Ingrijirea Pacientului Cu Bronsita

ARGUMENT
Să iubim profesia această minunată de asistent medical generalist, aşa cum

spunea şi Victor Babeş ”Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate, şi astfel
izbânda va fi deplină.”Rolul esenţial al asistenţei medicale, constă în a ajuta persoană bolnavă sau
sănătoasă să-şi redobândească independenţa cât mai repede posibil. Pornind de la principiile
Virginiei Henderson că nu există boli ci numai bolnavi, îngrijirea în nursing pune în centrul
atenţiei nu boala ci bolnavul şi mai ales omul: „mit şi legendă, această maşină vie” care este un
tot din care seramifică asemenea unui arbore sentimente, pasiuni,comportamente
fiziologice,ocupaţionale
Mi-am dorit din totdeauna să-i pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, să vin în
sprijinul celor fără sprijin, să aduc zâmbetul pe buzele celor trişti, pentru că omul cu adevărat fericit
este acela care poate face pe altul fericit. Ar fi bine să fim înconjuraţi numai de oameni sănătoşi, dar
nu este aşa. Fiecare persoană a r e problemele sale, boală şi afecţiunea sa mai mult sau mai puţin
gravă. M-am orientat aspră acestei lucrări, datorită faptului că am constatat o incidenţă crescută a
bronşitelor în ultima perioadă în secţia Medicală unde mi-amsatisfăcut practica atât în anul I cât şi în
anul III de studiu.Un alt factor determinant, a fost suferinţa prin care trecea un unchi de-al meu
internat de multiple ori cu diagnosticul de bronşită cronică acutizată. Voi fi întotdeauna aproape de
cei aflaţi în suferinţă cu sufletul şi toată priceperea mea pentru a ajuta persoanele bolnave şi
sănătoase să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea prin suplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
îndeplinit singuri,dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
1
ISTORIC
Deși bronsita cronică a fost numită prima dată și descrisă în 1808, boala a fost cunoscută din
cele mai vechi timp, și numeroase medicamente au fost utilizate în tratamentul său. Teoriile de bază
istorice ale funcției umane au fost imediat aplicate de bronșită, astfel, în medicina greacă, boala a
fost apreciat ca unul dintre excesul de flegmă. Remedii printre primii usturoi, piper, scorțișoară, și
terebentină, în timp ce terapii ulterioare de alegere a subliniat cafea, ipeca, și nitrat de potasiu. Cele
mai multe dintre medicamente bronhodilatatoare favorizate de azi sunt derivate din remediile
tradiționale populare, efedrină, atropină, şi teofilina. Cele mai interesante droguri istorice, cu toate
acestea, sunt cele care au dat naștere la agenți mucokinetici moderne, cum ar fi bromhexin și ioduri.
2
CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BRONŞITĂ CRONICĂ
1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
1.1. a. Anatomia aparatului respirator
Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul

atmosferic şi organism constituie aparatul respirator.
Aparatul respirator este alcătuit din:
- căi respiratorii
- plămâni
Căile respiratorii sunt conducte prin care aerul atmosferic este introdus în plămâni (în
inspiraţie) şi este apoi eliminat (în expiraţie).
Căile respiratorii sunt reprezentate prin:
- nas
- faringe
- laringe
- trahee
- bronhii
In alcătuirea plămânilor se disting două componente structurale şi funcţionale: arborele bronşic
şi ţesutul pulmonar propriu-zis.
3
Arborele bronsic
Arborele bronşic este format din căile respiratorii extra şi intrapulmonare, constituite dintr-
un sistem de tuburi care servesc pentru tranzitului aerului.
In interiorul ţesutului pulmonar (parenchim) bronhiile principale se ramifică progresiv în
bronhiile lobare şi apoi în continuare până la bronhiile terminale, din care iau naştere bronşiolele
respiratorii,care se continuă cu canalele alveolare ale căror pereţi prezintă dilataţii sub forma de
saci-saci alveolari,în care se deschid alveolele pulmonare.
Vascularizaţia functională- asigură schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sânge
care constituie mica circulaţie.
Vacularizaţia nutritivă-parte a marii circulaţii,este asigurată de arterele şi venele bronşice.
Venele drenează sângele în vena cavă superioară.
Pleura este alcatuită din doua foiţe:
parietală – căptuseste pereţii cutiei toracice;
viscerală – acopere plămânii, pătrunzând şi în scizuri;
Între cele două foiţe pleurale se găseşte un spaţiu virtual numit cavitate pleurală , în care există o
presiune negativă.
4
Plămânul
Plămânul acoperit de pleure este constituit de următoarele unitaţii anatomice şi funcţionale:
- lobi
- segmente
- lobuli
- acini pulmonari
Lobii pulmonari sunt unitaţi morfologice mari, delimitate prin scizuri.
Ei au independenţă structurală, funcţională şi patologică. Lobii sunt organizaţi în segmente, unitaţi
morfologice delimitate imperfect de septuri conjuctive.
Segmentele sunt alcătuite din lobuli. Lobul este o masa piramidală cu baza către suprafata
externă a plămânului, constituită din ramificaţii ale bronhiolelor şi vase de sânge,înconjurate de ţesut
conjunctiv.
Lobul pulmonar este format din acini pulmonari constituiţi dintr-o bronhiola respiratorie,
împreună cu canalele alveolare care derivă din ea şi cu alveolele pulmonare.
Acinul pulmonar-constituie unitatea structurală şi funcţională a lobului pulmonar. Alveolele
pulmonare reprezintă suprafaţa de schimb a plămânului.
Peretele alveolar este adaptat schimburilor gazoase şi este format dintr-un epiteliu alveolar
aşezat pe membrana bazală şi ţesut conjunctiv bogat în fibre elestice în care se găseste o reţea de
capilare provenite din ramurile terminale ale arterei pulmonare.
Epiteliul alveolar şi membrana bazală a capilarului împreună cu membrana bazală a alveolei
şi endoteliu capilar constituie bariere alveolo-capilară prin care se face schimbul de gaze.
5
6
1.1.1.b. Fiziologia respirației
Respiraţia, reprezintă procesul de schimburi gazoase dintre mediu înconjurător şi celulele
în care se desfaşoară metabolismul.
Respiraţia este divizata in 3 etape:
1. Respiraţia pulmonară – reprezintă schimbul gazos între mediu ambient şi sângele din
capilarele pulmonare.
2. Transportul gazelor de către sânge.
3. Respiraţia celulară-reprezintă schimbul gazos dintre sânge şi celule.
1.Respiraţia pulmonară este realizată prin conlucrarea a trei mecanisme:
a) ventilaţia pulmonară
b) perfuzia cu sânge a capilarelor pulmonare
c) difuziunea gazelor prin membrane alveolo-capilare
a)Ventilaţia pulmonară-este procesul care dă naştere unui flux de aer alternativ între
atmosfera inconjuratoare şi spaţiile alveolare.
Mişcarea aerului este rezultatul modificărilor de volum ciclice şi ritmice ale aparatului toraco-
pulmonar. Un ciclu respirator este construit dintr-o fază de expasiune inspiratorie şi o faza
expiratorie de revenire la volumul initial. În ventilaţia spontană de epaus inspiraţia este în special a
diafragmului.
Expiraţia se face pasiv, prin revenirea elastică a ţesuturilor pulmonare care au fost destinse în
timpul inspiraţiei.
În mişcarile respiratorii ample sau în cele forţate se adaugă contracţia muşchilor expiratorii.
Traheea şi bronhiile extralobulare au în pereţii lor inele cartilaginoase, cu rolul de a menţine
deschise căile respiratorii în condiţiile variaţiilor de presiune dintre inspiraţie şi expiraţie. Bronhiile
terminale şi respiratorii lipsite de inelul cartilaginos, conţine un strat muscular dezvoltat reglând
astfel circulaţia aerului în căile respiratorii intra pulmonare.
Volumele şi capacităţile pulmonare sunt mărimi antomice funcţionale, dar modificările lor
perturbă ventilaţia.
Volumele pulmonare- reprezintă ce se găseşte în plămân la diverse poziţii ale aparatului
respirator.
Determinarea volumelor pulmonare se face cu ajutorul spirometriei, respectiv a spirogramei.
7
 Volumul de aer curent (VC)- reprezintă capacitatea de aer mobilizată într-o inspiraţie-
expiraţie normală în condiţii de repaus –are valoarea de 500 cm3.
 Volumul respirator de rezervă(VER)-este cantitatea de aer eliminată în timpul expiraţiei forţă
(după o expiraţie obişnuită).Valoarea normală este de 800-1500 cm3.
 Capacitatea vitală (CV)- reprezintă capacitatea maximă de aer ce poate circula prin plămâni
atunci când amplitudinea mişcarilor respiratorii este maximă şi este suma a trei volume:
 Volumul de aer curent
 Volumul inspirator de rezervă
 Volumul expirator de rezervă
In limite normale este de 3500-5000cm3.
 Volumul rezidual este aerul ce umple alveolele şi care nu poate fi eliminată nici după
expiraţie forţată. Are o valoare de 1000-1500cm3.
 Capacitatea totală a plămânilor(CT) - este capacitatea vitală împreună cu volumul rezidual şi
are o valoare normală de aproximativ 5000cm3 .
Reglarea ventilaţiei
Mecanismele sistemului nervos central(SNC)
Muşchii respiratori sunt muşchi scheletici şi ca urmare, pentru a se contracta au nevoie de stimuli
electrici transmişi de la nivelul sistemului nervos central (SNC) . Aceşti stimuli sunt transmişi prin
intermediul nervilor somatici.
Muşchiul inspirator este cel mai important ,diafragmul, este inervat prin fibre motorii ale
nervilor frenici, care îşi au originea în regiunea cervicală a măduvei spinării.
Centrii bulbari. Ritmul de baza, involuntar, automat al respiratiei este generat în bulbul
rahidian, dar sursa exactă şi mecanismul de generare rămân necunoscute. Respiraţia spontană are loc
atâta timp cât bulbul rahidian şi măduva spinarii sunt intact.
Centrii pontini- sunt arii ale trunchiului cerebral ce modifică activitatea centrilor bulbari
respiratori:
 Centrul apneustic – se găseşte în zona caudală a punţii, dar nu a fost indentificată ca entitate
neuronală.
 Centrul pneumotaxic – localizat dorsal, în puntea superioară, transmite continuu impulsuri
către aria inspiratorie.
8
Stimulii care reglează contracţia muşchilor ventilatori provin de la o reţea de celule nervoase situate
în formaţiunea reticulară pontină. Unele celule nervoase emit stimuli inspiratori, altele stimulează
expiraţia.
Celulele nervoase respiratorii prezintă o activitate spontană dar dependentă de nivelul de
excitaţie a creierului în intregime şi anume: respiraţie diminuată, când nivelul de excitaţiei scade
cum se întamplă în timpul somnului şi al anesteziei; în cursul efortului muscular activitatea SNC
creşte odata cu ea şi stimularea respiraţiei. Creşterea temperaturi corpului, a presiuni parţiale a CO2
şi a ionilor de H2 în ţesutul celebral, stimulează respiraţia. In acelaşi sens actionează şi impulsurile
aferente provenite de la chemoreceptori carotidieni şi de la nivelul arcului aortic care sunt receptorii
sensibili la scăderea presiunii parţiale a O2 în sângele arterial.
Ventilaţia alveolară este menţinută la nivelul necesar, cu ajutorul informaţiilor primite pe
calea nervilor vagi, de la receptorii situaţi în parenchimul pulmonar ,în căiele aeriene şi în vasele
sanguine pulmonare.
Frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii sunt astfel reglate dacă travaliul să fie
menţinut la cea mai mica valoare.
Impulsurile aferente de la formaţiunea reticulara sunt transmise neuronilor motori respiratori
din măduvă la nivelul cărora se însumează cu impulsuri provenite mai ales de la nivelul muşchilor
respiratori. Cu ajutorul acestora intensitatea contracţiei musculae este adaptată la necesităţi.
Transportul gazelor către sânge
Respiraţia este o funcţie care asigură eliminarea CO2 şi aportul de O2 către celulele
organismului . Această funcţie cuprinde trei timpi: pulmonar , sanguin şi tisular.
Timpul pulmonar – realizează primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul membranei
alveolo-capilare, O2 trece din aerul alveolar în sânge, iar CO2 în sens invers.
9
Timpul sanguin – realizează transportul gazelor între plămân – organ de aport şi eliminarea–
şi ţesuturi , care consumă O2 şi eliberează CO2 .
Timpul tisular realizează al treilea moment al schimburilor gazoase – respiraţia internă. La
nivelul ţesuturilor, oxigenul pătrunde în celule , iar CO2 , produsul rezidual al catabolismului, este
eliminat .
Oxigenul transferat prin membrane alveolo-capilară este transporatată de sânge care
părăseşte plămâni sub 2 forme :
- oxigen dizolvat în plasmă într-un procent de 1,4%din total;
- oxigen legat chimic de hemoglobina sub forma de oxihumoglobina în procent de 98,6%.
Saturaţia hemoglobinei cu oxigen depinde de:
- presiunea parţială a O2 dizolvat în plasmă;
- pH-ul sanguin;
- temperatura corpului
Bioxidul de carbon, cea mai mare parte a lui se găseste în sânge în combinaţie chimică sub
forma de bicarbonat sau carboxihumoglobină şi numai 4% se găseşte dizolvat în plasmă.
Respiraţia celulară
Oxigenul transferat din aerul atmosferic în sângele arterial sistemic prin procesul respiraţiei
pulmonare, este transportat odată cu sângele la nivelul ţesuturilor, difuzând în interiorul acestora.
Difuziunea oxigenului din sângele arterial în celule se desfasoară la nivelul membranei
alveolo – capilare (gazul trece din mediu în care presiunea partială este mare), (sângele arterial , în
mediu în care presiunea partială este mică), în interiorul celulei pânâ când presiunea din cele doua
medii de echiliberează.
Diferenţa dintre presiunea parţială a oxigenului din sângele arterial care irigă capilarele
circulaţiei sistemice şi cea din interiorul celulelor, variază cu intensitate proceselor metabolice ,
intensitatea ce depinde de utilizarea locala a oxigenului.
Cantitatea de oxigen pusă la dispoziţia proceselor metabolice celulare , depinde de presiune şi
de mărirea suprafeţei prin care se petrece aceasta difuziune a gazului, precum şi de timpul pe care
acest proces metabolic il are la dispoziţie.
Ajuns în interiorul celulei oxigenul este utilizat în cea mai mare parte ca acceptor de electroni,
proveniţi în urma unor reacţii oxidative furnizoare de energie. În urma reacţiilor generatoare de
energie apar diverşi produşi de catabolism, eliminaţi ulterior.
10
Un astfel de produs este CO2 rezultat al dereglării celulare care difuzează din interiorul
celulelor în sângele din capilarele tisulare fiind transportat în plămân şi eliminat odata cu aerul
expirat.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii: Bronşita cronică
1. Definiţie
Este o boală caracterizată clinic prin tuse şi/sau expectoraţie intermitentă sau
permanentă,determinate de hipersecreţia mucoasei bronşice,având ca substrat anatomo-patologic o
inflamaţie cronică specifică a peretelui bronşic si alternarea structurii mucosecretante,şi evoluând de
obicei spre o afectare progresiva a bronhiolelor şi a ţesutului pulmonar (emfizem).
Definiţia trebuie completată cu unele precizări:
- caracterul cronic al semnelor (tuse,expectoraţie) trebuie constatat de cel puţin 3
luni,doi ani consecutiv.
- simptomele nu trebuie să fie determinate de o boală bronhopulmonară, cardiac,
renala, neoplazica sau psihonevrotică.
2. Etiologie
Cauzele care duc la apariţia bronşitei cronice pot fii grupate în 2 mari grupe:
I. Cauze endogene
A. Locale
Modificări anatomice
- vegetaţii adenoide
- hipertrofii amigdaliene
- deviaţii de sept
- sechele postinfectii pulmonare,etc.
B. Generale
Mucoviscidoza – alterarea mecanismelor de epurare bronşică (tip secreţie, fermenţi bronşici).
11
Particularităţi – deficit de antetripsină, carenţe constituţionale,imunitare serice şi sputa.
Alergie de tip atopic. Sensibilitate la frig.
II. Cauze exogene
Neprofesională (fum de tutun,poluare atmosferică,condiţii meteo)
a) Iritaţia bronsică
Profesională - produse animale
- Produse minerale
- Produse vegetale
- Gaze
b) Infecţia
Neprofesională – virotică, bacteriană
Profesională – micoze, parazitoze, viroze
c) Alergia
Exoalergene
Endoalergene
3. Patogenie
Afectează bronhiile mici unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc stenoză, spasm,
colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. Stimulii iniţiali care duc la creşterea
secreţiei de mucus în căile respiratorii sunt:
Factorii iritanţi - tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali, poluanţii aerieni, vaporii

din industria chimică, vaporii de amoniac, condiţiile atmosferice nefavorabile (frig, umezeală,
curenţi de aer);
Infecţia microbiană (streptococul, stafilococul, enterococul, hemofilul şi diferite
enterobacterii) sau virală primitivă sau secundară, ocupă un loc primordial.
Infecţiile din primul an de viaţă, care au în mod deosebit tendinţa de a produce
leziuni definitive. Deoarece leziunea afectează căile aeriene mici (bronşiolele), care
compromise în mare parte şi fiindcă plămânul are o excelentă capacitate de adaptare
pulmonară favorizează repetarea infecţiilor şi alterarea progresivă a bronhiilor mici, proces
care începe în prima copilărie, dar se manifestă clinic doar la vârstă mai înaintată.
12
Infecţiile virale produc necroze ale celulelor epiteliale şi hipersecreţia glandelor
bronşice.
După infecţii virale apar anomalii ale funcţiei pulmonare.

Factorii alergici sunt cea de a treia componentă etiologică, acţionând prin
sensibilizare la alergeni microbieni.
4. Diagnostic clinic (simptomatologia)
Debutul bolii este de obicei insidios.Triada simptomatologică a bolii este constituită de tuse,
expectoraţie şi dispnee cu oscilaţii sezoniere şi cu tendiţă la agravare in cursul epidemiilor de infecţii
respiratorii.
Tusea – este provocată de excitaţie ce pleacă de la nivelul epiteliului alterat,unul din
excitatorii obişnuiti fiind secrţiile bronşice.In perioada iniţială este mai intensă dimineată.
Expectroraţia – semne constante şi importantă ale bolii o pot reprezenta variaţiile calitative
(frecvent mucopurulente,uneori mucoasă, purulentă sau fetidă) şi cantitativă – uneori poate deveni
abundentă.
Dispneea – apare uneori la ani de zile de la debut, la inceput este manifestată după efort,
survin şi în repaus.
La ascultaţie se percep raluri bronşice uscate (renflante şi sibilante) sau umede,buloase
(subcrepitante).
In stadiul tardiv, când se instalează un emfizem de tip obstructiv apar şi semnele acestuia
(hipersonoritate percutoriu, hiperluminozitate pulmonară şi coborarea diafragmului constatate la
examenul radiologic şi modificări funcţionale respiratorii).
In perioadele de acutizare şi în infecţiile supra adaugate apar ascensiuni termice, leucocitoza
cu poliucreaza, accelerarea VSH-ului.
In fazele mai inaintate apar diverse tulburari ca : inapetenţă,tulburări dispeptice, constipaţie,
cefalee, insomnia.
Examenul radiologic pune în evidenţa o accentuare a desenului bronhoalveolar. Examenul
EKG pune în evidentă uşoare decompensări cardiace, unda P apărând secţionată.
Examenul bronhoscopic permite observarea directa a leziunilor bronşice.Explorarea
funcţionala respiratorie – arată tulburări ale funcţiei ventilatorii în circa 30% din bronşitele cronice
13
complicate cu emfizem pulmonar. Disfuncţia ventilatorie este de tip obstructiv, cu modificări reduse
ale capacitaţii vitale şi modificări importante ale V.E.M.S. Volumul rezidual şi CPT sunt crescute.
5. Diagnostic paraclinic
In funcţie de aspectul expectoraţiei se descriu:
1. Bronşite mucoase
2. Bronşite purulente
3. Bronşite putricle
4. Bronşite pseudomembranoase
5. Bronşite pituitoare
In raport cu localizarea procesului inflamator se intalneşte forma difuză comună şi bronsita
cronică circumscrisă segmentară.
6. Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferential este larg:

a) bronsita bacteriana: H influenzae pneumococ, M catarrhalis, bronsita cu patogeni atipici:
Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae
b) bronsita virala
c) pneumonia
d) bronsita chimica
e) traheobronsita alergica
f) embolismul pulmonar
g) insuficienta cardiaca congestiva
h) pneumotoraxul
7. Evoluţie.Prognostic
Bronsita cronică are o evoluţie indelungată, intermitentă, cu episoade de acutizare legate de

exacerbări sau acutizări ale procesului bazal,mai frecvente în anotimpul rece şi corelate adesea cu
infecţii ale CAS.
14
Bronsita cronică duce la insuficienţa respiratorie, datorită scăderii elasticiţăţii şi mobilităţii
pulmonare, cât şi reducerii permeabilitaţii bronsiolare.
În cursul evoluției bolii pot apărea diverse complicaţii:
 Bronsiectizări
 Pneumopatii infecţioase acute
 Emfizemul pulmonar, consecinţă a obstrucţiei bronsiolare
 Cordul pulmonar cronic – cea mai gravă complicaţie a bronşitei cronice
Prognosticul
Este in general bun in bronsita cronică simplă, dar sever in cea evoluată când deja au apărut
fenomene obstructive, dispnee intensă prezentă unui sindrom funcţional de tip obstructiv, hipoxie
importantă.
8. Tratament
a) Igieno-dietetic
Tratamentul igieno-dietetic constă într-o alimentaţie cu porţi mici de alimente la 2-3 ore
constatând în: lapte, sucurI de fructe ,bulion de legume,brânză de vaci, lichide reci uşor
acidifiate.Repaus la pat într-o cameră bine aerisită ,la o temperatură de 20 - 21oC, umiditate 40%.
b) Medical
Primul obiectiv este de a preveni instalarea bronşitei cronice iar dacă ea s-a instalat, de a
preveni evolutia ei spre faza finală – insuficienţa respiratorie şi cordul pulmonar decompensat.
Tratamentul profilactic, are in vedere două obiective:
 Profilaxia imbolnăvirii
 Profilaxia recidivelor
El se realizează prin corectarea sau indepărtarea factorilor etiologici, endogeni şi exogeni şi
prin respecatrea regulilor de igiena ale microclimatului.
Tratamentul curativ va acţiona asupra cauzelor (iritaţii,infecţii) şi asupra modificărilor
fiziopatologice.
15
Infecţia bronşică va fi tratată cu antibiotic pe baza experieţei anterioare, a antibiogramei
după aspiraţie sau pe baza spectrului antibioticului.
Se recomandă:
- Amoxiclav în doza de 500mg x4/zi
- Doxacilina 100mg x 2/zi
- Motocitina 300mg x 2/zi
- Eritromicina
- Penicilina (in acutizari) 3-4 mil.Ul/zi
Se folosesc sulfamide: Sulfametin C
Tratamentul fiziopatologic urmăreşte:
1.Dezobstruarea căilor aeriene prin:
a) antiinfecţioase (antibiotice,sulfamide)
b) mucolitice (bisolvon, enzime) pentru inlesnirea expectoraţiei
c) fluidifiante şi expectorante
d) bronhodilatatoare (miofilin, salbutamol, izoprenalina, dexametazonă)
pentru combaterea bronhospasmului
2.Al doilea obiectiv se obţine prin:
a) oxigenoterapie (pentru inlăturarea hipoxiei)
b) stimulente ale centrului respirator (in hipercapnie mare)
c) corectarea hipercapniei si acidozei ( THAM aderent)
Existenţa unor factori alergici va fi tratată prin eliminare, desensebilizare, atihistaminice
(nilfan, romergan, β-anticolinergice).
În cazuri grave de bronşită cronică cu obstrucţie respiratorie parţial reversibilă se pot obţine
ameliorări în urma unui tratament cu hormoni corticoizi (prednison, superprenol) 40-50 ml/zi cu
prudență la bătrâni. Se recomandă pentru reeducarea funcţională respiratorie, exerciţii respiratorii
pentru prevenirea şi tratarea obstrucţiei bronhiilor mici.
c) Chirurgical
Bolnavii cu bronşită cronică nu necesiă un tratament chirurgical.
16
CAPITOLUL II
ÎNGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului în spital
Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii
permanente. In spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi supraveghere
permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistentei medicale.
Spitalul cuprinde urmatoarele parti componente functionale :
- serviciul de primire unde începe pregatirea psihică a pacientului. El

este primit cu zâmbetul pe buze şi cu cuvinte de încurajare, esenţială fiind cucerirea încrederii
bolnavuluiî n profesionalismul cadrelor sanitare. Pacienţii vor fi dezbracaţi si examinaţi. La nevoie
pacientul este ajutat de asistentă si asezat in poziţia necesaăa examinării
- prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului,

după care acesta va fi imbrăcat in lenjerie curată şi condus pe secţia Medicină Internă
- secţia Medicină Internă este partea componentă a spitalului înzestrată

cu paturi şi sală de tratamente, unde se asigură asistenta corespunzatoare a bolnavilor spitalizaţi.
Dupa ce medicul hotarăşte internarea bolnavului, asistentA completează biletul de internare,

foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări.
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare
Bolnavul este condus de asistentă în salonul prealabil hotarât de catre medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistenta conduce
bolnavul în salon, îl ajuta sa-şi aranjeze obiectele personale în noptiera şi să se instaleze comod.
Bolnavului se aduce la cunostinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi

indicatţiile medicului referitoare la alimentaţie, pozţtie indicată dacă este cazul şi scopul acestuia.
Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltări de produse biologice şi patologice în vederea
efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
17
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecarii bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele să aibă o
capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C să fie curate, liniştite şi bine aerisite cu
aer umidificat.
Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar,

astfel noul pacient va primi alimentaţia necesară încă în prima zi de internare. Asistenta observă şi
este obligat să consemneze aspectul general, înăţtimea, greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor şi
mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea va urmării necesitaţile pacientului,
manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.
Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului
precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni pulmonare, cardiace,
diabet zaharat, epilepsie etc.).
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice bolnavilor internati
a) Pregătirea patului şi accesoriilor lui
Scop: asigurarea condiţiilor igienice, de confort, pentru odihnă şi îngrijirea bolnavului.
Materiale necesare: salteaua, una-două perne, pătura cu lenjeria de pat (două cearşafuri –
unul simplu şi unul plic), două feţe de pernă, o muşama şi o aleză (traversă).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- alegerea accesoriilor (materialelor) necesare.
- materialele se aşază pe un scaun lângă spătarul patului.
- se îndepărtează noptiera de pat.
2. Întinderea cearşafului peste saltea:
- cearşaful simplu (sau unul din cele două) se pune peste saltea, la mijlocul patului.
18
- cu o mână se desface o parte a cearşafului spre cap, iar cu cealaltă se întinde spre partea opusă.
- se introduce cearşaful adânc sub saltea la capătul patului.
3. Executarea colţurilor (în formă de plic):
- cu mâna de lângă pat se prinde partea liberă a cearşafului, la o distanţă de colţ egală cu lungimea
marginii care atârnă şi se ridică lângă saltea.
- din triunghiul format se introduce sub saltea partea care depăşeşte salteaua.
- se lasă în jos partea ridicată la marginea saltelei şi se introduce sub saltea restul triunghiului
împreună cu partea laterală a cearşafului.
- se aşează muşamaua la mijlocul patului şi se acoperă cu aleza.
4. Aşezarea cearşafului de pătură:
A. Cu cearşaf simplu
- se aşează al doilea cearşaf peste care se întinde pătura.
- marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură.
- atât cearşaful cât şi pătura se introduc sub saltea la capătul de la picioare, după ce s-a efectuat o
cută pentru a da lărgimea necesară mişcărilor picioarelor bolnavului.
- colţurile păturii şi cearşafului se execută identic ca la etapa 3.
B. Cu cearşaf plic
- se îndoaie pătura în lungime.
- se introduce pătura în cearşaf, prin deschizătura plicului.
- se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului, cu butoniere şi nasturi.
- se face cuta pentru ca picioarele să stea comod.
19
5. Aşezarea pernelor:
- fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă.
- se aşează pernele pe pat.
- se reaşază noptiera lângă pat.
b) Schimbarea lenjeriei de pat
Materialele necesare: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două pături, două perne.
Efectuarea: se îndepărtează noptiera de lângă pat, se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe
scaun se aşează, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. Cearşaful se
aşează la mijlocul saltelei, se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă
spre capătul opus. Se introduce cearşaful adânc sub saltea la ambele capete.
Se execută colţul: - persoana aşezată cu faţa spre capătul patului: cu mâna de lângă pat prinde
partea laterală a cearşafului la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi o ridică în sus pe lânga
saltea
- partea de cearşaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea
- se lasă în jos partea de cearşaf ridicată
- se introduce sub saltea partea de cearşaf care atârnă sub marginea inferioară a
saltelei
- celelalte trei colţuri se fac după aceeaşi procedură. Se introduce apoi sub saltea toată
partea laterală a cearşafului începând de la colţurile saltelei; se întinde bine cearşaful să nu prezinte cute. Dacă
este nevoie se aşează muşamaua (transversal, la mijlocul patului) şi se acoperă cu aleza.
Apoi se aşează cel de-al doilea cearşaf peste care se întinde pătura; marginea cearşafului dinspre cap se
răsfrânge peste pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientei, se
va face o cută atât din cearşaf, cât şi din patură, astfel:
20
- se aşează palma mâinii dinspre picioare pe patură, iar cealaltă mână se introduce sub
cearşaf, ridicând cearşaful şi pătura peste palma opusă, formând astfel o cută
- se introduce apoi sub capătul de la picoare al saltelei, atât cearşaful cât şi pătura, apoi
se aşează colţurile folosind procedura descrisă mai sus. Dacă se foloseşte plicul în loc de cearşaf, atunci
pătura se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se aşează pernele introduse în feţele de
pernă curate.
c) Asigurarea igienei generale, corporale şi vestimentare a pacientului
La internarea în spital, bolnavul cu bronşită cronică i se dă posibilitatea să facă o baie sau un

duş, iar în timpul spitalizării bolnavul va face baie sau duş cel puţin de două ori pe săptămână. Cu
această ocazie i se va schimba şi lenjeria.
Scop: menţinerea tegumentelor într-o stare de perfectă curăţenie în vederea prevenirii unor
complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii şi pentru asigurarea unei stări de confort fizic
şi psihic.
Materiale necesare: termometru de baie şi de cameră, săpun, mănuşi de baie, cearşaf de

baie, alcool, lenjerie curată încălzită, trusă pentru unghii, cască pentru protejarea părului (la femei).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea încăperii:
- închiderea geamurilor şi a uşii.

- măsurarea temperaturii încăperii (în jur de 20°C).
2. Pregătirea materialelor:
- se aşază săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport la marginea băii sau pe un

suport lângă duş.
- se aşază pe un scaun cearşaful de baie, lenjeria curată, trusa pentru unghii cu ustensile
dezinfectate, pieptenele, peria de dinţi, paharul, pasta de dinţi, alcoolul pentru frecţie, pe o
tavă.
3. Pregătirea căzii de baie:
- se introduce în cadă apă fierbinte peste apă rece, pentru a evita producerea de vapori, cada
fiind spălată şi dezinfectată în prealabil. Cada se umple pe jumătate.
21
- se măsoară temperatura apei care va fi între 37-38°C.
- pentru bolnavii care prezintă o stare de fatigabilitate se aşază transversal pe marginea băii
o scândură, pe care bolnavul va sta în poziţie şezândă.
4. Pregătirea bolnavului:
- este invitat să urineze.

- este ajutat să se dezbrace.
- se protejează părul cu casca de baie.
- bolnavul este introdus cu precauţie în cada de baie, supraveghindu-i reacţia.
5. Efectuarea băii:
Bolnavul cu bronşită cronică se spală singur
c) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat
Asistenta are misiunea delicată de a controla (în mod discret) şi de a îndruma ca bolnavul cu
bronşită cronică să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară (spălarea feţei, urechilor, gâtului,
membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea încăperii : - închiderea geamurilor şi a uşii.

- măsurarea temperaturii încăperii (în jur de 20°C).
2. Pregătirea materialului:
- la chiuvetă se pregătesc: săpunul, o mănuşă pentru faţă, gât, membre superioare; periuţa
de dinţi, pasta de dinţi, paharul; pieptenele, peria pentru păr; prosopul.
- în apropierea duşului mobil se pregăteşte materialul pentru mica toaletă: săpun, mănuşi,
prosop. În lipsa duşului se pregătesc un lighean spălat şi dezinfectat, cană cu apă caldă
(36-37°C).
3. Pregătirea bolnavului:
22
- bolnavul se dezbracă.
- se protejează părul.
4. Efectuarea toaletei:
- bolnavul işi efecueaza singur toaleta
Atunci când este cazul, după toaletă bolnavul îşi schimba şi lenjeria
Asistenta îndrumă bolnavul cu bronşită cronică sa-şi facă toaleta de dimineaţă şi seară, spălarea
feţei, gâtului, membrelor superioare,urechilor, toaleta cavităţi bucale şi îngrijirea părului
d) Observarea poziţiei pacientul în pat

Scopul: cunoaşterea poziţiilor pe care le iau bolnavii în pat sau în care aceştia trebuie aşezaţi
pentru îngrijiri, examinări speciale.
Bolnavul cu bronştă cronică poate avea o poziţie activă bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie
de ajutor.
e) Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului

Scop: dacă menţine timp îndelungat aceeaşi poziţie, bolnavul este predispus la apariţia unor
complicaţii (escare de decubit, tromboze, embolii etc.), care-i împiedică procesul de vindecare.
Bolnavul cu bronşită cronică efectuează o poziţie activă (îşi schimbă poziţia singur)
g) Captarea eliminărilor.
Captarea urinei
Analiza de urină este una dintre cele mai frecvente examinări de laborator, căci înafară de starea
funcţională a rinichilor şi a căilor urinare, reflectă şi alte modificări din organism.
Pentru examenul fizic , urina trebuie recoltată timp de 24 de ore. Pentru colectare se utilizează
vase cilindrice gradate. În cursul examenului fizic se determină: cantitatea, aspectul, culoarea,
mirosul şi densitatea.
23
Pentru examenul chimic se trimite urina colectată timp de 24 de ore sau numai urina proaspătă de
dimineaţa, care este cea mai concentrată. Recoltarea se face în recipiente absolut curate, clătite cu
apă distilată, ca să nu-i schimbe compoziţia. Pentru un examen curent se trimit 100-150 ml, din care
se va determina şi densitatea şi se va examina şi sedimentul urinar.
Pentru urocultură recoltarea urinei se face în condiţii sterile, după toaleta riguroasă a zonei
genitale cu apă caldă şi săpun şi limpezită cu ser fiziologic, în recipient steril; pentru a elimina şi
germenii care s-ar găsi eventual în uretră, recoltarea se face din jetul mijlociu după ce prima parte a
jetului a spălat canalul. Recipientul şi dopul acestuia se vor manevra cu atenţie până la închidere
pentru a evita contaminarea. Este recomandat ca flaconul să fie predat în maxim două ore de la
recoltare.
Captarea sputei
Scop - obtinerea de informaţii privind calităţile sputei,ele având o mare valoare în stabilirea
diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bronşitei cronice
Materiale necesare:scuipătoare,tampoane pe porttampon,vas gradat,tăviţă renală,foaie de

observaţie(temperatură),pix sau creion de culoare roşie.
Pregătirea bolnavului psihică şi fizică:
- bolnavul va fi educat cum să expectoreze:să tuşească cu gura închisă;să colecteze sputa în

scuipătoare;să nu stropească în jurul,său să nu arunce în scuipătoare corpuri străine(mucuri de
ţigări,hârtii);
-se va insista în educarea femeilor care au tendiţa de a ingera sputa.
-se va aşează bolnavul în poziţia care-i permite să expectoreze cu uşurinţă,fără să obosească;
-se va sprijini capul bolnavului
Notarea grafică:
-se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie,identic cu notarea diurezei,cantitatea de spută

colectată în vasul gradat.
24
Curăţirea mucoasei bucale:
-se pregatesc tampoane de tifon de porttampon
-se curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane pe porttampon
-se aruncă tampoanele în tăviţa renală.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Asistenta supraveghează bolnavul cu bronşită cronică, va înregistra dacă respiraţia este modificată,
cu salturi sau dacă se face cu dificultate.
a) Respiraţia se masoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind indiciu al

evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat sunt : - timpul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Materiale necesare : ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură.
Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi executat.
Plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui şi numără inspiraţiile timp de un minut.
Respiraţia se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la două respiraţii.
Valorile normale a respiratţei sunt :
- la adulţi 16-18 respiraţii / minut
- la vârstnici 15-25 respiraţii / minut
b) Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de căldură prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
25
Măsurarea temperaturii în axilă : se aşează pacientul în decubit dorsal sau şezând. Se ridică
braţul bolnavului, se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului. Se aşează termometrul cu
rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele. Se apropie braţul pe trunchi cu braţul
flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Termometrul se menţine timp de zece minute.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală : se introduce termometrul în cavitatea bucală

sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare. Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe
nas. Termometrul se menţine cinci minute. În cazul măsurării temperaturii pe cale rectală se
lubrifiază termometrul. Se aşează pacientul în decubit lateral cu membrele inferioare în semiflexie
asigurându-i intimitatea. Se introduce bulbul termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi
înaintare. Se menţine trei minute. După terminarea timpului de menţinere a termometrului acesta se
scoate, se şterge cu o compresă şi se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul. Se spală termometrul,
se scutură şi se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1%).
În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.
Valorile normale a temperaturii :
- adult 36-37°C
- vârstnic 35-36°C
c) Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturii. Cu cât temperatura este mai mare cu atât pulsul este
mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi / minut dar dacă acest ritm se menţine şi în zilele
următoare, bolnavul trebuie ţinut sub supraveghere permanentă.
Factori care influenţează pulsul sunt : - factori biologici (vârsta, înălţimea, greutatea, somnul,
alimentaţia, efortul fizic)
- factori psihologici (emoţiile, plânsul, mânia), factori

sociali (mediul ambiant).
Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpaţiei care poate fi comprimat pe un plan osos :
radială, temporală superficială, carotidă, humerală, brahială, femurală .
Materiale necesare : ceas cu secundar, creion sau pix roşu.

La luarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute înainte de
26
numărătoare, întru-cât un efort sau o emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea
modifica valorile reale. Braţul bolnavului trebuie sa fie sprijinit, pentru ca musculatura antebraţului
să se relaxeze. Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, dăm de un şanţ
mărginit de tendoanele muşchilor flexor radial al corpului şi brahioradial în profunzimea căruia se
gaseşte artera radială. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna
dreaptă. După ce s-a reperat şanţul lui, se va exercita o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu
cele trei degete palpatoare, până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se
realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrăţişează antebraţul la nivelul respectiv.
Notarea pulsului se face cu pix sau creion roşu, fiecare linie orizontală a foii de temperatură
corespunde la patru pulsaţii.
Valorile normale a pulsului sunt :
- la adult 90-100 pulsaţii / minut
- la vârstnic 80-90 pulsaţii / minut
d) Tensiunea arterială trebuie controlată la toţi bolnavii postoperator şi în special la cei

hipertensivi. Scăderea tensiunii arteriale asociată cu alte semne poate indica o complicaţie
hemoragică.
Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a
inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Materialele necesare sunt : aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau
cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată şi alcool pentru dezinfectarea olivelor
stetoscopului şi creion sau pix roşu pentru notarea valorilor in foaia de temperatură.
Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie, socotindu-
se pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile
verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt :
- la adult 115/140-75/90 mmHg
- la vârstnici >150/>90 mmHg
27
2.5. Alimentaţia bolnavului
Alimentarea bolnavului cu bronşită cronică se face:

- activ - pacientul mănâcă singur la sala de mese sau în salon.
O alimentaţie cu porţi mici de alimente la 2-3 ore constatând în: lapte, sucurI de fructe,bulion de
legume,brânză de vaci, lichide reci uşor acidifiate.Repaus la pat într-o cameră bine aerisită ,la o
temperatură de 20 - 21oC, umiditate 40%.
2.6. Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului
Infecţia bronşică va fi tratată cu antibiotic pe baza experieţei anterioare, a antibiogramei după

aspiraţie sau pe baza spectrului antibioticului.
Se recomandă:
- Amoxiclav în doza de 500mg x4/zi
- Doxacilina 100mg x 2/zi
- Motocitina 300mg x 2/zi
- Eritromicina
- Penicilina (in acutizari) 3-4 mil.Ul/zi
Se folosesc sulfamide: Sulfametin C
Tratamentul fiziopatologic urmăreşte:
1. Dezobstruarea căilor aeriene prin:
a) antiinfecţioase (antibiotice,sulfamide)
b) mucolitice (bisolvon, enzime) pentru inlesnirea expectoraţiei
c) fluidifiante şi expectorante
d) bronhodilatatoare (miofilin, salbutamol, izoprenalina, dexametazonă) pentru
combaterea bronhospasmului
2. Al doilea obiectiv se obţine prin:
a) oxigenoterapie (pentru inlăturarea hipoxiei)
b) stimulente ale centrului respirator (in hipercapnie mare)
c) corectarea hipercapniei si acidozei ( THAM aderent)
28
Existenţa unor factori alergici va fi tratată prin eliminare, desensebilizare, atihistaminice
(nilfan, romergan, β-anticolinergice).
În cazuri grave de bronşită cronică cu obstrucţie respiratorie parţial reversibilă se pot obţine
ameliorări în urma unui tratament cu hormoni corticoizi (prednison, superprenol) 40-50 ml/zi cu
prudență la bătrâni. Se recomandă pentru reeducarea funcţională respiratorie, exerciţii respiratorii
pentru prevenirea şi tratarea obstrucţiei bronhiilor mici.
Hidratarea organismului
- se va urmări şi nota cantităţile de lichide pierdute şi se vor administra lichide câte 50-
60 ml pentru fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide administrate în 24
de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml;
- la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din băuturi
sau alimente, perfuzie, clisme hidratate.
2.7. Recoltarea produselor biologice si patologice
Examinarile de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează

simptomatologia bronşitei, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat, semnalează
apariţia unor complicaţii.
Recoltarea produselor este efectuată de asistenta în majoritatea cazurilor. Acesta trebuie să

respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile corecte de recoltare a diferitelor produse, să
completeze buletinul de analize, să eticheteze produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor
între ele, fapt ce poate duce la erori grave.
Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul sau în timpul recoltării şi comportamentul

sau pentru reuşita acestuia. Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă adecvată, repaus la pat şi
aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.
Există o serie de examene de laborator: - V. S. H. (viteza de sedimentare a

hematiilor)
- Bilirubină directă
- Bilirubină totală
- Examen spută
- Uree
29
- Creatinină
- Glicemie
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor de afecţiune
Tehnica recoltării sputei (expectoraţiei)

Expectoraţia –actul de eliminare pe gură, după tuse a produselor formate în căile respiratorii
–spută sau expectoraţia
Scop –explorator - examinării microscopice ,citologice ,bacteriologice şi parazitologice în

vederea stabilirii diagnosticului şi a urmărirea evoluţiei unor bolii pulmonare.
Materialele necesare –pahar conic ,cutie Petri sau scuipătoare speciale ,tampoane de
porttampon ,vas gradat ,tăviţă renală , foaie de observaţie (temperatura ),pix sau creion de culoare
roşie.
Etapele de execuţie
1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare
Se pregătesc materialele necesare spălate ,sterilizate şi uscate fără substanţă dezinfectată.
2. pregătirea fizică şi pshică a pacientului
- se anunţă bolnavul să nu mănânce şi ii se explică necesitatea tehnicii
-se instruieşte bolnavul să nu înghită sputa , să nu o împrăştie ,să nu o scuipe în batistă sau în
serveţele de hârtie
-bolnavul va fie educat cum să expectoreze (să tuşească cu gura închisă, să expectoreze numai
în vasul care îl primeşte în acest scop ,să nu stropească în jurul său , să nu arunce în scuipătoare
corpuri străine ,să nu introducă în vasul de colectare şi salivă din gură
-se va aşeza bolnavul în poziţia în care îi permite să expectoreze cu uşurinţă fără să se
obosească
-se va sprijini capul bolnavului ,dacă starea general a acestuia o cere
30
3.Efectuarea tehnicii
-se invită bolnavul ca înainte să expectoreze să-şi clătească gura şi faringele cu apă.
-se oferă bonavului vas de colectare şi se cere să expectoreze , după un efort de tuse.
-se colectează sputa (în funcţie de examenul cerut ) matinală sau adunată timp de 24 de ore.
-spălarea pe dinţii.
4.Curăţirea cavităţii bucale
-se pregătesc tampoane de tifon pe porttampon
-se curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane
-se aruncă tampoanele în tăviţa renală
-spălarea pe mâinii
5.pregătirea produsului pentru laborator
-se acoperă vasul în care s-a efectuat recoltarea
-se etichetează vasul
-se completează buletinul de recoltare
-se transportă imediat la laborator
-se completează în foaia de observaţie data şi numele celui care a efectuat recoltarea
Tehnica recoltării sputei se efetuează şi pentru a observa calitatea şi culoarea ei

A. Culoarea
-roşie ,sanghinolentă ,aerate şi spumoasă ( în hemoptizie din tuberculoză , cancer
pulmonar )
-hemoptică sau spută striată cu sânge
-ruginie în debut de pneumonie
-roşie-brună ,când sângele stagnează în plămâni înaintede a fi evacuate
-roşie gelatinoasă în cancer pulmonar
-galben-verzui în supuraţie pulmonară
-albă sau albă-cenuşie în inflamaţia bronhiilor în astm
B.Mirosul
- Fetid în dilataţia bronşică ,caverne tuberculoase
- fetiditate penetrantă insuportabilă în cangrena pulmonară
- mirosul plămânului în supuraţie pulmonară
C.Consistenţa
31
- spumoasă, aerate , geletinoase ,vâscoasă ,lichidă
D. Forma
- perlată în astm
- numulară în caverne pulmonare
- milaje bronşice
E. Compoziţia (aspect)
- mucus în astm bronşic , inflamaţia bronhiilor
- purulentă în supuraţie pulmonară
- muco-purulentă
- seros în stază şi edem pulmonar
- pseudomembranoase în difteria laringiană, bronşita difterică
F. Cantitatea
- 50- 100 ml/24 h în bronşit catarală , pneumonie ,tuberculoză incipientă
- până la 1000ml/în bronşiectazie ,cangrene pulmonare şi edem pulmonar
- vomica în abces pulmonar ,chist hidatic
Se notează cu culoarea roşie în foaia de observaţie cantitatea de spută colectată în
vasul gradaz în 24 h.
Scuipătoarea va fi prezentată medicului pentru examninare.
Golirea şi curăţarea scuipătoarei va fi precedată de dezinfecţie.
Sputa nu mai poate fi recoltată prin frotiu laringian , de către medic cu ajutorul
laringoscopului ,din stomac prin spălatura bronşică la bolnavii care nu expectorează sau cei cu
tuberculoză cavitară.
Oxigenoterapie
Definiţie
Oxigenoterapia - reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie ,în scop
îmbogăţirii aerului inspirat cu oxigen în concentraţii diferite ,putându-se ajunge până la
100%.
Scop
Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a menţine pragul de saturaţie arterială în limite
fiziologice 95-96 % şi a combate hipoxia determinată de alterarea următorilor factorii ce
condiţioneză trecerea oxigenului de la nivelul alveolei pulmonare în sânge:
- presiunea parţială a oxigenului în amestec gazos de respirat ( în sângele arterial
32
presiune oxigenului este de 100 mm Hg, iar sângele venos 65-70 mmHg)
- coeficientul de solubilitate al oxigenului
- cantitatea de hemoglobină existenţă (oxihemoglobina este rezervorul care cedează
oxigen)
- starea parenchimului pulmonar
- starea peretelui alveolar
Tipuri de hipoxie
- hipoxia-scăderea oxigenului din sângele circulant
- hipoxie anemică
- hipoxie circulatorie
- hipoxie hipoxică
- hipoxie histotixixă
Surse de oxigen
- staţie centrală de oxigen-amplasată în afara clădirii spitaluilui conform normelor
metrologice
- microstaţie-staţie improvizată de 2-3 tuburi cuplate în serie
- butelie de oxigen-tuburi de oxigen care se găsesc în anestezie-terapie intensivă.
Mod de administrare al oxigenului
Sonda nazală: metoda simplă, comodă, care constă în introducerea unei sonde de cauciuc
sau plastic prevăzută cu orificii la extremitatea pe care o introducem în nară-sonda Nelaton
- poate fi utilizată pe termen lung cu interzicere la pacienţii ce prezintă afecţiuni ale
mucoasei nazale
- oxigenul are presiune redusă la 1-2 atmosfere şi este obligatoriu trecut prin
umidificare sau nebulizatori
- oxigenul va fi umidificat 2/3 apă şi 1/3 alcool etilic şi de preferat să treacă printr-un
vaporizator care să-l încălzească
- în umidificator bulele de oxigen barbotează------carbotează----- în lichid
Cater nazal sau nasofaringian :este confecţionat din plastic sau cauciuc şi prezintă
numeroase orificii laterale
33
Ochelarii pentru oxigen :constituie un mod eficace de administrare al oxigenului ,mai ales
la pacienţii agitaţii sau copii care-şi îndepărtează caterul ,chiar dacă acesta este fixat cu
leucoplast.
- este un sistem format din 2 sonde de plastic ,care se introduc în nării pentru
administrarea oxigenului ,iar ochelarii se fixează după urechi.
Masca
- mască simplă - nu poate fi utilizată din cauza imposibilităţii eliminării de dioxid de
carbon (se poate instala hipercapneea –cresterea gazului)
- mască cu balon - permite inhalarea parţială ,fiind prevazută cu orificii pentru
eliminarea gazului expirat în exterior ,însă debitul de oxigen este reglat ca în timpul
inspiraţiei ,balonul să nu se golească sub ½ din capacitatea sa.
- masca fără inhalarea gazului expirat -este prevăzut cu un sistem de valve care
dirijează fluxul de gaz; masca realizează concentraţia de 100% oxigen
- cortul de oxigen - este format dintr-o mantă de plastic de preferinţă transparent ,
susţinută pe un suport şi care cuprinde patul pacientului , având dimensiuni variate
 ultimile modele au refrigerator şi o circulaţie a aerului mai bun
 concentaţia oxigenului poate depăşii 50%
 circulaţia aerului sub cort este deficitară şi duce la încălzirea pacientului;
 camere pentru oxigenoterapie –camere Barach ,camere transpotabile ,sunt
reactualizate datorită metodei hiperbare
Atitudini şi intervenţii
Oxigenoterapia depinde de:
- vârstă
- temperatura corpuilui
- echilibre acido-bazic
- tensiunea dioxidului de carbon în sânge şi ţesuturi
- activitatea sistemului limfatic
Asigurăm pregătirea pacientului şi menţinem măsuri generale de supraveghere:
- administrare de oxigen şi efectuează la indicaţia medicului în mod contunuu sau
discontinuu
- asigurăm pregătirea psihică a pacientului
34
- aşezăm pacientul corespunzător şi dacă este posibil şi diagnosticul permite
,asigurăm poziţiei şemişezândă pentru favorizarea expansiunii pulmonare
(presarcina este scăzută)
- fixăm sonda ,cateterul sau masca şi urmărim reacţia pacientului
- supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuaţiile acestuia
- în caz de terapie îndelungată ,alterăm sonda cateterului de la o nară la alta pentru
a nu provoca leziuni de decubit ale mucoasei nazale
- cateterul şi sonda se introduc până în caverne
Observăm starea generală a pacientului şi supraveghem funcţiile vitale
Anunţăm de urgenţă medicul dacă pacientul este :
- alert ,confuz ,somnolent ,dispneeic ,cianotic ,anxios ,nu răspunde la stimulii.
- observăm şi controlăm căile aeriene , deoarece oxigenoterapia nu poate fi
eficientă decât dacă acestea sunt libere.
- recunoaştem efectele oxigenoterapiei prelungite şi în concentraţii mari
- scăderea hemoglobinei;induce hipotensiune arterială ,colaps.
- în cazul folosirii măştilor ,evităm fixarea incomodă pentru a nu incomoda cortul
la nivelul agita pacientul
- atunci când pacientul varsă şi are masca de oxigen,instituim de urgenţă măsurile
pentru a preveni regurcitarea.
- nu cofundăm afecţiunile abdominale însoţitede dispnee cu insuficienţă
respiratorie acută.
- Instruim masuri de ordin general, atunci când este cazul:
 repaus la pat ,regim alimentar
 cântărirea zilnic pacientului,efectuăm balanţa volumică
 cunoaştem ca o bună oxigenare este demonstrată clinic de coloratul rozat al
tegumentelor care devin uscate şi calde.
Puncția intravenoasă
Generalităţi
- calea venoasă este aleasă atunci când trebuie să obţinem efectul rapid al soluţiilor
medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucţii fisulare
- injecţia intravenoasă constă în introducerea soluţiilor cristaline ,izotonice sau
hipertonice în circulaţia venoasă
35
Loc de elecţie
- pentru administrarea anumitor medicamente al căror efect trebuie obţinut rapid ca şi
pentru corectarea unei hipovalemii ,anemii , abordul venos capătă o importanţă
deosebită în cadrul diverselor conduite terapeutice
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central
- abordul venos periferic este realizat de către sistenta medicală sau medic ,iar cel
central numai de către medic:
 starea clinică ap cientului şi criteriul de urgenţă în administrare sau nu
 tipul edicamentului ce trebuie administrat şi efevtul scontat
 cantitatea de administrat ,durata tratamentului
- pentru alegerea locului în efectuarea puncţiei venoase examinăm atent ambele braţe
ale pacientului pentru a oserva calitatea şi starea anatomocă a venelor
 evităm regiunile care prezintă
 procese recuperative
 piadermite
 eczeme
 nevralgii
 traumatism etc.
- Examinarea o efectuăm în următoarea ordine:
 Plica cotului
 Antebraţ
 Faţa dorsală a mâinilor
 Vena maleolere internă
 Venele epicranienela sugari şi copii
 La nivelul plicii cotului venele antebraţului cefalică şi mediană bazilică
Manevrele pentru facilitarea palpării şi functionării venelor
- Aplicăm garoul elastic şi înclimăm braţul pacientului în jos, abducţie şi extensie
maximă
- Solicităm pacientul să-şi srângă bine pumnul sau să închidă şi să deschidă pumnul de
mai multe ori consecutiv ,pentru reliefare venoasă
- Masăm braţul pacientului dinspre pumn către plica cotului;
- Tamponăm locul pentru puncţie cu două degete
36
- Încălzim braţul cu ajutorul unui tampon îmbibat cu apă caldă sau prin introducere în
apă caldă
- Efectuăm mişcări de flezie şi extensie a antebraţului;
Utilizarea garoului
- Garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasuora locului puncţiei ,pentru
plica cotului la nivelul unirii treimii inferioare a braţului cu cea mijlocie
- strângem garoul în aşa felîncât să oprească complet circulaşia venoasă şi
controlăm pulsul radial care trebuie să rămână perceptibil ,astfel am întrerupt
circulaţia arterială a braţului prin comprimarea arterei
- în timpul recoltării saguine este recomandată a se slăbi garoul;
- dacă staza venoasă este prea lungă poate modifica parametrii biologici
(determinarea potasemiei ,probe de coagulare ,etc. )
- dacă între garou şi extremitatea braţului apare cianoza ,slăbim garoul sau
detaşăm garoul pentru cca 3 minute ,apoi repunem garoul
- dacă pacientul prezintă frison ,slăbim şi detasăm garoul care a fost prea strâns
sau mentinut timp îndelungat.
Efectuarea injecţiei
- injecţia intravenoasă constă în puncţia venoasă şi injectarea medicamentului;
- injecţia intravenoasă nu se efectuează în pozitie şemisezândă
Puncţia venoasă
- în timpul lucrului ne poziţionăm vis-a-vis de pacient
- aspirăm medicamentul din fiola după care schimăm acul cu unul de lumen mai
mic şi aplicăm garoul
- alegem locul punncţiei şi îl dezinfectăm
- interzis a palpa vena după dezinfectare
- menţinem braţul pacientului înclinat în jos
- întindem pielea pentru imobilizarea venei şi a facilitarea penetrarii acului prin
cuprinderea extremelor în mâna stângă îb aşa fel ca policele să fie situat la 4-5
cm sub locul puncţiei ,exercitând miscarea de tracţiune şi compresiune în jos
asupra ţesuturilor vecine
- pătrundem cu acul montat la seringă în lumenul vasului;
37
- după ce am pătruns cu acul în lumenul vasului ,schiţăm o uşoară mişcare de
aspirare pentru a verifica pozişia acului
- desfacem garoul cu mâna stâng
Injectarea substanţei medicamentoase
- menţinem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul şi medianul pe aripioarele
seringii, iar cu policele apăsăm pistonul ,introducând soluţia lent şi verificând
pentru control la nevoie cateterizarea corectă a venei prin aspirare
2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii
Bolnavii cu broşită cronică nu necesită îngrijiri preoperetorii şi posoperatorii deoarece aceştia nu

sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale
2.10. Educaţia pentru sănătate
Profilaxia bronşitei cronice
Educaţia sanitară urmăreşte obţinerea prin toate mijloacele posibile a unei

cooperări active convinse a bolnavului cronic în scopul participării la apărarea propriei
sănătăţi prin dispensarizarea prelungită cu control clinic , radiologic şi funcţional respirator ,
care să permită sesizarea primelor mişcări patologice şi luarea măsurilor terapeutice adecvate
care la rândul său să devină măsuri de prevenire a agravării evoluţiei şi a decompensării
cardio-pulmonare.
Profilaxia urmăreşte :
 înlăturarea fumatului
 combaterea energetică şi timp a infecţiilor căilor aeriene superioare
 tratarea medicală sau chirurgicală a factorilor de întreţinere , vegetaţii ,
pulberi , sinuzite, amigdalite
 suprimarea şi evitarea contactului cu toţii agenţii etiologici :fum , pulberi ,
variaţii bruşte de temperatură
 măsuri de protecţie a muncii în fabrici ,uzine ,interprinderi;
38
 schimbarea profesiei în cazul bronşitei profesionale
 continuarea combaterii obstrucţiei bronşice şi prevenirea agravării sale şi
după trecerea episoadelor acute prin administrarea în anotimpurilor reci şi
umede pe durate variabile de timp(7 – 10 zile lunar) în scop preventiv de
Tetraciclină sau Ampicilină ,Cotrimixazol ,Sulfametin , Doxicilină
 vacinarea antigripală în perioada rece;
 gimnastică respiratorie pentru îmbunătăţirea ventilaţii
 cură balneoclimaterică
 combaterea bronşitei cronice este o măsură preventivă în vederea evitării
cordului pulmonar croni
2.11. Externarea bolnavului
Medicul este cel care va hotarî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o
supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va pune la
dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi completării biletului de
ieşire si va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.
Asistenta va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea grijă ca bolnavul sa-
şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să aibă o îmbrăcăminte corespunzatoare
anotimpului.
Va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la medic :
- să evite efortul , frigul , umezeala
- să adopte un regim alimentar hiposodat
- cure balneoclimatice
- gimnastică respiratorie
Asistenta va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grija apartinătorilor.
39
CAPITOLUL III.ÎNGRIJIRI SPECIFICE
Cazul A
Culegerea datelor:
Date fixe:
Numele şi prenumele - A.I
Sexul - masculin
Vârsta - 60ani
Data internării: 16.02.2013

Data externării: 23.02.2013
Ocupaţia – pensioner
Diagnostic de internare - bronşită cronică
Istoricul bolii
Bolnavul este cunoscut de la internările anterioare, diagnosticul de Bronşită cronică, a fost

muncitor mai mulţi ani şi este pensionat de 10 ani.
40
În ultimii ani bolnavul a fost internat în secţia medicală în stare gravă, cu acutizare bronşică
şi cord pulmonar decompensat şi starea lui s-a ameliorat sub tratament cu antibiotice, expectorante,
bronhodilatatoare , diuretice, repaus şi regim alimentar adecvat.
A fost recent externat din spital, iar acum se internează din nou în stare gravă, prezentând
simptomatologia de mai sus, simptomatologie agravată mult în ultima săptămână.
Manifestări de dependenţă
- dispnee de repaus de tip obstructivǎ

- tuse, expectoraţie muco-purulentǎ
- cianoza extremităţilor
- slăbire ponderală accentuată
- anxietate
- alterarea stării generale
Problemele pacientului
- alterarea funcţiei respiratorii
- imposibilitatea de a se odihnii
- imposibilitatea de a elimina
- insuficienţa cunoaşterii
- deficit de autoîngrijire
- dificultate de a se îmbrăca si dezbrăca
- dificultate şi refuz de a urma o dietă
Examene paraclinice recomandate
Examene sânge
VSH - 65 mm/1h
41
110mm/2h
Hb – 14,5 g%
Ht – 55%
L - 8900 mm3
FL N =60%
E=1%
L=23%
Glicemie 0,86%
Uree 0,34%
Tymol 3UML
BT -0,8 mg%
BD – 0,2 mg%
TGO – 14 UI
TGP – 10UI
Examen urină:
- albumina – absent
- glucide – absent
- urobilinogen – absent
- pigmenţi – absent
- sediment – rare epitelii şi leucocite
Examene diverse
42
- Examen spută
- B.K. negative
- celule neoplazice negativ
- examen citobacteriologic – flora nepatogena
EKG – uşoară decompensare cardiacă, unda P apărând secţionata Rg pulmonara ,
întărirea desenului bronhoalveolar.
Nevoile fundamentale ale bolnavului A.I
Plan de ingrijire
CAZUL A
Nevoia Diagnosticul Obiective Intervenţii Evaluare

deficitară de îngrijire
1.nevoia de a -dispnee -să respire proprie -tuse moderată şi

respira secreţii în
-tahicardie -oxigenare -liniştim bolnavul
cantitate redusă
suficientă,
-astenie asidurându-i că vom face
combaterea totul pentru a-i ameliora
-cefalee
insuficienţei starea lui
-obstrucţia cardiace
-îl poziţionăm într-o
căilor
poziţie şemişezândă
respiratorii
-administrăm oxigen pe
sonda nazală dacă e nevoie
-puncţionăm o venă pentru

a-i administra medicaţia
prescrisă de medic
(expectorante,antibiotice)
.luăm pulsul ,TA şi

43
observăm respiraţia şi o
notăm în foaia de
observaţie
TA=140 mm Hg
Puls=82/min
R=32 resp/min
delegată
-teotard
350mg 1cp/zi
-tertensiv SR15 mg-1cp/zi
-miofilin 2 f/zi
-bromhexin 3 ling/zi
-ampicilină 1g/3zi
2.nevoia de a -dificultate şi -suprimarea proprie -bolnavul

mânca refuz de a consumului de respectă dieta şi
-supraveghem dacă
urma o dietă alcool înregistrează o
pacientul respectă dieta pe
crestere în
-să respecte care i-o impune asistenta
greutate
orarul de masă diabeticiană
şi să se
-explicăm bolnavului că
hrănească
alcoolul este dăunător
corespunzător
sănătăţii sale,fiind unul
dintre factorii favorizanţi
ai HTA
44
-asigurăm o hidratare
corespunzătoare cu ceaiuri
,zeamă de fructe ,sirop în
paralel cu urmărirea
zilnică diurezei
delegată
-regim alimentar
normocaloric şi hiposodat
3.nevoia de a -micţiuni -pacientul să proprie -micţiuni

elimina şi fiziologice nu devină sursă fiziologice şi
-asigurăm o alimentaţie
hidrata de infecţie tranzit intestin
-constipaţie bogată în fructe, legume,
normal
celuloză,administrăm
-process
lichide, ceaiuri, sucuri de -tusea şi
infecţios
fructe cantitatea de
spută s-a mai
-poziţionăm bolnavul
redus
pentru a putea să
expectoreze mai uşor
-oferim pacientului
scuipătoare curate pentru
recoltarea sputei
-notăm in foaia de
observaţie cantitate şi
aspectul sputei
delegată
-bromexin 3ling/zi
-furosemid 1 fiolă
45
4.nevoia de a -dificultate de proprie -pacientul se
se mişca a se mişca deplasează la
-educăm bolnavul să facă
grupul sanitar,la
mişcare cel puţin 30 de
sala de mese
min în fiecare zi, să evite
plimbările la temperaturi
ridicate şi scăzute
5.nevoia a -insomnie -să se proprie -bolnavul se

dormi si odihnească odihneşte şi
-ii asigurăm un
odihni reuşeste să
microclimat cald cu
doarmă în timpul
umiditate corespunzătoare
nopţii
-recomandăm bolnavului
repaus la pat
delegată
-brofimen tb III/zi
6.nevoia de a- -hipertermie -combaterea proprie - t0 scade 37,3 0C

si mentine febrei
-măsurarea temperaturii
temperatura
dimineaţa şi seara notând-
o în F.O Td-38,2 0C Ts-
38,5 0C
delegată
46
-algolcalmin -2 cp
7. nevoia de a -deficit de -să-l ajutăm să proprie -bolnavul îşi

fi îngrijire se necesită singur
-suprăveghem starea de
curat,îngrijit îngrijească,să deprinderile de
curăţenie corporal şi
şi de a-şi fie curat igienă
vestimentară
proteja
tegumentele -îl îndrumăm să-şi facă
toaleta de dimineaţă şi
seară
-îi vom explica bolnavului

deprinderile de igienă că
au o importanţă deosebită
delegată
-ecografie abdominală
-oscilometrie
8.nevoia de a -anxietate -să îi acordăm proprie -bolnavul devine

evita atenţie pentru a mai optimist
-să stea liniştit,nu este în
pericolele evita orice
pericol .dispare starea de
pericol
anxietate şi teamă
-îl linistim din punct de
vedere psihic şi fizic
-asistenta face educaţia

sanitară pentru prevenirea
47
infecţiilor bronşice
9.nevoia de a -lipsa de proprie -bolnavul este

comunica cu comunicare foarte socialil
-să-l ajutăm să comunice -
semeni
să-i căpătăm încrederea -s-a acomodat
repede cu
-să se integreze uşor în
bolnavii
discuţiile cu bolnavii
10 nevoia de a -neeinteresat -să-l ajutăm cu proprie -pacientul

se recrea în a se recreea obiecte lucruri citeşte,e interestat
-să fie vizitat de familie
care îl poate
-primeşte vizite
recrea -îl îndrumăm să practice
jocuri de cărţi,să asculte
radio,să citească
11.nevoia de -insuficineţa -pacientul să proprie -pacientul a

a învăţa şi cunoaşterii acumuleze acumulat
-informăm pacientul care
descoperii cunoştinţe cunoştinţe noi şi
sunt factorii etiologici şi
despre boală le poate folosi
predisponenţi ,cum să evite
pentru a şti cum
aceşti factorii
să-şi păstreze
-informăm ce complicaţii sănătatea
pot apărea
-aduc la cunoştinţă înainte

de externare ,datele
controalelor medicale la
spital
48
SUPRAVEGHERA FUNCTIILOR VITALE
D ATA T.A. PULS RESRIRATII TEMPERATURA DIUREZA SCAUN
16.02.2013 140/90 mm 82/min 32 resp/min Td-38,2 0C 1200ml 1/zi

Hg
Ts-38,5 0C
17.02.2013 145/85mmHg 80/min 31resp/min Td- 380C 1200ml 1/zi
Ts- 38,10C
18.02.203 140/85mmHg 82/min 28rep/min Td- 370C 1300ml 2/zi
Ts- 37,30C
19.02.2013 140/90mmHg 80/min 25rep/min Td- 36,50C 1200ml 1/zi
Ts- 36,40C
20.02.2013 140/80 mm 80/min 25rep/min Td- 36,50C 1200ml 1/zi

Hg
Ts- 36,40C

Hg
Ts- 36,40C
22.02.2013 135/850 mm 83/min 25rep/min Td- 360C 1300ml 1/zi

Hg
Ts- 36,30C

Hg
49
EXAMENUL DE LABORATOR
EXAMENUL MODUL DE REZULTATE VALORI NORMALE

CERUT RECOLTARE
VSH 2 ml sange venos + 0,4 65 mm/1h

10mm/1h
mlcitrat de sodiu
110mm/2h
22mm/2h
Hb înţeparea pulpei 14,5 g% 13-15 g%

degetulu
Ht înţeparea pulpei 55%

degetulu
L înţeparea pulpei 8900 mm3 4200-8000/mm3

degetulu
FL N =60% N - 65%
E=1% E - 2-4 %
L=23% L - 20 – 25 %
Glicemie 2 ml sânge venos + 4 0,86% 0.80 – 1.20 g%

mgfluorura de sodiu
Uree sânge venos 0,34g% 0,20 – 0,50mg%
BT sânge venos 0,8 mg% 0,6 - 1 mg%
BD sânge venos 0,2 mg% 0,1- 0,4 mg%
50
TGO sânge venos 14 UI 2- 20 UI/l
TGP sânge venos 10UI 2-16 UI/l
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
PERIOADA ALIMENTE PERMISE ALIMENTE INTERZISE
16.02.2013- 23.02.2013 alimentaţie cu porţi mici la 2-3 alimentaiţe hipercalorica şi

ore constatând în: lapte, sucurI hipersodată
de fructe ,bulion de
legume,brânză de vaci
INVESTIGAŢII PARACLINICE
DATA EXAMENE PREGATIREA PT INGRIJIRE DUPA

CERUTE EXAMEN EXAMINARE
17.02.2013 Examen sputa : -B.K. îl anuţăm sa scuipe în cutia nu trebuie o pregătire

Petri după examinare
- celule
51
neoplazice
- examen
citobacteriologic
18.02.2013 EKG îi explicăm necesitatea nu trebuie o pregătire

investigaţiei după investigaţie
TRATAMENT MEDICAMENTOS
DATA MEDICAMENTE MOD DE ADMINISTRARE
17.02.2013 - miofilin2 f/zi i.v
- teotard 350mg 1cp/zi oral
-a mpicilină 1g/3zi i.v
- bromhexin 3 ling/zi oral
- ampicilină 1g/3zi i.v
-b romhexin 3 ling/zi oral
- furosemid 1 fiolă i.v
- brofimen tb III/zi oral
52
53
Cazul B
Culegerea datelor:
Date fixe
Numele şi prenumele - S.C.
Sexul - masculin
Vârsta - 60ani
Domiciliul –-com. Tanacu, jud. Vaslui
Ocupaţia - pensioner

Diagnostic internare - bronşită cronică
54
Istoricul boliii
Bolnavul a fost diagnosticat în anul 2000 cu bronşită cronică, prezentând

simptomatologia de mai jos, pentru care a fost internat de mai multe ori, urmând tratament cu
penicilina şi miofilin.
În prezent simptomele se accentuează, motiv pentru care se internează în spital pentru

tratament.
Manifestări de dependenţa
- dispnee de efort şi repaus

- tuse cu expectoraţie muco-purulenta
- durere în hipocondriul drept
- prurit

- insuficienţa cunoaşterii
- lipsa de cunoaştere a importanţei de a avea infomatii
- dificultate şi refuz de a urma o dietă
Examen sânge
VSH- 82 mm/1h - 153 mm/2h
Hb – 8g%
GA – 10200/mm3
55
FL-N – 68%
E- 1%
L- 23%
Uree – 0,24%
TGO – 11 U.I.
TGP – 10 U.I.
GGT – 31 U.I.
Colesterol 1,70 g%
Ionograma
Ca 2+ - 4,3 mEg/l
Na – 130mEg/l
K – 4 mEg/l
Glicemie 0, 88g%
Examen urină
Albumină- absent
Glucoza – absent
Sediment – rare epitelii şi leucocite
56
Examene diverse
EKG
Oscilometrie
Rg. pulmonară
Ecografie abdominală (colecist, ficat)
Nevoile fundamentale ale bolnavului S.C.
Plan de ingrijire
Cazul B

1.nevoia de a - dispnee -să respire proprie -scade pulsul şi TA

respira la 160/90mmHg
-obstrucţia -reducerea -liniştim bolnavul
căilor procesului asigurându-i că vom Puls-82 resp/mi
respiratorii inflamator face totul pentru
ameliorarea stării lui
-cianoza la -oxigenare
nivelul fetţi insuficientă -aeroterapie
-tahicardie -combaterea -poziţionăm bolnavul

insuficienţei (poziţie semişezândă)
-H.T.A.
cardiace
-administram oxigen pe
-tahipnee
sonda nazală cu
-anxietate prudenţă
-agitaţie - luăm pulsul, TA şi

observăm respiraţia,
57
notându-le în F.O.
Puls-90 puls/min
TA- 190/100 mmHg
R- 34 resp/min
delegată
-mfiofilin 2f/zi
-furosimid 2f/zi
-penicilina 4,5 mil. U.I.
-tertensiv 1 cp/zi
-sirop expectorant 1fl
-analize de laborator,
sânge, urină
-Rg pulmonara
-EKG
2.nevoia de a -dificultate şi -să respecte proprie -bolnavul respectă

mânca şi a refuz de a urma orarul de masă dieta şi
-întocmim împreună cu
bea o dietă şi să se înregistrează o
asistenta dieticiană o
hrănească creştere în greutate
dietă echilibrată care să
corespunzător
cuprindă toţi factorii
nutritivi
-supraveghem
respectarea dietei de
către bolnav
58
delegată
-regim alimentar
normocaloric şi
hiposodat
3.nevoia a - insomnia -să se proprie -bolnavul se

dormi si a se odihnească şi să odihneşte şi
-recomandăm
odihni doarmă liniştit reuşeste să doarmă
bolnavului repaus la pat
în timpul nopţii
-asigurăm în salon un
microclimat cald cu
umiditate
corespunzătoare
-vom percuta părţile cu

motitate crescută pentru
dezlipirea enudatului
din căile respiratorii,
ajutând bolnavul să
expectoreze
-vom administra
conform indicaţiilor
medicale un sedativ
pentru combaterea stării
de nelinişte şi agitaţie
-administrăm
fluidifiante ale secreţiei
bronşice
delegată
59
-diazepam tb.l /seara
4. nevoia de - dezinteres în -să fie curat proprie -bolnavul îşi

a fi ceea ce priveşte necesită singur
-observăm discret starea
curat,îngrijit măsurile de deprinderile de
de curăţenie corporală şi
şi de a-şi igienă igienă
vestimentară
proteja
tegumentele -îndrumăm bolnavul să-
şi facă toaleta de
dimineaţă şi seara,
spălarea feţei, urechilor,
gâtului, membrelor
superioare, toaleta
cavităţilor bucale şi
îngrijirea părului
-vom supraveghea
schimbarea cât mai des
a lenjeriei de corp a
bolnavului
-vom explica bolnavului

ca deprinderile de igienă
au o însemnătate
deosebită pentru
menţinerea
tegumentelor în perfectă
stare de sănătate, în
prevenirea unor
complicaţii cutanate, a
stimulării funcţiilor
60
pielii care au rol
important în apărarea
unei stări de confort
fizic şi psihic
delegată
-ecografie abdominală
-oscilometrie
5.nevoia de - să-l ajutăm să - facem educaţie

a învăţa şi cunoască sanitară susţinută de
descoperii notiunole bolnavului,
despre boala sa convingându-l despre
si complica-tiile necesitatea de a avea
acesteia informaţii în legătură cu
boala să , pentru a ştii
care sunt factorii care
favorizează agravarea
bolii, cum sunt
complicaţiile ce apar şi
să cunoască mijloacele
ce se pot folosi pentru a-
şi menţine sănătatea
SUPRAVEGHERA FUNCŢIILOR VITALE
61
06.03.2013 190/100 mm 90/min 34 resp/min Td-370C 1000ml 1/zi
Hg
Ts-37.5 0C
07.03.2013 185/90mmHg 89/min 31resp/min Td- 36.40C 1200ml 1/zi
Ts- 370C
Ts- 37,30C
Ts- 36,40C

Hg
Ts- 36,90C

Hg
Ts- 36,8oC

Hg
Ts- 36,30C
EXAMENUL MODUL DE RECOLTARE REZULTATE VALORI NORMALE

CERUT
VSH 2 ml sange venos + 0,4 mlcitrat 82 mm/1h - 153 mm/2h 10mm/1h

de sodiu
22mm/2h
EXAMENUL CERUT
62
TGP sânge venos 10 U.I 4,7 – 18,3 %
GGT sânge venos 31 U.I. 4,7 – 18,3 %
Hb înţeparea pulpei degetului 8g% 13-15 g%
GA înţeparea pulpei degetului 10200/mm3 6000-8000 /mm3
Colesterol sânge venos 1,70 g% 1,60 – 2,30 g%
FI N înţeparea pulpei degetului N – 68% N - 65%
E E- 1% E - 2-4 %
L L- 23% L - 20 – 25 %
Glicemie 2 ml sânge venos + 4 0.90g% 0.80 – 1.20 g%

mgfluorura de sodiu
TGO sânge venos 11 U.I 2,3 – 13,9%
Ionograma sânge venos
Ca 2+ 4,3 mEg/l 4,1 – 5,5 mEg/l
Na 130mEg/l 134 – 145 mEg/l
K 4 mEg/l 3,6 – 4,7 mEg/l
uree sânge venos 25mg% 0,20 – 0,50mh%
Examen absent absent

urină:
urină absent absent
- albumină
rare epitelii şi leucocite rare epitelii şi leucocite
- glucoză
63
PERIOADA ALIMENTE PERMISE ALIMENTE INTERZISE
06.03.2013- 13.03.2013 regim alimentar normocaloric şi alimentaţie hipercalorică şi

hiposodat hipersodată
ceaiuri, zeama de fructe,
DATA EXAMENE PREGĂTIREA PT ÎNGRIJIRE DUPĂ

07.03.2013 EKG
Oscilometrie nu trebuie o pregătire specială nu trebuie o pregătire

după examinare
Rg. pulmonară
08.03.2013 Ecografie pe nemâncate nu trebuie o pregătire

abdominală după investigaţie
64
DATA MEDICAMENTE MOD DE ADMINISTRARE
07.03.2013 - mifiofilin 2f/zi i.v
-furosimid 2f/zi i.v
- penicilină 4,5 mil. U.I. i.v
- tertensiv 1 cp/zi oral
08.03.2013 - diazepam tb.l /seara oral
- mifiofilin 2f/zi i.v
- furosimid 2f/zi i.v
09.03.2013 - diazepam tb.l /seara i.v
- mifiofilin 2f/zi oral
- penicilină 4,5 mil. U.I. oral
- tertensiv 1 cp/zi i.v
65
66
Cazul C
Culegerea datelor:
Date fixe
Numele şi prenumele - D. C.
Sexul - masculin
Vârsta - 50ani
Domiciliul - Poieneşti,com. Poieneşti, jud. Vaslui
Ocupaţia - agricultor
Diagnostic internare - bronşită cronică
Istoricul bolii
Boala a debutat în urmă cu 4 ani,în urma unor pusee acute rinofaringiene neglijabile, bolnavul
prezentând o simptomatologie asemănătoare cu expectoraţie muco-purulenta,tuse,stare generală
alterată.
A mai fost internat de două ori în secţia medicală când boala a fost ameliorată prin tratament cu
antibiotice,expectorante,sulfamide iar acum se prezintă din nou acuzând
Manifestări de dependenţă
- tuse
- expectoraţie mucopurulenta
- dispnee de efort
- cefalee, febră
67
- lipsa de cunoaştere a importanţei de a avea infomatii
- hipertermie
VSH – 55mm/1h
-125mm/2h Uree – 25mg%
Hb - 15% Ac. Uric - 3,5mg%
Ht - 40% Creatinică -0.85mg%
FI – N - 75% Glicemie - 0.90g%
E - 3%
L - 45%
Examene urină
Albumină – absent
Glucoză – absent
Urobilurogen – absent
Sediment – rare leucocite şi epitelii rare
Examene diverse
Ex. Spută
Ex. Rg. Pulmonară
EKG
Nevoile fundamentale ale bolnavului D.C.
Plan de Îngrijire
Cazul C
68
1.nevoia -alterarea vocii -combaterea proprie dispunee,răguselă,tuse

de a inflamaţiei moderată şi cu secreţii
-dispnee de - liniştirea bolnavului
respira în cantitate redusă
efort asigurând ca prima grijă a
noastră boala lui se va
-obstrucţia
vindeca
căilor
respiratorii -asigurăm în salon o
atmosferă
-tuse violentă
adecvată,căldura,umiditatea
normală
-educăm bolnavul să tuşească

mai des pentru a
eliminasputa
-asigurăm un raport
corespunzător de lichide
pentru fluidizarea secreţiilor
delegată
-ampicilina 500mg/6h
-biseptol 3tb/zi
-sirogal 4lig./zi
-brofimen 3tb/zi
-Analize de laborator:
Sânge,urină,sputa
69
-Rg. pulmonara
2.nevoia -insomnie -să se odihnească proprie -bolonavul se linişteşte

de a şi doarme
-recomandăm repaus la pat
dormi si s
se odihni -creăm un microclimat
propice odihnei şi somnului
delegată
-fenobarbital
-algocalmin 3tb/zi
3.nevoia -hipertermie combaterea febrei proprie - t0 scade -37 0C

de a-şi (febră
-măsurarea temperaturii
menţine moderată)
dimineaţa şi seara notăm în
temperat
- T=38,5oC F.O Td-38,2 0C Ts-38,5 0C
ura în
limite -administrăm un regim
normale alimentar echilibrat caloric şi
în principii alimentare,multe
ceaiuri îndulcite şi călduţe
delegată
-algolcalmin -2 f/zi
-paracetamol- 3cp/zi
4.nevoia -dificultate în -să fie liniştit proprie -bolnavul se linişteşte

de a se a-şi asuma după vizita familiei
-să nu considere -bolnavul este neliniştit de
realiza rolul social
boala un handicap faptul că nu poate participa la
lucrările câmpului -linistim
bolnavul asigurându-l că se
va face bine
70
SUPRAVEGHERA FUNCŢIILOR VITALE
29.03.2013 130/80 mm 80/min 34 resp/min Td-38,20C 1200ml 1/zi

Hg
Ts-38,5 0C
30.03.2013 135/90mmHg 85/min 31resp/min Td- 38.40C 1200ml 2/zi
Ts- 37,30C
Ts- 37,30C
Ts- 36,70C

Hg
Ts- 370C

Hg
Ts- 36,4oC

Hg
Ts- 36,30C

Hg
EXAMENUL CERUT
71
EXAMENUL MODUL DE RECOLTARE REZULTATE VALORI NORMALE
CERUT
VSH 2 ml sange venos + 0,4 mlcitrat 55 mm/1h - 125 mm/2h 10mm/1h

de sodiu
22mm/2h
Hb înţeparea pulpei degetului 15g% 13-15 g%
Ht înţeparea pulpei degetului 40% 47 + - 2%
Creatinină sânge venos 0.85mg% 0,6 – 1,20 mg%
FI N înţeparea pulpei degetului N – 68% N - 65%
E E- 1% E - 2-4 %
L L- 23% L - 20 – 25 %
Glicemie 2 ml sânge venos + 4 0.90g% 0.80 – 1.20 g%

mgfluorura de sodiu
Ac. Uric sânge venos 3,5mg% 2 – 6mg%
Ionograma sânge venos
Ca 2+ 4,3 mEg/l 4,1 – 5,5 mEg/l
Na 130mEg/l 134 – 145 mEg/l
K 4 mEg/l 3,6 – 4,7 mEg/l
uree sânge venos 25mg%
0,20 – 0,50mh%
Examen
urină:
urină absent absent
- albumină
absent absent
72
- glucoză rare epitelii şi leucocite rare epitelii şi leucocite
- sediment absent absent
urobilurogen
PERIOADA ALIMENTE PERMISE ALIMENTE

INTERZISE
29.03.2013- 05.04.2013 regim alimentar alimentaţie

normocaloric şi hiposodat hipercalorică şi
hipersodată
ceaiuri, zeama de fructe,
DATA EXAMENE PREGATIREA PT ÎNGRIJIRE DUPA

30.03.2013 EKG
Rg. pulmonară nu trebuie o pregătire nu trebuie o pregătire

specială după examinare
Ex.spută
să scuipe în cutia Petri
73
DATA MEDICAMENTE MOD DE

ADMINISTRARE
29.03.2013 - ampicilină 500mg/6h i.v
- biseptol 3tb/zi oral
- sirogal 4lig./zi oral
- brofimen 3tb/zi oral
- paracetamol 2cp/zi oral
- algolcalmin -2 f/zi i.m
74
75
76
CAPITOLUL IV. CONCLUZII
Evaluarea finală
Bronşita cronică este o afecţiune a aparatului respirator, o boală caracterizată clinic prin tuse
şi/sau expectoraţie intermitentă sau permanentă,determinate de hipersecreţia mucoasei
bronşice,având ca substrat anatomo-patologic o inflamaţie cronică specifică a peretelui bronşic
si alternarea structurii mucosecretante,şi evoluând de obicei spre o afectare progresiva a
bronhiolelor şi a ţesutului pulmonar. Afectează bronhiile mici unde leziunile inflamatorii şi
secreţiile produc stenoză, spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă.
Stimulii iniţiali care duc la creşterea secreţiei de mucus în căile respiratorii.
Asistenta medicală acordă o atenţie deosebită bolnavilor cu bronşită cronică deoarece netratată
corect bronşita poate duce la boli pulmonare obstructive cronice.
În concluzie lucrarea de faţă a fost concepută cu scop de a defini noţiunea de bronşită

cronică şi de a prezenta modalitatea de abordare a pacientului cu bronşită cronică de către asistenta
medicală, un mod exhaustiv în ceea ce priveşte acordarea îngrijirilor medicale astfel încât la
externare condiţia de bolnav a pacientului să nu mai reprezinte un risc pentru acesta sau pentru
familia sa.
77
BIBLIOGRAFIE
1. Anatomia şi fiziologia omului, Ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti 1998
2. Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali, Editura

Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998
3. ABC-ul sănătăţii, Editura Medicală, Bucureşti 1964
4. Fiziologie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti 1994
5. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa

Medicală Românească, Bucureşti, 1997
6. Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate bolnavului,

Ediţia a III-a, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1997
7. Medicina internă pentru cadre medii, Ediţia a IV a, Editura All, Bucureşti,
2009, Borundel Corneliu
8. ABC-ul sănătății, Editura Medicală, Bucureşti
9. Biologie clasa a XI a, Editura Corint, Bucureşti, 2008, Roşu Ionel
10. www.wikipedia.org
78

Ingrijirea Pacientului Cu Bronsita

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ingrijirea Pacientului Cu Bronsita

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARGUMENT

Să iubim profesia această minunată de asistent medical generalist, aşa cum

DATE GENERALE DESPRE BRONŞITĂ CRONICĂ

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator

1.1. a. Anatomia aparatului respirator

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul

1.2. Prezentarea teoretică a bolii: Bronşita cronică

Factorii iritanţi - tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali, poluanţii aerieni, vaporii

După infecţii virale apar anomalii ale funcţiei pulmonare.

4. Diagnostic clinic (simptomatologia)

Diagnosticul diferential este larg:

Bronsita cronică are o evoluţie indelungată, intermitentă, cu episoade de acutizare legate de

Bolnavii cu bronşită cronică nu necesiă un tratament chirurgical.

2.1. Internarea pacientului în spital

Spitalul cuprinde urmatoarele parti componente functionale :

- serviciul de primire unde începe pregatirea psihică a pacientului. El

- prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului,

- secţia Medicină Internă este partea componentă a spitalului înzestrată

Dupa ce medicul hotarăşte internarea bolnavului, asistentA completează biletul de internare,

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavului se aduce la cunostinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi

Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar,

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice bolnavilor internati

a) Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Scop: asigurarea condiţiilor igienice, de confort, pentru odihnă şi îngrijirea bolnavului.

- materialele se aşază pe un scaun lângă spătarul patului.

- se îndepărtează noptiera de pat.

2. Întinderea cearşafului peste saltea:

- se introduce cearşaful adânc sub saltea la capătul patului.

3. Executarea colţurilor (în formă de plic):

- se aşează muşamaua la mijlocul patului şi se acoperă cu aleza.

4. Aşezarea cearşafului de pătură:

- se aşează al doilea cearşaf peste care se întinde pătura.

- marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură.

- colţurile păturii şi cearşafului se execută identic ca la etapa 3.

- se îndoaie pătura în lungime.

- se introduce pătura în cearşaf, prin deschizătura plicului.

- se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului, cu butoniere şi nasturi.

- se face cuta pentru ca picioarele să stea comod.

- fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă.

- se aşează pernele pe pat.

- se reaşază noptiera lângă pat.

b) Schimbarea lenjeriei de pat

- partea de cearşaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea

- se lasă în jos partea de cearşaf ridicată

c) Asigurarea igienei generale, corporale şi vestimentare a pacientului

La internarea în spital, bolnavul cu bronşită cronică i se dă posibilitatea să facă o baie sau un

Materiale necesare: termometru de baie şi de cameră, săpun, mănuşi de baie, cearşaf de

- închiderea geamurilor şi a uşii.

- se aşază săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport la marginea băii sau pe un

- este invitat să urineze.

Bolnavul cu bronşită cronică se spală singur

c) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

1. Pregătirea încăperii : - închiderea geamurilor şi a uşii.

- bolnavul işi efecueaza singur toaleta

d) Observarea poziţiei pacientul în pat

e) Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului

Materiale necesare:scuipătoare,tampoane pe porttampon,vas gradat,tăviţă renală,foaie de

Pregătirea bolnavului psihică şi fizică:

- bolnavul va fi educat cum să expectoreze:să tuşească cu gura închisă;să colecteze sputa în

-se va insista în educarea femeilor care au tendiţa de a ingera sputa.

-se va aşează bolnavul în poziţia care-i permite să expectoreze cu uşurinţă,fără să obosească;

-se va sprijini capul bolnavului

-se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie,identic cu notarea diurezei,cantitatea de spută