„Cand sensibilitatea nursei catre nevoile umane este cumulate cu abilitatea de a gasi si de a se folosi de

opinia experta, cercetari raportate si cu explicarea practica a acestora, cand sora medicala insasi
foloseste metode stiintifice de investigatie,influenta sorei medicale asupra ingrijirii medicale in
intreaga lume cunoaste limite . “

Virginia Henderson (1987)

Capitolul 1. Notiuni de anatomie si fiziologie a aparatului respirator

Aparatul respirator este format din caile aeriene si cei doi plamani.

Caile aeriene sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care aerul patrunde in
plamani,diferentiindu-se :

Caile respiratorii superioare (cavitatile nazale);

Caile respiratorii inferioare (faringele, laringele,traheea si brohhiile)

Cavitatea nazală este formată din cele două fose nazale care comunică cu exteriorul prin
nări și cu faringele prin două orificii numite coane; la intrarea în nări, firele de păr opresc
impuritățile din aerul inspirat. Fosele nazale comunică și cu mici cavități, pline cu aer, săpate
în oasele din jur, numite sinusuri.

Fosele nazale sunt despărțite de septul nazal și sunt căptușite de mucoasa nazală, bogat
vascularizată, care încălzește aerul inspirat (este vorba de mucoasa respiratorie care
căptușește partea inferioară a foselor nazale). Mucoasa nazală care căptușește partea
superioară a foselor nazale se numește mucoasă olfactivă (cu rol în olfacție / miros). Mucusul
produs de celulele mucoasei nazale asigură umiditatea, reține praful și unele microorganisme.

Faringele reprezintă locul unde se încrucișează calea aerului cu cea digestivă, este un organ
comun sistemelor digestiv și sistemul respirator. Faringele are forma unei pâlnii cu pereții
musculo-membranoși.

Laringele face legătura între faringe și trahee având rol dublu: cale pentru aer (funcție
respiratorie) și organ fonator al vorbirii (funcție fonatorie). Are formă de trunchi de piramidă
triunghiular cu baza în sus.

Este alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cartilajul tiroid (,,mărul lui Adam"). Pe
cartilaje se prind mușchii laringelui. Mucoasa care căptușește laringele formează două perechi
de pliuri (cute) numite corzi vocale (deci patru corzi vocale): două superioare și două
inferioare, ultimele cu rol în producerea sunetelor; spațiul dintre corzi se numește glotă

Plamanul este un organ pereche, localizat in cavitatea toracia, de o parte si de alta a

inimii. Plamanii permit intrarea aerului in interiorul corpului in vederea asigurarii
schimburilor de gaze cu sistemul circulator.

Plamanii sunt principalele organe implicate in respiratie. Acestia au forma unei

jumatati de con si sunt acoperiti cu pleura viscerala. Culoarea plamanilor este
variabila cu varsta si in functie de anumiti factori (fumat, poluare s.a.): la fat culoarea
lor este rosie-bruna, la copil gri-roz, la adult cenusiu.
Plamanii cantaresc aproximativ 700 g fiecare, cel drept fiind putin mai greu decat cel
stang.
Capacitatea totala a plamanilor este de aproximativ 5.000 cmc de aer. Consistenta
acestora este elastica iarfata lor externa este convexa si vine in contact cu coastele
pe cand fata interna este plana si vine in contact cu organele din mediastin.
Fata externa este brazdata de santuri adanci numite scizuri, care compartimenteaza
plamanii in lobi. Plamanul drept are doua scizuri care il impart in trei lobi, pe cand
plamanul stang are doar o scizura care il imparte in doi lobi.

Plamanii sunt alcatuiti din arbore bronsic, lobuli, ramificatiile vaselor pulmonare si
bronsice, nervi si limfatice, toate fiind cuprinse in tesut conjunctiv.
Bronhia principala patrunde in plaman prin hilul pulmonar si se imparte
intrapulmonar in bronhie lobara superioara, bronhie lobara mijlocie si bronhie lobara
inferioara pentru plamanul drept si bronhie lobara superioara si inferioara pentru
plamanul stang.
Bronhiile lobare se divid ulterior in bronhii segmentare. Acestea asigura aeratia
segmentelor bronhopulmonare.
Bronhiile segmentare se divid in bronhiole lobulare, care la randul lor se ramifica in
bronhiole respiratorii de la nivelul carora pornesc ductele alveolare care se termina
prin saculeti alveolari.
Alveolele pulmonare au aspectul unor saculeti, cu perete subtire, potrivit pentru
schimburile gazoase.
In jurul alveolelor este prezenta o bogata retea de capilare perialveolare, care
formeaza, impreuna cu peretii alveolari, bariera alveolo-capilara.
Bariera alveolo-capilara este formata din surfactant, apa, pneumocitele de tip I,
membrana bazala a peretelui alveolar si a peretelui capilar si peretele capilar. La
nivelul acestei bariere se realizeaza schimburile de gaze dintre alveole si sange.
Plamanii sunt acoperiti de pleura. Aceasta prezinta o foita viscerala si o foita
parietala. Cea viscerala acopera plamanul. Cele doua foite se continua una cu
cealalta la nivelul pediculului pulmonar si al ligamentului pulmonar. Intre cele doua
foite se formeaza o cavitate virtuala in care se alfa o cantitate mica de lichid pleural.
Cele doua foite sunt aderente una la cealalta datorita unei presiuni negative din
interiorul cavitatii pleurale.

Ventilația pulmonară
În inspirație aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor
pulmonare, iar în expirație o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Acest proces se
numește ventilație pulmonară.

Deci, ventilația pulmonară reprezintă schimburile de gaze dintre organism și mediul ambiant
(încorporarea O2 și eliminarea CO2). Procesul cuprinde două etape:

 Inspirația;
 Expirația.

Aerul inspirat este bogat în oxigen (O2), iar aerul expirat în CO2. Mișcările respiratorii se
repetă ritmic, fară pauză, în tot cursul vieții. Frecvența respiratorie în stare de repaus este de
18 respirații pe minut la femeie și de 16 respirații pe minut la bărbat.

Inspirația

Inspirația este un proces activ prin care aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii
până la alveolele pulmonare.

Pentru ca aerul din exterior să intre în plămâni trebuie ca presiunea din interiorul acestora
(intrapulmonară) să scadă. Aceasta se realizează prin mărirea volumului cutiei toracice.

În inspirație mușchii diafragm și intercostali (dintre coaste) se contractă.

Expiratia

Acesta este un proces pasiv, de revenire a volumului cutiei toracice la dimensiunile inițiale.

 În expirație:
 mușchii intercostali și mușchiul diafragm se relaxează;
 coastele coboară, iar mușchiul diafragm urcă.
 plămânii fiind elastici revin la volumul inițial astfel că presiunea din interiorul lor crește;
 aerul încărcat cu CO2 este eliminat prin căile respiratorii în mediul extern.

În timpul efortului sau în anumite meserii (solist vocal), expirația devine activă: intră în
contracție unii mușchi toracici și abdominali care trag și mai mult coastele în jos.

Volumul curent (VT) reprezinta volumul de aer care patrunde si iese din plamani in cursul unei
respiratii linistite. La persoanele adulte valoarea lui medie este de 500 ml, din care 150 ml ocupa
caile aeriene superioare si inferioare si nu ajunge la alveole (spatiu mort anatomic) in plamani
exista si spatiul mort fiziologic care este reprezentat de o alta cantitate de aer care desi
introdusa in plamani, nu participa la schimbul de gaze, deoarece se afla in alveole neirigate cu
sange; acest aer nu-si schimba compozitia.

Volumul inspirator de rezerva (VIR) reprezinta volumul maxim de aer ce poate fi inspirat dupa o
inspiratie obisnuita si are valoarea de 1.500 ml.

Volumul expirator de rezerva (VER) se realizeaza prin efectuarea unei expiratii maxime dupa o
expiratie obisnuita si are valoare de 1.500 ml.

Capacitatea vitala (CV) reprezinta volumul de aer ce poate fi expirat printr-o expiratie maxima
efectuata in urma unei inspiratii maxime. Ea este egala cu suma a trei volume pulmonare
(VT+VIR+VER) si are valoarea de 3.500-4.000 ml aer. Capacitatea vitala variaza cu varsta,
sexul, sportul practicat, pozitia corpului; in clinostatism ea este cu 5-10% mai mica decat in
ortostatism.

Volumul rezidual (VR) reprezinta volumul de aer care ramane in plamani la sfarsitul unei
expiratii maxime si are valoarea de 1.300-1.500 ml. Volumul rezidual nu paraseste plamanul
decat prin inlocuirea sa cu un gaz inert (He) sau cu apa, sau daca colabam cei doi plamani; prin
colabare ramane totusi o cantitate de 200 ml aer (aerul minimal), care permite plutirea unui
fragment de plaman la suprafata apei (semn important in medicina legala).

Capacitatea pulmonara totala (CPT) cuprinde capacitatea vitala impreuna cu aerul rezidual si
are o valoare de 5.000-6.000 ml.
 Bronhopneumonie

Bronhopneumonia este acea forma clinica de pneumonie bacteriana ale carei procese de
inflamatorii multinodulare afecteaza concomitant bronhiile si alveolele unor teritorii
multinodulare , de obicei lobular si se caracterizeaza clinic prin concordant dintre semnele
functionale si obiective pulmonare si intinderea leziunilor pulmonare.

Face parte din pneumopatiile dispneizate si este caracteristica sugarului si copilului mic.

2. Etiologie

Bronhopneumonia este anticipate si favorizata de catre infectii virale,care scad fortele de

aparare ale organismului si exacerbeaza flora saprofita.

Factorii determinanti:

Flora microbiana gram pozitiva : pneumococ, streptococ, stafilococ pathogen.

Flora microbiana gram negative : Haemopbillus influenza, Pyoceanic, Proteus,

Salmonelle, Chlamidia, E.Colii.

Factori favorizanti:

Insuficienta mijloacelor de aparare mecanica si imunologica,

Particularitatile morfo-functionale ale aparatului respirator al copilului mic (secretie

scazuta de IgA, tesut elastic mai redus,capilare largi pulmonare),

Conditii de mediu : frig, umiditate, aer poluat

Varsta mica (sub 2 ani)

Sugari cu teren deficitar (premature, distrofici), carente nutritionale (rahitism, anemie),

Apare la copii cu hospitalism, cu tratamente prelungite, cu SIDA, la cei care au primit

un tratament agresiv pentru leucemie si cancer).

3. Anatomie patologica

Se formeaza o leziune caracteristica nodului lui Charcot, un nodul de alveolita centrat pe o

bronsiola , se mai intalnesc si leziuni de alveolita (alveoli cu lumenul ocupat de un exudat
inflamator abundant cu numeroase leucocite) si exudat purulent in bronhii. Leziunile sunt
raspandite in ambii plamani,fiind separate de zone de parenchin pulmonary normal.

4.Tablou Clinic

Debutul bolii poate fi brusc, cu temperature cu 39-40C, tahipnee

60-80 resp. / min. ,tuse neproductiva obositoare ,agitatie, uneori convulsii febrile sau
meningism, cianoza a extremitatilor cu tendinta la generalizare. In astfel de situatii
prognosticul este mai grav.

Mai frecvent ,debutul este insa lent, insidious, ca o continuare a unei infectii a cailoe
respiratorii superioare cu ciroza, febra care creste progresiv, frisoane repetate, transpiratii ale
fruntii, tuse uscata chinuitoare ,astenie, adinamie pronuntata, dispnee cu caracter polipneic.

Uneori simptomele sunt atat de minore incat debutul nu se poate preciza.

In perioada de stare, cum apare de obicei inca din a doua-a zi,starea generala se altereaza,
asthenia si adinamia sunt extreme, uneori apare agitatia.

In aceasta perioada pot fi prezente 3 sindroame.

1. Sindromul respirator (al insuficientei respiratorii);

2. Sindromul cardio-vascular;
3. Sindromul toxico-septic.

In functie de rezistenta organismului copilului, aceste 3 sindroame pot evolua rezumandu-se

la unul (cel respirator) sau pot evolua concomitant.

1. Sindromul respirator este expresia clinica a insuficientei respiratorii:

-Tahipnee 80-100 respiratii/min.
-Dispneea este fenomenul predomionant. Aceasta este tip respirator,insotita de
atacuri spastic, la sugarii mici si prematuri. Este foarte acentuata la plans sau la efort;
-Geamat expirator characteristic, inspire scurt,nari dilatate , batai ale aripilor
nasului;
-cornaj si tiraj mixt;
-Tuse maniliforma la inceput uscata si ulterior umeda;
-Cianoza perionazala care se intesifica cu tusea, plansul sau alimentatia;
-Senzatia de asfixie, sete de aer;
-Hipoxia se manifesta se manifesta cu edem cerebral,agitatie, convulsii, epuizare, cu
hipotonie musculara;
-Copilul prezinta somnul “pistonului”-capul flectat in inspire si extensia in expir.
-Tulburarile de dinamica ale respiratiei si ventilatiei determina modificari ale
echilibrului acido-bazic.
Semnele stetoacustice sunt caracteristice in concordanta intotdeauna cu intensitatea
sindromului functional, sediul si extinderea focarelor bronhopneumonice.
Semnele obiective constau in submatitate la percutie, iar la ascultatie raluri
subcrepitante fine “ in ploaie” , accentuate de tuse si plans,prezente pe suprafetele
corespunzatoare focarelor de bronhopneumonie. Ele pot avea caracter
fugace,modificandu-se de la o zi la alta in concordant cu evolutia leziunilor
bronhoalveolare.

2. Sindromul cardio-vascular
 Reducerea suprafetei de hematoza pulmonara duce la staza, insuficienta cardiaca, la
inceput ventriculara si apoi globala, la soc toxic prin afectarea capilarelor
miocardului.
Include ca simptome:
-Tahicardie 180-200 batai/min.
-Tahipnee
-Cianoza de intensitate
-Dispnee expiratorie
-Cardiomegalie
-Hepatomegalie
-Edemele
-Colaps

3. Sindromul toxico septic este prezentat intotdeauna, dar este nuantat dupa toxicitatea
germenului si teren.
Se caracterizeaza prin :
-febra 39-40 C (oscilanta, cu diferente mari intre zi si noapte ), de tip septic;
-Stare toxica cu palapare, facies pamantiu si cianotic-valtos.
-Modificari ale starii de constiinta cu somnolenta, obnubilare sau agitatie,convulsii.
-Meteorism abdominal, varsaturi sau diaree;
-Deshidratatare de obicei izonatremica, rar hiponatremica, lispa de aport, anorexie,
tahipnee.
-Convulsii.
-Tulburari de irigare renala: oligurie,albuminurie, hematurie.

5.Forme clinice
Dupa criterii anatomo-clinice ,bronhopneumoniile se impart in :
1. Forma comuna de focare pulmonare.
2. Forma pseudolobara – la sugari si la copilul mic.
3. Forme cu evolutie lenta subacuta la hiporeactivi.

Dupa semnele clinice predominante bronhopneumoniile se impart in (formula

memotehnica – MAPATACI) :

1. Forma meningeala (hipoxie cerebral).

2. Forma asfixica (cu cianoza intensa, crize de apnee).
3. Forma pulomonara (forma comuna).
4. Forma atona (cu meteorism, pareaza intenstinala).
5. Forma toxico-septica (cu tegumente cenusii,soc grav).
6. Forma astenica (semnele sunt clinice, minore, cu focare paravertebrale,la
malnutriti).
7. Forma cardiaca (mai rara).
8. Forma intesntinala (cu varsaturi , diaree ).
6.Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se bazaeaza pe simptomele clinice, examenul radiologic si datele
de laborator. Este uneori dificil deoarece rar se intalnesc cele 3 sindroame. In
majoritatea cazurilor exista doar sindromul insuficientei respiratorii si acela,uneori slab
manifestat.. Exista si forme “mute” clinic, depistatae radiologic,precum si forme toxice
si supraacute care pot duce la deces in 6 ore.
Laboratorul evidentiaza leucocitoza cu neutrofile,adesea cu leucopenia cu elemente
tinere (meta si promielocite ) uneori trombopenii : VSH crescut.
Examenul radiologic are o deosebita valoare , imaginile radiologice de cele mai multe
ori ,transpun fidel procesele patologice pulmonare. Sunt astfel puse in evident focarele
bronhoalveolare, usor de recunoscut prin opacitati micro sau macromonodulare, rotunde
sau neregulate de dimensiuni variabile, isolate sau grupate sau disseminate. Ele
corespund nodulilor lui Charcot si sunt de intensitate costala.
Imaginile radiologice prezinta o anumita particulariatate care consta in faptul ca ele se
modifica relative repede, prin stergerea si disparitia lor, precum si aparitia de noi focare
in raport cu evolutia bolii.
Radiolofic exista urmatoarele aspecte:
-forma paravertebrala –mai frecventa la prematuri
-forma diseminata macronodulara
-forma disemenita micronodulara
-forma hilo-bazala
Dianosticul diferential se face cu :
-brosita acuta
-laringita acuta
-pneumonie interstitiara
-stafilococia plueri-pulomonara
-atelactazii pulmonare
 7.Complicatii

Complicatiile bronhopneumoniei pot fi :

1. Locale : pleurizii para si metapneumonice , pneumotorax,supuratii pulomonare.
2. Generale : deshidratare , otomastoidita, convulsii febrile ,diaree parenterala,
septicemia.

8.Evolutie

Doua elemente frapeaza in evolutia bronhopneumoniei : variabilitatea simptomelor, care

se schimba de la o zi la alta, in raport cu resorbtia unui infiltrate si aparitia altuia si
discordanta dintre starea generala grava a bolnavului si absenta sau discretia semnelor ,
indeosebi obiective-fizice.
Evolutia bolii este variabila ,fiind conditionata de o multime de factori .Ea depinde in
primul rand , de natura agentului cauzal si de posibilitatea stapanirii lui cu medicatie
antiinfectioasa.
Forma clinica a bronhopneumoniei si tulburarile complexe pe care le poate determina
detin, de asemenea , un rol important, ca si precocitatea aplicarii unui tratament complex
in care sa fie cuprinsa si corectarea corespunzatoare a tuturor tulburarilor fiziopatologice
si biologice survenite.

9. Prognostic

Prognosticul este rezervat in complicatiile cerebrale, deshidratare hipernatremica , la

sugarii cu handicap biologic , in formele cu leucopenia importante.
Mortalitatea este mai ridicata la categoriile de copii cu risc biologic, cand poate ajunge
la 10-15% din cazurile de boala.

10. Tratamentul

Tratamentul brohopneumoniei este complex, cu ingrijiri mai deosebite, datorate varstei

si terenului.

Vizeaza :

-Tratamentul igieno-dietetic.

- Tratamentul sindromului respirator

-Tratamentul sindromului cardio-vascular

 -Tratamentul symptomatic.

Tratamentul igieno-dietetic

1.Bolnavii vor fi izolati in saloane luminoase si bine aerisite unde temperature va fi de 18-21 C, cu o
umiditate relativa (40%) a aerului prin plasare de vase cu apa pe sursa de incalzire.

2. Pozitia in pat a copilului va fi cu trunchiul ridicat , la fel si umerii si va fi manipulate cu grija. Baia
I se va face cu o ora inainte de servirea mesei, pentru a nu-l obosi. Pozitia in pat va fi schimbata cat
mai des. Asezand copilul in decubit latral , drept si stang, pentru a evita staza pulmonara si pentru a
usura expectoratia.

3. Alimentatia ramane nemodificata daca copilul nu are anorexie sau dispnee intensa sici diaree sau
varsaturi . In cursul perioadei febrile alimentatia va fi lichida si semilichida (ceaiuri, compoturi, sucuri
de fructe, lapte, grij, iaurt, orez).

Dupa defervescenta se adauga paine, fainoase , branza de vaci proaspata, carne de pasare, trecand
ulterioar, progresiv, la alimentatie normal.

Copilul nu trebuie fortat sa manance, dar se va insista sa I se asigure neconditionat cantitatea necesara
de lichide ,existand riscul deshidratarii prin pierdierile antrenante de polipnee si transpiratie.

4.Masurile special care se iau in tratamentul bronopneumoniei se refera la:

a. Igiena bucala –prin indepartarea rezidurilor, gargarisme cu solutii bicarbonate, precum si

ungerea buzelor si a limbii cu glicerina boraxata.

b. Igiena tegumentelor –prin spalarea cu apa calda si frictiuni cu alcool mentolat .

c. Prevenirea escarelor prin controlul asternutului ,precum si evitarea mentinerii indelungate a

acealeasi pozitii.

Tratamentul insuficientei respiratorii acute

1. Dezobstruarea cailor respiratorii prin aspiratie

2. Aeroterapia-in formele usoare si medii de boala inlocuieste oxigenoterapia. Se practica pe
terase, in saloanele si camerele “deschise” sau din “miscare” (mama plimba copilul in brate).
Aeroterapia nu se face cand temperature exterioara este sub 10C, este ceata sau vant puternic
sau stare generala alterata.
3. Oxigenoterapia-scopul principal este ameliorarea oxigenarii sangelui.
Efectele oxigenoterapiei sunt urmatoarele:
1. Micsoreaza anxietatea
2. Scade travaliul si efortul respirator
3. Scade rezistenta vasculara pulmonara
4. Imbunatateste functia cordului.
Concentratia de oxygen –trebuie sa existe oxygen in aerul expirat in procentaj de 30-
100%.Administrarea de oxygen se face prin sonda nazofaringiana, masca etansa, ochelari
de oxygen sub cort.
Deoarece oxigenul administrat prin masca ,rece si uscar este irritant,el va fi incalzit si
umidificat trecandu-se prin barbotor.
Indicatia majora a administrarii oxigenului o reprezinta cianoza si “ sindromul de lupta
pentru aer” (polipnee, transpiratii, agitatie)
 Ameliorarea ventilatiei consta :

1.Aspirarea mecanica a secretillor.

2. Drenajul postural-prin asigurarea unui drenaj optim ,pozitia corpului va fi schimbata la 5-10 min.
iar uneori sunt necesare si tapotari.

3.Terapia cu aerosoli-pe langa asigurarea unei umiditati crescute, permite nebulizarea unor
medicamente cu effect bronhodilatator sau fluidificant (Mucosolvin).

Reducerea edemului pulmonar si combaterea spasmului spasmului bronsic se realizeaza prin :

a). Administrarea de corticosteroizi reduce edemul inflamator a cailor respirator.Se administreaza

hemisuccinat de hidrocortizon (HHC) 10mg/Kg c/zi divizat in 4 prize sau
Prednison 1-2 mg/Kg c/zi, timp de 4-7 zile.

b). Administrarea bronhodilatatoare reduce bronhospamul in circa 30 de minute.Se administreaza

Miofilin 5-6 mg/kg c,la 6 ore oral.

Tratamentul sindromului cardio-vascular

In cazul aparitiei semnelor si simptomelor insuficientei cardiac se modifica pozitia corpului, se reduc
lichidele , regimul va fi desodat sau hiposodat si se vor administra diuretice si
tonicardiace.

-Furosemid 1-2 mg/kg c/zi i.v

-Digoxin 0,04-0,06 mg/kg c/zi – 3 prize i.v ,prima prize se administreaza jumatate din doza zilnica.

In caz de colaps se umple patul vascular si se administreaza vasoconstrictoare. Umplerea patului

vascular se face prin administrarea i.v. de solutii macromolecularea (dextran 70
, dextrab 40) , vasoconstrictoare: Adrenalina ,Efedrina-numai dupa corectia
volemica.

Sedarea blanda , oxigenoterapia si administrarea de diuretice sunt primele gesture terapeutice in caz de
instalarea a insuficientei cardiac la sugar .

Tratamentul sindromului toxi-infectios

1.Tratamentul antiinfectios

a). Alegerea initiala a antibioticului depinde de agentul suspicionat si de varsta copilului.Dupa

eventual cunoasterea a agentului incriminat si a sensibilitatii acestuia se va putea
trece la tratamentul tintit.
In formele usoare sau medii se poate incepe cu Penicilina G 100000-200.000 U.I./kg c/zi sau
Ampicilina 100-200mg/kg c/zi sau i.m.,divizat sau la 6 ore interval.

Se poate administra si o cefalosporina (Fortrum) si se pot face asociatii de antibiotice :

-Penicilina G + Kanamicina 15-20 mg/kg c/zi

-Penicilina G + Gentamicina 5-7 mg/kg c/zi

Durata tratamentului este 7-10 zile.

In cazul formelor toxice se va incepe cu Oxaciliona 200mk/kg c/zi divizat in prize la 6 ore i.v., +
Cloramfenicol 50-75 mg /kg c/zi la 6 ore interval.

La nou-nascut se vor introduce la inceput doua antibiotic , se prefer tratamentul asociat :Ampicilina +
Gentamicina.

Durata antibioterapiei in formele toxice este de 2 saptamani pana la 3 saptamani.

Reguli de administarea a antibioticelor:

-In formele grave este recomandat , cel putin initial, ca antibioticele sa fie administrate in perfuzie i.v.
si la un interval mai scurt (uneori 4 ore).

-Daca dupa 2-3 zile de tratament de administrarea un antibiotic nu-si dovedeste eficienta se poate
asocial un al doliea antibiotic.

-Penicilina G se va dizolva 100.000 U.I. pentru 1 ml ser fiziologic . Solutiile mai concentrate produc
pe langa durerea intense si o fibroza cvadricepsului care in timp va necesita
corectia chirurgicala.

Tratament symptomatic

1. Combatere febrei se face numai daca temperatura (intrarectala) depaseste 38,5C sau daca
durata hipertermiei trece de 2-3 zile.
 In acest caz se dau antipiretice:

- Paracetamol 10-15 mg /kg c-oral

- Aspirina 10-15 mg /kg c-oral, la fiecare 4-6 ore, daca temperature este de peste 39,5C.

- Se mai poate administra Algocalmin oral , injectabil sau supozitoare.

La copiii hipersensibili , cu crize convulsive in antecedente, spasmofilii , se administreaza

Fenobarbital 3-5 ctg/kg/zi oral sau Diazepam 0,3 mg/kg/prize.

Febra mai poate fi combatuta si prin alte mijloace:

-Impachetari reci, baie generala cu apa calda sau calduta , marirea aportului de lichide.

Impachetarile

Prin impachetari se intelegea invelirea complete a corpului cu cearceafuri umede , peste care se aplica
unul uscat de flanela. Impachetarile reci au effect hipotermizant, racaritor, calmant, stimulant si
regulator al circulatiei.

Datorita acestor efecte, impachetarile reci se indica in stari febrile, hiperexcitabilitate nervoasa,
tulburi usoare de respiratie si de circulatie. Nu se vor aplica impachetari la bolnavi in stare grava ,
debili, astenici, nici la bolnava cardiac sau pulmonari cronici.

Tehnica impachetarii

Patul se acopera cu o musama, pentru a feri saltelele de umezeala, peste care se intinde o flanela dubla,
care acopera complet musamaua, iar peste flanela un cearceaf umed (inmuiat in apa si stors
partial).Acesta din urma trebuie sa fie destul de mare pentru a inveli complet copilul, insa mai mic
decat flanela.

Copilul este dezbracat complet si culcat pe patul pregatit cu cearceaf umed. Asistenta ridica mainile
copilului in sus si inveleste trunchiul dedesubtul axilelor cu jumatatea stanga a cearceafului umed,
introducand partea ramasa in plus sub spate, apoi, ridica membrul inferior drept si I se acopera cu
partea inferioara a aripii stangi a cearceafului aplicata pe trunchi , membrul inferior stang , care
ramane pe loc pe suprafata patului sub membrul inferior drept, pe care asistenta il reaseaza la loc intre
cele doua member ramand portiunea cearceafului umed.

Asistenta reaseaza bratele ridicate ale copilului de-a lungul trunchiului si apoi le acopera in intregime,
pana la gat cu aripa dreapta a cearceafului.Astfel, suprafetele de jonctiunea dintre membrele inferioare,
precum si cele dintre membrele superioare si trunchi vor fi isolate cu cate un strat al cearceafului
umed. Peste stratul umed se aplica strans invelitoarea din flanela, avand grija sa fie aderenta in jurul
gatului.
Pentru ca impachetarea sa fie correct executata, stratul umed trebuie sa lipeasca bine de tegument, sa
nu existe aer intre cearceaf si suprafata corpului, iar cearceaful umed sa nu fie cutat.

In caz de hiperpirexie , impachetarea trebuie schimbata de cinci in cinci minute. Repetarea

pachetarilor se va face conform indicatiilor medicului.

Dupa terminarea impachetarilor, copilul va fi sters cu prosoape uscate.Temperatura minima se poate

obtine in circa 10 minute dupa despachetarea bolnavului.

Alta metoda este reprezentata de sedarea usoara a copilului se face cu Fenobarbital 2-10 mg/kg c sau
Diazepam 0,3 mg/kg/prize.

Cea de a treia consta in combaterea meteorismului abdominal.

Meteorismul abdominal este determinat de stare toxica su hipokalemie si se combate cu Miofstin (1

fiola de 1 ml), sonda pentru eliminarea gazelor , aplicarea de caldura umeda pe abdomen,
administrarea de potasiu, combatere socului.

Varsaturile se combat cu Metoclopramid picaturi sau supozitoare sau sub forma injectabila.

Hipoxemia-administrarea de oxygen pe diferite cai (sonda,masca incubatoare,aparate de respiratie

artificial) aerisirea camerei.

Insuficienta cardiaca: cardiotonice majore ,diuretice, oxygen, in soc toxic dopaminergie si cortizonice
injectabile , timp de 24 h.

CAPITOLUL II
 Aspecte ale ingrijirii copilului spitalizat

Frecventa bolilior respiratorii este cu atat mai crescut cu cat copilul este mai mic, ocupa
primul loc printer factorii cu morbiditate infantile in tara noastra, in tarile cu clima temperate
si este explicate de particularitatile morfofunctionale ale aparatului respirator a sugarilor si a
copiilor mici, si anume:
-Cavitatile nazale si coanele sunt inguste la sugar, cu tesutul cavernos al mucoaselor putin
dezvoltate, fapt care explica frecventa inflamatiilor la acest nivel.
-Laringele este mai sus situate la sugar decat la adult si permite usor vizibilitatea epiglotei, la
examenul faringian, istmul glotic este ingust la copil.Laringele se dezvolta mai repede la
puberatate.
-Traheea , cu lungimea de 4,5 cm , saraca in tesutu elastic si slab fixate, are bronchia
principal dreapta mai scurta, cu calibru mai mare,care explica patrunderea mai usoara a
corpilor straini in aceasta zona.
-Toracele este cilindric la sugar , cu diametrele aproape egale, cu unghiul epigastric obtuz,
coastele orizontale, respiratia de tip abdominal. Prin verticalitatea corpului coastele devin
oblice cu respiratia toraco-abdominala la baieti si costala la fete.
-Plamanii cantaresc 150 g la un an , 1000g la pubertate. Epiteliul alveolar pavimentos la
sugar, cu spatial intraalveolar mai jos, se subtiaza odata cu cresterea tesutului elastic
pulomonar.
Frecventa respiratory :40 respiratii/ la 3 luni , 35 la un an , 30 la 3 ani , 25 la 5 ani.
Pentru un copil spitalizarea si boala sunt experiente stresante deaorece este desparit de mediul
sau obisnuit, de persoanele care-I sunt dragi si din cauza alterarii starii de sanatate.

Reactia copilului la spitalizare si boala depinde de varsta , de experientele anterioare intr-un

spital, de sustinerea de care poate beneficia, de capacitatile de adaptare si gravitatea afectiunii.

Culegerea datelor :
► Varsta
► Dezvoltarea fizica si psihomotorie
► Reactia la spitalizare: neliniste , frica, plans ,agresivitate fizica si verbal
► Antecedente medicale: se va aprecia gravitatea problemelor anteriaore si repercusiunile lor
asupra obisnuintelor si posibilitatilor de crestere si dezvoltare.
► Spitalizari si experiente anterioare : reactia la spitalazile anterioare , mod de adaptare,
efectele spitalizarii asupra comportamentului anterior
► Sustinera de care poate beneficia : in ce masura familia poate vizita copilul, doreste sa o
faca si sa participe la ingrijiri.
► Manifestarile ale afectiunii prezentate.

Probleme :

1. Potential de alterare a nutritiei : deficit.

Cauze: refuzul de a se alimenta, greturi , varsaturi, durere.

2. Potential de infectie
Cauze: deficiennta sistemului imunitar, nerecunoasterea masurilor de protective impotriva
agentilor patogeni.

3. Potential de accidente
Cauze: mediu necunoscut , constrangeri fizice , deplasare nesigura.

4. Perturbarea somnului
Cauze :mediu necunoscut, constrangeri fizice, durere , interventii, tratamente.

5. Anxietate
Cauze: mediu necunoscut, tratamente injectabile, despartirile de parinti.

6. Probleme legate de afectiunea pentru care a fost spitalizat.

Obiective

Vizeaza:
† Asigurarea conditilor de mediu
† Diminuarea nelinistii
† Reducerea durerii fizice
† Diminuarae manifestarilor de dependent
† Promovarea cresterii si dezvoltarii
† Prevenirea complicatiilor
† Prevenirea accidentelor
Interventii
1. Asigurarea conditilor de mediu :
a). microclimat corespunzator (temperature, umiditate, luminozitate),
b.) mediu securizant (plasarea mediului la distant de surse de caldura, plasarea de bare
laterale sau plase la paturi, indepartarea obiectelor taioase ),
c.) lenjeria de corp si de pat curate ,
d.) jucarii in functie de varsta.