Atomul.

Element chimic

Atomul reprezintă cea mai mică particulă, care poate exista singură, din
care sunt alcătuite corpurile şi substanţele.
Atomul este alcătuit din:
- protoni, p+, aflaţi în nucleu, având sarcină electrică pozitivă şi masa
considerată 1.
- neutroni, n0, aflaţi în nucleu, fără sarcină electrică şi cu masa
considerată 1.
- electroni, e, aflaţi în învelişul electronic, având sarcină electrică
negativă şi masa considerată 0.
Numărul protonilor şi al electronilor dintr-un atom este egal, de aceea
atomul este neutru din punct de vedere electric; acest număr se numeşte
număr atomic, notat Z.
Suma numărului protonilor şi neutronilor din nucleu poartă numele de
număr de masă, notat A.
Specia de atomi cu acelaşi număr atomic, Z, se numeşte element chimic.
Numărul de masă indică, de cele mai multe ori şi masa atomică a
elementului respectiv.
Cantitatea dintr-un element chimic care cântăreşte, în grame, masa atomică
se numeşte mol (o cantitate de substanţă ce conţine 6,023x10 23 atomi,
număr numit Numărul lui Avogadro).
Exemplu: Elementul sodiu, Na, are masa atomică 23, ceea ce înseamnă că
reprezintă un mol de atomi (adică 6,023x1023 atomi).

Înveliş electronic. Valenţa

Învelişul electronic reprezintă totalitatea electronilor care se rotesc în jurul

nucleului.
Electronii sunt aşezaţi pe straturi, începând de la cel cu energia cea mai
scăzută (cel mai apropiat de nucleu).
În funcţie de configuraţia învelişului electronic elementele chimice ocupă
o anumită poziţie în sistemul periodic al elementelor.
Grupa principală în care se află elementul indică numărul de electroni de
pe ultimul strat, iar perioada indică numărul de straturi din învelişul
electronic.
Exemplu:
Elementul Na (sodiu), aflat în grupa I A, perioada 3, are învelişul
electronic alcătuit din 3 straturi, iar pe ultimul dintre ele se află un
electron. Celelalte două straturi sunt complet ocupate cu electroni (2 e -,
respectiv 8 e-).

Dacă un element are ultimul strat complet ocupat cu electroni, atunci el

posedă o structură stabilă. Un astfel de element se numeşte gaz nobil, sau
gaz rar, dar acestea sunt foarte puţine.
Structura stabilă poate fi de 2 e -, cazul He (heliului) sau de 8 e -, cazul
elementelor din grupa VIII A.
Celelalte elemente au tendinţa de a-şi forma şi ele o structură stabilă pe
ultimul strat electronic, de aceea formează diferite legături chimice.
Pentru a realiza legăturile chimice ele vor folosi un anumit număr de
electroni de pe ultimul strat. Acest număr poartă numele de valenţă.
Ultimul strat electronic se mai numeşte strat de valenţă, iar electronii de
pe ultimul strat se numesc electroni de valenţă.
În funcţie de comportarea lor la formarea legăturilor chimice, elementele
se împart în metale (cele care au tendinţa de a ceda electroni) şi nemetale
(cele care au tendinţa de a accepta electroni).
Cedând electroni, metalele se transformă în ioni pozitivi. Astfel, structura
stabilă este realizată cu electronii de pe penultimul strat (pentru că ultimul
strat va dispărea la plecarea electronilor).
Nemetalele se transformă în ioni negativi, prin acceptare de electroni.
Valenţa metalelor este egală cu numărul de electroni de valenţă (adică cu
numărul grupei principale).
Valenţa nemetalelor este egală cu diferenţa dintre numărul de electroni de
valenţă şi structura stabilă (adică 8 – nr. grupei principale).

Exemplu:
Ca, grupa II A, are valenţa 2.
Cl, grupa VII A, are valenţa 1.
Combinaţia dintre cele două elemente (clorura de calciu) are formula:
CaCl2.
Al, grupa III A, are valenţa 3.
O, grupa VI A, are valenţa 2.
Combinaţia dintre ele (oxidul de aluminiu) are formula: Al2O3.