Oxigenul

Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul

atomic 8. Face parte din grupa calcogenilor și este un element
nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte
ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După
masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers,
după hidrogen și heliu.În condiții normale de temperatură și
presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma
dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă,
cu formula O
2.

Multe clase majore de molecule organice în organismele vii,

cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile,
conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care
fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea
masei organismelor vii o reprezintă oxigenul deoarece face parte
din apă, principala componentă a formelor de viață (spre
exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). Oxigenul
elementar e produs de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit
în respirația celulară în toate formele complexe de viață.
Oxigenul e toxic pentru organismele anaerobe obligate, care
erau forma dominantă de viață timpurie pe Pământ până când O
2-ul a început să se acumuleze în atmosferă. O
2-ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum
circa 2,5 miliarde de ani, la aproximativ un miliard de ani de la
prima apariție a acestor organisme.Dioxigenul constituie 20,8%
din volumul de aer. Oxigenul este cel mai abundent element
după masă în scoarța Pământului, făcând parte din compuși de
oxizi ca dioxidul de siliciu, reprezentând aproape jumătate din
masa scoarței terestre.

Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e

necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în
respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un
element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat
continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii
Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă.Altă formă
(alotrop) a oxigenului, ozonul (O
3), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la
mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile
ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un
produs secundar al smogului.La altitudini chiar mai mari,
oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru
eroziunea rachetelor spațiale.Oxigenul e produs industrial prin
distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu
adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din
aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului
elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor,
lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare
de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în
aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare.

Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm

Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau mai devreme, și de Joseph
Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă
mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima.
Numele oxigen a fost inventat în 1777 de către Antoine
Lavoisier,ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la
discreditarea - atunci populară - teoriei flogisticului a combustiei
și coroziunii.

Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς oxys, „acid”, literal

„ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής -genes,
„producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii,
se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în
compoziția lor.
Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in
apa, dar e mai solubil în apă decât azotul. Apa în echilibru cu
aerul conține aproximativ o moleculă de O
2 dizolvat pentru fiecare 2 molecule de N
2, comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea
oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult
(14.6 mg·L−1) se dizolvă la 0 °C decât la 20 °C (7.6 mg·L−1).
La 25 °C și o atmosferă standard (101,3 kPa), apa dulce conține
circa 6,04 mililitri de oxigen pe litru, pe când apa de mare
conține circa 4,95 ml pe litru. La 5 °C, solubilitatea crește la 9
ml (cu 50% mai mult decât la 25 °C) pe litru și 7,2 ml (cu 45%
mai mult) pe litru în apa sărată.

Oxigenul se condensează la 90,2 K (-182,95 °C, -297,31 °F), și

îngheață la 54, 36 k (-218,79 °C, -361,82 °F).Și oxigenul lichid,
și cel solid sunt substanțe limpezi de culoare albastru-deschis
cauzată de absorbția în roșu (în contrast cu culoarea albastră a
cerului, care e cauzată de împrăștierea Rayleigh a luminii
albastre). O2 lichid foarte pur e obținut de obicei cu ajutorul
distilației fracționale a aerului lichefiat. Oxigenul lichid poate fi
produs, de asemenea, prin condensarea acestuia din aer, folosind
azot lichid ca răcitor. E o substanță foarte reactivă și trebuie
ținută departe de materialele flamabile.
În condiții normale de temperatură și presiune, oxigenul este un
gaz incolor, inodor și insipid cu formula moleculară O
2, în cadrul căreia doi atomi de oxigen sunt legați chimic unul de
altul printr-o configurație electronică cu triplet de spini. Această
legătură este de ordinul doi, și este adesea simplificată în
descriere ca o legătură dublă sau ca o combinație dintre o
legătură a doi electroni și două legături a trei electroni.

Oxigenul triplet (a nu fi confundat cu ozonul, O

3) este starea fundamentală a moleculei de O
2.Configurația electronică a moleculei are doi electroni
nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești
orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând
ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului
diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic,
în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet
ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt.

În forma sa normală de triplet, O

2, moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un
magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza momentului
magnetic al spinului electronilor nepereche din moleculă, și a
interacțiunii de schimb negativ dintre moleculele de O
2 vecine.Oxigenul lichid este atras de un magnet într-o așa
măsură încât, în demonstrațiile de laborator, un firicel de oxigen
lichid poate rezista împotriva propriei greutăți între polii unui
magnet puternic.

Oxigen singlet este numele dat unor specii variate de O

2 de energie majoră, în cadrul cărora toți spinii electronici sunt
pereche. Este mult mai reactiv față de moleculele organice decât
oxigenul molecular în sine. În natură, oxigenul singlet se
formează de obicei din apă în timpul fotosintezei, utilizându-se
energia solară. De asemenea, este produs și în troposferă prin
fotoliza ozonului realizată de lumină de lungimi de undă scurte,
și de către sistemul imunitar, ca sursă de oxigen activ. În
organismele fotosintetice -și posibil și în animale-, carotenoidele
joacă un rol major în absorbția energiei de la oxigenul singlet și
în conversia sa în starea fundamentală înainte să poată cauza
posibile daune în țesuturi.