Negrea Alexandra

Clasa a XII-a A

Dualismul de undă
corpuscul
Aici incepe prezentarea
 Cuprins
Abordarea dualismului de undă
01 Corpurscul în demersul experimental

Ipoteza lui Broglie. Experimentul Davisson

02 Germer Definirea si explicarea lor (ONDULATORIU)

Efectul fotoelectric. Efectul Compton

03 Definirea si explicarea lor (CORPUSCULAR)

Principiul de incertitudine
04
Definitia pricipiului si exemplificarea acestuia
 01
Abordarea dualismului
de undă
Corpurscul în demersul experimental
 Definirea Dualismului undă particulă

În fizică, dualismul undă-particulă se referă la faptul că materia prezintă simultan

proprietăți ondulatorii și corpusculare. Este vorba despre un concept central al
mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite
fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu, pe când altele
demonstrează caracterul corpuscular. Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile
clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă.
Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a
generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă nici
particulă, în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă.
Pentru a avea o imagine edificatoare a întregii teorii, amintim pe scurt, schematic cele 2
tipuri de manifestari, împreună cu conceptele și fenomenele care le sunt caracteristice
 02
Ipoteza lui Broglie. Experimentul
Davisson Germer
Definirea si explicarea lor (ONDULATORIU)
Relatia electromagnetică ONDULATORIE. Legătura dintre frecvența
undei (ν) de energia
Ipoteza lui Louis de Broglie. Difractia particulei (E) este dată de
relația:
electronilor (În domeniul microparticulelor)
Fizicianul francez Louis de Broglie (1892-1987) a formulat, în 1923, ipoteza că orice
particulă în mișcare are și proprietăți ondulatorii. Louis de Broglie a primit Premiul Nobel Legătura dintre impulsul
în 1929. (p) particulei în mișcare și
lungimea de undă (λ) este
Observație
dată de relația,
Pentru a ne convinge că numai corpurile microscopice au un caracter dual (undă- numită relația lui de
corpuscul), să calculăm lungimea de undă a unui om cu masa de 60 kg și care se Broglie:
deplasează cu viteza de 1 m/s
Dacă privim spectrul radiațiilor
electromagnetice, observăm că lungimea
de undă corespunzătoare omului ar fi de
domeniul radiațiilor gamma. Dar noi știm
că nu emitem astfel de radiații care distrug
celulele umane, altfel ne-am autodistruge.
Categoric, mecanica cuantică nu se aplică
corpurilor macroscopice.
 Relatia electromagnetică ONDULATORIE.
Experimentul Davisson-Germer

În 1927, ipoteza lui Louis de Broglie a fost
confirmată experimental de către fizicienii
americani Clinton Joseph Davisson (1881-
1958), decernat cu Premiul Nobel în 1937 și
Lester Germer (1896-1971).
Experimentul lui Davisson și Germer a
confirmat că un fascicul de electroni se
comportă ca o undă, care poate să interfereze pe
o rețea de difracție formată de atomii unui
monocristal de nichel
Un fascicul de electroni produși de un tun
electronic, accelerați sub o tensiune a cărei
valoare poate fi variată cu ajutorul unui reostat,
cade pe suprafața unui monocristal de nichel.
Fasciculul de electroni este reflectat de cristal și
apoi colectat de detectorul mobil. Curentul
electric colectat este măsurat cu un
microampermetru. Experimentul are loc într-o
cameră vidată.
 Atomii vecini ai monocristalului sunt plasați în
plane paralele și echidistante (la distanța d ≈ 10-
10 m), astfel încât electronii se reflectă pe
fiecare plan și apoi interferă.
Diferența de drum optic dintre unda care se
reflectă pe primul plan atomic și unda care se
reflectă pe cel de-al doilea plan este :
δ = BC + CD = 2 ∙ d ∙ sin θ

La difracție, maximul undelor ce interferează

este dat de condiția ca diferența de drum optic
să fie
un multiplu întreg (k = 1, 2, 3...) de lungimi
de undă, numită condiția de interferență
Bragg:
2 ∙ d ∙ sin θ = k ∙ λ
 03
Efectul fotoelectric. Efectul
Compton
Definirea si explicarea lor (CORPUSCULAR)
 Relatia electromagnetica CORPUSCULARĂ
Efectul fotoelectric.
Fenomenul apare la iradierea metalelor alcaline cu
lumină vizibilă, pentru celelalte metale fiind
necesare radiații de frecvență mai ridicată
(ultraviolete, raze X, raze gamma) (În domeniul
macroparticulelor). Într-un tub vidat, radiația
electromagnetică cade pe catod și smulge electroni
din el. Între catod și anod se aplică o tensiune
electrică de frânare a electronilor emiși (U s) care
produce un câmp electric (E) ce acționează cu o
forță (F = - e ∙ E) în sens opus mișcării lor (- e este
sarcina unui electron).
Intensitatea curentului scade odată cu creșterea
tensiunii de frânare până la zero pentru
tensiunea de stopare Us.
Energia cinetică maximă a electronilor emiși de catod
este:
E =e∙U.
În 1905, Albert Einstein a remarcat că explicația
efectului fotoelectric ar putea fi rezolvată,
generalizând ipoteza cuantică propusă de Planck
privind radiația corpului negru la radiația
electromagnetică.
Astfel, electronii din catod primesc de la lumină
numai un singur pachet (foton) de energie
luminoasă (E = h ∙ ν) pentru a fi accelerați și să
părăsească metalul.
Astfel energia cinetică maximă a electronilor emiși
nu va depăși această valoare de energie primită,
indiferent de intensitatea radiației incidente.
În plus explică de ce viteza maximă a electronilor
depinde de frecvența radiației.
Interpretarea legilor efectului fotoelectric extern
2. Efectul fotoelectric se produce practic
1. Efectul fotoelectric extern se produce
instantaneu.Emisia unui electron este
numai când frecvența radiației
rezultatul ciocnirii dintre un foton și un
incidente este mai mare decât
electron într-un timp mai mic de 10 -9 s
frecvența de prag caracteristică
3. Energia cinetică a electronilor emiși
metalului din care este confecționat
crește liniar cu frecvența radiației
catodul. Pentru a părăsi metalul
incidente.Dacă energia fotonului
electronii liberi trebuie să primească o
h ∙ ν > L, atunci electronul are o energie cinetică
energie egală cu lucrul mecanic de
suficientă pentru a părăsi metalul:
extracție (L) pentru frecvența de prag
Ec = h ∙ ν – L = h ∙ ν – h ∙ ν0 = h ∙ (ν – ν0)
(ν0):
L = h ∙ ν0 h = constanta lui Planck
4. Numărul de fotoelectroni emiși de catod
= 6,62 ∙ 10-34 m2 ∙ kg/s
în unitatea de timp este proporțional cu
Fotonul de energie h ∙ ν cedează energia sa
numărul de fotoni incidenți în acest interval
unui electron de conducție.
de timp, care este proporțional cu fluxul de
Electronul poate părăsi metalul numai dacă
energie luminoasă.
h ∙ ν ≥ L.
 Relatia electromagnetica CORPUSCULARĂ
Efectul Compton
La împrăștierea razelor X pe un bloc de grafit
(C), fasciculul de raze X este împrăștiat sub
un unghi θ și ajunge la un spectrometru (D).
Compton a observat că în radiația X împrăștiată
la un oarecare unghi θ există, pe lângă
radiația incidentă cu lungimea de undă λ0, o
radiație cu o lungime de undă λ > λ0, a cărei
valoare depinde de unghiul θ.

Considerăm un foton în repaus, impulsul inițial p 0, care

ciocnește elastic un electron cu liber (numit electron de
recul) din materialul respectiv. După ciocnire fotonul
are impulsul p și electronul impulsul p e.
 Împrăștierea Compton reprezintă creșterea lungimii de
undă a unui foton de raze X, la interacțiunea acestuia cu
materia, care are loc cu scăderea energiei lui prin ciocnirea
cu un electron (scăzând energia, scade și frecvența
fotonului care este învers proporțională cu lungimea de
undă).
Scriem legile de conservare pentru energia cinetică și pentru
impuls: (1)
Cantitatea cu care se mărește lungimea de undă se
numește deplasarea Compton: (2)
Lungimea de undă Compton: (3)
Observăm că deplasarea Compton, Δ λ, este independentă
de natura substanței împrăștietoare, ea depinzând numai de
unghiul θ și de constantele universale h, m 0, c.
Pentru θ = 0, avem Δλ = 0 (minimă)
Pentru θ = 180°, avem Δλ = 2 ∙ Λ (maximă)
Energia electronului de recul se calculează cu formula: (4)
Unghiul de împrăștiere, φ, al electronului de recul se
calculează cu relația:
Emisia și absorbția luminii de către gaze este o dovadă a
cuantificării energiei luminoase. Lumina este emisă sau
absorbită prin tranziții între nivelurile de energie ale atomilor.
În aceste procese se emit fotoni de frecvență ν și de energie
ΔE = h ∙ ν, unde ΔE este și diferența între nivelurile de energie
ale atomului. Concluzie
Efectul fotoelectric, efectul
Compton și emisia și
absorbția luminii de către
gaze sunt fenomene care au
convins fizicienii că lumina
se poate comporta ca un
flux de particule (fotoni) a
cărui energie este
proporțională cu frecvența
radiației.
 04
Principiul de incertitudine

Definitia pricipiului si exemplificarea acestuia

O consecință a dualității undă-corpuscul
este Principiul de incertitudine al lui
Heisenberg, formulat în anul 1927 de
către fizicianul german Werner
Heisenberg (1901-1976)
Principiul de incertitudine al lui
Heisenberg:
„Produsul dintre incertitudinea în poziție
(Δx) și incertitudinea în impuls (Δp) ale
unei particule nu poate fi mai mic decât
constanta lui Planck redusă”:
Δx ∙ Δp ≥ ћ
ћ = h/2π
În mecanica clasică, dacă măsurăm în același moment și
poziția și viteza unui corp, vom ști unde este el acum, dar și
peste un anumit timp.
În mecanica cuantică, dacă determinarea poziției unui
particule se realizează printr-un proces de iluminare, trebuie
luat în considerare faptul că difracția limitează precizia
localizării, de unde o imprecizie Δx a poziției particulei.
Această imprecizie crește proporțional cu lungimea de undă
(λ), adică :
Δx ~ λ
La ciocnirea dintre fotonul de lumină și particula respectivă
crește impulsul particulei, întrucât el este invers proporțional
cu lungimea de undă:
Astfel apare o imprecizie a valorii impulsului (Δp):
Δp ~ h/λ
 Heisenberg a imaginat un experiment cu un radar care
urmărea poziția unei particule prin ricoșarea undelor
electromagnetice în aceasta. Pentru o acuratețe maximă a
ales razele gamma cu lungimi de undă foarte mici. Razele
gamma (cu caracter dual undă-particulă), ciocnind
particula, s-ar comporta ca o serie de gloanțe de fotoni.
Fotonii gamma au o frecvență și o energie foarte mare.
Când fotonul ar lovi particula, i-ar da un impuls puternic și
i-ar crește viteza. Deci, chiar dacă am ști poziția particulei
în acel moment, viteza lui s-ar schimba imprevizibil
datorită procesului de observare.

Dacă alegem o radiație (unde radio) cu lungime de

undă foarte mare acestea au atât frecvența, cât și
energia foarte mică. Când fotonul ar lovi particula,
i-ar da un impuls slab și am putea măsura cu
precizie viteza particulei. Deci, chiar dacă am ști
viteza particulei în acel moment, poziția particulei
nu poate fi localizată exact datorită lungimii de
undă foarte mari.
 FINAL!
Mulțumesc pentru vizionare!

SURSE
https://www.fizichim.ro/docs/fizica/clasa12/capitolul2-elemente-de
-fizica-cuantica/II-5-dualismul-unda-corpuscul
https://www.fizichim.ro/docs/fizica/clasa12/capitolul2-elemente-de
-fizica-cuantica/II-7-principiul-de-incertitudine-a-lui-heisenberg/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dualismul_undă-particulă