1

INTRODUCERE

Există o farmacie la care e deschis la orice oră din zi şi din noapte şi unde stocurile
nu se termină niciodată: farmacia naturii. Locul unde puterea plantelor este cel mai competent şi
mai înţelept farmacist. De mii de ani oamenii au folosit aceste proprietăţi vindecatoare ale
plantelor pentru a preveni bolile sau pentru a se vindeca de ele. 

Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziţia
lor chimică au proprietăţi farmaceutice şi sunt folosite în terapeutica .

Valorea terapeutică a plantelor medicinale are la bază relaţia dintre structura chimică a
substanţelor active, numite şi principii active şi acţiunea lor farmacodinamică pe care o exercită
asupra elementelor reactive ale organismului.

În perioada Renaşterii, între savanţii de renume care s-au ocupat şi de plantele

medicinale, amintim pe Theophrastus Paracelsus (1.493 — 1.541. Paracelsus arăta că nu planta
întreagă, ci substanţa activă ce o conţine este cea care vindecă, numind acea parte activă
"arcanum" sau "quinta esentia", conturând noţiunea de "principii active". Paralel cu dezvoltarea
chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante.

Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei
(tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a
medicamentelor de sinteză în strictul necesar.

Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica modernă, alături de

chimioterapie, fizioterapie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc.

În zilele noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante
medicinale, sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozizi,
uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos
etc. La acestea se adaugă produsele utilizate la prepararea ceaiurilor şi în diverse industrii
(alimentară, parfumerie şi cosmetică, a săpunurilor şi detergenţilor etc.). Se apreciază că, la scară
mondială, se folosesc astăzi în fitoterapia populară şi "cultă" circa 20.000 de specii de plante
medicinale şi aromatice, din care mai utilizate sunt circa 300 de plante. În toată lumea,
îmbogăţirea sortimentului de plante medicinale şi aromatice şi diversificarea utilizării lor este în
plin avânt.
 2

Până ca medicina să evolueze într-atât încât să propună produse eficiente și ușor de folosit
oamenii au recurs adesea la metodele naturiste. Astfel o serie de plante medicinale erau folosite
cu precădere în igiena intimă și au rămas și astăzi utile, medicina naturistă apelând adesea la
beneficiile acestora nu doar în ceea ce priveste aparatul reproducator, ci și în cazul multor
afecțiuni.
 3

CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE DESPRE PLANTE

Plante medicinale – generalități

Datorită așezării sale geografice, a unui relief variat și a climei favorabile dezvoltării unei
bogate vegetații, România constituie locul de întâlnire a florei euroasiatice și mediteraneene. Aici
cresc peste 3600 de specii de plante superioare, dintre care peste 700 au devenit medicinale,
datorită experienței îndelungate a poporului român în folosirea lor, la tămăduirea bolilor. În
cadrul patrimoniului vegetal din Romania se găsesc numeroase plante spontane și cultivate ce au
diferite utilizări și care pot fi grupate în următoarele categorii:

 Plante alimentare (folosite în alimentație direct — fructe, frunze, rădăcini, tuberculi, atât
în stare proaspată cât și sub forma preparată, conservată etc.) — 106 specii;
 Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substanțelor
grase din semințe sau fructe) — 24 specii;
 Plante aromatice și condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea
alimentelor, mâncărurilor, băuturilor etc., datorită uleiurilor volatile conținute sau a altor
substanțe ce le conferă o aromă sau gust specific) — 48 specii;
 Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animală,
pentru colorarea unor alimente sau băuturi datorită pigmenților conținuți cu putere de
colorare) — 48 specii;
 Plante tanante (folosite pentru tăbăcitul pieilor datorită substanțelor tanante conținute)
— 32 specii;
 Plante medicinale (folosite în industria farmaceutică pentru extragerea de substanțe
necesare preparării medicamentelor sau utilizate în medicina populară datorită
conținutului lor în vitamine, uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine,
flavonozide, antociani, derivati ai acizilor polifenolcarboxilici, heterozide sterolice,
heterozide triterpenice, lipide, rezine (rășini), principii amare, alcaloizi și alte principii
active cu proprietăți de natură vegetală.
 4

Organele vegetale folosite de la o plantă medicinală :

 partea aeriana, în întregime (herba);

 organele subterane: rădăcina (radix), rizom (rhizoma), tubercul (tubera), bulb (bulbus);
 frunza (folium);
 mugurii (gemmae);
 floarea (flores);
 fructul (fructus);
 sămanța (semen);
 scoarța de pe trunchi sau de pe rădăcina (cortex).

Produsul vegetal (pv) reprezintă organul sau o anumită parte a plantei uscată și prelucrată
care poate fi folosit pentru prepararea unor produse farmaceutice sau în industria de
medicamente.

Este importantă cunoașterea substanțelor biologic active conținute în plante pentru a se aprecia
valoarea terapeutică și modul de extracție sau izolare a acestor principii, astfel încât acțiunea sa
fie cât mai eficientă.

Acțiunea terapeutică a pv. se poate datora:

 unei singure substanțe, de regulă organică (principiu activ);

 unui grup de substanțe cu aceeași structură de bază, deosebindu-se prin natura
radicalilor;
 unui complex fitochimic (fitocomplex) format dintr-un principiu dominant și principii
secundare (efect sinergetic).

Este importantă cunoașterea substanțelor biologic active conținute în plante pentru a se aprecia
valoarea terapeutică și modul de extracție sau izolare a acestor principii, astfel încât acțiunea sa
fie cât mai eficientă.
 5

Noțiuni de fitoterapie și aromaterapie

Fitoterapia sau știința utilizării plantelor în folosul sănătății, are o vechime de mii de ani
(cuvântul fitoterapie derivă de la cuvintele grecesti phyton = planta, therapie = știința tratării și
vindecării bolilor). Cu 2000 de ani i.Hr. egiptenii, grecii, romanii utilizau plantele pentru diverse
tratamente, îmbalsamare, cosmetică; mărturie stau scrierile vechi ale lui Hipocrates, Dioscorides,
Plinius cel Bătrân.

Fitoterapia s-a născut o data cu omul, care prin instinct, prin observație, experiență și
inteligență a învățat să-și aleagă din mediul înconjurator cele mai utile plante sau produse
obținute din regnul vegetal în scop profilactic sau curativ: ciuperci, alge, licheni și practic toate
părțile din plantele superioare.

În concepția hipocratică și paracelsiana se consideră că alimentele sunt remediile noastre,

iar remediile sunt în primul rând alimentele. Deși, un timp s-a uitat acest adevăr, în prezent, ca
adepți ai unei terapii naturale, va trebui să recunoaștem că în plantele medicinale și aromatice, în
legume, fructe, în semințe, substanțele active sau nutritive sunt bine proporționate și mai ales
organismul nostru este mai bine adaptat la acestea decât la derivatele ultrapreparate sau la
alimentele sau medicamentele semisintetice, obținute în laborator.

Pe de altă parte, trebuie înlăturată și prejudecata că plantele ar fi lipsite de nocivitate. Sunt

numeroase exemple în care materiile prime vegetale sau substanțele obținute din acestea conțin
otrăvuri puternice. În special alcaloizii, dar și unele glicozide intră în acestă categorie (aconitina,
stricnina, morfina, atropina, alcaloizii lisergici, glicozidele digitalice s.a.).

Mult timp s-a considerat că doar un mic număr de substanțe pure din plante sunt active,
ceilalți compuși nefiind decât un balast. S-a neglijat însă un fapt și anume: substanțele chimice
din plante constituie un complex activ pe baza unor acțiuni sinergetice, care prezintă avantaje
terapeutice certe față de unele asocieri de substanțe chimice pure.

Desigur că nimeni nu contestă în prezent ca în caz de prim ajutor, de afecțiuni acute grave, se
apelează la substanțe chimice pure, indiferent dacă sunt naturale sau obținute în laborator.

Pentru majoritatea afecțiunilor cronice care necesită tratamente îndelungate este

recomandabilă utilizarea plantelor ca atare sau a unor extracte care sa conțină cât mai nealterate
complexul de substanțe active existente în specia sau în speciile de plante asociate, cu scopul de
a obține un produs fitoterapeutic. În acest caz, în care în produsul fitoterapeutic există 20 - 30 sau
chiar mai multe substanțe active, unele din ele în cantități foarte mici, poziția rațională este pe
linia dintre alopatie (terapie bazată pe medicamente de sinteză, în doze corespunzatoare acțiunii
 6

acestora) și homeopatie (terapie și prevenție cu doze mici de substante naturale ce stimulează

capacitatea organismului de a se apăra).

Demonstrarea acțiunii farmacodinamice și farmacocinetice a produselor fitoterapeutice

propriu-zise s-a efectuat abia în ultimii 25 de ani, când au început să fie elaborate teste de mare
sensibilitate, în special teste biochimice „în vitro" sau teste biologice speciale, diferite de cele
111 clasice experimentale pe animale de laborator.

Fitoterapia și aromaterapia modernă studiază efectele plantelor la nivel intracelular, la nivelul

țesuturilor și organelor, în special asupra organismului bolnav.

Fitoterapia consideră omul în totalitatea sa psihosomatica și de multe ori recomandă asocierea

terapiei naturale cu psihoterapia.

Dacă regnul vegetal poate trăi fără om, în nici un caz omul nu poate trăi fără el. Nici
oamenii și nici celelalte ființe vii care populează pământul nu pot trăi fără plante: de la aliment
până la medicament.

S-a arătat că toate substanțele fabricate în laborator și străine organismului trebuie

acceptate cu multă prudență de medici și de bolnavi și nu trebuie considerate ca inofensive, fără
cercetări complexe foarte aprofundate. Apoi urmează un examen foarte important - proba
timpului. În această privință, fitoterapia are un mare avantaj, ea a trecut această decisivă proba a
timpului în decursul mileniilor de când este aplicată de peste 80 % din populația globului. În ceea
ce privește aromaterapia, va fi aplicată ca metodă de tratament la bolnavii alergici la antibiotice
și la bolnavii cu afecțiuni provocate de tulpini de bacterii .

Plantele medicinale și aromatice și în special produsele farmaceutice obținute din ele, ca

toate medicamentele de altfel, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza
prescripțiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale și nici un ultim refugiu la
care se apelează adesea, după ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele își au locul bine
stabilit de specialiști în arsenalul terapeutic, fie că este vorba de cele cu acțiune majoră sau 111
medie, fie că este vorba de adjuvante.
 7

CAPITOLUL II
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

1. Anatomia aparatului urinar

Aparatul urinar este unul din aparatele fiziologice esenţiale ale organismului care
produce, stochează şi elimină deşeurile organismului prin urină.

Sistemul excretor extrage deşeurile din sânge şi le elimină în urină. Această operaţie se
efectuează în rinichi. Urina se scurge apoi prin două canale, ureterele, pâna la vezică. Odată
plină, aceasta evacuează lichidul printr-un canal numit uretră.

Aparatul excretor este alcătuit din :

1. Rinichi
2. Caile urinare - alcătuite din :
- uretere
- vezica urinara
- uretra.
 8

Rinichii-sunt principalul organ de excretie al organismului, indispensabil functionarii

organismului si vietii.

Sunt în formă de boabe de fasole, fiind situaţi sub plămâni. Rinichiul drept ocupă o poziţie mai
joasă, el este comprimat de ficat. Fiecare rinichi măsoară aproximativ 12 centimetri şi câte 150g.

Rinichiul îndeplineşte următoarele funcţii în organism:

 Excreția sau depurarea organismului de substanţe nefolositoare endogene şi exogene

 Menţine echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în organism sunt eliminaţi în
special prin intermediul rinichiului. Când în organism se acumulează baze, acestea sunt
tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestin etc.
 Menţine echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se menţine în mare parte constant
datorită eliminării apei şi electroliţilor prin rinichi.
 Funcţia endocrină. Rinichiul secretă mai multe substanţe cu proprietăţi de hormoni:
renina, prostaglandine, kinine biogene, eritropoietina etc

Caile urinare-ureterele, uretra și vezica constituie celelalte elemente ale sistemului

urinar.

Ureterele sunt două tuburi musculare foarte fine care transportă urina din rinichi spre vezică. EIe
se închid automat când vezica e plină, astfel ca lichidul, încărcat de deşeuri, să nu reflueze spre
rinichi.

Vezica situată în partea inferioară a abdomenului, are pereţii musculari extensibili. Capacitatea
vezicii urinare este de 250-300 ml.

Acest organ este un fel de sac recuperator al urinei. În formă de pară atunci când este goală, ea
poate conţine pâna la 300m1 atunci când vezica este plină.
 9

Îşi varsă urina în uretră, care o evacuează în exterior. Datorită contracţiilor sfincterului,
alcătuit din inele musculare şi care o înconjoară la ieşire, uretra poate controla fluxul urinar.

Mictiunea

Este actul fiziologic de eliminare a urinei din vezica urinara. Se efectueaza in mod reflex.
Din uretere, urina este eliminata in jeturi în vezica urinară și datorită sfincterelor uretrale este
împiedicată eliminarea continuă a urinei la exterior.

Factorii favorizanti ai micțiunii sunt: contracțiile muscular - abdominale și ale diafragmei care
produc creșterea presiunii intraabdominală și comprimarea vezicii .
 10

2. Anatomia aparatului genital

Aparatul genital (reproducator) feminin este format din :

 gonada feminina — ovarul, ca și organ principal
 calea gonorifica (calea genitală) formată din:
-trompe uterine
-uter
- vagin
- col uterin (cervix)
- vulva.

Uterul (miometru) — organ musculos în care ajunge oul în timpul ovulatiei și în care se
dezvolta fătul în timpul sarcinii. Uterul în interior are o cavitate sub formă de pară răsturnată,
căptușită cu o mucoasă (endometrul). Endometrul este bogat în vase sanguine și structuri
glandulare, rolul lui fiind de a găzdui ovulul fecundat. În funcție de perioada ciclului menstrual și
de vârsta femeii, endometrul suferă importante modificări. În cazul în care nu a avut loc
fecundarea, endometrul este eliminat în timpul menstruației. Uterul este așezat în poziție
 11

înclinată în față, deasupra vezicii urinare și comunică în lateral cu trompele uterine și în partea de
jos cu vaginul, prin colul uterin

Trompele uterine - 2 tuburi flexibile cu o lungime de 10 — 12 centimetri . În trompele uterine

are loc fecundarea (întâlnirea dintre ovul și spermatozoizi), rolul acestora fiind de a asigura
supraviețuirea și trecerea ovolului și spermatozoiților spre locul de fecundare și trecerea
ovocitului fecundat în uter, unde va fi implantat în endometru.

Cervixul (Colul uterin) — este o zona îngustată de trecere către vagin, situata în partea
inferioara a uterului, care se închide în timpul sarcinii.

Vaginul — Cavitate flexibilă turtită anteroposterior cu o lungime cuprinsă între 8 și 12

centimetri și o lărgime de aproximativ 2,5 centimetri, care face legătura între uter și partea
externă a organului genital feminin (vulva). Elasticitatea vaginului îi permite să își modifice
dimensiunile în timpul actului sexual sau în timpul nașterii. La femeile care nu au avut încă un
contact sexual vaginal, intrarea vaginului poate fi parțial acoperită de o membrană numită himen.

Vulva - reprezintă partea externă a organelor genitale feminine. În perioada de pubertate,

vulva suferă importante transformări, sub acțiunea hornomilor.

Aparatul genital masculin este format din :

 testicule
 căi excretoare
 glande anexe și organul copulator (penisul); majoritatea organelor genitale sunt situate
extern, sunt vizibile și ușor accesibile.
 12

Testiculele sunt două organe situate în burse (scrot) și susținute fiecare de către un cordon
spermatic;

Testiculul are două funcții :

a) spermatogeneza - adică formarea celulelor sexuale, a spermatozoizilor; această funcție

începe la pubertate și continuă în tot restul vieții;

b) activitate endocrina, care constă în secreția de hormoni androgeni (testosteronul), care

imprimaă caracterele sexuale secundare.

Uretra este canalul prin care urina este expulzata din vezică în exterior. Este diferită la
cele două sexe. Dacă la femeie ea servește numai pentru trecerea urinei, la bărbat ea servește și
pentru expulzarea spermei în timpul ejaculării. Uretra pleacă din vezică urinară, traversează
prostata, străbate penisul și se termină în exterior printr-un orificiu numit meat.

Veziculele seminale sunt două formațiuni, ca doi săculeți, în care se depozitează sperma
în intervalul dintre ejaculatii; ele vin în raport cu vezica urinară, cu rectul și cu ampula
deferentului, iar colul veziculelor seminale conflueaza cu canalul deferent respectiv și astfel se
formează cele două canale ejaculatorii.

Canalul ejaculator este ultima porțiune a căilor spermatice, care începe prin confluenta
ampulei deferentului cu colul veziculei seminale; apoi, acest canal, după ce a străbătut prostata,
se termină cu uretra prostatică.

Penisul este porțiunea terminală a căilor urinare (uretra), împreună cu formațiile

spongioase care o înconjoară, formează organul erectil, penisul, ca principal segment anatomic al
realizării actului sexual.

Glandele anexe : prostata și glandele bulbo-uretrale.

a) Prostata, glandă de forma unei castane, secretă lichidul prostatic care intra în compoziția
lichidului seminal.

b) Glandele bulbo-uretrale (glandele lui Cowper) sunt două glande mici care secretă un lichid ce
se elimină din penis imediat după erecție și care neutralizează mediul acid din uretra; poate
conține spermatozoizi.
 13

CAPITOLUL III
AFECȚIUNI LA NIVELUL APARATULUI URINAR

Afecțiuni ale aparatului urinar

Bolile rinichilor sunt frecvente în practica medicală dar decesele cauzate de ele reprezintă
mai puțin de o zecime din cele de cauza cardio-vasculară. Pentru recunoașterea lor exactă și
tratarea lor corectă este însă necesară o bună cunoaștere a unor particularități structurale și
funcționale ale acestor organe cu repercursiuni asupra patologiei.

În cazul bolilor de rinichi, a nefropatiilor, cu exceptia malformatiilor si tumorilor, de multe

ori este dificil sa se precizeze caracterul predominant inflamator, de nefrita a bolii, în contrast cu
cel distrofic, de nefroza: ambele categorii de leziuni intereseaza parenchimul renal.

În ultimii ani s-au obtinut progrese importante în individualizarea si precizarea diferitelor

boli renale prin confruntarea simptomatologiei clinice cu leziunile microscopice care stau la baza
lor. Un rol important i-a revenit punctiei renale care a permis examinarea acestor leziuni în
timpul vietii si urmarirea evolutiei lor. Metode perfectionate ale anatomiei patologice, în special
microscopia electronica si imunomicroscopia au permis descifrarea în mare masura a complicatei
patologii renale. Poate în nici un domeniu al patologiei întelegerea diferitelor boli nu este atât de
strâns legata de studiul leziunilor microscopice.

Afectiunile cailor urinare sunt:

- afectiuni renale congenitale

- afectiuni ale tractului urinar

- cistita

- uretrita

- pielonefrita

- litiaza renala

- incontinenta urinara

-adenom de prostata

Sindromul nefritic este caracteristic leziunilor inflamatoare acute ale rinichiului si se

traduce prin hematurie, proteinurie, edeme, hipertensiune arteriala. Proteinuria si edemele sunt
 14

mai putin exprimate ca în cazul sindromului nefrotic. De cele mai multe ori sindromul nefrotic
dispare odata cu regresiunea fenomenelor inflamatoare, dar exista si cazuri în care în urma
cronicizarii inflamatiei se ajunge la scleroza renala cu insuficienta organului, ceea ce duce la
permanentizarea lui.

Sindromul nefrotic se caracterizeaza prin proteinurie masiva ducând la hipoproteinemie si edem

exprimat, la care se adauga hiperlipidemie si hipercolesterolemie.

Litiaza urinara, prezenta de calculi pe caile urinare, este o boala destul de frecventa,
interesând pâna la 1:1000 din populatie. Survine mai des dupa 30 ani, fiind mai frecventa la
barbati. Exista o anumita predispozitie familiala.

Ca si în cazul litiazei biliare, aparitia bolii este favorizata de modificarea compozitiei urinei cu
cresterea excesiva a concentratiei anumitor substante, de obstacole în scurgerea urinei si de
inflamatii ale cailor urinare. Cresterea excesiva a concentratiei de saruri se produce în stari de
deshidratare în care volumul urinei este mult diminuat .

Cistita-este cea mai frecventa boala a vezicii urinare. Survine de cele mai multe ori în urma
infectiei microbiene, în ciuda unei importante rezistente a mucoasei. În mod normal mucoasa
vezicala, ca si urina, sunt sterile, desi uretra este infectata. Este o afectiune frecventa, aproape
toate femeile sufera de cistita la un moment dat. In schimb, este destul de rar intalnita la barbati.
Acest lucru apare deoarece uretra feminina este mai scurta la femei decat la barbati. Peste 90%
dintre cazurile de cistita sunt provocate de Escherichia coli, o bacterie intalnita in colon si rect.

Simptomele cistitei includ: durere la urinare sau imediat după procesul de micţiune (cu
senzaţie de arsură sau înţepătură în zona genitală), nevoia frecventă şi urgentă de a urina, fără a
elimina însă o cantitate normală, urină închisă la culoare si cu miros puternic, prezenţa sângelui
în urină, fără a se vedea însă cu ochiul liber, ci numai la microscop, durere în timpul actului
sexual şi dureri puternice de burtă sau senzaţie de inţepeneală şi durere în partea de jos a spatelui.
Acestea simptome pot fi însoţite defebră, letargie şi stare generală proastă.

Uretrita sau infectia uretrala este o afectiune a uretrei provocata de aceleasi

microorganisme care infecteaza vezica (incluzand si Escherichia coli), dar poate fi Si consecinta
unor boli cu transmitere sexuala.

La femei, din cauza anatomiei - apropierea dintre orificiul uretrei si vagin, sunt posibile
infectii cu virusul herpes simplex sau Chlamydia.
 15

La barbati, majoritatea infectiilor uretrale sunt date de gonococi si Chlamydia. Sindromul

Reiter este o combinatie de uretrita, artrita si conjunctivita (inflamatiei a ochiului) care este
dobândita, de obicei, dupa contact sexual.

Simptomele infectiei uretrale sunt mictiunile frecvente, insotite de senzatia de arsura la

urinat, scurgeri uretrale (la barbati) sau existenta puroiului in urina.

Bolile tubilor- sunt cunoscute sub numele de nefroze, care se împart în acute si cronice.

Nefrozele acute sunt boli în care leziunile epiteliului tubular mergând pâna la necroza
(necroza tubulara acuta) duc de multe ori la insuficienta renala. În general, sunt produse de
tulburari ischemice sau de actiunea unor factori toxici.

 Nefrozele ischemice reprezintâ complicatia grava a socului, mai ales a celui care
survine în cursul unor infectii grave sau dupa arsuri mari, traumatisme (cu striviri
importante ale tesuturilor), interventii chirurgicale sau obstetricale, transfuzii
incompatibile, mai putin dupa hemoragii. Modificarile renale produc aspectul
caracteristic al rinichiului de soc.
 Nefrozele toxice sunt urmarea actiunii unor substante toxice, saruri ale metalelor grele
(mercur, plumb, aur, bismut, crom), unii solventi organici (tetraclorura de carbon,
cloroformul, alcoolul metilic), fenolii, dar si a unor substante antibacteriene (sulfamide,
neomicina, polimixina), pesticide, ciuperci. Se produce necroza epiteliului tubular, de
aceasta data mai pronuntata în portiunea proximala a nefronului. În intoxicatia cu
sublimat, celulele epiteliale, dupa ce s-au încarcat cu picaturi de hialin, ca urmare a
proteinuriei, se necrozeaza si în resturile lor se depun saruri de calciu.

Nefrozele cronice sunt leziuni tubulare aparute în urma unor tulburari metabolice
trecatoare sau permanente putând produce alterari de obicei trecatoare si fara gravitate ale
functiei renale

Pielonefrita acuta este o infectie a tractului urinar superior si anume reprezinta o infectie
a parenchimului si a pelvisului renal, care de obicei afecteaza unul dintre rinichi, doar ocazional
sunt afectati ambii rinichi. Este un proces inflamator acut, de cele mai multe ori supurat al
rinichiului si bazinetului. Acestea pot fi vizibile pe suprafata organului, care este usor marit în
volum si mai rosu.

Simptomele pielonefritei: la debut, pielonefrita cronica poate prezenta o

simptomatologie similara cu cea a cistitei: urinare insotita de usturime, urina tulbure, nevoie
permanenta de a urina, golirea incompleta a vezicii urinare si tulburari de mictiune. Ulterior,
 16

dupa ce procesul inflamator s-a extins sau in formele acute apar dureri lombare, episoade febrile
(39-40 grade), frisoane, senzatie de oboseala si sfarseala, somnolenta, indispozitie generala,
cefalee, scaderea poftei de mancare, scaun moale, edeme, uscaciunea a pielii si a mucoaselor.

Glomerulonefrita este o afectiune renala manifestata prin inflamarea glomerulilor

(unitati renale de filtrare cu forma de ghem), afectand astfel capacitatea rinichilor de a filtra si de
a elimina excesul de lichide si reziduurile toxice din sange.

Adenomul de prostata-adenomul de prostata este o tumora benigna, omogena, incapsulata,

dezvoltata pe seama prostatei.

Simptomatologie: - polakiurie (urinat mai frecvent) la inceput nocturna (in special in a

doua jumatate a noptii), apoi si diurna. - disurie, scaderea presiunii si subtierea jetului urinar. -
hematurie initiala (urini rosii la culoare). - mictiune (senzatia de a urina) imperioasa. - retentie
vezicala completa (imposibilitatea de a urina).

Afectiuni ale aparatului genital

Bolile inflamatorii ale organelor genitale pot fi acute sau cronice, iar în funcţie de organul
afectat vorbim de:

 Vaginită
 Endometrită
 Salpingită - trompele uterine
 Ooforită - ovarele.

Când inflamaţia cuprinde mai multe părţi ale tractului genital, afecţiunea se numeşte boala
inflamatorie pelvină.

Afectiuni genitale comune

 boli cu transmitere sexuala (clamidioza sau gonoreea);

 infectii vaginale: candidoza vulvovaginala, vaginita bacteriana, herpesul genital,
tricomoniaza;
 infectii ale cervixului (cervicita).
 17

Toate aceste boli provoaca scurgeri vaginale anormale si survin de regula in urma actelor
sexuale neprotejate sau neigienice, reactii nefaste la medicamente sau spalaturi intravaginale
necorespunzatoare.

Pruritul (mâncărimea) genital poate fi simptomul multor boli, care includ infecțiile vaginale
(frecvent candidoza) la femei și micozele inghinale sau perineale la bărbați. La ambele sexe,
poate fi cauzat de iritații ale pielii, boli cu transmitere sexuală sau alergii. În multe cazuri,
pruritul genital determinat de iritații va disparea de la sine odată cu dispariția iritațiilor. În alte
cazuri, pruritul necesită un tratament intensiv. În aceste cazuri, trebuie consultat medicul
specialist dermatolog.

Vaginita: Este de obicei însoțită și de inflamația vulvei (vulvo-vaginite). Cauza este

infecțioasă și se datorează fie germenilor banali, fie gonococului, fie parazitului tricomonas sau
unor micoze (ciuperci).

Formele clinice variaza in functie de germenul care le produce. In general se manifesta prin
usturime si dureri intensificate de urinat si de raporturi sexuale. Uneori se instaleaza si
mancarimi violente.

Metrita: inflamația uterului, poate fi localizată la nivelul colului uterin (metrita cervicală sau
cervicita) sau a corpului uterin. Metritele cervicale sunt destul de frecvente și se manifestă prin
scurgere abundentă, cu aspect vâscos sau mucopurulent, datorită infectării glandelor colului
uterin.

Endometrita acuta este inflamația acută a endometrului care poate fi consecința unei
agresiuni microbiene sau poate fi produsă de agenți fizici sau chimici. Cele mai frecvente
condiții de apariție sunt endometritele postpartum (după naștere) sau postabortum (după un
avort).

Amenoreea reprezinta absenta menstruatiei in afara sarcinii, alaptarii sau menopauzei,

putand fi primara (absenta menstruatiei dupa varsta de 16 ani) sau secundara (absenta
menstruatiei pentru cel putin 3 luni, care survine dupa o perioada de menstruatii normale)

Anexitele, inflamatii ale trompelor si ovarelor sunt numite si salpingo-ovarite sau

metroanexite, deoarece de cele mai multe ori inflamatia intereseaza în grade diferite atât uterul,
cât și trompele cu ovarele. Leziunile predominante sunt de obicei la nivelul trompei (salpinge),
ovarul fiind mai rar și în mică măsura atins de procesul inflamator. Leziunile anexiale sunt de
obicei bilaterale, insa mai accentuate într-o parte.
 18

Simptomatologia bolilor aparatului genital la femeie se caracterizeaza in formele acute prin

dureri de abdomen si in durerea spatelui, febra, secretie vaginala abundenta sau pierderi de
sange. Intensitatea durerilor este variabila: uneori sunt surde, alteori violente si exagerate de
eforturi de urinare, de scaun etc.

Anexita cronica se caracterizeaza prin dureri persistente in bazin uni sau bilaterale,
accentuate de frig, oboseala, menstruatie. Raporturile sexuale dureroase si ele, incep sa fie
evitate. Deseori apar tulburari menstruale.

Salpingita boală care se manifestă prin inflamaţia trompelor uterine .

 19

CAPITOLUL IV
PLANTE MEDICINALE UTILIZATE IN
TRATAMENTUL URO-GENITAL

Medicina alopata, in ciuda progreselor ei uluitoare prin introducerea tehnicilor de varf in

explorarea, diagnosticrea si in tratament, este pusa din ce in ce mai des in dificultate in fata
bolilor tot mai grave cu care se confrunta.

Din fericire, exista o solutie care ne poate salva si care s-a raspandit tot mai mult pe intreaga
planeta: medicina naturala.

Aceasta priveste omul in ansamblul ei si-1 evalueaza in totalitate, asa incat orice remediu si
orice terapie se va adresa mereu intregului si nu unui singur organ.

Terapiile traditionale se constituie intr-o medicina blanda, care urmareste in primul rand sa nu
faca rau (primul deziderat al medicinei, stabilit de Hipocrat: Primum non nocere).

Putem spune ca acestea au o valoare inestimabila, pentru ca folosesc metode verificate de-a
lungul sutelor sau chiar miilor de ani. Se alimenteaza de la izvoarele medicinei populare de pe
intregul glob si sunt validate (o data in plus) in laboratoarele de cercetare de astazi. Ceea ce
stramosii nostri foloseau cu succes in terapie, noi redescoperim si aplicam astazi pentru a fi
sanatosi.

Medicina naturala se foloseste de toate elementele naturii: plante medicinale, arbori, fructe si
legume, produsele stupului, culori, sunete, arome (si multe altele...), de aceea ne face sa ne
apropiem de Natura, de izvorul etern verde al sanatatii.

Principiile active din plante cu rol uro-genital, sunt:

Glicozide (heterozide) -sunt compusi alcatuiti dintr-o componenta glucidica si o

componcnta neglucidica, denumita aglicon, a carei structura chimica poate fi foarte diferita. Au
actiune favorabila asupra cordului bolnav, diminuand pulsul, regularizand ritmul si bataile inimii;
actioneaza uneori si ca diuretic (ex. degetarul-degetelul, lumanarica).
 20

Saponozidele triterpenice-prezinta pe langa actiunea principal expectoranta si actiune

diuretica (Equiseti herba (coada calului), Betulae folium (mesteacanul), Ononidis radix (osul
iepurelui), Herniariae herba (feciorica), Violae tricoloris herba (trei frati patati));

Flavonozide-compusii din aceasta categorie se gasesc in florile si radacinile unor plante

din familiile Scrophulariaceae (ex. degetarul), Compositae (ex. musetelul), Leguminosae (ex.
mazare, nautul), Rosaceae (ex. marul, parul, trandafirul), fiind cunoscuti circa 50 derivati
flavonici care se gasesc liberi (agliconi) sau sub forma de glicozide.Flavonozidele au actiune
diuretica, antibacteriana, antivirala, antifungica; scad timpul de sangerare si de coagulare a
sangelui.

Cumarine si furanocumarine-compusii din clasa cumarinelor sunt raspanditi in plantele

superioare mai ales in familiile Apiaceae (ex. telina), Fabaceae (ex. fasolea, lintea), Lamiaceae
(ex. busuiocul), Asteraceae (ex. albastrelele), Solanaceae (ex. matraguna), Rubiaceae (ex.
coacazele rosii).

Unele cumarine diminueaza permeabilitatea capilara si cresc debitul limfatic si venos

(melilotozida); au actiune venotona si vasoprotectoare (esculozida); antibiotica; diuretica cu
favorizarea eliminarii acidul uric (fraxozida); analgezica , antiinflamatoare

Plantele medicinale cele mai folosite in afectiunile uro-genitale sunt:

Plante cu efect diuretic :

 Albastrele
 Afin
 Cires
 Matase de porumb
 Brusture
 Coada-calului
 Hamei
 Ienupar
 Mesteacan
 Merisor
 Trei frati patati
 Levantica
 21

Plante folosite in litiaza renala si infectii urinare:

 Coada calului
 Mesteacan
 Urzica
 Coada racucului
 Turita mare

Plante antileucoreice, folosite in afectiuni genital :

 Coada racului
 Musetel
 Nalba
 Urzica moarta

Avand in vedere ca aceste plante contin multe principii active comune, vor fi prezentate
reuna, neputand face o diferentiere exacta intre ele, pe boli.

Plante cu efect diuretic diuretic

Plantele cu efect diuretic ajuta la eliminarea retentiei apei de la nivelul tesuturilor. Ele sunt
folosite ca tratament pentru bolile de rinichi, infectiile urinare sau in curele de slabire.

Ceaiul verde, papadia, teiul, coada soricelui, urzicile, salvia sau cicoarea sunt folosite ca
tratament naturist pentru efectul lor diuretic. Au si efect calmant si ajuta la detoxifierea
organismului.

Efectul lor benefic asupra sanatatii este binecunoscut si testat. Daca nu sunt administrate
corespunzator insa , ele pot avea efecte nedorite.

Un tratament naturist urmat fara sfatul medicului specialist nu numai ca poate fi ineficient,
dar dauneaza grav sanatatii. In acest caz, consumul impropriu de plante cu efect diuretic poate
produce deshidratari.
 22

Apar ametelile, digestia este grav efectata, iar complicatiile pot aparea inca de la primele doze
administrate. Astfel, medicii americani avertizeaza asupra acestor tratamente, care nu respecta
indicatiile specialistilor.

Plantele cu efect diuretic sunt recomandate si in curele de slabire. In aceste cazuri, tendinta de
infometare este foarte mare si pot aparea dereglari grave de metabolism.

In bolile de rinichi, folosirea tratamentelor naturiste in doze nerecomandate poate produce

deshidratari rapide. Organismul va fi slabit, iar lipsa apetitului va impiedica refacerea lui rapida.

Plantele cu efect diuretic au efect imediat, tocmai de aeeea, daca nu se respeeta eu strictete
recomandarile medicior, efectele adverse inregistrate pot afecta grav starea generala de sanatate.

Daca se consuma sub forma de ceaiuri, doza maxima recomandata este de trei cani zilnic. In
alimentatie, sub forma salatelor, nu sunt indicate mai mult de doua mese zilnic din plantele cu
efect diuretic. Acestea vor fi insa completate de mancaruri cu un continut proteic ridicat, pentru
echilibrarea continutuui nutritiv al alimentatiei.

Plantele care au efect diuretic cotin flavonoide, uleiuri esentiale, saruri de potasiu, aceste
substante ajutand la eliminarea excesului de lichide din organism. Plantele folosite în afecţiunile
renale au acţiune diuretică, anthnflamatoare, depurativă astringentă

Iata cateva plante diuretice pe care puteti utiliza:

 23

ALBASTRELE (Centaurea cyanus)

Descriere

Albastrelele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu
frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care
este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verde-alburie. Florile sint
tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul,
inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni.
Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste
in lunile iulie-septembrie.

Raspandire

Originare din Sudul Europei, cresc in culturile de cereale (indeosebi de grau si secara), pe
marginea drumurilor, prin locuri uscate si pietroase, la campie si deal, pe intreg teritoriul tarii.

Recoltarea 
De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, inlaturandu-se cele de culoare alb-roz,
culese eventual din greseala. Eliminarea acestora se face inainte de uscare, deoarece din produsul
uscat ele se inlatura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat si
in momentul cand ele sunt complet deschise

Partea utilizata a plantei:florile. In perioada iulie-august se recolteaza florile marginale (Cyani

flores) cat timp se mentin albastre, numai pe timp uscat dupa ce se ridica roua, iar capitulele
florale in intregime (Cyani flores cum receptaculi) in perioada de inflorire (iulie-11 septembrie)

Compozitie chimica: antocianozide si protocianozide, biflavonoide glicozidate, flavone,

substante amare,tanin; saruri de potasiu si magneziu; mucilagii.

Actiune farmacodinamica : Tonic, dezinfectant renal, diuretic.

 24

Indicatii terapeutice si utilizari: remediu natural in tratarea si vindecarea: afectiunilor renale

si ale vezicii urinare; tratarea bolilor de rinichi si ficat, ca diuretic;guta, tratarea cistitelor;
hemoroizi, boli si infectii intestinale.

Contraindicatii, precautii, reactii adverse si/sau secundare

Posibila sensibilitate la Asteraceae.

Produse

 Infuzie: afectiuni renale si ale vezicii urinare, hemoroizi; Se infuzeaza 15 minute o

lingura de planta si 250 ml de apa. Se beau trei cani pe zi, cu 30 de minute inainte de
mesele principale.
 Tinctura din flori proaspete sau uscate: anorexie, atonie musculara, bronsite, diaree,
disurie (urinat dificil, cu dureri), eczeme purulente, hemoroizi- se agita, apoi se va folosi
extern, la rani sau intern se va bea in loc de apa de baut;
 Produs terapeutic pe baza de albastrele: calmant, diuretic, astringent.
 25

COADA CALULUI (Equiseti herba)

Descriere

Planta perena ierboasa, erecta, cu tulpini de doua feluri, fertile, de culoare bruna, terminale cu un
spic si sterile, verzi, costate, cu ramificatii verticale

Raspandire

Coada- calului este o plantă care prosperă în zonele mlăştinoase şi care se găseşte pe toată
întinderea Europei şi a Statelor Unite.

Recoltare

Sezonul de recoltare incepe la sfarsitul lui mai, cand deja planta se apropie de maturitate.
Tulpinile se recolteaza prin taiere, fara a smulge radacina (din care planta va rasari de la un an la
altul), cu un cutit sau cu o secera.

Partea utilizata a plantei:

Se folosește partea aeriană a plantei (tulpinile sterile) precum și întreaga plantă, mai puțin
rădăcinile. Planta se poate folosi verde sau uscată.

Compozitie chimica: Contine acid salicilic, fructoza , substante de natura flavonoida, alcaloizii,
substante de natura glicozidica, cunoscute ca antivitamine B 1, acid oxalic, gliceride, vitamina C
si saruri de potasiu.

Continand ulei volatil cu actiune antimicrobiana si saruri de potasiu ceaiut se foloseste ca

antiseptic si in boli de rinichi si veziea. Prin diureza pe care o produce planta actioneaza
favorabil in bolile de inima, ficat, piele in guta si reumatism.

Actiune farmacodinamica : antimicrobian, antiseptic urinar, remineralizant, diuretic,

Indicii terapeutice:
 26

 Intern: Insuficienţă cardiacă, angină pectorală, nefrite, gută, colecistită,

 Extern: În afecţiuni ale vezicii ale rinichilor, cu nisip Se foloşeşe ceaiul şi Băile de şezut
fierbinţi cu ceai de coada-calului se fac bându-se concomitent ceai. in felul acesta este
favorizată eliminarea calculilor. Ajută în caz de acumulare de apă în pericard, pleură sau
maladii infecţioase, cu retenţie de apă

Produsesi mod de preparare si administrare :

 Uz intern:
1. Decoct: se fierb 1-2 linurite în 250 ml apă, la foc mic, timp de 5-10 minute. Se beau 2-
3 căni cu ceai pe zi, înaintea meselor principale.
2. Macerat: Intr-un litru de apa se pun cinci lingurite de planta. Se lasa la macerat opt
ore, de preferat de seara pana dimineata. Aceasta cantitate se bea rece pe parcursul
unei zile.
 Uz extern: Băi locale sau comprese pe zona afectată.
 27

IENUPĂRUL (Juniperus communis)

Descriere

Arbust, până la 2-3 m înălţime, drept, cu tulpina ramificată, cu vârfurile îndreptate în SUR
Frunzele acirculare, puternic împungătoare.

Pseudofructele sunt mici, sferice, cu diametrul de cca 0,5 cm. În primul an sunt verzi, la
maturitate, în anul al 2-lea sau al 3-lea, devin negre-albăstrui, la partea superioară având o
cicatrice triunghiulară în formă de stea cu 3 braţe.

Raspandire

Specia este răspândită în lanţul carpatic între 600- 1400 m altitudine,  adesea în tufărișuri și
pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. 

Recoltare

In lunile octombrie - decembrie, putându-se prelungi până în primăvară. Se recoltează prin

lovirea sau scuturarea ușoară a ramurilor, pentru a nu se dsprinde și pseudobacele verzi.

Partea utilizata a plantei: fructele false - pseudobacele negre-albastrui.

Compoziţie chimică : Pseudofructele de lenupăr conţin 1,5 4% ulei esenţial, care poate fi
obţinul prin antrenare cu vapori de apă. Compuşii principali din uleiul esenţial sunt terpenele
între care alfa-pinene, beta-pinene. Pseudobacele de ienupăr mai conţin glicozide flavonice,
taninuri si zahăr.

Actiune farmacodinamica : pseudofructete de ienupăr au acţiune diuretică, antiseptică in cazul

căilor urinare, carminativâ, amitusivă şi antispasticâ.

Doza de 0,3 g ulei esenţial este suficientă pentru a creşte considerabil diureza.Datorită

faptului că diureza se produce prin acţiunea directă asupra epiteliului renal, aceasta dozâ nu

trebuie depăşită în 24 ore, dozele mai mari putând produce hemoragii intestinale.
 28

Diureza este rezultatul efectului direct asupra musculaturii netede şi contracţiilor acesteia.
Indicii terapeutice:

Intern, ca diuretic si antiseptic al căilor uro-renaleşi în bronşite, digestiv, carminativ,

stomahic în dispepsii.

Produse, mod de preparare si administrare

-Infuzie, 2 linguriţe pseudofructe zdrobite la o cauă cu apă: se iau 3-4 linguriţe pe zi. Nu se va
depăşi această doză.

-Tinctura preparată din 20 pseudofructe la 100 ml alcool de 70°, din care se iau 2,5-5 ml pc zi în
mai multe reprize, în apă sau sirop. Se foloseşte şi la aromatizarea bauturii alcoolice Gin, din care
nu se va depăşi cantitatea de 100 ml/zi.

-Decoct: se fierb 20 de fructe de ienupar intr-un litru de apa, timp de zece minute. Se bea pe
parcursul

-Vinde ienupar- 40-50 g bace (fructe) de ienupar, 1 1 vin rosu, 50 m1

rachiu.

Se sparg bacele si se pun la macerat o saptamana in amestecul lichid. Se aduce amestecul usor la
fierbere, se lasa sa fiarba cateva minute. Se lasa in repaus o saptamana inainte de a se filtra. Se
administreaza cate 50 ml, de trei ori pe zi, inainte de mese.

Proprietati:depurativ, diuretic, stimulent, stomahic.

Recomandari:ateroscleroza, guta, reumatism, tulburari renale.

Contraindicaţii : în graviditate şi în stările inflamatorii renale, în insuficienţa renală; la diabetici face

să crească nivelul glucozei din sânge. Utilizarea îndelungata sau supradozarea poate afecta
rinichii.

Produse tipizate:

-Tinctura de Ienupar
 29

MERISORUL (Vaccinum vitis idaea)

Descriere

Merisorul este un mic arbust cu frunzele mereu verzi si florile de culoare alba sau rosie, care
creste in zonele muntoase de la noi din tara, de regula la marginea padurii.Fructele Merisorului
se aseamana la forma cu afinele, insa culoarea difera. Avand la inceputo nuanta albicioasa,
coloratia lor se schimba spre rosu.

Raspandire

Crește la altitudine mare, în pajiști alpine sau luminișuri, mai rar în locurile umbrite
(molidișuri). Merișorul crește pe soluri schelete, acide puternic, având cerințe mici față de sol.
Rezistă și la uscăciune. În Romania, merișorul crește în zonele înalte ale Munților Carpați, mai
ales cele din Transilvania.

Recoltarea

Se recolteaza pe tot timpul anului, dar cele mai puternice efecte se pare ca le au inainte si dupa
fructificatie (adica la sfarsitul primaverii si la inceputul toamnei). Dupa recoltare, care se face
prin simpla rupere, frunzele se usuca in strat de grosime medie (3-4 cm) si apoi se pastreaza in
pungi de hartie.

Partea utilizata a plantei :frunzele sifructele

Compoziţie chimică :

Frunzele Merisorului sunt foarte bogate in taninuri (substante puternic antibacteriene si

antimicotice) si in flavonoide (substante cu efect antioxidant), fiindprincipalele
"responsabile" de actiunea antiinfectioasa a plantei iar fructele conţin gl uc oz a
 30

s ifructoză, fiind o sursă excelentă, rar întâlnită, de substanţe nutritive şi minerale (Ca, Mg, K)
rewectiv şi vitaminele C, B, A.

Actiune farmacodinamica :

Acţionează la mai multe nivele:intestinal, al căilor genito-urinare, aparatul

osteoarticular,vase arteriale, aparat genital feminin, prostată,sistem reticulo-
endotelial.Merişorul este un diuretic energic, ducand la o diureză corespunzătoare şi rapidă.
Merişorul mărunţeşte, dizolvă calculii de la rinichi ajutând la eliminarea lor. Este un
desăvârşit antiseptic al căilor şi infecţiilor urinare vindecă cistita. Merişorul este recomandat
ca adjuvant în cura antibiotică destinată infecţiilor urinare repetate. Teste ştiinţifice au
demonstrat că fructoza şi proantocianinele din siropul de merişor previn colonizarea celulelor
vezicii urinare şi ale tractului urinar cu bacterii precum Escherichia coli.De asemenea, s-a
constatat faptul că produsele merişorului reduc mirosul neplăcut al urinei, având un efect
benefic pentru vârstnicii care suferă de incontinenţă

Indicatii terapeutice: cistite, catar vezical, nefrite, pielite, uretrite, senescenţă hormonală,
in gută, incontinenţa urinară.

Produse, mod de preparare si administrare :

- Infuzie: Se infuzeaza 15 minute o lingura de fructe in 250 ml de apa. Se beau doua cani pe
zi. De asemenea, puteti folosi si tinctura de merisor, din care se vor administra 30 de picaturi
de doua ori pe zi.

- Decoct: din frunze decoct scurt de 5-10 minute cu o linguriţă de plantă la o cană. Se pot
consuma 2 căni de ceai pe zi induicit numai cu miere şi ajutat cu o feliuţă de lămâie.

- Fructele se consumă proaspete, dar nu mai mult de 100 gr. pe zi, în 2 reprize, a câte 50 gr.
inainte de masă. Se pot şi usca şi folosi apoi aşa cum se folosesc stafidele, dar nu mai mult de 50 gr.
pe zi.

-Sirop:din fructele de merişor se poate face un excelent sirop, preparat numai cu miere
polifloră,proporţia fiind de 1 la 4, adică la un kg de fructe de merişor se pun 4 kg de miere,
păstrate în borcane închise la culoare în care se mestecă conţinutul de câte ori avem ocazia. Cam
după 30 de ide în borcan se formează un suc roşu-verzui, din care putem să consumăm zilnic câte
2 linguri inaintea meselor principale sau putem să facem sirop cu apă. După terminarea sucului,
 31

fructele rfunase putem săle consumăm ca atare, înainte de masă. Se pot face şi compoturi,
precum şi gemuri, darfolosindu-se numai zahăr brun, nerafinat.

Produse tipizate : Capsulele de Urinal, Urinal SIROP, Urinal HOT DRINC.

Precauţii şi contraindicaţii:nu are contraingicatii majore. Nu se recomanda merisorul in timpul

sarcinii.
 32

SOC (Sambucus nigra)

Descriere

Arbust înalt de 4-5 m, rar până la 10 m, cu coroana stufoasă şi ramurile cu măduvă mai
dezvoltată decât la alte specii lemnoase. Frunzele sunt opuse şi compuse, ascutite ia vârf,
neregulat dintate. Florile, aranjate in umbreluţe plane, sunt mici, cu corola albă şi se
desprind uşor. Fructele sunt sferice, negre, lucioase, cu suc roşu, cu sâmburi turtiţi cu
câte o sărnânţâfiecare.

Raspandire

Este raspandit de la campie pana in partea inferioara a muntilor, in intreaga tara in paduri,
tufisuri, pe langa garduri, cu deosebire in Transilvania si Banat (judetele Arad, Bihor, Bistrita-
Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Salaj, Timis), Oltenia (Dolj, Gorj,
Mehedinti, Valcea), Moldova (Bacau, Galati, Iasi, Neamt, Suceava, Vrancea) si in Dobrogea.

Recoltare

Florile se recolteaza la inceputul infloririi, cand max. 75% din flori sunt inflorite, incepand din
mai in regiunile sudice si mai joase, continuand pana in iunie in regiuni de deal si mai
nordice. Acestea se pun la uscare la soare puternic, care le pastreaza culoarea alba-crem, cu
florile in sus, intr-un singur strat pe rame acoperite cu hartie.

Fructele se culeg in septembrie-octombrie, taindu-se cu foarfeca sau cutitul intreaga

inflorescenta, care se pune la uscat cu fructele in sus, la soare, intr-un singur strat . Se pot pune
de asemenea pe sfori sau sarme. Pe cale artificiala se usuca la 50-60°. Dupa uscare se separa de
pedunculi, trecandu-se pe site cu ochiuri de 5 mm, apoi trecute prin vanturatori sau selectoare
pentru indepartarea resturilor de pedunculi. 

Partea utilizata a plantei : florile

 33

Compozitie chimică

Florile de Soc conţin cca 3% rutozid, cantităţi rnici de ulei esenţial (0,03%), etil, izobutil şi
izoamil-amine, beta-D-glicozizi ai aciziior cafeic şi ferulic, zaharuri, mucilagii, heterozide
cianogene (sambunigrozida, zicrină ), tanin, saponozide, acid clorogenic, vitamina C.

Actiune farmacodinamica

Preparatele din flori au acţiunediaforetică şi antitusivă, expectorantă, datorităsaponozidelor,

diuretică, datorită flavonozidelor şi saponinelorşi emolienta şi imunostimulantă, datorită
poliholozidelor. Fructele au acţiuni similare cu cele ale afinelor.

Indicatii terapeutice : sudorifica, depurativ-diuretica, expectoranta, laxativa.

Indicatii terapeutice si mod de administrare :

-Infuzie-Florile seprepară sub formă de infuzie, 1 lingura la o cană cu apa, care se

ia seara laculcare.

-Suc: din florile proaspete sc prepară o băutură racoritoare, socata.

-Decoct: din fructele bine coapte se prepară un decoct, folosind 1 lingură fructe uscate la o cană
apa: se beau 2-3 căni pe zi.

Tot din fructe bine coapte se prepară dulceaţă, sirop sau cidru. Celeverzi sunt toxice.

-Tictura din fructe de soc se prepara amestecand, intr-o sticla sau un borcan cu capac, un
pahar de suc de fructe cu un pahar de alcool alimentar. Se agita bine componentele pana
la omogenizare si vasul bine acoperit se pune la macerat la loc rece si intunecat.
 34

MESTEACAN (Betulae folium)

Descriere

Arbore inalt până la 30 m, cu frunziş rar, luminos. Tulpina are scoarţa albâ, netedă. Frunzele
sunt romboidale, cu vârfu ascuţit. Florile sunt unisexuate.

Raspandire

Mesteacănul este originar din Europa şi Asia Mică şi este răspândit din zonele mediteraneene
până în Siberia, dar în prezent creşte şi pe continentul nord-american.Creşte în special în zona
dealurilor, dar se poate întâlni şi în câmpie sau în zona montană până la 1.500 metri, pe coaste
însorite.

Recoltare
Frunzele se recoltează în stadiu tânăr, când sunt lipicioase şi au conţinutul cel mai bogat în
principii active, din mai până în iulie, prin strujirea ramurilor.

Compoziţie chimică

Frunzele de mesteacăn conţin până la 3% flavonoide, substanţe cu efect antiinflamator şi

diuretic. Frunzele şi scoarţa conţin şi vitamina C, acizi fenolici, tanini şi metil-salicilat.

Actiune farmacodinamica

La baza acţiunii farmacodinamice a preparatelor pe baza de frunze de mesteacăn sta conţinutul

ridicat în bioflavonoide. Aceşti compuşi măresc diureza sub aspect volumetric, cu o putemică
eliminare a compuşilor azotaţi şi a clorurilor.

Indicatii terapeutice Extractele apoase, fiuide, uscate sau hidroalcoolice au proprietăţi

diuretice,fiind recomandate în special la cardiorenali, diminuând edemele, reducând
 35

albuminuria şi calmănd dispneea (dificultate respiratorie). Pentru acţiunea diuretică şi

andiedematoasă, se recomandă în celulite.

Produse si mod de preparare si administrare

-Infuzie: 2 linguriţe la o cană cu apă; când temperatura infuziei a ajuns la 40 °C, se neutralizează
cu un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. După 6 ore se flltrează şi se beau 2-3 căni pc zi.

Contraindicaţii :Nu prezintă.

 36

IARBA MARE (Inula helenium)

Descriere

Plantă perenă, viguroasă, de 0,7-1,5 m înălţime, răspândită în flora spontană, în zonele

deluroase până în regiunilc submontane, la margini de păduri, prin fâneţe umede, de-a lungul
păraielor. Florile suut de 6-8 cm în diametru, de culoare galbenă, asemânătoare relativ cu cele de
Floarea-soarelui.

Raspandire
Iarba Mare vegetenza pe locuri umede din fanete,zavoaie,lunci,livezi,vii din regiunea dealurilor
si montana inferioara.
Recoltare
Se recoltează părţile subterane (Rhizoma cum Radicibus Inulae) care se culeg toamna tarziu.
Partea utilizata a plantei

Se utilizează în special rădăcinile.

Compozitia chimica

Substanţe volatile formate din mici cantităţi de ulei esenţial , inulină, ulei olatil, substanţe
antibiotice (fitoncide), fridelină, stigmasterină.

Actiune farmacodinamica

Prezenta alantolactonelor si uleiului volatil imprima materiei prime proprietatea de a modifica

secretiile bronsice si actiunea antibiotica in special pe bacilul Koch; tot datorita unor
alantolactone similare santoninei, are proprietati atihelmintice si diuretice. Prin complexul
compozitiei chimice are proprietati coleretic-colagoge.
 37

Indicatii terapeutice

Se recomandă ca diuretic, favorizînd nu numai eliminarea apei, dar şi a azotaţilor şi clorurilor;

sunt şi unele indicaţii asupra proprietăţilor antiinflamatorii în congestii hepatice, în colicistite,
litiază biliară şi renală, în artrite, oligurie etc. Alte date din literatură se referă la produşii de
hidroliză a inulinei (fructoza, levuloza), glucide mai bine tolerate de diabetici decît zaharoza.

Utilizarea majoră rămîne totuşi ca behic, colagog, diuretic şi antihelmintic.Intră în compoziţia

ceaiului antibronşitic.

Contraindicaţii

Deşi rădăcina de iarbă mare şi preparatele obţinute din aceastâ specie, în doze terapeutice, nu
prezintă efecte secundare, cantităţile supradozate, administrate oral, pot provoca efecte nedorite
care se manifestă prin excitaţie, iar la doze mai mari prin paralizie bulbomedulară . Deci, atenţie
la dozare.

Produse si modul de preparare si administrare

-Pulbere : se iau 2 -10 g (1-2 linguriţe) pe zi. Este un calmant al tusei  în stări postgripale.

-Decoct: se fierb 20 g (2 linguri) pulbere de rădăcină la un litru de apă. Fierberea se face 15-20
minute apoi se strecoară şi se bea călduţ mai multe ceşti pe zi înanemie, tuse, reumatism,
leucoree etc. Un decoct mai concentrat cu 2 linguri la o ceaşcă de apă : se beau 3-4 linguri pe zi
pentru liniştirea tusei şi în bronşite. Ambele aceste decocturi sunt bune ca şi comprese în
reumatism sau ulcere varicoaseprecum şi la spălarea părului pentru împiedicarea căderii şi
stimularea creşterii lui.

-Vin tonic: se pun la macerat 80 g rădăcină de iarbă mare într-un litru de vin bun. Se lasă 8 zile
la temperatura camerei agitand zilnic, apoi se strecoară şi se trage în sticle bine închise. Se bea
cate un păhărel în boli ale vezicii, oligurie, pentru calmarea tusei.
 38

URZICA (Urtica dioica)

Descriere

Este o planta erbacee, perena, foarte raspandita in tara noastra, pe langa garduri, in
paduri. Are un rizom tarator, tulpina e aeriana, inalta pana la 1,50 m, frunzele sunt ovale, opuse,
dintate pe margini si cu peri. Florile sunt de culoare verzuie, sunt reunite in panicule, la subtioara
frunzelor superioare. Infloreste din iunie pana toamna tarziu.

Raspandire

Urzica este răspândită prin locuri necultivate de la câmpie, deal sau munte, în Europa,
nordul Africii, Asia și America de Nord.

Recoltare

De la urzica se recolteaza frunzele, incepand din luna mai si pana la sfarsitul toamnei.

Parte utilizata a plantei

De la urzicã se folosesc frunzele recoltate cu mâna protejatã cu mãnuşi.

Compozitie chimica

Provitamina A (retinol), vitaminele B, C si K, clorofila, flavonoide si mucilagii.

Actiune farmacodinamica:Hemostatic, diuretic.

Produse si mod de preparare si administrare

-Infuziapentru uz extern se preparã din 50 g de frunze la 1 litru de apã şi se aplicã sub formã de
spãlãturi sau comprese.

Infuzia preparatã din 2 linguri de frunze la 1 canã cu apã se foloseşte sub formã de gargaraîn
stomatite.
 39

-Infuzie pentru uz intern (de exemplu ca adjuvant în bolile reumatismale,gutã, litiazã renalã,

diabet zaharat), se preparã o infuzie din 1 lingurã de frunze la 1 canã cu apã şi se beau 2-3 cãni
pe zi.

-Tinctura de urzică se utilizează intern ca adjuvant în anemii uşoare, astenii, îmbunătăţirea

tonusului şi rezistenţei organismului, detoxifierea organismului, iar extern se utilizează ca
adjuvant în unele afecţiuni cutanate, hemoroizi, mătreaţă.
 40

TREI FRATI PATATI(Viola tricolor)

Descriere

Specie anuala sau hibernanta, inalta de 10-14 cm, cu frunze ovate, flori cu 5 petale inegale si
diferit colorate - 2 superioare violacee, 2 laterale galben-deschis, cea inferioara mai mare,
galbena.

Raspandire

Este o floare sălbatică de origine europeană, care crește în toate anotimpurile. A fost introdusă
în America de Nord, unde s-a răspândit pe vaste teritorii .

Recoltare

Timpul optim de recoltare: lunile iulie, august si septembrie.Dupa culegere, planta se usuca la
umbra, in straturi subtiri. 

Partea utilizata a plantei : partea aeriana .

Compozitia chimica: Saponozide, flavonoide, compusi salicilici, carotenoide, antociani,

tanin, ulei volatil, vitaminele C si A.

Actiune farmacodinamica

Depurativ de baza,curatind sangele de toxine, diuretic,fluidifica si elimina secretiile bronhice,

usor laxativ.

Indicatii terapeutice

Se recomandă intern în tratamentul alergiilor şi în dermatozele de natură artritică, în

dermatoze frecvente la copii şi ca diuretic-depurativ .
 41

Produse si mod de preparare si administrare

- Infuzie,preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă; se beau 2-4 cani pe zi în cure
îndelungate

-Macerat-sepun intr-un vas de portelan sau sticla 2-3 linguri de iarba de trei-frati-patati
maruntita, intr-o jumatate de litru de apa de izvor sau plata. Planta se lasa sa macerat la
temperatura camerei, de seara pana dimineata, cand se filtreaza. Maceratul se pune deoparte, iar
planta ramasa se va opari vreme de jumatate de ora cu o jumatate de litru de apa clocotita, dupa
care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se combina maceratul cu extractul obtinut prin
oparire, iar preparatul va fi baut pe parcursul unei intregi zile.

Precautii si contraindicatii

Singurele probleme care pot apărea sunt legate de supradozare. În cazul în care se iau
zilnic mai mult de 18 grame (la adulţi) sau mai mult de 4 grame (la copiii de 4-12
ani), pot apărea fenomene neplăcute cum ar fi vărsăturile, diareea, stările de greaţă şi
inapetenţa, mai rar iritaţiile la nivelul pielii.
 42

CIRES (Prunus avium).

Descriere

Atinge inaltimi de pana la 20 m. frunzele sunt alungit-ovate, cu margini dublu seratcrenate.

Florile sunt albe, fructele drupe globuloase.

Raspandire

Cireșul în forma sălbatică ca areal natural este răspândit în regiunile submeridionale și temperate
din Europa, Turcia,Caucaz, Transcaucazia până în nordul Iranului. Limita de nord în Europa
fiind paralela de nord de 54°. Prin cultivare de către om apare acum în Africa de Nord, regiunea
de est din America de Nord și Asia de Sud.

Recoltare

Imediat după recoltarea fructelor, cozile de cireşe se spală bine, apoi se lasă să se scurgă şi se în-
tind în strat foarte subţire, nu se suprapun codiţele, la soare, ferite de orice precipitaţii sau
umezeală.

Partea utilizata a plantei : coditele. fructul

Compozitia chimica

Vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E; caroten; mineralele: fier, calciu, fosfor, clor, sulf,
magneziu, potasiu; oligoelemente: zinc, cupru, mangan, cobalt. 

Actiune farmacodinamica : Reprezinta unul dintre cele mai utilizate diuretice vegetale.

Indicatii terapeutice : - tratarea diabetului,afectiunilor biliare, renale, artritei,calculilor

renali, obezitatii, hipertensiunii,cistitei,  reumatismului.
 43

Precautii si contraindicatii:Nu se cunosc contraindicatii

Produse si modul de preparare si utilizare :

-Ceai de cozi de cirese

-Decoct diureticsi antiinflamator: se pun la fiert intr-un litru de apa 30 de grame de cozi de
cirese, se lasa sa fiarba timp de 10 minute; se strecoara si se beau 3 cesti pe zi.

-Decoct.Se fierb doua linguri produs intr-un litru de apa timp de 10-15 minute, se strecoara si se
consuma la temperatura camerei

-Infuziase prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250m1 de apă clocotită, se mentine
timp de 20min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop
terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.

-Decoct pentru colici nefritice:se fierb 50 de grame de cozi de cirese intr-un litru de apa.
Se strecoara si se bea o ceasca inainte de fiecare masa.

Produse tipizate:

Cozi de cirese extract – capsula

tare de gelatina, efect anticelulitic,
diuretic, depurativ.

DETOX ACTIV – capsule, efect

depurative, diuretic sudorific.
 44

ZMEURA(Rubus idaeus)

Descriere

Arbust sub forma de tufa, cu ghimpi si lastari taratori, tulpina este arcuita inspre varf, iar
frunzele sunt grupate cate 3 sau cate 7 (pe ramurile sterile), avand froma ovala si dinti
neregulati pe margine, de culoare alba si paroase pe spate, grupate in inflorescente.

Raspandire

Este intalnita prin paduri,luminisuri de padure,tufarisuri,coaste stancoase,frecvent si abundent in

taieturile de padure din regiunea montana,rar la dealuri.

Recoltare

Frunzele se recolteaza in lunile iulie-august.Fructele se recolteaza sfarsitul lui iunie pana la

sfarsitul luni septembrie, in aceasta perioada va trebui intervenit la 2 zile pe rand pentru
culegerea fructelor coapte.

Partea utilizata a plantei : frunzele si fructul plantei

Compozitia chimica

Tanin, flavonoide, vitamina C, acizi organici. Fructele sale sunt o adevarata colectie de
minerale: calciu, magneziu, zinc, mangan, potasiu, fosfor, toate in forme usor asimilabile,
si vitaminele A, B 1,B2, D si P, in timp ce frunzele sale sunt bogate in vitamina C.

Actiune farmacodinamica

Astringent energic (antidiareic, antihemoragic), diminueaza aciditatea crescuta, usor diuretic .

Zmeura reprezinta un remediu exceptional pentru tubul digestiv, pentru pancreas si
 45

sistemul respirator, in timp ce frunzele sale suntun antihemoragic si un reglator hormonal

redutabil(mai ales la femei).

Indicatii terapeutice

Arsuri gastrice, ulcer gastro-duodenal; diabet; ciclu menstrual neregulat, dureros

ori cu hemoragie abundenta; obezitate, ingrasare; cistita, pielonefrita, prostatita , mijloc de
intretinere si de tratament in boli cardiace .

Produse si mod de preparare si administrare:

-Infuziedin fructe si frunze impotriva ciclului menstrual neregulat, dureros ori cu hemoragie
abundenta:ceaiul de frunze si fructe de zmeura face adevarate minuni. Tulburari grave de ciclu
menstrual, care nuau raspuns la nici o alta forma de tratament, au fost stabilizate in
cateva saptamani, cu 3-4 cani de ceai consumat zilnic.

-Pudra din frunze impotriva constipatiei (in special la femei): nu vor consuma ceaiul, ci
puberea maruntita cu rasnita de cafea - 4 lingurite zilnic. Tratamentul este valabil in toate
bmoragiile abundente, ca adjuvant.

-Decoct-Se culeg varfurile tufelor de zmeura (fructe cu cateva frunzulite) si se pun in locuri
foarte bine ventilate si aerisite. Dupa uscare, se maruntesc si se folosesc la obtinerea unui ceai
aromat si cu proprietati vindecatoare exceptionale: 1-2 lingurite de planta maruntita se pun
intr-o cana de apa clocotita si se fierb 1 minut la foc mic, apoi se lasa 15 minute sa se raceasca
si se filtreaza. Se consuma 2-4 cani pe zi.

Cura- Se consuma inainte de fiecare masa 200-300 g de fructe pe stomacul gol, vreme de
12 zile la rand. Spre deosebire de cura cu fragi, cea cu zmeura este indicata si
persoanelor cusensibilitate alergica si digestiva.

Dupa consumarea zmeurii nu se mananca nimic minimum 4 ore. deoarece incetineste pe

moment procesele digestive si chiar reduce considerabil foamea (de nede si utilizarea sa in
tratamentul obezitatii). Asocierea cu zahar anuleaza efectul binefacator al zweeurii in diabet si in
ulcer.
 46

BRUSTURE (Arctium lappa)

Descriere

Brusturele este oarecum înalt, putând ajunge până la 2 metri înălțime. Are frunze mari, alternate,
frunzele bazale care apar în primul an de vegetație, triunghiulare, ovate sau cordate, cu marginele
întregi, cu un pețiol lung, tomentoase pe partea inferioară.Florile sunt tubulate de culoare mov-
violet, cu antere și stamine concrescute și grupate în calatidii globulare, care formează
un corimb. 

Raspandire

Specia este nativă regiunilor temperate ale lumii vechi, din Scandinavia până la Marea
Mediterană, și din Arhipelagul Britanic până în Rusia, iar din Orientul Mijlociu până
în China și Japonia, inclusiv India. A fost naturalizată aproape pretutindeni și poate fi găsită mai
ales în zonele cu soluri bogate în azot.

Raspandire

Radacinile se recolteaza primavara prin martie-aprilie pentru plantele de 2 ani si din octombrie

pana in noiembrie pentru plantele de un an.Frunzele de Brusture se recolteaza fara petiol inainte
de inflorire prin lunile mai-iunie.

Parte utilizata a plantei :Radacina si frunzele

Compozitie chimica

Rădăcina de brusture stochează un glucid vegetal numit inulină, cu gust dulce. Ea conţine şi
compuşi antibacterieni şi antifungici. Frunzele conţin arctiopicrină, o substanţă amară, care
imprimă gustul caracteristic al plantei. Alãturi de inulină, există şi numeroase sãruri de potasiu, o
oarecare cantitate de ulei volatil, acidc afeic, compuşi poliinici, sãruri de potasiu.

Actiune farmacodinamica
 47

Rãdãcina de brusture este folositã pentru afecţiunea sa diureticã, sudorificã, depurativã şi uşor
hipoglicemiantã, antitumoralã, antimutagenicã, hepatoprotectoare şi antioxidantã.

Indicatii terapeutice : Din radacina se prepara ceaiuri ce au rolul de a stimula functiile

renale si cutanate, fiind bun diuretic si sudorific. In acelasi timp, ceaiul de brusture are
proprietatea de a scadea zaharul din sange, fapt pentru care se recomanda celor care sufera de
diabet. Unii autori recomanda ceaiul de brusture in boli de ficat, avand proprietatea de a reduce
calculii biliari.

Produse si mod de preparare de administrare:

-Uz intern -se preparã un decoct din 4 linguri de pulbere de rãdãcinã, la 1 litru de apã. Se bea
pânã la 1 litru pe zi. De asemenea, se poate încerca maceratul la rece pregãtit din 4 linguri de
rãdãcinã, la 1 litru de apã. Macerarea se face timp de 6-8 ore.

-Uz extern -se preparã un decoct din 2 linguri de rãdãcinã mãrunţitã, la 1 canã cu apã. Se
strecoarã dupã un sfert de orã şi sefoloseşte sub formã de comprese, frecţii sau spãlãturi locale.
În diabet se recomandã infuzia din 1 lingurã de rãdãcinã, la 1 canã cu apã. Din aceasta se beau 2-
3 cãni pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii

Nu se recomandă copiilor sub 15 ani sau în timpul sarcinii.

Produse tipizate

. -Radacina de brusture – pulbere ,

Contribuie la purificarea
organismului. Ajuta la mentinerea
sanatatii pielii. Contribuie la buna
functionare a aparatului urinar

-Brusture capsule - pentru detoxifierea organismului

-Tinctura de brusture - pentru detoxifierea organismului

 48

AFINUL (Vaccinium myrtillus L)

Descriere Este un arbust din familia Ericaceae. Poate fi întâlnit în Europa, nordul Asiei,
Groenlanda, vestul Canadei şi vestul Statelor Unite.Este un subarbust (arbust mic), stufos,
rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30-60 cm, cu ramuri anguloase. Florile
sunt verzui roşietice, albe sau roze cu petalele unite sub formă de clopoţel, dispuse câte 1-2 la
axila (subţioara) frunzelor. Înfloreşte în lunile mai-iunie.Fructul este numit afină şi reprezintă o
bacă de culoare albastru-închisă sau albastru-brumărie,de formă rotundă, cu diametrul de 0,5 -
0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulceacrişor.

Raspandire Afinul crește în regiunile alpine până la altitudinea de 2000–2500 m, mai ales pe
versanții umbriți și umezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stâncării și
pesoluri silicoase.

Recoltare Pentru recoltarea afinelor se folosește un „pieptene” alcătuit din sârme de oțel
paralele, situate la distanța "D" între ele, fixate într-un mâner, înclinate astfel încât afinele
recoltate să se strângă la baza instrumentului (adică spre mâner). Distanța "D" este foarte
importantă. Dacă sârmele sunt prea rare, afinele vor cădea printre sârme, dacă sârmele sunt prea
dese, vor jumuli și frunzeși ramuri, distrugând tufa de afin. Bineînțeles sârmele sunt rotunjite la
capătul liber.

Partea utilizata a plantei :Frunzele și fructele

Compozitia chimica

Frunzele conţin: tanin, arbutină, hidrochinonă, mirtilină, neomirtilină.

Fructele conţin: tanin, pectine, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici
(citric, malic, oxalic, succinic, lactic).

Actiune farmacodinamica Astringente, diuretice, antidiareice, antihelmintice, antiseptice,

urinar, creşte acuitatea vizuală, adjuvant în tratamentul de bază al diabetului.
 49

Indicatii terapeutice

Gută, reumatism, infecţii urinare, uremie, diaree, diabet, enterocolita de fermentaţie şi

putrefacţie. 

Produse si mod de administrare

- Frunzele: infuzie din 2 linguriţe la 500 ml apă clocotită se bea călduţ, fracţionat în trei reprize
în decursul unei zile. Pentru creşterea eficacităţii în diabet, frunzele de afin pot fi asociate cu
păstăi uscate de fasole şi frunze de dud. Ceaiul se consumă neândulcit sau se îndulceşte cu
zaharina .
 -Fructele     
         

 intern: - bine coapte, consumate proaspete, sau sub formă de jeleuri şi marmelade -
reglează scaunele, fac să înceteze fermentaţiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor.
Ameliorează inflamaţiile hemoroidale şi restabilesc pofta de mâncare.
         
 intern - macerare la rece - peste o linguriţă şi jumătate de fructe uscate se toarnă 400
ml apă fiartă şi răcita. Fructele se lasă la macerat opt ore, apoi se bea întreaga cantitate
de lichid în cursul unei zile. Pentru a mări acţiunea astringenta şi antiseptică a fructelor
de afin, se poate adăuga coajă de stejar, flori de muşeţel şi frunze de mentă. 
         
 extern: - decoct, o mâna de fructe la un litru de apă. Se fierbe până scade la jumătate, se
strecoară iar lichidul rezultat se foloseşte la clătitul gurii contra faringitelor, stomatitelor,
aftelor, la spălarea eczemelor, în comprese şi spălături; - contra ulceraţiilor gurii, ale
aftelor, se pot mesteca fructe proaspete sau uscate, fără a fi înghiţite.

Produse tipizate

-Mladite de afin solutie - se

utilizeaza ca adjuvant in: infectii
urinare,hiperuricemie,
guta, stomatite, gingivite.
 50

-Tinctura de Afin - pentru prevenirea formarii cataractei; afectiuni ale aparatului digestiv (diaree
de cauze multiple, enterocolite, colibaciloza); hipertensiune arteriala, tulburari ale circulatiei
cerebrale, arterite ale membrelor inferioare, sechele de flebita, microangiopatie diabetica.

- Extract de afin negru - este utilizat cu succes ca dezinfectant al cailor urinare, iar datorita
continutului in tanin, se recomanda ca antidiareic
 51

OSUL IEPURELUI(Ononis spinosa)

Descriere Este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin păşuni, fâneţe aride şi terenuri nisipoase,
de-a lungul apelor, apelor curgătoare; are în pământ un rizom în prelungirea căruia rădăcina
atinge o lungimede până la 20 cm, grosme de 1 cm, de culoare cenuşie iar partea aeriană,
tulpina, înaltăpână la 60 cm, uşor brunificată, lemnoasă la bază, cu multe ramificaţii spre vârf,
cu flori solitare sau pereche, de culoare roz şi păstaie (fructul) de dimensiune redusă. Înfloreşte
în lunile de vară.

Raspandire Planta este intalnita prin pasuni si fanete aride,pe soluri nisipoase din
transilvania,zonele colinare ale olteniei si moldovei.

Recoltare Radacina se poate culege in lunile martie-aprili .Florile de  se culeg din iunie si
pana in septembrie.

Partea utilizata a plantei - Radacinile si florile plantei

Compozitia chimica

In terapeutica se folosesc in principal partile subterane (radacinile). Acestea contin o cantitate

mica de ulei esential, fenoli (care au proprietatea de a reduce inflamatiile), saponozide,
fitosteroli, tanin, zaharuri, acid citric, saruri minerale si altele.

Actiune farmacodinamica

Actiunea diuretica a extractelor obtinute din radacina este atribuita de unii autori prezentei
saponozidelor. Efectele bune obtinute de alti autori in artritele cronice, in stari alergice, in special
in eczeme de natura diferita si in prurit au determinat pe acestia sa atribuie acestei specii o
actiune la nivelul corticosuprarenalei.
 52

Indicatii terapeutice :adjuvant în afecfluni renale, diuretic, elimină

toxinele din organism

Produse si mod de administrare si preparare:

- Decoct- se obţine prin fierberea a 20 g de radacina maruntita intr-un litru de apa,pana cand
cantitatea scade la 750 ml.Se foloseste fractionat in timpul unei zile.Se face o cura de mai multe
zile pentru combaterea ascitelor,in afectiuni renale sau retentive uribara.

Un decoct mai concentrat se obtine din trei lingurite cu frunze la o ceasca de apa, dupa ce,in
prealabil, au fost plamadite 20-30 de minute in apa RECE.

Se beau 2-3 cesti pe zi, pe nemancate,in ascita,boli ale aparatului urinar,STARI ALERGICE si
alte afectiuni similare.

-Pulbere- Pentru obtinerea pulberii, uscarea plantei se face in aer liber, la soare.Din 3-3,5 kg
radacini proaspete se obţine 1 kg de produs uscat.Se macina fin si se iau câte 2 g pe zi sau se
foloseste sub forma de comprese si cataplasme in tratarea eczemelor, ulceratiilor cutanate,
pruritului si a bolilor de piele cronice.

- Macerat la rece se prepara dintr-o lingurita cu pulbere la o cana cu apa rece, care se lasa la

macerat,la temperatura camerei, de seara pana dimineata,apoi se strecoara si se consuma doua
cani pe zi.

-Infuzie la rece se prepara dintr-o lingurita cu radacina tocata marunt, care se pune intr-o cana cu
apa rece.Se lasa 12 ore la macerat, iar dimineata se incălzeste putin,APOI se strecoara si se bea
inainte de masa.

Preparate tipizate

-Diuroplant comprmate - supliment

nutritiv, diuretic.

-Hiperpanaceus- Tonic general, reîntineritor

 53

PORUMB (ZEA MAYS)

Descriere

Cereala cultivata atat ca planta alimentara, medicinala, industriala, furajera, Porumbul are doua
tipuri de flori: masculine si feminine. Florile femeiesti sunt cele care formeaza stiuletele iar cele
barbatesti se afla in varful tulpinei. Fructul este o cariposa. Frunzele sunt mari, lineara si ascutite.

Raspandire

Originar din America Centrală,este larg raspandit in zona de campie, mergand pana la deal, in
intreaga tara.

Recoltare

Se recolteaza cand planta este in lapte,cand stigmatele (matasea) sunt verzi.Se poate recolta si de
la planta ajuns la maturitate dar de la care se indeparteaza partile innegrite, uscate.

Parte utilizata a plantei :se utilizeaza matasea

Compozitie chimica

Flavonoide, saponine si saruri de potasiu, numeroase vitamine precum B, C, E si K, lipide, tanin

si substante minerale.

Actiune farmacodinamica : este diuretic, antiinflamator şi calmant

Indicatii terapeutice

Se recomanda in afectiunile aparatului urinar (litiaza renala,cistita,colici

nefritice,albuminurie),edeme cardiorenale si induficienta renala, reumatism si guta,colicistita si
dischinezie biliara,tulburari digestive,tulburari menstruale.

Produse si modul de preparare si administrare

-Fiertura
 54

 Este probabil,cel mai cunoscut leac pentru rinichi din medicina populara romaneasca.

Se prepara din doua linguri de Matase de porumbmaruntita,care se fierb doua minute,intr-un

litru de apa,apoi se lasa sa se raceasca si sefiltreaza.

Se bea aceasta fiertura cand incă mai este calduta,pe stomacul gol,dimineata.

-Infuzie :

 In jumatate de litru de apa se pun 3-4 lingurite de Matase de porumbmaruntita,la

macerat,vreme de 8-10 ore,dupa care se filtrteza.

Este exceptionala pentru persoanele diabetice, care au nisip la rinichi sau care sufera
frecvent de dischineziebiliara.

-Extractul de Matase de porumb:

 Se obiine din extractul  apos din parti aeriene de Matase de porumbdin care se

evapora complet apa,ramanand o pulbere alb-glbuie,extrem de concentrata in
principii active

Produse tipizate

- Matase de Porumb - Capsula tare

de gelatina , Diuretic, drenor
limfatic, antiviral, antineoplazic,
depurativ, antiinflamator,
hipotensor, antitrombotic,
antiinflamator si antiseptic urinar,
antispastic reno-urinar,
hipoglicemiant.
 55

PIRUL (Agropyrum repens)

Descriere

Este o planta ierboasa cu tulpina inalta de 1-1,5 m, de culoare verde-cenusie. In partea

superioara face un spic asemanator cu cel al graului. Radacina este foarte adanca, lunga de mai
multi metri si ramificata.

Raspandire

Pirul se întâlneşte din câmpie până în zona montană inferioară, prin culturile prost întreţinute,
prin pajişti, pe coaste de deal aride, nisipoase sau argiloase, pe lângă garduri, pe la margini de
păduri sau tufărişuri

Recoltare : primavara incepand din luna Martie sau toamna, in Septembrie si Octombrie.

Parte utilizata a plantei : radacina(Rhizoma Graminis)

Compozitie chimica : triticina, inulina, mucilagii, o cantitate mica de ulei volatil

format in principaldin agropiren, saruri de potasiu si fier, carotenoizi, vitamine din
grupul B.

Actiune farmacodinamica

Preparatele din radacina de pir au proprietati diuretice, depurative,sudorifice,antibacteriene,

antifungice, antihipertensive, remineralizante.

Indicafii terapeutice

Ca planta medicinala, pirul are efecte benefice in inflamatiile tubului digestiv, afectiunile
cailor urinare, infectiile respiratorii si reumatism.

Produse si modul de preparare si administrare

 56

-Infuzia: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu o cană de 250 ml de apă clocotită,
se lasă la infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se poate consuma neîndulcită, având în
vedere că rizomii de pir au gust dulceag. Doza uzuală este de 2 căni pe zi.

-Decoctul: 4 linguri de plantă uscată şi mărunţită groscior se fierb pe foc mic, timp de 30 de mi-
nute, în 500 ml de apă, într-un vas de preferinţă din inox sau emailat. La final, se completează
apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă
înaintea filtrării (altfel, o parte din soluţia extractivă se va pierde din cauza îmbibării filtrului din
vată). Prin această procedură se obţine un preparat mai concentrat.

-Tinctura de pir: 20 grame pir uscat şi măcinat groscior se pun la macerat în 100 ml alcool ali-
mentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi.
Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină
limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualele reziduuri
care s-au depus pe fundul vasului.
 57

CONURI DE HAMEI (Humulas lupulus )

Desctiere

Plantă erbacee perenă,volubila (agăţătoare), prezentă atât în flora spontanâ, cât şi

încultura. Este una dintre plantele care au atat flori masculine cat si feminine. Florile
de gen feminin au forma ovala a inflorescentei (conul). Dupa cules, conurile trebuie sa fie
intregi iar bracteele nu trebuie separate de acestea pentru a pastra toate proprietatile
active ale plantei.

Raspandire

Crește în flora spontană din lunci, tufișuri, zăvoaie, crânguri, pe garduri, în zona de
câmpie și deal, până la 800-1000 m.

Recoltarea se face in timpul infloririi acestuia, iar conurile culese sunt intai refrigerate si
apoi uscate.

Parte utilizata a plantei : florile femele (asa-numitele "conuri de hamei") 

Compozitia chimica - principii amare(în special acizi alfa-amari, între care lupulonelor şi
humulene (2-16%) , ulei volatil, rezine, saruri minerale .

Actiune farmacodinamica

Planta are actiune bacteriostatica, antispastica, diuretica,antiseptica, sedativa.

Indicatii terapeutice :

Uz intern

- blenoragie,insomnie, nevroze, anxietate, guta, litiaze, enurezis, dismenoree, eretism

genital, uretrita gonococica, hiperexcitabilitate sexuala, nimfomanie, leucoree, stimularea
lactatiei.
 58

Uz extern: -guta, tricominoza vaginala,dureri reumatice sub forma de bai locale,

cataplasma, comprese.

Produse si mod de administrare si preparare :

-Infuzia de hamei:

 Se pregatesc 2-3 linguri de planta maruntita la o cana cu apa. Nu se bea dintr-o data,
ceaiul impartindu-se in trei portii care se administreaza de 3 ori pe zi, inaintea meselor
principale.

-Extractul hidroalcoolic (tinctura)

 Sepun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de hamei,peste care se adauga

doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si
se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se
filtreaza prin tifon, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare.
Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

Precauţii şi contraindicaţii

S-a semnalat cã în timpul recoltãrii hameiului, la unii culegãtori pot sã aparã semne de iritaţie pe
mâini, pe faţã, la ochi, însoţite de vãrsãturi şi febrã.

Două dintre principiile amare ale hameiului, humulona şi lupulona, pot avea efecte adverse
toxice.

Hameiul nu este recomandat persoanelor cu tendinţe depressive, poate produce contracţii ale
uterului, de aceea nu este recomandat în sarcină.

Femeile care alăptează sunt sfătuite sâ consume preparate din hamei în cantităţi mici.

Produse tipizate

-Conuri Hamei –
capsule, puternic efect
sedativ;  reduce
hiperexcitabilitatea
nervoasa;  inlatura
starea de
anxietate;  stimuleaza
pofta de
mancare;  diuretic.
 59

LEVANTICAsauLavanda ( Lavandula officinalis)

Descriere
Este o plantă aromatică şi medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 30-50 cm, frunze
mici, înguste şi flori albastre parfumate.

Raspandire

Originară fiind din regiunile calcaroase şi muntoase mediteraneene, la noi în ţară creşte cultivată
şi infloreşte toată vara.

Recoltarea

Inflorescentele de lavanda se recolteaza manual cu secera sau cu ajutorul masinilor speciale

montate pe tractoare. Inflorescentele recoltate se pun in cosuri si se transporta imediat la
unitatile de distilare.

Parte utilizata a plantei

În scopuri medicinale se recoltează numai florile detaşate de pe axul inflorescenţei, sau toată
inflorescenţa, când corola nu este complet deschisă (Flores Lavandulaes). După recoltare se
usucă la umbră, în strat subţire fără a fi presate.

Compozititia chimica

Ulei volatil compus din: acetat de linanil, butirat de linanil, geraniol, linalol în stare liberă,
valerianat de linalil, borneol, cumarină, cineol, nerol, furfurol, alfa pinen, cariofilen, substanţe
amare.

Actiune farmacodinamica

Este folosită pentru efectele imunostimulatoare (în tratamentul infecţiilor). Are efecte puternice
antidepresive şi tonice asupra sistemului nervos, mai ales dacă este administrată la scurt timp
după producerea evenimentelor psiho-nervoase.
 60

Indicatii terapeutice

Fitoterapia cu preparate din levãnţicã este indicatã în neurastenie, surmenaj, stãri de iritabilitate
nervoasã, migrene şi alte dureri de cap, depresie, boli de rinichi şi ficat, ameliorează digestia,
elimină flatulenţa şi stimulează secreţia biliară. Se consideră că poate fi benefică în unele tipuri
de astm. Lavanda se foloseşte în băile terapeutice pentru tratarea problemelor circulatorii; este
capabilă să uşureze durerile reumatice, având şi acţiune antipiretică.

Produse si mod de administrare si preparare

-Infuzie: Puneţi 2-3 g de flori la o cană cu apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze timp de 5-10 minute,
apoi strecuraţi. Beţi 3-4 căni pe zi, între mese.

-Infuzie - in tratamentul tulburărilor minore ale somnului: Beţi 1 cană înainte de a merge la
culcare.

-Infuzie  in tratamentul problemelor digestive : Beţi câte 1/2 cană, de 2 ori pe zi.

-Ulei esenţialin tratamentul durerilor menstruale: Diluaţi uleiul (3 picături la 10 ml de ulei

excipient) şi masaţi bine abdomenul inferior şi zona lombară. Aplicaţi de 2 ori pe zi.

Produse tipizate

-Tinctura de Levantica -Acţiune:

sedativă, uşor antispastică,
diuretică şi colagogă

-Ulei de levantica -
macerat (capsule moi)-
asigură un aport bogat de
fitonutrienţi necesari în
regimul igieno-dietetic
pentru menţinerea sănătăţii
mentale.
 61

BUSUIOC(Ocimum basilicum)

Descriere - Busuiocul este exclusiv planta de cultura. Semintele se pun in pamant la

Dragobete apoi se tin in casa, in ghivece puse la fereastra, pana la Sfantul Gheorghe cand se
planteaza in gradina.

Raspandire -Este originar din sub-continetul indian

Recoltare Recoltarea incepe spre sfarsitul lunii iunie si continua pana toamna tarziu. Se taie cu
un foarfec doar varfurile inflorite si se pun la uscat, in strat subtire si la loc racoros, pe hartie sau
pe panza. Planta va fi considerata pe deplin uscata atunci cand se sparge in mana cu un zgomot
usor. Se depoziteaza pentru iarna in pungi de hartie sau de panza si se tine in locuri racoroase si
uscate.

Parte utilizata a plantei -In scop medicinal, de la busuioc se folosesc frunzele si florile.

Compozitie chimica Planta conţine taninuri, un glicozid şi saponine, iar seminţele conţin
mucilagii. Componentul cel mai important este uleiul esenţial (0,10 - 0,20%).

Actiune farmacodinamica

În medicina tradiţională, Busuiocului i se atribuie numeroase acţiuni: stimulent al digestiei,

lantiseptic intestinal, carminativ, diuretic, antiinflamator renal şi al intestinului subţire, antiseptic
pulmonar, antiftingic.

Indicatii terapeutice Prevenirea imbatranirii precoce, tulburari de dinamica sexuala,

impotenta, frigiditate, vaginite, balanite, stimularea lactatiei
 62

Contraindicatii si precautii : la persoanele cu sensibilitate alergica deosebita poate

produce reactii alergice de intensitate variata; nu se va administra sub nici o forma copiilor
sub 3 ani, femeilor gravide (poate provoca varsaturi).

Produse si mod de preparare si sdministrare :

- Infuzie - 1-2 lingurite de planta maruntita se va pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere
pentru 10 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi. Este preferabil sa se
consume inainte de mese.

- Macerat-2 lingurite de planta maruntita se pun la 250 ml apa rece. Se lasa apoi timp de
12 ore la temperatura camerei, se strecoara. Se pot bea 2-3 cani pe zi.

Produse tipizate

-Tinctura de Busuioc- antiseptic,

expectorant, emolient, depurativ,
fortifiant nervos, carminativ

-Busuioc capsule-Adjuvant in:

colici, balonari,  diaree, ulcer
gastric,bronsita acuta si cronica,
gripa, infectii urinare, dureri de
cap, stari de voma.
 63

TURITA MARE (agrimonia eupatoria)

Descriere

Turita mare este o planta ierbacee, cu tulpina inalta pana la 100 cm, ramificata spre varf, cu
frunzele lungi de 8-16 cm. Frunzele sunt formate din 5-9 foliole mari, avand intre ele foliole
mici. Toata planta este acoperita cu peri matasosi. In varful tulpinii si al ramurilor se gaseste
inflorescenta in forma de spic, compusa din numeroase floricele galbene cu 5 petale. Planta
infloreste de la baza spre varf, astfel ca pe ea vom gasi in acelasi timp flori si fructificatii.
Fructele sunt inconjurate de o coroana de ghimpi recurbati la varf. Infloreste incepand cu luna
iunie pana in august.

Raspandire

Creste prin tufisuri, paduri, livezi, pe marginea drumurilor, fiind comuna atat in campie cat si la
munte.

Recoltare

In perioada aparitiei primelor flori se culege planta intreaga fara radacini si fara partile lemnoase
ale tulpinii principale.

Parte utilizata a plantei

In scop fitoterapeutic se utilizeaza partea aerianarecoltata in timpul infloririi.

Compozitia chimica

Planta contine uleiuri volatile,acizi organici, mucilagii, tanin, cumarine, vitamine (vitamina c,
vitamina k), triterpene, acizi grasi, flavonoizi, poliglucide, saponine. Gustul plantei este
amar.
 64

Indicatii terapeutice:boli hepatice, afectiuni ale cailor biliare, colici nefritice, litiaza
renala, leucoree, diabet, obezitate, - sub forma de infuzie, decoct.

Contraindicatii: sub nici o forma in cazul bolilor cardiace, ulcerul gastric.

Produse si mod de administrare si preparare

- Infuzie din 1-2 lingurite planta la o cana cu apa. Mod de administrare: se beau 2-3 cani cu ceai
pe zi, de preferinta prima dimineata, pe stomacul gol. 

Produse tipizate

-Tinctura de Turita
Mare -disloca si
dizolva congestionarile
limfatice,
autoinflamatorii,
indicatii in tratarea
unor forme de
congestie si afectiuni
cancerigene.

-Turita Mare gel - colagog,lizeaza

calculii biliari,astringent si antiduretic

datorita taninilor,,eupetic amar,stimulator

al secretiilor gastro-intestinale
 65

COADA RACULUI (Potentilla anserina)

Descriere

Planta cu tulpini taratoare, peri rari si o rozeta specifica in punctul de pornire al tulpinilor. In
varful tulpinii se afla o singura floare, izolata, cu cinci petale, de culoare galben-aurie.
Frunzele au margini zimtate.

Raspandire

Este întâlnită în locuri nisipoase umede, pe marginea șanțurilor, lacurilor și râurilor, atât la
câmpie cât și în zone mai înalte. Înflorește din luna mai până toamna târziu.

Recoltare

Coada racului se recolteaza in perioada infloririi, in luna mai pana in luna

septembrie.

Parte utilizata a plntei

In scop medicinal se utilizeaza partea aeriana a plantei si mai ales rozeta de frunze
bazale, florile si rizomii.

Compozitie chimica

Plantaeste bogata in substante amare si tanin, flavone, colina, steroli, mucilagii,

saruri minerale, ulei volatil si substante glucidice.

Actiune farmacodinamica

Printre proprietatile ei se numara efectul astringent, hemostatic, coagulant.

antiseptic, antispastic.

Indicatii terapeutice
 66

 Uz intern:diaree, dizenterie,metrorargii,artrita, colica abdominala,

dismenoree, enterocolita, guta, incontinenta urinara, litiaza
 Uz extern: leucoree

Produse si mod de preparare si administrare

  -Infuzia de coada racului – se obtine adaugand o ceasca de apa clocotita peste 2 lingurite de
planta, se lasa acoperit intre 10 si 15 minute, dupa care se strecoara, se administreaza 2 cesti pe
zi(efect antidiareic)
 
  -Decoctul de coada racului – se obtine adaugand o ceasca de apa rece peste o lingurita de
planta, se lasa timp de 10-15 minute, iar apoi se fierbe 15 minute. Se utilizeaza extern pentru
arsuri
   -Tinctura de coada racului – se obtine din 50 de grame de radacina maruntita si 250 ml de
alcool alimentar de 70 de grade care se amesteca intr-o sticla inchisa ermetic. Se tine timp de 15
zile dupa care se strecoara. Se administreaza 1 lingurita de 3 ori pe zi.
 67

MUSETEL (Matricaria chamomilla)

Descriere
 Este o plantă erbacee anuală, medicinală, din familia Asteraceae, cu frunze divizate și cu flori
grupate în capitule terminale.
Raspandire
Creste pretutindeni, pe marginile drumurilor, ogoarelor, pe langa case. In unele regiuni ale tarii
se gasesc campii intinse cu musetel
Recoltare
Recoltarea se face pe timp uscat, insorit, cel mai bine la amiaza. Momentul cel mai potrivit este
cand florile albe de pe marginile inflorescentelor iau pozitie orizontala, partea centrala, goala in
interior se alungeste in sus si devine galbena la baza, restul fiind inca de culoare galben-verzui.
Partea utilizata a plantei
Partea cea mai folosită de la musetel sunt florile, care trebuie culese imediat după ce se deschid.

Compozitie chimica

Această plantă conține : ulei volatil bogat în chamazulenă, substanțe amare de natură

sescviterpenică, flavonoide, substanțe de natură cumarinică, colină, mucilagii, acid salicilic,
fitosterine, substanțe glicozidice,acid clorogenic, camilină, vitamine, săruri minerale.
Actiune farmacodinamica :antiinflamator, antispasmodic, dezinfectant al aparatului uro-
genital.
Indicatii terapeutice
Pentru uz intern, mustetelul este indicat in afectiuni precum: amigdalite, faringite, reactii
alergice, astm alergic, colici, tulburari digestive insotite de durere si balonare (gastrita
hiperacida, ulcer gastric, colita), spasme intestinale, stari dispeptice, diaree, cistite, iritabilitate
premenstruala, menstre dureroase, tulburari menstruale, dezechilibre hormonale la pubertate,
insomnii (adjuvant), stres. 
Produse si mod de preparare si administrare
 68

-Infuzie: din 2 lingurite de planta sau 100 g flori puse in 250 ml apa clocotita. Se acopera timp
de 10 minute, dupa care se strecoara. Se consuma 2 cani pe zi.
-Decoct: 50 g flori maruntite se pun in 250 ml ulei de floarea soarelui. Se tin 3 ore pe baia de
apa, dupa care se strecoara.
Contraindicatii: nu au fost semnalate pana acum.
Produse tipizate

-ULEI MUSETEL - Anestezic,

dezinfectant, antiinflamator,
antiseptic, bacteriostatic,
bactericid, sedativ, carminativ,
antispastic, gastric si intestinal,
cicatrizant, sudorific, antidiareic
 69

CONCLUZII

Încă din timpuri străvechi, oamenii îşi doreau să găsească remedii pentru bolile ce îi
chinuiau. Căutători ai alinării suferinţelor erau puţini şi luptau pentru vindecarea afecţiunilor cu
mijloacele care le aveau la dispoziţie. Ei foloseau cunoştinţele transmise din generaţie în
generaţie.

Plantele medicinale s-au folosit la noi în ţară din timpuri îndepărtate. Astăzi, lista
plantelor care contribuie la apărarea sănătăţii noastre, cuprinde sute de specii. Cu sute, mii de ani
în urmă, oamenii nu aveau atâtea medicamente şi erau mult mai sănătoşi. Se foloseau de ce le
oferea natura. Acum, tot mai mulţi oameni moderni îşi caută leac în natură şi se orientează spre
plantele medicinale. Tot mai mulţi consumatori au dobândit cunoştinţe cu privire la importanţa
fitoterapiei pentru sănătate, au învăţat care sunt beneficiile plantelor medicinale de care au
nevoie şi ştiu să-şi gestioneze problemele de sănătate, putând, astfel, să fie propriii medici de
urgenţă.

Creşterea interesului pentru plantele medicinale reflectă şi preocuparea pentru efectele

secundare ale medicamentelor sintetice puternice. Oamenii sunt conştienţi că sănătatea este cel
mai mare bun al lor şi nu vor să o lase la dispoziţia unui sistem medical uneori impersonal. În
plus, revenirea la tradiţie este o metodă sigură, "verificată". Plantele sunt folosite de mii de ani
pentru scopuri medicinale şi culinare. Spre exemplu, civilizaţiile antice din Europa, China, India,
Japonia, Orientul Mjlociu şi alte regiuni se foloseau de puterea vindecătoare a plantelor, pe care
le considerau o sursă infinită de soluţii la problemele lor de sănătate.

Tratamentul naturist al infectiilor tractului urinar se bazeaza pe administrarea remediilor

din plante medicinale. Pe langa acestea, cresterea diurezei si baile calde de sezut sunt de un real
ajutor. Sa vedem cateva dintre remediile naturiste utilizate in terapia infectiilor urinare: uleiurile
volatile cu actiune antibacteriana certa: ulei de ienupar (cate 2-3 picaturi de 3 ori pe zi intr-o
lingurita cu miere). Plante cu efect antiinfectios: frunze de afin, merisor. Dezinfectante urinare si
antiinflamatorii: afin, ienupar . Plante diuretice: pir, coada calului, cozi de cirese, matase de
porumb.Acestea se pot administra fie ca macerate, incalzite, fie sub forma de pulbere tinute
sublingual si apoi inghitite cu apa plata. Mai sunt disponibile sub forma de extracte alcoolice, in
proportiile stabilite de medicul fitoterapeut. Sa nu uitam, insa, ca orice infectie urinara trebuie
tratata la medic, pentru a evita eventualele complicatii ce pot aparea prin tratamentul inadecvat al
acestei afectiuni. Din acest motiv, în ultimii ani, vânzările de plante medicinale şi de suplimente
alimentare au crescut considerabil la nivel mondial.
 70

BIBLIOGRAFIE

 Curs de utililarea plantelor medicinale si aromatice in terapie ,

 Cercasov C, E. Oprea, Popa C-V, I. C. Farcasanu, Compusi naturali cu actiune
terapeutica, Ed. Universitatii din Bucuresti 2009;
 Parvu C., Universul plantelor, Plante din flora Romaniei, vol I, Editia a II a, Ed. Tehnica.
Enciclopedica, Bucuresti, 2002;
 Istudor V., Farmacognozie. Fitochmie. Fitoterapie, vol II, Aetherolaea, rezine, iridoide,
principii amare, vitamine, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001;
 Istudor V., Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie, vol I, Oze, ozide,si lipide, Ed.
Medicala, Bucuresti 1998;
 Parvu C., Universul plantelor, Mica enciclopedia, Editia a II a, Ed. Enciclopedica,
Bucuresti, 1997;
 Farmacopeea romana, Editia a X a, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993;
 Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale cultivate din Romania, 2009;
71