NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O BUNA CIRCULATIE

Respiratia reprezintă functia prin care se asigura aportul de oxigen necesar

proceselor de oxidare din organism şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din
metabolismul celular.
Independența în satisfacerea nevoii de a respira
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor
respiratori și de funcţionarea lor eficientă.
Etapele respirației sunt:
a) Ventilaţia – reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi
eliminarea aerului încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Este influenţată de:
– permeabilitatea cailor respiratorii;
– concentraţia oxigenului în aerul respirat;
– maturitatea centrului respirator bulbar;
– expansiunea cutiei toracice;
– funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor – este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare
trece în capilarele perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
– diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
– starea peretelui alveolar;
– mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie – constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a
CO2 adus de la ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
– cantitatea de hemoglobina din sânge;
– debitul cardiac;
– numărul de hematii;
– permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară – reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul
unui sistem enzimatic complex.
Mica circulatie/pulmonara:
VD 𝐶𝑂2 Artere pulmonare 𝐶𝑂2 Plamani 𝑂2 4Vene pulmonare 𝑂2 AS

Marea circulatie/sistemica
VS 𝑂2 Aorta 𝑂2 Tesuturi si organe 𝐶𝑂2 Venele cave 𝐶𝑂2 AD
 Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Factori biologici
– vârsta – la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare;
– sexul – la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a
normalului, la bărbaţi la limita minimă;
– statura – la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;
– somnul – în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării
de veghe;
– postura – poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează
respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
– alimentaţia – influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de
glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
– exerciţiul fizic – influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort
mai mic decât cele antrenate;
– activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
– talia – persoanele supraponderale au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori psihologici
– emoţiile – influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
– aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
– durerea.
Factori sociologici
– mediul ambiant – procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
– climatul – influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul –
scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină
creşterea frecvenţei;
– locul de muncă – prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii (minerii, vopsitorii, laborantii);
– conditii de locuit – locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari,
ferestre pentru luminozitate naturală.

Manifestări de independenţă ale nevoii de a respira

Eupnee – respiratie normala – supla, ampla, regulata, pe nas, automata,
silentioasa, fara efort (fara control constient).
Frecvenţa respiraţiei
– reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
– este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani – rata medie: 25 r/min
la 4 ani – rata medie: 23 r/min
la 6 ani – rata medie: 21 r/min
la 12 ani – rata medie: 19 r/min
la 14 ani – rata medie: 18 r/min
la 18 ani – rata medie: 16-18 r/min
adult – 16-18 r/min
Amplitudinea
– este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare
respiraţie. Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă sau superficială;
Ritmul
– reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
Simetria mişcărilor respiratorii
– ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
inspiraţiei şi expiraţiei;
Tipul de respiraţie
Sunt trei tipuri de respiraţie:
– costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
– costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
– abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;
Expectoratia
– mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea
– reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este
un fenomen de protecţie al organismului.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea
nevoii
• explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
• recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal
faţă de anormal;
• învaţă pacientul să:
• facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
• aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
• înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte neadecvată tabagism,
mese copioase)
• evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic,
toxic, poluant fără a lua măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de
protecţie etc;
• să se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor
animale, excesului de sare şi dulciurilor etc;
• să ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
• să evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de
viaţă şi dietetice;
• poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
• aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
• adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
• se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura,
umiditatea, luminozitatea în limite normale;
• consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
• evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune
la decompensări respiratorii);
• cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
 DEPENDENȚĂ ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

Atunci cand nevoia nu este satisfacută, apar următoarele probleme:

1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Surse de ordin fizic
– alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar;
tabagism;
– obstrucţia căilor respiratorii;
– obezitatea;
– bandaje toracice;
– dezechilibru hidroelectrolitic;
– durere;
– hipovolemia;
– sarcina;
– starile febrile;
– infectiile;
– regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
– anomalii musculo-scheletice,
– traumatisme,
– boli ale sistemului nervos central,
– boli cardiovasculare,
– boli psihice;
Surse de ordin psihologic
– anxietatea;
– stresul;
– situaţia de criză;
Surse de ordin sociologic
– aerul poluat, umed;
– altitudinea înaltă;
1.ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate
– procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
– prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi
timbrul vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în
laringita acută sau cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată – întalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală – apare în leziunile nervului recurent stâng.

2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in
respiratie, senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm,
alterari de frecventa, amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
 Surse de dificultate
– bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
– bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
– boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu
greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea
de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
Ortopnee – respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte
poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se pe genunchi;
această poziţie este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează
respiraţia.
Apnee – oprirea respiraţiei;
Bradipnee – respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12
resp/min., amplitudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj.
Poate fi :
– inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
– expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea aerului din plamani> se
caracterizeaza prin: expir prelungit, penibil , usor suierator si profund, , insotit de tiraj si
cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat inainte;
– mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza declansatoare.
Tahipnee – creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor
respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa
respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-pulmonare,
cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă
asupra bazei plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine modificată – respiraţie superficială sau profundă.
Hiperventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin
respiratii profunde si prelungite.
Hipoventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin
respiratie superficiala.
Tuse – expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreţii
acumulate
Hemoptizie – hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la
nivelul căilor respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi (spută) – amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din
mucus, puroi, sânge, celule descuamate.
Dispnee de tip Cheyne-Stokes
• respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee (respiraţie accelerată)
şi apnee (oprirea temporară a respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un punct culminant
– apogeu, apoi scad până încetează, instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12
secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale,
uremii.
Dispnee Kussmaul
• inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee. Ciclul se reia. Mişcările
respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă, frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
 • apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC
decompensată în stadiul uremic.
Dispnee Biot
Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.; reprezinta
respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase, meningite.
Respiraţia agonică – perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample
– moartea clinică.
Zgomote respiratorii – raluri– zgomote intermitente produse prin trecerea aerului
circulant de-a lungul unei acumulari de secretii in bronhiole si alveole; sunt de diferite
tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
– sufluri;
– frecătura pleurală;
– murmur vezicular.
Cianoză – tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas, buze,
lobul urechii, unghii
Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal.
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing – expiratie suieratoare
Sughiţ – respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa si
repetata datorita unor spasme repetate ale diafragmului). De obicei este asociat cu procese
mediastinale.
Căscatul – inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta
oxigenare cerebrala.
Strănut – a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o
contracție involuntară a mușchilor expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII
Manifestări de dependenţă
Obstrucţia căilor respiratorii
Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenta
unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii – îndeosebi la copii – ca şi de
deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe nas – bolnavul respiră pe gură
Secreţii abundente nazale – secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care
împiedică respiraţia
Epistaxis – hemoragie nazală
Deformări ale nasului – deviaţie de sept, traumatisme
Strănut – expirare forţată
Aspiraţie pe nas – smiorcăit
Tuse – cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu deficienţe respiratorii
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să respire liber, pe nas
– verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
– la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
– umezeşte aerul din încăpere;
– asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;
 Pacientul să nu devină sursă de infecţie
– educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
– educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit epistaxisul
– aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
– comprimă cu policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute;
– aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
– recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să prezinte mucoase respiratorii umede şi integre
– umezeşte aerul din încăpere;
– recomandă pacientului repaus vocal absolut;
– favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să înghită fără dificultate
– întrerupe alimentaţia solidă;
– recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
– alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie
– învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea, aglomeraţiile.
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie
– învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
– umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
– aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
– învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
– asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
– învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
– administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
– lichide reci în cantităţi mici şi constant;
– aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
– administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata durerea pacientului
– asaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau semisezanda;
– combate sughitul, tusea;
– administreaza tratamentul prescris de medic.
Pacientul sa fie ferit de complicatii
– educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
– schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
– educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa respecte indicatiile
medicale.
Pacientul să fie echilibrat psihic
– asigură poziţie antalgică;
– învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii, examene
radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor bronşice).
 Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor
sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar
şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.

Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:

– urmărirea pulsului,
– a tensiunii arteriale,
– a culorii tegumentelor.

Independență în satisfacerea nevoii

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan
osos și este sincronă cu sistola ventriculară.
Poate fi perceput prin palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un
plan dur.
Este manifestarea periferică a activitații mecanice a inimii.
Reflectă starea de funcționare a inimii și a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul

Conditia biofiziologica
– vârsta – la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la vârstnici;
– sex – valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la barbati la limita
minima;
– ritmul somnul/veghe – frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;
– efortul fizic – determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului;
– pozitia corpului – in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută decât în
poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;
– statura – individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
– masa corporală – persoanele supraponderale au o frecventa crescuta in raport cu cele
normo- sau hipoponderale;
– ritmul circadian – frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar dimineata sau in
a doua parte a zilei este crescuta;
– alimentaţia – în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Condiția psihologică
– emoţiile, stresul.
Condiția socială
– mediul ambiant – prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează
frecvenţa pulsului.
Manifestările de independenţă
Frecvenţa
– reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.
Frecventa medie pe minut în functie de varstă (pulsaţii/minut)
 Ritm
– reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
– pulsul este ritmic – puls regularis;
Amplitudine
– se referă la marimea undei de puls;
– este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
– la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
– este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în timpul, unei
sistole;
Tensiunea pulsului – valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate
pentru comprimarea arterială ;
– este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea – reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si
disparitie;
Egalitatea – se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la
ambele membre.
Coloraţia tegumentelor – coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
– tegumentele sunt calde.

Tensiunea arterială- reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra

pereţilor arteriali.
Factorii care determină tensiunea arterială:
– debitul cardiac;
– forţa de contracţie a inimii;
– elasticitatea şi calibrul vaselor;
– vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
• tensiunea arterială diastolică= tensiunea minimă;
• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială
minimă.
• Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile normale
• Hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
Precizari
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică

Optimă 120 70
Normală 120-129 70-84
Crescută 130-139 85-89
Grad 1 HTA -Ușoară 140-159 90-99
Grad 2 HTA – Moderată 160-179 100-109
Grad 3 HTA -Severă >180 >110
 Factorii care influenţează tensiunea arterială
Conditia biofiziologica
– vârsta – tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se
stabilizează la adult; creşte uşor la persoana vârstnică;
– sex – la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori cuprinse între 5-10
mm Hg;
– ritm somn/ veghe – în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are valorile cele
mai mici;
– activitatea – diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul fizic
produce creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia;
– rasa – populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;
– alimentatia;
– ritmul circadian – ceasul biologic are particularitati individuale dar se inregistreaza valori
mai scazute in cursul noptii si mai crescute in a doua parte a zilei;
– valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
– medicatia – actioneaza direct si indirect (narcoticele scad tensiunea arteriala , psihoactivele
cresc tensiunea arteriala;
– vasodilataţia generală – determină scăderea presiunii exercitată de sângele circulant.
Conditia psihologica – emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea
tensiunii arteriale.
Conditia sociologica
– climatul:
– frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
– căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Manifestări de independenţă
Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare
Vârsta / T.A. max (mm Hg)
1-3 ani 75-90 mmHg
4-11 ani 90-110 mmHg
12-15 ani 100-120 mmHg
adult 110-139 mmHg
Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei
Vârsta / T.A. min.
1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa dintre T.A. max. și T.A. min
ex: T.A. dif. = T.A. max. 140 – T.A. min.80 = 60 mmHg
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei
sanguine
Educă pacientul:
– pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
– să-şi menţină tegumentele curate, integre;
– să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
– să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
– să evite sedentarismul;
– să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;
Dependență în satisfacerea nevoii
Problema: Circulaţia inadecvată
 Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie
De ordin fizic
– alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;
– obstrucţii arteriale;
– supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc.
De ordin psihologic – anxietatea, stresul, situaţia de criză.
Lipsa cunoaşterii – cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine,
despre alţii, despre obiceiurile dăunătoare.
Manifestări de dependenţă
Tegumente modificate
– reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
– cianotice – coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări de frecvenţă a pulsului
– tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc valorile
fiziologice .
– fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor emoţionale
exacerbate, traumelor psihice, etc.
– patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator), dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului este paralelă de obicei cu cea a
temperaturii (pulsul, creşte cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
– pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuie obligatoriu notate în foaia de
temperatură.
– bradicardie – numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
• bradicardia se înregistrează în urma:
– hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori cerebrale, meningite;
– miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie cardiacă;
– hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere de conştientă şi crize
convulsive).
Modificări de amplitudine (volum) al pulsului
Se disting:
– puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
– puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
– puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
– puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice;
– puls alternant – undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni
miocardice severe;
– puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
– puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări de tensiune a pulsului
– se disting;
– puls dur (puls durus), greu comprimabil;
– puls moale (puls mollis), usor perceptibil.
– depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea cantităţii
sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.
Modificări de celeritate
Se disting;
– puls celer – unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune si
mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
– puls tardus – pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei se
face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare,
caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
• tromboza/stenoza vaselor arteriale;
• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);
• afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom
hiperchinetic.
Modificări de ritm al pulsului
– puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
– puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;
– puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
– puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai mică –
extrasistolie şa.
Modificări ale tensiunii arteriale
– hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
– hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
– modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;
– T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Hipoxemie– scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie – diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme – acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice – dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi – dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia
de fenomene inflamatorii si trombotice.
Durere – precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie intermitenta – durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai
frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii– furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.

Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu circulaţie inadecvată

Elemente de supraveghere si interventii specifice
Obiectivele vizeaza:
• pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
• pacientul sa fie echilibrat psihic;
• pacientul sa exprime disparitia durerii;
• sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
• sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
• sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
• sa fie combatute infectiile;
• sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical
• Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
• Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
• Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenari.
• Invata pacientul:
– sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
– sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure un aport caloric
corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei, inclusiv
vitamine si saruri minerale;
– sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
– sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
• Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia de
temperatura.
• Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
• Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje, mobilizari.
• Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
• Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
• Efectueaza bilantul hidric.
• Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare,
hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.
• Urmareste efectul medicamentelor.
• Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie
chirurgicala.
• Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
• Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
• Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate sa-l
depuna, asupra importantei continuarii tratamentului medicamentos si asupra modului de viata
pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinare.