Oxigenul

Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face parte

din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care
formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor.[1] După abundență,
oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu.[2] În condiții
normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, un
compus diatomic, incolor, inodor și insipid, cu formula O
2.

Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii

nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin oxigen, la fel ca și cei mai importanți compuși organici,
care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o
reprezintă oxigenul deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor de viață (spre
exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). Oxigenul elementar e produs
de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de
viață. Oxigenul e toxic pentru organismele anaerobe obligate, care erau forma dominantă de
viață timpurie pe Pământ până când O
2-ul a început să se acumuleze în atmosferă. O
2-ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum circa 2,5 miliarde de ani, la
aproximativ un miliard de ani de la prima apariție a acestor organisme.[3][4] Dioxigenul constituie
20,8% din volumul de aer.[5] Oxigenul este cel mai abundent element după masă în scoarța
Pământului, făcând parte din compuși de oxizi ca dioxidul de siliciu, reprezentând aproape
jumătate din masa scoarței terestre.[6]
Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții
terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber
în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care
folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă.[7] Altă formă
(alotrop) a oxigenului, ozonul (O
3), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea
biosferei de radiațiile ultraviolete,[8] dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs
secundar al smogului.[9] La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o
cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale.[10] Oxigenul e produs industrial prin distilația
fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a
concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar
includ producția oțelului,[11] plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și
altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții
în aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare.[12]
Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau
mai devreme, și de Joseph Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu
prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima. Numele oxigen a fost inventat în 1777 de
către Antoine Lavoisier,[13] ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci
populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii.[14]