Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
căile respiratorii
plămâni.
Căile respiratorii
Căile aeriene sau respiratorii sunt reprezentate de:
cavitatea nazală,
faringe,
laringe,
traheea,
bronhiile cu ramificațiile lor din ce în ce mai mici, care alcătuiesc în
plămâni arborele bronșic.
Cavitatea nazală este formată din cele două fose nazale care comunică cu
exteriorul prin nări și cu faringele prin două orificii numite coane; la intrarea în
nări, firele de păr opresc impuritățile din aerul inspirat. Fosele nazale comunică și
cu mici cavități, pline cu aer, săpate în oasele din jur, numite sinusuri.
Laringele face legătura între faringe și trahee având rol dublu: cale pentru aer
(funcție respiratorie) și organ fonator al vorbirii (funcție fonatorie). Are formă de
trunchi de piramidă triunghiular cu baza în sus.
Este alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cartilajul tiroid (,,mărul lui
Adam"). Pe cartilaje se prind mușchii laringelui. Mucoasa care căptușește
laringele formează două perechi de pliuri (cute) numite corzi vocale (deci patru
corzi vocale): două superioare și două inferioare, ultimele cu rol în producerea
sunetelor; spațiul dintre corzi se numește glotă.
Este căptușită de mucoasa traheală ale cărei celule prezintă cili și glande care
secretă mucus. Mișcarea cililor trimite praful și microbii înapoi în faringe,
împiedicând pătrunderea lor în plămâni, iar lichidul mucos având rol în umezirea
aerului.
Bronhiile principale intră în cei doi plămâni (prin hil = un orificiu), unde se
ramifică din ce în ce mai mult, întocmai ca ramurile unui arbore, formând arborele
bronșic. Au structură asemănătoare cu a traheei, fiind formate din inele
cartilaginoase incomplete posterior.
Plămânii
Alveolele pulmonare au forma unui săculeț mic cu perete foarte subțire, adaptat
schimburilor gazoase.
Acinul pulmonar are forma unui ciorchine în care fiecare ,,bobiță" reprezintă
câte o alveolă pulmonară.
Ventilația pulmonară
In inspirație aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul
alveolelor pulmonare, iar în expirație o parte din aerul alveolar este expulzat la
exterior. Acest proces se numește ventilație pulmonară.
Inspirația;
Expirația.
Aerul inspirat este bogat în oxigen (O2), iar aerul expirat în CO2. Mișcările
respiratorii se repetă ritmic, fară pauză, în tot cursul vieții. Frecvența respiratorie
în stare de repaus este de 18 respirații pe minut la femeie și de 16 respirații pe
minut la bărbat.
Inspirația
Inspirația este un proces activ prin care aerul atmosferic pătrunde prin căile
respiratorii până la alveolele pulmonare.
Pentru ca aerul din exterior să intre în plămâni trebuie ca presiunea din interiorul
acestora (intrapulmonară) să scadă. Aceasta se realizează prin mărirea volumului
cutiei toracice.
Când inspiri mai adânc (tragi mai mult aer în piept) - în inspirația forțată - și alți
mușchi se contractă, mărind suplimentar volumul cutiei toracice.
Expirația
In expiratie:
In timpul efortului sau în anumite meserii (solist vocal), expirația devine activă:
intră în contracție unii mușchi toracici și abdominali care trag și mai mult
coastele în jos.