Rinosinuzita

Sistemul respirator

Respiraia este funcia prin care se asigur continuu i adecvat aportul de

oxigen din aerul atmosferic pn la nivelul celulelor care l utilizeaz i
circulaia n sens invers a dioxidului de carbon produs de metabolismului
celular.

Fiziologia sitemului repirator

Componentele sistemului respirator sunt: cile respiratorii (cavitatea nazal,
faringele, laringele, traheea, bronhia) i plmnii. Fosele nazale (nrile), fac
legtura ntre mediul extern i cavitatea nazal (mediul intern), Interiorul
cavitii nazale este cptuit cu o mucoas ale crei secreii menin locul mereu
umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizat, nclzete aerul inspirat.
Mucusul, ct i firele de pr din fosele nazale opresc naintarea prafului i a
altor impuriti care se pot afla n aerul inspirat.
Faringele este organul n care se ncrucieaz calea respiratorie cu calea
digestiv. Laringele este alctuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat
anterior prezint o proeminen, numit mrul lui Adam. La intrarea n
laringe se afl un cpcel numit epiglot, care, la nevoie, astup cavitatea
laringelui numit glot. Laringele este i organul vorbirii, deoarece n interiorul
su se afl dou perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor
inferioare se produc sunetele. Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm,
meninut deschis datorit inelelor cartilaginoase care intr n structura sa. Spre
esofag, esutul cartilaginos este nlocuit cu esut moale, ce uureaz trecerea
alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este cptuit cu o mucoas
umed, ale crei celule sunt ciliate. Cilii se mic de jos n sus, antrennd astfel
impuritile spre exterior. Bronhiile, n numr de dou, sunt ramificaii ale
traheii care ptrund n plmni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt
complecte, iar mucoasa lor conine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se
ramific n bronhii secundare: dou n plmnul stng, trei n plmnul drept.
Plmnii sunt dou organe buretoase elastice, de culoare roz, aezate n cutia
toracic, deasupra diafragmei. Plmnul drept este alctuit din trei lobi, iar
plmnul stng are doar doi lobi, ntre cei doi plmni aflndu-se inima. n
fiecare lob ptrunde cte o bronhie secundar, care se ramific n tuburi din ce
n ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cnd ajung s aib 1mm n
diametru, nu mai au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termin cu
saci pulmonari, alctuii din mici umflturi cu pereii foarte subiri, numite
alveole pulmonare.
Alveola pulmonar este unitatea structural i funcional a plmnului. ntre
sacii pulmonari se afl un esut conjunctiv elastic. Plmnii nu au muchi.
Suprafaa lor este acoperit de dou foie, numite pleure. Una este lipit de
plmn, cealalt de peretele intern al cavitii toracice. ntre ele se afl o
cavitate foarte subire, n care se gsete o pelicul de lichid. Plmnii sunt
foarte bine vascularizai de arterele i venele pulmonare. Arterele pulmonare
ptrund n plmni printr-un loc numit hil, se ramific i nsoesc bronhiile
pn la sacii pulmonari, unde se ramific n arteriole care se continu cu
capilarele. Acestea se deschid n venule care nconjoar sacii, nsoesc apoi
bronhiolele, bronhiile, se unesc n venele pulmonare (cte dou de fiecare
plmn) i ies din plmn tot prin hil. Ele se deschid n final, n atriul stng. Un
plmn este, deci, alctuit dintr-un mare numr de saci pulmonari. Suprafaa
acestora este foarte mare datorit alveolelor, a cror suprafa total atinge 200
m ptrai. Astfel, sngele i aerul se gsesc n contact pe o mare suprafa. Ele
sunt separate doar de pereii foarte subiri ai alveolelor i ai capilarelor.

Fiziologia sistemului respirator

Funcionarea sistemului respirator, prin care se asigur respiraia, cuprinde, n
principal, respiraia pulmonar i respiraia celular.
Respiraia pulmonar
Aceast etap a respiraiei cuprinde dou faze: ptrunderea aerului n plmni
(inspiraia); eliminarea aerului din plmni (expiraia), care dureaz mai mult
dect inspiraia. Un om adult aflat n repaus execut 16 micri respiratorii pe
minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el crete n timpul
activitii musculare, al exerciiilor fizice etc. Respiraiile normale sunt acte
reflexe involuntare. Plmnii, neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei
toracice. n timpul inspiraiei, volumul cutiei toracice crete datorit contraciei
muchilor respiratori: diafragma se contract i coboar, muchii intercostali
trag coastele i le ridic. Micarea coastelor mpinge sternul nainte, iar
plmnii se umplu cu aer. n momentul expiraiei, muchii se relaxeaz, iar
plmnii i micoreaz volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd
aerul. Inspiraia este, deci, faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza
pasiv. Intrrile i ieirile de aer din sistemul respirator prezint ventilaia
pulmonar, care depinde de frecvena i profunzimea micrilor respiratorii.
Acestea pot crete prin antrenament, gimnastic etc. Aerul este un amestec de
gaze n urmtoarea proporie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carboni
alte alte gaze n cantiti foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt
diferite de cele ale aerului expirat.
Astfel n plmni, aerul pierde oxigen, se mbogete n dioxid de carboni
vapori de ap. Schimbrile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare,
unde sngele i aerul se gsesc n contact pe o mare suprafa. Dioxidul de
carbon din snge traverseaz pereii capilarelor i pereii alveolelor, de unde va
fi eliminat prin expiraie. Oxigenul din aerul ajuns n anveole n urma
inspiraiei traverseaz pereii acestora, pereii capilarelor i ajunge n snge,
care l transport la organe. Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc
ntotdeauna n acest fel, datorit diferenelor de presiune a acestor gaze n
plmni i snge.

Rinosinuzita este o inflamatie a mucoasei care captuseste sinusurile (cavitatile)

paranazale si fosele nazale. Dupa perioada de evolutie, rinosinuzitele se impart
in sinuzite acute (sub 4 saptamani) si sinuzite cronice (peste 12 saptamani).
Cauza cea mai frecventa este o infectie microbiana (virala, bacteriana sau
fungica), dar poate fi si de natura alergica sau autoimuna.
Raceala este o infectie virala a cailor respiratorii superioare de durata si
intensitate mai mica. Cand se complica cu o inflamatie severa a sinusurilor
apare rinosinuzita, de obicei dupa aproximativ 10 zile de evolutie nefavorabila
a unei raceli. Se manifesta cu simptome precum febra, dureri de cap si dentare,
senzatie de presiune faciala (accentuata de aplecarea in fata a capului), prezenta
mucusului purulent (de culoare galbena sau verde), obstructie nazala
accentuata, scaderea mirosului, tuse, respiratie urat mirositoare.
Cat de grava este rinosinuzita si ce efecte are asupra sanatatii noastre pe termen
mediu si lung?
Rinosinuzita este o afectiune care nu ar trebui trecuta cu vederea, existand
riscul unor complicatii severe, data fiind localizarea sinusurilor in vecinatatea
unor elemente importante ale cutiei craniene (creier, orbita, meninge). O parte
din sinuzitele acute se pot vindeca si fara tratament, fara consecinte pe termen
mediu si lung asupra sanatatii, insa un procent semnificativ se cronicizeaza fara
tratament, ducand la complicatii (osteita, celulita orbitala, abcese orbitale,
meningita, abcese epidurale, tromboza de sinus cavernos etc.).
Sinuzita cronica are un impact negativ major pe termen mediu si lung asupra
calitatii vietii, afectand capacitatea de munca si relatiile interpersonale prin
simptomele refractare la tratament si adesea recidivante (dureri de cap,
obstructia nazala cronica care duce la oboseala cronica, prezenta permanenta a
secretiilor care se scurg din nas in gat).
Cine este predispus la rinosinuzita?Predispozitia dezvoltarii rinosinuzitei este
data de mai multi factori interni si externi. Ca factori interni, mentionam
existenta alergiilor, prezenta unor probleme anatomice (deviatia de sept, rinita
cronica, hipertrofia vegetatiilor adenoide polipii etc.), precum si a unor
sindroame imunodepresive, a fibrozei chistice, dischineziei ciliare. De
asemenea, aparitia sinuzitei este favorizata de existenta infectiilor dentare, a
polipozei nazale si a tramatismelor nazale.
Factorii externi sunt legati in special de calitatea aerului respirat, pacientii cei
mai predispusi la rinosinuzita fiind fumatorii (activi si pasivi) si cei care
locuiesc sau lucreaza in medii poluate.
Cum putem preveni rinosinuzita?
Data fiind complexitatea factorilor care influenteaza dezvoltarea rinosinuzitei,
este importanta mentinerea unei stari de sanatate cat mai bune, o alimentatia
sanatoasa, renuntarea la fumat, tratarea alergiilor si a afectiunilor de fond
(diabet, colesterol crescut, hipertensiune etc.). In general, este putin probabil ca
un organism sanatos si fara modificari anatomice sa dezvolte o sinuzita
cronica.
Exista tratamente naturiste?
Desigur, exista mai multe tratamente naturiste care pot avea un rol adjuvant in
tratamentul rinosinuzitei. Cel mai important este lavajul nazal cu apa salina
izotona sau usor hipertona, care elimina excesul de mucus si permite refacerea
echilibrului mucoasei. Se mai pot face inhalatii cu uleiuri volatile sau ceaiuri
medicinale, aplicatii locale de caldura, umidifierea aerului respirat. Trebuie
inteles ca aceste remedii naturiste nu inlocuiesc tratamentul medicamentos
prescris de medic, mai ales in cazul sinuzitei bacteriene, insa pot scurta timpul
de vindecare.
Care este tratamentul rinosinuzitei?
Tratamentul cel mai frecvent prescris in sinuzita acuta consta in antibioterapie
(de preferinta dupa realizarea unei culturi cu antibiograma), mucolitice (care
fluidifica secretiile), decongestionante locale si/sau sistemice (care reduc
obstructia nazala), antiinflamatoare si antialgice (reduc inflamatia mucoasei si
atenueaza durerea). Se mai pot prescrie derivate corticoide, local sau sistemic,
in functie de gravitate, si antialergice. Se pot face, de asemenea, punctii
sinusale pentru drenajul sinusurilor infectate.
Chirurgia endoscopica functionala a sinusurilor (FESS) pentru tratamentul
sinuzitei cronice
Sinuzita cronica este adesea refractara la tratamentul medicamentos, fiind
necesare cure indelungate de antibiotice (pana la 4-6 saptamani) si frecvent
recidiveaza. In aceste cazuri, se recomanda interventia chirurgicala.
Chirurgia endoscopica functionala a sinusurilor (FESS) reprezinta o metoda
eleganta de tratare a sinuzitei care permite, printr-un abord minim invaziv si
sub control videoendoscopic, eliberarea culoarului respirator, refacerea
comunicarii dintre nas si sinusuri si curatarea sinusurilor cu favorizarea
refacerii integritatii acestora.
Exista repercursiuni in viitor?
In principiu, sinuzitele acute corect tratate se vindeca integral, fara consecinte
pe termen mediu si lung asupra sanatatii. Exceptie fac cazurile cu complicatii
(osoase, orbitale, craniene, meningeale), care pot da sechele.
In cazul rinosinuzitelor cronice in care se intervine chirurgical, aproximativ
90% dintre pacienti evolueaza favorabil, insa boal poate recidiva. De aceea, se
recomanda controlul periodic efectuat de catre medicul specialist ORL si
tratarea timpurie a simptomelor bolii.
Ce trebuie sa facem sau sa nu facem cand am fost diagnosticati cu rinosinuzita?
 Pentru pacient este foarte important sa inceapa administrarea tratamentului cat
mai repede, urmand cu strictete recomandarile medicului. Adesea, pacientii
renunta la tratament la aparitia primelor semne de imbunatatire a simptomelor
bolii, ceea ce duce la agravarea afectiunii prin preselectia microbilor, facand
tratamentul ulterior foarte dificil. Unele rinosinuzite cronice ar fi putut fi
prevenite daca pacientul ar fi urmat corect tratamentul prescris la debutul bolii.
In niciun caz nu se recomanda automedicatia sau administrarea unui tratament
prescris pentru o alta persoana, chiar si cu aceeasi afectiune.
Pentru pacientii care fumeaza, se impune renuntarea la fumat, cel putin pe
durata tratamentului, de preferat definitiv. De asemenea, este importanta
tratarea afectiunilor asociate (infectii dentare, alergii, diabet, hipertensiune
etc.).
Stiai ca
atat fumatul activ, cat si cel pasiv sunt asociate cu rinosinuzita cronica?
primele interventii chirurgicale asupra sinusurilor nazale au fost efectuate in
timpul Regatului Nou din Egiptul Antic (sec. XVI-XI i. Hr.), ca parte a
procesului de mumificare?
in antichitate, se credea ca mucusul eliminat prin nas este produs in creier?
Leonardo da Vinci a fost primul care a produs desene ale sinusurilor corecte
anatomic in 1489?
punctia sinusurilor a inceput sa fie folosita in Europa inca din secolul al
XVII-lea?

Sinuzita reprezinta reactia inflamatorie importanta a mucoasei din sinusurile

paranazale, precedata si insotita de inflamatia mucoasei foselor nazale,
termenul corect de utilizat fi ind de rinosinuzita.
Rinosinuzita propriu-zisa este o consecinta a unei raceli banale, de natura
virala, reprezentand o complicatie a acesteia, prin suprainfectie bacteriana. In
mare, sinuzitele pot fi clasificate astfel:
- acute, cu durata mai mica de patru saptamani;
- acute recidivante: mai mult de patru episoade pe an, cu durata de sub 10 zile,
fara semne de cronicizare;
- subacute: cu durata intre 4-12 saptamani;
- cronice: cu durata mai mare de 12 saptamani.
Simtome
Majore:
obstructie nazala (nas infundat)
secretie nazala purulenta
presiune si durere faciala (asociata cu un alt simptom major)
tulburari ale mirosului (scadere sau lipsa, miros urat)
febra (in sinuzitele acute)
Minore:
cefalee (durere de cap)
oboseala
tuse
acuze la nivelul urechii (dureri, infundare, zgomote)
 Agentii microbieni implicati cel mai frecvent, in continuarea unei infectii virale
banale sau specifi ce, sunt reprezentati cel mai adesea de Haemofi lus infl
uenzae, Streptococus pneumoniae, Moraxella catarrhalis, stafi lococi, alte tipuri
de streptococi etc., mai rar bacterii anaerobe si fungi.
Diagnostic
Diagnosticul de rinosinuzita se pune in urma unui consult clinic efectuat de
specialistul ORL si daca este cazul se apeleaza si la alte metode de investigatie
cum ar fi radiografi a simpla-clasica, tomografi a computerizata, rezonanta
magnetica nucleara, ecografi a de sinus. Exista si metode de investigatie
invazive cum ar fi endoscopia sinusala flexibila sau cu tub rigid, punctia
sinusului maxilar cu dublu rol: recoltare secretie sinusala pentru examen
bacteriologic si totodata rol terapeutic prin drenajul secretiilor.
Factorii favorizanti locali constau in existenta la nivel local a unor patologii
care usureaza aparitia sinuzitei. Astfel, obstructia nazala datorata unei deviatii
de sept nazal, rinita cronica hipertrofi ca, rinita alergica, resturi de vegetatii
adenoide, polipoza nazala sunt doar cateva dintre afectiunile care pot favoriza
sau agrava o sinuzita.
Tratament
Rinosinuzita acuta fara febra se poate trata chiar si fara antibiotice incercand
prin diferite mijloace drenajul secretiilor purulente. Astfel, un pacient poate
beneficia de irigatii nazale abundente cu solutii saline (ser fi ziologic sau
diverse sprayuri cu solutii saline), inhalatii sau aerosoli cu vapori fi erbinti,
eventual cu uleiuri aromatice, mucolitice, decongestionante nazale (picaturi de
nas), antihistaminice (antialergice), corticoizi topici sub forma de spray
In cazurile in care simptomele nu se amelioreaza dupa cateva zile sau apare si
febra, se introduc in tratament si antibiotice. Tratamentul trebuie individualizat,
folosind un antibiotic cu spectru larg, activ pe germenii cel mai frecvent
implicati si pe o perioada adecvata de timp (7-14 zile). Controlul este
obligatoriu la sfarsitul tratamentului, acesta putand fi modifi cat sau prelungit
cand este necesar. in anumite situatii (destul de rare) rinosinuzitele necesita si
tratament chirurgical.

Anatomia si Fiziologia Aparatului Respirator

1. Nasul si cavitatile nazale

2. Laringele
3. Traheea
4. Bronhiile principale
5. Plamanii si pleura
6. Arborele bronsic
7. Lobul pulmonar
8. Pleura
9. Articole Similare:
 Aparatul respirator este alcatuit din caile respiratorii si plamani. Caile
respiratorii sunt prezentate printr-un sistem de conducte prin care aerul
patrunde in plamani. Acest sistem se compune din cavitatile nazale, faringe,
laringe, trahee si bronhii.

Cavitatile nazale si faringele formeaza caile respiratorii superioare iar laringele,

traheea si bronhiile,caile respiratorii inferioare.

Nasul si cavitatile nazale

Acestea alcatuiesc un organ complex, cu functie respiratorie senzoriala. Exista

doua organe strans legate intre ele, atat structural cat si functional si anume :
nasul propriu-zis si cavitatile nazale numite si foase nazale. Nasul se reprezinta
ca o proeminenta situata in mijlocul fetei si serveste ca organ de protectie
pentru fosele nazale. Este alcatuit dintr-o radacina, o baza, un varf, doua fete
laterale si trei margini sau muchii.

Laringele

Laringele este un segment al cailor respiratorii superioare care indeplineste

doua roluri: conduce aerul catre plamani si reprezinta principalul organ al
fonatiei. El se afla in regiunea anterioara a gatului sub osul hioid si inaintea
faringelui. Are forma unei piramide triunghiulare prezentand la baza un varf, o
fata posterioara, doua fete anterolaterale si trei margini.

Baza: indreptata in sus spre faringe, este reprezentata de catre

orificiul superior al laringelui.
Varful: este indreptat in jos si se continua cu traheea.
Fata posterioara formeaza peretele anterior al hipofaringelui si este
acoperit de mucoasa faringiana.
Fetele anterolaterale: in numar de doua (dreapta si stanga). Marginile
sunt in numar de trei, doua posterolaterale si una anterioara.
Traheea

Este un organ fibrocartilaginos, tubular care continua laringele intinzandu-se de

la extremitatea inferioara a acestuia pana in mediastin unde se bifurca in cele
doua bronhii principale sau pulmonare. Ea prezinta doua neregularitati numite
depresiuni si anume depresiunea aortica, produsa la aorta si depresiunea
tiroidiana produsa de glanda tiroida. Este un organ elastic, putandu-se alungi
sau scurta ca un resort.

Structura traheei:

Este formata din trei tunici: mucoasa, fibroelastica si adventiceea.

Tunica mucoasa este formata dintr-un epiteliu da tip respirator,

pseudostratificat, prismatic, ciliat cu caliciforme si un corion. Tunica
fibroelastica reprezinta scheletul de sustinere a traheei si este formata din 15-20
de inele sau arcuri incomplete deschise posterior, constituite din cartilaj
lichid. Adventiceea este formata din tesut conjunctiv lax in care se gasesc vase,
nervi si formatiuni limfoide.

Bronhiile principale

Bronhiile principale (dreapta si stanga) sunt conducte care rezulta din

bifurcarea traheei. Ele reprezinta ultimile segmente ale cailor respiratorii
inferioare extrapulmonare si se intind de la ultimul inel traheal, numit si
pintenul traheal, pana la hilul plamanilor, unde se impart bronhiile lobare. De la
origine fiecare bronhie se imparte in jos, in afara si putin inapoi, catre flandrul
respectiv, ambele formand un unghi de 75 grade 85 grade cu deschizatura in
jos. Bronhia principala alcatuieste impreuna cu artera pulmonara si cu venele
pulmonare de pe aceeasi parte pediculul pulmonar situat in hilul pulmonar.

Plamanii si pleura

Plamanii (drept si stang) alcatuiesc organele respiratorii propriu-zise, in care au

loc schimbarile de gaze dintre organism si mediu ambient. Ei sunt asezati in
cavitatea toracica de o parte si de alta a mediastinului.

Mediastinul este un sept (perete) sagital, delimitat, anterior de peretele

sternocostal, posterior de coloana vertebrala si lateral de fetele mediene ale
celor doi plamani iar inferior de diafragm. In mediastin se gasesc: inima si
vasele mari, esofagul, aorta, nervii vagi, canalul toracic, ganglionii limfatici si
traheea.

Forma plamanilor seamana cu cea a unui trunchi de con care prezinta : baza, un
varf, doua fete si trei margini. Baza plamanului sau fata diafragmatica are
forma unei suprafete triunghiulare concave, mulandu-se pe bolta
diafragmului. Varful plamanului are forma unei bolte rotunjite. Se intinde de la
costa a doua in sus depasind orificiul superior al cutiei toracice. Fata costala
este convexa si se muleaza pe peretele toracic. Pe aceasta fata se gaseste un
sant adanc care imparte plamanul in lobi, numit scizura sau fisura interlobara.

Plamanul stang are o singura scizura care-l imparte in doi lobi : unul superior
si unul inferior. Plamanul drept are doua scizuri: scizura mare, interlobara
numita si oblica, comuna celor doi plamani si scizura accesorie sau orizontala
care se desprinde din partea mijlocie a scizurii oblice. Plamanul drept are trei
lobi : unul superior, unul inferior si altul mijlociu.

Fata mediana sau mediastinala: este concava si se muleaza pe formatiunile

care se gasesc in mediastin. Pe aceasta fata se gaseste hilul plamanului si niste
depresiuni.

Hilul plamanului reprezinta locul pe unde ies si intra elementele anatomice

care alcatuiesc pediculul pulmonar: bronhia si venele pulmonare. El are forma
unei rachete de tennis cu coada in jos, fiind asezate la jumatatea distantei dintre
varful si baza plamanului.

Pe fata mediastinala a plamanului stang se afla o impresiune data de arcul

aortic (santul arcului aortic) si de aorta toracica (santul aortei toracice). Pe fata
mediastinala a plamanului drept se afla impresia cardiaca, mai putin adanca
decat cea din stanga. Marginea anterioara este convexa pe dreapta si
concava pe stanga din cauza scizurii cardiace. Marginea posterioara este
rotunjita, se muleaza pe santul costovertebral. Marginea inferioara este
reprezentata de circumferinta bazei plamanului.

Plamanul este alcatuit din doua categorii de formatiuni anatomice distincte: un

sistem de canale aeriene intrapulmonare numit arborele bronsic si un sistem
de saci in care se termina ramurile arborelui bronsic si care poarta numele
de alveole pulmonare. La acestea se adauga tesutul conjunctiv. Acestea se
organizeaza in lobi pulmonari, segmente pulmonare, lobi pulmonari si acini
pulmonari.

Arborele bronsic

Arborele bronsic: reprezinta totalitatea bronhiilor intrapulmonare care rezulta

din ramificarea bronhiilor extrapulmonare. Bronhiile principale se ramifica
progresiv. Bronhia principala dreapta se imparte mai intai in bronhia lobara
superioara care merge la lobul superior si in trunchiul bronsic intermediar. La
randul lui se imparte in doua ramuri : bronhia lobara mijlocie si bronhia
inferioara. Structura peretelui bronhiilor intrapulmonare difera in raport cu
calibrul acesteia.

Bronhiile lobare si segmentare: au o structura asemanatoare cu cea a traheei

cu deosebirea ca lumenul lor este mai mic iar inelele sunt complete. Bronhiile
interlobare au mucoasa de tip traheal iar in corionul acestuia se gasesc glande
 de tip seromuculos. Scheletul fibrocartilaginos este format din segmente de
arcuri de forma lenticulara. Muschiul neted este slab dezvoltat. Adenticea este
formata din tesut conjunctiv lax.

Bronhiile intralobare care provin din diviziunea dicotomica a bronhiilor

interlobare, au epiteliul mucoasei monostratificat, prismatic sau cubic, corionul
este lipit de glande. Scheletul cartilaginous lipseste fiind inlocuit de un inel
musculos.

Bronhiile terminale au o structura mult mai simpla. Epiteliul lor este cubic
sau usor turtit, lipsit de cili si de celule caliciforme. Corionul este slab
dezvoltat.

Bronhiile respiratorii sau acinoase se caracterizeaza prin faptul ca peretele lor

este prevazut din loc in loc cu alveole pulmonare.

Lobul pulmonar

Lobul pulmonar reprezinta unitatea structurala si functionala a segmentelor

pulmonare respective a plamanului. Mai multi lobi pulmonari formeaza un
segment pulmonar care are aeratie si vascularizatie proprie. Lobul pulmonar
este legat de arborele bronsic prin bronhiola intralobulara care provine din
diviziunea dicotomica a bronhiilor interlobulare. Alveolele pulmonare sunt in
numar foarte mare, circa 200 de milioane pentru ambii plamani.

O alveola pulmonara este o formatiune veziculoasa care seamana cu un sac

mic globules si care prezinta un orificiu ce se deschide in canalul sau aductul
alveolar. Structura peretelui unei alveole este deosebit de complexa. Este
alcatuit dinauntrul in afara, dintr-un epiteliu alveolar asezat pe o membrana
bazala si o strama conjunctiva.

Epiteliul alveolar este alcatuit din trei tipuri de celule alveolare care nu sunt
altceva decat aspecte morfologice si functionale diferite ale uneia si aceleasi
celule. Acestea sunt :

celulele alveolare mici cu diametrul intre 4 6 cu un nucleu

voluminos;
celule alveolare mari cu diametrul intre 8 12 de forma poliedrica;
celule alveolare libere cu diametrul de 15 care sunt fie fixate in
epiteliu fie pe cale de desprindere.

Membrana bazala pe care se afla epiteliul alveolar este subtire, constituit din
micromolecule glicoproteice. Ea se aplica pe membrana bazala a capilarului
sanguin pe care se aseaza celulele endoteliale. Stroma peretelui alveolar este
formata dintr-o substanta fundamentala glicoproteica in care sunt incluse
fibrele conlunctive, celule conjunctive si capilarele sanguine.
Spatiile dintre lobulii pulmonar sunt umplute cu tesut conjunctiv lax format
din fibre de colagen si elastice in care se gasesc elementele celulare, vase
sanguine care alcatuiesc circulatia sanguina functionala si nutritiva, limfatice
pulmonare si terminatii nervoase.

Pleura

Plamanii sunt inveliti in niste membrane seroase care se numesc pleure. Rolul
acestora este de a asigura alunecarea plamanilor pe peretii cavitatilor in care se
gasesc in timpul miscarilor respiratorii. Pleura este alcatuita din doua foite care
se gasesc in continuare una cu cealalta si care formeaza un sac inchis. Foita
care inveleste peretii cavitatii toracice se numeste pleura parietala iar cea care
inveleste plamanii se numeste pleura viscerala.

APARATUL RESPIRATOR. Este alcatuit din doua parti distincte:

a) Caile respiratorii extrapulmonare, alcatuite din:

- cai respiratorii superioare: -cai nazale;

- faringe:

- cai respiratorii inferioare: - laringe:

- trahee:

- bronhii principale:

b) Plamanii.

a) Caile respiratorii extrapulmonare

Caile nazale. Reprezinta poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ piramidala, cu

baza mare in jos, iar cele doua cavitati sunt despartite de o portiune membranoasa,
numita sept.

Cavitatile sunt captusite cu o mucoasa ce secreta mucus, cu rolul de a retine

impuritatile. Mucoasa nazala are la baza un tesut de natura conjunctiva, foarte
puternic vascularizat, asigurand incalzirea aerului pe cavitatile nazale.
 Peretii proeminenti ai cailor nazale se numesc cornete nazale, iar spatiile se
numesc meaturi. Meaturile maresc suprafata mucoasei nazale si micsoreaza viteza d 919g62j e
deplasare a aerului in timpul inspiratiei.

In partea posterioara, cavitatile nazale comunica cu faringele prin orificiul naso-faringean

sau coane. Aceste orificii pot fi inchise prin ridicarea valului palatin - luetei - inchidere ce are loc
in timpul deglutitiei.

Faringele. Este un segment sub forma de palnie, cu orificiul mic in partea inferioara si
comunica cu laringele si esofagul. Are in componenta sa musculatura striata, avand rol de a
separa cele doua cai: calea digestiva si cea respiratorie.

Laringele. Este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul in plamani si in
fonatie. Este format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat
anterior, iar pe mijloc exista o parte mai proeminenta, marul lui Adam, fiind asezata glanda
tiroida.

Deschiderea orificiului laringian se numeste glota, iar inchiderea orificiului laringian se

face cu un capacel numit epiglota.

In interior sunt corzile vocale care au musculatura striata si produc sunete.

Traheea. Este segmentul aparatului respirator, care continua laringele, fiind asezata
inaintea esofagului. Este formata aproximativ din 18-20 de inele cartilaginoase, avand partea
posterioara subtire si elastica.

Traheea este captusita pe tot traiectul ei cu o mucoasa care prezinta o bordura de cili
vibratili, ce scot impuritatile, evitand blocarea - reflex tusea. Traheea se bifurca in
doua bronhii formate din inele cartilaginoase. Fiecare bronhie patrunde in plaman.

Bronhii principale. Bifurcarea traheei da nastere celor doua bronhii principale: dreapta si
stanga. Fiecare bronhie principala patrunde in plamanul respectiv prin hilul pulmonar.

Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.

Pediculul pulmonar cuprinde formatiuni care intra si ies din plaman:

- bronhia principala;

- artera pulmonara;

- venele pulmonare;

- vasele si nervii pulmonari.

Bronhiile principale sunt formate fiecare din 9-12 inele cartilaginoase. Bronhiile
principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. Dupa
patrunderea in plaman, ele se ramifica, formand segmentul intrapulmonar al
arborelui bronsic.

b)Plamanii.
 Reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze, O 2 si CO2. Sunt in numar de
doi, drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a medianului.

Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate:

- la fumatori si la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusie-

negricioasa;

- la copii, culoarea plamanilor este roz.

Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.

Configuratia externa.

Plamanul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu si inferior.

Plamanul stang este format din 2 lobi: superior si inferior.

Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci - scizuri - in care patrunde pleura viscerala.

Fiecarui plaman i se descriu:

- 2 fete: costala, in raport direct cu peretele toracic; mediastinala, la nivelul

caruia se afla hilul pulmonar;

- 3 margini: anterioara, posterioara si inferioara;

- o baza sau fata diafragmatica, in raport cu diafragmul si prin el cu lobul

hepatic drept in dreapta si fundul stomacului in stanga;

- varful, care are forma rotunjita; vine in raport cu coastele unu si doi, si
corespunde regiunii de la baza gatului.

Structura plamanului. Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale rezultat din
ramificarea bronhiei principale - arbore bronsic si un sistem de saci, in care se termina arborele
bronsic - lobuli pulmonari.

Arborele bronsic reprezinta totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale:

bronhie principala bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang) bronhii
segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman - cate una pentru fiecare segment
pulmonar) bronhii interlobulare bronhiole terminale bronhiole respiratorii canale
alveolare.

Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica, regulata. Pe masura ce bronhiile se ramifica,

fibrele musculare netede devin din ce in ce mai numeroase, astfel incat bronhiolele respiratorii si
terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezinta un strat muscular foarte dezvoltat, care
intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si astfel in reglarea circulatiei aerului in
caile pulmonare.

Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci, in care se strang
secretii, puroi - bronsiectazii.

Lobulul pulmonar continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic.

 Lobulul pulmonar reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului, la nivelul
caruia se face schimbul de gaze. Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiola
respiratorie canale alveolare alveole pulmonare, impreuna cu vase de sange, limfatice,
fibre motorii nervoase si senzitive.

Alveola pulmonara - peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se gaseste o
bogata retea capilara, care provine din ramificatiile arterei pulmonare (ce aduc sange venos din
ventriculul drept).

Epiteliul alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala

comuna - membrana alveolocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin
difuziune, intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta prin ventilatia
pulmonara si sange.

Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid

- surfactant. Distrugerea peretilor alveolari reprezinta emfizemul.

Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari - segmente
pulmonare.

Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata

prin teritoriu anatomic cu limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu si
aspecte patologice speciale.

Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume, fiecare plaman

avand cate 10 segmente. Segmentele se grupeaza la randul lor, formand lobii pulmonari.

Vascularizatia plamanului.

La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine:

a) functionala;

b) nutritiva.

a) Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere

din ventriculul drept si se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare. Circulatia functionala de
intoarcere este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul stang. Se incheie
astfel, circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange neoxigenat, cu CO 2; se incarca
cu O2 si se intoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang.

b) Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat
cu substante nutritive si oxigen. Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice;
ele iriga arborele bronsic . O parte din sange se intoarce in venele bronsice, care se varsa in
venele azygos si acestea in vena cava superioara si atriul drept; o alta parte din sange se
intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.

Circulatia limfatica este tributara ganglionilor hilari si ganglionilor

traheobronsici. De aici se varsa in final, in canalul toracic.

Inervatia plamanului
Inervatia plamanilor este:

a) motorie, asigurata de simpatic (fibre opstganglionare) si parasimpatic (nervul vag).

simpaticul are actiune:

- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;

- relaxeaza musculatura bronsica;

parasimpaticul are actiune:

- bronhoconstrictorie;

- vasoconstrictorie;

- hipersecretie de mucus.

b) senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului; cele mai multe fibre senzitive sunt
in legatura cu nervul vag.

Capacitatea plamanului: volumul de aer pe care il contine este de 4500-5000 cm3.

Pleura. Plamanii sunt inveliti de o foita seroasa numita pleura. Ea are rolul de a usura
miscarile plamanilor prin alunecare.

Fiecare plaman este invelit de o pleura. Pleura, la randul ei, este formata din doua foite,
una in continuarea celeilalte: pleura viscerala care acopera plamanul si pleura parietala care
acopera peretii cavitatii toracice.

Intre cele doua pleure, exista o cavitate inchisa - cavitatea pleurala, care in mod normal
este virtuala si care contine o cantitate infima de lichid, care favorizeaza alunecarea.

In conditiile patologice, cavitatea pleurala poate deveni reala, putand fi umpluta cu:

- puroi (pleurezie);

- sange (hemotorax);

- aer (pneumotorax).

Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit
spre hil (colabat) si functia sa respiratorie este nula.

Mediastinul. Toracele este impartit, din punct de vedere topografic:

- intr-o regiune mediana - mediastin;

- 2 regiuni laterale - pleuro-pulmonare.

Mediastinul reprezinta regiunea mediana care desparte cele doua regiuni pleuro-
pulmonare.
 El corespunde:

- in sens antero-posterior spatiului dintre stern si coloana vertebrala;

- in sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui si diafragmului.

Mediastinul contine organe apartinand aparatului respirator, cardio-vascular si

digestiv, dar trebuie privit ca o unitate, datorita relatiilor stranse intre aceste
organe prevenind simptomatologia comuna a acestora in cursul unor boli.

Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte si de alta a mediastinului si contin

plamanul si pleura respectiva.

1.2. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE

Respiratia reprezinta un proces vital in care au loc aportul de O 2 la tesuturi si eliminarea

CO2 ca rezultat al metabolismului, fiind una dintre functiile vegetative si de nutritie.

Respiratia cuprinde urmatoarele etape:

1) Etapa pulmonara cand aerul patrunde prin caile respiratorii in alveolele

pulmonare;

2) Etapa sanguina reprezentata de schimbul de gaze dintre alveolele

pulmonare si sangele din capilarele sanguine;

3) Etapa circulatorie cand are loc transportul de O2 la tesuturi si CO2 la

alveole;

4) Etapa tisulara, cand se face schimbul de gaz la nivelul tesuturilor se

primeste O2 si se elibereaza CO2 in sistemul venos.

Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce in scurt timp la moartea celulelor,
deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea CO2 este toxica pentru celule.

Ventilatia pulmonara
Aerul atmosferic este introdus in plamani prin procesul de ventilatie
pulmonara, prin care se mentine constanta compozitia aerului alveolar.

a) Mecanica respiratiei. Schimburile gazoase la nivelul plamanului se realizeaza

datorita succesiunii ritmice a doua procese: inspiratia si expiratia.

1. Inspiratia reprezinta un proces activ, realizat prin efort muscular, cand aerul patrunde in
plamani incarcat cu O2.

Principalii muschi inspiratori sunt:

- muschii intercostali;

- muschii supracostali;

- diafragma.
 Prin actiunea acestor muschi, cusca toracica isi mareste volumul. Prin marirea volumului
pulmonar, presiunea aerului scade in plamani, fata de cea atmosferica.

In timpul inspirului fortat intervin si muschii inspiratori accesori (sternocleidomastoidian,

pectoralul mare, dintatul mare si trapezul)

2. Expiratia reprezinta un proces pasiv, prin care se elimina aerul din plamani, incarcat cu
CO2. In timpul expiratiei, cutia toracica revine pasiv la dimensiunile avute anterior.

Tipuri de respiratie:

Tip costal superior - intalnit la femeie, cand cutia toracica se dilata antero-
posterior;

Tip costal inferior - intalnit la barbat, cand cutia toracica se dilata transversal;

Tip abdominal - intalnit la copii si batrani, cand dilatarea este mai mult
verticala.

Cele doua faze ale respiratiei pulmonare se succed ritmic, fara pauza, cu o frecventa de

14-16 / minut la barbat si 18/minut la femeie. Frecveta respiratiei creste in functie de nevoia de
O2 si de prezenta CO2.

In timpul efortului fizic sau in caz de obstacol pe caile aeriene, expiratia poate deveni
activa prin inervatia muschilor expiratori. Contractia lor comprima viscerele abdominale, care
deplaseaza diafragmul spre cutia toracica si apropie rebordurile costale, reducand volumul
toracelui.

In inspiratie, prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor creste. Ca
urmare, presiunea aerului in regiunea alveolara scade. Se creeaza astfel o diferenta de presiune
intre aerul atmosferic (unde presiunea ramane neschimbata) si presiunea intrapulmonara (care
scade). In felul acesta aerul patrunde prin caile respiratorii pana la alveole , pe baza fortei fizice.

In expiratie, prin retractia plamanului si revenirea la forma initiala a cutiei toracice, se

intalnesc doua faze :

- prima, in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticitatii cartilajelor si

ligamentelor ei;

- a doua, in care plamanul elastic, in tendinta de a se retracta spre hil, exercita o

presiune de aspiratie asupra cutiei toracice.

Ciclul respirator(1 inspiratie +1 expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce revine la 20

miscari respiratorii/ minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa respiratorie.

In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea in conditii

patologice: febra, hipertiroidism, hipercapnie,hipoxie(tahipnee).
 b) Volumele respiratorii. In timpul celor doua miscari in plamani sunt vehiculate o serie
de volume respiratorii:

- la o inspiratie normala este introdus un volum de 500 cm 3 de aer (volum

inspirator curent) - V.I.C.;

Dar, nu tot acest volum de aer participa la schimburile respiratorii care se fac la nivelul
alveolelor , deoarece o parte din aerul inspirat ramane in caile respiratorii. Spatiul ocupat de
acest volum de aer, constituie spatiul mort anatomic si are valori de aproximativ 150 cmc.

Se mai utilizeaza notiunea de spatiu mort functional care defineste volumul de aer, care nu
participa efectiv la schimburile pulmonare.

In conditii normale, spatiul mort anatomic coincide cu cel functional, dar in anumite
conditii patologice se produc decalaje intre aceste volume.

- la o inspiratie fortata este introdus inca 1500 cm 3 de aer (volum inspirator

de rezerva) - V.I.R.;

- la o expiratie fortata este expulzat 1500 cm 3 de aer (volum expirator de

rezerva) - V.E.R.;

- Capacitatea vitala

VIC+VIR +VER = capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei expiratii fortate
dupa o inspiratie maxima.

- la barbat este mai mare (4,8 l) ;

- la femei este mai mica (3,2 l).

Capacitatea vitala pulmonara - valoarea fiziologica este de aproximativ 3600-4000 ml.

CV creste in timpul efortului fizic si scade in timpul sedentarismului. Ea depinde de suprafata

corporala, de varsta, de antrenament la efort.

Volumele si capacitatile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului si

prognosticului diferitelor boli pulmonare, totusi ele nu dau indicatii directe despre functia
ventilatorie.

C.V. este o cifra aproximativa si difera de la un individ la altul, fiind influentata

de efortul fizic.Masurarea acesteia se face cu un aparat numit spirometru.

Transportul gazelor
Este realizat de sange.

a) Transportul O2. O cantitate mica de O2 este dizolvata in plasma sanguina, iar cea
mai mare parte este transportata prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina
din sange

Hb + O2 Oxihemoglobina
 tesuturi plaman

Se formeaza cand sangele este la plamani, ajunge la tesuturi si are loc descompunerea
oxihemoglobinei.

b) Transportul CO2 (se formeaza in urma arderilor celulare)

1. dizolvare in plasma (cantitate mica);

2. formarea unui compus cu hemoglobina

Hb + CO2 Carbohemoglobina

Plaman tesuturi

3. prin formarea unor saruri acid (carbonat acid de sodiu si potasiu).

Cu unele gaze, hemoglobina formeaza compusi stabili care blocheaza Hb

a) CO (monoxidul de carbon) se formeaza acolo unde se produc arderi

incomplete;

b) oxigenul in stare atomica, care poate fi eliberat de substante puternic

oxidante.

Respiratia tisulara
In cadrul respiratiei tisulare are loc arderea substantelor cu eliberarea energie
prin ardere de glucoza.

enzime

C6H12O6 + 6O2 6H2O + 6CO2I + E

respiratorii

E = 675 Kcal

Organismul transforma energia chimica in alte forme de energie:

- energie de contractie musculara;

- energie calorica;

- energie electrica.

Schimbul alveolar de gaze

 Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole, unde are loc
schimbul de gaze intre aerul alveolar si sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest
schimb se face prin difuziune, in functie de presiunea partiala a gazelor respiratorii O 2 si CO2 de
o parte si de alta a membranei alveolo-capilare.

Ventilatia pulmonara normala sau normoventilatia se realizeaza la concentratii alveolare ale :

- CO2 de 5-6% mentinute la o frecventa respiratorie normala, de repaus(12-20/min.)

- O2 de 14%

Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste. Procesul este complexat reflex prin apnee

si bradipnee.

Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.

Presiunea partiala a unui gaz in amestec (legea lui Dalton) este proportionala cu

concentratia gazului in amestec si este egala cu presiunea pe care ar exercita-o asupra peretilor
recipientului , un gaz, daca acesta ar ocupa singur recipientul.

In aerul alveolar, presiunea partiala este : pentru- O2=100 mmHg

-CO2=40 mmHg

In sangele venos, presiunea partiala este : pentru - O 2 = 37-40 mmHg

-CO2 = 46 mmHg

Datorita diferentei de presiune, CO2 trece din sangele venos in aerul alveolar, iar O 2 trece din
aerul alveolar in sangele venos. Schimbul de gaze se face cu viteza foarte mare.

Daca membrana alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze este
alterat , mai ales in ce priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.

Reglarea respiratiei

Procesele metabolice avand o intensitate variabila in functie de activitatea organismului,

consumul de O2 si producerea de CO2 vor fi, de asemenea, diferite. Adaptarea ventilatiei
pulmonare la necesitatile variabile ale organismului se realizeaza permanent, gratie unor
mecanisme extreme de fine, care regleaza ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat si
amplitudinii respiratiilor.

Reglarea nervoasa : o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor respiratori. Acestia

asigura o reglare automata a respiratiei. Exista centrii respiratori primari, situati in bulb , si
centrii respiratori accesorii, localizati la nivelul puntii. Activitatea centrilor nervosi bulbopontini
este modificata atat in intensitate, cat si in frecventa, sub influente nervoase si umorale.

Influentele nervoase pot fi de doua feluri :

- directe, de centrii nervosi encefalici ( din hipotalamus si scoarta cerebrala) sau de alti
centrii vecini;
 - reflexe, de la receptorii raspanditi in organism.

Influentele nervoase direct corticale permit controlul voluntar, in anumite limite, al miscarilor
ventilatorii. Ele explica modificarile respiratorii in stari emotionale, precum si reflexele
conditionate respiratiei.

Sub influenta scoartei cerebrale are loc reglarea comportamentala a respiratiei.

Respiratia poate fi oprita voluntar(apnee) pentru cateva zeci de secunde sau 3-4 minute la
cei antrenati. Actul ventilator se adapteaza unor activitati psiho-sociale (vorbitul, cantatul vocal
sau la instrumente muzicale de suflat) sau psiho-fizice (eforturi profesionale). Expiratia poate fi
accelerata (polipnee) sau incetinita (bradipnee)voluntar.

Reglarea umorala a respiratiei se datoreaza influentelor exercitate asupra centrilor

respiratori de catre o serie de substante. Rolul cel mai important in aceasta reglare il joaca
CO2 si O2 si variatiile de pH ale sangelui si ale LCR.

Rolul CO2 este esential si de aceea a fost denumita aceasta substanta - hormonul respirator .
El actioneaza direct asupra centrilor respiratori. Cresterea presiunii de CO 2 in sangele arterial cu
numai 0,5 mmHg este urmata de dublarea debitului ventilator pulmonar. Scaderea presiunii
CO2determina rarirea respiratiei si chiar oprirea ei.

Rolul O2 este de asemenea important. Scaderea O 2 din sangele arterial exercita

chemoreceptorii vasculari si determina intensificarea respiratiei.

Cancerul foselor nazale i al

sinusurilor paranazale
Cancerul rinosinusal este deseori descoperit cnd o persoan este tratat pentru patologii
aparent benigne, boli inflamatorii, precum rinosinuzita. Simptomele prezente n astfel de cazuri
pot fi totui determinate i de o patologie noncanceroas.

Simptome
Persoanele diagnosticate cu cancer la nivelul cavitii nazale sau la nivelul sinusurilor
paranazale pot experimenta urmtoarele semne sau simptome:

obstrucie nazal sau congestie nazal persistent i senzaie de blocaj;

infecie cronic a sinusurilor non-responsiv la tratamentul antibiotic;

episoade frecvente de cefalee sau durere n zona sinusurilor;

durere sau umflatur la nivelul feei, ochilor sau urechilor;

lcrimare excesiv;

protruzia unui glob ocular sau afectarea vederii;

scderea mirosului;

durere sau amoreal la nivelul dinilor;

pierderea dinilor;

apariia unei protuberane (nodul, excrescen) pe fa, nas sau n interiorul cavit ii
bucale;

rinoree frecvent (nas care curge);

epistaxisuri (sngerri nazale) frecvente;

dificulti n a deschide gura;

o excrescen sau ran n interiorul nasului care nu se vindec;

oboseal;

pierderea inexplicabil a greutii;

umfltur la nivelul gtului.

Orice persoan care remarc unul dintre aceste semne ngrijortoare trebuie s se adreseze
imediat unui doctor i s solicite un examen clinic, ndeosebi dac simptomele persist de mai
multe sptmni. Rata de succes n tratarea neoplaziilor rinosinusale este mult mai mare dac
acestea sunt descoperite devreme.
n unele cazuri, persoanele cu cancer al cavitii nazale sau al sinusurilor paranazale nu
prezint niciunul dintre aceste simptome. De fapt, aceste tipuri de cancer sunt, de regul,
diagnosticate n stadii avansate ntruct n stadiile incipiente nu prezint nicio
simptomatologie.
Deoarece multe dintre aceste simptome pot fi cauzate i de alte patologii noncanceroase, este
ntotdeauna important s se efectueze controale medicale i stomatologice de rutin, n
special de ctre persoanele care au consumat sau consum n mod uzual alcool i tutun.
Aceste persoane ar trebui s efectueze un examen clinic general cel puin o dat pe an, chiar
dac nu prezint niciun simptom. n decursul examenelor clinice, care se rezum la o vizit
scurt la cabinet, medicul va inspecta cavitatea nazal, gura i gtul i va palpa regiunea
cervical. Dac descoper ceva neobinuit, medicul va recomanda un examen mai amnun it,
folosind una sau mai multe dintre procedurile diagnostice prezentate mai jos.

Diagnostic
Medicii folosesc multe teste pentru a diagnostica cancerul i pentru a vedea extensia ctre
alt parte a corpului, numit metastazare. Unele teste pot, de asemenea, determina care sunt
cele mai eficiente tratamente. Pentru majoritatea tipurilor de cancer, biopsia este singurul mod
de a pune un diagnostic de certitudine. Dac prelevarea biopsiei este imposibil de realizat,
doctorul poate sugera alte teste care pot orienta diagnosticul. Investigaiile imagistice sunt
absolut necesare pentru a stabili dac neoplasmul s-a rspndit.

Exist mai multe opiuni de diagnosticare a acestor tipuri de cancer, ns nu este necesar ca
toate testele s fie folosite pentru a diagnostica o persoan. Atunci cnd va opta pentru o
investigaie cu scop diagnostic, medicul va lua n considerare o serie de factori precum: vrsta
i starea medical, tipul de cancer suspicionat, semne i simptome, i rezultatele testelor
anterioare.

Pentru a stabili un diagnostic, sunt necesare istoricul medical complet i un examen fizic.
Semnele cancerelor rinosinusale sunt deseori similare simptomelor unei sinuzite cronice sau
alergice. Nu exist teste sangvine sau din urin specifice care se pot efectua pentru a facilita
din timp diagnosticul pentru niciunul dintre aceste tipuri de neoplasme. Examinarea clinic
este important, doctorul putnd efectua unul sau mai multe dintre urmtoarele teste pentru a
diagnostica neoplaziile cavitii nazale sau sinusale:

Examenul obiectiv. Doctorul verific (prin palpare) eventuale umflturi la nivelul gtului,
buzelor, gingiilor i obrajilor. De asemenea, acesta inspecteaz cavitatea nazal, gura i
limba, deseori folosind o surs de lumin pentru o vizualizare mai bun.

Endoscopia. Acest test i permite doctorului s vizualizeze interiorul diferitelor caviti cu un

tub subire numit endoscop, rigid sau flexibil, care este prevzut cu lumin n capt. Pacientul
poate fi sedat atunci cnd endoscopul este introdus n gur sau nas. Sedarea presupune
utilizarea unei medicaii pentru a ajuta pacientul s fie mai relaxat, mai calm sau chiar adormit
n timpul procedurii. Examinarea poart diferite denumiri n func ie de zona care este
vizualizat, de exemplu examinarea laringelul este numit laringoscopie, examinarea
faringelui faringoscopia, iar nazofaringoscopia este examinarea cavit ii nazale i a
rinofaringelui.

Biopsia. Biopsia reprezint ndeprtarea unei mici poriuni din esutul suspect i examinarea
acesteia la microscop. Alte teste pot sugera prezena unui cancer, ns biopsia reprezint
certitudinea diagnostic. Proba recoltat n timpul biopsiei este analizat de anatomopatolog,
medic specializat n interpretarea probelor de laborator i evaluarea celulelor, esuturilor i
organelor pentru a diagnostica boala.
n unele cazuri, diagnosticul unui neoplasm sinusal va fi fcut n cursul unei opera ii
endoscopice efectuat pentru ceea ce se credea a fi o rinosinuzit cronic benign. n cursul
operaiei endoscopice este important pentru chirurg s identifice i s preleveze o mostr
bioptic de la nivelul unui esut aparent sntos i s confirme diagnosticul printr-un examen
extemporaneu (la ghea) nainte de a continua operaia endoscopic pentru sinuzita
cronic. Mai multe informaii despre operaie aflai n cadrul seciunii op iuni de tratament.

Radiografia reprezint o modalitate (destul de veche i din ce n ce mai pu in utilizat) de a

crea o poz a structurilor din interiorul corpului, folosind o doz de raze. O radiografie poate
arta dac sinusurile paranazale sunt umplute cu altceva n afar de aer. n situa ia n care nu
sunt aerate, de regul nu avem neaprat o patologie neoplazic, putnd fi vorba de o infec ie.
Dac tratamentul nu este eficient n a elibera sinusurile, alte teste imagistice mai specifice pot
fi efectuate pentru a identifica blocajul. Semnele neoplazice regsite pe o radiografie trebuie
s fie detaliate de tomografia computerizat (CT).

Tomografia computerizat (CT) creeaz o imagine tridimensional a oraganelor din interiorul

corpului cu ajutorul unui radiograf. Apoi, un computer prelucreaz aceste imagini ntr-o vedere
n seciune transversal, sagital sau axial detaliat, care arat anormaliti sau tumori. Un
CT poate fi folosit, de asemenea, pentru a msura mrimea tumorii. Uneori, un colorant
special, numit substan de contrast, este administrat nainte de scanare pentru a crea o
imagine mai clar. Acest colorant i poate fi injectat pacientului n ven sau administrat sub
forma unei pastile ce poate fi nghiit. Examinarea CT este foarte preioas n identificarea
cancerului rinosinusal.

Imagistica prin rezonan magnetic (IRM). Un RMN folosete cmpuri magnetice n locul
razelor X, pentru a produce imagini detaliate ale corpului, n special imagini ale esuturilor moi,
cum ar fi ochiul n orbit sau substana cerebral din vecintatea sinusurilor. RMN-ul poate fi
de asemenea utilizat pentru a msura mrimea tumorilor. Un mediu de contrast poate fi
injectat n ven unui pacient sau dat ca o pastil de nghiit pentru a crea o imagine mai clar.

Scintigrafia osoas. Acest test se poate face pentru a vedea dac cancerul s-a extins la
oase. Un scintigraf osos folosete un trasor radioactiv pentru a vizualiza interiorul
oaselor.Trasorul este injectat n vena unui pacient. Acesta este colectat n os i este detectat
de o camer special. Osul sntos apare gri la aparat, iar zonele afectate, cum ar fi cele
prinse de cancer, apar ntunecate.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET). Scanarea PET este o modalitate de a crea

imagini ale organelor i esuturilor din interiorul corpului. O cantitate mic de substan
radioactiv este injectat n corpul pacientului. Aceast substan este preluat de celulele care
folosesc cea mai mult energie. Deoarece cancerul tinde s foloseasc energia n mod
abuziv, absoarbe mai mult din substana radioactiv. Atunci, un scanner detecteaz aceast
substan pentru a produce imagini.Dup ce testele diagnostice sunt efectuate, medicul va
discuta toate rezultatele cu pacientul. Dac diagnosticul este acela de cancer, aceste rezultate
vor ajuta medicul s descrie cancerul, etap care poart denumirea de stadializare.

Tratament
Modalitile de tratament descrise n cadrul acestei seciuni reprezint standardul de ngrijire i
cele mai bune tratamente disponibile pentru aceste tipuri specifice de cancer. Cnd se decide
planul terapeutic, pacienii sunt ncurajai s ia n considerare studiile clinice ca op iune.
Acestea sunt studii de cercetare care testeaz o nou abordare a tratamentului pentru a
evalua dac este sigur, eficient, i, eventual, mai bun dect tratamentul standard. Studiile
clinice pot testa medicamente noi, o nou combinaie de tratamente standard sau noi doze de
terapii curente. Medicul dumneavoastr v poate ajuta s revizuiti toate opiunile de tratament.

Prezentare general a tratamentului

n tratarea cancerului, diferite tipuri de medici deseori lucreaz mpreun pentru a crea un plan
comun de tratament combinnd diferite tipuri de tratamente i formnd astfel o echip
multidisciplinar. Pentru cancerul rinosinusal, echipa poate include oncologi i radioterapeu i
(medici care se specializeaz n tratarea persoanelor cu cancer), chirurgi otolaringologi,
stomatologi, chirurgi BMF, fizioterapeui, logopezi, psihiatrii, asistente i dieteticieni. Un
neurochirurg (medic specializat n chirurgie pe creier i mduva spinrii) ar trebui s fac
parte, de asemenea, din aceast echip atunci cnd o tumora care ptrunde n neurocraniu
trebuie eliminat.

Cancerele cavitii nazale i/sau ale sinusurilor paranazale pot fi adesea vindecate, mai ales
dac sunt descoperite devreme. Dei vindecarea cancerului este obiectivul principal al
tratamentului, pstrarea funciei nervilor, organelor i tesuturilor nvecinate este, de
asemenea, foarte important. Cnd echipa medical plnuiete schema de tratament, se ia n
considerare modul n care tratamentul ar putea afecta calitatea vieii n aspecte ce in de
modul n care persoana se simte, arat, vorbete, mnnc i respir.

Principalele trei opiuni de tratament sunt chirurgia, radioterapia i chimioterapia, care pot fi
utilizate individual sau combinate. Planul terapeutic poate include, de asemenea, un tratament
pentru simptome i efecte secundare, parte important a ngrijirii pacienilor neoplazici.
Opiunile de tratament i recomandrile depind de mai muli factori, inclusiv de tipul i stadiul
cancerului, potenialele efecte secundare precum i de preferin ele pacientului i starea
general de sntate a acestuia. Este recomandat ca, att ct este posibil, pacien ii s i
aloce timpul necesar pentru a afla despre toate opiunile de tratament, s adreseze ntrebri i
s discute cu medicul curant referitor la obiectivele fiecrui tratament, la rezultatele i
posibilele efecte secundare ale acestuia.

Chirurgia
Chirurgia este frecvent utilizat pentru eliminarea cancerului de sinusuri paranazale sau ale
cavitii nazale. Un chirurg oncolog este un medic specializat n tratarea cancerului folosind
chirurgie. Scopul interveniei chirurgicale este de a elimina toat tumora i de a nu las nicio
urm de cancer n esutul sntos. Cu toate acestea, de obicei, nu este posibil excizia
complet a cancerul printr-o operaie, fiind necesare tratamente suplimentare. De asemenea,
pot fi necesare mai multe intervenii pentru a elimina cancerul i pentru a restabili aspectul i
funcia esuturilor afectate.

Tipuri comune de intervenii chirurgicale pentru cancerul cavitii nazale i al sinusurilor

paranazale:
Excizia. n timpul unei excizii, medicul efectueaz o operaie de ndeprtare a tumorii
canceroase i a unei pri din esutul sntos din jurul ei, numit marj de siguran.

Rezecia craniofacial /chirurgia bazei de craniu. Aceasta este o intervenie chirurgical

extins, adesea recomandat pentru cancerele sinusurilor paranazale, n cadrul creia se
ndeprteaz mai mult esut dect la maxilectomie. Necesit cooperarea strns a echipei de
ngrijire, n special cooperarea ntre un neurochirurg i un chirurg BMF.

Chirurgie endoscopic a sinusurilor. Aceast abordare relativ nou distruge mai puin esut
sntos dect operaiile clasice. Chirurgul poate elimina tumora cu ajutorul unui tub sub ire
(telescop) de diverse angulaii care este inserat n cavitatea nazal sau sinus i cu ajutorul
instrumentarului i al echipamentelor speciale pentru fiecare cavitate sinusal n parte. Toat
aceast operaie se realizeaz utiliznd o videocamer HD de nalt performan , cmpul
operator fiind mrit de cteva sute de ori pe un ecran de nalt defini ie. Dup cum am
menionat n seciunea Diagnostic, chirurgia endoscopic a sinusurilor este adesea folosit
pentru sinuzitele cronice, iar cancerele pot fi descoperite n timpul unor astfel de interven ii
chirurgicale.

Disecia cervical. Aceasta reprezint ndeprtarea chirurgical a ganglionilor limfatici din

zona gtului. Dac medicul suspecteaz extensia cancerului, o disec ie cervical poate fi
realizat, de multe ori concomitent cu o alt intervenie chirurgical. Disec ia cervical poate
provoca senzaie de amoreal a urechii, slbiciune la ridicarea braului deasupra capului i
slbiciune a buzei inferioare. Efectele adverse sunt cauzate de leziuni ale nervilor din zon. n
funcie de tipul diseciei cervicale, slbiciunea buzei inferioare i a braului poate disprea n
cteva luni. Leziunea va fi permanent, dac un nerv este eliminat ca parte a unei disec ii.

Chirurgia reconstructiv (plastic). Dac intervenia chirurgical necesit eliminarea unor

zone mari de esut, chirurgia reconstructiv poate fi recomandat. n cazul n care ochiul este
ndeprtat, un specialist poate oferi un nlocuitor artificial, numit protez. De cele mai multe ori,
cnd maxilarul superior este eliminat, chirurgul BMF are un rol important n procesul de
reabilitare.n general, chirurgia implic adesea riscuri, deoarece ochii, gura, creierul, nervi i
vase importante de snge sunt n apropiere. De multe ori, intervenia chirurgical provoac
umflarea feei, gurii, gtului, dar i dificulti de respiraie care, uneori, necesit realizarea unui
orificiu n trahee, numit traheostomie, care face mai uor respiraia pentru o anumit
perioad de timp. Este important ca, nainte de operaie, pacienii s discute cu medicul cu
privire la efectele secundare care pot aprea i despre planul de vindecare.

Radioterapia reprezint utilizarea de raze X de nalt intensitate sau alte particule pentru a
distruge celulele canceroase. Aceasta se realizeaz de ctre un radioterapeut, medic
specializat n acordarea de radioterapie pentru tratarea cancerului.

Pentru acest tip de cancer, radioterapia este cel mai des utilizat n asociere cu o interven ie
chirurgical, administrat nainte sau dup operaie. Aceasta poate fi administrat mpreun
cu chimioterapie. Pentru unele tipuri de tumori rinosinusale, radioterapia poate fi principalul
tratament. Aceasta poate fi, de asemenea, o opiune n cazul n care o persoan nu poate
suporta o intervenie chirurgical sau decide s nu fac operaia.

Cel mai comun tip de radioterapie este radioterapia extern, care presupune radia ii emise de
un aparat din afara corpului. Anumite tipuri de radioterapie extern includ radioterapia cu
intensitate modulat (IMRT) i terapia cu protoni. IMRT permite doze mai eficiente de
radioterapie, deteriornd un numr mai mic de celule sntoase i provocnd mai pu ine
efecte secundare. Proton-terapia utilizeaz protoni, mai degrab dect radia ii. La o energie
nalt, protonii pot distruge celulele canceroase. Proton-terapia poate fi utilizat n cazul
cancerelor rinosinusale cnd tumora este situat aproape de ochi sau de sistemul nervos
central, care include creierul i mduva spinrii. Radioterapia extern const ntr-un numr
stabilit de edine dozate ntr-o perioad exact de timp.

Cnd iradierea se face cu ajutorul unor implanturi, aceasta se numete radioterapie intern
sau brahiterapie. Radioterapia intern implic pelete mici sau tije care conin materiale
radioactive care sunt implantate chirurgical n sau n apropierea sediului tumoral. Implantarea
are loc pentru cteva zile, timp n care pacientul este spitalizat.
nainte de a ncepe orice tip de radioterapie pentru aceste tipuri de cancer, pacien ii trebuie s
primeasc o examinare aprofundat de la un medic dentist cu experien n tratarea
persoanelor cu cancer la nivelul capului i al gatului. Deoarece radioterapia poate provoca
carii dentare, este recomandabil ca dinii deteriorai s fie eliminai nainte. De multe ori, caria
dentar poate fi prevenit printr-un tratament stomatologic adecvat efectuat naintea
radioterapiei. Dup radioterapie, tratamentul preventiv al cariilor ar trebui s continue.
Pacienii pot beneficia de un tratament de fluorur pentru a preveni apariia cariilor.
n plus, radioterapia la nivelul capului i gtului poate provoca roea sau iritaii ale pielii n
zona tratat, gur uscat sau saliva ngroat din cauza deteriorrii glandelor salivare, dureri
osoase, grea, oboseal, ulceratii bucale i/ sau durere n gt. Alte reac ii adverse pot include
durere sau dificultate la nghiire, pierderea poftei de mncare consecutiv alterrii gustului,
hipoacuzie prin acumularea de lichid n urechea medie i acumularea de cerumen care se
usuc din cauza efectului radioterapiei. Radioterapia poate provoca, de asemenea, o
afeciune numit hipotiroidism, care se manifest printr-o senzaie accentuat de oboseal i
lentoare. Fiecare pacient cruia i se administreaz radioterapie n zona gtului ar trebui s
efectueze consult endocrinologic periodic. Cercettorii efectueaz numeroase studii pentru a
gsi modaliti de a reduce sau a tolera mai uor efectele secundare ale radioterapiei.

Chimioterapia reprezint utilizarea de medicamente pentru a distruge celulele canceroase,

de obicei, prin oprirea capacitii celulelor canceroase de a creste i a se diviza. Chimioterapia
este administrat de oncolog, medic specializat n tratarea cancerului. De obicei, un program
de chimioterapie const n administrarea unui anumit numr de perfuzii n decursul unei
perioade de timp. Un pacient poate primi un singur medicament la un moment dat sau
combinaii ale diferitelor medicamente n acelai timp. Modalitile uzuale de administrare a
chimioterapiei sunt intravenos sau intern (pastila sau capsul care este nghi it). Utilizarea
chimioterapiei naintea sau dup intervenia chirurgical i/sau radioterapie, sau n combina ie
cu radioterapia, procedur numit chimioradioterapie, este frecvent recomandat pentru
aceste tipuri de cancer.

Pentru neoplasmenle rinosinusale, chimioterapia poate fi, de asemenea, utilizat n

tratamentul cazurilor avansate sau pentru a trata simptomele. Unele chimioterapice sunt
disponibile n studiile clinice i pot trata cancerul ntr-un stadiu incipient. Efectele secundare ale
chimioterapiei depind de individ i de doza utilizat i pot include oboseal, risc de infec ie,
grea i vrsturi, cderea prului, pierderea poftei de mncare i diaree. Aceste efecte
secundare dispar, de obicei, odat cu sistarea tratamentului.Medicamentele utilizate pentru
tratarea cancerului sunt continuu evaluate. Dialogul cu medicul este de multe ori cel mai bun
mod de a nva despre medicamente prescrise, despre scopul lor precum i despre efectele
lor secundare poteniale sau interaciunile cu alte medicamente.

Noiuni de baz de ngrijire a simptomelor i a

efectelor adverse
Cancerul i tratamentul acestuia provoc adesea efecte secundare. n plus fa de tratamentul
destinat ncetinirii, stoprii sau eliminrii cancerului, o parte important a ngrijirii o reprezint
ameliorarea simptomelor i a efectelor secundare. Aceast abordare se numete paleatie sau
susinere i include sprijinirea pacientului, punnd accent pe nevoile sale fizice, emo ionale i
sociale.ngrijirea paleativ poate ajuta o persoan n orice stadiu al bolii. Pacienii primesc
adesea un tratament pentru cancer concomitent cu un tratament pentru efectele secundare.
De fapt, pacienii care primesc ambele tipuri de tratament au, de multe ori, simptome mai putin
severe, o mai bun calitate a vieii i o complian mai bun la tratament. Tratamentele
paleative variaz foarte mult i de multe ori includ medicamente, modificri nutri ionale, tehnici
de relaxare, precum i alte terapii. Pacienii pot primi, de asemenea, tratamente paleative
similare cu cele menite s elimine cancerul, cum ar fi chimioterapie, chirurgie i radioterapie.
Obiectivele fiecrui tratament n planul terapeutic trebuie discutate cu medicul curant.
nainte de nceperea tratamentului, este bine ca pacienii s discute cu medicii despre
posibilele efecte secundare ale planului terapeutic i despre op iunile de ngrijire i sus inere.
Att n timpul, ct i dup tratament, pacientul trebuie s anune ct mai repede posibil medicu
despre orice problem pe care o poate ntmpina.

Neoplasmele metastatice rinosinusalen cazul n care cancerul s-a extins n alte pri ale
organismului, acesta devine cancer metastatic. Pacienii cu acest diagnostic sunt ncuraja i s
discute cu medicii care au experien n tratarea cancerelor aflate n acest stadiu, ntruct pot
exista preri diferite cu privire la cel mai bun plan de tratament. Pacienii pot solicita o a doua
opinie nainte de nceperea tratamentului, pentru a se simi confortabil cu planul de tratament
ales. Echipa medical ar putea recomanda un plan terapeutic care const n chimioterapie
sau o combinaie de chirurgie, radioterapie i chimioterapie. Tratamentele de suport vor fi, de
asemenea, importante pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor i a efectelor secundare.

Pentru majoritatea pacienilor, un diagnostic de cancer metastatic este foarte stresant i,

uneori, greu de suportat, de aceea este foarte important sprijinul acordat att pacien ilor, ct i
familiei lor n aceast perioad.

Remisia i recidiva
Remisia este etapa n care cancerul nu poate fi detectat n organism i nu mai exist
simptome, faz cunoscut i sub denumirea de far restan sau recidiv tumoral.

O remisie poate fi temporar sau permanent, incertitudine care genereaz ngrijorare i

anxietate n rndurile pacienilor care au nvins aceast boal, ntruct exist posibilitatea ca
neoplasmul s recidiveze. Dei multe remisii sunt permanente, este important s discuta i cu
medicul dumneavoastr despre posibilitatea recidivei. nelegerea riscului de reapari ie i a
opiunilor de tratament poate fi benefic, mai ales n situaiile n cazul n care cancerul
reapare.

Reapariia cancerului dup tratamentul iniial poart denumirea de cancer recurent. Aceasta
poate aprea n acelai loc (recidiv local), n apropiere (recuren regional) sau ntr-un alt
loc (recuren ndeprtat). Atunci cnd se ntmpl acest lucru, o serie de teste vor fi reluate
pentru a afla ct mai multe despre recidiv, inclusiv dac stadiul neoplasmului s-a schimbat.
Dup testare, mpreun cu medicul curant, se discut opiunile de tratament. Adesea, planul
terapeutic va include terapiile descrise mai sus (chirurgia, chimioterapia, radioterapia),
acestea putnd fi utilizate ntr-o combinaie diferit sau administrate ntr-o doz diferit.
Medicul dumneavoastr v poate sugera, de asemenea, studiile clinice axate pe noi modalit i
de a trata acest tip de cancer recurent.

Pacienii cu cancer recurent lupt cu emoii precum nencererea sau frica, de aceea sunt
ncurajai s discute cu echipa medical despre strile i problemele cu care se confrunt.
Dac tratamentul eueaz
Vindecarea cancerului nu este ntotdeauna posibil. Dac tratamentul nu are succes, se
ajunge n stadiul de cancer avansat sau terminal.Acest diagnostic este deosebit de stresant,
fiind n consecin un subiect extrem de dificil de abordat. n aceste condiii, este extrem de
important ca echipa medical s ofere pacienilor sprijinul i deschiderea necesare pentru a
discuta onest despre strile, ngrijorrile i opiunile pe care acetia le au.

Pacienii aflati n stadiu avansat de cancer, cu speran de supravietuire mai mic de ase
luni, pot lua n considerare ngrijirea paliativ. Pacientul i familia acestuia sunt ncuraja i s se
gndeasc dac este mai confortabil s urmeze tratamentul acas sau la spital. ngrijirea
medical special poate face ntoarcerea la domiciliu o alternativ viabil pentru multe familii.

Dup tratamentul medical i chirurgical

Recidiva este mai frecvent n primii doi sau trei ani dup diagnosticare, prin urmare vizitele
de follow-up sau urmrire vor fi mai frecvente pe parcursul acestor ani. Investiga ii
diagnostice, cum ar fi CT-ul, pot fi necesare pentru a sesiza orice semne de recuren sau
pentru a monitoriza eficiena tratamentului actual.
Persoanele care au beneficiat de tratament pentru neoplasmele rinosinusale pot s arate
diferit, s se simt obosite sau s se afle n imposibilitatea de a vorbi sau de a mnca a a
cum obinuiau nainte de tratament. Multe persoane devin depresive. Echipa care se ocup
de ngrijire poate ajuta pacienii s fac fa acestor schimbri fizice i emo ionale.

Pacienii n curs de vindecare dup neoplazii rinosinusale sunt ncurajai s urmeze cteva
principii stabilite pentru a avea o stare ct mai bun de sntate: meninerea unei greut i
normale, evitarea fumatului, limitarea sau chiar eliminarea consumului de alcool, adoptarea
unei alimentaii echilibrate i efectuarea testelor de screening recomandate pentru cancer.

Este important ca pacienii s discute cu medicul curant pentru a dezvolta un plan adaptat
nevoilor lor. Activitatea fizic moderat poate ajuta la refacera puterii i a nivelului de energie,
iar medicul poate chiar sugera un plan de exerciii adecvate nevoilor, capacit ii i energiei
pacientului.