia locală a corzilor vocale. Dacă este nevoie, medicul va cere pacientului să
scoată un sunet înalt pentru a trece bronhoscopul printre corzile vocale. Este
important ca pacientul să nu vorbească în timpul investigației;
- camera de la nivelul bronhoscopului este conectată la un monitor și medicul
poate vedea pe monitor traseul bronhoscopului prin căile aeriene, care va înainta
până la nivelul căilor respiratorii inferioare;
- medicul va colecta mucusul sau va preleva țesuturi cu ajutorul unei periuțe
speciale pentru biopsie. Un ac mic de biopsie poate fi folosit pentru prelevarea de
țesut pulmonar, procedură numită biopsie transbronșică;
- medicul poate utiliza o procedură numită lavaj bronhoalveolar, pentru a colecta
celule. Acest procedeu implică pulverizarea unei soluții saline pe suprafața căilor
respiratorii. Celulele care sunt "spălate" de pe suprafața aceasta sunt apoi colectate
și analizate la microscop.
2. Bronhoscopia cu bronhoscop rigid:
- această procedură este efectuată sub anestezie generală. Pacientul va fi întins pe
un pat cu umerii și gâtul sprijiniți de o pernă specială, se va prinde o linie venoasă,
apoi va fi intubat endotraheal și va respira cu ajutorul unui aparat;
- după ce anestezia și-a făcut efectul, medicul va introduce ușor bronhoscopul
rigid;
- dacă se dorește colectarea unei mostre de spută sau prelevarea de biopsie, va fi
introdusă prin bronhoscop o perie specială. Căile respiratorii vor fi curățate cu o
soluție salină și apoi se vor preleva mostrele;
- dacă există corp străin traheobronșic, se extrage;
- bronhoscopia durează între 30 și 60 de minute, iar pacientul își va reveni
după 1-2 ore de la intervenție.
Îngrijirea după investigație:
- repaus la pat în ziua examinării, se supraveghează pulsul, tensiunea arterială,
respirația;
- pacientul nu are voie să bea sau să mănânce 2 - 4 ore după bronhoscopie, până
când acesta poate înghiți din nou;
- pacientul nu are voie să fumeze cel puțin 24 de ore după investigație;
- pacientul este rugat să scuipe saliva până când acesta poate să înghită fără să o
aspire în căile respiratorii;
- dacă se face biopsie nu trebuie să se facă o clătire viguroasă a gâtului pentru
câteva ore;
- sugarii și copiii mici vor fi supravegheați 2 – 3 zile după intervenție, deoarece
poate să apară un edem al glotei;
- recipientele cu produsele recoltate se etichetează și se trimit la laborator.
22
Incidente și accidente:
- spasm bronșic datorat prezenței bronhoscopului;
- disfagie sau afagie, dureri retrosternale, cefalee, insomnie, tuse, expectorație,
stare febrilă;
- hemoragii;
- tulburări de ritm;
- dificultăți în respirație;
- leziuni la nivelul plamânului, care fac ca aerul să pătrundă în spațiul pleural,
producându-se astfel pneumotorax;
- sângerare cauzată de folosirea acului de biopsie;

b. Fișa tehnică nr. 2 Intervenții pentru mobilizarea secrețiilor

traheobronșice

Definiție: mobilizarea secrețiilor traheobronșice reprezintă un act medical care

ajută la îmbunătățirea respirației .
Scop: ameliorarea respirației.
Pregătirea psihică: se explică pacientului tehnica ce urmează a fi aplicată, se
asigură colaborarea în timpul procedurii și se obține consimțământul.
Mobilizarea secrețiilor traheobronșice se realizează prin mijloace simple,
aplicabile în orice serviciu, de către asistentul medical. Acestea sunt:
a. tapotamentul:
 constă în lovirea peretelui toracic, cu partea cubitală a mâinii, ritmic, pe toată
suprafața, timp de 1-2 min;
 încheietura mâinii trebuie să fie relaxată, iar cotul în flexie;
 toracele pacientului trebuie să fie acoperit;
 pacientul este rugat să respire lent și adânc;
 este contraindicat la pacienții cu osteoporoză sau fracturi costale și la cei cu
probleme de sângerare;
 se notează procedura în foaia de observație.
b. drenajul postural:
 este un procedeu pozițional care permite eliminarea secrețiilor traheobronșice;
 se aplică pacienților care nu prezintă dispnee marcată sau anxietate;
 este contraindicat la pacienții cu leziuni ale măduvii spinării sau cu
hipertensiune intracraniană
 asistentul medical verifică prescripția medicului pentru această procedură și
identifică segmentul pulmonar care trebuie drenat (drept sau stâng);
 pacientul va fi așezat, alternativ, pentru perioade scurte (20-30 min), în poziții de
drenaj:
 decubit ventral cu perna sub abdomen;
 decubit ventral cu patul înclinat la 20°;
 decubit lateral drept, decliv (45°);
 decubit lateral stâng (45°);
 semișezând (30-40°);
 șezând.
23
 la sfârșitul fiecărei poziționări, pacientul este rugat să respire profund și să
tușească eficient pentru eliminarea sputei;
 se captează expectorația într-un recipient cu capac;
 se ajută pacientul să-și clătească gura;
 se notează procedura, caracteristicile respirației, culoarea și aspectul sputei.
c. umidificarea:
 constă în adăugarea vaporilor de apă la aerul inspirat;
 păstrează căile aeriene umede și permite debarasarea secrețiilor;
 se realizează cu pulverizatoare sau recipiente cu apă așezate pe o sursă de
căldură.
d. nebulizarea:
 constă în adaos de umiditatesau medicamente la aerul inspirat;
 se realizează prin pulverizare (folosind atomizorul) sau cu ajutorul aerosolilor =
un amestec de gaz cu un medicament dispersat în particule sferice de ordinul
micronilor (antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, expectorante).
e. hidratarea orală a pacientului:
 este eficace pentru funcționarea sistemului mucociliar;
 la un pacient cu hidratare adecvată, o tuse slabă poate disloca secrețiile;
 se recomandă circa 2l de lichide /zi.
f. vibrația:
 pacientul este rugat să inspire adânc pe gură și să expire lent pe nas;
 în timpul expirației, se aplică cu mâna pe toracele anterior, o presiune ușoară și
oscilatorie;
 după 5 expirații pacientul este încurajat să tușească și să expectoreze;
 este contraindicată la sugari și copiii mici

c. Fișa tehnică nr. 3 Recoltarea sputei prin expectorație

Definiţie: sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează

din căile respiratorii prin tuse.
Scop:
 explorator : pentru examinarea macroscopică, citologică, parazitologică și
bacteriologică a sputei, în vederea stabilirii diagnosticului.
Materiale necesare:
 recipient steril cu capac etanş;
 mănuşi de unică folosinţă;
 etichetă / formular cerut de laborator;
 aerosoli (clorură de sodiu 10%, apă distilată sau sterilă) pentru a induce tusea,
dacă medicul indică;
 pahar de unică folosință cu apă sau soluție salină;
 șervețele de hârtie;
 pungi din material plastic;
 colector pentru materialele folosite.
Pregătirea psihică:

24
 se anunță pacientul și i se explică necesitatea efectuării examinării și respectarea
instrucțiunilor;
 i se explică pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine
colaborarea;
 se obține consimţământul informat.
Pregătirea fizică:
 proba se recoltează dimineața, înaintea administrării de antibiotice;
 se anunță pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas,
să nu se spele pe dinţi sau să-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante înainte de
recoltare, pentru a nu influenţa rezultatul.
Execuţia tehnicii:
 se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
 pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluție salină pentru a reduce
riscul de contaminare a sputei cu bacteriile din cavitatea bucală sau cu particule
de alimente;
 pacientul aşezat pe un scaun sau la marginea patului este rugat să inspire şi să
expire profund de câteva ori provocând tusea (cel puţin 3 ori);
 pacientul e sfătuit să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipientul
steril, cca. 15 ml de spută;
 folosind mănușile de unică folosință, se închide recipientul, se șterge exteriorul
cu un șervețel și se introduce recipientul într-o pungă de material plastic;
 se etichetează și se duce la laborator;
 la recomandarea medicului se poate apela și la alte metode de recoltare: aspirație
transtraheală, sau spălatură bronșică efectuată în timpul bronhoscopiei.
Reorganizare:
 se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform PU;
 se spală mâinile.
Notare/ Interpretare:
 se notează în F.O data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa sputei
 în formularul cerut de laborator se completează dacă pacientul are febră, dacă a
luat antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă prin administrare de aerosol
Îngrijire/Intervenții după tehnică:
 după recoltare se oferă pacientului apă să-și clatească gura;
 pacientul este ajutat să adopte o poziţie comodă;
 se educă pacientul să colecteze în continuare sputa, pentru a preveni diseminarea
infecţiei.
Incidente si accidente:
 pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii ).
Se anunță medicul care va recomanda altă tehnică de recoltare;
 sputa este amestecată cu saliva sau resturi alimentare din cavitatea bucală. Se
repetă recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutându-l să respecte
indicaţiile de recoltare;
 sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse. Se
captează vărsătura şi se acordă îngrijirile adecvate;
 produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării.
Observaţii:
25
- pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite;
- pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.

d. Fișa tehnică nr. 4 Oxigenoterapia

Definiție: oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în

scopul îmbogățirii aerului inspirat, cu oxigen.
Scop: terapeutic - asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen la țesuturi în
scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea redusă a țesuturilor) determinată de :
scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul
circulator, probleme care interferează cu difuziunea pulmonară.
Materiale necesare:
 sursă de oxigen;
 barbotorul sau umidificatorul – pentru umidificarea oxigenului;
 debitmetru: folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată pacientului și
care este atașat sursei de oxigen;
 reductor de presiune, manometru;
 canulă nazală: care se introduce în nările bolnavului;
 sondă endonazală: care se introduce pe una din fosele nazale, pe o distanță
egală cu distanța de la aripa nasului până la tragus;
 ochelari de oxigen, cort de oxigen (mai rar);
 mască buconazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru
pacienții care au nevoie de terapie cu oxigen pe termen mai lung;
 leucoplast, pentru fixarea sondei.
Norme de protecţie:
 fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie;
 fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen;
 tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră;
 se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen, fixarea tubulaturii se face
vertical.
Pregătirea psihică:
- se face la cei constienți și constă în informare, explicare, obținerea
consimțământului;
Pregătirea fizică:
 se face dezobstrucția căilor respiratorii superioare;
 se măsoară lungimea sondei, pe obraz, de la nară la tragus;
 se umectează sonda cu apă sterilă, pentru facilitarea introducerii și prevenirea
lezării mucoasei;
 se instruiește pacientul să rămână în pat în timpul administrării și să evite
manipularea unor obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz
combustibil care întreține arderea;
 se introduce sonda nazală sterilă pe distanța măsurată și se fixează pe obraz cu
benzi de leucoplast;
 dacă se utilizează mască de oxigen, aceasta se va așeza acoperind nasul și gura
pacientului și se va fixa cu o curea în jurul capului;

26
 se reglează presiunea și debitul de administrare la 4-6 l/min sau în funcție de
recomandarea medicului;
 se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei, pentru
depistarea semnelor de toxicitate sau de apariție a unor complicații;
 se monitorizează funcțiile: respirație, puls, tensiune arterială, saturația în
oxigen a sângelui arterial cu ajutorul pulsoximetrului;
 aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii
tegumentelor);
 supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului.
Incidente şi accidente:
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi
împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l;
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni
ridicate, pot aparea: iritarea locală a mucoasei, congestie și edem alveolar,
hemoragie intraalveolară, atelectazie, pătrunderea gazului în esofag care duce
la distensie abdominală.
Notare/ Interpretare:
 se notează în F.O data,ora, debitul administrării;
 interpretarea se face în raport cu următorii parametri: colorația tegumentelor și
mucoaselor, caracteristicile respirației, analiza gazelor din sângele arterial,
nivelul de energie al pacientului și intoleranța la efort, starea de conștiență și
comportamentul acestuia.
Îngrijire/Intervenții după tehnică:
 se asigură igiena bucală și nazală;
 se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau
mască, să nu existe leziuni.
Observații:
 intervalul țintă recomandat atunci când se administrează oxigen este
de 94-98%.

Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu pneumonie

de aspirație

27
 A. Culegerea datelor

INTERVIU
1. Informaţii generale:
a. Numele şi prenumele: H. A-M
b. Sex: F
c. Vârsta: 1an 10 luni
d. Profesia: --
e. Localitatea de domiciliu: Vaslui
f. Diagnosticul la internare: Obs. corp străin vegetal traheobronșic vechi de
peste 24 de ore. Pneumonie de aspirație
g. Data internării: 24.04.2019

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumatoare de: Alcool – Cafea – Tutun – Drog –
b. Alergii cunoscute: alergică la Augmentin

3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale: fără semnificație; vaccinată conform
vârstei;
b. Antecedente heredocolaterale: nesemnificative;
c. Motivele internării actuale: La internare pacienta prezintă voce voalată,
cu inspir de efort zgomotos, diminuare marcată a murmurului
vezicular pe stânga antero-posterior, wheezing, discretă dispnee
expiratorie, tuse seacă accentuată;
d. Istoricul stării actuale: Părinții declară că simptomatologia a debutat
brusc, pe 22.04, când copilul a prezentat un acces de tuse accentuată
asociat cu tiraj, ulterior wheezing intermitent, după ingestia cu
dificultate a unei alune. Pacienta în vârstă de 1 an si 10 luni, se
internează în regim de urgență, prin transfer de la Spitalul Județean
Vaslui, în clinica ORL pentru efectuarea bronhoscopiei, tratament,
supraveghere și urmărirea în dinamică a evoluției.

4. Examenul clinic general:

a. Tegumente şi mucoase: normal colorate. temp. 37,9° C;
b. Greutate: 15 kg;
c. Înălţime: 87 cm;
d. Stare generală: mediocră;
e. Ţesut celular subcutanat: normal reprezentat;
f. Sistem ganglionar şi limfatic: nepalpabil;
g. Aparat loco-motor: sistem muscular normoton, normotrof,
normokinetic; sistem osteo-articular aparent integru;
h. Aparat respirator: Sa O2 = 92%, diminuare marcată a murmurului
vezicular pe stânga antero-posterior, raluri la nivelul bazei
pulmonare stângi,
i. Aparat cardio-vascular:FC=116 bătăi/min, Puls=161 pulsații/min,
28
 artere periferice pulsabile bilateral;
j.Aparat digestiv: abdomen suplu, depresibil, nedureros, tranzit intestinal
păstrat, ficat și splină în limite normale;
k. Aparat uro-genital: micțiuni fiziologice;
l. Sistem nervos şi organe de simţ: orientat temporo-spațial.

Investigaţii:
a. Examenul sângelui:
24.04: Hemoleucograma: GA - 29.76 *10³µ; NEUT% - 70.0%; LYMPH%
- 21.1%; MONO% - 8.7%; GR - 5.16 *100³µ; Hb - 11.0 g/dl; Ht - 33.4%;
Tr - 468*10³µ
VSH1h – 10; TS - 1.55 min;TC - 3.55 min; Fg -206 mg/dl;TQ - 18.9
sec; APTT - 82.4%; INR - 1.14; ALT / TGP - 32 U/L; glicemie - 93mg/dl;
uree – 20 mg/dl; CRP – 12.59 mg/l
Aspirat hipofaringian: Ex direct – produs nereprezentativ
26.04: Ex. coproparazitologic - prezenți chiști lamblia
26.04: Coprocultură - negativ
26.04: Hemoleucograma: GA – 18.88 *10³µ; NEUT% - 62.3%; LYMPH%
- 29.7%; GR – 4.99 *100³µ; Hb – 10.4 g/dl; Ht – 34.6%;
VSH1h – 16; Fg -290 mg/dl; Na -140.61 mmol/l; K -4.51 mmol/l; Cl
– 106.86 mmol/l; CRP - < 6 mg/l
b. Examenul urinei: Sumar urină: pH – 6, bilirubină – neg, albumină,
glucoză – absent, Corpi cetonici – absenți; Sediment: hematii, leucocite,
bacterii - absente
c. Alte examene de specialitate:
 bronhoscopie cu tub rigid: la nivelul traheei și a bronhiilor principale
se evidențiază secreții purulente abundente, după a căror aspirare se
evidențiază, la nivelul bronhiei principale stângi, un corp străin
(alună), care se extrage.
 radiografie toracică: infiltrat interstițial moderat de tip reticular,
localizat perihilar și hiliobazal bilateral

6. Tratament: Cefort 1,5 g/2; Salbutamol 3 mg/3; HHC 25 mg x 4/zi; ACC

200mg/2; Ibuprofen 5 ml x3/zi; aerosoli cu Dexametazonă 3 mg x 2/zi; DNF cu
Colargol.
7. Epicriza şi recomandări la externare:
Pacientă în vârstă de 1 an și 10 luni, se internează în urgență în secția ORL cu
suspiciunea de aspirație corp străin traheobronșic. Bronhoscopia cu tub rigid
efectuată în urgență evidențiază la nivelul traheei și bronhiilor principale secreții
purulente abundente pe stânga, după a căror aspirare se indentifică un corp străin
(alună), care se extrage.
Pe durata spitalizării prezintă un episod de gastroenterită acută ce a necesitat
rehidratare i.v., identificându-se și lambliază.
Sub terapie cu Cefort, corticoterapie i.v. și în aerosoli, mucolitice, Salbutamol,
se constată remiterea ascultației pulmonare și rărirea tusei. Radiografia de control
relevă un infiltrat interstițial moderat de tip reticular, localizat perihilar și hiliobazal
29
bilateral.
Se externează cu recomandările:
- alimentație corespunzătoare vârstei, reducerea cantității de alimente administrate
la mese;
- Xifia 3 ml la 12 ore 5 zile; Fluimucil 5 ml x 3/zi 4-5 zile; Salbutamol 2,5 ml x
2/zi 4-5 zile;
- Zentel 10 ml/zi 5 zile;
- Protectis 5 pic/zi 2 săptămâni;
- peste o săptămână începe feroterapia cu Ferglurom 10 pic x3/zi 1-2 luni;
- control oricand la nevoie.

B. Nevoile fundamentale afectate – enunțarea problemelor

de dependență/diagnosticelor de îngrijire la pacientul cu
pneumonie de aspirație

1. Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

 Dificultate în respirație datorată obstrucției căilor respiratorii manifestată
prin wheezing și tiraj.
 Alterarea respirației datorată inflamației manifestată prin dispnee și tuse
seacă.
 Alterarea vocii din cauza tusei accentuate manifestată prin voce voalată.
 Obstrucția căilor respiratorii din cauza secrețiilor manifestată prin dificultate
în respirație.
2. Nevoia de a mânca și a bea
 Deshidratare din cauza vărsăturilor manifestată prin tegumente și mucoase
uscate.
 Deficit în alimentație din cauza agitației psihomotorii manifestată prin
refuzul alimentației.
3. Nevoia de a elimina
Alterarea eliminării intestinale din cauza alimentației manifestată prin
vărsături și scaune modificate.
4. Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale
Alterarea temperaturii corpului din cauza procesului inflamator manifestată
prin subfebrilitate.
5. Nevoia de a dormi și a se odihni
Dificultate în a se odihni din cauza dispneei și tusei manifestată prin somn
neodihnitor.
Alterarea stării de confort din cauza tulburărilor respiratorii manifestată prin
somn agitat.
6. Nevoia de a comunica
Comunicare ineficientă la nivel afectiv din cauza agitație..
30
7. Nevoia de a se recreea
Dificultate în a îndeplini activități recreative din cauza agitației psihomotorii.

C . Plan de îngrijire
Probleme şi
manifestări Obiectivele de Evaluarea
Data Intervenţii
de îngrijire îngrijirilor
dependenţă
Dificultate în Pacientul să - asigur un mediu ambiant Pacientul
respirație prezinte o bună corespunzător prezintă o stare
24.04 respirație - asigur umidificarea generală
Dispnee aerului ameliorată și o
- cântăresc pacientul respirație bună
Wheezing - monitorizez funcțiile
vitale:T, resp, puls, TA
- prind o linie venoasă
- asigur pacientului o
poziție adecvată, cu
trunchiul și umerii mai
ridicați, pentru a favoriza
respirația
-efectuez dezobstrucția
căilor respiratorii prin
aspirația secrețiilor nazale
- la recomandarea
medicului administrez
oxigen pe mască
- recoltez analizele
recomandate de medic:
hemoleucograma, sdr.
inflamator, coagulare,
glicemie,sumar urină
Subfebrilitate Pacientul să aibă - asigur condiții de Temperatura
37,9° C temperatura confort termic în salon corpului revine la
corpului în limite - asigur repausul digestiv limite normale
normale al pacientului în vederea
bronhoscopiei
- la recomandarea
Pacientul să fie medicului asigur
echilibrat hidro- hidratarea pacientului prin Pacientul este
Deficit de montarea unei PIV cu SG echilibrat hidro-
electrolitic
hidratare 10%, NaCl 20 ml, KCl 10 electrolitic
orală ml, Ca gluconic 1f, Vit
B1, Vit B6, Vit C câte ½ f
- administrez antitermic
(perfalgan – 150 mg) și
Cefort 500 mg x 2, i.v
-supraveghez pacientul
după bronhoscopie
Agitație, Pacientul să - asigur un microclimat Pacientul este mai
24.04 neliniște aibă un somn corespunzător puțin agitat
liniștit - asigur liniștea nocturnă și
31
 condițiile de confort în salon
- asigur un climat de calm și
siguranță
- acord suport psihologic și
sprijin moral mamei
Tuse Pacientul să - asigur un mediu ambiant Obiectiv parțial
25.04 productivă cu elimine eficient corespunzător atins
expectorație secrețiile - asigur umidificarea aerului
mucopurulent -efectuez dezobstrucția căilor
ă respiratorii prin aspirația
Pacientul să secrețiilor nazale
prezinte o bună - asigur pacientului o poziție Pacientul prezintă
respirație adecvată, cu trunchiul și o respirație
Tahipnee umerii mai ridicați, pentru a îmbunătățită
Tiraj favoriza respirația
intercostal - monitorizez funcțiile vitale:
T= 36,9°C; FR=26 resp/min;
FC=127 batai/min;
SaO2=98%
- la recomandarea medicului
administrez PIV cu sol.
Ringer
- administrez tratamentul
recomandat
Cefort 1,5g/2, HHC 1f x 4/zi,
Salbutamol 3 mg/3, Fluimucil
200 mg/2, Ibuprofen 5 ml x 3,
DNF cu Colargol
- îi fac pacientului aerosoli cu
Dexa 3 mg + SF 2 ml x 2/zi
Comunicare Pacientul să - asigur un mediu ambiant Pacientul începe
ineficientă la comunice cu corespunzător ușor să comunice
nivel afectiv alte persoane în - asigur un climat de calm și
mod eficace siguranță
- discut calm cu pacientul și
încerc să-l liniștesc
- încurajez pacientul
Dificultate în Pacientul să își - asigur un climat de calm și Pacientul începe
25.04 a efectua exprime siguranță să intre în jocul
activități interesul în - încurajez pacientul meu
recreative îndeplinirea - îi vorbesc pe un ton cald,
activităților liniștit
recreative - îi ofer o jucărie, încercând
să mă joc puțin cu el
- încerc să înveselesc
pacientul

32
26.04 Consum redus Pacientul să fie - asigur un mediu ambiant Pacientul este
de lichide hidratat corespunzător hidratat
Tegumente și corespunzător - măsor și notez bilanțul corespunzător
mucoase lichidelor ingerate și
uscate eliminate
- calculez bilanțul ingesta –
excreta
Pacientul să își - urmăresc și notez frecveța Numarul
Scaune regleze tranzitul scaunelor și aspectul lor scaunelor se
semiconsistent - la recomandare administrez rărește
e Nexium 10 mg, Smecta 2
(3) pl/4, CaCO3
- urmăresc și notez frecvența
Pacientul să se și aspectul vărsăturilor
alimenteze - recoltez analizele Obiectiv parțial
corespunzător recomandate de medic: atins
Refuzul hemoleucograma, sdr.
alimentației inflamator, Na, K, Cl, MFOP,
Pacientul să nu coprocultură
mai prezinte - la recomandarea medicului Pacientul nu mai
grețuri, asigur repausul digestiv al are grețuri, nu
Greață, vărsături pacientului mai varsă
vărsături - administrez Metoclopramid
1,5mg,
i.v și tratamentul zilnic
conform recomandărilor
- la indicația medicului
montez PIV fl I cu SG 5% +
Na Cl 5,85% -16 ml, KCl
7,4% - 15 ml, Arnetin ½ f ,
ritm 10 pic/min; fl II – III cu
SG 5% + NaCl 20 ml, KCl
15ml, Arnetin 0,7 ml, ritm 20
pic/min
26.04 Inapetență Pacientul să se - asigur regimul alimentar Obiectiv parțial
alimenteze indicat cu mucilagiu de orez atins
corespunzător
27.04 Tuse Pacientul să - asigur un mediu ambiant Tusea e mai rară,
productivă cu elimine eficient corespunzător secrețiile mai
expectorație secrețiile - asigur umidificarea aerului fluide
mucopurulent -efectuez dezobstrucția căilor
ă respiratorii prin aspirația
secrețiilor nazale
- asigur pacientului o poziție
adecvată, cu trunchiul și
umerii mai ridicați, pentru a
favoriza respirația
- monitorizez funcțiile vitale
- îi fac pacientului aerosoli cu
Dexa 3 mg + SF 2 ml x 2/zi
- administrez medicația
zilnică recomandată

33
 Somn Pacientul să - asigur un microclimat Pacientul doarme
neodihnitor aibă un somn corespunzător liniștit
liniștit - asigur liniștea nocturnă și
condițiile de confort în salon
- asigur un climat de calm și
siguranță
30.04 Tuse Pacientul sa - asigur un mediu ambiant In urma
tușească mai rar corespunzător tratamentului
- asigur umidificarea aerului administrat
-efectuez dezobstrucția căilor pacientul prezintă
respiratorii prin aspirația o stare generală
secrețiilor nazale bună, remiterea
- îi fac pacientului aerosoli cu ascultației și
Dexa 3 mg + SF 2 ml x 2/zi rărirea tusei, fiind
- administrez medicația gata de externare
zilnică recomandată

Obiectiv 5 Educaţia pentru sănătate la un pacient cu pneumonie de

aspirație

Este foarte important să știm să evităm apariția afecțiunilor pulmonare luând

măsuri în ceea ce privește stilul sănătos de viață, dar și adoptând o igienă corectă.
Principalele măsuri de prevenire a bolilor de plămâni sunt:
 spălarea în mod regulat a mâinilor, obicei carea ajută la stoparea răspândirii
germenilor ce contribuie la producerea răcelilor, care pot genera pneumonii;
 urmarea unei diete sănătoase, incluzând în principal produse lactate fără grăsimi,
cereale integrale, fructe și legume;
 menținerea unei greutăți adecvate;
 exerciții fizice;
 odihnă suficientă;
 evitarea fumatului;
 întărirea sistemului imunitar;
34
 evitarea transmiterii virusurilor sau bacteriilor atunci când suntem bolnavi.
Mai multe tipuri de pneumonie pot fi prevenite prin utilizarea vaccinurilor.
Există vaccinuri care creează protecție în potriva pneumoniei pneumococice, a
pneumoniei cauzate de bacteria Haemophilus influenzae și a pneumoniei cauzate
de virusul gripal care conduc, de asemenea, la producerea unor pneumonii
bacteriene.
Cele mai sigure recomandări în vederea prevenirii apariției pneumoniei de
aspirație sunt:
1) Evitarea factorilor de risc care pot favoriza aspirația în sine (consumul excesiv
de alcool și droguri) sau care interferă cu mecanismele proprii organismului de a
elimina materialele aspirate (fumat, care modifică mobilitatea cililor);
2) Evitarea dormitului într-o poziție care poate agrava aspirația: specialiștii ne
recomandă să dormim cu capul ridicat la 30 de grade;
3) Hrănirea parenterală a pacienților din secțiile de terapie intensivă (și nu numai)
cu afecțiuni neuronale care afectează deglutiția și în cazul cărora riscul de
aspirație este mult mai crescut;
4) Exercițiile de respirație profundă și tratamentul specific cu scopul de eliminare
a secrețiilor din căile respiratorii contribuie la prevenirea pneumoniei la pacienții
cu risc crescut, cum sunt cei care au suferit o intervenție chirurgicală toracică
sau abdominală și cei a căror imunitate sete scăzută;
5) Supravegherea copiilor mici.

BIBLIOGRAFIE
 Anatomia și fiziologia omului – manual pentru școlile sanitare postliceale – Dr.
Roxana Maria Albu, Dr. Valeriu Bistriceanu, Dr. Mioara Mincu, editura
Universul, București, 2001, pag. 122-141
 Anatomia și fiziologia omului – prof. I.C.Voiculescu, prof. I.C.Petricu editura
Medicală, București, 1971, pag. 676-704
 Boli infecțioase – sub redacția prof. M. Voiculescu, vol. III, Editura Medicală,
București, 1989, pag. 12
 Diagnostic clinic – prof. dr. C. C. Dimitriu, dr. R. Rîmniceanu, dr. Tr. Roșca,
vol. I, Editura Medicală, București, 1958, pag. 252

35
 Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali – Manual
pentru colegiile și școlile postliceale sanitare – sub redacția Lucreția Titircă,
Editura Viața Medicală Românească, București, 2008, pag. 35, 36
 Îngrijiri în boli interne și specialități înrudite – Manual pentru asistenții
medicali generaliști – sub redacția Elena Scorțanu, ediția a – II – a, Editura
Pim, 2006, pag. 28-29
 Medicină internă – Bolile aparatului respirator, reumatice – sub redactia prof.
dr. L. Gherasim, vol. I, ediția a II – a, Editura Medicală, București, 2003, pag.
104 – 108
 Pneumologie – sub redacția Miron Alexandru Bogdan, editura Universitară
“Carol Davila”, București, 2008, pag. 97, 110
 Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali – Ghid de nursing
– coordonator Lucreția Titircă, vol. I, Editura Viața Medicală Românească,
București, 2001, pag. 13, 99, 105-107
 Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali – Ghid de nursing
– coordonator Lucreția Titircă, vol. II, Editura Viața Medicală Românească,
București, 2001, pag. 92-93, 208-209, 226-229
 http://www.divahair.ro/sanatate/pneumologie/pneumonia_de_aspiratie-
_simptome,_diagnostic,_tratament
 http://www.sfatulmedicului.ro/Pneumonii/pneumonia-de-aspiratie_5100
 http://www.sfatulmedicului.ro/Bolile-aparatului-respirator/pneumonia-de-
aspiratie_10539
 http://www.romedic.ro/pneumonia-de-aspiratie
 http://www.esanatos.com/ghid-medical/sanatatea-copilului/bolile-aparatului-
respirator-la-copii/pneumopatia-de-aspiratie75672.php
 http://www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/primul-ajutor-in-cazul-obstructiei-
acute-de-cai-respiratorii_1728
 https://doc.ro/sanatate/bronhoscopia-endoscopia-bronsica

ANEXE

36
Fig. 1 Anatomia aparatului respirator

Fig. 2
Fiziologia aparatului respirator

Fig. 3 Schimbul si transportul gazelor respiratorii la

nivel pulmonar
37
 Fig. 4 Schimbul si transportul gazelor respiratorii la
nivel tisular

Fig. 5

Atelectazie pulmonara , aspect

radiologic

Fig. 6 Bronhoscopia

38