LUCRARE DE PRACTICA

Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu cancer pulmonar

NUME:Dane Roxana-Georgiana
Clasa: AMG I B
Scurt istoric
Cancerul pulmonar este o afectiune ce se caracterizeaza, ca si alte neoplazii, prin cresterea
necontrolata a celulelor in interiorul plamanilor. Aceste celule formeaza in final o masa tumorala care
se diferentiaza de parenchimul sanatos inconjurator. Astfel de tumori sunt periculoase prin faptul ca
determina un “furt” cronic de oxigen si substante nutritive, spoliind organismul de ele, dar si prin
faptul ca exercita o compresie pe structurile sanatoase din jur. In plus, celulele neoplazice pot
metastaza, determinand extinderea cancerului la structuri aflate la distanta de sediul principal.

Metastazarea se poate produce pe cale limfatica, sangvina sau prin contiguitate directa, daca
tumora devine agresiva si rupe seroasele pulmonare care o tin cantonata la nivel local. Aceasta
agresivitate este caracteristica tumorilor maligne, comparativ cu cele benigne care doar se dezvolta,
fara a se extinde si fara a invada si alte structuri sanatoase.

Cel mai frecvent agent etiologic implicat in aparitia cancerului pulmonar este reprezentat de
fumat (activ, dar uneori si pasiv). Totusi, cancerul pulmonar apare si la indivizii nefumatori, in aceste
situatii fiind corelat cu expunerea cronica la azbest (azbestoza), cu poluarea exagerata a aerului din
zonele industriale, sau chiar cu factori genetici. Cancerul pulmonar poate fi primar sau secundar.
Cancerul primar este cel care are origine in structurile plamanului, in timp ce forma secundara apare
prin metastazarea altor malignitati. Plamanul este unul din cele mai frecvente organe in care se
localizeaza metastazele, alaturi de oase, ficat si creier.

Capitolul I

Anatomia si fiziologia plamanior

1.1. NOTIUNI DE ANATOMIE

a) Caile respiratorii extrapulmonare, alcatuite din:
-cai respiratorii superioare: -cai nazale;
- faringe:
- cai respiratorii inferioare: - laringe:
- trahee:
- bronhii principale:
b)Plamani;
a) Caile respiratorii extrapulmonare
Caile nazale.

Reprezinta poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ piramidala, cu baza mare in jos, iar
cele doua cavitati sunt despartite de o portiune membranoasa, numita sept.
Cavitatile sunt captusite cu o mucoasa ce secreta mucus, cu rolul de retine impuritatile.

Mucoasa nazala are la baza un tesut de natura conjunctiva, foarte puternic vascularizat,
asigurand incalzirea aerului pe cavitatile nazale.
Peretii proeminenti ai cailor nazale se numesc cornete nazale, iar spatiile se numesc meaturi.
In partea posterioara, cavitatile nazale comunica cu faringele prin orificiul naso-faringean sau
coane. Aceste orificii pot fi inchise prin ridicarea valului palatin - luetei - inchidere ce are loc in
timpul deglutitiei.
Faringele.
Este un segment sub forma de palnie, cu orificiul mic in partea inferioara si comunica cu
laringele si esofagul. Are in componenta sa musculatura striata, avand rol de a separa cele doua cai:
calea digestiva si cea respiratorie.
Laringele. Este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul in plamani si in fonatie. Este
format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat anterior, iar pe mijloc
exista o parte mai proeminenta, marul lui Adam, fiind asezata glanda tiroida.
Deschiderea orificiului laringian se numeste glota, iar inchiderea orificiului laringian se face cu un
capacel numit epiglota.
In interior sunt corzile vocale care au musculatura striata si produc sunete.
Traheea. Este segmentul aparatului respirator, care continua laringele, fiind asezata inaintea
esofagului. Este formata aproximativ din 18-20 de inele cartilaginoase, avand partea posterioara
subtire si elastica.
Traheea este captusita pe tot traiectul ei cu o mucoasa care prezinta o bordura de cili vibratili, ce
scot impuritatile, evitand blocarea - reflex tusea. Traheea se bifurca in doua
bronhii formate din inele cartilaginoase. Fiecare bronhie patrunde in plaman.
Bronhii principale. Bifurcarea traheei da nastere celor doua bronhii principale: dreapta si stanga.

Fiecare bronhie principala patrunde in plamanul respectiv prin hilul pulmonar.

Bronhiile principale fac parte din elementele pediculul pulmonar.
Pediculul pulmonar cuprinde formatiuni care intra si ies din plaman:
- bronhia principala;
- artera pulmonara;
- venele pulmonare;
- vasele si nervii pulmonari.
Bronhiile principale sunt formate fiecare din 9-12 inele cartilaginoase. Bronhiile principale
constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. Dupa patrunderea in plaman, ele se
ramifica, formand segmentul intrapulmonar al arborelui bronsic.
b)Plamanii.

Reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze, O2 si CO2. Sunt in numar de doi,
drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a medianului.
Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate:
- la fumatori si la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusie-negricioasa;
- la copii, culoarea plamanilor este roz.
Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Configuratia externa a plamanilor
Plamanul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu si inferior.
Plamanul stang este format din 2 lobi: superior si inferior.
Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci - scizuri - in care patrunde pleura viscerala.
Fiecarui plaman i se descriu:
- 2 fete: costala, in raport direct cu peretele toracic; mediastinala, la nivelul caruia se afla
hilul pulmonar;
- 3 margini: anterioara, posterioara si inferioara;
- o baza sau fata diafragmatica, in raport cu diafragmul si prin el cu lobul hepatic drept in
dreapta si fundul stomacului in stanga;
- varful, care are forma rotunjita; vine in raport cu coastele unu si doi, si corespunde
regiunii de la baza gatului.

Structura plamanului.

Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiei principale -
arbore bronsic si un sistem de saci, in care se termina arborele bronsic - lobuli pulmonari.
Arborele bronsic reprezinta totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale:

 bronhie principala
 bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang)
 bronhii segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman - cate una pentru fiecare segment
pulmonar)
 bronhii interlobulare
 bronhiole terminale
 bronhiole respiratorii
 canale alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica, regulata. Pe masura ce bronhiile se
ramifica, fibrele musculare netede devin din ce in ce mai numeroase, astfel incat bronhiolele
respiratorii si terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezinta un strat muscular
foarte dezvoltat, care intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si astfel in
reglarea circulatiei aerului in caile pulmonare.
 Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci, in care se strang
secretii, puroi -
bronsiectazii.
Lobulul pulmonar continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic.
Lobulul pulmonar reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului, la nivelul caruia se
face schimbul de gaze.

 Lobulul pulmonar este constituit din:

o bronhiola respiratorie
o canale alveolare
o alveole pulmonare, impreuna cu vase de sange, limfatice, fibre motorii
nervoase si senzitive.
Alveola pulmonara - peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se gaseste o
bogata retea capilara, care provine din ramificatiile arterei pulmonare (ce aduc sange venos
din ventriculul drept).
Epiteliul alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala comuna -
membrana alveolocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune,
intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta prin ventilatia pulmonara
si sange.
Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid - surfactant.

Distrugerea peretilor alveolari reprezinta emfizemul.

Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari -
segmente pulmonare.
Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu anatomic cu
limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu si aspecte patologice speciale.
Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume, fiecare plaman avand cate
10 segmente. Segmentele se grupeaza la randul lor, formand lobii pulmonari.
Vascularizatia plamanului.
La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine:
a) functionala;
b) nutritiva.
a) Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din ventriculul drept si se
capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare. Circulatia functionala de intoarcere este asigurata de
venele pulmonare, care se varsa in atriul stang. Se incheie astfel, circulatia mica, in care artera
pulmonara continand sange neoxigenat, cu CO2; se incarca cu O2 si se intoarce prin venele
pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang.
b) Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat cu substante
nutritive si oxigen. Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice; ele iriga arborele
bronsic . O parte din sange se intoarce in venele bronsice, care se varsa in venele azygos si acestea in
vena cava superioara si atriul drept; o alta parte din sange se intoarce prin venele pulmonare in atriul
stang.
Circulatia limfatica este tributara ganglionilor hilari si ganglionilor traheobronsici. De aici se
varsa in final, in canalul toracic.
Inervatia plamanului
Inervatia plamanilor este:
a) motorie, asigurata de simpatic (fibre opstganglionare) si parasimpatic (nervul vag).
· simpaticul are actiune:
- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;
- relaxeaza musculatura bronsica;
· parasimpaticul are actiune:
- bronhoconstrictorie;
- vasoconstrictorie;
- hipersecretie de mucus.
b) senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului; cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura
cu nervul vag.
Capacitatea plamanului: volumul de aer pe care il contine este de @4500-5000 cm3.

Pleura.
Plamanii sunt inveliti de o foita seroasa numita pleura. Ea are rolul de a usura miscarile
plamanilor prin alunecare.
Fiecare plaman este invelit de o pleura. Pleura, la randul ei, este formata din doua foite, una in
continuarea celeilalte:
pleura viscerala care acopera plamanul si
pleura parietala care acopera peretii cavitatii toracice.
Intre cele doua pleure, exista o cavitate inchisa - cavitatea pleurala, care in mod normal este virtuala
si care contine o cantitate infima de lichid, care favorizeaza alunecarea.
In conditiile patologice, cavitatea pleurala poate deveni reala, putand fi umpluta cu:
- puroi (pleurezie);
- sange (hemotorax);
- aer (pneumotorax).
Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit spre hil (colabat) si
functia sa respiratorie este nula.
Mediastinul.
Toracele este impartit, din punct de vedere topografic:
- intr-o regiune mediana - mediastin;
- 2 regiuni laterale - pleuro-pulmonare.
Mediastinul reprezinta regiunea mediana care desparte cele doua regiuni pleuro-pulmonare.
El corespunde:
- in sens antero-posterior spatiului dintre stern si coloana vertebrala;
- in sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui si diafragmului.
Mediastinul contine organe apartinand aparatului respirator, cardio-vascular si digestiv, dar trebuie
privit ca o unitate, datorita relatiilor stranse intre aceste organe prevenind simptomatologia comuna
a acestora in cursul unor boli.
Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte si de alta a mediastinului si contin plamanul si
pleura respectiva.
1.2. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE

Respiratia reprezinta un proces vital in care au loc aportul de O2 la tesuturi si eliminarea CO2 ca
rezultat al metabolismului, fiind una dintre functiile vegetative si de nutritie.
Respiratia cuprinde urmatoarele etape:
1) Etapa pulmonara cand aerul patrunde prin caile respiratorii in alveolele pulmonare;
2) Etapa sanguina reprezentata de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare si sangele din
capilarele sanguine;
3) Etapa circulatorie cand are loc transportul de O2 la tesuturi si CO2 la alveole;
4) Etapa tisulara, cand se face schimbul de gaz la nivelul tesuturilor se primeste O2 si se elibereaza
CO2 in sistemul venos.
Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce in scurt timp la moartea celulelor,
deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea CO2 este toxica pentru celule.

Ventilatia pulmonara

Aerul atmosferic este introdus in plamani prin procesul de ventilatie pulmonara, prin care se
mentine constanta compozitia aerului alveolar.
a) Mecanica respiratiei. Schimburile gazoase la nivelul plamanului se realizeaza datorita succesiunii
ritmice a doua procese: inspiratia si expiratia.
1. Inspiratia reprezinta un proces activ, realizat prin efort muscular, cand aerul patrunde in plamani
incarcat cu O2.
Principalii muschi inspiratori sunt:
- muschii intercostali;
- muschii supracostali;
- diafragma.
Prin actiunea acestor muschi, cusca toracica isi mareste volumul. Prin marirea volumului
pulmonar, presiunea aerului scade in plamani, fata de cea atmosferica.
In timpul inspirului fortat intervin si muschii inspiratori accesori (sternocleidomastoidian, pectoralul
mare, dintatul mare si trapezul)
2. Expiratia reprezinta un proces pasiv, prin care se elimina aerul din plamani, incarcat cu CO2. In
timpul expiratiei, cutia toracica revine pasiv la dimensiunile avute anterior.
Tipuri de respiratie:
· Tip costal superior - intalnit la femeie, cand cutia toracica se dilata antero-posterior;
· Tip costal inferior - intalnit la barbat, cand cutia toracica se dilata transversal;
· Tip abdominal - intalnit la copii si batrani, cand dilatarea este mai mult verticala.
Cele doua faze ale respiratiei pulmonare se succed ritmic, fara pauza, cu o frecventa de
14-16 / minut la barbat si 18/minut la femeie. Frecveta respiratiei creste in functie de nevoia de O2 si
de prezenta CO2.
In timpul efortului fizic sau in caz de obstacol pe caile aeriene, expiratia poate deveni activa
prin inervatia muschilor expiratori.
 Contractia lor comprima viscerele abdominale, care deplaseaza diafragmul spre cutia
toracica si apropie rebordurile costale, reducand volumul toracelui.
In inspiratie, prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor creste. Ca urmare,
presiunea aerului in regiunea alveolara scade. Se creeaza astfel o diferenta de presiune intre aerul
atmosferic (unde presiunea ramane neschimbata) si presiunea intrapulmonara (care scade). In felul
acesta aerul patrunde prin caile respiratorii pana la alveole , pe baza fortei fizice.
In expiratie, prin retractia plamanului si revenirea la forma initiala a cutiei toracice, se
intalnesc doua faze :
- prima, in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticitatii cartilajelor si ligamentelor ei;
- a doua, in care plamanul elastic, in tendinta de a se retracta spre hil, exercita o presiune de aspiratie
asupra cutiei toracice.
Ciclul respirator(1 inspiratie +1 expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce revine la 20
miscari respiratorii/ minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa respiratorie.
In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea in conditii patologice:
febra, hipertiroidism, hipercapnie,hipoxie(tahipnee).
b) Volumele respiratorii. In timpul celor doua miscari in plamani sunt vehiculate o serie de volume
respiratorii:
- la o inspiratie normala este introdus un volum de 500 cm3 de aer (volum inspirator curent) - V.I.C.;
Dar, nu tot acest volum de aer participa la schimburile respiratorii care se fac la nivelul
alveolelor , deoarece o parte din aerul inspirat ramane in caile respiratorii. Spatiul ocupat de acest
volum de aer, constituie spatiul mort anatomic si are valori de aproximativ 150 cmc.
Se mai utilizeaza notiunea de spatiu mort functional care defineste volumul de aer, care nu
participa efectiv la schimburile pulmonare.
In conditii normale, spatiul mort anatomic coincide cu cel functional, dar in anumite conditii
patologice se produc decalaje intre aceste volume.
- la o inspiratie fortata este introdus inca 1500 cm3 de aer (volum inspirator de rezerva) - V.I.R.;
- la o expiratie fortata este expulzat 1500 cm3 de aer (volum expirator de rezerva) - V.E.R.;
- Capacitatea vitala
VIC+VIR +VER = capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei expiratii fortate dupa o
inspiratie maxima.
- la barbat este mai mare (≈4,8 l) ;
- la femei este mai mica (≈3,2 l).
Capacitatea vitala pulmonara - valoarea fiziologica este de aproximativ 3600-4000 ml.
CV creste in timpul efortului fizic si scade in timpul sedentarismului. Ea depinde de suprafata
corporala, de varsta, de antrenament la efort.
Volumele si capacitatile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului si
prognosticului diferitelor boli pulmonare, totusi ele nu dau indicatii directe despre functia
ventilatorie.
C.V. este o cifra aproximativa si difera de la un individ la altul, fiind influentata de efortul
fizic.Masurarea acesteia se face cu un aparat numit spirometru.

Transportul gazelor
 Este realizat de sange.

a) Transportul O2. O cantitate mica de O2 este dizolvata in plasma sanguina, iar cea mai mare
parte este transportata prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina din sange
Hb + O2 Û Oxihemoglobina
tesuturi plaman
Se formeaza cand sangele este la plamani, ajunge la tesuturi si are loc descompunerea
oxihemoglobinei.
b) Transportul CO2 (se formeaza in urma arderilor celulare)
1. dizolvare in plasma (cantitate mica);
2. formarea unui compus cu hemoglobina
3. prin formarea unor saruri acid (carbonat acid de sodiu si potasiu).
Cu unele gaze, hemoglobina formeaza compusi stabili care blocheaza Hb
a) CO (monoxidul de carbon) se formeaza acolo unde se produc arderi incomplete;
b) oxigenul in stare atomica, care poate fi eliberat de substante puternic oxidante.

Schimbul alveolar de gaze

Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole, unde are loc schimbul
de gaze intre aerul alveolar si sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest schimb se face prin
difuziune, in functie de presiunea partiala a gazelor respiratorii O2 si CO2 de o parte si de alta a
membranei alveolo-capilare.
Ventilatia pulmonara normala sau normoventilatia se realizeaza la concentratii alveolare ale :
- CO2 de 5-6% mentinute la o frecventa respiratorie normala, de repaus(12-20/min.)
- O2 de 14%
Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste. Procesul este complexat reflex prin apnee
si bradipnee.
Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.
Presiunea partiala a unui gaz in amestec (legea lui Dalton) este proportionala cu
concentratia gazului in amestec si este egala cu presiunea pe care ar exercita-o asupra peretilor
recipientului , un gaz, daca acesta ar ocupa singur recipientul.
In aerul alveolar, presiunea partiala este : pentru- O2=100 mmHg
-CO2=40 mmHg
In sangele venos, presiunea partiala este : pentru - O2 = 37-40 mmHg
-CO2 = 46 mmHg
Datorita diferentei de presiune, CO2 trece din sangele venos in aerul alveolar, iar O2 trece din
aerul alveolar in sangele venos. Schimbul de gaze se face cu viteza foarte mare.
Daca membrana alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze este
alterat , mai ales in ce priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.
Reglarea respiratiei
Procesele metabolice avand o intensitate variabila in functie de activitatea organismului,
consumul de O2 si producerea de CO2 vor fi, de asemenea, diferite. Adaptarea ventilatiei pulmonare
la necesitatile variabile ale organismului se realizeaza permanent, gratie unor mecanisme extreme ,
care regleaza ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat si amplitudinii respiratiilor.
Reglarea nervoasa : o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor respiratori. Acestia asigura
o reglare automata a respiratiei. Exista centrii respiratori primari, situati in bulb , si centrii respiratori
accesorii, localizati la nivelul puntii. Activitatea centrilor nervosi bulbopontini este modificata atat in
intensitate, cat si in frecventa, sub influente nervoase si umorale.

Capitolul II

2.1 Definitie
Cancerul pulmonar reprezintă o afecțiune anatomopatologica ce se caracterizează printr-o
crestere a celulelor maligne sau benigne în cavitatea toracică, mai precis la nivelul unui plămân sau al
ambilor plămâni, la nivelul bronhilor sau al alveolelor pulmonare. Datorită celulelor canceroase care
prin tromboză și embolirea căilor respiratorii cauzează și duc la incapacitatea plămânilor de a face
față schimbului de gaze (OXIGEN / BIOXID DE CARBON).

2.2 Etiologie

Exista numerosi factori incriminanți care măresc riscul de apariție a bolii,ca expunerea la un
fond chimic la locul de muncă sau în mediul în care trăiesc -
azbest, radon, arsenic, produse petroliere, gaze de eșapament, fibre sintetice
și multe altele. Se crede și că o
dietă săracă în consum de fructe și legume
poate contribui la dezvoltarea cancerului.

2.3 Clasificare
Există mai multe tipuri de cancer pulmonar, dar, în general, se distingdouă categorii:
1.1.1 Cancer pulmonar cu celule mici (CPCM)
predominant la circa25% din cazuri
1.1.2. Cancer pulmonar cu celule non-mici (CPCNM)
predominant lacirca 75% din cazuri
Fiecare provine din diferite tipuri de celule anormale.
Cancerul pulmonar cu celule mici este de 3 tipuri:
⦁ carcinoame cu celule mici;
⦁ carcinoame cu celule mixte mici și mari;
⦁ carcinoame cu celule mici combinate.

Celule mici, rotunde, formează mase cărnoase care de obicei, se înmulțesc necontrolat în
bronhii, bronhiole, alveole, în căile respiratorii mai largi sau înțesutul pulmonar. Acest tip de celulă a
cancerului pulmonar se reproduce șicrește foarte repede.
Se poate răspândi în nodulii limfatici și/sau în alte organeale corpului.
Răspunde bine la tratamentul chimioterapic.
În cazuri rare, acest tip decancer pulmonar poate fi îndepărtat chirurgical. Cancerul pulmonar cu
celulemici reapare adesea la intervale scurte de timp; se recomandă să mergeți lacontroale regulate
pentru a descoperi la timp recurența.

Cancerul pulmonar cu celule non-mici poate fi subdivizat în:

⦁ Adenocarcinomul -apare cel mai frecvent la femei și are
tendințade a produce mase de mucus/spută
în căile respiratorii mai mici. Aceastătumoră poate apare în cicatrici vechi din țesutul pulmonar.
⦁ Carcinomul cu celule scuamoase
(cunoscut și sub numele de
carcinom epidermoid)
apare mai frecvent la bărbați și la persoanele învârstă de ambele sexe și este cel mai comun tip de
cancer.

Apare ca oexcrescență neregulată cu celule ca perlele, cu o structură solidă.Este, deregulă,

operabil.
⦁ Carcinomul cu celule mari nediferențiate -în acest tip de cancer pulmonar tumora se dezvoltă ca o
masă mare, moale, voluminoasă și poatesă apară în orice parte a plămânului, de obicei localizandu-
se aproape de centrul pieptului.
Adesea metastazează într-o fază timpurie.
⦁ Mezoteliomul și tumora carcinoidă.
Mai există o varietate de altetipuri, mai rare, cele mai comune fiind mezoteliomul și tumora
carcinoidă.
Mezoteliomul:
Este asociat cu antecedente de expunere la azbest fie direct, fie prin persoane intermediare. În
general afectează bărbații în vârstă,dezvoltarea cancerului durând 35-40 de ani de la începutul
expunerii.Celulele canceroase se situează de obicei în țesutul plămânului și produc lichid.Practicarea
periodică a drenajelor îmbunătățește respirația.Tratamentele cele mai eficiente – încă în cercetare –
se fac în cadrultrialurilor clinice, fiind o combinație de chimio- și/sau radioterapie.

Tumora carcinoidă:
este o tumoră manifestată mai rar (1-2% dincazuri). Acest tip afectează celulele neuroendocrine, al
căror rol este producerea hormonilor
ex. Glanda tiroidă. Se întâlnește mai des la persoanele tinere și sediagnostichează adesea înainte de
apariția simptomele care includ înroșire,diaree, probleme cardiace și amețeală. Operația combinată
cu radio- șichimioterapie conduce la vindecare.Alte tumori sunt atât de rare încât informațiile
curente sunt cel mai bineoferite de doctorul sau asistenta dvs. Mai jos sunt unele tipuri de cancer
pulmonar mai neobișnuite:
⦁ Hamartom
⦁ Tumori ale glandei bronhiale
⦁ Limfom
⦁ Mezenchimal
⦁ Fibrom pleural
⦁ Sarcom

2.4 Simtomatologie
 Semne și simptome specifice cancerului pulmonar :
Există o varietate de senzații care preced apariția cancerului pulmonar.Unii pacienți îl descoperă
în timpul unui control medical de rutină, alții ausemne și simptome care persistă multe luni.

Simptome:
⦁ Infecții pulmonare repetate care nu răspund la antibiotice în decurs detrei săptămâni;
⦁ Creșterea intensității tusei ;
⦁ Creșterea cantității de flegmă/spută pe care o produceți;
⦁ Spută de culoare sângerie ;
⦁ Pierderea vocii , deși gâtul pare sănătos;
⦁ Greutate în respirație ;
⦁ Dureri în piept ;
⦁ Umflături faciale și/sau în gât ;
⦁ Pierdere în greutate / oboseală inexplicabilă ;
Diagnosticul și tratamentul cancerului pulmonar poate fi complicat deoarece boala este extrem
de mobilă. Aceasta înseamnă că adesea se răspândește în alte zone și organe din corp. Se poate
întâmpla ca tumora pulmonară să nu cauzeze probleme, ci metastazele răspândite în alte zone
alecorpului să vă alerteze.

2.5 Investigatii;
1.Teste de sânge.
Pot ajuta în aprecierea stării generale de sănătate și a posibilei răspândiri acancerului
pulmonar. Furnizează informații privind :
• Activitatea rinichilor și a ficatului - Creatinina/LFT
• Echilibrul biochimiei corpului - calciu/proteine suficiente• Vulnerabilitatea la infecții - număr de
celule albe
• Susceptibilitatea la vânătăi/sângerări

a.Radiografia osoasă
O radiografie realizată după injectarea în venă a unei cantități mici desubstanță radiodioactivă,
pentru a evidenția orice zonă a oaselor care a fostafectată de cancer, traume sau inflamații. În mod
obișnuit, este făcutăambulatoriu.
b. Bronhoscopia
Examinarea, fotografierea și, recoltarea prin biopsie - când este posibil – aunei mici cantități de
țesut din interiorul plămânilor / căilor respiratorii.

În prealabil se anesteziază gâtul și se administrează un sedativ pentru relaxare. Untub îngust și

flexibil, cu o cameră minusculă în vârf se introduce prin nas saugură și este ghidată spre zona afectată
din plămân. Pe monitorul calculatorului apare o imagine a căilor respiratorii / plămânilor.

Cleștii minuscule de la capătulcamerei vor recolta o probă din excrescență. Proba poate fi
malignă (canceroasă), sau benignă.
În această fază se poate stabili tipul de cancer pulmonar. Testul nu este dureros, dar poate crea
disconfort și o durere de gât persistentă. Bronhoscopia poate fi făcută ambulatoriu, sau în regim de
internare.
c. Radiografia pulmonară
O simplă radiografie toracică care poate, uneori, să evidențieze afecțiuniinflamatorii, infecții,
cicatrici sau excrescențe.
d. CT (tomografie computerizată)
 O radiografie care arată o imagine tridimensională a organelor corpului.Sesizează apariția
metastazelor la alte organe și eventuala afectare a nodulilor limfatici (glande) sau a vaselor de sânge.
Uneori se administrează un lichid pentru evidențierea anumitor organe.
Radiografia este nedureroasă, dar dă senzația de apăsare în timpul rotirii aparatului în jurul
corpului.
2.Teste funcționale
Aceste teste stabilesc buna funcționare a plămânilor
(capacitatea deaer/oxigen). Ajută la alegerea tratamentului adecvat – chirurgie, radioterapie -sau
evidențiază alte boli pulmonare active, de ex. emfizemul. Aceste testesimple implică, de obicei,
expirarea într-un dispozitiv numit spirometru.
a.Mediastinoscopie
O procedură chirurgicală pentru a examina nodulii limfatici
de sub stern(va lăsa o cicatrice mică). Acest test necesită anestezie generală și o scurtăinternare.
b.RMN (Rezonanță magnetică nucleară)
Radiografierea cu ajutorul unui aparat – procedură nedureroasă dar zgomotoasă, asemănătoare
tomografiei computerizate, care oferă un alt tip deimagine tridimensională prin utilizarea unui câmp
magnetic în locul razelor X.În timpul radiografierii se vor scoate bijuteriile, care ar putea fi
magnetizate.

c.PET (Tomografie cu emisie de pozitroni)

Obținerea unei radiografii care oferă imagini a tumorilor maligne din totcorpul. O radiografie PET
ar trebui efectuată înainte de operarea tumorii pulmonare și radioterapia radicală, pentru a vă
asigura de eficiența unuitratament curativ (radiografia PET este mai exactă decât tomografia
computerizată). Radiografia PET poate fi folosită totodată pentru a investiga uncancer suspectat,
dacă diagnosticul nu a fost posibil folosind alte teste.Pentru evidențierea celulelor canceroase active
se injectează un marker radiologic. Radiografia este nedureroasă, silențioasă și pacientul nu este
introdus în întregime în aparat în timpul examinării.
d.Examenul de spută

O analiză de spută poate ajuta la stabilirea existenței infecției sau a sângelui în spută.
Acest test se poate face în spital sau în regim ambulator.
e.Ultrasonografia
Este o metodă imagistică neinvazivă care folosește ultrasunetele pentruvizualizarea interiorului
corpului.

Se folosește în examinarea rinichilor,ficatului și plămânului.

Este utilizată adesea pentru a determina existența lichidului în plămâni.

CAPITOLUL III

Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu cancer pulmonar

Diagnosticul de cancer pulmonar este extrem de traumatizant, fiind relaționat cu temeri privind
tratamentul, scurtarea viitorului și posibilitatea morții. Teama de necunoscut și nesiguranța asupra
viitorului pot fi foarte stresante pentru bolnav.Chiar dacă acesta a avut suspiciuni motivate de
simptome, diagnosticul vine ca un trăsnet.

3.1 Rolul propriu;

 Sa ajute persoana bolnava sau sanatoasa sa isi mentina sau sa isi recastige sanatatea prin
indeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi indeplinit singura daca ar fi avut vointa sau cunostiintele
necesare sa isi indeplineasca aceste functii astfel incat acesta sa isi recastige independenta cat mai
repede posibil .

Sa inteleaga bolnavul si care sunt nevoile lui pentru a-si recastiga sanatatea si pentru a se mentine
in viata ;

Incurajeaza paientul sa nu mai fumeze ;

Monitorizeaza respiratia , frecventa si ritmul respirator in efort si repaus ;

Monitorizarea temperaturii ;

Monitorizarea semnelor vitale ;

Principalele tulburari functionale provocate de o afectiune pulmonara sunt: dispneea,

durerea toracica,tusea, expectoratia, hemoptizia, sughitul si tulburarile vocii.

Dispneea

este dificultatea de a respira. Spre deosebire de respiratia normala,care este involuntara, respiratia
dispneica este constienta, voluntara, penibila.

Bolnavul resimte o „sete de aer". Cu alte cuvinte, bolnavul dispneic simte pe

de o parte necesitatea de a respira, iar pe de alta ca efortul respirator pe care-1face este

insuficient.Se stie ca, in stare normala, miscarile respiratorii au o frecventa constanta, o amplitudine
egala si un ritm regulat, in timp ce in stari patologice aceste caracteristici se modifica si apare
dispneea.

Durerea

Poate sugera deseori diagnosticul, dar nu orice durere toracica exprima o boala a aparatului
respirator. Se disting dureri: pleurale (junghiul din pleurezie, durerea atroce din pneumotoraxul
spontan), parenchimatoase pulmonare (junghiul din pneumonie, durerea violenta din embolia
pulmonara, gangrena pulmonara), parietale (fracturi si neoplasme costale, herpesul zoster, cancerul
sau tuberculoza vertebrala, boli reumatismale etc), toracice, de origine cardio-vasculara, abdominale
iradiate la nivelul toracelui (dureri veziculare, pancreatita acuta).

Tusea
Este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea
violenta a aerului si in unelecazuri a corpurilor straine din caile
respiratorii. Ca mecanism general, actul tusei cuprinde o faza inspiratorie,
in care aerul patrunde in plamani, o faza de compresiune, prin inchiderea
glotei, si o faza de brusca expulzie a aerului prin contractia muschilor
abdominali, ridicarea violenta a diafragmului si deschiderea fortata a
glotei. Tusea poate fi:
uscata,fara expectoratie (pleurite, faza initiala a bronsiteloracute sau a tuberculozei
pulmonare) sau umeda,urmata de expectoratie. Acesta este semnul unui proces bronsic sau
parenchimatos pulmonar (bronsita acuta sau cronica, supuratii bronsice saupulmoanre,
pneumonie etc).
Asistenta medicala trebuie sa urmareasca si sa stie sa interpreteze tusea. Trebuie sa
linisteasca tusea deiritatie (laringita, bronsita), obisnuind bolnavul sa-si stapaneasca tusea si
recomandandu-i sa evitefumatul, discutiile, deschiderea gurii in inspiratie, aerul uscat sau
temperatura prea ridicata, sa tuseascacu batista la gura etc. De asemenea, trebuie sa aseze
bolnavul in pozitia care permite expectoratia si, lanevoie, sa utilizeze tusea artificiala,
aspiratia bronsica etc.

Expectoratia

Este procesul prin care se elimina produsele formate in caile respiratorii. in mod
curent,prin expectoratie se inteleg atat actul de expulzie, cat si produsele eliminate (sputa).
Rolul asistenteimedicale consta in a face educatia bolnavilor asupra modului cum trebuie sa
expectoreze si cum sautilizeaze scuipatorile; sa invete femeile si copiii sa expectoreze si sa
lupte impotriva rezistentei acestorafata de utilizarea scuipatorilor, sa remarce si sa
obisnuiasca bolnavul cu utilizarea pozitiei in care saexpectoreze cu mai multa facilitate si
abundenta, sa stearga cu tampoane de vata montate pe pensa,sputele adunate pe gura si
dintii bolnavului. De asemenea, trebuie sa stranga si sa masoare - in eprubetesau pahare
gradate - expectoratia abundenta.Dezinfectarea scuipatorilor este o regula absoluta.Pentru
dezobstruarea cailor aeriene se foloseste, uneori provocarea tusei artificiale. Se comprima
bruscsi sacadat, ventral, baza toracelui - bolnavul aflandu-se in pozitie semi-sezanda - dupa o
inspiratiefortata, in timp ce bolnavul face un efort de tuse. Exista doua contraindicatii
speciale: traumatismelecraniene si fractura de coloana. in acelasi scop se efectueaza uneori
bolnavului - in pozitie sezanda -compresiuni bruste si sacadate la baza toracelui, la sfarsitul
unor inspiratii fortate, urmate de eforturi detuse.

Hemoptizia

Este eliminarea pe gura a unei cantitati de sange provenind din caile aeriene
inferioare.Asistenta medicala are rolul sa calmeze pe bolnav si pe cei din anturajul acestuia,
sa-1 dezbrace cublandete si sa-1 aseze in pat, in pozitie semi-sezanda; sa-i asigure izolarea,
semiobscuritatea, aerisirea,temperatura moderata (16°); sa-i impuna imobilitate absoluta si
tacere, sa recomande bolnavului sa nutuseasca, sa inspire lent si profund; sa-i curete gura de
cheaguri si sa-i administreze bucati de gheata; sanu recomande alimentatie si bauturi timp
de 24 de ore.

3.2 Rolul delegat ;



Administrarea medicamentelor antituberculoase:

Esentiale,majore,de linia I:IZONIAZIDA,RIFAMPICINA,STREPTOMICINA,ETAMBUTOL
De rezerva,minore,de linia AII-a:KNAMICINA,ETIONAMIDA,CIPROFLOXACINA
Interventie chirurgicala daca este cazul

3.3 Asigurarea conditiilor in salon ;

- aerisirea salonului ;
-schimbarea lenjerie de pat ;
-toaleta bolnavului;
-schimbarile de pozitie pacientului;
-mobilzarea si transportul pacientului ;

3.4 Supravegherea functiilor vitale ;

Observam pacientul sa respire ,sa aibe o circulatie adecvata ,masura ce corespunde

necesitatii fiecarui individ de a se aproviziona corect cu oxigen si de a avea un schimb de
gaze pulmonar eficient .
Asistenta medicala trebuie sa cunoasca in ce masura caracterul respiratiei influenteaza
calitatea sanatatii ,precum si principiile generale de administrare a oxigenului si a altor gaze .
-sa pregateasca material si instrumentar corespunzator si in stare de functionare ;
-sa pregateasca pacientul atat fizic cat si psihic pentru masurarea functiilor vitale;
-sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale in functie de sex si varsta ;
-sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamenteleprescrise ;
-sa respecte frecventa de evaluare a functiilor vitale in raport cu starea pacientului ;
-sa comunice medicului modificarile semnificative ale functiilor vitale ;

3.5 Alimetatia pacientului ;

Asistenta trebuie sa se asigure ca pacientul este alimentat corespunzator, ca este hidratat, sa
aibe cunostiinte necesare pentru a da sfaturi privind normele stabilite in ceea ce priveste
greutatea unui individ in functie de inaltime sau cerinte in privinta nevoilor alimentare si al
alegerii si pregatirii mancarii .
-Recomanda pacientului sa respecte alimentatia recomandata si sa renunte la obiceiurile
daunatoare ;

3.6 Educatie sanitara ;

Asistenta medicala trebuie sa invete pacientul daca nu stie educatie sanitara .
Sa promoveze sanatatea ;
Sa previna bala ;
Sa il ajute psihic sa treaca peste o perioada dificila ;
Sa reinstaureze sanatatea ;
Sa aline suferinta ;

3.7 Rolul asistentei medicale in examinarea clinica ;

Participarea asistentel la examenul clinic medical al bolnavului este o obligatie
profesionala.
Ajutand medicul si bolnavul la examenul clinic , asistenta contribuie la creearea unui climat
favorabil pentru relatia medic-bolnav . Pentru aceasta asistenta are urmatoarele sarcini :
-Pregatirea fizica si psihica a pacientului ;
-Anunta pacientul si il lamureste asupra caracterului inofensiv al examinarii;
-Ajuta pacientul sa se dezbrace si sa se imbrace ;
-Pregatirea materialelor si a instrumentelor necesare examinarii;
-Verifica starea de functionare a instrumentelelor;
-Inmaneaza medicului instrumentele solocitate ;
-Noteaza tote indicatiile si prescriptiile medicului din timpul examinarii(medicatie , doze
,modul de administrare ,alimentatie ,hidratare ,examene de laborator si examene paraclinice
);

3.8 Administrarea medicatiei ;

Terapia medicala include chimioterapie si radioterapia. Ele se pot dovedi eficiente, insa
doar un procent relativ redus dintre pacienti raporteaza o ameliorare semnificativa a
simptomelor. Regresia tumorii sub tratament medical este inceata si nesigura. Totusi, ambele
metode terapeutice pot prelungi supravietuirea pacientilor si pot imbunatati uneori calitatea
vietii acestora, ameliorand unele simptome.
Carcinoamele non-microcelulare neoperabile sunt printre cele mai frecvente cancere
pulmonare care se trateaza astfel. Combinatia de chimioterapice cu radioterapia pare a fi in
prezent singura alternativa pentru acest grup de pacienti. Radioterapia este o alternativa
doar in cazurile depasite chirurgical, atunci cand tumora s-a extins sau cand are o localizare
ce nu permite rezectia ei. Radioterapia aplicata local, ca unica forma de tratament, a fost
asociata cu o supravietuire la 5 ani de 13-39% pentru pacientii diagnosticati in stadii
incipiente (T1 sau T2).
Procentul relativ scazut oglindeste starea de sanatate precara a pacientilor, al caror
organism nu poate lupta impotriva cancerului si nu poate suporta nici reactiile radioterapiei.
Studii recente indica o posibila radioterapie cu un procent mai mare al supravietuirii. Se pare
ca ablatia prin radiofrecventa are o supravietuire la 2 ani de 75% in cazul in care cancerul
tratat este in stadiul I, iar tumora nu depaseste 3 cm. O astfel de metoda poate reprezenta o
alternativa ce trebuie luata in considerare in cazul pacientilor inoperabili si al celor care nu
pot suporta tratamentul iradiant clasic.
Rolul radioterapiei dupa rezectia tumorii primare ramane controversat. Ea pare a
reduce zonele de extindere neoplazica ce nu au fost excizate prin chirurgie, insa nu
influenteaza rata supravietuirii in ansamblu. In unele situatii se practica si iradierea
cerebrala, chiar daca nu exista o tumora prezenta. Este vorba de o practica profilactica ce
poate preveni aparitia unor tumori viitoare. Deoarece efectele secundare sunt semnificative,
o astfel de practica nu este recomandata tuturor pacientilor.
Chimioterapia, ca tratament unic al cancerelor pulmonare, nu pare a ameliora
semnificativ rata supravietuirii. Ea este insa foarte indicata dupa rezectia tumorii, ca
tratament adjuvant antineoplazic. Carcinomul non-microcelular este slab sensibil la
chemoterapie, doar 15% din cazuri raspunzand adecvat la acest tip de tratament.
Combinatia de chimioterapie si radioterapie se recomanda in urmatoarele situatii:
Tratamentul combinat pare a avea o rata mai mare de succes, supravietuirea pacientilor
fiind mai lunga. Cele mai studiate combinatii de chimioterapice si radioterapie includ
cisplatina/ vinblastina si cisplatina/ etopozid.
 Carcinomul non-microcelular se trateaza, cel mai frecvent, prin combinarea cisplatinei
sau carboplatinei cu genmcitabina, paclitaxel, etopozid, docetaxel. Carcinomul cu celule mici
este tratat cu cisplatina si etopozid.
Chimioterapicele sunt medicamente cu actiune sistemica. Ele pot fi foarte toxice pentru
tesuturile normale, sanatoase, acesta fiind principlul motiv care impune prudenta crescuta
in administrarea lor.
Nefrotoxicitatea, ototoxicitatea sau mielotoxicitatea sunt doar cateva din reactiile de
care specialistii se tem atunci cand prescriu un astfel de tratament pacientilor. In plus,
chimioterapicele interactioneaza cu alte medicamente, efectele lor adverse potentandu-se
reciproc. De exemplu, administrarea carboplatinei cu anticoagulante sau chiar cu
antiinflamatoare nesteroidiene (aspirina, ibuprofen) poate creste foarte mult riscul
sangerarilor, iar adminsitrarea concomitenta cu aminoglicozide creste riscul de aparitie a
nefrotoxicitatii.
Cisplatinul este unul din cele mai utilizate chimioterapice, recomandate si in cancerul
testiculare, ovarian. Ea este un agent alchilant care produce modificari in structura ADN-ului
celular. Se administreaza pe cale intravenoasa, insa fiecare doza trebuie insotita anterior
administrarii de o prehidratare foarte buna.

3.9 Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinica ;

Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic in vederea investigarii starii de sanatate,
stabilirii unui diagnostic si instituirii unui tratament adecvat. Simptomele cancerului
pulmonar sunt relativ nespecifice, iar investigarea pacientului trebuie facuta din acest motiv
foarte amanuntit. Anamneza este cea care poate stabili debutul simptomelor, caracterul lor
initial si evolutia lor in timp. Antecedentele familiale si cele personale sunt foarte importante
si medicul trebuie sa intrebe pacientul amanunte referitoare la acestea.
Factorii de risc trebuie si ei precizati, fumatul indelungat fiind corelat cu aparitia
cancerului pulmonar. In cazul in care simptomele pulmonare apar pe un teren cu
predispozitie (genetica sau dobandita) fata de cancerul pulmonar, si restul investigatiilor vor
fi mult mai tintite, iar diagnosticul va fi stabilit mai rapid. Pacientii sunt sfatuiti sa fie sinceri
cu medicul si sa nu ascunda faptul ca fumeaza sau ca lucreaza intr-un mediu cu potential
toxic.
Informatiile obtinute in urma anamnezei pot ajuta clinicianul in formularea unui
diagnostic de suspiciune, care va fi ulterior supus unor revizuiri in functie de datele obtinute
la investigatiile de specialitate.
Anamneza este urmata de efectuarea unui examen fizic general. Aproximativ doua
treimi din cazurile de cancer pulmonar sunt diagnosticate in stadii avansate. Pacientii pot fi
casectici si cu probleme evidente de respiratie, pana la insuficienta respiratorie.
Alte semne ce atrag atentia la examenul fizic includ:
  Limfadenopatie ganglionara localizata la nivelul ganglionilor supraclaviculari;
 Semne ale sindromului Horner (aparut prin compresia exercitata pe plexul cervical
simpatic de o tumora cu localizare apicala superioara): ptoza palpebrala ipsilaterala,
mioza, anhidroza, si enoftalmie;
 Murmur vezicular diminuat sau absent in cazul in care tumora a determinat colapsul
plamanului;
 Matitate la percutie si zgomote respiratorii diminuate (in cazul in care doar o parte a
plamanului este colabata);
 Hepatomegalie dureroasa (in cazul in care exista si implicare hepatica metastatica);
 Durere osoasa si existenta unor puncte osoase foarte sensibile la palpare;
 Deficite neurologice focale sau semne de compresie de maduva spinala;
Daca in urma efectuarii unor investigatii imagistice rezultatele par a sugera prezenta
unei tumori, cel mai probabil se vor realiza investigatii si analize ulterioare. In vederea
stabilirii naturii tumorii (maligne sau benigne) se va efectua biopsia tumorii sau se va extrage
si o cantitate mica de lichid pleural, in cazul in care exista pleurezie. Biopsia poate fi
efectuata sub ghidaj tomografic, pentru a nu se penetra alte organe din vecinatate.
Este o procedura preferata in special daca tumora este localizata la periferia
plamanului si poate fi accesibila punctiei percutane. Daca tumora se localizeaza in interiorul
parenchimului, cel mai probabil va fi investigata direct prin bronhoscopie. Biopsia cu ac fin
este recomandata in cazurile in care tumora se localizeaza la periferia plamanului si este
astfel inaccesibila bronhoscopului. Sub ghidaj imagistic, medicul va localiza tumora si va
introduce un ac percutanat pana in profunzimea tumorii. Se va recolta apoi un fragment
tisular care poate fi analizat microscopic de catre un medic anatomopatolog in vederea
stabilirii naturii tumorii.

4.0 Descrierea unei tehnici ;

4.0.1 CAPTAREA SPUTEI:
SCOP:
1. drenajul secretiilor bronsice
2. examen flora banala
3. examen bacteriologic
MATERIALE NECESARE:
-pahar sau cutie Petri
-2-3 scuipatori
TEHNICA:
Se pregatesc materialele si se transporta la patul bolnavului. Este pregatit fizic si psihic.
Esteinstruit sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie, sa nu o expectore in batista sau prin salon,
ci sa colectezein scuipatorile speciale, pentru a preveni infectiile nozocomiale. I se asigura cel
putin 2-3 scuipatori derulaj. Acestea sunt schimbate in functie de cand trebuie prezentate
medicului. Se educa bolnavul sa nuarunce corpuri straine in scuipatoare. Se trece la
reorganizarea locului de munca.

Definitia sputei:

Sputa reprezinta totalitatea substantelor ce se expectoreaza din caile

respiratorii printuse. Prin expectoratie se intelege eliminarea sputei din caile
respiratorii superioare(C.R.S.).
In conditii fiziologice, mucoasa cailor respiratorii secreta o cantitate
mica de mucus, necesara protejarii suprafetei interioare a organelor
respective fata de efectul nociv al aerului, prafului si fata de uscaciune.In
conditii patologice se aduna in CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE o
cantitate variabila de sputa care actioneaza ca un corp strain si provoaca
actul tusei. Sputa este alcatuita din secretia si exudatia patologica a
mucoaselor bronhopulmonare din descuamatia epiteliilor pulmonare dar si
din substante straine inhalate(praful). Expectoratia are o mare importanta
pentru stabilirea multor diagnostice. Pentrudeterminarea cantitatii se vor
folosi vase gradate acoperite cu placi de sticla, in vas se afla o
cantitatefixa de substanta dezinfectanta de lizol 5%sau fenol 100g sau
permanganat de potasiu, care trebuie scazuta din cantitatea de sputa
colectata in vas(recipient). Daca sputa se capteaza pentru apreciere
aaspectului se utilizeaza scuipatoare emailata cu capac,fara a se adauga
o alta substanta in vas, care ar putea denatura aspectul sputei.

CAPITOLUL IV

4.1 Culegerea de date :(date relativ variabile)

Numele si prenumele :C.S
Varsta:40;
Sex: M;
Domiciliu :BRASOV;
Ocupatie:Lucrator comercial;
Conditii de viata :traieste in mediul urban la casa ;
Obiceiuri :fumator;
Motivele internarii: febra , transpiratii , inapetenta ,scadere in greutate , dispnee,tuse;
NU ESTE ALERGIC LA NICI UN MEDICAMENT
Inaltime: 1.75
T.A:130/60 mmHg;
PULS:90BATAI/min;
TEMPERATURA:39grade;
GREUTATE:80 kg;

4.2 Analizele;

EXAMINARI PARACLINICE-INVESTIGATII DE LABORATOR:

Analiza sputei;
Radiografie pulmonara;
IDR la tuberculina;
VSH;
Hematocrit;
Formula leucocitara;

4.3 Grila de dependenta ;

NEVOIA MANIFEST SURSE DE DIAGNOST GRAD DE

FUNDAMEN ARI DE DIFICULTAT IC DEPENDENT
TALA DEPENDE E INGRIJIRE A
NTA
1.A RESPIRA Dispnee,tus Durere Respiratie DEPENDENT
SI AAVEA O esuparatoar Alterare inadecvata
BUNA e mucoasa
CIRCULATIE bronsica
2.A MANCA inapetenta Sindromului Nevoie DEPENDENT
SI ABEA febrildurere afectata
3.A ELIMINA Transpiratii Stare Nevoie DEPENDENT
Durere, patologica afectata
 greata
4.A SE MISCA INDEPENDEN
SI A AVEA O T
BUNA
POSTURA
5.A DORMI Tuse,durere dispnee Nevoie DEPENDENT
SI A SE alterata
ODIHNI
7.A MENTINE Transpiratii Stare Temperatura DEPENDENT
TEMPERATUR , patologica a afectata
A CORP IN frisoane organismului,
LIMITE febra
NORMALE ridicata
8.A FI CURAT INDEPENDEN
SI INGRIJIT T
SI A
PROTEJA
TEGUMENTEL
E SI
MUCOASELE

9.A EVITA INDEPENDENT

PERICOLELE
10.A INDEPENDENT
COMUNICA
11.A PRACICA INDEPENDENT
RELIGIA
12.A FI UTIL INDEPENDENT

13.A SE INDEPENDENT
RECREEA

14.A INVATA Greseli de Cunostinte Nevoie DEPENDENT

CUM SA-SI educatie insuficiente afectata
PASTREZE profilactica
SANATATEA
4.4 Plan de ingrijire;
Plan de ingrijire

Diagnostic de Obiectiv Interventii Evaluare

ingrijire Proprii Delegat
e