Rolul biologic al

nemetalelor
Fosfor(P) și Azot(N)

Realizat de Țîganaș OlgaAMF 1

RUSU CRISTINA
Profesor: Gîscă Tatiana
ELENA RADU CHIMIE
Generalități:
Azotul (sau nitrogenul) este
elementul chimic din tabelul periodic
care are simbolul N și numărul
atomic 7. Este un gaz incolor, inodor,
insipid, de obicei inert, diatomic și
nemetalic, constitutie 78% din
atmosfera Pământului și este o parte
componentă a tuturor țesuturilor vii.
Azotul este un nemetal, cu o
electronegativitate de 3,0. Are cinci
electroni pe ultimul strat și de aceea
este de obicei trivalent. Azotul pur
este un gaz diatomic incolor și
nereactiv la temperatura camerei și
cuprinde 78.08% din atmosfera
Pământului.
 Istoric:
Nitrogenul (greacă Nitron însemnând "sodă nativă",
"geneză", "formare") este considerat a fi descoperit de
Daniel Rutherford în 1772, care l-a numit aer fix. Faptul că
exista aer care nu participa la combustie era un element
cunoscut de chimiștii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Nitrogenul a fost de asemenea studiat în același timp și de
Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish și Joseph
Priestley, care l-au numit aer ars sau aer flogisticat.
Nitrogenul gazos era destul de inert încât Antoine Lavoisier
l-a numit azot, de la cuvântul grecesc αζωτος însemnând
"fără viață". Acest termen a devenit cuvântul francez
pentru "nitrogen" și a fost împrumutat mai târziu și de alte
limbi, printre care și româna.
Compușii azotului erau cunoscuți în Evul Mediu. Alchimiștii
cunoșteau acidul nitric drept aqua fortis. Amestecul de
acid nitric și acid clorhidric era numit aqua regia, și
apreciat pentru abilitatea sa de a dizolva aurul. Primele
aplicații în industrie și agricultură ale azotului au fost sub
formă de salpetru (nitrat de sodiu sau nitrat de potasiu),
notabil la praful de pușcă, iar apoi ca îngrășământ.
Rolul biologic:
Azotul este o parte esențială în
componența aminoacizilor și a acizilor
nucleici, ceea ce îl face vital.
Legumele precum planta de soia pot
absorbi azotul direct din aer, deoarece
au rădăcini cu noduli plini de bacterii
care îl transformă în amoniac, prin
procesul numit fixarea azotului.
Leguma transformă ulterior amoniacul
în oxizi ai azotului și aminoacizi,
pentru a forma proteine.
Îngrășămintele cu nitrați sunt luați de
ape și reprezintă o sursă majoră de
poluare. Compușii care conțin grupa
ciano (-CN) formează săruri extrem de
otrăvitoare, care sunt letale multor
animale, incluzând toate mamiferele.
El se găsește în pește,carne,nuci și
fasole boabe.
Fosforul (P)
 Generalități:
Fosforul(din "phos"= lumină,
"pherein"= a purta) este un element
din tabelul periodic având simbolul P
și numărul atomic 15. Fosforul nu
poate exista liber în natură deoarece
are o mare afinitate pentru oxigen. Se
găsește numai sub formă de
compuși, mai ales fosfați. Principalul
mineral care conține fosfor este
apatita. Totodată se află în corpul
plantelor și animalelor sub formă de
combinații anorganice(carapacea
scoicilor, oasele vertebratelor) și sub
formă de compuși organici(sânge,
creier, păr, fibre musculare, gălbenuș
de ou, lapte).
 Istoric:
Fosforul a fost descoperit în anul 1669 de
către alchimistul german Hennig Brand din
Hamburg. Acesta a supus niște reziduuri de
urină la un proces de calcinare în retortă, în
absența aerului. Fosfații din urină au suferit un
proces de reducere sub influența carbonului
format prin pirogenarea resturilor organice
conținute. Hennig a descoperit proprietatea
fosforului de a lumina în întuneric cu lumină
albastră, numindu-l ”foc rece”. Denumirea de
”fosfor” provine de la termenul de origine
greacă ”phosphorus”, ce înseamnă ”purtător
de lumină”. Ulterior, J.Kunckel în Germania și
R.Boyle în Anglia redescoperă procesul de
obținere. A. Lavoisier intuiește pentru prima
dată că fosforul este un element chimic.
I.Gahnn (1770), iar apoi Scheele (1777)
semnalează prezența elementului în oase.
 Rolul biologic:
Fiind solubil în grăsimi, fosforul alb este foarte
otrăvitor. Având afinitate mare pentru oxigen determină
dispariția lui din sânge. Introdus în stomac produce
vărsături cu dureri mari și moarte. Ca antidot se
recomandă oxid de magneziu, sulfat de cupru și altele.
Elementul mineral fosfor este, dupa calciu, cel mai
abundent mineral din organism, gasindu-se in fiecare
tesut. Din totalul de fosfor existent in organism, 85% se
gaseste in structura scheletului, 6% in muschi iar 9% in
celelalte tesuturi si lichide biologice.
 Rolul biologic:
→ participă, alături de calciu și magneziu, la realizarea
structurii solide a oaselor și dinților;
→ este implicat în aproape toate reacțiile chimice si
fiziologice;
→ are rol important in regularizarea bătăilor inimii;
→ are rol în funcționarea normală a rinichilor;
→ intervine în procesul de transmitere a impulsurilor
nervoase;
→ intervine în metabolismul lipidelor si polizaharidelor;
→ reglează absorbția și transportul substanțelor
alimentare;
→ asigură sănătatea gingiilor și a dintilor;
→ participă la transferul transcelular de substanțe;
→ participă la stocarea de energie în compusii
macroenerrgici (ATP);
→ scade tendința de acidifiere a lichidelor biologice din
organism provocată de produșii de metabolism celular.
 Surse de fosfor:
→ laptele - 900 mg/l, brînzeturile - 200-800 mg/100g;
→ ouăle și peștele - 200 mg/100g, pui, carne;
→ cerealele integrale, pîinea neagra - 160 mg/100g, pîinea
alba - 87 mg/100g;
→ nucile, semințele (produsele vegetale conțin în general
sub 50 mg/100g).
Mulțumesc de atenție!