MARIN ELENA CATALINA

SCOALA POSTLICEALA FEG

AMR 1C

STRUCTURA ATOMULUI

Un atom este cea mai mică unitate constitutivă a materiei comune care are proprietățile
unui element chimic. Orice solid, lichid, gaz și plasmă este compus din atomi neutri sau ionizați.
Atomii sunt foarte mici; dimensiuni tipice sunt în jur de 100 pm (a zecea miliardime dintr-un
metru). Atomii nu au limite bine definite și există diferite moduri de a defini dimensiunea, care
dau fiecare valori diferite, dar apropiate ca valoare.
Conform ipotezei De Broglie, atomii sunt suficient de mici încât încercarea de a le prezice
comportamentul folosind fizica clasică — de exemplu, ca și cum ar fi niște bile de biliard — dă
predicții vizibil incorecte din cauza efectelor cuantice. Prin dezvoltarea fizicii, modelele atomice
au încorporat principii cuantice pentru a explica și prezice mai bine acest comportament.
Fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de nucleu.
Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar
de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa unui atom este
concentrată în nucleu. Protonii au sarcină electrică pozitivă, electronii au sarcină electrică
negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni este egal cu cel de
electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți
sau mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un o sarcină totală negativă, respectiv
pozitivă, și se numește ion.
Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de această forță electromagnetică.
Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt printr-o altă forță, forța nucleară, care
de obicei este mai puternică decât forța electromagnetică de respingere ce acționează între
protonii încărcați pozitiv. În anumite circumstanțe, forța electromagnetică de respingere poate
deveni mai puternică decât forța nucleară, și nucleonii pot fi astfel scoși din nucleu, lăsând în
urmă un element diferit: dezintegrarea nucleară rezultă în transmutație nucleară.
Numărul de protoni din nucleu definește elementul chimic căruia îi aparține atomul: de exemplu,
toți atomii de cupru conțin 29 de protoni. Numărul de neutroni
definește izotopul elementului. Numărul de electroni influențează
proprietățile magnetice ale unui atom. Atomii se pot atașa de unul sau mai mulți alți atomi
prin legături chimice pentru a forma compuși chimici, cum ar fi moleculele. Capacitatea atomilor
de a se asocia și disocia este responsabilă pentru cele mai multe dintre modificările fizice
observate în natură, și este subiectul disciplinei chimie.
Deși cuvântul atom denumea inițial o particulă care nu poate fi împărțită în particule mai mici, în
utilizarea științifică modernă atomul este compus din diferite particule subatomice. Particulele
constituente ale unui atom sunt electronii, protonii și neutronii; toate trei sunt fermioni. Ca
excepție, atomul de hidrogen-1 nu are neutroni, iar ionul hidron nu are electroni.
Electronul este de departe cel mai puțin masiv din aceste particule, la 9.11×10−31 kg, cu sarcină
electrică negativă și cu dimensiune care este prea mică pentru a fi măsurată folosind tehnicile
disponibile. Este cea mai ușoară particulă cu masă de repaus pozitivă măsurată. În condiții

1
MARIN ELENA CATALINA
SCOALA POSTLICEALA FEG
AMR 1C

normale, electronii sunt legați de nucleul încărcat pozitiv prin atracția creată între sarcinile
electrice de semn opus. Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât numărul său
atomic, atunci el devine încărcat negativ sau, respectiv, pozitiv în ansamblu; un atom încărcat
electric se numeste ion. Electronii au fost cunoscuți încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai
ales datorită lui J. J. Thomson.
Protonii au o sarcină pozitivă și o masă de 1836 de ori mai mare ca a electronului,
la 1.6726×10−27 kg. Numărul de protoni dintr-un atom se numește număr atomic. Ernest
Rutherford (1919) a observat că azotul, sub bombardament de particule alfa, radiază ceea ce
părea a fi nuclee de hidrogen. În 1920, el acceptase faptul că nucleul de hidrogen este o
particulă distinctă în interiorul atomului, și l-a numit proton.
Neutronii nu au sarcină electrică și au o masă liberă de 1839 de ori mai mare ca masa
electronului, sau 1.6929×10−27 kg, fiind cea mai grea dintre cele trei particule constituente, dar el
poate fi redus prin energia de legătură nucleară(d). Neutronii și protonii (cunoscuți colectiv sub
numele de nucleoni) au dimensiuni comparabile—de ordinul a 2.5×10−15 m—deși „suprafața”
acestor particule nu este definită clar. Neutronul a fost descoperit în 1932 de către fizicianul
englez James Chadwick.
În Modelul Standard al fizicii, electronii sunt cu adevărat particule elementare, fără structură
internă. Cu toate acestea, atât protonii cât și neutronii sunt particule compozite alcatuite
din particule elementare numite quarkuri. Există două tipuri de quarkuri în atomi, fiecare având
o sarcină electrică fracționară. Protonii sunt compuși din două quarkuri up(d) (fiecare cu sarcina
+⅔) și un quark down(d) (cu o sarcină de −⅓. Neutronii constau dintr-un quark up și două
quarkuri down. Această distincție explică diferența de masă și de sarcină electrică între cele
două particule.
Quarkurile sunt ținute împreună de interacțiunea tare (sau forța nucleară tare), care este
mediată de gluoni. Protonii și neutronii, la rândul lor, sunt ținuți unul lângă altul în nucleu
de forța nucleară, care este un reziduu al unei forțe tari cu proprietăți oarecum diferite în raport
cu raza de acțiune. Gluonul este un membru al familiei bosonilor gauge, particule elementare
care mediază forțe fizice.
Atomii formează aproximativ 4% din totalul densității de energie din Universul observabil, cu o
densitate medie de aproximativ 0,25 atomi/m3. Într-o galaxie, cum ar fi Calea Lactee, atomii au
o concentrație mult mai mare, densitatea de materie din mediul interstelar (ISM) variind de la
105 la 109 atomi/m3.Soarele este considerat a fi în interiorul Bulei Locale, o regiune de gaze
puternic ionizate, deci densitatea în regiunea Soarelui este de numai aproximativ
103 atomi/m3.Stelele se formează din nori denși în mediul interstelar, și procesele evolutive ale
stelelor au ca urmare îmbogățirea constantă a acestui mediu cu elemente mult mai masive
decât hidrogenul și heliul. Până la 95% din atomii din Calea Lactee sunt concentrați în interiorul
stelelor, iar masa totală a atomilor formează aproximativ 10% din masa galaxiei (restul de masă
este o materie întunecată necunoscută.)