Atomul

Atomul este cea mai mică unitate constitutivă a materiei care are proprietățile unui element
chimic.
Fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de nucleu.
Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar de
neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni.
Toate acete particule se numesc particule elementare și au următoarele caracteristici:
- protonii, p+, aflaţi în nucleu, au sarcină electrică pozitivă şi masa considerată 1.
- neutronii, n0, aflaţi în nucleu, fără sarcină electrică şi cu masa considerată 1.
- electronii, e-, aflaţi în învelişul electronic, având sarcină electrică negativă şi masa
considerată 0.
Dimensiunea nucleului este mult mai mică decât dimensiunea atomului însuși; masa unui
atom este determinată, aproximativ, doar de masa protonilor și neutronilor și aproape fără nici
o contribuție din partea electronilor.
O reprezentare acceptată a structurii atomului este cea corespunzătoare modelului planetar,
propus de N. Bohr în 1913:

nucleu
electron

Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de forța electromagnetică.
Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt printr-o altă forță, forța nucleară,
care de obicei este mai puternică decât forța electromagnetică de respingere ce acționează
între protonii încărcați pozitiv. În anumite circumstanțe, forța electromagnetică de respingere
poate deveni mai puternică decât forța nucleară, și nucleonii pot fi astfel scoși din nucleu,
lăsând în urmă un element diferit: dezintegrarea nucleară rezultă în transmutație nucleară.
Numărul protonilor şi al electronilor dintr-un atom este egal, de aceea atomul este neutru din
punct de vedere electric; acest număr se numeşte număr atomic, notat Z.
Suma numărului protonilor şi neutronilor din nucleu poartă numele de număr de masă, notat
A.
Specia de atomi cu acelaşi număr atomic, Z, se numeşte element chimic.
Dacă atomii unui element chimic au număr diferit de neutroni în nucleu, adică au numere de
masă diferite, atunci ei se numesc izotopi.
Dacă un nucleu are prea puțini sau prea mulți neutroni, el poate fi instabil și se va dezintegra
după o perioadă de timp oarecare. De exemplu, la câteva secunde după ce au fost creați,
atomii de azot-16 (7 protoni, 9 neutroni) se dezintegrează beta către atomi de oxigen-16 (8
protoni, 8 neutroni). În această dezintegrare, forța nucleară slabă transformă un neutron din
nucleul de azot într-un proton și un electron. Elementul (atomul) se schimbă deoarece inițial a
avut șapte protoni (fapt pentru care era „oxigen”), iar acum are opt protoni (fapt pentru care
este „azot”). Multe elemente au izotopi care rămân stabili timp de săptămâni, ani sau miliarde
de ani.
Numărul de electroni influențează proprietățile magnetice ale unui atom. Atomii se pot atașa
de unul sau mai mulți alți atomi prin legături chimice pentru a forma compuși chimici, cum ar
fi moleculele.
Electronii, ca și alte particule, au proprietăți atât de particulă cât și de undă. Norul electronic
este o regiune în interiorul gropii de potențial provocată de câmpul electromagnetic al
nucelului, unde fiecare electron formează un fel de undă staționară tridimensională - o formă
de undă care nu se mișcă în raport cu nucleul. Acest comportament este definit de un orbital
atomic, o funcție matematică care caracterizează probabilitatea ca un electron să pară a fi într-
un anumit loc, atunci când poziția sa este măsurată. Doar o mulțime discretă (sau cuantificată)
de orbitali există în jurul nucleului, întrucât alte modele posibile de undă se degradează rapid
într-o formă mai stabilă. Orbitalii pot avea una sau mai multe structuri de inel sau de nod, și
diferă unele de altele în dimensiune, formă și orientare.
Fiecare orbital atomic corespunde unui anumit nivel de energie al electronului. Electronul își
poate schimba starea la un nivel superior de energie prin absorbția unui foton cu energie
suficientă pentru a-l trece într-o nouă stare cuantică. De asemenea, prin intermediul emisiei
spontane, un electron dintr-o stare mai mare de energie poate scădea la o stare de energie mai
mică, în timp ce radiază energia în exces sub forma unui foton. Aceste valori caracteristice ale
energiei, definite prin diferențele de energie ale stărilor cuantice, sunt responsabile pentru
liniile spectrale atomice.
Cantitatea de energie necesară pentru a elimina sau adăuga un electron - energia de legătură a
electronului - este cu mult mai mică decât energia de legătură a nucleonilor. De exemplu, este
nevoie de doar 13.6 eV pentru a scoate un electron din starea de bază dintr-un atom de
hidrogen, comparativ cu 2.23 milioane de eV pentru divizarea unui nucleu de deuteriu.
Atomii sunt neutri din punct de vedere electric dacă au un număr egal de protoni și electroni.
Atomii care au un deficit sau un surplus de electroni se numesc ioni. Electronii care sunt aflați
mai departe de nucleu pot fi transferați la alți atomi din apropiere sau puși în comun între
atomi. Prin acest mecanism, atomii sunt în măsură să formeze legături în cadrul moleculelor și
în alte tipuri de compuși chimici, cum ar fi rețelele de cristale ionice și covalente.
Cele 4 tipuri de orbitali se notează cu literele s, p, d respectiv f, iar aceasta este ordinea
creșterii energiei acestora. În cadrul unui strat din învelișul electronic orbitalii cu aceeași
energie alcătuiesc un substrat.
Un strat este alcătuit din unul sau mai multe substraturi cu energie apropiată. Fiecare strat
succesiv conține un nou tip de substrat. Stratul 1 conține un substrat denumit 1s. Stratul al
doilea conține două substraturi denumite 2s și 2p.
Ocuparea cu electroni a orbitalilor, substraturilor și straturilor se face ținând seama de
principiul stabilității, de principiul de excluziune al lui Pauli și de regula lui Hund.
Principiul stabilității: completarea orbitalilor se face succesiv în ordinea crescătoare a energiei
lor, începând cu orbitalul 1s, cu energia cea mai joasă.
Ordinea în care crește energia substraturilor este următoarea:
1s , 2s , 2p , 3s , 3p , 4s , 3d , 4p , 5s , 4d , 5p , 6s , 4f , 5d , 6p etc.
Principiul de excluziune, al lui Pauli: într-un orbital atomic pot exista maximum doi electroni
de spin opus.
Regula lui Hund: completarea orbitalilor cu aceeași energie se face astfel încât numărul de
electroni necuplați să fie maxim.

Bibliografie:
Chimie – Manual clasa a IX-a, Editura Didactică și Pedagogică
https://ro.wikipedia.org/wiki/Atom