Chimie

 ATOMUL - cocmponent al materiei

 Definiție: cea mai mică componentă a materiei care nu poate fi divizată prin
procedee chimice
 Structura atomului - Caracteristici
 a) nucleu - are sarcină electrică pozitivă; are volum mic comparativ cu
restul atomului; are masă mare (cuprinde aproximativ toată masa
atomului); este format din protoni și neutroni (p+, n0); prezintă stabilitate
(nu participă la reacții chimice)
 b) caracteristici cu înveliș electronic - are sarcină electrică negativă; are
volum mare comparativ cu restul atomului; are masă mică/neglijabilă;
învelișul electronic este format din straturi care la rândul lor sunt
formate electroni în jurul nucleului cu viteză foarte mare; participă la
reacții chimice
 c) atomul este neutru din punctul de vedere electric deoarece nr.
proteinelor este egal cu nr. electronilor
 Mol de atom - cantitatea în grame este egală cu masa atomică relativă se
numește mol de atom
 Structura învelișului electronic
 Învelișul electronic este stratificat format din straturi, substraturi și orbitali
 ORBITALI
 - porțiunea de spațiu din jurul nucleului unde probabilitatea de a găsi
electronul este maximă se numește orbital atomic
 sunt 4 tipuri de orbitali: s, p, d, f
 ‒ orbitalii se caracterizează prin formă și energie
 energia orbitalilor crește în ordinea ‒> s, p, d, f
 un orbital poate fi ocupat maximum 2 electroni cu sens opus.
 SUBSTRATURI
 sunt formate din orbitali au aceeași formă și energie
 ‒ de asemenea sunt 4 tipuri: s, p, d, f
 STRATURI
 sunt formate din substraturi cu energii apropiate
 ‒ se cunosc 7 straturi:
 k, l, m, n, o, p, q
 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
 pe lângă mișcarea în jurul nucleului, electronul efectuează mișcare de
rotație și în jurul propriei axe, numită mișcare de spin; aceasta se
execută în 2 sensuri opuse.
 CONFIGURAȚIA ELECTRONICĂ
 distribuția electronilor pe straturi, substraturi și orbitali reprezintă
configurația electronică
 Ocuparea cu electroni se face respectând următoarele reguli:
 Principiul stabilității - electronul distinctivi tinde să ocupe orbitalul
cu energia cea mai mică, adică orbitali sunt ocupați în sensul
creșterii energiei
 Principiul Pauli - un orbital poate fi ocupat cu maxim 2 electroni
cu schimb opus
 Regula Hund - un orbital atomic nu poate fi ocupat cu cel de al
doilea electron cu schimb opus decât după ce fiecare orbital a
substratului este ocupat cu câte un electron
 COLECȚIA CONFIGURAȚIA ELECTRONILOR ȘI POZIȚIA ELEMENTELOR ÎN
SISTEMUL PERIODIC
 S.P.
 grupe: principale; secundare
 perioade
 bloc de elemente: s (grupa I, II); p (grupa III, VIII); d (grupa secundare); f
(plantonide, lantonide)
 Nr. de electroni de pe ultimul strat indică nr. grupei și invers
 Nr. de straturi indică nr. perioadei și invers
 Blocul de elemente este dat de tipul orbitalului în care se găsește
electronul distinctiv
 Grupele se mai denumesc altfel
 grupa I - metale alcaline
 grupa II - metale alcaline-pământoase
 grupa III - metale pământoase
 grupa IV - grupa carbonatului
 grupa V - grupa azotului
 grupa VI - grupa oxigenului
 grupa VII - grupa halogenilor
 grupa VIII - grupa gazelor rare
 INTERACȚII INTER ATOMICE (LEGĂTURI CHIMICE)
 DEFINIȚIE:
 Forțele care iau naștere între atomii unei combinații chimice se numesc
legături chimice
 valența - capacitatea de combinare a elementelor; se poate exprima în
raport cu valența hidrogenului (monovalent) și a oxigenului (divalent)
 FORȚA DE HIDROGEN
 ‒ grupa I - IV ‒ nr. grupei
 ‒ grupa V - VII ‒ valența este dată de 8 - nr. grupei
 FORȚA DE OXIGEN
 ‒ grupa I - VII ‒ valența este dată de nr. grupei
 ‒ grupa V - VII ‒ valența poate fi și cu 2 unități mai mică decât valența
maximă
 electroni de pe ultimul strat se numesc electroni de valență
 Tipuri de legături chimice
 LEGĂTURA IONICĂ
 se formează prin transfer de electroni de la metali la nemetali
 Între ionii de semn contrat se manifestează forțe de atracție de
natură electro statică (f.a.e.) care sunt forțe puternice; substanțele
formate prin legătura ionică au structură cristalină și se numesc
compuși chimici
 metalele își formează structura stabili prin acceptare de electroni
formând ioni pozitivi
 nemetalele își formează structura stabilă prin acceptare de electroni
formând ioni negativi
 (steluță) nr. ionilor cedați trebuie să fie egal cu nr. ionilor acceptați
 După nr. de sarcini pozitive sau negative, ioni pot fi: - ioni
monovalenți (valența 1) - ioni divalenți (valența 2) - ioni trivalenți
(valența 3)
 Compușii ionici sunt: - sărurile - NaCl, CaCl2, AlCl2, CaCO3,
MgSO4, KNO3 etc. - oxizi metalici - Li2O, K2O, MgO, Al2O3 etc. -
hidroxizi (baze) - NaOH, Mg(OH)2, Al(OH)3, Fe(OH)2, Fe(OH)3 etc.
  Proprietățile compușilor ionici: sunt casanți (prin acțiunea unei forțe
asupra unui compus ionic, aceasta se sparge); temperatura de
fierbere și de topirea a compușilor ionici este ridicată deoarece
atracția dintre ioni pozitivi și ioni negativi sunt puternică; în stare
solidă compușii ionici nu conduc curentul electric deoarece ioni
ocupă poziții fixe; conduc curentul electric în soluție și topitură;
substanțele ionice sunt solubile în apă dar insolubile în alți solvenți
 LEGĂTURA COVALENTĂ
 - se formează prin putere în comun de electroni de către atom de
nemetale identice sau diferite
 Clasificare legături covalente
 a) după nr. de electroni pus în comun de către atomi ai
nemetalelor
 legătura covalentă simplă - se formează prin punerea în comun
de către fiecare atom comun de nemetali a către 1 electron, se
formează o pereche de electroni simbolizează printr-o liniuță
care reprezintă legătura covalentă simplă de tip sigma
 legătura covalentă dublă - se formează prin punerea în comun
de către fiecare atom comun de nemetali a către 2 electroni, se
formează 2 perechi de electroni simbolizează prin 2 liniuțe care
reprezintă o legătura covalentă de tip sigma și o legătura de tip
pi
 legătura covalentă triplă - se formează prin punerea în comun
de către fiecare atom comun de nemetali a către 3 electroni, se
formează 3 perechi de electroni simbolizate prin 3 liniuțe care
reprezintă o legătura covalentă de tip sigma și două legături de
tip pi
 b) după natura atomilor de nemetale care pun în comun
electroni
 LEGĂTURA COLAVENTĂ NEPOLARĂ
 punerea în comun de electroni de către atomi de nemetale identice;
moleculele formate sunt molecule nepolare
 exemplu: H2, N2, O2, F2, Cl2, Br2, I2
 LEGĂTURA COLAVENTĂ POLARĂ
 se formează prin punerea în comun de electroni de către nemetale
diferite; moleculele formate prin legătura covalentă polară sunt
molecule polare
 exemplu: HF, HCl, HBr, HI, H2O, NH3
 MOLECULE CU STRUCTURĂ SIMETRICĂ
 - moleculele nepolare formate prin legătura covalentă polară
 Polaritatea moleculei este anulată de simetria acestora
 exemple: CH4 (metan); CCl4 (tetra clorura de carbon); CO2 (dioxidul
de carbon)
 INTERACȚII INTER MOLECULARE
 forțe de atracție care se manifestă între molecule
 Forțele de atracție dintre molecule sunt mai slabe decât legăturile chimice dar au
rol important în determinarea proprietăților fizice
 Tipuri de interacții inter moleculare
 LEGĂTURA DE HIDROGEN
 se simbolizează printr-o linie punctată și se formează între
molecule puternic polare ce conțin atomi de hidrogen și un
element cu electro negativitate mare și volum mic F, O, N
  legătura de hidrogen se stabilește între moleculele de HF, H2O,
NH3
 ca urmare a capacității de asociere a moleculelor, apa are
temperatura de fierbere de topire cu valori mari
 existența legăturii de hidrogen între moleculele de apă explică o
serie de proprietăți fizice ale apei diferite de ale altor hidruri
cunoscute sub numele de anomalia apei
 FORȚE DIPOL-DIPOL
 reprezintă atracții de natură electro statică ce se manifestă între
molecule polare HCl, Hbr, HI, H2S
 cu cât moleculele cu mase apropiate sunt mai polare, forțele dipol-
dipol sunt mai puternice dar mai slabe decât legătura de hidrogen
 consecință ‒ pct. de fiecare și de topire sunt mai mari
 FORȚELE DE DISPENSIE LONDON
 se manifestă între moleculele nepolare și moleculele monoatomice
a gazelor rare H2, Cl2, O2, N2, He, Ne, Ar, CH2, CCl2, CO2
 intensitatea acestei interacții crește odată cu creșterea masei
molare