Istoria plantelor medicinaleiplantelor

medicinale

In timpuri stravechi, pentru intretinerea vietii, omul primitiv isi procura hrana din mediul inconjurator.
Aceste alimente erau formate in general din vegetale si carnea animalelor vanate, dar, in lupta pentru
existenta, omul era adeseori ranit sau se imbolnavea si, ca si animalele, el se retragea in pesteri cautandu-
si alinarea suferintelor in buruienile pe care le manca. Datorita judecatii superioare a omului si a
capacitatii de a-si aduce aminte, omul le-a retinut pe cele care-i aduceau alinarea si vindecarea si a
transmis din generatie in generatie observatiile sale, la inceput prin viu grai, apoi prin desene si mai tarziu
prin scris.

Astfel, s-a format comoara de cunostinte a medicinii populare, izvor de inspiratie si cercetare a oamenilor
de stiinta de-a lungul veacurilor.

Despre utilizarea plantelor medicinale ne-au ramas date de la sumerieni(popor care a trait cu 6000 de ani
i.e.n.), dupa care au urmat babilonienii si asirienii de la care s-au descoperit tablite de lut vechi de aproape
4500 de ani, ce reprezinta un adevarat dictionar al plantelor medicinale; mai apoi, in Egiptul antic erau de
asemenea pretuite, fapt dovedit de papirusurile vechi de mii de ani care cuprind numeroase retete din
plante. Toate aceste cunostinte au fost preluate de medicina greaca, reprezentata de cel mai mare medic al
antichitatii, Hippocrat, de la care ne-a ramas vestita lucrare “Corpus Hippocraticum” in care acesta
descrie nu mai putin de 236 de plante medicinale. In secolul I e.n., medicul grec Dioscoride incepe studiul
medicamentelor de origine vegetala si animala, descriindu-le in cartea sa “Materia medica”.

Romanii se inspira din medicina greaca, iar Pliniu cel Batran (24-79 e.n.), in celebra sa opera “Historia
naturalis”, introduce produsele animale si vegetale intrebuintate in diferite tratamente.

Medicul Galen, nascut in anul 130 e.n., a lasat numeroase lucrari de medicina si farmacie care au stat la
baza terapeuticii pana in secolul al XIX-lea.Arabii elaboreaza primele forme de medicamente din plante
cum ar fi: pilule, siropuri, cataplasme, ape aromatice precum si multe altele, forme care se pastreaza pana
in zilele noastre. Faptul ca prescriptiile medicilor arabi erau foarte complicate si depaseau posibilitatile de
preparare ale medicului curant, face sa apara o noua profesie, aceea de farmacist.
Paralel cu dezvoltarea medicinii in Asia si Europa, si independent de acestea, in China medicina populara
are o veche traditie. Cu 3000 de ani i.e.n., imparatul Sen Nung era preocupat de studiul plantelor
medicinale, fiind considerat intemeietorul medicinii chineze. Tot in China s-a descoperit o carte scrisa cu
2600 de ani i.e.n., in care sunt descrise plantele medicinale cu intrebuintarile lor. Plantele medicinale
chineze apar pe piata Europei abia in anul 1517 cand prima corabie portugheza soseste la CantonSi la noi
in tara, plantele medicinale au fost cunoscute inca din timpuri stravechi. Dacii si scitii aveau cunostinte
despre folosirea plantelor medicinale. Herodot (484-425 i.e.n.), considerat parintele istoriei, mentioneaza
obiceiul geto-dacilor de a folosi fumigatii de canepa pentru calmarea durerilor si producerea somnului. In
anul 1578, apare la Cluj una dintre primele carti de plante medicinale numita “Herbarium”.
Pravila lui Matei Basarab arata ca “vraciul are voie sa studieze ierburile si sa descopere leacurile
impotriva otravurilor”. Psaltirea Scheiana descrie scortisoara, isopul si o guma numita itacta, iar lexiconul
slavo-roman vorbeste de izma si mustar. Tot asa, in alte carti vechi se descrie fiertura de stirigoaie cu care
se spala oile de raie, metoda folosita si azi de ciobani.

La inceputul secolului al XIX-lea incep sa apara o serie de lucrari in care se recomanda podbalul si
navalnicul pentru tuse, isopul in amestec cu otet pentru dureri de dinti, fiertura de pelin pentru gargara si
multe alte tratamente asemanatoare.
Foarte multa vreme, oamenii au crezut ca “buruienile de leac” au puteri misterioase, ascunse, insotind
folosirea lor de vraji si descantece. Treptat, oamenii de stiinta, studiind puterea vindecatoare a diferitelor
plante folosite de popor, au dezvaluit “tainele” ascunse ale acestora aratand ca, pentru a obtine substantele
medicamentoase din plante, se pot

utiliza diferite procedee de preparare ca: infuzie, decoctie, maceratie, digestie etc., care in general se
bazeaza pe extractia principiului sau a grupului de principii active, folosindu-se dizolvanti ca apa, vinul,
alcoolul, otetul, uleiul etc. Aceste solutii extractive se prepara prin actiunea lichidului dizolvant fie asupra
unei singure plante, fie asupra unui amestec din mai multe plante.

Catina

Cătină reprezintă o sursă extraordinar de bogată în vitamine și minerale esențiale pentru funcționare în
condiții optime a organismului nostru (vitamina C – cătina are de 10 ori mai multă vitamina C decât
măceșul sau citricele)

Cătina și-a câștigat renumele de „cel mai bun vaccin antigripal” pentru că ne întărește sistemul imunitar
și combate răceala, gripa, infecțiile.
În plus, cătina tratează afecțiunile oftalmologice și ale pielii, cum ar fi psoriazisul, dermatitele. Nu putem
uita că acționează ca un bun cicatrizant și are efecte anticancerigene.

Această plantă medicinală este benefică și pentru tratarea bolilor ficatului și splinei, dar și a hemoragiilor
interne.

Pe lângă grija pe care o are pentru sănătatea sistemului cardiovascular, planta medicinală – cătina este și
un antioxidant cu efect anti-îmbătrânire.
Rolurile pe care cătina le joaca în corpul nostru nu se termină aici, deoarece această plantă medicinală
contribuie la reglarea funcției endrocrine și hrănește masa musculară.

Cătina ajută organismul și în probleme precum sterilitate, diaree, colite, dar contribuie semnificativ și la
sănătatea noastră psihică alungând depresia și anxietatea.

După ce am văzut câteva beneficii generale, a venit momentul să aflăm cum putem consuma cătina.
 Uleiul de cătină – tratează hemoragii interne, boli ale ficatului, arsuri, reumatismul, ulcerul,
gastrita etc;
 Siropul de cătină – se utilizează în cazul hepatitei, cirozei, răcelii, pneumoniilor etc;
 Sucul de cătina – este varianta optimă pentru tratarea depresiei și sterilității;
 Cătină cu miere – pe lângă faptul că ne stimulează imunitatea și ne curăță pielea, cătina cu miere
oferă organismului energia necesară pentru a rezista întreaga zi. Mai mult, aduce un suport
semnificativ în desfășurarea optimă a digestiei și a tranzitului intestinal;

ROSTOPASCA


 Rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecțiuni, de la dermatoze banale, la
temutul cancer sau la infecțiile virale, încă imposibil de tratat cu medicamentele actuale.
 Preparatele pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice şi stimulează
secreţiile digestive. Extern, are acţiune: antiseptică, antibacteriană, regenerantă, cicatrizantă,
antitumorală.
  1 Sucul de rostopasca:Are culoare portocalie si il obtii prin stoarcerea tulpinilor de rostopasca
proaspat rupte.
 Este util in caz de:
 negi– pune suc pe zona afectata, de mai multe ori succesiv, la intervale de jumatate de minut, lasa
sucul sa actioneze in profunzime. Tratamentul dureaza 2-6 saptamani
 cataracta – unge seara pleoapele inchise cu suc de rostopasca si lasa sa actioneze vreme de 15
minute, apoi se spala.
  chist ovarian, chisturi – unge pielea din zona ovarelor (sau din alta zona afectata) cu suc proaspat
de rostopasca si apoi maseaza foarte usor, circular. Intreaga procedura dureaza 10 minute si se
face dimineata.
 2 infuzia– pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme
de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Filtreaza, pune deoparte lichidul, iar planta ramasa fierbe-o in
inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si filtreaza.
In final amesteca cele doua extracte si obtii aproximativ un litru de preparat.
 Se foloseste in caz de:
 tuse convulsiva – 4-6 gargare pe zi cu infuzie combinata de rostopasca are efect calmant foarte
eficient.
 faringita, laringita, infectii in gat in general– face gargara – 3 reprize pe zi, a cate 3 minute
fiecare. Cercetatorii rusi afirma ca acest preparat are efecte antibiotice si antivirale extrem de
puternice, eliminand prompt infectiile de la nivelul gatului.
 hepatita virala– daca suferi de aceasta boala, fa in fiecare seara bai de maini si de picioare cu apa
fierbinte, in care pui 1-2 litri de infuzie combinata de rostopasca. Tine fiecare membru vreme de
15 minute in baie, apoi tamponeaza usor cu un prosop (nu clati)
 3. Tinctura– adauga peste 15 linguri de pulbere de rostopasca, doua pahare (400 ml) de alcool
alimentar, de 50 de grade si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care filtreaza si
pune in sticlute mici, inchise la culoare.
 Se foloseste pentru:
 spasmele digestive – ia cate 3-4 lingurite pe zi, ori de cate ori apar spasme; anumite substante
continute de aceasta planta (alcaloizi) relaxeaza prompt musculatura neteda a tubului digestiv.
 indigestia si dispepsia– ia timp de 3 saptamani, cate o jumatate de lingurita de tinctura de
rostopasca de 4 ori pe zi, cu 10 minute inainte de masa. Diminueaza senzatia de greata,
stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice si de bila, elimina starea de disconfort, de
greutate in stomac, ce apare in cazul indigestiei.
 herpesul bucal – Intern, se administreaza cate o lingurita de tinctura de trei ori pe zi in cure de 12
zile. Pentru utilizarea externa, se combina tinctura de rostopasca, in proportii egale, cu tinctura de
propolis, si se aplica prin picurare (nu prin tamponare cu vata) pe zona afectata, de 4-6 ori pe zi.
 rani infectate – pune comprese cu tinctura de rostopasca pe zona afectata si tin-le vreme de 30 de
minute. Fa 2-3 aplicatii pe zi. Eficienta lor este imediata

ALOE VERA

 În scopuri teraputice se folosesc atât seva cât şi gelul frunzelor de aloe vera, însă trebuie
îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani.
Seva se scurge când se taie frunza, iar gelul provine din celulele bogate în mucilagiu din miezul
frunzei.
 Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un
lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care este folosit de mii de ani ca laxativ,
sub formă de prafuri sau ca atare.
 Gelul de aloe are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi de stimulare a colagenului, fiind ideal
în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii.
 Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi
antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.
 În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea
sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect
calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi.
 Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom,
magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A,
B, C, E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie
 .

 Toţi aceşti nutrienţi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică
îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.
 Aloe Vera – Indicaţii terapeutice

 Eczeme, ten uscat, dermatite, ulceraţii, psoriazis, arsuri solare, acnee, fisuri anale, hemoroizi,
reumatism, poliartrita reumatoidă, constipaţie, diabet, hipo şi hiperglicemie, hiperaciditate,
gastrită, hepatita A, B,C, rinite alergice, cistită, candida, herpes, oboseală, epuizare, insomnii.
cataractă, urcior, glaucom.
 Administrare:
 Uz intern:
 Gelurile de aloe sunt obţinute prin presarea frunzelor proaspete, sucul translucid şi sălciu extras
din partea cărnoasă fiind conservat apoi prin pasteurizare sau prin adăugarea de conservanţi. De
 regulă, se iau câte 50 ml de gel, pe stomacul gol, de două ori pe zi, pentru a îmbunătăţi digestia,
pentru a preveni şi combate candidoza şi alte infecţii cu fungi, pentru tratarea hiperacidităţii şi a
colitei, a sindromului colonului iritabil.
 Sucul de aloe se consumă timp de 7 zile, câte 1 linguriţă de 3 ori/zi, înainte de masă, apoi, 2
săptămâni câte 1 lingură de 3 ori/zi, pentru a activa şi stimula fluxul sanguin şi limfatic, funcţiile
rinichilor, ale ficatului şi ale vezicii biliare, reglează sistemul imunitar şi tractul digestiv,
ameliorează durerile reumatismale, îmbunătăţeşte statusul psihic şi condiţia fizică.
 Sucul de Aloe Vera poate fi procurat în farmacii, dar poate fi preparat şi acasă, cu condiţia să
respectăm colectarea şi prepararea corectă a acestei plante.
 Se recomandă frunzele mature, cele mai de jos, care se dau prin tocător pentru a obţine sucul de
aloe.
Pentru a păstra sucul de Aloe Vera un timp mai îndelungat este necesar să fie conservat cu
ajutorul spirtului medicinal, în proporţie de 8:2 şi se se păstrează în frigider, la o temperatură nu
mai mare de 15 grade.
 Uz extern:
 Gelul de aloe vera este indicat pentru îngrijirea pielii şi în cazul durerilor articulare şi de tip
reumatic şi poate fi folosit ca “prim ajutor” în arsuri şi diverse leziuni, datorită efectelului
dezinfectant, hemostatic şi accelerator al procesului de cicatrizare. Se mai poate folosi şi sub
forma de praf, compresă, tinctură, cremă, cataplasmă etc
 ECHINACEA


 Este cultivată și utilizată în scop medicinal, datorită proprietăților sale terapeutice:

curăță sângele și sistemul limfatic, catalizează acțiunea celulelor albe și acționează
eficient în cazul bolilor de plămâni, al gripei și virozelor.
 Această plantă minune are proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale,
motiv pentru care poate lupta împotriva oricărui fel de infecție microbiană.
Efectele sale antipatogene se datorează unei combinații de elemente constitutive
care includ flavonoide, polizaharide, fenoli, alkylamide și unele minerale cum ar fi
cupru, potasiu, iod și fier, împreună cu vitaminele A, E si C.
 1.Combate răceala, gripa și infecţiile tractului respirator superior, întărind sistemul
imunitar. În tratamentul răcelilor, al inflamaţiilor gâtului, al gripei şi bronşitei, se
ia 1 linguriță de tinctură de echinaceea la fiecare 3 ore.
  2. Tratează și previne afecțiunile hepatice.
Bila este ajutorul ficatului. O folosire regulată a echinaceei poate susține sistemul
imunitar și ficatul în funcția sa.
 3. Ajută la vindecarea abceselor și furunculelor –se folosesc unguente sau
cataplasme cu echinaceea. Se pot pune comprese sterile cu 50-60 picături tinctură
de echinaceea.
 4. Combate astmul – pentru cei care suferă de astm, se face tratament intern cu
tinctură de echinaceea timp de 3 săptămâni,cu 3 săptămâni pauză cu până la 20
picături diluate în puțină apă de 3-4 ori pe zi. Se folosește și ceaiul din plantaun
tratament cu echinaceea. Acesta este mai complex, dar în majoritatea cazurilor se
evită operația. Unguentul se va folosi de mai multe ori pe zi. Se poate tampona
locul cu o compresă sterilă pe care s-au pus 50-60 picături tinctură sau 2 linguri de
suc de echinaceea plantă.

Este cultivată și utilizată în scop medicinal, datorită proprietăților sale terapeutice:

curăță sângele și sistemul limfatic, catalizează acțiunea celulelor albe și acționează eficient în cazul
bolilor de plămâni, al gripei și virozelor.

Această plantă minune are proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale, motiv pentru care poate
lupta împotriva oricărui fel de infecție microbiană. Efectele sale antipatogene se datorează unei
combinații de elemente constitutive care includ flavonoide, polizaharide, fenoli, alkylamide și unele
minerale cum ar fi cupru, potasiu, iod și fier, împreună cu vitaminele A, E si C.

1.Combate răceala, gripa și infecţiile tractului respirator superior, întărind sistemul imunitar. În
tratamentul răcelilor, al inflamaţiilor gâtului, al gripei şi bronşitei, se ia 1 linguriță de tinctură de
echinaceea la fiecare 3 ore.
2. Tratează și previne afecțiunile hepatice.
Bila este ajutorul ficatului. O folosire regulată a echinaceei poate susține sistemul imunitar și ficatul în
funcția sa.

3. Ajută la vindecarea abceselor și furunculelor –se folosesc unguente sau cataplasme cu echinaceea. Se
pot pune comprese sterile cu 50-60 picături tinctură de echinaceea.

4. Combate astmul – pentru cei care suferă de astm, se face tratament intern cu tinctură de echinaceea
timp de 3 săptămâni,cu 3 săptămâni pauză cu până la 20 picături diluate în puțină apă de 3-4 ori pe zi. Se
folosește și ceaiul din planta întreagă.

5.Ține hemoroizii sub control – înainte de orice act chirurgical merită să încercați un tratament cu
echinaceea. Acesta este mai complex, dar în majoritatea cazurilor se evită operația. Unguentul se va folosi
de mai multe ori pe zi. Se poate tampona locul cu o compresă sterilă pe care s-au pus 50-60 picături
tinctură sau 2 linguri de suc de echinaceea plantă.