S11: Morfologia căilor respiratorii.

Plămânii și circuitul respirator

Stan Ionut

Plămânii

Plămânii sunt situați în cavitatea toracică, în sacii pleurali, lateral de mediastin. Plămânii au o
formă conică neregulata cu baza orientată spre diafragm, iar vârful se găsește la limita superiora
a cutiei toracice. La fiecare plămân distingem trei fețe: inferioară, concavă, numită diafragmală,
fața costală și fața medială, sau mediastinala, îndreptată spre mediastin. Pe fața mediastinală se
află hilul și rădăcina plamânului.

Prin intermediul unor șanțuri adânci (fisuri) fiecare plamân este împarțit în lobi. Plămânul stâng
dispune de o singură fisura și, deci, de doi lobi: superior si inferior, iar plămânul drept are doua
fisuri și, deci, trei lobi: superior, mediu si inferior. Marginea anteriora a plămânului stâng are o
incizură. În exterior plămânii sunt acoperiți cu o membrana seroasã subțire, numitã pleură.

Pe baza ramificarii arborelui bronșic și a vaselor sangvine fiecare plămân se împarte în segmente
pulmonare. Segmentele reprezinta niște porțiuni conice sau piramidale ale lobului pulmonar,
îndreptate cu baza spre suprafața externă a plămânului și cu vârfurile spre hil. Prin vârful
segmentului în interior trec vasele sangvine, împreuna cu bronhia de ordinul trei. În plămânul
drept distingem 10-11 segmente, iar în cel stâng 9-10 segmente. La rândul lor, segmentele
pulmonare se împart în portiuni mai mici, denumite lobuli pulmonari, iar aceștia sunt formați din
acini pulmonari.

Ramificațiile bronhilor cu diametrul intern pâna la 1 mm se numesc bronhiole lobulare. În

interiorul lobulului ele continuă să se ramifice în bronhiole terminale si respiratorii. Bronhiolele
respiratorii portă pe pereți niște prolabări și continuă cu canalele alveolare, care se termină cu
vezicule foarte mici, numite alveole pulmonare. Formațiunile enumerate, începând cu bronhiola
respiratorie, au aspectul unui ciorchine si poartă denumirea de acin (strugure). Acinul reprezintă
unitatea structurala și funcțională a plămânului.

Alveolele pulmonare au aspectul unor vezicule deschise, a căror suprafață interna este căptușită
cu epiteliu unistratificat pavimentos. Celulele epiteliului respirator au forma unor lame subțiri,
uneori fãra nucleu, situate pe o membrană elastică foarte fina. Alveolele sunt înconjurate de o
rețea densă de capilare, prin pereții cărora se efectueaza schimbul de gaze dintre aer si sânge.

Deși volumul plămânilor este considerabil, greutatea lor variaza între 0,5-0,6 kg. Capacitatea
aeriana a lor la barbat constitue circa 5-6,3 litri, iar la femei este mai mică. În timpul respirației
liniștite omul este capabil de a inspira aproximativ 0,5 l de aer la fiecare mișcare respiratorie. La
persoanele bine antrenate capacitatea de ventilare pulmonară poate atinge pâna la 100 litri pe
minut (la alergare, canotaj, mersul pe schiuri etc.).

La naștere plămânii au o culoare alb-roz; la adult culoarea lor este mai închisă, cu numeroase
pete gri; pe măsura ce persoana înainteaza în vârstă, aceste pete devin negre. Colorația închisă se
datorează unor granule de carbon care se depozitează în țesutul alveolar, la suprafața organului.
Această cantitate crește odată cu înaintarea în vârstă și este mai abundentă la bărbați decât la
femei. Ca regulă, marginea posterioară a plămânilor este mai închisă la culoare decât marginea
anterioară.

Traheea

Traheea reprezintã continuarea directă a laringelui. Ea începe la nivelul marginii inferioare a

vertebrei cervicale VI si se termină la nivelul marginii superioare a vertebrei toracice IV. Aici ea
se împarte in două bronhii principale - dreaptă si stângã. Locul de împărțire poartă denumirea de
bifurcație a traheii. Lungimea traheii este de 11-13 cm, iar diametrul ei atinge 2 cm. Peretele
traheii constã din 16-20 inele cartilaginoase incomplete. Fiecare inel ocupã aproximativ două
treimi din circumferint, iar treimea posterioară este completată de o membrană din țesutul
conjunctiv. Inelele cartilaginoase sunt unite între ele prin ligamentele inelare traheale. La vârsta
de peste 40 de ani cartilajele inelare ale traheii încep sã se calcifice. Membrana mucoasă a traheii
este acoperita cu epiteliu ciliar (spre deosebire de coardele vocale) și glande mucoase.

Traheea se împarte în două porțiuni: cervicală și toracică. În porțiunea cervicală traheea vine în
raport cu glanda tiroidă, lateral cu arterele carotide comune, iar posterior de ea se aflã esofagul.
În cavitatea toracică traheea trece în mediastinul superior. Fața ei anterioara se învecineaza cu
glanda timus, aorta si vena brahiocefalicã, fața posteriora cu esofagul, iar fețele laterale cu
vârfurile plămânilor.

Bronhiile

Bronhiile principale pornesc de la bifurcația traheii si se îndreapta spre hilurile plămânului.

Bronhia dreaptă este mai scurtã, mai largã si ocupã o poziție mai verticală decât cea stângă.

Prin aceasta se explică faptul cã corpurile eterogene mai frecvent sunt aspirate în bronhia
dreaptă. Structura bronhiilor principale este asemănătoare cu cea a traheii. Bronhiile principale în
plămâni se ramifică în bronhii de gradul doi (lobare), iar acestea, la rândul lor, se ramifica in
bronhii de gradul trei (segmentare), continuând sã se ramifice in bronhii tot mai mici. Totalitatea
ramificațiilor bronhice formează așa numitul arbore bronsic. Membrana mucoasă a bronhiilor
este identică cu cea a traheii, iar bronhiile au în structura lor inele cartilaginoase ca și traheea.

Impactul fumatului asupra sănătății pulmonare

Fumatul este un obicei periculos, care, pe lângă faptul că oferă dependență, poate avea
numeroase efecte negative asupra corpului uman, în special asupra plămânilor. Fumul de tutun
conține peste 7.000 de substanțe chimice, inclusiv peste 70 despre care se știe că provoacă
cancer, precum și metale grele, elemente radioactive și o serie de alte substanțe nocive. Potrivit
Organizației Mondiale a sănătății (OMS), consumul de țigări este cea mai mare cauza de deces
prevenită la nivel global.

Studiile arată că fumatul este responsabil pentru aproape 90% din toate cazurile de cancer
pulmonar. Un studiu realizat de institutul Național al Cancerului a constatat că fumatorii au de
15-30 de ori mai multe șanse de a dezvolta cancer, decât nefumatorii. Când o persoană fumeaza o
țigară, fumul intră în plămâni și începe să deterioreze țesuturile delicate, inclusiv sacii de aer
(alveole) și căile respiratorii. În timp, această leziune poate provoca o serie de probleme
respiratorii, inclusiv:

Tusea fumătorului: este un simptom frecvent experimentat de persoanele care fumează tutun în
mod regulat. Tusea este rezultatul daunelor cauzate de inhalarea fumului, care irita și inflamează
sistemul respirator, ducând la o tuse cronică. Aceasta este adesea însoțită de flegmă și mucus,
deoarece organismul încearcă să curețe fumul și gudronul care s-au acumulat în plămâni. În timp,
tusea fumătorului poate deveni mai persistentă și mai severă și poate fi un semn al unor probleme
de sănătate mai grave, cum ar fi bolile pulmonare sau bronșită cronică.

Bronșita cronică: fumatul provoacă inflamarea și îngroșarea tuburilor bronșice, îngreunând

respirația și ducând la tuse persistentă și la creșterea producției de mucus.

Emfizem: această boală progresivă distruge sacii de aer din plămâni, făcând dificilă absorbția
oxigenului de către organism.

Cancer pulmonar: pe lângă problemele respiratorii, fumatul crește și riscul de a dezvolta cancer
pulmonar. De fapt, se estimează că fumatorii au de 15-30 de ori mai multe șanse de a dezvolta
cancer pulmonar decât nefumatorii. Astfel, cu cât o persoană fumează mai mult timp și cu cât
consumă mai multe țigări în fiecare zi, cu atât riscul este mai mare.

Bibliografia:
-Gheorghe Baciu, V(2016), Manual de Anatomie și Morfologie sportivă, Chișinău

-Wikipedia