Curs 3 MatElth

Materiale electrotehnice
Seria II A
2021-2022
Cursul 3
Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 1

3. Stările electronilor în cristale
Scop: Fixarea unor noţiuni de bază referitoare la stările electronilor în cristale.
Cunoaşterea stărilor electronilor este importantă pentru:

• caracterizarea proprietăţilor electrice şi magnetice ale materialelor electrotehnice (acestea sunt sensibil
influenţate de stările electronilor şi de particularităţile oscilaţiilor termice ale atomilor care constituie
corpurile);
• descrierea şi înţelegerea fenomenelor principale care au loc în materialele utilizate în ingineria electrică
supuse acţiunii unor factori externi (câmp electric, câmp magnetic, temperatură, radiaţii etc.).
3.1. Modelul clasic al electronului

Modelul clasic al electronului = o particulă de masă m0 = 9,1·10-31 kg şi sarcină electrică qe- = -q0 = 1,6·10-19 C, a
cărui mişcare poate fi caracterizată cu ajutorul legilor mecanicii clasice.
Obs. Din punct de vedere cronologic, problema caracterizării particulei numite electron a căpătat o importanţă
aparte în momentul în care au fost elaborate primele modele fizice ale atomilor (Thomson, Rutherford).

Electronul (modelul clasic) = o particulă de masă m0 = 9,1·10-31 kg şi sarcină electrică qe- = -q0 = 1,6·10-19 C, a cărui
mișcare poate fi caracterizată cu ajutorul legilor mecanicii clasice.
m0 = 9,1·10-31 kg qe- = -q0 = 1,6·10-19 C
3.1.1. Modelul electronului legat

Modelul electronului legat apare in modelul planetar al atomului.
Primul model planetar al atomului elaborat de Rutherford acum mai bine de un secol presupunea că atomul este format
din:
• nucleu (în care este concentrată sarcina pozitivă şi masa atomului);
• electroni (particule minuscule încărcate cu sarcină negativa şi care „gravitează” în jurul nucleului)
În acest model clasic, electronul apare ca o particulă „legată” de nucleul atomului.
Obs. Acest prim model planetar prezintă unele deficiențe majore, cea mai importantă fiind aceea că nu permite explicarea
stabilității atomului. Electronii aflați în mişcare orbitală pe o orbită stabilă (staţionară) în jurul nucleului, prezintă o
acceleraţie centripetă. În acord cu legile electrodinamicii, o particulă încărcată cu sarcină electrică care se mişcă accelerat,
emite radiaţie electromagnetică, ceea ce conduce la scăderea energiei sale.  după un anumit interval de timp energia
cinetică a electronului ar deveni insuficientă pentru continuarea mişcării orbitale.
3
Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran
Modelul lui Niels Bohr:
• înlătură neajunsurile modelului planetar elaborat de Rutherford prin introducerea unor ipoteze
(postulatele lui Bohr);
• prin postulatele pe care le introduce, Bohr utilizează pentru prima dată noţiuni de fizică cuantică (chiar
dacă modelul său nu reprezintă o tratare cuantică consecventă a atomului);
Primul postulat al lui Bohr (cuantificarea momentului cinetic orbital
𝑝Ԧ𝑒𝑜 al electronului): Modelul lui Bohr
Dintre toate traiectoriile posibile ale electronului în jurul nucleului Nucleu

sunt staționare (stabile) numai acelea pentru care modulul Electron
momentului cinetic orbital al electronului 𝑝Ԧ𝑒𝑜 = 𝑚0 𝑟Ԧ × 𝑣Ԧ este un Orbita
multiplu al constantei ℎത = 2π
ℎ
𝑣 −viteza tangenţială a electronului

𝑟 − raza orbitei electronului Niveluri de energie
- constanta lui Planck
4
Primul postulat al lui Bohr (cuantificarea momentului cinetic orbital 𝑝Ԧ𝑒𝑜 al electronului):
Dintre toate traiectoriile posibile ale electronului în jurul nucleului sunt staționare (stabile) numai acelea pentru
care modulul momentului cinetic orbital al electronului 𝑝Ԧ𝑒𝑜 = 𝑚0 𝑟Ԧ × 𝑣Ԧ este un multiplu al constantei ℎത = 2π ℎ
𝑝Ԧ𝑒𝑜 = 𝑚0 𝑟Ԧ × 𝑣Ԧ
𝑣 −viteza tangenţială a electronului

𝑟 − raza orbitei electronului
- constanta lui Planck

3. Stările electronilor în cristale Modelul lui Bohr
Nucleu
Electron
Orbita
Al doilea postulat al lui Bohr (cuantificarea radiaţiei
electromagnetice emise sau absorbite de electroni):
Niveluri de energie
Un electron emite sau absoarbe radiaţie electromagnetică numai n=3
atunci când trece de pe o traiectorie de energie superioară pe o Energia creste
n=2
alta, de energie inferioară, sau invers. Energia emisă sau absorbită
E este: n=1
∆𝐸 = ℎ ∙ ϑ
+
ℎϑ = cuantă de energie (ϑ este frecvenţa radiaţiei electromagnetice).

foton
Ecuaţiile caracteristice stării electronului în atomul de hidrogen (1 e-)
• ecuația de mișcare (de stabilitate a traiectoriei) şi anume condiția de egalitate dintre forță electrostatică
electron-nucleu şi forța centrifugă:
0 = 8,85·10-12 F/m este permitivitatea vidului
• ecuația de cuantificare a momentului cinetic orbital:
expresia vitezei electronului

Fc
-
expresia razei orbitei + r Fe

Energia totală E corespunzătoare electronului în atomul de hidrogen este egală cu suma dintre:
• energia potenţială (electronul găsindu-se în câmpul electric al nucleului);
• energia cinetică a electronului Ece:
𝑟 expresia energiei totale a electronului

𝐸𝑝 = න ՜ în atomul de hidrogen
𝐹𝑐 𝑑𝑟
0

energia totala a electronului în atomul de hidrogen
Deoarece n = 1, 2, 3…, rezultă că viteza, raza orbitei şi energia electronului pot avea numai valori discrete.
Emisia sau absorbţia radiaţiei electromagnetice de către atom (electron) în cazul simplu al atomului de
hidrogen:
• în acord cu postulatul al doilea, energia emisă de electron la trecerea dintr-o stare energetică de energie
En1 într-o altă stare energetică de energie En2 < En1 este dată de relaţia:
Absorbţia radiaţiei electromagnetice de către atom (electron) nu se face
spontan ci numai atunci când atomul (electronul) este excitat într-o stare
de energie superioară (n > 1) stării fundamentale (căreia îi corespunde n =
permite calculul frecvenţei radiaţiei emise  1). La revenirea electronului din starea excitată în starea fundamentală,
acesta emite radiaţie electromagnetică.
Momentul magnetic orbital al electronului (corespunzător mişcării orbitale a electronului) 𝑚𝑜𝑒
Mişcarea electronului având sarcina –q0 pe orbita sa circulară (în jurul nucleului) poate fi asimilată cu un curent electric
de intensitate i (i = numeric egală cu sarcina electrică transportată pe traiectorie în unitatea de timp).
Pe de altă parte, sarcina transportată în unitatea de timp este egală cu sarcina electronului (–q0) multiplicată cu numărul
de rotaţii complete efectuate de electron într-o secundă:
f - frecvenţa de rotaţie a electronului
Momentul magnetic asociat buclei de arie 𝐴Ԧ parcursă de curentul de intensitate i este:
Dacă traiectoria electronului este un cerc de rază r momentul magnetic orbital al electronului este:
Momentul magnetic orbital al electronului (corespunzător mişcării orbitale a electronului) 𝑚𝑜𝑒
wsp
• momentului cinetic orbital al electronului legat (în cazul modelului planetar (clasic) al atomului) îi
corespunde un moment magnetic orbital perpendicular pe planul orbitei;
• sensul momentului magnetic orbital 𝑚𝑜𝑒 este stabilit cu ajutorul regulii burghiului drept (cei doi
vectori 𝑝Ԧ𝑜𝑒 şi 𝑚𝑜𝑒 sunt antiparaleli);
• în afara momentului magnetic orbital, electronul prezintă şi un moment magnetic de spin 𝑚𝑠𝑝 , care
corespunde mişcării de rotaţie în jurul propriei axe.
3.1.2. Modelul electronului liber în cristale
Cazul unui cristal metalic:

• se poate presupune că unii atomi aflaţi în nodurile reţelei cristaline sunt ionizaţi prin „eliberarea” unuia
sau a mai multor electroni de valenţă;
• electronii eliberaţi sunt numiţi electroni liberi (sau, anticipând, electroni de conducţie) - nemaifiind fixaţi în
atomi aceştia se pot deplasa în cristal;
• în metalele în care se admite faptul că fiecare atom cedează câte un electron de valenţă, electronii liberi
formează aşa numitul gaz electronic.
• în urma unor astfel de procese de ionizare, atomii se transformă în ioni pozitivi, care constituie surse de
câmp electric în cristalul considerat;
• electronii liberi se deplasează în cristal interacționând cel puţin cu ionii pozitivi prin intermediul câmpului
electric al acestora;
• în cazul unui cristal ideal, în care toţi atomii aflaţi în nodurile reţelei cristaline sunt ionizaţi, electronii
liberi presupuşi a nu interacţiona între ei, s-ar deplasa într-un câmp electric perfect periodic, conservându-
şi astfel riguros energia.

Cazul unui cristal ideal:

Dacă într-un astfel de cristal se stabileşte un câmp electric exterior 𝐸 , asupra electronilor liberi se exercită
forţa coulombiană:
𝐹Ԧ𝑒 imprimă electronului o mişcare ordonată pe direcţia câmpului electric şi în sens contrar acestuia numită
mişcare de drift.
Viteza corespunzătoare acestei mişcări ordonate se numeşte viteză de drift 𝑣Ԧ𝐸 şi este legată de intensitatea
câmpului electric prin intermediul mobilităţii electronului M
Def. Mobilitatea electronului este definită ca fiind egală cu raportul dintre modulul vitezei de drift şi
modulul intensităţii câmpului electric care determină mişcarea de drift:
𝑣𝐸
M= =
𝐸
13
Cazul în care cristalul se găseşte la T > 0 K:
• toate particulele cristalului (şi electronii liberi) au o mişcare de agitaţie termică complet haotică (se
desfăşoară cu aceeaşi probabilitate după cele trei direcţii ale spaţiului).
• pe lângă viteza de drift, electronii prezintă şi o viteză corespunzătoare agitaţiei termice, numită viteză
termică 𝑣Ԧ 𝑇 ;
• viteza totală a electronilor liberi este: 𝑣Ԧ𝑒 = 𝑣Ԧ 𝑇 + 𝑣Ԧ𝐸
Obs. La T > 0 K (în cazul considerat) cristalul nu mai poate fi unul ideal deoarece particulele aflate în nodurile
reţelei cristaline vibrează în jurul unor poziţii fixe şi, ca urmare, la un moment dat, nu mai au o aşezare
perfect ordonată.
Pe lângă aceasta, creşterea temperaturii conduce şi la formarea altor defecte cum ar fi vacanţele sau
particulele interstiţiale.
Cazul în care cristalul se găseşte la T > 0 K:
• toate particulele cristalului (şi electronii liberi) au o mişcare de agitaţie termică complet haotică (se
desfăşoară cu aceeaşi probabilitate după cele trei direcţii ale spaţiului).
Într-un astfel de cristal real, energia electronilor liberi nu se mai poate conserva, pentru că mişcările acestora
sunt perturbate de interacţiunile cu particulele din nodurile reţelei cristaline numite generic ciocniri.
Explicarea interacţiunii electron liber – reţea cristalină cu ajutorul unor modele simplificate se poate face
analizând, într-o primă etapă, oscilaţiile particulelor aflate în nodurile reţelei.
Un atom (ion) aflat într-un nod la T > 0 K vibrează în jurul unei poziţii de echilibru, care este chiar nodul reţelei
şi căreia îi corespunde valoarea minimă a energiei de legătură w(a) dintre atomul considerat şi oricare altă
particulă vecină (distanţa a reprezintă constanta reţelei cristaline).
Pentru a caracteriza interacţiunea electron liber – reţea, se defineşte raza activă a atomului (superioară ca
valoare razei atomului presupus sferic), ca fiind raza medie a sferei cu centrul aflat în nodul reţelei, pe care
atomul o acoperă cu oscilaţiile sale tridimensionale.
Cazul în care cristalul se găseşte la T > 0 K
Exprimând energia unui atom al rețelei in funcție de a si u – amplitudinea oscilației (u << a) si ținând cont de
forța care tinde sa aducă atomul in poziția de energie minima (u = 0) 
Ecuaţia de mișcare a atomului este ecuaţia unui oscilator armonic liniar, soluţia acesteia fiind de forma:
w0 - pulsaţia proprie a oscilatorului, Umax – amplitudinea maximă şi 0 este faza iniţială.
Efectuând anumite calcule rezultă: w0 = 1013 s-1 si 𝑢෤ = 0,25 Å
 raza active a atomilor este aproximativ o zecime din constanta reţelei cristaline
Obs. Valorile de mai sus corespund situatiei in care se consideră că atomul efectuează oscilaţii
tridimensionale iar energia cinetică medie a acestuia este:

 din punct de vedere al interacţiunii electron – reţea, atomul aflat într-
un nod al reţelei  particulă de rază mai mare decât raza atomului
imobil;
 se poate înţelege că datorită vibraţiilor, distanţele interatomice se
reduc şi, în situaţia în care un electron liber se găseşte la o distanţă
faţă de un nod al reţelei cristaline, chiar mai mare decât raza atomului
imobil, atunci acesta poate suferii o ciocnire (probabilitatea de
ciocnire este foarte de mare);
 în reprezentarea schematică atomii aflaţi în nodurile reţelei la T > 0 K
sunt astfel reprezentaţi încât raza lor este mai mare faţă de cazul în
care aceştia ar fi imobili (T = 0 K).
 dimensiunea atomului nu se modifică odată cu creşterea temperaturii
dar, aşa cum s-a menţionat mai sus, datorită oscilaţiilor
tridimensionale, aceştia acţionează într-o sferă a cărei rază depinde
de raza activă a atomului;
 în cazul considerat se poate observa că electronul nu ar suferii ciocniri
17
dacă atomii reţelei ar fi imobili (T = 0 K).
Caracterizarea deplasarii electronilor liberi în cristal:

• se introduce mărimea numită drumul liber mijlociu 𝑙ሚ ;
• Def. Drumul liber mijlociu 𝑙ሚ se defineşte ca fiind distanţa medie parcursă de un electron între două
ciocniri succesive cu reţeaua cristalină.
• se introduce mărimea numită durata medie de ciocnire c ;
• Def. Durata medie de ciocnire c reprezintă durata medie dintre două ciocniri ale electronului cu
reţeaua cristalină.
• cum valoarea medie a vitezei electronului liber este egală cu viteza de drift vE, rezultă că:
𝑙ሚ = τ𝑐 ∙ 𝑣𝐸

3.2. Modelul cuantic al electronului
Obs. Anumite proprietăţi ale corpurilor nu pot fi explicate cu ajutorul modelului clasic al electronului în care
acesta este considerat o particulă (corp) care se supune legilor mecanicii newtoniene.
Exemplu: Explicarea efectului fotoelectric şi evidențierea difracţiei unui fascicul de electroni la impactul cu
suprafaţa unui cristal, reprezintă două fenomene care au condus la concluzia că microparticulele (deci şi
electronii) au un comportament dual:
• uneori se comportă ca nişte corpuri materiale;
• alte ori electronii se comportă ca nişte unde.
 fiecărei microparticule îi poate fi asociată o undă, numită undă asociată şi fiecărei unde i se poate asocia o
particulă (un corpuscul) în acelaşi fel în care, considerând un exemplu foarte cunoscut, radiaţiei luminoase
îi sunt asociaţi fotonii.
Comportamentul ondulatoriu al unui electron poate fi, deci, caracterizat cu ajutorul undei asociate acestuia.

Modelul cuantic al atomului a fost dezvoltat in cadrul mecanicii cuantice ale cărei baze teoretice au fost
puse de anumiți fizicieni la începutul secolului al XX-lea:
Einstein; Heisenberg; Dirac; Schrödinger; Fermi; de Broglie…
Care este deosebirea fundamentală între modelul clasic (planetar) al atomului si modelul cuantic?
Este vorba de o cu totul altă abordare!!!
Modelul clasic – electronul se mișcă pe ORBITA – are o traiectorie cunoscuta – viteza v si raza orbitei r;
Modelul cuantic – dispare noțiunea de orbita si este introdusa noțiunea de ORBITAL
Def. Orbitali electronici = volume spațiale (regiuni, zone) din vecinătatea nucleului unui atom
caracterizate printr-o probabilitate mare de prezenta a electronilor.
In modelul cuantic al atomului nu se mai descrie mișcarea de rotație a electronului in

jurul nucleului (traiectoria, orbita) ci se apreciază PROBABILITATEA de prezenta a
electronului într-o anumita zona
Def. Orbitali electronici = volume spațiale (regiuni, zone) din vecinătatea nucleului unui atom
caracterizate printr-o probabilitate mare de prezenta a electronilor.
Stările electronilor (caracterizate de energie) sunt descrise in modelul cuantic cu ajutorul STATISTICII
(probabilității) – sunt folosite funcții de probabilitate (relații matematice) de prezentă a electronilor
intr-un anumit punct.
Principiul incertitudinii din mecanica cuantica (Werner Heisenberg)
In cazul unei microparticule este imposibil de determinat cu precizie in același timp
impulsul (viteza) v si poziția microparticulei x. Cu cat precizia de determinare a
impulsului este mai mare cu atât precizia de determinare a poziției este mai mică si
viceversa.
Matematic principiul lui Heisenberg introduce o limita inferioara a produsului abaterilor standard ale
impulsului si poziției:
ℎത
∆𝑝 ∙ ∆𝑥 ≥
2
Comportare duală corpuscul – undă a microparticulelor este caracterizată în fizica cuantică de următoarele
relaţii fundamentale:
- w şi 𝑝Ԧ sunt energia şi, respectiv, impulsul particulei;
-  şi w sunt frecvenţa şi, respectiv, pulsaţia undei
asociate particulei;
- 𝐾 - vectorul de undă;
2π
- 𝐾 = 𝐾 = - numărul de unde;

 = h 2
Cazul unei microparticule de masă m
Presupunem că microparticula se deplasează în lungul axei Ox sub acţiunea unei forţe F(x, t);
• în situaţia simplă în care mişcarea microparticulei se supune legilor mecanicii clasice, poziţia particulei x(t)
poate fi cunoscută la fiecare moment de timp scriind legea a doua a lui Newton 𝐹Ԧ = 𝑚 ∙ 𝑎Ԧ şi ţinând cont
de condiţiile iniţiale referitoare la poziţie şi viteză x(0) şi v(0)’;
• cunoscând poziţia la fiecare moment, se pot calcula: viteza, impulsul, energia cinetică sau oricare altă
mărime caracteristică  starea particulei la orice moment poate fi uşor cunoscută !!!

Daca mișcarea particulei nu se supune legilor mecanicii clasice (newtoniene)?

• apelăm la mecanica cuantică - caracterizarea stării particulei se face într-un mod diferit, cu ajutorul unei
funcţii de undă (x,t) ce definește unda asociată particulei şi care depinde de poziție şi de timp;
• în cazul cel mai general, în care microparticula se află în poziția corespunzătoare vectorului de poziţie 𝑟,
Ԧ
funcția de undă (𝑟,t)
Ԧ satisface ecuația lui Schrödinger:
U - energia potențială a particulei
j2 = -1;
 (𝑟,t)
Ԧ – laplacianul funcției de undă.
Obs. Pentru a face o paralelă între cele două formulări, în mecanica cuantică ecuația
corespunde celei de-a doua legi a lui Newton din mecanica clasică, pentru că permite obținere
funcției de undă  (𝑟,t)
Ԧ şi, deci, prin aceasta caracterizarea stărilor particulei.

Dacă energia totală w = constantă şi, deci, particula se găseşte în stare staţionară, funcţia de undă ataşată
acesteia (𝑟)
Ԧ depinde numai de poziţia particulei şi satisface ecuaţia lui Schrödinger pentru stări staţionare:
Semnificaţia fizică a funcţiei de undă

Funcţiile de undă (𝑟,t)
Ԧ si (𝑟)
Ԧ nu au semnificaţie fizică.
Totuşi, funcţia de undă poate fi interpretată astfel:
Pătratul modulului funcţiei de undă este egal cu densitatea de
probabilitate Ƥ de prezenţă a particulei în punctul 𝑟Ԧ şi în momentul t în
care se consideră valoarea funcţiei, adică:
 2  *  
(r, t) = (r, t )  (r, t ) = P (r, t ) - conjugata complexă a
funcţiei de undă
Funcţiile de undă (𝑟,t)
Ԧ si (𝑟)
Ԧ nu au semnificaţie fizică.
Totuşi, funcţia de undă poate fi interpretată astfel:
Pătratul modulului funcţiei de undă (𝑟,t)Ԧ este egal cu densitatea de

probabilitate Ƥ de prezenţă a particulei în punctul 𝑟Ԧ şi în momentul t în
care se consideră valoarea funcţiei.
În cazul stărilor staţionare:
Pătratul modulului funcţiei de undă ( 𝑟Ԧ ) este egal cu

densitatea de probabilitate Ƥ de prezenţă a particulei în
punctul 𝑟Ԧ

Densitate de probabilitate 𝑷 𝒓, 𝒕
Înțelegerea corectă a densităţii de probabilitate de realizare a unui anumit eveniment necesită noţiuni
fundamentale de fizică statistică.
O proprietate de bază a probabilităţii se referă la faptul că suma probabilităţilor unui sistem complet de
evenimente X1, X2,… Xn (evenimente incompatibile care, la fiecare încercare, se realizează unul şi numai unul)
este egală cu unitatea. Matematic, această proprietate se scrie:
normarea la unitate a probabilităţii
În cazul evenimentelor cu evoluţie continuă (când parametrii xi variază continuu), suma de mai sus are o
infinitate de termeni finiţi (daca probabilităţile Pi sunt finite) şi, deci, normarea la unitate a probabilităţii nu
mai este satisfăcută. Din acest motiv, în locul probabilităţilor Pi se operează cu probabilităţi elementare dP(X) =
P(X)·dX, în care P(X) reprezintă densitatea de probabilitate.
Normarea la unitate a probabilităţii: D - domeniul de variaţie a parametrilor x1, x2,… xn. 26
Normarea la unitate a probabilităţii:
 2   
(r, t) = (r, t ) *(r, t ) = P (r, t ) න  2 𝑑𝑟 = 1
𝐷
Integrala pătratului modulului funcţiei de undă pe întreg

domeniul de variaţie a variabilelor sale D este egală cu unitatea
Interpretarea fizică a funcţiei de undă conduce la concluzia că aceasta trebuie să satisfacă cel puţin 3
condiţii standard:
• să fie continuă;
• mărginită şi
• uniformă
în întregul domeniu D de definiţie a variabilelor de care depinde funcţia. 27
(𝑟,t)
Ԧ (sau (𝑟))Ԧ trebuie să satisfacă cel puţin 3 condiţii standard:
• să fie continuă;
• mărginită şi
• uniformă în întregul domeniu D de definiţie a variabilelor de care depinde funcţia.
!!! Nu orice soluţie a ecuaţiei lui Schrödinger este şi funcţie de undă.

Pentru ca o soluţie a ecuaţiei Schrödinger care îndeplineşte condiţiile standard, să poată fi considerată funcţie
de undă, aceasta trebuie să fie interpretabilă din punct de vedere fizic.
Pentru ecuaţia:
soluţiile ei satisfac, în general, condiţiile standard numai pentru anumite valori wn ale energiei, numite valori
proprii ale energiei, cărora le corespund funcţiile de undă proprii n .
Obs. Este posibil ca mai multe stări distincte ale particulei, caracterizate de funcţiile de undă distincte 1, 2,
…l să corespundă unei singure valori date a energiei. Se spune – în acest caz – că există degenerescenţă
cuantică, numărul l al funcţiilor de undă corespunzătoare ei se numeşte ordin de degenerescenţă. 28
Principiul superpoziţiei O microparticulă care se poate găsi în stările descrise de funcţiile de undă 1,
2,…,l se poate găsi şi în starea descrisă de funcţia de undă  care este o
combinaţie liniară a celor l funcţii:

3.2.1. Funcţia de undă asociată unei particule libere
În cazul unei particule libere, aflată într-o stare staţionară, funcţia de undă ataşată acesteia satisface
ecuaţia:
Într-un astfel de caz, energia potenţială a particulei este constantă şi pentru simplificare poate fi
considerată nulă (U = 0).
 ecuaţia lui Schrödinger pentru stări staţionare devine:
Pentru o particulă care se deplasează rectiliniu în lungul axei Ox, ecuaţia are forma:
care este o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea, a cărei soluţie particulară are aceeaşi formă ca cea a
undei armonice plane:
Deoarece U = 0  energia totală a particulei este egală cu
energia cinetică care se poate exprima în funcţie de impuls:
3.2.1. Funcţia de undă asociată unei particule libere
În cazul general, în care poziţia particulei este descrisă de vectorul de poziţie 𝑟Ԧ , funcţia de undă  pentru
stări staţionare are expresia:
Obs. Rezultă  2 = C2  particula considerată se găseşte cu aceeaşi probabilitate în tot

spaţiul de variaţie al coordonatei x (si, deci, aceasta nu poate fi localizată).

3.2.2. Funcţia de undă asociată unui sistem de particule
Mai multe microparticule între care se manifestă interacţiuni (de exemplu electronii unui atom)  sistem de
microparticule
În cazul unui sistem caracterizarea stării cuantice corespunzătoare fiecărei particule în parte prin ataşarea câte
unei funcţii de undă proprii nu se poate realiza, mai cu seamă, în cazul sistemelor alcătuite dintr-un număr
mare de particule.
 starea cuantică a unui sistem de microparticule se caracterizează cu ajutorul unei funcţii de undă globale.
Pentru un sistem alcătuit din N particule, funcţia de undă globală asociată acestuia s depinde simultan de
coordonatele tuturor particulelor şi de timp (în cazul stărilor nestaţionare).
Dacă se utilizează un sistem de coordonate carteziene, pentru stări staţionare, funcţia de undă s(x1, y1, z1, x2,
y2, z2…zN) satisface ecuaţia lui Schrödinger:
energia potenţială a sistemului
W – energia totala a sistemului

Interpretarea funcţiei de undă s:
pătratul modulului este egal cu densitatea probabilităţii de
prezenţă a primei particule din sistem în vecinătatea punctului
M1(x1, y1, z1), a particulei 2 în vecinătatea punctului M2(x2, y2,
z2) etc.
Obs. Funcţia de undă s satisface condiţiile standard, adică este continuă, uniformă şi mărginită în tot
spaţiul de variaţie al variabilelor de care depinde.
Discutie: Caracterizarea stărilor electronilor unui cristal (cristal  sistem de particule alcătuit din electronii
tuturor atomilor şi din nucleele acestora) este posibilă cu ajutorul unei funcţii de undă globale care, în stări
staţionare, este soluţia ecuaţiei Schrödinger.
Datorită complexităţii (energia potenţială Us = funcţie de coordonatele tuturor particulelor) pentru astfel de
sisteme nu se pot obţine soluţii analitice ale ecuaţiei lui Schrödinger. Singurul sistem de particule pentru care
s-a obţinut expresia funcţiei de undă este atomul de hidrogen. De aceea, caracterizarea stărilor cuantice ale
particulelor unui sistem se face cu funcţii determinate prin metode aproximative, plecând de la funcţiile de
undă unielectronice n – asemănătoare funcțiilor atașate electronului atomului de H. 33
Se consideră că starea fiecărui electron al sistemului este descrisă de o
funcţie de undă unielectronică a cărei formă corespunde funcţiei de undă
asociată electronului unui atom de hidrogen. Funcţia de undă asociată
sistemului de electroni s se poate scrie:
NUMERE CUANTICE
Funcţiile unielectronice depind, în stările staţionare, de patru indici numerici, numiţi numere cuantice:
• numărul cuantic principal n = 1, 2, 3…, - determină valorile energiei electronului;
• numărul cuantic secundar (sau orbital) l = 0, 1, 2…n-1, - determină valorile momentului cinetic orbital şi
ale momentului magnetic orbital ale electronului;
• numărul cuantic magnetic orbital ml = 0, ±1, ±2 … ± 𝑙 - determină valorile proiecţiilor momentului
cinetic orbital şi ale momentului magnetic orbital pe o direcţie arbitrară (de ex. direcţia unui câmp
magnetic exterior);
1
• numărul cuantic magnetic de spin 𝑚𝑠 = ± - determină valorile proiecţiilor momentului cinetic,
2
respectiv magnetic propriu (de spin) ale electronului pe o direcţie arbitrară.
34
NUMERE CUANTICE
Stare orbitală = o stare determinată de un ansamblu de valori date al numerelor cuantice n, l, şi ml;
Stare cuantică = o stare determinată de un ansamblu de valori date al numerelor cuantice n, l, ml şi ms (o stare
corespunzătoare valorilor tuturor celor patru numere cuantice se numeşte stare cuantică).
 unei stări orbitale date îi corespund două stări cuantice, care sunt definite, respectiv, de valorile
+1/2 şi -1/2 ale numărului cuantic magnetic de spin ms.
1
Electronii, protonii, neutronii etc., sunt particule care au numărul cuantic de spin semiîntreg 𝑚𝑠 = ± se
2
numesc fermioni pentru că densitatea de repartiţie a acestora este determinată de statistica Fermi-Dirac.
Pentru sisteme formate din particule care au numărul cuantic de spin semiîntreg este valabil principiul de
excluziune al lui Pauli:
Într-o stare cuantică dată (un set de valori n, l, ml şi ms) la un moment
dat se poate găsi o singură particulă componentă a sistemului.
 într-un sistem de electroni, într-o stare orbitală dată, se pot găsi cel mult doi electroni, unul având ms = +1/2,
35
iar celălalt ms = -1/2 (cei doi electroni au spinii antiparaleli).
Caracterizarea stărilor electronilor aflaţi în corpurile cristaline presupune stabilirea unor expresii ale funcţiei
de undă globale s
care, decinecesită cunoaşterea expresiilor funcţiilor de undă unielectronice.

Datorită complexităţii acestei probleme, caracterizarea stărilor electronilor în cristale se va face considerând
unele ipoteze simplificate:
1. se admite că electronii unui cristal sunt indiscernabili astfel încât, funcţia de undă atașată unui electron
caracterizează toţi electronii cristalului  s(x) = (x) cu menţiunea că (x) este ataşată unui singur
electron dar caracterizează stările tuturor electronilor cristalului;
2. pentru reducerea numărului de variabile, se va considera cazul cristalului unidimensional, ale cărui
particule imobile (ioni) sunt aşezate ordonat, la distanţa a una faţă de cealaltă, în lungul axei Ox. În acest
caz, ecuaţia lui Schrödinger pentru stări staţionare se scrie sub forma:
m0 – masa de repaos a electronului;
w – energia totala;
U 𝑥 - energia potenţială a electronului
3.2. Modelul cuantic al electronului Cristalul unidimensional
3.2.2. Funcţia de undă asociată unui sistem de particule x
a
Cazul cristalului unidimensional
Discutie: 𝑈 𝑥 corespunde interacţiunii electronului cu ionii reţelei (prin intermediul câmpului electric) şi este
o funcţie periodică de x  energia potenţială a unui electron aflat într-un punct x din cristalul
unidimensional poate fi scrisă sub forma unei serii Fourier:
a - constanta reţelei cristaline;
Un - amplitudinea armonicii de ordin n.
Obs. Deoarece expresia lui 𝑈 𝑥 are o infinitate de termeni, ecuaţia Schrödinger nu se poate rezolva analitic.
 pentru aflarea funcţiilor (x) se consideră trei modele simplificate:
1. modelul electronilor liberi - în care se presupune că electronii cristalului nu interacţionează cu
particulele din nodurile reţelei cristaline;
2. modelul electronilor cvasiliberi - în care se admite ipoteza conform căreia interacţiunea electron – reţea
se face prin intermediul câmpului electric;
3. modelul electronilor (puternic) legaţi (de nucleul atomului).
3.2.2. Funcția de undă asociată unui sistem de particule
3.2.2.1. Modelul electronilor liberi
Stărilor electronilor liberi aflaţi într-un cristal unidimensional dezvoltat după axa Ox.
Electronii liberi ai cristalului nu interacţionează cu particulele aflate în nodurile reţelei (respectiv, forţa de
interacţiune este nulă) energia potenţială a acestora este constantă (nu depinde de x)
Forța de interacțiune e- - rețea
Din expresia se reţine numai termenul constant
În lipsa câmpurilor de forţe exterioare (𝐸𝑒𝑥𝑡 ≠ 0) şi la echilibru termodinamic, funcțiile de undă atașate
electronilor liberi vor avea forma ecuației undei plane:
Obs. Semnul din faţa exponentului indică sensul de propagare a undei asociate

Obs. Semnul din faţa exponentului indică sensul de propagare a undei asociate
undă care se propaga în sensul axei Ox
undă care se propagă în sens opus axei Ox
Prin normare la unitate a acestor funcţii de undă 
+(x) si -(x) nu pot fi normate la unitate pe domeniul întregului cristal unidimensional.

Din acest motiv, acestor funcţii li se impune o condiţie de periodicitate (ciclicitate) după direcţia Ox:
(x) să fie o funcţie periodică de perioadă Lx = N·a, unde numărul N este suficient de
mare a.i. 39
Condiţia de normare la unitate a

functiilor +(x) si -(x) devine:
Expresia numărului de unde:

Condiţiile de periodicitate pentru unda
directă şi cea inversă se pot scrie:
n = 0, ±1, ±2…
Lx = N·a

Stărilor electronilor liberi aflaţi într-un cristal unidimensional dezvoltat după axa Ox
expresia energiei electronului liber

Calculând derivata de ordinul al doilea
a funcţiei (x)
Expresia numărului de unde
n = 0, ±1, ±2…
n = 0, ±1, ±2…
40
38 w
36
34
32
30
energia totală a electronului variază cu pătratul numărului de unde K
28
26
24
22
Obs. Impunerea condiţiei de periodicitate funcţiei de undă (x) conduce

20
18
16
14 la o variaţie discretă a numărului de unde în funcţie de valoarea

12
10 numărului întreg n şi, deci, a lui K rezultă o variaţie discretă (în salturi) a
8
6 energiei totale a electronului.

4
0
U0=ct.
-6 -5 -4 -3 -2 -1 0 1 2 3 4 5 6
K
Variaţia energiei totale a electronului liber w 42
în funcţie de numărul de unde K.
La echilibru termodinamic şi în absenţa câmpurilor de forţe

exterioare, mişcarea electronului liber se face cu aceeaşi
probabilitate în ambele sensuri ale axei Ox şi, prin urmare, nu
există un exces de electroni care se deplasează într-un sens, în
raport cu aceia care de mişcă în sens contrar.
Lx = N·a
Obs. Rezultatul obţinut în cazul cristalului unidimensional şi anume aceea că energia electronului liber ia
valori discrete poate fi extins în cazul general al unui cristal tridimensional.

3.2.2.2. Modelul electronilor cuasiliberi
Ipoteza de bază: Electronii cuasiliberi interacţionează cu particulele din nodurile reţelei cristaline (ionii) prin
intermediul câmpului electric  electronii cuasiliberi se deplasează în potenţialul electric periodic (datorită
periodicităţii reţelei cristaline) produs de ionii aflaţi în noduri.
Expresia potenţialului produs de un
ion izolat având sarcina electrică q:
în expresia energiei potenţiale a electronului trebuie

considerate toate armonicile seriei Fourier
Problema deducerii formelor funcției de undă (x) este foarte

complicată datorită numărului mare de termeni din expresia U(x)
Variaţia potenţialului electric în cazul
reţelei cristaline unidimensionale
Problema obținerii formelor funcției de undă (x) prin rezolvarea ec. lui Schrödinger este foarte complicată
datorita numărului mare de termeni din expresia U(x)
SOLUTIE: se încearcă obținerea funcției de undă (x) pe cale intuitivă:

Pentru stabilirea expresiilor funcției de undă atașată electronului cvasiliber fără rezolvarea ecuaţiei lui
Schrödinger în care U(x) are expresia:
se analizează propagarea undelor asociate electronilor în cristal.
Obs. În anumite condiţii (la fel ca undele electromagnetice) undele asociate electronilor (descrise de
funcţiile (x)) suferă reflexii pe planele reticulare ale cristalului. Reflexiile se produc numai pentru anumite
valori ale lungimii de undă  şi ale unghiului de incidenţă  în raport cu planul reticular = REFLEXII BRAGG

Relaţia matematică care stabileşte condiţia de producere a reflexiilor este cunoscută în fizică drept relaţia
lui Bragg: • se considera undele plane 1 şi 2, având aceeaşi lungime de undă 
care suferă reflexii pe planele reticulare P1 şi P2 ale cristalului;
• se consideră că direcţiile de propagare ale celor două unde formează
acelaşi unghi (incident)  cu cele două planuri P1 şi P2;
• analiza figurii  unda reflectată 1r este în fază cu unda reflectată 2r
numai dacă diferenţa de drum parcurs de 2r BC + CD = 2a·sin =
multiplu întreg al lungimii de undă a undelor incidente 
relaţia lui Bragg
n = ±1, ±2, …
• în cazul cristalului liniar unidimensional în care constanta reţelei este a,

direcţia de propagare a undei asociate electronului este cea dată de axa
Reprezentare schematică pentru Ox şi deci, este perpendiculară pe planul reticular.
explicarea relaţiei lui Bragg în cristale  cum  = 90o relaţia lui Bragg capătă forma particulară 2𝑎 = 𝑛 ∙  46
Relaţia lui Bragg pentru cristalul unidimensional Ox
Relaţia generala a lui Bragg
n = ±1, ±2, …
2𝑎 = 𝑛 ∙  pentru cristalul unidimensional Ox π

n = ±1, ±2, … K = n  , n = ±1, ±2, …
a
relaţia lui Bragg în cazul cristalului unidimensional
Obs. În situaţia în care relaţia este verificată, undele reflectate 1r şi 2r formează
prin însumare unda nenulă 𝑟 = 1r + 2r care reprezintă unda reflectată a undei incidente
𝑖 =  1 +  2
 pentru un unghi de incidenţă dat  reflexiile se produc numai pentru anumite valori ale lungimii
de undă  şi viceversa.
Reflexiile Bragg în cristalul unidimensional Ox
π
Orice undă asociată electronului pentru care 𝐾 = 𝑛 suferă reflexii pe planele reticulare ale
𝑎
cristalului unidimensional.
• propagare undei  în lungul axei Ox corespunde, în sens clasic, deplasării electronului în
cristal;
• reflexia undei  corespunde ciocnirii electronului cu reţeaua cristalină.
π
 pentru 𝐾 = unda asociată  suferă reflexii  mişcarea electronului în potenţialul
𝑛
𝑎
periodic al reţelei este puternic afectată de ciocniri
Obs. Ciocnirile electronului cu reţeaua corespunzătoare reflexiilor Bragg nu trebuie

confundate cu cele datorate agitaţiei termice, impurităţilor etc.
48
Se pot consideră două cazuri:
1) 𝐾 ≠ 𝑛 𝜋Τ𝑎 situaţie în care nu se produc reflexii Bragg  electronul poate fi considerat liber şi stările lui pot 40
fi analizate cu ajutorul modelului electronului liber w 38
36
34
32
30
28
26
24
22
n = 0, ±1, ±2… 20
18
16
14
12
10
Obs. Impunerea condiţiei de periodicitate funcţiei de undă (x) conduce la o 8
variaţie discretă a numărului de unde în funcţie de valoarea numărului întreg n 4
2
U0=ct.
şi, deci, a lui K rezultă o variaţie discretă (în salturi) a energiei totale a -6 -5 -4 -3 -2 -1
0
0 1 2 3 4 5 6
electronului. K
Variaţia energiei totale a electronului liber w
în funcţie de numărul de unde K.
2) 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 : mişcarea electronului este puternic influenţată de ciocnirile cu reţeaua asociate
reflexiilor Bragg
• În urma ciocnirilor, viteza de deplasare a electronului este anulată şi undele asociate nu se propagă, adică
sunt unde staţionare.
• În urma ciocnirilor electronul îşi modifică sensul de deplasare şi deci acestuia i se poate asocia fie +, fie
-, fie, conform principiului suprapunerii, combinaţiile liniare + ± -.
•  electronului i se pot asocia funcţiile de undă pentru care 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 :
𝑗𝑛π𝑥 𝑗𝑛π𝑥 𝑛π𝑥
ψ+ = 𝐶+ exp + 𝐶− exp − = 𝐶 + ⋅ cos ,
𝑎 𝑎 𝑎
𝑗𝑛π𝑥 𝑗𝑛π𝑥 𝑛π𝑥
ψ− = 𝐶+ exp − 𝐶− exp − = 𝐶 − ⋅ sin ,
𝑎 𝑎 𝑎
𝐶+ = 𝐶− = 2Τ𝑁 ⋅ 𝑎 prin normare la unitate

50
2) 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 - mişcarea electronului este puternic influenţată de ciocnirile cu reţeaua asociate reflexiilor
Bragg
• Densitatea de probabilitate P+(x) de prezenţă a electronului în punctul x, caracterizat de funcţia de undă +
∗ π𝑥 + corespunde electronilor situaţi în vecinătatea nodurilor reţelei
𝑃+ 𝑥 = ψ+ ⋅ ψ+ ~ cos 2
𝑎 cristaline (x = 0, a, 2a…) şi în care energia potenţială are valori minime
• Densitatea de probabilitate P-(x) de prezenţă a electronului în punctul x, caracterizat de funcţia de undă -

∗ π𝑥 - caracterizează electronii situaţi în zonele depărtate de nodurile
𝑃− 𝑥 = ψ− ⋅ ψ− ~ sin2
𝑎 reţelei acolo unde energia potenţială prezintă valori maxime

2) 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 - mişcarea electronului este puternic influenţată de ciocnirile cu reţeaua asociate reflexiilor
Bragg
+ + +∗ 2
π𝑥 − 𝑥 = ψ− ⋅ ψ−∗ ~ sin2
π𝑥
𝑃 𝑥 = ψ ⋅ ψ ~ cos 𝑃
𝑎 𝑎
Reprezentarea schematică a mărimilor + 2 şi − 2 în lungul

Variaţia potenţialului electric în cazul
cristalului unidimensional.
reţelei cristaline unidimensionale
2) 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 - mişcarea electronului este puternic influenţată de ciocnirile cu reţeaua asociate reflexiilor Bragg
Expresiile energiei electronului cuasiliber corespunzătoare celor două funcţii de undă + şi -
 pentru 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 energia electronului prezintă două valori, care se abat cu − 𝑈𝑛ൗ2 şi, respectiv, cu + 𝑈𝑛ൗ2
de la valoarea energiei electronului liber (Un - amplitudinea armonicii de ordinul n a energiei potenţiale).
 pentru o valoare dată a numărului n, energia unui electron are numai două valori posibile w+n şi w-n între
care există un interval de valori pe care energia electronului nu le poate lua, numit interval interzis.
• atunci când 𝐾 ≠ 𝑛 𝜋Τ𝑎 energia electronului variază
parabolic cu K la fel ca în cazul electronului liber;
• atunci când 𝐾 = 𝑛 𝜋Τ𝑎 energia electronului variaţia energiei
electronului se abate de la parabolă în punctele de
discontinuitate corespunzătoare valorilor întregi ale
numărului n;
• intervalele w0 – w1, w2 – w3 şi w4 – w5 conţin valori permise
ale energiei electronului cuasiliber şi formează aşa numitele
benzi permise de energie (bp);
• în aceste intervale permise, energia electronului variază
periodic în funcţie de numărul de unde K (curbele w(K)
sunt reprezentate, din acest motiv, şi în exteriorul
parabolei) şi datorită impunerii condiţiei de periodicitate
Variaţia energiei electronului cvasiliber în funcţie de 𝐾 = 2πΤ𝐿 energia electronilor are în intervale permise,
numărul de unde valori discrete. 54
• intervalele w1 – w2 şi w3 – w4 conţin valori ale energiei

care nu pot fi atribuite electronului cvasiliber şi formează
aşa numitele benzi interzise de energie (bi);
• la mijlocul intervalului w4 – w5 este prezentat nivelul
corespunzător valorii energiei notate cu wF, numită
energie Fermi.
• wF corespunde situaţiei în care temperatura cristalului
considerat este T = 0 K
• wF reprezintă cea mai mare valoare a energiei
care poate fi atribuită electronilor cristalului
aflat la T = 0 K.
Variaţia energiei electronului cvasiliber în funcţie de
55
numărul de unde
Variaţia energiei electronului cvasiliber în funcţie de numărul de unde şi

56
reprezentarea schematică a benzilor de energie permise şi interzise.
• intervalele de valori permise ale energiei electronilor sunt numite benzi permise de energie care
sunt separate de benzile interzise de energie;
• datorită periodicităţii funcțiilor de undă, benzile permise conţin mai multe niveluri discrete de
energie;
• benzile interzise se îngustează atunci când w creşte. Explicatie: amplitudinile Un din expresia
energiei potenţiale scad odată cu creşterea ordinului armonicii n;
• nivelul Fermi, corespunzător energiei wF este ultimul nivel energetic „ocupat” cu electroni la T
= 0 K;
•  banda permisă corespunzătoare intervalului w4 – w5 este incomplet ocupată cu electroni.
Toate celelalte benzi permise situate sub aceasta sunt complet ocupate cu electroni.

Curs 3 MatElth

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 3 MatElth

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Materiale electrotehnice

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 1

Cunoaşterea stărilor electronilor este importantă pentru:

3.1. Modelul clasic al electronului

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 2

3.1.1. Modelul electronului legat

Dintre toate traiectoriile posibile ale electronului în jurul nucleului Nucleu

𝑣 −viteza tangenţială a electronului

𝑣 −viteza tangenţială a electronului

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 5

ℎϑ = cuantă de energie (ϑ este frecvenţa radiaţiei electromagnetice).

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 6

• ecuația de cuantificare a momentului cinetic orbital:

expresia vitezei electronului

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 7

𝑟 expresia energiei totale a electronului

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 8

energia totala a electronului în atomul de hidrogen

f - frecvenţa de rotaţie a electronului

Momentul magnetic asociat buclei de arie 𝐴Ԧ parcursă de curentul de intensitate i este:

Cazul unui cristal metalic:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 12

Cazul unui cristal ideal:

Cazul în care cristalul se găseşte la T > 0 K:

w0 - pulsaţia proprie a oscilatorului, Umax – amplitudinea maximă şi 0 este faza iniţială.

Efectuând anumite calcule rezultă: w0 = 1013 s-1 si 𝑢෤ = 0,25 Å

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 16

Caracterizarea deplasarii electronilor liberi în cristal:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 18

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 19

Modelul cuantic – dispare noțiunea de orbita si este introdusa noțiunea de ORBITAL

In modelul cuantic al atomului nu se mai descrie mișcarea de rotație a electronului in

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 22

Daca mișcarea particulei nu se supune legilor mecanicii clasice (newtoniene)?

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 23

Semnificaţia fizică a funcţiei de undă

Totuşi, funcţia de undă poate fi interpretată astfel:

Pătratul modulului funcţiei de undă (𝑟,t)Ԧ este egal cu densitatea de

În cazul stărilor staţionare:

Pătratul modulului funcţiei de undă ( 𝑟Ԧ ) este egal cu

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 25

normarea la unitate a probabilităţii

Normarea la unitate a probabilităţii:

Integrala pătratului modulului funcţiei de undă pe întreg

!!! Nu orice soluţie a ecuaţiei lui Schrödinger este şi funcţie de undă.

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 29

Obs. Rezultă  2 = C2  particula considerată se găseşte cu aceeaşi probabilitate în tot

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 31

W – energia totala a sistemului

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 32

care, decinecesită cunoaşterea expresiilor funcţiilor de undă unielectronice.

Forța de interacțiune e- - rețea

Din expresia se reţine numai termenul constant

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 38

undă care se propaga în sensul axei Ox

undă care se propagă în sens opus axei Ox

Prin normare la unitate a acestor funcţii de undă 

+(x) si -(x) nu pot fi normate la unitate pe domeniul întregului cristal unidimensional.

Condiţia de normare la unitate a

Expresia numărului de unde:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 40

expresia energiei electronului liber

Obs. Impunerea condiţiei de periodicitate funcţiei de undă (x) conduce

14 la o variaţie discretă a numărului de unde în funcţie de valoarea