Legătura ionică

Legătura ionică este un tip de legătură chimică.

Haideţi să vedem, pentru început, ce sunt ionii.
Un ion este un atom, o moleculă sau un grup
de atomi ce nu este neutru din punct de vedere
electric. De exemplu, un atom care primeşte un
electron devine ion negativ, iar un atom care
cedează un electron devine ion pozitiv.

Legătura ionică este definită ca fiind atracţia

electrostatică dintre ioni cu sarcini opuse. De
cele mai multe ori se formează între metale şi
nemetale, prin transfer de electroni.
Exemplu: Un atom de magneziu (Mg) cedează
doi electroni, devenind Mg2+. Cei doi electroni
sunt acceptaţi de un atom de oxigen, acesta
devenind O2-. Cum speciile de semn opus se
atrag, se formează o legătură între cei doi ioni,
rezultând oxidul de magneziu, MgO. Acest tip
de legătură se numeşte legătură ionică, ea
formându-se între doi sau mai mulţi ioni.
 Clorura de cesiu

Solutiile tampon cu clorura de cesiu si azotat de

aluminiu sunt folosite pentru determinarea
ionilor de sodiu, potasiu si litiu prin
spectroscopie In flacara. Clorura de cesiu se
pastreaza intr-un recipient special, inchis
ermetic, intr-un mediu uscat.
 Clorura de sodiu
Ea este indispensabila vietii oamenilor si animalelor.
Participand la formarea unor sucuri digestive, NaCl
este introdusa zilnic in organism sub forma de sare
de bucatarie. Solutia de clorura de sodiu cu
concentratia de 0,9%, avand aceeasi concentratie cu
pasma sangvina, se foloseste in medicina ca ser
fiziologic. Actiunea antiseptica a clorurii de sodiu
si-a gasit aplicatie la conservarea alimentelor si
pieilor.

In industrie, clorura de sodiu este considerata

cea mai importanta materie prima anorganica.
Constituie substanta de baza a unei ramuri
industriale, care o prelucreaza pentru obtinerea
sodiului, clorului, acidului clorhidric, hidroxidului
de sodiu, carbonatului de sodiu etc. In acelasi
timp NaCl este utilizata si in industria lacurilor,
vopselelor, hartiei, maselor plastice, textila si
altele. 
 Hemoglobina
Hemoglobina este pigmentul respirator
(pigmentul roșu), a tuturor vertebratelor, fiind
prezentă în eritrocite, unde are rol în
transportul oxigenului (oxihemoglobină), și a
CO2 (carbohemoglobină). Constituită dintr-o
componentă proteică numită globină și o
componentă prostetică, colorată, hemul, un
nucleu porfirinic cu 11 duble legături conjugate.
Molecula hemoglobinei este un ansamblu
alcătuit din 4 subunități proteice, formate dintr-
un lanț proteic strîns asociat cu grupul hemic.
Fiecare lanț proteic adoptă o conformație de
alfa helix identică cu globina din alte proteine
(mioglobina de exemplu).
 Clorofila

Clorofila (in limba greaca cloros insemnand verde) este

un pigment de culoare verde, essential in procesul de
fotosinteza, prin intermediul acesteia avand loc
transformarea energiei luminoase in energie chimica.
In frunze clorofila se gasește legata de o
proteina, plastina cu care formeaza o cromoproteida,
denumita cloropastina, cu o mare stabilitate comparativ
cu clorofila pura. Clorofila se afla in membrana tilacoidelor
din cloroplaste unde se pare ca formeaza fotosisteme
(denumite fotosistemul I și II, respectiv P680 și P700 dupa
lungimea de unda absorbita) impreuna cu pigmenții. In
cadrul acestor fotosisteme clorofila se pare ca indeplinește
2 functii:
 Absorbtia luminii
 Transferul energiei catre cuplul clorofilei din centrul
reactiv al fotosistemului. Lumina absorbita de catre
clorofila determina eliminarea unui electron cu un
potențial energetic foarte mare, electron care in final va
reveni la clorofila dar cu un potențial energetic mult mai
mic. In cadrul acestei reactii clorofila joaca rol de
catalizator, molecula de clorofila oxidata, revenind din
nou la forma initiala prin (re)captarea unui electron.
 Legatura de hidrogen

Legatura de hidrogen, cunoscuta de

asemenea și sub denumirea de punte de
hidrogen, reprezinta
atractia electrostatica dintre moleculele polare,
care are loc atunci cand un atom
de hidrogen care este legat de un atom cu
o electronegativitate ridicată, cum ar
fi azotul, oxigenul sau fluorul, prezinta atractie
fata de un alt atom electronegativ din apropiere.
Aceste punti de hidrogen pot
aparea intermolecular, adica intre molecule
diferite, sau intramolecular, adica intre
componentii unei singure molecule. Legatura
de hidrogen este mai puternica decat interactia
van der Waals, dar este mai slaba
decat legaturile covalente sau ionice. Aceasta
legatura este prezenta atat în compusii
anorganici, precum apa, cat si in compusii
organici, cum sunt ADN-ul sau proteinele.
 Forțele van der Waals

Forțele van der Waals sau interacțiile van

der Waals reprezintă forțele de atracție sau de
respingere de putere relativ mică dintre
moleculele neutre. Acestea au fost denumite
după savantul olandez Johannes Diderik van
der Waals. Legăturile van der Waals au o
energie mai mică decât cele ale legăturior de
hidrogen, iar distanța cea mai mică
corespunzătoare unei astfel de legături este de
aproximativ 3,5 Å.
Apariția acestor forțe între moleculele neutre se
datorează tendinței acestora de a constitui
dipoli electrici, aliniindu-se între ele și
transmițând polarizarea la moleculele
învecinate. Forțele van der Waals sunt prezente
la gaze, la gazele lichefiate sau solidificate și
aproape în toate corpurile lichide și solide.
Z=11 ; A=23 => Na

Nucleu-nucleoni-protoni=11
-neutroni=12
-invelis de electroni=11

(1)K=2
(2)L=8
(3)M=1
Grupa I, valenta 1, perioada a 3-a,
Caracter electrochimic: Na, ca toate metalele, are
putini electroni pe ultimul strat- electroni de valenta.
De aceea, ii cedeaza usor, ramanand cu un numar
de protoni in nucleu egal cu numarul electronilor
cedati; particulele rezultate sunt ioni  pozitivi.
Caracter chimic: metal
Z=15 ; A=31 => P

Nucleu-nucleoni-protoni=15
-neutroni=16
-invelis de electroni=15
(1)K=2
(2)L=8
(3)M=5
Grupa V, valenta III, perioada a 3-a

Z=10 ; A=20 => Ne

Nulceu-nucleoni-protoni=10
-neutroni=10
-invelis de electroni=10

(1)K=2
(2)L=8
Grupa VIII, valenta 0, perioada a 2-a