Mecanica cuantica

Unitatea de învăţare nr. 2

MECANICA CUANTICA

Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 9

2.1 Bazele mecanicii cuantice 9
2.2 Comportare clasica si comportare cuantica 10
2.3 Ecuatia lui Schrodinger si functia de unda 2
2.4 Aplicatii in cazul unidimensional
2.5 Atomii 14
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 2 15
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 16
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 2 17

221
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 2 sunt:

 Familiarizarea cu fenomenele in care se manifesta

aspectul cuantic al microparticulelor ;
 Familiarizarea cu ecuatia lui Schrodinger si cu modul in
care ne poate folosi la rezolvarea problemelor;
 Sublinierea aspectelor practice de transformare a
unitatilor de masura si de utilizare a cifrelor
semnificative;
 Aplicarea cu succes a unor elemente simple de calcul in
care sa foloseasca similitudinea si analiza
dimensionala.

2.1 Bazele mecanicii cuantice

Mecanica cuantica studiaza substanta si campul in domeniul microcosmosului

(<10-10 m). In 1901 Max Planck studia radiatia de echilibru a corpului negru
(Figura 2.1.1):

Figura 2.1.1 – Radiatia corpului negru

Sa ne imaginam o incinta in care patrunde o raza de lumina care apoi sufera

nenumarate reflexii pe peretii interni, ramanand captiva inauntru. Acesta este
„corpul negru”: absoarbe tot. Sistemul fizic unda electromagnetica, in urma
interactiunilor cu atomii peretilor, schimba energie cu acestia, ajungand in final in
echilibru termic: campul electromagnetic are aceeasi temperatura ca si substanta.
Masurandu-se distributia energiei undei pe diferite intervale de frecventa (sau de

222
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

lungime de unda), s-au obtinut asa-numitele distributii spectrale al caror maxim

indica temperatura sursei de radiatii, ceea ce constituie principiul de functionare al
termometrelor in infrarosu (Figura 2.1.2):

Figura 2.1.2 – Distributia spectrala a radiatiei corpului negru

Pentru a explica forma acestor curbe Planck a trebuit sa faca ipoteza ca, atunci
cand radiatia electromagnetica interactioneaza cu atomii peretilor, schimbul de
energie se face in portii finite, numite cuante de energie, multiple ale cantitatii hν,
unde h = 6.625 x 10-34 Js este constanta lui Planck iar ν este frecventa radiatiei.
Daca privim atomii ca niste oscilatori, insemna ca energia lor este discreta si nu
continua. Distanta dintre doua nivele consecutive este hν. Asa a inceput
mecanica cuantica.
Albert Einstein in 1905 a explicat legile efectului fotoelectric extern (emisia de
electroni de catre metale atunci cand sunt intalnesc o radiatie electromagnetica cu
frecventa mai mare decat o frecventa de prag, caracteristica fiecarui metal)
admitand ca lumina are un caracter corpuscular. Lumina este un flux de particule ,
numite fotoni care transporta, fiecare, energia E = hν si impulsul p = hν / c.
Fotonii se deplaseaza cu viteza luminii, nu au sarcina electrica si transporta si
moment cinetic.
Arthur Compton confirma faptul ca lumina este un flux de fotoni in explicarea
efectului care-i poarta numele (Figura 2.1.3):

223
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.1.3 – Efectul Compton

El a observat ca radiatia electromagnetica este imprastiata la suprafata metalelor
grele, care contin electroni slab legati, pe care-i consideram liberi, si ca radiatia
imprastiata contine si o componenta cu frecventa mai mica decat cea incidenta.
Compton considera ca fotonii din fluxul incident ciocnesc elastic electronii (ca la
biliard) transmitandu-le energie si impuls. Ca urmare, fotonii imprastiati vor avea o
energie si deci, frecventa mai mica. Acest model a oferit formula care descrie
corect modificarea frecventei si implicit a lungimii de unda:
Δλ= Λ C ( 1−cos θ ) (2.1.1)
unde ΛC este o constanta numita lungimea de unda Compton.

Figura 2.1.4 – Experimentul lui Compton

Invocand simetria naturii contele Louis de Broglie a afirmat ca „asemenea

fotonilor care au un caracter dual (in anumite experimente se comporta ca
particule, iar in altele se comporta ca unde) si particulele cu masa de repaus
nenula (substantiale) au un caracter dual: particula si unda”. El considera ca
electronii, de exemplu, au o unda pilot care-i dirijeaza prin spatiu si timp.
Proprietatile corpusculare (impuls, energie) erau legate de cele ondulatorii
(lungime de unda, frecventa) prin relatiile lui de Broglie:

224
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

h
p= si E=hν
λ (2.1.2)
Ipoteza lui de Broglie a fost confirmata experimental in experimentul Davisson si
Germer, in care electronii imprastiati pe planele atomice ale unui cristal au
manifestat fenomenul de difractie asemenea razelor X.
Dupa ce Rutherford a aratat ca atomul contine un nucleu pozitiv care
concentreaza aproape toata masa lui intr-un domeniu de dimensiune 10 -15 m si un
invelis electronic cu sarcina negativa, de dimensiune 10 -10 m, Niels Bohr a
elaborat modelul atomic care-i poarta numele. Modelul planetar bazat pe
similitudinea dintre forta electrostatica si forta atractiei universale nu putea evita
prabusirea electronului pe nucleu (in aproximativ 1 μs) datorata fenomenului
bremsstrahlung (radiatie de franare): in prezenta unei forte, in miscarea
accelerata, o particula cu sarcina electrica radiaza fotoni (Figurile 2.1.5-6).

Figura 2.1.5 – Bremsstrahlung: o sarcina accelerata emite fotoni,

micsorandu-si energia.

Figura 2.1.6 – In modelul planetar, electronul cade pe nucleu dupa ce isi

consuma energia in radiatia de franare

225
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Bohr a postulat ca electronii din atomi poseda anumite stari, numite stari
stationare, in care nu radiaza energie. Daca primesc din exterior energie,
electronii pot trece in alte stari stationare. Cand se intorc in starea din care au
plecat, ei radiaza sub forma de fotoni diferenta de energie dintre cele doua stari:
Ef – Ei = hνif (2.1.3)
In plus, momentul cinetic al electronului este cuantificat:
M = mvR = nh / 2π = n ћ (n = 1, 2, 3, ...) (2.1.4)
Cuantificarea momentului cinetic este o consecinta a faptului ca unda de Broglie,
asociata electronului pe orbita stationara, interfereaza constructiv cu ea insasi,
devenind o unda stationara (Figura 2.1.7):

Figura 2.1.7 – Circumferinta orbitei cuprinde doua lungimi de unda

stationara (interferenta constructiva)
In acest caz putem regasi conditia de cuantificare a momentului cinetic:
2πR = nλ => 2πR = n h / p => Rp = n h / 2π => mvR = M = nћ
unde am avut in vedere relatia lui de Broglie si unde am notat ћ = h / 2 π.
Daca in circumferinta orbitei lungimea de unda de Broglie nu se cuprinde de un
numar intreg de ori, unda se compune distructiv cu ea insasi, amplitudinea
rezultanta este nula si electronul va avea o probabilitate nula de a ocupa acea
orbita (Figura 2.1.8):

226
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.1.8 – Lungimea de unda nu se cuprinde de un numar intreg de ori

in lungimea circumferintei orbitei si unda de Broglie interfereaza distructiv

In modelul Bohr energia electronului, viteza lui pe orbita si razele orbitelor sunt
cuantificate. Vom deduce relatiile de cuantificare pornind de la legea a 2-a a lui
Newton (Figura 2.1.9):
2
1 e2 v2 2 e0 e2
F=man ⇒ 2
=m ⇒ mv = unde am notat =e 20
4 πε 0 R R R 4 πε 0 (2.1.5)

Figura 2.1.9 –Electronul pe orbita stationara Bohr

Energia electronului se compune din energia cinetica si energia potentiala
electrostatica (energie negativa inseamna sistem legat):
2 2
mv 2 e0 e
E= − =− 0
2 R 2R , (2.1.6)
unde am tinut cont de relatia 2.1.5. Din relatiile 2.1.4 si 2.1.5 eliminam raza R si
obtinem expresia vitezelor permise in diferitele stari stationare:
227
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

2
e 1
v n = 0⋅
ℏ n , n = 1, 2, 3, ...
(2.1.7)
Din aceleasi relatii putem elimina viteza si gasim razele orbitelor stationare
permise:
ℏ2 2
Rn = 2 ⋅n , n=1,2,3 , .. .
me0 (2.1.8)
Raza primei orbite permise in atomul de Hidrogen, R 1 = 0.529 x 10-10 m = 0.529 Å,
se numeste raza Bohr. Energia este cuantificata de expresia:
me04 1 E1 13. 6 eV
En =− 2 ⋅ 2 = 2 =− 2
2ℏ n n n (2.1.9)
unde E1 = - 13.6 eV este energia electronului pe nivelul fundamental, n = 1. In
demonstratia facuta sistemul analizat a fost atomul de hidrogen. Masa protonului
este considerata infinita in raport cu masa electronului (de 1837 de ori mai mare).

Figura 2.1.10 Nivelele de energie ale atomului de Hidrogen

Daca atomul de hidrogen primeste o energie egala cu diferenta de energie dintre

nivelul fundamental si un nivel superior (prin ciocnire cu alti atomi, prin absorbtie
de fotoni, etc.) electronul trece in starea stationara excitata (atomul se excita) si
apoi, dupa aproximativ 10-8 s, se dezexcita, electronul revenind spre nivelul
fundamental si eliberand surplusul de energie radiativ, sub forma de fotoni. Se
observa ca fotonii emisi de atomi au numai anumite frecvente, intr-un spectru
discret. Multimea frecventelor fotonilor emisi in dexexcitari al caror nivel final este
cel fundamental (n = 1) formeaza seria spectrala Lyman (in domeniul ultraviolet),

228
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

cea in care nivelul final este n = 2 formeaza seria spectrala Balmer (in domeniul
vizibil), pentru n = 3 avem seria Paschen (in infrarosu), etc.

2.2 Comportare clasica si comportare cuantica

In celebrul „experiment mintal” (gedankenexperiment) al lui Richard Feynman
se cauta sensul fizic al undelor asociate particulelor (electroni in acest caz) din
microcosmos. Feynman prezinta trei experimente asemanatoare, unul cu gloante,
unul cu unde si unul cu electroni, pentru ca fenomene pe care organele noastre
de simt nu le percep direct (electronii) si pentru care intuitia noastra nu
functioneaza, sa poata fi comparate cu fenomene din macrocosmos (gloante si
unde) asupra carora intuitia noastre are reprezentari.
In Figura 2.2.1 este descris un experiment cu gloante:

Figura 2.2.1 - Experimentul cu gloante

Gloantele trase uniform de o pusca-mitraliera, cu o usoara dispersie la iesire, pot

trece prin orificiile 1 sau 2 ale unui prim ecran absorbant si apoi se infig in al
doilea ecran absorbant. Pe axa Ox se poate deplasa un detector de gloante (D
-un sac cu nisip). Experimentul masoara probabilitatea cu care gloantele ajung pe
ecran in functie de coordonata x: se numara gloantele care au intrat in sac si se
raporteaza la numarul total de gloante care au ajuns la al doilea ecran.
Distributiile de probabilitate P 1, P2 si P2 corespund situatiilor in care experimentul
se efectueaza cu orificiul 2 inchis si 1 deschis, cu orificiul 2 deschis si 1 inchis si
respectiv cu ambele deschise. Rezultatul obtinut, in care P 2 = P1 + P2 , nu prezinta
interferenta probabilitatilor. Acest experiment vrea sa ne arate ce intelegem prin
229
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

particule clasice, in macrocosmos: obiecte care ajung la ecran in bucati intregi si

a caror distributie de probabilitate nu prezinta interferenta.
Pentru a vedea ce intelegem prin unde, cu intuitia comuna pe care o avem
asupra lor, vom analiza acum un experiment cu unde (Figura 2.2.2):

Figura 2.2.2 - Experimentul cu unde

Avem imaginea vazuta „de sus” a unui vas cu apa in care un dop oscileaza pe
verticala producand valuri. Atunci cand acestea ajung la ecranul cu cele doua
fante, in acord cu principiul Huygens-Fresnel, portiunile infinitezimale de pe
suprafata de unda din dreptul fantelor actioneaza ca surse coerente (diferenta de
faza, nula in acest caz, ramane constanta in timp) de unde secundare care se
propaga spre al doilea ecran. Detectorul inregistreaza intensitatea undelor, o
marime proportionala cu energia transportata de unda in unitatea de timp si in
acelasi timp, proportionala cu amplitudinea valurilor la puterea a doua.
Intensitatea ia valori continue pe ecran pentru diferite coordonate x ale
detectorului. Cand trec doar prin fanta 1 undele produc pe ecran un maxim al
intensitatii in dreptul acestei fante, I 1 (care nu a mai fost reprezentat pe grafic),
analog probabilitatii P1 de distributie a gloantelor. La fel se intampla cu distributia
de intensitate a undelor care trec doar prin fanta 2. Cand sunt deschise ambele
fante, compunerea undelor care sosesc la detector venind de la cele doua fante,
conduce la prezenta unor maxime si minime in distributia de intensitate, situatie
numita interferenta undelor. In locurile de pe ecran in care undele sunt in faza,
interferenta este constructiva si avem maxime. In locurile in care undele sunt in
opozitie de faza, interferenta este distructiva si avem minime. Daca ecuatia
elongatiei undelor sosite de la fanta 1 la detector este (in reprezentarea numerelor
complexe):
230
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

iωt
y 1 =A 1 e (2.2.1)
iar cea a undelor sosite de la fanta 2 este:
iωt
y 2 =A 2 e (2.2.2)
unda detectata, in acord cu principiul superpozitiei este:
y= y 1 + y 2=( A 1 + A 2 ) e iωt (2.2.3)
Intensitatea undei este proportionala cu amplitudinea la patrat:
I 12=|y 1 + y 2|2=( y 1 + y 2 ) ( y 1 + y 2 )= y 1 y 1 + y 2 y 2 + ( y1 y 2 + y 2 y 1 ) =
¿ ¿ ¿ ¿ ¿ ¿

¿ I 1 +I 2 + ( termenul de interferenta )≠I 1 +I 2 (2.2.3)

In concluzie, undele au o distributie continua de intensitate pe ecran si prezinta
interferenta.
Acum vom compara cele doua tipuri de proprietati – corpusculare si
ondulatorii – in cazul unor particule din microcosmos: electronii (Figura 2.2.3):

Figura 2.2.3 - Experimentul cu electroni

In loc de pusca-mitraliera avem un tun electronic iar detectorul este un contor

Geiger-Muller. Observam ca electronii sosesc la ecran ca gloantele: bucata cu
bucata, dar distributia de probabilitate de sosire la ecran prezinta interferenta, la
fel ca in cazul undelor. Daca tunul electronic emite putini electroni in unitatea de
timp observam in Figura 2.2.4 cum figura de interferenta se contureaza lent pe
masura ce trece timpul si numarul de electroni creste: sunt zone de pe ecran
unde electronii se acumuleaza si zone unde electronii au o probabilitate de sosire
foarte mica:

231
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.2.4 - Formarea figurii de interferenta in experimentul cu electroni

Matematica interferentei ramane aceeasi: daca asociem electronilor care au ajuns

la detector trecand prin fanta 1 o functie complexa Ψ 1 si celor care ajung la
detector trecand prin fanta 2 o functie complexa Ψ 2 si considerand suprapunerea
lor, analog suprapunerii undelor mecanice (vezi relatia 2.2. 3):
Ψ1 + Ψ2 = Ψ2 (2.2.4)
obtinem termenul de interferenta detectat in experiment:
P12=|Ψ 1 +Ψ 2|2=( Ψ 1 +Ψ 2 ) ( Ψ 1 +Ψ 2 ) =ΨΨ1 +Ψ 2 Ψ 2 + ( Ψ 1 Ψ 2 +Ψ 2 Ψ 1 ) =
¿ ¿ ¿ ¿ ¿ ¿

¿ P1 +P2 + ( termenul de interferenta )≠P1 +P 2

(2.2.5)
Analogia cu undele mecanice ne sugereaza faptul ca modulul patrat al functiei
complexe, numita in continuare functie de unda sau amplitudine de probabilitate,
reprezinta probabilitatea ca electronul sa atinga ecranul intr-un punct de
coordonata x, adica densitatea spatiala de probabilitate:
P = | Ψ |2 = ΨΨ* (2.2.6)
unde Ψ* este complex conjugata functiei Ψ.
Daca in experiment am fi folosit fotoni in loc de electroni (celebrul experiment al
lui Young) imaginea de interferenta ar fi aratat, calitativ, la fel. Considerand ca
densitatea volumica de probabilitate de a gasi un foton intr-o regiune a spatiului la
un moment dat, P, este proportionala cu numarul de fotoni din unitatea de volum
la acel moment si ca acest numar de fotoni este proportional cu intensitatea
undei, I, obtinem relatia:
Probabilitate N
P = ∝ ∝I ∝ E2
V V (2.2.7)
unde am tinut cont ca intensitatea undei electromagnetice este proportionala cu
modulul patrat al intensitatii campului electric, E. Pe baza dualitatii unda-
corpuscul, comuna atat undelor cat si particulelor, asociem densitatii de
probabilitate de localizare a particulelor modulul patrat al amplitudinii unei unde
asociate particulelor. Amplitudinea acestei unde nu are o semnificatie fizica, spre
deosebire de campul electric al unei unde electromagnetice. Tot ce putem spune

232
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

despre functia de unda sau amplitudinea de probabilitate este ca modulul ei patrat

reprezinta densitatea volumica de probabilitate de localizare a particulei.
Despre suprapunerea 2.2.4 a functiilor de unda corespunzatoare diferitelor stari
posibile exista un celebru experiment mintal, numit „pisica lui Schrodinger”: sa
presupunem ca intr-o cutie cu peretii opaci sa afla o pisica, un nucleu radioactiv si
un dispozitiv care, atunci cand nucleul se dezintegreaza, determina deschiderea
unei fiole cu cianura de potasiu, care, prin evaporare, va determina otravirea
pisicii si moartea ei. Putem spune ca pisica poate ocupa in cutie doua stari: starea
de pisica vie, descrisa de functia de unda Ψ 1, si starea de pisica moarta, descrisa
de functia de unda Ψ2. Relatia 2.2.4 se numeste principiul suprapunerii starilor si
are urmatoarea semnificatie: cata vreme nu facem un experiment care sa
determine in ce stare se afla pisica, ea se va afla intr-o suprapunere de stari:
Ψ2 = Ψ1 + Ψ2 , adica va fi si vie si moarta. Cand ridicam capacul (experiment de
determinare a starii) vom forta sistemul cuantic, „pisica”, sa treaca intr-una din
starile posubile: vie sau moarta. In mod analog, daca punem o lampa in spatele
ecranului cu doua fante din experimentul cu electroni, putem sa stim prin ce fanta
a trecut fiecare electron care da semnal in detector. De data aceasta functia de
unda a electronului ajuns la detector nu mai este o suprapunere de functii de
unda, Ψ1 + Ψ2 = Ψ2, ci este sau Ψ1, sau Ψ2. Ca urmare interferenta dispare si
distributia densitatii de probabilitate cu ambele fanta deschise va arata ca in
Figura 2.2.1 de la experimentul cu gloante. De ce? Pentru ca actul de observare,
presupune intotdeauna o interactiune intre sistemul observat si observator: in
cazul nostru electronii care trec prin fante sunt ciocniti de fotonii emisi de lampa
pentru ca, ajungand la detectorul de fotoni, ochiul observatorului, de exemplu, sa
ne indice prin dreptul carei fante a trecut electronul. Aceste ciocniri electron-foton
perturba electronul si acesta, in loc sa ajunga pe ecran in dreptul uni maxim de
interferenta va ajunge in dreptul unui loc evitat inainte: in dreptul unui minim.
Maximele vor scadea, minimele vor creste, curba se va netezi si interferenta va
disparea: curba P(x) din Figura 2.2.3 va trece in curba fara interferenta din
Figura 2.2.1. Concluzia este ca, daca un eveniment se poate realiza pe mai multe
cai, probabilitatea de realizare prezinta interferenta cand nu stim ce cale a ales si
nu prezinta interferenta cand stim calea aleasa. Aceasta ultima afirmatie
introduce principiul de incertitudine: nu putem avea interferenta probabilitatii daca
stim prin ce fanta a trecut electronul. Heisenberg a formulat acest principiu sub o
alta forma. El a ilustrat principiul plecand de la experimentul de difractie printr-o
fanta rectangulara a electronilor (sau a fotonilor):

233
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.2.5 - Formarea figurii de difractie pe o fanta rectilinie

Un flux de electroni, al caror impuls, p, este precis cunoscut, ataca un ecran in

care este practicata o fanta rectilinie de latime a, de asemenea bine cunoscuta.
Distributia probabilitatii cu care electronii care trec prin fanta prezinta maxime si
minime intr-o maniera cunoscuta. Daca axa verticala din Figura 2.2.5 este axa
Ox, componenta px a impulsului electronilor ce au trecut prin fanta este cuprinsa
intre valoarea zero pentru cei ce ajung in centrul ecranului si valoarea maxima Δp x
pentru cei ce ajung la limitele maximului central, in cazul in care, intr-o prima
aproximatie, neglijam maximele de ordin superior. De la optica stim ca directia in
care se vede primul minim este data de conditia:
λ
sin θ=
a (2.2.8)
Din asemanarea de triunghiuri si tinand cont de relatia lui de Broglie (p = h / λ)
obtinem valoare lui Δpx :
h
p
λ Δp x pλ p h h
sin θ= = ⇒ Δp x = = = = ⇒ Δx⋅Δp x=h
a p a a a Δx (2.2.9)
Egalitatea din relatia 2.2.9 devine inegalitate daca tinem cont si de prezenta
celorlalte maxime:
Δx⋅Δp x ≥h (2.2.9)

Relatia 2.2.9 poarta numele de relatia de incertitudine a lui Heisenberg. Ea ne

spune ca produsul dintre incertitudinea cu care stim pozitia, Δx, si incertitudinea
cu care cunoastem impulsul, Δpx, este limitat inferior de o valoare care contine

234
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

constanta lui Planck, h (mai exact ℏ /2 ). Nu putem cunoaste simultan, oricat de

precis, si pozitia si impulsul. Aceasta limitare nu are de a face cu imperfectiunea
aparatelor de masura ci decurge din structura materiei la nivelul cuantic. Relatia
2.2.9 nu se limiteaza la perechea de variabile pozitie-impuls, ci este valabila
pentru orice pereche de variabile al caror produs are dimensiuni de actiune:
J⋅s . O astfel de pereche este formata din energie si timp:
ΔE⋅Δt ≥h (2.2.10)
Aceasta relatie ne spune ca putem incalca legea conservarii energiei cu
cantitatea ΔE pentru un interval de timp Δt care satisface relatia 2.2.10: cu cat
imprumutam mai multa energie cu atat timpul dupa care trebuie sa o restituim
este mai scurt.

2.3 Functia de unda si ecuatia lui Schrodinger

Starea mecanica a unei particule clasice este determinata daca se cunoaste

pozitia si impulsul sau. In mecanica cuantica acest lucru nu mai este posibil – asa
cum ne arata principiul de incertitudine al lui Heisenberg. Starea unei particule
cuantice va fi specificata cu ajutorul unei functii complexe numita functia de unda,
care depinde de pozitie si de timp in reprezentarea pozitiilor sau de impuls si de
timp in reprezentarea echivalenta a impulsurilor. In cele ce urmeaza vom
considera reprezentarea pozitiilor: Ψ(r, t). Modulul patrat al functiei de unda
reprezinta densitatea de probabilitate de localizare a particulei:
2
P( x, y ,z )dxdydz=P( x, y ,z )=|Ψ| dxdydz (2.3.1)
In relatia de mai sus, P(x.y,z) reprezinta probabilitatea cu care vom gasi particula
in elementul infinitezimal de volum dxdydz, avand in centru punctul de coordonate
(x, y, z). Modul in care putem afla functia de unda a unui sistem cuantic a fost
intuit de catre Erwin Schrodinger care a postulat celebra ecuatie care ii poarta
numele:
^
∂ Ψ ¿Ψ
iℏ =H ¿
∂t (2.3.2)
^¿
In 2.3.2 i este numarul imaginar, i= −1 , ℏ=h /2 π , iar H ¿ este un
√
operator matematic asociat operatiei de masurare a energiei sistemului. Pentru o
particula, care se misca in campul de forte exterioare in care poseda energia
^¿
potentiala U, operatorul H ¿ , numit operator hamiltonian, are urmatoarea
expresie:
^
¿
2
p
2 ^ ¿= −
ℏ
2m
Δ+U

^
¿=
2m
+ U ¿¿

^
¿+ U ¿
^
¿= T ¿
H ¿ , (2.3.3)
iar ecuatia lui Schrodinger devine:

235
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

2
∂Ψ ℏ
iℏ =− ΔΨ +UΨ
∂t 2m (2.3.4)
2 2 2
Δ= ∂ 2 + ∂ 2 + ∂ 2
unde ∂x ∂ y ∂ z este operatorul lui Laplace. In cazul in care fortele
externe nu depind de timp, functia de unda se poate factoriza: Ψ(r,t) = f(t) *φ(r),
E
−i ℏ t −iωt
unde f (t )=e =e , iar φ(r) satisface ecuatia lui Schrodinger
atemporala:
2
^ ϕ =Eϕ ⇒− ℏ
¿ Δϕ+Uϕ =Eϕ
2m
H ¿ (2.3.5)

Functiile de unda φ care satisfac ecuatia 2.3.5 se numesc functii proprii iar valorile
energiei, E, pentru care ecuatia este satisfacuta se numesc valori proprii.
Multimea valorilor proprii poate fi discreta, continua sau, o reuniune de valori
discrete si intervale continue. Sa presupunem ca am rezolvat ecuatia 2.3.5 si am
aflat functiile proprii:
−iωt
Ψ (⃗r ,t )=ϕ(⃗r )⋅e (2.3.6)
Ce putem prezice cu ajutorul ei? De exemplu, putem calcula probabilitatea ca
particula, a carei stare este descrisa de 2.3.6, sa se afle in paralelipipedul spatial
definit de intervalele a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d si e ≤ z ≤ d:
b d f
¿
P=∫∫∫ ϕ ( x , y , z)ϕ( x , y , z )dxdydz
a c e (2.3.7)
Daca luam limitele de integrare de la -∞ la +∞, adica pe tot spatiul, probabilitatea
trebuie sa fie egala cu 1 - evenimentul sigur, particula este undeva in in Univers.
Putem, ca un alt exemplu, calcula valoarea medie a coordonatei x in urma
efectuarii mai multor masuratori de pozitie:
+∞
¿
¿ x>¿ ∫ ϕ xϕ dx
−∞ (2.3.8)
Daca vrem sa calculam impulsul mediu al unei particule in miscare
unidimensionala pe axa Ox, trebuie sa efectuam integrala:
+∞
ℏ ∂
¿ px > ¿ ∫ ϕ¿ ϕ dx
−∞ i ∂x(2.3.9)
In cazul general al determinarii valorii medii a unei marimi observabile A, in urma
¿^
efectuarii unor masuratori repetate, se ataseaza un operator matematic A ¿
operatiei de masurare a acestei observabile. Acesta se construieste dupa
urmatoarele reguli: acolo unde in expresia lui intervin coordonatele, acestea
raman neschimbate, iar unde intervin impulsurile acestea sunt inlocuite cu
operatorii prezentati mai jos:

236
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

^¿=ℏ ∂ ¿^=ℏ ∂ ¿ ^¿=ℏ ∂

¿^=x ¿^=y¿ ¿^=z i ∂x i ∂y i ∂z
x→ x ¿ y→ y z→ z ¿ si
px → px ¿ p y→ p y pz → pz ¿ (2.3.10)

Apoi calculam valoarea medie a observabilei A cu formula:

¿^ ϕdV
¿
¿ A >¿ ∫ ϕ A ¿
∞ (2.3.2)
unde dV = dxdydz este elementul de volum spatial. De exemplu sa calculam
valoarea medie a energiei pe care o poate avea un sistem cuantic. Incepem cu
operatorul asociat operatiei de masurare a energiei:
^
¿
ℏ 2 2
2 ^ ( )
∇
i ℏ
¿= =− Δ +U
2m 2m
p
^ ¿=
2m
+ U ¿¿

^+
¿ U ¿
^
¿= T ¿
H ¿ (2.3.2)
Apoi calculam valoarea medie a energiei:
2

¿
^ Ψ dV = ∫ Ψ
¿
∞
¿
(−
ℏ
2m
ΔΨ +UΨ )
¿ E >¿ ∫ Ψ H dV ¿
∞ (2.3.13)

2.4 Aplicatii in cazul unidimensional

Vom exemplifica modul in care ecuatia lui Schrodinger ne permite aflarea functiei de unda
si apoi efectuarea de previziuni statistice in cazul particulei aflate in groapa de potential cu peretii
infinit de inalti. Este vorba despre o particula obligata sa se miste doar intr-o regiune limitata a
spatiului, respectiv in intervalul [0, a] al axei Ox. Energia potentiala a particulei este nula in acest
interval si tinde la infinit la margini (Figurile 2.4.1-2):

Figura 2.4.1 - Particula legata in groapa de potential

237
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.4.2 – Groapa de potential cu peretii infinit de inalti

Din punct de vedere clasic forta deriva din potential, in acord cu: F = - dU / dx. Aceasta inseamna
ca avem forta acolo unde energia potentiala variaza la deplasarea dintr-un loc in altul. Aceasta nu
se intampla in intervalul (0, a), deci particula e libera in groapa, ci doar la margini, in x = 0 si in x =
a. Aici saltul dU al energiei potentiale este infinit la o deplasare dx care tinde la zero. Aceasta
insemna ca particula sufera o forta uriasa care nu ii permite sa iasa din groapa. Acest model brut
poate simula comportarea particulelor legate din microcosmos: electronii in atomi, atomii in
nodurile retelei cristaline, nucleonii in nucleu,etc., permitand obtinerea unor informatii calitativ
corecte, cu un efort matematic relativ mic. Deoarece U nu depinde de timp, functia de unda are
expresia 2.3.6 unde φ(r) este solutia ecuatiei Schrodinger atemporale 2.3.5. In intervalele (-∞, 0)
si (a, +∞) φ1,3(r) = φ1,3(x) = 0 deoarece particula, neiesind din groapa, are o probabilitate nula de

existenta. Ramane sa scriem ecuatia Schrodinger atemporala pentru intervalul x∈(0,a) in

care U = 0:
2
ℏ 2 d ϕ2 d 2 ϕ2 2mE d 2 ϕ2
− =Eϕ2 ⇒ + 2 ϕ2 =0 ⇒ +k 2 ϕ2 =0
2 m dx 2 dx
2
ℏ dx
2
(2.4.1)
2 2 2
unde, energia particulei libere, E = mv / 2, fiind pozitiva am notat k = 2mE / ħ . Aceasta este o
ecuatie diferentiala de gradul al doilea cu coeficienti constanti asemanatoare cu cea intalnita in
studiul oscilatiilor armonice libere. Functiile φ(x) care o satisfac sunt functiile armonice sinus si
cosinus. Daca lucram in complex solutiile vor fi exponentiale complexe:
ϕ2 ( x )= Aeikx + Be−ikx (2.4.2)
unde A si B sunt doua constante. Deoarece functia de unda trebuie sa fie continua in x = 0 si in x
= a, obtinem doua ecuatii care ne permit sa aflam A si B:
ϕ1 ( 0)=ϕ2 ( 0) ⇒ A+ B=0 ⇒ B=−A
ϕ2 ( a )=ϕ3 ( a )⇒ Aeika + Be−ika=0 ⇒ A ( eika −e−ika ) =2iA sin ka=C sin ka=0 (2.4.3)
±ika
unde am notat C = 2iA si am tinut cont de relatia Euler: e = cos ka ± i sin ka. Din ultima relatie
2.4.3 rezulta sin ka = 0 => ka = nπ, unde n este un numar intreg: 0, ±1, ±2, ±3, ... Daca ridicam
la patrat si ne aducem aminte ce am notat cu k 2 vom afla valorile proprii ale energiei particulei
legate:
238
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

2 2
nπ 2 2 mE n π π2 ℏ2 2
k= ⇒ k = 2 = 2 ⇒ En = n, n=1 , 2, 3 , .. .
a ℏ a 2 ma2 (2.4.4)
Aceasta relatie arata ca particula legata nu poate avea orice valoare a energiei: energia este
cuantificata. Valoarea numarului cuantic n = 0, corespunzand energiei de repaus E = 0, a fost
eliminata. O particula legata in microcosmos nu poate fi in repaus si nu poate avea energie nula:

aceasta situatie ar contrazice principiul de incertitudine al lui Heisenberg:

Δx⋅Δp x ≥ℏ .
Miscarea de zero nu inceteaza niciodata si nu putem extrage niciodata toata energia dintr-un
sistem. Functia de unda devine:

nπ
ϕ(x)=¿{0 {
pentru x∈(−∞,0)¿ C sin x pentru x∈[0,a] ¿ ¿¿¿
a (2.4.5)
Pentru a afla constanta C impunem conditia de normare a functiei de unda:
+∞ a a 2 2
2 2n π
¿ ¿
P= ∫ ϕ (x )ϕ( x )dx=∫ ϕ ( x )ϕ( x )dx=1⇒∫|C| sin 2 x 2 dx=1
−∞ 0 0 a
2
⇒C=
√ a
Forma finala a functiei de unda devine:
(2.4.6)

ϕ(x)=¿{0 {√2 nπ
pentru x∈(−∞,0)¿ sin x pentru x∈[0 ,a] ¿¿¿¿
a a (2.4.7)
In Figurile 2.4.3-4 avem reprezentarea grafica a functiilor de unda si a densitatii de probabilitate
de localizare in groapa pentru primele trei stari, corespunzand lui n = 1, 2, 3:

Figura 2.4.3 – Functii de unda ale particulei legate in groapa de potential

239
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Figura 2.4.4 – Densitatea de probabilitate de localizare in groapa de potential

Acolo unde densitatea de probabilitate |Ψ|2 are maxime, vom gasi mai des particula in
experimentele de detectare a pozitiei sale. Impulsul particulei este si el cuantificat:
2
p πℏ
E= ⇒ p= √ 2 mE= n
2m a (2.4.8)
Aceasta insemna ca lungimea de unda de Broglie asociata particulei, λ = h / p, satisface conditia
de formare a undelor stationare in groapa:
λ
a=n
2 (2.4.9)
In concluzie, in urma interactiunii dintre particula si mediul in care se afla miscarea acesteia este
limitata spatial. Efectul acestei limitari conduce la cuantificarea energiei particulei.
Al doilea exemplu se refera la efectul tunel printr-o bariera de potential (Figura 2.4.5):

Figura 2.4.5 – Bariera de potential

240
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Din punct de vedere fizic, bariera de potential cu inaltimea U reprezinta pentru o particula cu
energia E < U o piedica in calea deplasarii din zona 1 in zona 2 sau din zona 3 in zona 2. Forta
repulsiva F = - dU / dx impiedica particulele clasice cu E < U sa strabata aceasta regiune de latime
a. In microcosmos intalnim aceasta situatie in cazul electronilor liberi din metale sau
semiconductori, care se apropie de marginea solidului, in cazul nucleonilor din nucleu, etc.
Rezolvand ecuatia lui Schrodinger in zonele 1, 2 si respectiv 3 obtinem in mod analog gropii de
potential solutii sinusoidale (1 si 3) si exponentiale (2) pentru functia de unda a particulei cuantice.
Faptul ca solutia in zona 3 nu este nula ne spune ca exista o probabilitate ca particula sa
depaseasca bariera desi nu are energia necesara. Ne amintim ca in microcosmos particulele pot
imprumuta energie de la vidul cuantic in acord cu relatia de incertitudine a lui Heisenberg 2.2.10.
Este ca si cum in bariera, la inaltimea U, s-ar fi „sapat” un tunel prin care particula trece dincolo.
De aici vine numele de „efectul tunel”. Calculand probabilitatea de trecere a particulei prin bariera,
adica asa numitul coeficient de transmisie T, gasim ca acesta scade exponential cu largimea
barierei si cu inaltimea ei:
a
−2 ℏ √2 m( U −E )
T ≈e (2.4.10)
Acest efect a permis explicarea dezintegrarii radioactive α, explicarea fuziunii nucleare in care
protonii se contopesc in nuclee de deuteriu si a permis realizarea unor dispozitive cum ar fi
microscopul de scanare cu efect de tunel sau dispozitive electronice de tunelare rezonanta sau
tranzistoare cu tunelare rezonanta.

2.5 Atomii

Primul studiat si explicat a fost cel mai simplu atom: atomul de hidrogen, compus dintr-un
proton in nucleu si un electron in invelisul electronic. Nivelele de energie ale electronului in atom
au fost descoperite experimental prin studii de spectroscopie si explicate teoretic prin rezolvarea
ecuatiei lui Schrodinger si aflarea functiei de unda. Calculele in acest caz au fost mult mai
laborioase, fiind vorba despre o miscare tridimensionala. Evident energia este cuantificata si in
acest caz, electronul fiind o particula legata, iar valorile posibile ale energiei au coincis cu cele
descoperite de Bohr (relatia 2.1.9 si Figura 2.1.8):
me04 1 E1 13. 6 eV
En =− 2 ⋅ 2 = 2 =− 2
2ℏ n n n , unde n = 1, 2,... este numarul cuantic principal.
In ceea ce priveste cuantificarea momentului cinetic, ecuatia cu valori proprii a acestuia a adus o
modificare rezultatului folosit de Bohr:
L=ℏ √l(l+1), l=0,1,...,n−1 (2.5.1)
In relatia de mai sus L este modulul momentului cinetic, iar l se numeste numarul cuantic orbital
sau secundar. Un alt rezultat al ecuatiei lui Schrodinger este acela ca proiectia momentului cinetic
pe o axa (Oz, de exemplu) este cuantificata:
Lz =mℏ , m=0 , ±1, ±2,.., ±l (2.5.2)
unde m se numeste numarul cuantic magnetic orbital si poate avea 2l+1 valori. Aceasta inseamna
ca vectorul moment cinetic poate avea in raport cu axa Oz doar 2l+1 orientari spatiale. Daca se
cunoaste proiectia momentului cinetic pe axa Oz, proiectiile pe axele Ox si Oy sunt nedeterminate.
In concluzie putem cunoaste energia electronului, marimea momentului cinetic si proiectia
241
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

acestuia pe o axa doar. Starea electronului va putea fi descrisa de cele trei numere cuantice (n, l,
m).

Figura 2.5.1 – Cuantificarea proiectiei momentului cinetic orbital pe o axa

Daca echivalam miscarea electronului in jurul nucleului cu un curent electric de convectie, acesta
va produce un camp magnetic orbital, descris de momentul magnetic al miscarii orbitale a
electronului. Incercarea de a masura momentul magnetic orbital al electronului optic al atomilor de
argint (Stern si Gerlach) a condus la un rezultat surpriza: electronul poseda un moment magnetic
intrinsec, numit moment magnetic de spin, care, in raport cu o axa (fie ea tot Oz) poate avea doar
doua orientari:
eℏ
μsz =±μ B =±
2 me (2.5.3)
unde me este masa de repaus a electronului iar μ B este magnetonul Bohr-Procopiu. Acestui
moment magnetic de spin trebuie sa-i corespunda un moment cinetic de spin. Despre acesta
putem sti modulul sau, care este cuantificat, si proiectia lui pe o axa, de asemenea cuantificata:

S=ℏ √ s (s+1)=ℏ
√3
2 (2.5.4)
unde s = 1 / 2 este numarul cuantic de spin al electronului si
ℏ
S z=ms ℏ=±
2 (2.5.5)
unde ms = ± 1 / 2 este numarul cuantic magnetic de spin al electronului. Intre momentul cinetic de
spin si momentul magnetic de spin exista relatia:
e ⃗
⃗μs =−g S
2m e (2.5.6)
unde g = 2 se numeste factorul giromagnetic de spin (Figura 2.5.2). In urma acestui rezultat s-a
ajuns la concluzia ca starea electronului in atom va fi descrisa cu ajutorul celor cinci numere
cuantice:
- n: numarul cuantic principal (cuantifica energia electronului), n = 1, 2, 3, ....;
- l: numarul cuantic secundar (orbital), cuantifica marimea momentului cinetic orbital, l = 0,
1, 2, ..., n-1;
242
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

- m: numarul cuantic magnetic orbital, cuantifica proiectia momentului cinetic orbital pe o axa,
m = 0, ±1, ±2,..., ±l;
- s = 1 / 2, numarul cuantic de spin, cuantifica marimea momentului cinetic de spin;
- ms = ± 1 / 2, numarul cuantic magnetic de spin, cuantifica proiectia momentului cinetic de
spin pe o axa.

Figura 2.5.2 – Cuantificarea proiectiei momentului cinetic de spin si a momentului magnetic

de spin pe o axa

Pentru a completa cu electroni starile cuantice posibile in atomi, Natura a impus doua
reguli: starile cu energie minima sunt stabile si „doi electroni nu pot ocupa simultan aceeasi stare
cuantica”. A doua regula se numeste „pricipiul de excluziune al lui Wolfgang Pauli”. Ca exemplu sa
consideram electronul unui atom de hidrogen: el va ocupa starea cu energia (indexata de n)
minima - n =1, l = 0, m = 0, iar m s poate fi 1 /2 sau – 1 / 2. Starile cu acelasi n se numesc paturi
electronice, iar cele cu acelasi l se numesc subpaturi. In exemplul descris, configuratia electronica
se noteaza 1s1 ( n = 1, l = 0, iar superscriptul 1 indica numarul de electroni). Heliul are doi
electroni. In starea fundamentala ei ocupa cele doua stari (n=1, l=0, m=0, m s=1/2) si (n=1, l=0,
m=0, ms= - 1/2). Configuratia electronica a heliului se noteaza 1s 2. Litiul, care are 3 electroni, va
avea configuratia 1s22s1.
Tipul 1s 2s 2p 2p 2p Configuratia
de (n=1,l=0) (n=2,l=0) (n=2,l=1, (n=2,l=1,m=0) (n=2,l=1,m=1) electronica
atom m=-1))
H ↑ sau ↓ 1s1
He ↑ ↓ 1s2
Li ↑ ↓ ↑ 1s22s1
Be ↑ ↓ ↑ ↓ 1s22s2
B ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ 1s22s22p1
C ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↑ 1s22s22p2
N ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↑ ↑ 1s22s22p3
O ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↑ 1s22s22p4
F ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓ ↑
Ne ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓ ↑ ↓

Tabelul 2.5.1 – Configuratia electronica a atomilor usori

243
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Regula lui Hund afirma ca atunci cand un atom are orbitali cu energii egale, ordinea ocuparii lor cu
electroni este aceea in care un numar maxim de electroni sa aiba spinii paraleli.

De reţinut!

Daca particulele au proprietati ondulatorii, ce reprezinta unda

asociata? Cunoastem undele dintr-o coarda, undele sonore, undele
electromagnetice. Undele asociate particulelor de catre mecanica
cuantica sunt unde de probabilitate.
Uneori principiul de incertitudine este incorect interpretat, considerand
ca masurarea afecteaza sistemul. De exemplu, daca un electron este
observat cu un microscop, fotonul folosit pentru a observa electronul se
ciocneste cu acesta si il pune in miscare, dandu-i o incertitudine in
impuls. Acest scenariu nu constituie baza principiului de incertitudine.
Acest principiu este independent de procesul de masurare si se
bazeaza pe natura ondulatorie a substantei.
In limbajul comun al mecanicii cuantice se asociaza o functie de unda
unei particule. Aceasta functie de unda este totusi determinata de
particula si de interactiunea acesteia cu mediul inconjurator, deci, mai
corect, apartine unui sistem. In multe cazuri particula este doar o parte a
sistemului.

Test de autoevaluare 1.1

1. Aflati lungimea de unda corespunzatoare maximului spectrului
radiativ al corpului uman cand temperatura pielii este de 35 0C.
Dar in cazul unui filament de tungsten cu temperatura de
20000C? Dar in cazul Soarelui, cu o temperatura a suprafetei de
5800 K?
2. Suprafata unui catod din sodiu este iluminata cu lumina avand
lungimea de unda de 300 nm. Lucrul de extractie a electronilor
din sodiu este de 2.46 eV. Aflati energia cinetica maxima a
fotoelectronulor si lungimea de unda de prag pentru sodiu.
3. Calculati lungimea de unda de Broglie a unui electron (m=9.2 x
10-31 kg) care se misca cu o viteza de 1.00 x 10 7 m/s si pentru o
piatra cu masa de 50 g aruncata cu viteza de 40 m/s.

244
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

4. Atomii au nivele de energie cuantificate asemenea oscilatorilor lui

Plank, cu diferenta ca aceste nivele nu sunt echidistante. Cand
un atom efectueaza o tranzitie intre doua stari, energia este
emisa sau absorbita sub forma unui foton Timpul dupa care un
atom excitat radiaza poate lua orice valoare cuprinsa intre 0 si
∞. Valoarea medie a timpului dupa care un atom se dezexcita se
numeste timp de viata, τ . Daca timpul de viata are valoarea
−8
τ =1.0×10 s , folositi principiul de incertitudine pentru a
calcula largimea Δf a liniilor spectrale.
5. Un electron este confinat intre doi pereti impenetrabili aflati la
0.200 nm distanta. Aflati nivelele de energie in starile n = 1, 2, 3.
Aflati viteza electronului in starea n = 1. Consideram, acum, o
minge de fotbal cu masa de 0.500 kg confinata intr-o cutie cu
lungimea de 100 m. Calculati viteza minima a balonului de fotbal.
Daca balonului i se imprima viteza de 150 m/s, in ce stare
cuantica se afla el?
6. Nucleul unui atom are dimensiunea de ordinul a 10 -14 m. Pentru
ca un electron sa fie confinat in nucleu trebuie ca lungimea undei
de Broglie asociate sa fie de acelasi ordin de marime. Ce energie
cinetica are un electron cu aceasta lungime de unda asociata?
Ce viteza si ce energie potentiala electrica ar trebui sa aiba acest
electron? Comentati.

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 1

1. Care este semnificatia functiei de unda?
2. De ce urmatoarea situatie este imposibila? Un proton este
confinat intre doi pereti impenetrabili aflati la distanta de 1.00 nm.
El absoarbe un foton cu lungimea de unda de 6.06 mm si este
excitat in urmatoarea stare cuantica accesibila.
3. Fie un electron cu viteza de 107m/s si piatra cu masa de 50 g si
viteza de 40 m/s. Aflati lungimile de unda asociata de Broglie.
4. Puterea de rezolutie a unui microscop depinde de lungimea de
unda a particulelor utilizate. Daca vrem sa „vedem” un atom este
necesara o lungime de unda de aproximativ 1.00 x 10 -2 m. Daca
folosim un microscop electronic ce energie cinetica minima
trebuie imprimata electronilor? Daca am folosi fotoni ce energie
minima ar trebui sa aiba pentru a atinge rezolutia dorita?

245
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele

de autoevaluare
1. Solutie: Maximul spectrului radiatiei emise de corpul negru este
dat de legea de deplasare a lui Wien:

Inlocuind T = (35+273) K = 308 K in legea lui Wien obtinem:

, valoare situata in infrarosu,

invizibila pentru ochiul uman. Unele animale, viperele de
exemplu, detecteaza aceste radiatii chiar si noaptea. La fel
echipamentele de termoviziune cu care sunt dotati granicerii. In
cazul filamentului de tungsten, acelasi tip de calcul ne ofera

urmatorul rezultat: . Radiatia

este tot in infrarosu, ceea ce insemna ca cea mai mare parte a
energiei emise de bec nu este vizibila. In cazul Soarelui obtinem:

, valoare aflata in mijlocul

spectrului vizibil
2. Solutie: Ne imaginam un foton care patrunde in metal si este
absorbit de un electron liber. Acesta paraseste metalul cu
energia cinetica maxima daca era aproape de suprafata si nu mai
interactioneaza cu alte particule. Bilantul energetic al acestui
proces (efectul fotoelectric) este dat de ecuatia lui Einstein:
hc
hν= =L+ Ec max
λ . De aici extragem energia cinetica

246
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

hc 1240 eV⋅nm
Ec max = −L= −2. 46 eV =1 .67 eV
maxima: λ 300 nm
. Lungimea de unda de prag reprezinta lungimea de unda
maxima pentru care se mai produce efectul fotoelectric
(fotoelectronii ies cu energia cinetica nula):
hc 1240 eV⋅nm
λ0 = = =504 nm.
L 2 . 46 eV
3. Solutie: Ne imaginam un electron miscandu-se rectiliniu si
uniform. Din punct de vedere clasic el este o particula cu viteza
constanta. Din punct de vedere cuantic el are o unda asociata:

In mod analog calculam lungimea de unda asociata pietrei:

Aceasta dimensiune este mai mica decat orice orificiu prin care ar putea
sa treaca piatra di astfel nu observam efecte de difractie: obiectele
macroscopice nu prezinta caracteristici ondulatorii.
4. Solutie: Timpul de viata τ poate fi interpretat ca incertitudinea
Δt cu care se produce tranzitia. Principiul de incertitudine
conduce la o incertitudine a frecventei fotonilor emisi si deci la o
largime ΔE a nivelelor de energie in atom:

5. Solutie: Energia electronului legat este cuantificata:

Aflam viteza electronului din expresia energiei cinetice clasice,

egala cu energia totala:

247
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Aplicam conceptele cuantice unui obiect macroscopic. Obtinem:

Aceasta viteza
este atat de mica incat vom considera balonul in repaus, ceea ce
din punct de vedere clasic este rezonabil.
Ne asteptam ca numarul cuantic asociat starii in care balonul se
misca cu 150 m/s sa fie foarte mare, fiind vorba de un obiect
macroscopic:

Daca balonul cade pe iarba, se roteste si datorita frecarii ajunge

in repaus, el trece prin 1037 stari ale caror nivele de energie sunt
atat de apropiate incat trecerea de la unul la altul se face
aproape continuu. Natura cuantica a universului se dezvaluie
greu in cazul obiectelor macroscopice.

Recapitulare
Caracteristicile radiatiei cormului negru nu pot fi explicate cu ajutorul
conceptelor clasice. Planck a introdus conceptul de cuanta si celebra
constanta,h, care-i poarta numele atunci cand a presupus ca oscilatorii
atomici exista doar in stari de energie discrete intre care evolueaza
atunci cand emit sau absorb undele electromagnetice. Aceasta insenna
ca si energia undelor electromagnetice este cuantificata, cel mai mic
pachet de unde avand energia E = hf, unde f este frecventa undei.
Einstein a extins acest concept in studiul efectului fotoelectric, in care
lumina incidenta pe metal este un flux de particule, numite fotoni, fiecare
avand energia E = hf. Compton a explicat cresterea lungimii de unda a
248
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

razelor X imprastiate pe metale considerand ciocniri elestice intre fotoni

si electronii cuasiliberi: , unde me este masa

electronului si θ – unghiul de imprastiere. Lumina are un caracter dual,
avand si caracteristici ondulatorii si corpusculare. Unele experimente
accentueaza caracterul corpuscular, iar altele pe cel ondulatoriu. Louis
de Broglie a extins caracterul dual si asupra particulelor cu masa de
repaus: fiecare particula cu impulsul p = mv si cu energia cinetica E =
p2/2m are si o unda asociata cu lungimea de unda λ = h / p = h / mv si
cu frecventa f = E / h.
Principiul de incertitudine al lui Heisenberg afirma ca daca se masoara
pozitia unei particule cu imprecizia Δx si simultan se masoara impulsul
cu o imprecizie Δpx, produsul celor doua imprecizii este limitat inferior:
ℏ
Δx⋅Δp x ≥
2 . O alta forma a principiului leaga energia de timp:
ℏ
ΔE⋅Δt ≥
2.
In mecanica cuantica o particula a unui sistem poate fi descrisa de o
functie complexa de coordonate si timp, numita functie de unda in

reprezentarea coordonatelor:
Ψ (⃗r 1 ,⃗r 2 ,...,t ). Daca energia potentiala
a sistemului nu depinde explicit de timp, functia de unda se

factorizeaza: Ψ (⃗r ,t )=ψ (⃗r )e

−iωt
, unde ω=2πf =E/ℏ
este
frecventa unghiulara a functiei de unda. Densitatea de probabilitate ca
2
particula sa se afle intr-un punct este |ψ| =ψ∗ψ , unde ψ* este
complex-conjugata functiei de unda.Daca particula se misca pe axa Ox,
probabilitatea ca ea sa fie localizata in intervalul dx, centrat in punctul
2
de coordonata x, este |ψ| dx . Suma tuturor probabilitatilor, de a gasi
+∞
2
∫ |ψ| dx =1
particula undeva pe axa x, trebuie sa fie 1: −∞ , expresie
numita conditia de normare a functiei de unda. Daca particula este
obligata sa se miste intr-o cutie unidimensionala de lungime L, cu pereti
impenetrabili, atunci ψ trebuie sa fie nula la pereti si in exterior. In cutie
functia de unda va fi:
2 nπx
ψ ( x)=
√ L ( )
sin
L
2 2
n=1,2,3 ,. ..
Energia particulei va fi
π ℏ 2
E n= n , n=1,2,3,...
cuantificata: 2mL 2 Functia de unda a unei
particule trebuie sa satisfaca ecuatia lui Schrodinger:

, unde U este energia potentiala si E este

249
Fizica – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

energia totala.
Modelul Bohr al atomului descrie cu succes spectrul radiatiilor
emise/absorbite de atomul de hidrogen sau de atomii hidrogenoizi. In
acest modelse presupune ca electronul se poate afla doar in stari
stationare in care energia lui este constanta, iar momentul cinetic este
multiplu intreg al constantei ℏ=h /2 π . Presupunand orbite circulare
si si atrctia coulombiana intre electron si proton, energia poate lua

valorile discrete: , unde a0 = 0.529 Å

este raza Bohr (1 Å = 10 -10 m). Daca un electron in atomul de hidrogen
sufera o tranzitie din starea cu numarul cuantic principal n i in starea cu
numarul cuantic principal nf , (ni > nf) se emite un foton cu frecventa:

Rezolvand ecuatia lui Schrodinger pentru

electronul atomului de hidrogen obtinem aceeasi expresie a energiei
cuantificate ca si Bohr. Functiile de unda ale starilor permise
electronului in atom depind de urmatoarele numere cuantice:
n=1,2,3,....- numarul cuantic principal, cuantifica energia electronului;
ℓ =0,1,2,..,n-1 – numarul cuantic orbital sau secundar, cuantifica

marimea momentului cinetic: L=ℏ √ ℓ(ℓ +1) ;

mℓ=−ℓ ,−ℓ+1,...,ℓ−1, ℓ - numarul cuantic magnetic orbital,
cuantifica proiectia momentului cinetic si implicit pe cea a momentului

magnetic pe o axa: z L =m ℏ
ℓ - orientarea spatiala a vectorului
moment cinetic este cuantificata.
Electronul poseda un moment cinetic intrinsec, numit moment cinetic de
spin. El este descris de numarul cuantic de spin s, care are o singura
valoare: s = ½. Numarul cuantic magnetic de spin m s cuantifica
orientarea spatiala a momentului cinetic de spin si implicit pe cea a
momentului magnetic de spin:

S=ℏ √ s (s+ 1)=

√3 ℏ ;
2
1
S z=ms ℏ=± ℏ
2 Momentul magnetic de spin are doar doua
valori: +1/2 si -1/2. Principiul de excluziune Pauli spune ca doi electroni
nu poit ocupa aceeasi stare cuantica in atomi. Altfel spus, starile lor
cuantice trebuie sa difere prin cel putin unul din numerele cuantice
amintite. Momentul magnetic asociat momentului cinetic de spin al
e ⃗
⃗μs =− S
electronului este:
m e . Proiectiile lui pe axa Oz sunt
eℏ
μsz =±
cuantificate la doua valori:
2 me

250
Fizică – Curs şi aplicaţii
 Mecanica cuantica

Concluzii

Alaturi de teoria relativitatii, intre anii 1900 si 1930, fizicienii au produs

o alta revolutie in fizica: descrierea comportarii materiei in domeniul
microcosmosului prin teoria numita mecanica cuantica. Noua teorie a
impus o modificare a modului in care intelegeam lumea. Pentru a
descrie caracteristicile radiatiei corpului negru Max Planck a trebuit sa
faca ipoteza ca la interactiunea dintre campul electromagnetic si
substanta, vazuta ca un ansamblu de atomi-oscilatori armonici,
schimbul de energie este cuantificat. Einstein, apoi Compton, au aratat
ca, in aceasta interactiune, campul electromagnetic are un aspect
corpuscular, el este un ansamblu de fotoni care transporta energie,
moment cinetic si impuls. Caracterul dual al luminii a fost extins de catre
Louis de Broglie si asupra particulelor care compun substanta. Werner
Heisenberg a aratat ca in mod principial, atunci cand studiem
microcosmosul, nu putem cunoaste oricat de precis, simultan, si pozitia
si impulsul particulelor. Schrodinger, prin ecuatia care-i poarta numele,
a permis calcularea functiei de unda care se asociaza sistemelor
cuantice si care poarta toata informatia despre sistem. Predictiile pe
care le putem face despre obiectele cuantice au un caracter statistic.
Mecanica cuntica a explicat cu succes comportarea particulelor
subatomice si influenteaza teoriile moderne despre Univers, cum ar fi
teoria stringurilor (corzilor), teoria multiversurilor, etc. Mecanica cuantica
a generat o ramura a chimiei, chimia cuantica care studiaza modul in
care atomii se combina covalent in molecule, explicand care combinatii
sunt favorabile din punct de vedere energetic. Tehnologia moderna,
incluzand laserul, tranzistorul si deci microcipurile, microscopul
electronic si imagistica medicala bazata pe rezonanta magnetica
opereaza la o scala care incorporeaza efectele cuantice.

Bibliografie
- Serway/Jewett, Physics for scientists and engineers, Seventh
Edition, Ed.Brooks/Cole;
- Rusescu/Tudose, Modele si modelare in fizica, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica;
- Arnold, Metodele matematice ale mecanicii clasice, Ed. Stiintifica
si Enciclopedica;
- Smith, Idei matematice in biologie, Cambridge, 1968.

251
Fizica – Curs şi aplicaţii