VARIATIA PROPRIETATILOR ELEMENTELOR CHIMICE IN TABELUL PERIODIC 1.

INTRODUCERE Elementele dintr-o grupa a tabelului periodic au aceeasi configuratie electronica a stratului de valenta si deci proprietati chimice asemanatoare. Elementele din aceeasi perioada difera unul de vecinul sau prin electronul distinctiv, acest lucru avand drept consecinta proprietati chimice diferite. Numarul atomic corespunde numarului total de electroni Proprietatile elementelor chimice sunt functii periodice ale numarului atomic . Sensul fizic al legii periodicitatii consta n aceea ca se revine periodic la distributii electronice identice pe ultimul strat numit strat de valenta. Proprietatile elementelor sunt determinate de configuratiile lor electronice si pot fi clasificate ca n schema de mai jos: PROPRIETATILE ELEMENTELOR CHIMICE NEPERIODICEPERIODICE 10 numarul atomic 20 numarul de masa 30 spectre de raze FIZICECHIMICE 10 raza atomica si volumul atomic 20 raza ionica si volumul ionic 30 energia de ionizare 40 afinitatea pentru electroni 50 spectre optice 60 puncte de topire si puncte de fierbere10 caracter electropozitiv (metalic) 20 caracter electronegativ (nemetalic) 30 valenta 40 numarul de oxidare N.O. 2. PROPRIETatI NEPERIODICE Proprietatile neperiodice ale elementelor chimice sunt determinate de nucleele atomilor prin valoarea numarului atomic si prin valoarea numarului de masa . 2.1. NUMaRUL ATOMIC Numarul atomic, notat , reprezinta numarul protonilor din nucleu, numarul electronilor din nvelisul electronic si casuta (numarul de ordine) din tabelul periodic al elementelor chimice, . Numarul atomic creste continuu n tabel de la 1 la 112. 2.2. NUMaRUL DE MASa Numarul de masa, notat , reprezinta suma dintre numarul de protoni si numarul de neutroni din nucleu: , adica , unde reprezinta numarul de neutroni. OBSERVAtIE: Pentru orice specie de atomi, numarul de masa , fiind o suma de particule, este un numar ntreg. Pentru aplicatii numarul de masa se va stabili rotunjind partea zecimala a masei atomice relative, prin adaus atunci cand aceasta este mai mare decat 0,5 si prin lipsa atunci cand aceasta este mai mica decat 0,5. Izotopii, (lb. greaca: isos = acelasi si topos = loc) sau nuclizi, notati , sunt atomii aceluiasi element chimic , cu acelasi numar de protoni (acelasi numar atomic ), dar cu numar diferit de neutroni (numar de masa diferit). De exemplu, hidrogenul are 3 izotopi: - protiu (un proton si zero neutroni) ; - deuteriu (un proton si un neutron); - tritiu (un proton si doi neutroni). Izotopii unui element chimic ocupa acelasi loc n tabelul periodic al elementelor. Elementele chimice cu numarul atomic impar pot avea maxim 2 izotopi, iar cele cu numarul atomic par pot avea mai mult de 2 izotopi. n cazul carbonului au fost identificati 12 izotopi. Dintre acestia, cel mai stabil este izotopul (contine n nucleu 6 protoni si 6 neutroni), fapt pentru care a fost ales ca izotop de referinta. Separarea izotopilor se realizeaza doar prin metode speciale deoarece difera putin prin proprietatile lor. 3. PROPRIETatILE PERIODICE Proprietatile periodice ale elementelor chimice sun determinate de nvelisul electronic. 3.1. PROPRIETatILE FIZICE PERIODICE 3.1. RAZA ATOMICa sI VOLUMUL ATOMIC Raza atomica este o marime care caracterizeaza atomul si

este egala cu jumatate din distanta dintre nucleele a doi atomi vecini dintr-un esantion de material n care atomii nu sunt ionizati. Raza atomica este de ordinul si, n grupele principale, creste de sus n jos, o data cu cresterea numarului de straturi. n perioada, la elementele din grupele principale, raza atomica scade de la stanga la dreapta, o data cu cresterea numarului atomic , deoarece electronii nou intrati se aseaza n acelasi substrat situat la aceeasi distanta de nucleu, n timp ce sarcina nucleara creste. Marimea razelor atomice influenteaza puternic caracterul electrochimic al elementelor si unele proprietati fizice. Volumul atomic reprezinta raportul dintre masa atomica si densitatea unui element. Volumul atomic, n perioada descreste de la stanga la dreapta, iar n grupe creste de sus n jos datorita cresterii numarului de straturi. 2.2. RAZA IONICa Raza ionica este o marime care caracterizeaza dimensiunea relativa a unui ion ntr-un cristal ionic. Atomii elementelor au tendinta de a-si realiza, pe ultimul strat, configuratii electronice stabile de dublet si de octet, asemanatoare gazului rar cel mai apropiat: - prin punerea n comun a electronilor de pe ultimul strat cu electronii altor atomi identici sau diferiti, realizand astfel legaturi covalente; - prin cedare sau acceptare de electroni si formarea de ioni. Ionul este atomul ncarcat cu sarcina electrica pozitiva sau negativa datorita numarului diferit de electroni de pe ultimul strat n comparatie cu cel al protonilor din nucleu. Procesul de formare a ionilor se numeste ionizare. Prin cedare de electroni, atomul unui element se transforma in ion pozitiv numit cation, iar prin acceptare de electroni, atomul elementului chimic se transforma n ion negativ, numit anion. n grupa, razele ionilor pozitivi si negativi cresc de sus n jos, o data cu cresterea numarul de straturi, n acelasi sens cu razele atomice. n perioada, razele ionilor pozitivi si negativi scad de la stanga la dreapta, o data cu cresterea numarului atomic . ntre razele atomice si cele ionice exista relatia: Fie ionii: Se observa ca un numar egal de electroni este atras de un numar din ce n ce mai mare de protoni. Acest lucru explica micsorarea razei ionice n perioada de la stanga la dreapta. 2.3. ENERGIA DE IONIZARE Energia de ionizare, notata si masurata n sau n electronvolti , reprezinta cantitatea de energie absorbita n procesul de ndepartare a unuia sau a mai multor electroni dintr-un atom n faza gazoasa (energia consumata n procesul de formare a ionilor pozitivi): Energia de ionizare poate fi primara (pentru ndepartarea unui singur electron), secundara (pentru ndepartarea celui de-al doilea electron de pe stratul de valenta) etc. Cu cat ionizarea este mai avansata, este necesara o energie mai mare pentru a ndeparta nca un electron: n perioada, energia de ionizare este cu atat mai mare cu cat numarul electronilor de valenta este mai mare, adica ea creste de la stanga la dreapta, o data cu cresterea numarului atomic . n grupele principale, energia de ionizare scade de sus n jos, o data cu cresterea numarului de straturi. Cu cat energia de ionizare este mai mica cu atat elementul este mai electropozitiv. Potentialul de ionizare, notat , reprezinta raportul dintre energia de ionizare si numarul atomic : 2.4. AFINITATEA PENTRU ELECTRONI Afinitatea pentru electroni, notata , reprezinta energia care se degaja atunci cand un atom accepta un electron pentru a forma un ion negativ. Afinitatea pentru electroni, n perioada creste de la stanga la dreapta, iar n grupa creste de jos n sus. Cu cat afinitatea pentru electroni este mai mare, cu atat elementul este mai

electronegativ. 2.5. SPECTRELE OPTICE Spectrele optice ale elementelor chimice din aceeasi grupa se aseamana mult ntre ele si se deosebesc de spectrele optice ale elementelor chimice din alte grupe. 2.6. PUNCTELE DE TOPIRE sI DE FIERBERE Punctele de topire si de fierbere, n perioada cresc de la extremitati catre grupa IVA, n grupele IA, IIA, IIA, IVA cresc de jos n sus, iar n grupele VA, VIA, VIIA, VIIIA cresc de jos n sus. n grupele secundare punctele de fierbere cresc de sus n jos, cu exceptia grupelor IB si IIB unde scad. Variatia punctelor de topire n grupele secundare este neregulata. 3. PROPRIETatILE CHIMICE PERIODICE 3.1. CARACTERUL ELECTROPOZIT Electropozitivitatea reprezinta capacitatea atomilor cu putini electroni pe ultimul strat (electroni de valenta) de a-i ceda altor atomi si a forma ioni pozitivi (numarul protonilor din nucleu este mai mare decat numarul electronilor din nvelisul electronic). n perioada caracterul electropozitiv scade de la stanga la dreapta, iar n grupa creste de sus n jos. 3.2. CARACTERUL ELECTRONEGATIV Termenul de electronegativitate a fost introdus n anul 1934 de R.S. Mulluken ca termen unic pentru a exprima n sens larg tendinta atomilor de a forma ioni pozitivi si negativi. Electronegativitatea este o marime care reprezinta capacitatea unui atom de a atrage spre el electroni cu scopul de a forma legaturi. Pentru a calcula electronegativitatea Mulliken a pornit de la premisa ca aceasta este egala cu diferenta dintre potentialul de ionizare si afinitatea pentru electroni : Chimistul american Linus Pauling a realizat o scala a electronegativitatii cu valori cuprinse ntre 1 si 4. Electronegativitatea cea mai mica apartine cesiului (elementul chimic cu caracterul metalic cel mai pronuntat) si cea mai mare apartine fluorului (elementul cu caracterul nemetalic cel mai accentuat). Elementele situate n grupele principale IA, IIA si IIIA si realizeaza configuratia stabila de electroni pe ultimul strat prin cedare de electroni. Aceste elemente au valori mici ale electronegativitatii, mai mici decat 1,7. Electronegativitate mare o au elementele care capteaza cu usurinta electroni. Elementele situate n grupele principale IVA VIA si realizeaza configuratia stabila prin punere n comun sau prin acceptare de electroni. Aceste elemente au electronegativitati mai mari de 1,7, avand o tendinta pronuntata de a atrage electroni. n perioada, electronegativitatea creste de la grupa IA la VIIA o data cu cresterea sarcinii nucleare si cu cresterea atractiei nucleului. n grupa, electronegativitatea creste de jos n sus, o data cu descresterea numarului de straturi ocupate de electroni si cresterea atractiei nucleului. 3.3. VALENtA Valenta este capacitatea unui atom de a lega sau substitui prin reactii chimice un anumit numar de alti atomi. Valenta este determinata de numarul electronilor care participa la legatura chimica. Numarul grupei principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta se poate raporta la hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la hidrogen creste n perioada de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din grupele V-VII valenta fata de hidrogen se stabileste cu ajutorul relatiei: Valenta = 8 - nr. grupei Electrovalenta reprezinta valenta elementelor care se transforma usor n ioni si est egala cu numarul de electroni cedati sau acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin numarul de electroni pe care un atom i pune n comun cu electronii altui atom. Covalenta se noteaza cu cifre romane scrise n paranteza n dreapta simbolului chimic. De exemplu: H(I), O(II). 3.4. NUMaRUL

DE OXIDARE Numarul de oxidare, notat N.O., al unui atom sau ion: - este egal cu numarul de electroni proprii implicati n formarea de legaturi ionice sau covalente heteroatomice; - reprezinta sarcini reale pentru ionii din compusii ionici si sarcini formale pentru compusii covalenti; - este sarcina pe care ar avea-o un atom daca electronii din fiecare legatura la care ia parte acest atom ar fi atribuiti atomului cel mai electronegativ. Atomii elementelor n stare libera sau n compusi pot prezenta diverse numere de oxidare. Regulile de stabilire a N.O., stabilite prin conventie, sunt: 10 pentru substante chimice elementare (necombinate), atat pentru atomi, cat si pentru molecule N.O. = 0; 20 pentru ionii monoatomici si poliatomici N.O. = sarcina ionului (de exemplu, pentru: , si ; , si ); 30 pentru atomul de hidrogen din compusii covalenti N.O. = + 1 (de exemplu, pentru: , ; , ; , ; , ; , ), pentru hidrurile ionice (ale metalelor alcaline) N.O. = - 1 (de exemplu, pentru: , ; , ); 40 pentru atomul de oxigen din compusii ionici sau covalenti N.O. = - 2 (de exemplu, pentru: compusii ionici , ; , sau compusii covalenti , ; , ; ; , ), cu exceptia peroxizilor unde N.O. = - 1 (de exemplu, pentru: , ; , ; , ); 50 N.O, depinde de electronegativitatea elementelor cu care un alt element formeaza un compus (de exemplu n cazul , iar al ; 60 suma algebrica a N.O. ale tuturor elementelor dintr-o molecula este zero; 70 suma algebrica a N.O. dintr-un ion complex este egala cu sarcina ionului; 80 n cazul carbonului din compusii organici N.O. se calculeaza nsumand pentru cele patru legaturi ale carbonului, astfel: - 1pentru fiecare legatura C - H 0pentru fiecare legatura C - C + 1pentru fiecare legatura C - X, unde X este un heteroatom (F, Cl, Br, O, N) 90 daca ntr-o substanta, pentru un element, se obtin valori fractionare ale N.O., nseamna ca doi atomi ai aceluiasi element din acea substanta poseda numere de oxidare diferite. De exemplu n cazul , avem: . Acest lucru se ntampla deoarece exista doi atomi de sulf cu N.O. = + 5 si doi atomi de sulf cu N.O. = 0. Elementele din grupele principale IA, IIA si IIIA au N.O. pozitiv si egal cu numarul grupei. Elementele din Grupele principale IVA, VA, VI, si VIIA au N.O. n functie de caracterul chimic al elementelor cu care se combina, astfel: N.O maxim pozitiv si egal cu numarul grupei atunci cand se combina cu un element mai electronegativ; N.O. negativ si egal cu diferenta dintre 8 si numarul grupei atunci cand se combina cu un element mai electropozitiv. De exemplu, pentru elementele perioadei a 3-a: N.O. n compusii oxigenului Compusul N.O.+ 1+ 2+ 3+ 4+ 5+ 6+ 7 Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr. grupei N.O. n compusii hidrogenulu Compusul N.O.+ 1+ 2+ 3- 4- 3- 2- 1 Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr. grupeiN.O. = 8 - nr. grupei