Subiecte propuse chimie – Cursul 1

1. Enunțați și prezentați cele trei caracteristici ale nucleului.

R: Cele trei caracteristici ale nucleului sunt:
 numărul de masă (A), ce reprezintă suma dintre numărul protonilor și cel al
neutronilor.
 numărul atomic (Z), ce reprezintă numărul protonilor din nucleu și corespunde cu
numărul de ordine din clasificarea periodică a lui Mendeleev.
 radioactivitatea.

2. Ce sunt nivelurile de energie? Cum sunt notate acestea și care este motivul pentru care
există notația corespunzătoare?
R: Nivelurile de energie sunt zone concentrice cu nucleul în care sunt grupate orbitele
electronilor. Aceste niveluri se găsesc la diferite distanțe de nucleu și se notează succesiv cu
literele K,L,M,N,O,P, în funcție de distanța de nucleu.

3. Menționați elementele care au pe toate nivelurile de energie exact atâția electroni câți
corespund configurației electronice închise. Precizați care sunt proprietățile fizico-chimice ale
acestora.
R: Elementele care au pe toate nivelurile de energie exact atâția electroni câți corespund
configurației electronice închise sunt heliul (He), neonul (Ne), argonul (Ar), kriptonul (Kr),
xenonul (Xe) și radonul (Rn). Acestea sunt foarte stabile din punct de vedere chimic, nu au
tendința de a reacționa sau a forma molecule. Se găsesc sub formă de gaz, format din atomi, și
poartă denumirea de gaze inerte. De asemenea, cu excepția heliului, care are configurație de
dublet (2 electroni pe ultimul nivel), celelalte gaze inerte se termină cu o configurație închisă de
octet (8 electroni).

4. Care sunt motivele pentru care nu se poate preciza poziția exactă a electronului față de
nucleu la un moment dat? Care este soluția propusă în acest caz?
R: Motivele pentru care nu se poate preciza poziția exactă a electronului față de nucleu
sunt reprezentate de viteza foarte mare, de 2200 km/s, distanța foarte mică dintre traiectoria
electronului și nucleu, care este de ordinul Angstromului (10-8 cm), numărul foarte mare de rotații
în jurul nucleului, cuprins între 1015 și 1016 rotații/sec, precum și existența unor câmpuri de forțe
generate de prezența altor atomi, care produc perturbații în traiectoria electronului. Astfel, se
stabilește o zonă în jurul nucleului, frecventată mai des de către electron în rotațiile sale, numită
undă staționară a electronului sau orbital.
 5. Prezentați numărul cuantic secundar “l”.
R: Electronii care ocupă un strat electronic se caracterizează prin numere cuantice
secundare/orbitali.
l ia valori de la 0 la (n-1), unde n este numărul cuantic principal.
Dacă n=1, atunci l=0 și rezultă că electronii se deplasează circular în jurul nucleului pe o
orbită sferică:
Dacă n=2, atunci:
 l=0 => deplasare circulară:
 l=1 => deplasare eliptică:
Dacă n=3, atunci:
 l=0 => deplasare circulară:
 l=1 => deplasare eliptică:
 l=2 => deplasare eliptică:
Astfel se formează orbitalii de tip s, p, d și f.

6. Enunțați principiul lui Hund.

R: La completarea unui strat, orbitalii de energie egală (cum ar fi px, py, pz) se ocupă pe
rând cu un electron de spin paralel (care se deplasează în același sens) și apoi se așează cel de-al
doilea electron de spin antiparalel.
px py pz

7. Enumerați proprietățile determinate de învelișul electronic.

R: Proprietățile determinate de învelișul electronic sunt:
1) spectrele optice;
2) razele atomice și volumele atomice;
3) razele ionice și volumul ionic;
4) potențialul de ionizare;
5) afinitatea față de electron;
6) electronegativitatea;
7) valența.

8. Prezentați cele două forțe din cadrul modelului Rutherford care mențin electronii pe
traiectoriile lor.
R: Electronii sunt menținuți pe traiectorii datorită următoarelor două forțe:
a) forța centrifugă, rezultată ca urmare a mișcării electronilor pe traiectoria circulară;
b) forța de atracție coulombiană, rezultată între sarcina electrică pozitivă a nucleului
și sarcina electrică negativă a electronilor.
 9. Definiți potențialul de ionizare.
R: Potențialul de ionizare se notează cu I și reprezintă cantitatea de energie necesară a fi
consumată pentru a desprinde succesiv electroni din atom, cu transformarea atomului în ion
pozitiv. Potențialul de ionizare crește în grupe și în perioade cu creșterea numărului atomic.

10. Enunțați al doilea postulat al modelului Bohr.

R: În cazul atomilor excitați în urma absorției de energie, electronii pot trece de pe orbita
permisă, caracterizată de energie scăzută, pe o altă orbită permisă, caracterizată de energie mai
mare, și pot reveni la orbita inițială prin emiterea unei cuante luminoase (cantitatea de energie
este egală cu frecvența radiației luminoase).
absorbție de energie

emitere foton (energie luminoasă)

 Subiecte propuse chimie – Cursul 2

1. Alegeți formula corespunzătoare modelului atomic ondulatoriu Louis de Broglie:

h
a) λ =
m∙ v
2
8π m
b) σ2∙φ + (Et - Ep) = 0
h
∂2 ∂2 ∂2
c) σ = 2 + 2 + 2
2
x y z
h
R: a) λ =
m∙ v

2. Menționați cei trei izotopi ai hidrogenului și numărul de protoni, neutroni și electroni

pentru fiecare dintre aceștia.
R: Cei trei izotopi ai hidrogenului sunt:
 protiu (11 H ): 1p+ 0n0 1e-
 deuteriu (21 H ): 1p+ 1n0 1e-
 tritiu (31 H ): 1p+ 2n0 1e-

3. Precizați ce formează legăturile interatomice și cine determină proprietățile fizico-

mecanice ale substanței rezultate.
R: Legăturile interatomice conduc fie la formarea de molecule, fie de structuri cristaline.
Atât moleculele, cât și cristalele, sunt formate din mai multe tipuri de legături, însă predomină un
tip de legătură, care va fi determinant pentru proprietățile fizico-mecanice ale substanței rezultate.

4. Prezentați modul de formare a legăturii ionice.

R: Legătura ionică este formată de atomi caracterizați prin electronegativități atât de
diferite (metale – nemetale), încât poate avea loc transferul de electroni de la un atom A de
electronegativiate mică, către un atom B de electronegativitate mare, însoțit de transformarea
atomilor în ioni: -e-
A + B A+ + B-

5. Stabiliți valoarea de adevăr a următoarelor propoziții:

a) Ionii au structuri electronice de gaz inert, având configurații electronice stabile cu
1 sau 7 electroni pe ultimul nivel de energie.
b) Toate combinațiile ionice sunt exoterme.
c) Legătura ionică conduce la formarea de cristale.
d) Numărul maxim de ioni de semn contrar care înconjoară, la minimă distanță, un
anumit ion este infinit.
 R: a) F ; b) A ; c) A ; d) F.
6. Definiți energia de rețea.
R: Energia de rețea reprezintă energia de formare a combinațiilor ionice din ioni izolați,
raportată la un mol de substanță și este măsura tăriei legăturii electrovalente.

7. Prezentați modul de formare a energiei de rețea.

R: Fiecare ion exercită asupra unor ioni de semn contrar o atracție electrostatică uniform
repartizată în toate direcțiile. Ionii pozitivi grupează în jurul lor ioni negativi, care, la rândul lor,
atrag ioni pozitivi. Se formează astfel o rețea cristalină ionică. Pe măsură ce se micșorează
distanța dintre 2 ioni, apar distincte 2 fenomene contrarii: atracția de natură coulombiană și
respingerea între norii electronici. Energia de rețea care se degajă la formarea rețelei este
rezultanta energiilor de atracție și de respingere.

8. Ce determină numărul de coordinație și cum variază acesta?

R: Numărul de coordinație este determinat de raportul dintre razele cationului și razele
anionului, scăzând cu acest raport.

9. Dați exemplu de 2 proprietăți imprimate solidelor cristaline de către legătura ionică.

R: Oricare 2 proprietăți menționate din cele de mai jos sunt corecte:
- Energia de rețea este mai mare ceea ce înseamnă că substanțele formate prin legături
ionice au puncte de topire, respectiv fierbere, ridicate.
- Solidele formate prin legătură ionică nu conduc curentul electric, dar topiturile lor, în
care ionii capătă mobilitate, sunt bune conducătoare.
- Solidele ionice se dizolvă în solvenți polari, formând soluții de electroliți.
- Sub acțiunea unei forțe exterioare, solidele ionice se comportă elastic până la o valoare
bine determinată, când cedează brusc. Acest fenomen intervine datorită posibilității ca ionii de
același fel să ajungă față în față și ruperea bruscă să aibă loc datorită respingerii electrostatice.

10. Cum se stabilește covalența? Care sunt consecințele acesteia asupra atomilor și ce se
formează în urma stabilirii legăturii covalente?
R: Covalența se stabilește între atomi cu electronegativități egale sau apropiate ca valori
prin punere în comun de electroni. Astfel rezultă o densitate maximă a norului de electroni de
legătură între atomii participanți, legătura covalentă fiind singura care conduce și la formarea de
molecule cu structuri spațiale bine determinate.
 Subiecte propuse chimie – Curs 3

1. Definiți legătura covalentă nepolară.

R: Legătura covalentă nepolară se stabilește între atomi de același fel sau între 2 atomi
diferiți, dar cu caractere apropiate, fiecare dintre cei 2 atomi pun în comun 1, 2 sau 3 electroni, și
se formează astfel una, două sau trei perechi de electroni care aparțin simultan ambelor molecule.

2. Din ce cauză sunt moleculele biatomice formate din atomi legați prin covalențe
nepolare electroneutre și bine echilibrate?
R: Moleculele biatomice formate din atomi legați prin covalențe nepolare sunt
electroneutre și bine echilibrate, deoarece centrul sarcinilor pozitive (nucleul) coincide cu centrul
sarcinilor negative (electronul), astfel că în aceste molecule repartiția sarcinilor electronice este
uniformă.

3. Ce fel de comportament are molecula de dipol și prin ce proces se formează aceasta?

R: Molecula de dipol are comportamentul asemănător unui micromagnet. Aceasta se
formează prin deformarea orbitalului comun în procesul stabilirii covalenței polare.

4. Enumerați momentele de dipol pentru moleculele polare obișnuite, ionice și puternic

polare sau nepolare.
R: Moleculele polare obișnuite au momentul de dipol cuprins între 1 și 3.5 D, cele ionice
sau puternic polare au momentul de dipol mai mare de 5 D, iar cele nepolare au momentul de
dipol egal cu zero.

5. De ce nu poate exista o legătură cu caracter ionic 100% între 2 atomi?

R: Între 2 atomi nu poate exista o legătură cu caracter ionic 100%, aceasta putând avea
valoarea maximă de 93%, corespunzător diferenței dintre electronegativitatea fluorului (F, ΧF=4)
și cesiului (Cs, ΧCs=0.7).

6. Reprezentați metoda legăturii de valență (M.L.V.).

+ + + +
 7. Definiți legătura covalentă de tip sigma (σ).
R: Covalența sigma se formează prin suprapunerea de orbitali s, cât și de orbitali s cu un
lob al unui orbital p, sau al unui orbital d, sau prin suprapunerea a 2 orbitali p printr-un singur
lob.

8. Cum se formează legătura de tip pi (π)?

R: Legătura de tip pi se formează prin suprapunerea orbitalilor p, d sau f, prin câte 2 lobi.
Legăturile pi contribuie la formarea covalenței duble și triple.

9. În ce constă hibridizarea orbitalilor?

R: Hibridizarea orbitalilor constă în decuplarea electronilor, promovarea lor în spațiul de
valență și egalizarea energetică, adică trecerea la un singur nivel de energie.

10. Prin ce se exprimă polaritatea unei molecule?

R: Polaritatea unei molecule se exprimă prin valoarea momentului său de dipol (μ), care
este egal cu distanța dintre centrele sarcinilor pozitive și sarcinilor negative, exprimată în
Angstrom Å (10-8cm) și înmulțită cu sarcina electrică, care are ordinul de mărime 10-10:
μ= d∙e = 10-18 D (Debye)
 Subiecte propuse chimie – Cursul 4

1. Enunțați teorema covalențelor rezonatoare.

R: Teorema admite că în metal există rezonanță sincronizată a legăturii covalente. Practic,
legăturile covalente între atomi se formează și se desfac în permanență, schimbându-se perechile
de atomi.

2. Prezentați cele 2 tipuri de benzi de energie.

R: Benzile de energie pot fi:
 premise (de energie scăzută), formate din orbitali moleculari de legătură, în care se
găsesc electroni. Acestea mai poartă denumirea de benzi de valență.
 interzise (de energie ridicată), formate din orbitali moleculari de antilegătură, în
care nu se găsesc electroni. Aceste benzi poartă denumirea de benzi de conducție.

3. Enumerați proprietățile imprimate metalelor de legătura metalică.

R: Proprietățile imprimate metalelor de legătura metalică sunt:
a) conductivitate termică
b) conductivitate electrică
c) deformabilitate

4. Stabiliți valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:

a) Forțele Newtoniene sunt reprezentate de suma maselor raportată la pătratul
distanței dintre molecule.
b) Forțele Van der Waals formează legăturile cu același nume, și pot fi de atracție sau
de respingere.
c) Forțele Coulombiene sunt reprezentate de produsul sarcinilor raportat la distanța
dintre ele.
R: a) F ; b) A ; c) F.

5. Prezentați cele 3 tipuri de forțe Van der Waals.

R: Forțele Van der Waals dispersive apar numai între molecule nepolare, când acestea
ajung la o distanță convenabilă, formând legătura. Forțele orientative apar în cazul moleculelor
polare astfel încât acestea se pot răsuci și pot forma legătura, pe baza interacției electrostatice.
Forțele inductive apar când o moleculă polară întâlnește o moleculă nepolară, cea din urmă
deformându-se prin inducerea unui moment de dipol.
 6. Menționați aspectele determinate de forțele de tip Van der Waals.
R: Forțele de tip Van der Waals determină energia de coeziune dintre molecule, precum și
unele proprietăți fizice ale acestora, printre care punctele de fierbere și topire, vâscozitatea sau
tensiunea superficială.

7. Cum se realizează legătura de hidrogen? În ce substanțe se întâlnește cel mai frecvent

aceasta?
R: Legătura de hidrogen se realizează în condiții bine determinate între molecule formate
din atomi cu electronegativitate mare (F, O, Cl, N) și molecule care conțin hidrogen. Acest tip de
legătură se întâlnește frecvent în așa-numitele lichide asociate, precum apa, alcoolul sau structuri
cristaline: gheața.

8. Dați minim 2 exemple de anomalii ale apei, explicate de existența legăturii de hidrogen.
R: Oricare minim 2 exemple din cele de mai jos sunt corecte:
 Apa are densitatea cea mai mare la 4°C.
 Apa, dacă nu ar fi existat legăturile de hidrogen, ar fi trebuit să fiarbă la 80°C.
 Gheața se formează pe baza legăturilor de hidrogen.
 Volumul apei crește cu 8-9% în procesul de îngheț.

9. Prezentați formarea legăturilor între ionii pozitivi și electronii delocalizați, așa cum
reiese din teoria electronilor dizlocați a legăturii metalice.
R: Conform teoriei, electronii de pe ultimul nivel formează nori electronici în jurul
sarcinilor pozitive, aspect ce se poate observa în reprezentarea schematică:

+ +

+ +

10. Încercuiți variantele corecte:

a) Metalele nu conduc curentul electric.
b) Metalele sunt maleabile.
c) Metalele au caracter chimic electronegativ.
d) Metalele au culoare gri-argintie.
R: b) Metalele sunt maleabile.; d) Metalele au culoare gri-argintie.
 Subiecte propuse chimie – Curs 5

1. Clasificați moleculele după numărul de atomi componenți.

R: Moleculele se clasifică după numărul de atomi componenți astfel:
 molecule biatomice (moleculele gazelor H2, O2, N2)
 molecule triatomice (H2O)
 molecule pluriatomice (H2SO4, H3PO4, NH4OH)
 macromolecule

2. Din ce sunt formate moleculele polar-nepolare?

R: Moleculele polar-nepolare sunt formate dintr-un radical organic R, legat de o grupare
funcțională X, conform relației R-X, în care X poate fi: COOH, COONa, NH2, SO3H, SO3Na.

3. Precizați cele 3 categorii principale de macromolecule.

R: Cele 3 categorii principale de macromolecule sunt: macromolecule organice,
macromolecule anorganice și macromolecule mixte.

4. Definiți procesul de polimerizare.

R: Polimerizarea reprezintă legarea între ele a moleculelor mici în așa fel încât
compoziția chimică a macromoleculei rezultate să fie aceeași ca și a moleculelor inițiale mici
(compoziția chimică nu se modifică).

5. Cum se realizează policondensarea?

R: Policondensarea se realizează prin legarea între ele a moleculelor mici prin eliminarea
unor molecule mai simple (H2O, HCl, NH3), astfel încât macromolecula rezultată diferă în
privința compoziției chimice de moleculele inițiale. Pentru a se realiza policondensarea,
moleculele trebuie să conțină cel puțin 2 grupări funcționale și anume:
 bialcooli
 biacizi
 aminoacizi
 acizi silicici

6. Prezentați structura și modul de formare a macromoleculelor bidimensionale.

R: Macromoleculele bidimensionale au structură lamelară și se formează prin legarea
între ele a macromoleculelor monodimensionale printr-un număr mare de punți.
 7. Ce fel de structură au moleculele tridimensionale? Ce le cauzează și care sunt tipurile
de punți ce apar în interiorul acestora?
R: Moleculele tridimensionale au structură reticulată (de rețea spațială) și apar datorită
formării unui număr mare de punți între macromoleculele bidimensionale. Punțile pot fi: de
carbon, de oxigen și de sulf.

8. Cărui fapt i se datorează transformarea din polimeri plastici în polimeri rigizi?

R: Transformarea din polimeri plastici în polimeri rigizi se datorează formării unui număr
mare de punți între macromoleculele bidimensionale și apariției structurii macromoleculare
tridimensionale reticulate.

9. Stabiliți valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:

a) La număr mic de punți, comportarea polimerilor cu structură reticulată este
diferită de cea a polimerilor filiformi.
b) La număr mediu de punți, polimerii cu structură reticulată au comportare elastică
sub sarcină.
c) La număr mare de punți, macromoleculele tridimensionale sunt total insensibile la
solvenți, au rezistență bună la coroziune, au rezistențe mecanice mari, dar ruperea
lor nu este precedată de deformație plastică și au comportare casantă la rupere.
R: a) F ; b) F ; c) A.

10. Prezentați procesul de îmbătrânire a polimerilor.

R: Îmbătrânirea polimerilor este procesul de oxidare catalitică în urma căruia în structura
polimerului se intercalează punți de oxigen, care reticulează structura și polimerii devin rigizi,
casanți, în timp.
 Subiecte propuse chimie – Cursul 6

1. Care sunt tipurile de silicați?

R: Silicații se clasifică în:
a) silicați propriu-ziși, care sunt săruri ale acizilor silicici.
b) feldspați, care sunt aluminosilicați de sodiu, potasiu, calciu, magneziu.
c) argile, care sunt aluminosilicați hidratați.

2. Ce sunt și cum se formează feldspații?

R: Feldspații sunt aluminosilicați ai metalelor din grupa I și a II-a principale. Se formează
prin substituția parțială în rețeaua tridimensională a cuarțului ( Sin O2 n), a atomilor de siliciu (Si)
tetravalenți cu atomi de aluminiu (Al) trivalenți. Rămâne astfel o valență negativă liberă la atomul
de oxigen (O).

3. Ce sunt argilele?
R: Sunt roci sedimentare, fin granulate, provenite prin degradarea hidrolitică a
feldspaților. Sunt și materii prime pentru industria materialelor de constructii (cărămizi, ciment).

4. Din ce sunt formate argilele?

R: Argilele sunt formate din:
 Pachete de straturi de acid silicic, complex sub formă de planuri.
 Straturi de hidroxid de aluminiu, de asemenea sub formă de planuri.
 Pachete paralele de câte 2 planuri, dacă se elimină apa între hidrogenul acidului
silicic și oxidrilul hidroxidului de aluminiu ale așezării în paralel a celor două
planuri.

5. Ce reprezintă stabilizarea mecanică a argilelor?

R: Stabilizarea mecanică a argilelor reprezintă amestecarea argilelor cu diferite materiale,
care să reducă volumul de argilă în elementul realizat (nisip, cenușă de termocentrală). Rolul
acestor adaosuri este de a bloca eventualele fisuri.

6. Prezentați stabilizarea cu ciment a argilelor.

R: Cimentul acționează atât prin schimb cationic (cimentul este donator de ioni de Ca),
cât și prin formarea unui schelet rezistent și stabil față de apă, datorită prezenței silicaților de
calciu din structura cimentului.

7. Ce este stabilizarea argilelor prin electro-osmoză?

 R: Stabilizarea argilelor prin electro-osmoză reprezintă introducerea în terenul argilos,
îmbibat cu apă, a unor electrozi metalici prin care trece un curent electric continuu, determinând
migrarea apei și a sărurilor din ea spre catod, de unde se elimină. Apa se evaporă, iar sărurile
formează eflorescențe la suprafață.

8. Din ce sunt alcătuiți siliconii?

R: Siliconii sunt alcătuiți dintr-un schelet silicatic, format din atomi de siliciu, legați între
ei prin legături siloxanice, și radicali organici fixați pe acest schelet.

9. Care sunt tipurile de siliconi?

R: În funcție de gradul de policondensare se obțin:
a) Siliconi uleioși, folosiți ca lubrifianți și caracterizați prin stabilitate la oxidare și
printr-o vâscozitate constantă în limite mari de temperatură (între -60℃ și 300℃).
b) Siliconi de tip silastic, cu structură asemănătoare cauciucului.

10. Care sunt proprietățile siliconilor?

R: Proprietățile siliconilor sunt:
 Nu ard, datorită scheletului anorganic;
 Sunt total hidrofobi;
 Se folosesc pentru obținerea spumelor solide;
 În stare solidă rezistă din punct de vedere chimic la aproape toți agenții agresivi;
 Cauciucul siliconic rezistă la solvenți organici și la combustibili obținuți din
petrol.